Acesta este un rezumat, pentru a citi articolul intreg, click aici
Un divorţ, o separare sunt un moment dificil în care neînţelegerea şi suferinţa lasă adesea loc mâniei, lucrurilor nerostite, conflictului care se deplasează în mod recurent de la scena conjugală către scena parentală.
Prea des intensitatea, amploarea, menţinerea sau chiar dezvoltarea unui conflict adânc, dacă nu înlătură durerea celor care divorţează, ocupă tot spaţiul, împiedicând o re-centrare pe nevoile fiecăruia şi mai ales pe cele ale copiilor, care suferă mai puţin ca urmare a separării părinţilor lor, cât mai ales ca urmare a condiţiilor dificile în care aceasta se derulează şi a consecinţelor ei, în special distanţarea sau chiar ruperea legăturilor cu unul dintre părinţi, tatăl cel mai frecvent.
Conştient că răspunsurile justiţiei au devenit tot mai neadaptate noilor familii şi că protocoalele procedurale duc prea des la conflict, legislatorul a consacrat reşedinţa alternantă ca mod de organizare adaptat noilor roluri parentale şi nevoilor copiilor (legea din 4 martie 2002), şi a plasat calmarea şi pacificarea divorţului ca pietre de temelie ale reformei divorţului (legea din 26 mai 2004), în care medierea familială, ca metodă de realizare a acestor obiective, trebuie dezvoltată cu prioritate, toate acestea fiind în interesul copiilor.
În ciuda acestor dispoziţii, tot mai mulţi copii pierd definitiv contactul cu unul dintre părinţi, alienat, părintele « gardian » alienator luând copilul ostatic şi încercând să şi-l facă aliat. În faţa amplorii acestei probleme societale, Justiţia nu poate cauţiona existenţa unui astfel de proces de excludere, prin abandonarea oricărei măsuri.
În numeroase dosare, Judecătorul afacerilor familiale este confruntat cu două problematici care sunt antinomice, la o primă vedere, dar în realitate interactive : reşedinţa alternantă putând duce până la alienarea parentală.
A. Co-parentalitatea
Articolul 5 al Convenţiei Internaţionale a Drepturilor Copilului (CIDC) impune Statelor părţi o obligaţie de ne-ingerinţă în exercitarea drepturilor parentale. Este rolul părinţilor, cu proritate şi în mod egal, de a ghida copilul, protejându-l şi educându-l. Conform articolelor 9-1, 9-3 si 18-1 ale CIDC conceptul de co-parentalitate este plasat, în dreptul francez, în centrul întregului dispozitiv relativ la autoritatea parentală (art 373-2 Cod Civil).
Din acest principiu decurge obligaţia pentru fiecare părinte de a acţiona în spiritul respectului faţa de persoana copilului (art 371-1 Cod Civil), oricare ar fi convingerile sale personale.
În acest scop, judecătorul speţelor familiale trebuie să verifice modul în care fiecare părinte respectă drepturile celuilalt (art 373-2-11 3 Cod Civil).
II - Inter acţiune - Reşedinţă alternantă – Alienare parentală
A. Reşedinţa alternantă : instrument de prevenire a alienării parentale
La audierea afacerilor familiale, în mod evident, numeroase proceduri pot anunţa alienarea parentală.
Anumite comportamente ale părinţilor şi semne pot lăsa să se întrevadă un proces tip “Sap”.
În aceste situaţii, o reşedinţă alternantă provizorie, nu neapărat paritară, poate fi impusă cu titlu de precauţie. Reşedinţa alternantă are meritul de a plasa părinţii pe un adevărat picior de egalitate.
Ea îi poate determina să facă apel la mediere familială mult mai uşor, în scopul găsirii unei organizări adecvate.
B. Reşedinţa alernantă : vector de alienare parentală
În mod contrar, aplicarea reşedinţei alternante poate avea un efect pervers. Aplicarea legii poate în anumite cazuri, să favorizeze alienarea parentală.
Dacă părinţii nu se înţeleg, conflictul a cărui miză este reşedinţa alternantă a copilului, poate degenera într-un război în care fiecare încearcă să-l discrediteze pe celălalt.
Co-parentalitatea şi reşedinţa alternantă pot fi creatoare de conflicte şi să inducă alienarea parentală, unul dintre părinţi încercând să-l distrugă pe celălalt.
C. Reşedinţa alternantă: unul dintre răspunsuri pentru a lupta împotriva alienării parentale
În prezenţa unei alienări parentale constatate şi închistate, copilul fiind alienat si nemaivăzându-şi unul dintre părinţi, în ciuda cererilor reiterate ale părintelui alienat, specialiştii încurajează, în interesul superior al copilului, o soluţie radicală, respectiv transferul reşedinţei în favoarea părintelui alienat.
Magistratul trebuie să ia o decizie curajoasă, necesitând o susţinere adaptată, atât din partea reprezentanţilor copilului şi familiei, cât şi a avocaţilor.
În faţa unei asemenea situaţii de criză, reşedinţa alternantă, nu neapărat paritară, poate fi şi soluţia adecvată, pentru a pune la locul său pe fiecare dintre părinţi. Ea va permite judecătorului să ia măsuri de susţinere ajustate si să revadă, într-un interval scurt (în general 3-6 luni) aplicarea deciziei sale, în interesul copilului.
Fără susţinerea puternică a justiţiei şi un parteneriat pluridisciplinar, părintele alienat este neputincios.
Copilul, care este actor al alienării parentale este şi el neputincios.
Acesta este un rezumat, pentru a citi articolul intreg, click aici
ref.[ngo5229]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu