Locuinţa alternantă a copilului în legislația franceză

Vă supunem atenţiei un extras din studiul prof. dr. Edward Kruk de la Universitatea din Columbia Britanică (Canada) studiu numit "Custodia copilului, legăturile personale şi responsabilitatea părintească – Căutarea unui standard just şi echitabil"

Citatul se referă la inovaţia adusă de Codul Civil Francez (CCF) în materia relţiilor dintre părinţi şi copii ulterior divorţului sau separării părinţilor. Astfel, conform d-nului Kruk, Codul civil francez încurajează părinţii să ajungă la o înţelegere de tip"reşedinţă alternantă" şi acordând putere instanţelor de tutelă să impună o astfel de soluţie. 

Textul CCF spune următoarele:

„	"Domiciliul copilului poate fi stabilit la ambii părinţi sau doar la unul dintre ei. La cererea unuia dintre părinţi sau dacă părinţii nu se înţeleg, instanţa poate stabili provizoriu, pentru o perioadă determinată, domiciliul copilului la ambii părinţi, urmând ca la finalul acestei perioade instanţa să se pronunţe definitiv dacă domiciliul copilului va fi stabilit la unul dintre părinţi sau la ambii părinţi"	”
—Codul Civil Francez, 373-2-9[11] [12

În fapt, acest tip de prevedere tinde să devină regula în legislaţiile statelor europene, dovadă în acest sens fiind chiar principiul 3:20 din Principiile Legislaţiei Europene Privitoare la Autoritatea Părintească.

O soluţie de tip reşedinţă alternantă (custodie comună fizică) permite ca minorul să locuiască cu fiecare părinte, perioade relativ egale de timp, de exemplu două săptămâni cu mama şi două săptămâni cu tatăl, fiind posibililă, bineînţeles doar în situaţiile în care părinţii locuiesc în aceiaşi localitate. Doar în situaţiile în care părinţii locuiesc relativ departe unul de altul, făcând imposibilă alternarea locuinţei, CCF impune o soluţie de tip custodie comună legală, în care copilul locuieşte majoritar cu unul dintre cei doi părinţi.

Puteţi descărca documentul Krug tradus de aici.

În România, în condiţiile legislaţiei actuale, ambele tipuri de cutsodie sunt posibile cu precizarea că legislaţia română nu dă în acest moment putere instanţelor de tutelă de a impune o soluţie de tip custodie comună fizică.  Custodia comună fizică este totuşi posibilă (a se vedea de exemplu  Decizia civilă nr. 745A/2011 din 03.10.2011 a Tribunalului Bucureşti) atunci când părinţii se înţeleg, jurisprudenţa în formare sugerând faptul că instanţa nu va "întoarce" o astfel de înţelegere a părinţilor.

Asociaţia Română pentru Custodia Comună militează pentru a introduce în legislaţia română o prevedere care să permită instanţelor să impună aranjamente de tip custodie comună fizică chiar când părinţii nu pot conveni singuri la un astfel de aranjament. În acest sens ARPCC lucrează cu CSM, MMFPS, Consiliul de Mediere şi Ministerul Justiţiei pentru a argumenta necesitatea existenţei acestei prevederi legale.

Împrejurările în care o astfel de decizie a instanţei de tutelă ar putea fi oportune sunt:

• Ataşamentul semnificativ dintre ambii părinţi şi copil, 
• Situaţia în care părinţii locuiesc relativ aproape unul de altul şi de unitatea de învăţământ, 
• Dorinţa expresă pentru un aranjament de tip custodie comună legală exprimată de cel puţin unul dintre părinţi
• Situaţiile de conflict evident dintre părinţi care fac imposibilă desfăşurarea normală a legăturilor personale dintre copil şi părintele nerezident, de pildă interzicerea accesului părintelui nerezident în locuinţa minorului

Referinţe interesante cu privire la reşedinţa alternantă puteţi găsi şi în iurispedia.ro la comentariile privind articolul 400

Codin Băltăgan, ARPCC