Acesta este un rezumat, pentru a accesa articolul in original click aici
Pe viitor, se poate conta într-o măsură tot mai mare pe lucrători sociali care să ia parte la procesul de consiliere și care să ofere sfaturi cu privire la copiii din cadrul unui divorț și al altor relații destrămate.
Poate fi luat în considerare un procent în creștere al acestor copii aflați în custodie comună, deplasând disputele referitoare la custodie de la un aspect de custodie legală către un aspect legat de spațiul în care vor locui copiii. În cadrul acestei recenzii în scop de cercetare, investigațiile sunt studiate și comparate în ceea ce privește efectele lor asupra adaptării și dezvoltării, referitor la diferitele alegeri ce pot fi făcute în privința custodiei și a locuinței copiilor având părinți separați. Rezultatele cercetării indică mai degrabă în mod universal către avantajele variantei pe care suedezii o numesc jumătate de locuință, și anume ale variantei în care părinții nu sunt doar în sensul juridic responsabili amândoi pentru copiii lor dar și în acela al asumării comune a responsabilităților practice de zi cu zi, având copiii locuind cu ei în mod alternativ.
În multe țări, oamenii au dezvoltat o politică și un sistem de reguli, având ca motivare interesele supreme ale copiilor, care permit părinților separați să împartă custodia copiilor lor. O statistică ce reflectă acest lucru este reprezentată de deciziile instanței referitoare la custodie (în cazul în care părinții au fost anterior căsătoriți) care au fost pronunțate la Tribunalul pentru familie în Suedia în 1992. Aici, custodia comună a copiilor a fost de 79%, mamele singure au avut custodie în 19% din cazuri și tații în aproximativ 2% (Vårdnadstvistutredningen, 1995).
În Suedia este în lucru și o nouă lege referitoare la îngrijirea copiilor. Anterior, instanțele de judecată au fost în măsură să decidă cu privire la custodia comună, în cazul în care oricare dintre părinți s-au opus acesteia. În țările scandinave, atât instanțele din Finlanda, cât și cele din Norvegia au deja această posibilitate.
Totuși, trendul este fără îndoială să fie pronunțate tot mai multe decizii pentru custodia comună. Așa cum Vårdnadstvistutredningen-ul suedez (1995) subliniază, acest lucru poate face ca, pe viitor, părinții să conteste locul în care vor locui copiii, mai degrabă decât aspectul legat de persoana care deține custodia legală. Acest lucru face ca toate părțile (în cadrul proceselor de consiliere și/sau de adoptare a deciziei referitoare la locul unde vor locui copiii rezultați din relații destrămate) să considere mult mai important să-și bazeze concluziile și acțiunile pe informații științifice și pe experiența demonstrată. Lassbo (1994) prevede că, în ceea ce privește efectul structurii familiei asupra dezvoltării copiilor, există prea puține cunoștințe empirice și prea multe acțiuni bazate pe presupuneri și teorie.
Prin urmare, a fost efectuată o căutare literară în cercetarea științifică referitoare la acest subiect. În principal, pentru a determina poziția științei și a experienței dovedite în ceea ce privește locuința copiilor cu părinți despărțiți și, în special, pentru a analiza problema "jumătate de locuință" față de consecințele "locuință completă". Căutările efectuate prin intermediul bazelor de date și al motoarele de căutare pe Internet au oferit un rezultat foarte slab în ceea ce privește cercetarea scandinavă în această zonă. Principala parte a cercetării care este recenzată în documentul de față provine din America de Nord. Date fiind aceste constatări, poate fi invocat argumentul potrivit căruia condițiile din alte țări sunt atât de diferite de condițiile scandinave, încât nu pot fi trase concluzii relevante. Lassbo (1994) consideră că, de exemplu, țări cu politici sociale bine dezvoltate, cum ar fi cele din Scandinavia, nu pot fi comparate în spațiul politic social cu țări mai puțin dezvoltate.
Sistemele de protecție socială pot crea, de exemplu, bune condiții externe pentru ca familiile monoparentale să funcționeze cu succes - ceea ce reprezintă unul dintre mesajele principale ale articolului din Lassbo (op cit.).
În cazul în care cineva, în ciuda obiecțiilor menționate mai sus, consideră că nevoile și dezvoltarea psiho-sociale ale copiilor sunt destul de asemănătoare în majoritatea țărilor, nu ar trebui să ignorăm studiile din țările non-scandinave, ci să obținem din ele informații esențiale.
Tați care fac vizite și tați cu exercitarea în comun a autorității părintești
Atunci când este vorba de copii aflați în situația de exercitare exclusivă a autorității părintești de către mamă, există o tendință bine înrădăcinată ca tații, în ciuda celor mai bune intenții, să pară a se retrage și a dispărea către periferie. Doctorul Sanford L. Braver (1995), care a desfășurat 25 de ani de cercetări cu privire la efectul divorțului, a relatat sub acest aspect un studiu aflat în derulare cu privire la experiențele taților, în cadrul unei conferințe în 1995; ... experiența lor nu a fost deloc una de "retragere".
Mai degrabă, s-au simțit expulzați, alungați, excluși din viața copiilor lor. Au simțit că sistemul, atitudinile fostelor lor soții și ale societății, toate combinate, părea să se combine în așa fel încât să obțină doar excluderea lor din viața copilului, așa că au simțit că acei copii nu le mai aparțineau cu adevărat.
În schimb, Irving et.al. (1984), a putut arăta, într-un amplu studiu empiric, faptul că tații din cadrul acordurilor cu exercitare în comun a autorității părintești au ajuns să participe într-o măsură mai mare la viața de zi cu zi a copiilor decât au făcut-o înainte de divorț. Acest lucru a însemnat că acei copii aflați în custodie comună, au avut de fapt un contact zilnic mai mare cu părinții lor decât înainte de divorț.
Risman (1986) a găsit și el un suport empiric pentru rolul sexului părintelui, în sensul că este eficient din punct de vedere structural și schimbă caracterul atunci când se modifică relația. Rolul tatălui nu este blocat, ci este flexibil și dependent de anumite condiții. Părinții care au o responsabilitate concretă și zilnică în ceea ce privește îngrijirea își schimbă comportamentul rol, astfel încât nu doar că au mai mult timp cu copiii, dar sunt și mai mult "tata și mama" împreună.
Mame cu o custodie unică și mame care exercită în comun autoritatea părintească
Luepnitz (1986) a descoperit într-un studiu că mamele din acordurile parentale cu exercitarea în comun a autorității părintești au suferit de "epuizare", într-un nivel mai mic, în comparație cu mamele singure. Hanson (1985) a descoperit că acele mame cu o custodie în comun au avut o sănătate psihologică mai bună decât mamele singure. Maccoby et.al. (1986) a constatat că mamele cu o custodie comună au fost mai mulțumite de situația lor decât mamele singure. Irving et.al. (1984) a constatat că satisfacția mamei cu o custodie comună, ca regulă, a crescut e măsură ce a trecut timpul. Karen DeCrow, fost președinte al Organizației Naționale a Femeilor din Statele Unite, a scris pe 1 mai 1994, următoarele aspecte în Syracuse Times:
Exercitarea în comun a autorității părintești este nu doar echitabilă pentru bărbați și copii, aceasta este cea mai bună opțiune pentru femei, după respectarea drepturilor și a responsabilităților femeilor timp de mai mult de un sfert de secol de activism feminist, concluzionez că, custodia comună este minunată pentru femei, oferind timp și oportunitate pentru părinții de sex feminin să urmeze studii, formare, locuri de muncă, cariere, profesii și timp liber.
Există însă un studiu în care imaginea nu este la fel de luminoasă pentru femeile care exercită în comun autoritatea părintească. Leff (1995) a intervievat 8 femei, la patru ani după o decizie a instanței împotriva voinței lor a inițiat custodia comună. Se pare că, în cazul în care acestea au fost forțate să participe la o custodie comună împotriva voinței lor, aceasta a crescut conflictele care au fost inițial cauza faptului că părinții nu au putut ajunge singuri la un acord în problema îngrijirii, astfel încât o hotărâre judecătorească a devenit necesară.
Totuși, această imagine generală, scrie Leff (op.cit), în rezumatul său, că: Cu toate acestea, patru ani mai târziu, [după ce a început exercitarea în comun a autorității părintești] toți participanții recunosc că au avut unele beneficii de pe urma acesteia. Fiecare femeie a fost de acord că perioadele de "pauză" de la copiii lor le-a oferit o mare liniște și libertate. Toți participanții au fost mulțumiți de noul sine, mai puternic, care a apărut.
ref.[ngo5224]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu