Nou născutul uman
este cel mai neajutorat din regnul animal. Puii de om (copiii) au nevoie de
părinţi mai mult timp decât au nevoie alte specii şi sunt total dependenţi de
părinţi pentru hrană, adăpost şi protecţie pentru primii câţiva ani din viaţă.
Această dependenţă creşte teama de abandon. În divorţ unul din părinţi pleacă.
Atunci când un
părinte pleacă, copilul se simte respins. Pierderea pe care copilul o simte la
divorţ este asemănătoare cu cea pe care o experimentează atunci când moare un
părinte. Divorţul poate fi actualmente mai dificil pentru copil, deoarece
lipseşte cauza concretă şi finalitatea morţii.
Reacţia imediată a copiilor la divorţ nu prezice evoluţia
lor pe termen lung. Cineva care pare
afectat de divorţ va face bine în viaţă pe când cineva care va considera
divorţul în viteză va fi afectat sever şi peste 5 şi 10 ani. Centrarea pe
cercetare şi intervenţie trebuie să se modifice din când în când înconjurând
imediat divorţul pe termen mai lung. Familia divorţată nu este o variaţie
minoră a familiei intacte şi merită a fi studiată şi cercetată în profunzime.
Printre cele mai
devastatoare efecte universale ale divorţului asupra copiilor este pierderea
sprijinului acordat, care însoţeşte divorţul. Spre deosebire de alte crize de
familie, cum ar fi boala sau moartea, sistemele de sprijin tind să se retragă.
Prietenii de familie şi chiar membrii de familie tind să se retragă pentru a
evita contactul care poate deveni crescător neconfortabil pe măsură ce divorţul
progresează. Unii vor fi alături de un părinte sau de altul, în timp ce mulţi
vor păstra o distanţă politicoasă care se poate sau se poate să nu fie sinceră.
Copiii sunt foarte singuri.
Ei nu se pot baza
pe părinţii care sunt prinşi în propriul tumult al divorţului. Puţini copii
proveniţi din divorţ şi-au găsit alţi adulţi pentru a-i ajuta sau a-i ghida şi
mai puţin de 10% au avut alţi adulţi să le vorbească cu înţelegere pe măsură ce
divorţul se destramă.3 O simplă întrebare sau tip de încurajare poate părea
superficială, dar deseori reprezintă mai mult decât ce primesc aceşti copii de
la alţii.
Copiii care nu
primesc sprijinul de care au nevoie pot deveni temporar prinşi în etapa de
negare. Părintele trece mai departe şi este gata să-şi urmeze viaţa. Dacă
această etapă include mersul la întâlniri cu alt partener sau un părinte care
se mută, copilul va fi confuz. Deoarece ei încă nu văd divorţul cu orice
finalitate, ei pot să vadă aceste acte ca trădarea căsătoriei.
Studiul lui
Wallerstein a arătat că majoritatea funcţionării familiilor este mai rea la 12
până la 18 luni după divorţ decât imediat după divorţ. 5 ani mai târziu,
o treime din copii înca funcţionează mai defectuos decât funcţionau la momentul
divorţului. Unul din 3 copii au fost
încă amestecaţi în amărăciunea continuă a celor 2 părinţi care au divergenţe.4
[ngo340]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu