Dragi prieteni ai ARPCC,
Pana luni (data postei) aveti inca sansa sa depuneti declaratia D230 pentru un ONG la alegere. Daca nu ati facut-o pana acum, ne-am bucura sa ne onorati pe noi, ARPCC, cu aceasta donatie. Atasat aveti formularul care trebuie completat anual. Se poate trimite prin posta (un plic + 1 leu timbrul) sau puteti merge la ANAF si depune personal. Recomandam transmiterea prin posta. Trebuie sa completati doar urmatoarele 3 arii:
· Anul (2014)
· Sectiunea I (datele personale)
· In josul paginii (semnatura contribuabil)
Reamintim faptul ca misiunea ARPCC este aceea de a educa specialiştii care ar trebui să asiste familia aflată în situaţii de criză (avocaţi, mediatori, psihologi, judecători, personal de la protecţia copilului său notari) să stimuleze procedurile necontencioase de rezolvare a disputelor. Aceasta implică aplanarea conflictului parental, medierea unui plan parental şi, în definitiv, să ne asigurăm, la nivel social, că din ce în ce mai puțini copii vor ajunge să piardă contactul cu unul dintre cei doi părinţi. În acest moment statisticile sunt deosebit de sumbre, deşi s-au făcut paşi în direcţia susmenţionată: la nivel european, jumătate dintre copiii care se nasc într-o relaţie ajung, ca până la vârsta de 10 ani părinţii să se separe sau să divorţeze iar jumătate dintre aceştia, ajung în nici trei ani de la divorţ sau separare să piardă orice contact semnificativ cu părintele nerezident şi cu întreaga familie extinsă (unchi, mătuşi, veri, bunici) din partea acelui părinte. România şi Europa produce astfel mii de copii (semi-)orfani care, statisticile o dovedesc, performează mult mai slab, pe toţi indicatorii legaţi de bunăstarea copilului, faţă de copiii care, în ciuda divorţului sau separării, au şansa ca părinţii lor să rămână implicaţi activ în viaţa lor.
Principalele proiecte in 2015:

- Modificarea legislatiei (a doua
oara)
- Unificarea jurisprudentei
(process la CEDO cu statul roman – calea cea mai sigura de unificare)
- Manuale pentru uzul
judecatorilor si avocatilor, distribuite tuturor instantelor si
barorurilor din Romania (circa 500 exemplare) pe tema:
- Bunelor practice legate de
custodia comuna
- Identificarii, prevenirii si
contracararii fenomenului de alienare parentala
- Manuale pentru parinti
distribuite prin mediatori (cu scop educational – sunt deja disponibile
online la www.arpcc.ro/manuale -
o sa incercam sa si printam)
Daca doriti sa ne sprijiniti, tipariti azi acest formular si completati-l, va ia 5 minute + un drum la posta.
Cu deosebita consideratie,
Colectivul ARPCC
[ngo001]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu