Situaţia custodiei în Belgia şi Olanda
Traducători: Mihaela Vascu, Antoci Andreea Claudia
Situaţia custodiei în Olanda
Olanda, ca şi Norvegia, Germania şi alte ţări din Vestul Europei, are într-adevăr implementată în dreptul familiei, încă din anul 1998, prezumţia de autoritate părintească comună după divorţ. Dar Olanda are doar o foarte slabă prezumţie de egalitate părintească şi de îngrijire comună a copilului post separare (custodie comună fizică). Aceasta însemnă că, în practica legală, se permite reşedinţă alternantă doar atunci când mama este de acord.
În Olanda, custodia legală comună a fost introdusă în dreptul familiei de Parlamentul olandez în 1998, aceasta fiind stabilită ca standard pentru autoritatea părintească după divorţ. Iar noua lege olandeză privitoare la continuitatea îngrijirii părinteşti după separare (legea nr. 30145 ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009) a determinat introducerea în dreptul familiei olandez a principiului de bază al egalităţii ambilor părinţi şi a prezumţiei de egalitate părintească (atât înainte cât şi după divorţ sau separare şi neţinându-se cont dacă părinţii au fost căsătoriţi anterior sau nu). Noua lege olandeză a introdus totodată prevederi care încurajează părinţii care se despart în a redacta şi propune instanţei un plan parental agreat în comun ca parte a procedurilor de separare sau de divorţ
.
Ţinând cont însă de tradiţia olandeză mediocră în reformare efectivă a dreptului familiei, de valoarea preponderent decorativă a sentinţelor judecătoreşti pentru taţi şi de cutuma instanţelor olandeze de a da hotărâri care suprascriu sau interpretează “creativ” legislaţia, rămâne de văzut ce va aduce această nouă lege în jurisprudenţa instanţelor specializate în dreptul familiei pentru părinţii aflaţi în curs de divorţ sau separare şi pentru copiii lor.
Legea Belgiană din 2006 privitoare la reşedinţa alternantă
În Belgia, la iniţiativa Partidului Socialist, a fost implementată o prezumţie legislativă de tip 50/50 custodie fizică comună (care implică în mod efectiv reşedinţa alternantă a copiilor) după separarea părinţilor. Iniţiativa fost votată în Camera Comunelor şi în Senat iar legea a intrat in vigoare când a fost publicată oficial de către Guvernul Federal Belgian, pe 4 septembrie 2006.
Un procent estimat de 35-45% din divorţurile actuale belgiene rezultă acum în aranjamente care implică participarea ambilor părinţi la creşterea copilului, aranjamente ce implică reşedinţa alternantă a copilului. Noua lege belgiană federală privitoare la custodia comună fizică va fi discutată mai pe îndelete în prezentarea de mai jos.
Această nouă lege a introdus prezumţia de custodie comună fizică, de îngrijire şi reşedinţă alternantă a copilului ca normă ori aranjament preferat de îngrijire a copilului post-divorţ, normă care să fie hotărâtă de către instanţele belgiene specializate în dreptul familiei. Mai mult, legea a introdus accesul unilateral şi imediat în instanţă pentru oricare dintre părinţii divorţaţi sau separaţi care solicită clarificarea, întărirea sau extinderea prevederilor sentinţelor anterioare, în caz de nevoie.
Contrar a ceea ce se crede, reforma belgiană a dreptului familiei din septembrie 2006 nu a introdus regula de 50/50 îngrijire fizică comună şi aranjament de reşedinţă, pentru toţi părinţii belgieni aflaţi în curs de divorţ sau separare. În schimb, a introdus doar o prezumţie de custodie comună fizică (reşedinţă alternantă a copilului) care, în baza legii, ar trebui supusă evaluării şi investigaţiei minuţioase, ca primă opţiune, pentru fiecare caz în parte, de către instanţele belgiene specializate în dreptul familiei. Această evaluare se face de către judecători, la cererea unuia sau a altuia dintre părinţii aflaţi în divorţ, individual şi separat.
Aşadar, s-a introdus în legislaţia belgiană prevederea ca atunci când cel puţin una dintre părţile implicate în procesul de separare cere curţii belgiene o sentinţă de tip reşedinţă alternantă şi îngrijire comună în cursul procedurilor de divorţ şi custodie, instanţele belgiene specializate în dreptul familiei să fie obligate să investigheze minuţios posibilitatea de a stabili reşedinţa alternantă a copilului cu cei doi părinţi ca primă opţiune. Instanţele sunt investite cu prerogativa de a impune o sentinţă de tip custodie comună fizică în cadrul procedurilor de divorţ şi separare, chiar şi atunci când cealaltă parte implicată nu şi-a dat acordul privitor la un astfel de aranjament de tip reşedinţă alternantă.
Practic, dezideratele privind reşedinţa alternantă a copilului post-divorţ şi aranjamentele de îngrijire comună (custodia comună fizică) au fost recunoscute încă o dată şi restabilite ca esenţă a dreptului familiei belgian şi a procedurilor instanţelor specializate în dreptul familiei.
Mai mult decât atât, judecătorii curţilor belgiene specializate în dreptul familiei au obligaţia explicită trasată de lege în a specifica în scris motivele care stau la baza deciziilor lor privind aranjamentele de îngrijire şi reşedinţă ale copilului post-divorţ, în cazul în care acestea se abat de la prezumţia de custodie comună fizică (reşedinţă alternantă şi îngrijire comună).
Aceste dispoziţii noi ale legii belgiene au plasat participarea comună a celor doi părinţi la creşterea copilului ca parte principală a procesului decizional al curţilor belgiene ale dreptului familiei cu privire la îngrijirea, accesul şi reşedinţa copiilor implicaţi. Necesitatea şi obligaţia impusă de lege judecătorilor specializaţi în dreptul familiei de a motiva detaliat, în scris, în sentinţele judecătoreşti emise, de ce nu se impune un aranjament care să implice creşterea şi educarea în comun a copilului de către cei doi părinţi şi locuinţa alternantă a copilului, acordă posibilitatea justiţiabilului de a se face apel în cazul în care acesta consideră că motivarea instanţei nu este corectă.
Un element suplimentar dar subestimat, al reformei belgiene a dreptului familiei este acela că dosarele privitoare la divorţ şi custodia copilului nu sunt, prin lege, niciodată considerate închise, cât timp copiii nu ajung la vârsta majoratului.
În acelaşi timp, legea belgiană prevede accesul imediat şi prioritar al dosarului pe rolul instanţei de judecată, la cererea unilaterală a oricăruia dintre părinţii implicaţi, fără a fi nevoie de reprezentare legală în cadrul şedinţei de judecată cerute. Acest acces prioritar şi imediat poate fi util în situaţiile în care un părinte cere din partea instanţei o sentinţă suplimentară, care să conţină prevederi clarificatoare ori cu măsuri asiguratorii mai ferme, atunci când consideră că aranjamentele privitoare la îngrijirea copilului, la reşedinţa copilului, la îngrijirea şi accesul la copil, aşa cum au fost decise printr-o sentinţă anterioară, nu au fost respectate satisfăcător de celălalt părinte.
Despre autor:
Peter Tromp este un psiholog educaţional şi de copii din Olanda ce reprezintă Platform for European Fathers (PEF) şi Dutch Father Knowledge Centre (VKC).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu