Într-un articol publicat în The Comentator (1), psihologul din Miami, Jerome Poliacoff, Doctor în Filosofie, a scris un articol în care se pronunţă contra cazului de a lua în considerare Sindromul Alienării Parentale ca diagnostic valabil, precum şi contra acestuia de a fi folosit ca probă în Instanţă. Argumentul lui a fost legal din poziţia sa, citând atât Standardele Frye cât şi Daubert. Concluzia sa a fost că Sindromul Alienării Parentale nu ar putea trece de aceste testări legale şi probabil nu va trece niciodată. Acel articol a fost publicat în anul 2000.
Este probabil ironic faptul că la 22 Noiembrie 2000, la Curtea de Apel din Circumscripţia 13 de aici din Florida, a fost o audienţă în care Richard Gardner, M.D., creatorul Sindromului Alienării Parentale; şi Richard Warshak, Doctor în Filosofie, unul dintre susţinătorii psihologici principali ai Sindromului Alienării Parentale, au depus mărturie timp de două zile în stilul specific unei Audienţe Frye. Ca rezultat, Curtea a hotărât că Sindromul Alienării Parentale a trecut într-adevăr Testul Frye. Testul Frye este asociat cu o Decizie a Curţii Federale de Apel prin care pentru ca o dovadă ştiinţifică să fie admisibilă în instanţă trebuie să fie dobândită folosind tehnici care au obţinut un accept general în domeniul lor. (2) Această decizie a fost pentru prima dată în Statele Unite când PAS a depăşit acest important prag legal, evident contrazicând predicţiile Dr. Poliakoff.
Punctele cheie ale deciziei Tribunalului sunt discutate pe scurt mai jos:
Mai precis, Tribunalul a decis privitor la "Dacă trebuie să aplic un Test Frye el a trecut testul Frye, şi consider că Sindromul Alienării Parentale a trecut Testul Frye în Sala mea de Judecată care este o Sală de Judecată din cadrul Tribunalului Itinerant din Departamentul Dreptului Familiei, conform dovezilor şi argumentului prezentate în faţa mea." (3)
Dovezile menţionate au inclus mărturia Dr. Gardner, fişa sa biografică, extrase din lucrările sale şi din alte lucrări ale altor scriitori. Tribunalul, după părerea sa, a citat în mod precis un articol publicat aproximativ cu doi ani înaintea acestei audienţe în Ziarul Baroului din Florida, care a fost stabilit ca având "credibilitate". (4)
Tribunalul a mai audiat de asemenea doi psihologi care au argumentat că Sindromul Alienării Parentale nu a fost acceptat în cadrul comunităţii ştiinţifice. Argumentul lor a fost interpretat de către Tribunal ca fiind echivalent cu existenţa unui tip de" luptă disciplinară" în care o facţiune crede în PAS şi cealaltă facţiune nu crede. Tribunalul decide că sub nici o formă această diviziune disciplinară nu invalidează recunoaşterea generală a PAS din partea comunităţii ştiinţifice. S-a argumentat de asemenea că Sindromul Alienării Parentale nu apare în DSM-1V, pe care aceştia l-au oferit ca dovadă a nonexistenţei sale.
DSM-1V este manualul oficial de diagnostic folosit de către specialiştii în sănătate psihică în munca lor cu pacienţii. Este o resursă ce conţine coduri de diagnosticare şi criterii de diagnosticare. Argumentul s-a bazat pe faptul că dacă PAS nu poate fi găsit în DSM-1V, nu există.
Tribunalul a considerat acest argument ca fiind casant. Tribunalul motivează că PAS a fost descris întâi în 1985, şi DSM-IV a fost actualizat ultima dată în 1994, doar la 9 ani după descrierea originală a PAS de către Dr. Gardner.
De vreme ce DSM – urile sunt rescrise la un interval de zece şi doisprezece ani, reflectând cunoaştere ştiinţifică sporită, Tribunalul a motivat că nu este iraţional faptul că PAS nu ar apărea în DSM-IV la scurtă vreme după ce a fost întâi descris. Pentru a susţine această concluzie Tribunalul a găsit convingător argumentul că SIDA nu s-a găsit în manual de diagnostic medical atunci când a fost descris prima dată, dar acest lucru cu siguranţă nu a invalidat existenţa sa. Pe lângă toate acestea, Tribunalul a găsit convingător argumentul că Gille de IA Tourette şi-a descris sindromul întâi în 1885. Abia în 1980 Sindromul Tourette şi-a găsit calea către DSM, la aproximativ 90 de ani după descrierea sa.
Aşadar, faptul că Sindromul Alienării Parentale nu a apărut în DSM decât la nouă ani după descrierea sa originală, este un argument invalid împotriva inexistenţei sale.
Tribunalul a găsit de asemenea semnificativ faptul că, la propunerea Dr. Richard Warshak , Asociaţia Americană de Psihologie citează aprobator lucrările scrise de către Dr. Gardner în ghidul custodiei copilului. De fapt, Dr. Gardner este singurul autor printre această listă de elită a lucrărilor citate de către APA, care are trei lucrări diferite citate ca fiind în mod esenţial de ultimă generaţie cu privire la evaluarea custodiei copilului.
În sfârşit, Tribunalul a decis că toate argumentele Dr. Gardner au fost susţinute şi confirmate de către Richard Warshak, profesor doctor, care este psiholog şi profesor titular la o universitate de prestigiu. De asemenea au fost depuse ca dovezi numeroase articole scrise de diverşi autori care au repetat şi au confirmat existenţa Sindromului Alienării Parentale în cadrul comunităţii ştiinţifice.
Faptul că Sindromul Alienării Parentale a generat asemenea controverse şi dezbateri aprinse, este o chestiune interesantă în sine, şi una care va fi abordată într-un articol viitor. Este suficient a spune că această decizie ar trebui să înceapă să răspundă şi să calmeze unele dintre aceste dispute.
Referinţe:
1. Poliacoff, Jerome H. “Sindrom Alienare Parentală: Testare Teoriei lui Gardner în Instanţele pentru Cauze de Familie” Commentator, vol. 9, pp., 2000.
2. Frye v. Statele Unite, 293F. 1013, 1014, (D.C. Cir. 1923)
3. Kilgore v. Boyd, Tribunalul Itinerant al Curţii de Apel din Circumscripţia 13 din Statul Florida, Judeţul Hillsborough, Departamentul Dreptul Familiei, Caz Nr. 94-7573, Div. D.
4. Bone, J. Michael şi Walsh, Michael, “Detectarea Sindromului Alienării Parentale şi Ce E De Făcut în această privinţă”, Ziarul Baroului din Florida
[ngo500]
Articolul
original în limba
engleză:
http://www.jmichaelbone.com/pas--frye-test.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu