Acesta este un rezumat al concluziilor rezultate în urma unui studiu de cercetare, realizat sub forma unui Proiect Avansat Independent, în vederea îndeplinirii parţiale a cerinţelor doctoratului în psihologie-consiliere acordat de Universitatea Teesside. Acest studiu a fost susţinut cu succes într-o examinare orală în data de 24 iunie 2014.
O copie a acestui document găsiți aici:
https://goo.gl/060X4k
Alienarea parentală este o expresie deseori folosită în contextul unei epuizări cauzate de o relaţie cu un nivel ridicat de conflictualitate. Un element cheie al alienării parentale îl reprezintă coalizarea puternică a copilului cu unul dintre părinţi, concomitent cu respingerea relaţiei cu celălalt părinte, în ciuda faptului că anterior a existat o relaţie normală, plină de iubire şi căldură cu acesta.
Această respingere pare nejustificată în absenţa abuzurilor sau a violenţei. Chiar dacă este cunoscut impactul psihologic pe termen lung asupra copilului, nu există prea multe studii de cercetare cu privire la sensul pe care părinţii înstrăinaţi îl dau vieţii lor după ce au fost respinşi. Ba mai mult, în Regatul Unit există puţină acceptare generală sau o aparentă înţelegere a alienării parentale din partea celor cu care familiile vin în contact pe durata destrămării relaţiei lor. Acest studiu de cercetare încearcă să exploreze experienţele părinţilor alienaţi din Regatul Unit. Folosind abordarea metodologică Q, experienţele subiective şi intersubiective ale unui nr. de 54 de părinţi alienaţi englezi ies la iveală în cadrul a 6 relatări îmbogăţite cu citate personale şi informaţii demografice ajutătoare. Pe lângă constatările concrete, explicite, din subtext reiese un sentiment prevalent de neputinţă.
Această sentiment de neputinţă rezonează cu lipsa de putere pe care copiii implicaţi în dinamica alienării o resimt şi ei. Ba mai mult, neputinţa care derivă din insuficienta înţelegere şi cunoaştere a celor implicaţi în procese ce ţin de dreptul familiei, perpetuează procesul alienării întocmai cum este el trăit de aceşti părinţi.
Cu toate că acest studiu de cercetare nu încearcă să generalizeze, rezultatele lui ilustrează imaginea părintelui alienat. Acest părinte se preocupă serios de binele copilului său, îşi doreşte să îşi îndeplinească responsabilităţile părinteşti şi să se implice în viaţa copilului său. A încercat să-şi rezolve preocupările pe căile disponibile şi cu toate acestea se simte neascultat, simte că nu este crezut, că este nedreptăţit şi lipsit de putere în faţa sistemului de justiţie in chestiuni de familie.
Singurul licăr de speranţă pe care îl ai este acela că Instanţa te va ajuta. Când, de fapt, în realitate aceasta face exact contrariul. Eşti tratat ca un monstru, nu ca un om, ca cineva care urăşte, nu care iubeşte, ca cineva care face rău, în loc să educe, ca unul care ia, în loc să dea, ca o persoană violentă, în loc de o persoană blândă, ca o posibilă ameninţare şi nu ca fiinţă umană [P14].
Intenţiile studiului
Scopul acestui studiu a fost explorarea experienţelor subiective şi intersubiective ale părinţilor înstrăinaţi din Regatul Unit. Deşi nu caută să găsească un adevăr absolut, esenţial, acest studiu speră să facă posibilă înţelegerea felului în care părinţii care au fost respinşi sau denigraţi pe nedrept de propriii copii, au reuşit să dea un sens vieţii lor. Toate aspectele vieţii au fost integrate în studiul de cercetare – munca, relaţiile, sănătatea mentală, interacţiunea cu sistemul socio-juridic, gândurile personale, sentimentele şi comportamentele.
Studiul
54 de părinţi, care s-au identificat ei înşişi drept părinţi înstrăinaţi – fie prin referire la comportamente pe care le-au trăit cu copilul sau cu fostul partener, fie înţelegând de unii singuri termenul de alienare parentală – au luat parte la acest studiu. Cu toate că aceşti părinţi s-au identificat ei înşişi astfel, aceştia nu formează un grup omogen . 54 de părinţi au completat studiul – 47 de taţi şi 7 mame – cu vârste cuprinse între 32 şi 66 de ani, din toată Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor. Aceştia au fost recrutaţi prin intermediul canalelor sociale media sau prin intermediul organizaţiilor de sprijin pentru părinţi. Studiul a fost condus folosindu-se metodologia Q.
Înainte de studiul propriu-zis, autorul a dorit să aibă o imagine largă şi cuprinzătoare asupra vieţii părinţilor înstrăinaţi din Regatul Unit. În lumina materialului informativ redus cu referire la experienţele britanicilor, s-au organizat grupuri de părinţi alienaţi, în scopul de a Asociația Română pentru Custodia Comună obţinerii relatărilor personale. Alături de vizitarea blogurilor personale ale părinţilor, a site-urilor de sprijin şi a reţelelor media, aceste relatări au contribuit la mulţimea de experienţe fenomenologice ale părinţilor înstrăinaţi din Regatul Unit. Acest vălmăşag trebuia redus la un set de 80 de afirmaţii de tip Q. În timpul procesului de triere de tip Q, părinţilor li s-a cerut să clasifice aceste afirmaţii în funcţie de cât erau sau nu de acord cu ele. Acest proces de triere este limitat de folosirea unei grile standard de distribuţie, care în esenţă forţează participanţii să-şi evalueze mai atent răspunsurile: faţă de care aspecte ale experienţelor lor resimt sentimente mai puternice. Această abordare de tip Q a permis experienţelor împărtăşite de către părinţi să iasă la suprafaţă, îmbogăţite prin relatări personale şi plasate în contextul informaţiilor demografice, concrete, adunate prin intermediul chestionarului auxiliar.
Implicări şi recomandări
Concluziile acestui studiu sugerează o serie de implicaţii referitoare la sănătatea mentală, la ramura de dreptul familiei a sistemului juridic şi la nedreptatea socială.
Părinţii sunt cu adevărat îngrijoraţi de sănătatea mentală a copilului lor; aceste preocupări se potrivesc cu ceea ce prezintă literatura de specialitate despre efectele pe termen lung asupra copiilor înstrăinaţi. Cu toate că au calitatea de părinte, nu li se permite să se achite de obligaţiile de îngrijire a copilului sau să se asigure că acesta beneficiază de resursele sau ajutorul de specialitate necesar. Preocupările lor faţă de copil, precum şi despărţirea forţată de acesta, au impact asupra bunăstării lor.
Părinţii se simt neputincioşi. Din răspunsurile primite, este clar că majoritatea părinţilor îşi văd copiii graţie hotărârilor judecătoreşti, care au fost deseori şi în mod repetat încălcate, aparent fără a exista vreo despăguire din partea ramurii sistemului juridic care se ocupă de dreptul familiei. Ba mai mult, acuzaţiile false de abuzuri asupra copilului şi de violenţă domestică sunt evidente şi au drept consecinţă întreruperea contactului părinte-copil. Acest contact fracturat, sancţionat de către ramura de dreptul familiei din cadrul sistemului juridic prin acţiunile şi inacţiunile sale, este probabil să genereze o şi mai multă înstrăinare, făcând tot mai puţin probabil un rezultat pozitiv pentru copii şi pentru părinţii lor.
În majoritatea procedurilor judiciare ce ţin de dreptul familiei, precum şi în cadrul procedurilor asociate, cum sunt cele în care se implică CAFCASS (Serviciului de Consiliere din cadrul Tribunalului pentru cauze cu Minori), pare să existe prea puţină transparenţă. Nici înfăţişările în faţa Instanţei şi nici interogatoriile nu sunt înregistrate; discutarea cazului în afara Tribunalului este interzisă; se pare că nu există nicio cale prin care să fie evaluată consistenţa deciziilor sau prin care să se stabilească dacă hotărârile judecătorilor oferă rezultatele cele mai bune în interesul copilului. E clar că părinţii se simt neascultaţi, simt că nu sunt crezuţi sau sprijiniţi în tot acest proces.
Acest studiu sugerează o lipsă de cunoaştere şi înţelegere a alienării parentale în Regatul Unit. Acest lucru rezonează cu propria experienţă pe care a avut-o autorul studiului când a discutat subiectul cu profesionişti din domeniul sănătăţii mentale, cu psihologi specialişti, colegi din cadrul serviciilor sociale şi educaţie.
Nerecunoaşterea unei dinamici a procesului de înstrăinare şi a diferenţei dintre aceasta şi înstrăinarea justificată pot duce la intervenţii sau scheme terapeutice şi judiciare neadecvate, cu posibile urmări pe termen lung în detrimentul familiilor sau persoanelor în cauză.
În aceste vremuri de schimbare a sistemului judiciar cu privire la dreptul familiei, este imperios necesar ca înstrăinarea parentală să ocupe un loc pe agenda de cercetare şi cea politică, pentru a asigura securitatea şi bunăstarea psihologică a copiilor, dreptul lor de a avea o relaţie cu ambii părinţi şi eradicarea injustiţiei sociale.
Evaluarea nivelului de cunoaştere şi înţelegere a celor care lucrează cu copiii şi familiile aflate în proces de destrămare ar fi utilă în vederea identificării eventualelor lipsuri, a nevoilor de pregătire şi de dezvoltare profesională. Studii de cercetare multi-disciplinare cu cei ce lucrează în domeniul serviciilor sociale sau în cel judiciar, concentrându-ne pe acele procese de dreptul familiei confidenţiale, ar oferi o imagine holistică a alienării parentale în Regatul Unit. Mai mult, cercetarea colaborativă ar permite concentrarea atenţiei asupra gestionării eficiente a unui caz, asupra abordărilor judiciare şi terapeutice care au ca scop atât o intervenţie precoce cât şi rezolvarea alienării persistente şi înrădăcinate. Studiile sistematice asupra unor intervenţii adecvate, cum sunt cele ce se desfăşoară în alte ţări, ar reprezenta o trăsătură importantă a unui astfel de proiect de cercetare.
Traducător: STROILESCU ANCA
Corector: Ţolea Roxana-Maria
[ngo2553]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu