Bună ziua,
Mă numesc Camelia Borlean şi permiteţi-mi să îmi exprim recunoştinţa pentru sprijinul şi colaborarea dvs. Aş dori să transmit câteva propuneri în legătură cu relaţia copil părinte post divorţ.
1. operaţionalizarea criteriilor de evaluare a familiei (dinamica, structura, istoric, funcţionalitatea relaţiilor, ritualuri, obiceiuri, competenţa parentală - stilurile parentale şi coparentale care au o legătură directă cu ajustarea psihologică a copilului post divorţ) în sensul unei practici unitare la nivelul instanţelor judecătoreşti în vederea stabilirii domiciliul copilului, programul de vizită şi exercitarea autorităţii părinteşti în comun. Este dificil să se adapteze anumite programe din străinătate la cultura poporului român deoarece există diferenţe semnificative. În concluzie, consider că este necesar ca aceste criterii să fie evaluate in cadrul unor proiecte de cercetare riguroase atât din punct de vedere metodologic dar şi teoretic.
2. diferenţierea conceptuală clară între drepturile copilului şi nevoile copilului
3.necesitatea modificărilor legislative în sensul în dispunerii prin sentinţa judecătorească obligarea părinţilor la consiliere parentală - concept care este diferit de consilierea psihologică. oricât de bună şi potrivită ar fi o sentinţă judecătorească în cazurile de divorţ, dacă nu există contextul adecvat de punere în aplicare a acestei sentinţe şi dacă părinţii nu au abilităţile necesare de a gestiona relaţiile post divorţ, tot timpul în care s-a judecat dosarul, sentinţa dar şi resursele financiare, emoţionale şi de altă natură pe care părinţii, avocaţii le-au învestit în acest proces, sunt în zadar. Unde mai punem suferinţa copilului din toată această perioadă? Oare ea cât costă? Oare care este preţul pe care copiii trebuie să-l plătească pentru lupta părinţilor din arenă justiţiei?
O sentinţă judecătorească nu poate mulţumi în egală măsură ambele părţi deoarece ele se află pe poziţii de competiţie atunci când vin în instanţă şi nu pe poziţie de colaborare ca atunci când vin în mediere.
Părţile îşi urmăresc în instanţă interesul lor propriu şi nu pun atât de mare accent pe relaţie. În mediere părţile sunt interesate atât în satisfacerea intereselor lor cât şi a relaţiei lor post-divort. De altfel, amintesc ceea ce R.E.Emery arată că prin medierea în divorţ părţile îşi "renegociază relaţiile viitoare".
Responsabilitatea pentru decizia pe care judecătorul o ia pentru familiile aflate în divorţ este una extrem de mare. Din acest motiv are nevoie să fie în cunoştinţă de cauză atunci când hotărăşte asupra familiei deoarece va schimba pentru totdeauna relaţiile dintre membrii săi. Din acest motiv o cunoaştere a caracteristicilor familiei cu scopul unei evaluări atente a familiei aşa cum am arătat la pct.1 este absolut necesară.
În concluzie, în cazul în care s-ar prevedea obligarea părinţilor la consiliere parentală prin sentinţa judecătorească s-ar atinge 2 obiecte: informarea părinţilor cu privire la divorţ şi ajutarea lor cu privire la dezvoltarea unor abilităţi adecvate de gestionare a relaţiei parentale dar şi de gestionare a propriilor lor emoţii raportate la divorţ.Un al doilea obiectiv ce priveşte copilul: părinţii fiind asistaţi de către psihologi, asistenţi sociale, jurişti în punerea în aplicare a sentinţei şi dezvoltarea unor abilităţi de gestionare a relaţiei post-divort va avea ca efect îmbunatăţirea stilului parental şi coparental care , aşa cum arată studiile, sunt într-o relaţie directă cu ajustarea psihologică a copilului post divorţ; pe de altă parte, avantajele acestei consilieri parentale sunt acelea că în urma acestui proces se poate determina o creştere a responsabilităţii părinţilor cu privire la relaţiile lor de familie post-divort, îşi pot dezvolta abilităţi noi, adaptative de gestionare a conflictului şi de rezolvare de probleme. În acest fel, ei contribuie la menţinerea stării de sănătate psihică şi a stării de bine a copilului. Aşa cum am mai arătat, starea de bine a copilului depinde în primul rând de relaţia dintre cei doi părinţi, de caracteristicile lor psihologice şi de personalitate care sunt reflectate în stilul parental. Astfel, i se asigura copilului un mediu predictibil, de confort şi siguranţă în care să se orienteze pe sarcinile specifice vârstei sale de dezvoltare şi nu pe conflictul dintre cei doi părinţi. Pe termen lung, consider că aceste demersuri ar avea un impact pozitiv cu privire la menţinerea stării de sănătate publică, deoarece cred că este o chestiune de sănătate publică - familiile în divorţ reprezintă o "populaţia specială cu nevoi speciale ". Conform modelului transmiterii intergeneraţionale: În concordanţă cu noţiunea transmiterii intergeneraţionale, un număr mare de cercetări au arătat că divorţul părinţilor are ca rezultat creşterea probabilităţii ca şi copiii acestora să îşi termine căsnicia printr-un divorţ (Amato & Rogers, 1997; Bumpass, Martin, & Sweet, 1991; Feng, Giarrusso, Bengtson, & Frye, 1999; Glenn & Kramer, 1987; Wolfinger, 1999).Dacă divorţul are o componentă inter generaţională, este posibil ca şi dezacordul marital să se transmită în acelaşi fel. Problemele conjugale măresc riscul ca o căsnicie să se sfârşească printr-un divorţ, însă nu toate divorţurile sunt precedate de lungi perioade de conflict parental; pe de altă parte, o seamă de căsnicii „intacte” sunt dominate de multe tensiuni parentale cronice (Amato & Booth, 1997; Heaton & Albrecht, 1991).
4. Schimbarea de perspectivă asupra audierii minorului şi a tehnicilor folosite în ascultarea minorului. Studiile recente arată că pentru copil este important să i se asculte părerea deoarece se simte şi el un membru important căruia i se recunoaşte poziţia în sistemul de familie. Participarea copiilor la procesul de luare a deciziei poate avea ca rezultat o mai bună acceptare a deciziei luate şi poate stimula copilul spre o etapă de dezvoltare mai matură şi mai responsabilă.
În ceea ce priveşte consultarea sau ne-consultarea copiilor cu privire la decizii, majoritatea copiilor au apreciat şi valorizat faptul că au fost consultaţi şi că părerea lor a fost ascultată şi se simt "uşuraţi", "eliberaţi " de "povara" gândurilor şi părerilor pe care le au ei despre familia lor.
Acestea sunt câteva dintre cele mai importante aspecte pe care cred că ar trebui să le avem în vedere. Pentru aplicarea lor cred că ar fi foarte important şi sprijinul comunităţii, implicarea mai activă în demersurile de informare cu privire la problematica divorţului. Aceste activităţi se pot desfăşura în şcoli şi în alte alte instituţii cu sprijinul mass-mediei. Noua românilor cred că ne lipseşte în primul rând informarea corectă cu privire la un anumit fenomen. Numai aşa părinţii îl pot înţelege şi ulterior au posibilitatea să Aleagă pentru ei cea mai convenabilă şi potrivită alegere despre "cum să arate familia lor post divorţ."
Cu respect, Camelia Borlean
--
Camelia-Anca Borlean
mediator, psiholog
psihoterapeut în psihoterapii cognitive şi comportamentale,
psihoterapie familială sistemică
email : [email protected]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu