O intervenţie de abordare a separărilor de cuplu

Mediator Anca Sîrbeanu

CONCLUZII

Practica de mediere în ţările în care este pusă în aplicare s-a dovedit a fi un instrument util pentru gestionarea şi rezolvarea disputelor legate de destrămarea unui cuplu.

În primul rând, acordurile încheiate, care au fost stabilite şi negociate de către actorii înșiși (partenerii de cuplu), sunt mult mai satisfăcătoare şi se aduc la îndeplinire mai des.

Pe de altă parte, protagoniștii procedurii de mediere o percep ca pe un beneficiu al fiecăruia dintre ei și, în special, copiii percep mult mai bine și mai ușor ceea ce urmează să se petreacă între părinții lor.

În această privinţă, trebuie subliniat faptul că, după cum este dovedit statistic, ¨reacţiile copiilor înainte de separarea de părinţii lor sunt direct legate de intensitatea şi de calitatea care însoțește separarea sau acţiunea de divorţ. Nu este separarea sau divorţul în sine, doar manierele greșite de comportament, răutatea și practicile eronate ale părinţilor, care – și mai rău - implică si copiii să trăiască negativ aceste evenimente.

Toate acestea pot fi depășite în cazul în care părinţii decid să coopereze. În cazul în care separarea este o experienţă controversată, conflictuală, copilul o experimentează la nivel psihic si afectiv în termeni de pierdere: rupe legăturile afective cu mama sau cu tatăl său, pierde un model de identificare, se creează nesiguranţă, pierdere, etc"

Prin urmare, este imperios necesar ca medierea familială să aibă ca scop două obiective majore: importanţa promovării exercitării în comun a responsabilităţilor pentru creşterea copilului, după separare şi necesitatea de a păstra pentru copii ambii părinţi după separarea acestora.