Un foarte frumos articol scris de dna Joan B. Kelly
Odată cu creşterea dramatică a ratei divorţurilor din anii 1960, instanţele
au fost puse tot mai mult în situaţia de a rezolva neînţelegerile părinţilor cu
privire la viaţa şi locul unde vor locui copiii după separare şi divorţ.
Instanţele s-au inspirat din percepţia culturală şi socială a timpului cu
privire la rolul tatălui şi la relaţiile părinte-copil, astfel că, în cele mai
multe cazuri (cu foarte puţine excepţii) aranjamentele parentale de după divorţ
le desemnau pe mame ca principali îngrijitori şi pe taţi drept “vizitatori”
1.
În această preferinţă pentru mame recunoaştem percepţia societăţii de la acea
vreme conform căreia rolul tatălui nu era în mod expres important în dezvoltarea
multilaterală a copilului (dezvoltarea socială, intelectuală şi emoţională).
Această percepţie era întărită şi de teoria psihanalitică a lui Freud care a
dominat multe decenii pregătirea şi gândirea specialiştilor în sănătate mentală
2.
Studiile timpurii cu privire la procesele de ataşament la copii erau, de
asemenea, centrate exclusiv pe relaţia dintre mamă şi bebeluş, iar studiile din
domeniul dezvoltării copilului nu abordau încă influenţa tatălui şi rolul
acestuia în dezvoltarea generală a copilului.
În
cercetările privind dezvoltarea copilului şi divorţul din ultimii 25 de ani
găsim exemple multiple ale faptului că planurile personale tradiţionale în care
copilul petrece alternativ weekend-uri cu cei doi părinţi nu au satisfăcut
nevoile psiho-sociale şi emoţionale ale multora dintre copiii despărţiţi de
părinţi, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mai lung. Aceste rezultate
empirice au modelat şi ajutat naşterea unor planuri parentale adecvate şi
benefice, care iau în considerare dezvoltarea copiilor şi nevoile lor
psiho-sociale şi furnizează alternative pentru părinţi, instanţe şi personalul
specializat, astfel încât aceştia să decidă în cunoştinţă de cauză atunci când
hotărăsc viitorul relaţiilor dintre copii şi fiecare din cei doi părinţi. Prin
acest articol se scot la lumină rezultatele acestor studii ştiinţifice sociale
care vin în sprijinul acestui nou trend. În Partea I a articoului sunt trecute
în revistă riscurile generale pentru copii de după divorţ şi problemele
ridicate de modelele tradiţionale privind dreptul de vizitare. Partea II se
concentrează pe cercetările empirice relevante pentru dezvoltarea de modele de
planuri parentale adecvate pentru copii, incluzând aici şi formarea legăturilor
de ataşament, îngrijirea pe timp de zi şi timpul petrecut peste noapte;
părerile copiilor şi adolescenţilor cu privire la contactul cu taţii; relaţia
dintre adaptarea copiilor şi implicarea taţilor şi impactul conflictului.
Partea III descrie diferite tipuri de relaţii co-parentale după divorţ, iar
Partea IV prezintă pe scurt argumentele ce sprijină dezvoltarea de modele de
planuri parentale ce oferă mai multe opţiuni cu privire la acces, atât
părinţilor, cât şi intanţelor şi profesioniştilor din domeniu, modele ce
trebuie luate în considerare şi care mult mai probabil satisfac diversele nevoi
de dezvoltare şi psiho-sociale ale copiilor şi familiilor.
Articolul in limba romana poate fi consultat aici
http://goo.gl/r7fShR
Colectivul ARPCC
[ngo315]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu