Termenul de adoptare tacită este de 45 de zile și se calculează de la data de 04.04.2016 și urmeazã sã se împlineascã dupã vacanta parlamentarã, la 8 zile de la reluarea activitãtii Senatului.
Articol unic. După alineatul (3) al
articolului 23 din Legea nr.217/2003
pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea 1, nr.205 din 24 martie 2014, cu modificările și
completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin.(4) cu următorul
cuprins: "(4)
"Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune luarea unei masuri de
control a respectării ordinului de protecție si pentru prevenirea încălcării
acestuia, precum:
- obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp
stabilit de instanță potrivit împrejurărilor, la secția de politie competentă
cu supravegherea respectării ordinului de protecție;
- obligarea agresorului de a da informații organului de politie cu privire
la noua locuință în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din
locuința familiei. "- Consultați forma originală a propunerii legislative și avizul final al Comisiei aici
- Consultați forma finală a propunerii legislative aici
Colectivul ARPCC
[ngo4022]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu