O copie a acestui articol poate fi descărcată aici:
Traducător: Ioana Ionescu
Corector: Dragos Plamadeala
Art. 1 Această lege se referă la alienarea parentală.
Art. 2 Se consideră alienare parentală intervenția în dezvoltarea psihologică a copilului sau adolescentului indusă sau promovată de părinți, bunici sau de persoanele care au copilul sau adolescentul în îngrijire, sub tutela sau curatelă, cu scopul de a-l respinge sau a-l urî pe celălalt părinte sau de a strica relația care există între aceștia.
- Sunt forme de alienare parentală , pe lângă faptele declarate de justiție sau constatate prin expertiză, realizate în mod direct sau cu ajutorul unui terț:
I- denigrarea părintelui care exercită paternitatea sau maternitatea
II- îngreunarea exercitării autorității părintești
III- îngreunarea relaționării copilului sau adolescentului cu părintele și familia acestuia
IV- îngreunarea exercitării dreptului prevăzut de lege de a conviețui cu familia
V- privarea în mod voit a părintelui de informațiile relevante despre copil sau adolescent, incluzândule pe cele care fac referire la studii, sănătate și alte schimbări
VI- reclamarea fără motiv a părintelui, a rudelor acestuia sau a bunicilor, pentru a opri sau a îngreuna conviețuirea acestora cu copilul sau adolescentul
VII- schimbarea domiciliului (cu un loc mai îndepărtat) fără motiv, cu scopul de a îngreuna conviețuirea copilului sau adolescentului cu celălalt părinte, cu rudele acestuia sau cu bunicii.
VIII- propunerea schimbării sau anulării numelui de familie al celuilalt părinte
Art. 3 Practicarea actului de alienare parentală afectează dreptul fundamental al copilului sau adolescentului de a conviețui in mod sănătos cu familia, înrăutățește relațiile cu părintele și familia sa, constituind un abuz moral împotriva copilului sau adolescentului și neîndeplinirea sarcinilor obligatorii a autoritații părintești sau a altor obligații prevăzute de tutela sau curatelă.
Art. 4 O dată ce s-a luat la cunoștința de actul de alienare parentală , la cerere sau din oficiu, în orice moment al procesului, în mod deliberat sau accidental, procesul va avea întâietate, și judecătorul va lua, imediat, in conformitate cu legile Ministerului Public, măsurile provizorii utile pentru păstrarea intergrității psihologice a copilului sau adolescenului, incluzând asigurarea conviețuirii cu părintele și dacă este cazul aproprierea din nou a celor doi.
- Se va asigura copilului sau a adolescentului și a părintelui un program de vizite asistate, exceptând cazurile cu risc crescut de asupra integrității fizice si psihice a acestuia, vizite asistate de o persoană calificată desemnată de procuror sau judecător.
Art. 5 – odată ce a luat cunoștință de actul de alienare parentală voluntar sau involuntar, judecătorul, dacă consideră necesar, poate stabili expertiză psihiatrică, psihologică sau socială.
1. Expertiza se va baza pe o largă evaluare psihiatrică, psihologică și socială, după caz, cuprinzând, interviuri personale cu părțile, examinarea documentelor autorităților, istoricul relației de cuplu și a despărțirii, cronologia incidentelor, evaluarea personalității celor implicați și examinarea comportamentului copilului sau adolescentului cu privire la o eventuala acuzare a părintelui.
2. Expertiza se va realiza de o echipa pluridisciplinară autorizată, alcătuită din profesioniști cu aptitudini, confirmate de experiența profesională sau educațională, în diagnosticarea alienării parentale. Această echipă va trebui să fie înscrisă la Înalta Curte de Justiție și pentru autorizarea ei se necesită colaborarea Societății de Psihiatrie și Psihologie din Paraguay.
3. Echipa multidisciplinară desemnată pentru stabilirea alienării parentale va avea un termen de 90 ( nouăzeci) de zile pentru a prezenta opinia, cu posibilitatea de prelungire doar în baza unei autorizații judiciare bazate pe circumstanțe justificate.
6. Dacă se constată acte tipice de alienare parentală, sau orice comportament care împiedică coexistența copilului sau adolescentului cu părintele, voluntar sau involuntar, judecătorul poate, în mod cumulativ sau nu, fără a aduce atingere răspunderii civile sau penale, să utilizeze toate instrumentele procedurale adecvate pentru a inhiba sau a atenua efectele acesteia, în funcție de gravitatea cazului:
I- declararea actului de alienare parentală și avertizarea alienatorului
II- mărirea programului de conviețuire familială în favoarea părintelui alienat
III- stabilirea unei amenzi pentru părintele alienator
IV- stabilirea de asistență a psihiatrică , psihologică și/ sau biopsihosocială
V- Înlocuirea custodiei unice cu custodie comună sau inversarea custodiei unice
VI- stabilirea domiciliului copilului sau adolescentului
VII- declararea suspendării autorității părintești
- Dacă se constată comportament abuziv, imposibilitatea sau obstrucționarea conviețuirii în familie, judecătorul poate hotarî domiciliu periodic alternant pentru copil sau adolescent .
7. Atribuirea sau modificarea custodiei va favoriza părintele care face posibilă o conviețuire a copilului sau adolescentului cu celalalt părinte, atunci când custodia comună nu se poate aplica.
Art. 8 Schimbarea domiciliului copilului sau adolescentului este nerelevantă în aprecierea acțiunilor menite să asigure dreptul de conviețuire familială , cu excepția cazurilor în care există un acord între părinți sau o decizie judecătorească în această privință.
ref.[ngo881]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu