vineri, 28 august 2015

Alienarea parentală și dezmoștenirea



Traducător: Opu Veronica
Corector: Stan Cristina

Copia acestui articol o găsiți aici: http://goo.gl/q24lmB


În contextul dinamicii actuale a dreptului familiei întâlnim noi forme de conflicte familiale ce primesc un răspuns neînsemnat din partea legiuitorilor, care întotdeauna sunt cu mult în urma realității sociale. 

Din fericire, corpul judecătorilor se plasează mai aproape de aceste noi tipuri de conflicte şi îşi folosește caracterul discreționar şi imaginaţia în momentul motivării rezoluţiilor privind procesele care se află pe rolurile instanțelor.

Însă până nu ajung la Curtea, rezoluţiile acestor cazuri nu atrag atenţia operatorilor juridici.

Astfel, sunt ani buni de când legiutorul tot nu rezolvă cazul răpirilor intranaţionale ale copiilor după divorţ, comise în 95% din cazuri de către mame şi în 5% de către tați sau alte rude.

Nici în privința răpirilor internaționale, legiuitorul nu a știut să dea o soluție în aceste cazuri care se înmulțesc în fiecare an cu mai bine de 200%, potrivit departamentului de cooperare juridică internațională din cadrul Ministerului Justiției, ai cărui funcționari sunt copleșiți de muncă din cauza înmulțirii cazurilor și a complexității acestor probleme.

Un alt tip de conflict la care legiuitorul dă dovadă de miopie este cazul copiilor alienați sau minorilor supuși de către unul din părinți sau îngrijitori zilnici la interferențe parentale sau inducere a memoriei false, ca să introducă elemente de respingere a celuilalt părinte de către minor. Psihiatrii au tras deja semnalul de alarmă privind această problemă de sănătate mentală generalizată care se produce în țara noastră, în cadrul

Congresului național desfășurat în 2013, în Granada. Când spunem ”interferență parentală” ne putem referi la cazuri în care copiilor li se spun lucruri precum:

1.Tatăl tău/mama ta e foarte rău/rea (auzit la Lola, de trei ani)

2. Tatăl tău/mama ta nu plătește pensia și de-asta nu îți cumpăr asta sau cealaltă (explicat de Raquel, 4 ani)

3.Dacă spui că vrei să mergi la tatăl tău/mama ta, nu îți cumpăr consola, sau nu îți dau voie să faci asta sau cealaltă (explicat de Alejandro, de 9 ani).

4.Tatăl tău/mama ta nu plătește ipoteca și ne vor da afară din casă (explicat de Silvia de 5 ani).

5.Nu îți plătesc activitatea asta pentru că tatăl tău/mama ta nu vrea să o plătească (explicat de Gonzalo de 13 ani).

6.Sunt foarte trist/ă când te duci la mama ta/tatăl tău (explicat de Manolito de patru ani).

7.Apeluri telefonice zilnice din partea unuia dintre părințipentru a-l interoga personal (explicat de sute de copii, de la 3 la 15 ani).

Și asfel o listă nesfârșită pe care noi, avocații specializați în dreptul familiei am auzit-o de atâtea ori în ultimii ani.
Dar cazurile cele mai grave de interferență parentală sunt cele de inducere a falsei memorii a copiilor despre lucruri care nu s-au întâmplat, și care s-au înmulțit de o manieră alarmantă, în mod deosebit din cauza repercusiunilor asupra copiilor pentru tot restul vieții, inducerea unui fapt inexistent restul vieții lor.

Am văzut lucruri precum:

1.Tatăl tău/mama ta mă lovea, dar tu erai prea mic/ă să-ți mai aduci aminte (explicat de Alba de cinci ani).

2.Tatăl tău/mama ta te atingea în felul ăsta sau ăsta (explicat de Carmen de 6 ani)

3.Tatăl tău/mama ta te lovea când tu erai bebeluș, dar nu ai cum să-ți aduci aminte (explicat de Daniel de 6 ani).

4.Tatăl tău/mama ta mă insulta sau amenința, dar tu nu-ți aduci aminte (explicat de Alvaro de 6 ani).

5.Tatăl tău/mama ta te atinge în locul ăsta când te spală? (explicat de Rosa de cinci ani)

6.Eu mereu am vrut să merg în locul cutare, dar tatăl tău/mama ta nu voia (explicat de Julio de 10 ani).

Copiii ai căror părinți se despart ajung să se transforme în lucruri, așa cum ne reamintește psihiatra Estela Weldon, copiii sunt “transformați în lucruri” în conflictul de cuplu, nu doar de către părinți, ci și de către avocați, procurori, judecători, psiholog,etc. Toată lumea folosește copiii, dar niciodată nu sunt cu adevărat apărați. D-na doctor Weldon ne amintește că în aproape toate conflictele de cuplu, operatorii juridici tindem să incriminăm bărbatul, să ”patologizăm” femeia și să îi -transformăm în lucruri pe copii.

Toate aceste exemple și multe altele găsite în literatura științifică despre interferența parentală și inducerea falsei memorii, dau naștere la mii de copii alienați și care alienează, care refuză contactul cu unul dintre părinți după un divorț sau o despărțire, dacă nu mai rău, se transformă în element incriminator pentru unul dintre părinți într-o despărțire greșit rezolvată sau foarte conflictivă. De exemplu, denunțuri instrumentale de maltratare și/sau abuzuri, pentru a obține îndepărtarea părintelui de copii, printr-un proces judiciar.

După cum spuneam chiar eu într-un articol din 2009, în anul 1980 Curtea Supremă din New York în cazul JF vs JF în 1980, Tribunalul pentru Familie din New York a fost primul Tribunal care a dezbătut alienarea parentală în profunzimea ei, în relație cu o decizie asupra custodiei.

Tribunalul a observat că minorii s-au dovedit a fi foarte inteligenți și coerenți pentru ”vârsta lor”. Dar că atunci când vorbeau despre tatăl și familia lor manifestau ”câteodată într-un mod suprarealist, o pseudo-maturitate prea puțin naturală, dacă nu șocantă”. Păreau ”mici adulți”. Tribunalul a observat că opiniile copiilor despre tatăl lor erau nerealiste și foarte dure. Vorbeau despre el și vorbeau cu el de o manieră ce scotea în evidență malițiozitatea. Ambii copii foloseau un limbaj identic atunci când disprețuiau momentele bune pe care le-au trăit cu tatăl lor, care se evidențiau într-o casetă video și într-un album foto, folosind termenul ”momente Kodak”. Negau că ar exista ceva pozitiv în relația cu tatăl lor, până la limite antinaturale. Tribunanul a conchis că nu exista nimic în comportamentul tatălui care să justifice acel comportament.

Trei experţi criminalişti au mărturisit că fiii au fost alienaţi de o maniera nesănătoasă de către mama lor şi familia ei . Un expert a mărturisit că „Mama a câştigat în mod clar războiul cu mintea şi inima copiilor, iar tatăl a rămas fără apărare şi nu are cum să contracareze. Copiii, după toate indiciile, au rămas legaţi simbiotic de mama lor...Tatălui i s-a făcut o imagine ce desființează și foarte negativă, complet disproporţionată în relaţie cu orice defect pe care l-ar putea avea. ”

Tribunalul afirma că „Acesta constituie în mod clar un mecanism mental frizând patologicul, propriu psihologiei mamei, care a fost evident duplicat şi în cazul copiilor. În general, prognoza în ce priveşte o schimbare relevantă în atitudinea copiilor este destul de improbabilă pentru moment, chiar şi cu asistenţă psihiatrică”.

Iar Tribunalul a conchis că fiii nu puteau să aibă nicio relaţie cu tatăl lor dacă ar fi continuat sub custodia mamei, şi că ar continua să sufere prejudicii psihice dacă rămâneau cu ea. De aceea, a acordat tatălui custodia exclusivă şi a suspendat dreptul de vizită al mamei şi al tuturor celor din mediul ei.

Decizia juridică s-a bazat pe legea aplicabilă în acest caz, ce cere părintelui care deține custodia să dezvolte relaţia copiilor cu părintele care nu deține custodia, asigurând celui din urmă accesul la copii şi semnalând că interferența în „relaţia cu părintele care deține custodia rezultă în mod clar atât de inconstantă față de interesele superioare ale copiilor încât să se ia în calcul în mod serios posibilitatea nepotrivirii celui care o dezvoltă.”
Ca urmare a faptului că acest lucru se întâmplă tot mai des, mai ales de când în 2010 Tribunalul Suprem (SSTS din 10 şi 11 martie 2010) a deschis calea unei interpretări mai deschise a modelului custodiei comune, aceste cazuri de înstrăinare au crescut în mod alarmant, de aceea am avut multe cazuri în biroul nostru, unde am fost însărcinaţi ce să facem cu moştenirea acestor copii, care, odată deveniți adulţi, insistă să nu-şi vadă unul dintre părinți.

Cum însuși CGJP a girat un studiu realizat de R. De Peñafort în anul 2002 şi a considerat răpirea fizică şi emoţională a fiilor ca pe o nouă formă de maltratare infantilă, şi cum nici legiuitorul nu a reglementat asta, nici instanțele nu admit de obicei această formă de maltratare ca o cauză a privării de custodie sau autoritatea părintească a părintelui care intervine în relaţia paterno/materno-filială a celuilalt părinte, de aceea mulţi părinți (96% taţi şi 4% mame) ne-au însărcinat ca, atunci când fiii înstrăinaţi ajung la vârsta adultă, să redactăm un testament, pledând pentru maltratare prin abandon emoţional a fiilor de către taţi/mame.

Suferinţa pe care am văzut-o la sute de taţi şi mame ai căror copii nu voiau să ştie nimic de ei de la divorţ sau despărțire se traduce într-o durere emoţională care ajunge să fie considerată drept vătămare ce afectează sănătatea mentală a părinților.

Astfel tatăl alienat sau mama alienată sunt trimiși către un psiholog sau psihiatru ca să realizeze un studiu și un raport care să arate dacă tatăl/mama se simte maltratat de aşa-zisul abandon emoţional, fizic sau psihic, din partea fiului sau fiilor, şi o dată ce profesionistul în sănătate ajunge la concluzia că există o situaţie de maltratare emoţională, se trece la elaborarea unei anexe la testament în care se aplică o clauză de dezmoştenire în baza articolelor 848 şi 853,2 din Codul Civil.

Din anul 2009, am redactat deja vreo 40 de testamente în care s-a stabilit astfel, şi avem norocul că niciunul dintre clienţi nu a decedat, aşa încât nu ştim care vor fi repercusiunile legale pe care le vor avea în viitor respectivele testamente.
Ajunşi la acest punct, am avut norocul de a fi cunoscut recent două sentinţe ale Tribunalului Suprem care vin să ne aprobe în evaluarea noastră juridică a acestui nou fenomen, şi asta este ceea ce a motivat acest articol.

Astfel, STS 258/2014 din 3 iunie 2014 şi, mai recent, 565/2015 din 30 ianuarie 2015, ne dau dreptate în sensul că includerea în Dreptul LO 1/2014 a maltratării psihologice ca formă de maltratare, de ce nu se poate include respectivul concept în cauzele de dezmoştenire?

STS din 30 ianuarie 2015 ne spune textual că:„chiar dacă cauzele de dezmoştenire sunt doar cele semnalate în mod expres prin lege (articolul 848 din Codul Civil) şi asta presupune enumerarea lor limitativă, fără posibilitatea unei analogii, nici a unei interpretări extinse; totuşi, asta nu înseamnă că interpretarea sau valorizarea cauzei concrete, admisă în prealabil prin lege, trebuie să fie exprimată prin criterii rigide sau restrictive în general. Asta este ceea ce se întâmplă în cazul relelor tratamente sau insultelor grave, drept cauze justificate de dezmoştenire (articolul 853.2 din Codul Civil), care, în acord cu natura lor, trebuie să facă obiectul unei interpretări flexibile conformă cu realitatea socială, criteriile culturale şi valorile din momentul în care se produc.”

În al doilea rând şi în ordinea interpretării normative a vătămărilor corporale ca fiind cauză justificată de dezmoştenire, în linia expusă şi anterior, trebuie să semnalăm că, în prezent, maltratarea psihologică, ca acţiune ce determină o deteriorare sau leziune a sănătăţii mentale a victimei, trebuie să se considere înţeleasă în expresia sau dinamismul conceptual al vătămării corporale, fără ca invocarea lipsei de jurisprudenţă clară și precisă în acest sens să fie un obstacol pentru asta, cum este cazul Sentinţelor acestei Secții din 26 iunie 1995 şi 28 iunie 1993, aceasta din urmă citată expres la recurs de către partea recurentă.

Într-adevăr, în acest sens, includerea maltratării psihologice își are fundamentul în propriul nostru sistem de valori la care se face referire, în principal, în demnitatea persoanei ca germen sau nucleu fundamental al drepturilor constituţionale (articolul 10 CE) şi proiecţia sa în cadrul Dreptului familiei drept matcă a recunoașterii drepturilor de succesiune, în special a drepturilor ereditare ale moştenitorilor defunctului, cum este cazul şi în recunoaşterea figurii în domeniul legislaţiei speciale; cazul, printre altele, al Legii Organice de protecţie integrală împotriva violenţei față de femeie, 1/2004.

Altfel, includerea maltratării psihologice ca altă formă de vătămare corporală, pe linia voinței manifestate de către autorul testamentului, adică, de a-i priva de rezerva legală pe cei care în principiu au dreptul la ea printr-o cauză justificată și prevăzută în normă, este de asemenea consolidată de criteriul conservării documentelor și afacerilor juridice pe care această Secție îl recunoaște nu doar canon interpretativ, ci și drept principiu general de drept (STS din 15 ianuarie 2013, nr. 827/2012), cu o proiecție clară în cadrul Dreptului succesoral în relație, printre altele, cu principiul “favor testamenti”, STS din 30 octombrie 2012, nr. 624/2012. (Referent al D-lui Magistrat Francisco Javier Orduña Moreno)Pentru toate acestea, conchidem în acest articol, că este posibil să dezmoştenim fiii care, după o despărțire sau divorţ, s-au îndepărtat de tată/mamă ca o consecinţă a alienării parentale la care a fost supus de către celălalt părinte, dat fiind că respectiva îndepărtare fizică şi afectivă este o nouă formă de maltratarepsihică.

Prin urmare, cauză de dezmoştenire.


Colectivul ARPCC

Ref.[ngo3073]

Niciun comentariu:

Cele mai citite