Trducere: Liviu
Badiu
Acest articol este copiat dintr-un
articol lansat pentru prima dată în 29 Mai, 2013 de către “Organizaţia
Naţională a Părinţilor” (SUA). PAS nu este încă recunoscut ca “sindrom”, ci doar
ca ca “tulburare”.
Conceptul de unitate a familiei a făcut un mare pas cu ocazia întâlnirii
anuale a Asociaţiei Psihiatrice Americane din San Francisco, ce s-a ţinut în
perioada 18-22 mai 2013, datorită includerii în limbajul de specialitate legat sănătate
mintală a problematicii “Alienării Parentale”.
Pentru prima dată, profesioniştii în sănătatea mentală din SUA recunosc concepte
care ajută la diagnosticarea copiilor ce experimentează Alienarea Parentală,
întărind presiunea asupra părinţilor care se străduiesc să-şi înstrăineze copii
pe parcursul divorţului.
“Acesta este un avans considerabil pentru
sănătatea psihologică a copiilor şi familiilor,” a spus domnul profesor William
Bernet. Doctorul Bernet este liderul Grupului de Studiu privitor la Alienarea
Parentală, grupul de lucru internaţional ce a prezentat propunerea de includere
a alienării parentale în DSM-5.
Domnul Bernet, profesor cu titlu onorific
la Universitatea de Medicină Vanderbilt, a spus, “Incluzând limbajul care este
aplicabil în mod specific alienării parentale permite comunităţilor medicale
(de sănătate mintală?) şi legale să abordeze această problemă importantă mai
puternic şi mai clar. Aceste revizii la DSM-5 vor reduce nedreptăţile pe care
alienarea parentală le cauzează familiilor.”
Alienarea parental este o condiţie mentală în care
un copil – de obicei unul a cărui părinţi sunt implicaţi într-un conflict legat
de separare sau divorţ – se aliază puternic cu unul din părinţi şi refuză, fără
a avea un motiv solid, să aibă o relaţie cu celălalt părinte.
Acest proces are loc atunci când un părinte sau un tutore
legal încurajează sentimentul de
respingere al copilului faţă de celălalt părinte. Alienarea parentală este
alimentată de către crezul fals cum că părintele respins este rău, periculos,
sau nu este demn de afecţiune. Când fenomenul este recunoscut cum se cuvine,
această condiţie se poate preveni şi se poate trata.
DSM-5 include în
prezent noile diagnostice de “abuz psihologic asupra copilului” şi “copil afectat de stresul
relaţiei dintre părinţi.”
Şi mai mult, “problema
de relaţionare părinte-copil” se referă la conceptul alienării parentale,
deşi cuvintele reale “alienare parentală” nu se află în DSM-5. În funcţie de
circumstanţe, fiecare din aceste trei diagnostice pot fi folosite în cazuri de
alienare parentală.
Abuzul psihologic
asupra copilului este definit ca “acţiuni verbale
sau simbolice intenţionate ale unuia dintre părinţi sau tutori care rezultă,
sau au potenţial în a rezulta, în daune psihologice semnificative asupra
copilului.” În multe instanţe, comportamentul părintelui ce comite acţiuni de
înstrăinare constituie un caz de abuz psihologic asupra copilului.
Sintagma Copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi ar trebui folosit
atunci când “atenţia clinicianului se
canalizează asupra efectelor negative ale conflictului parental (de ex. conflicte
puternice, suferinţă, sau denigrare) asupra copilului din familie, incluzând
efecte asupra sănătăţii mentale a copilului sau alte tulburări psihice.” Asta
este o descriere foarte bună la cum se prezintă alienarea parentală.
Problema
de relaţionare părinte-copil este acum tratată în
textul DSM-5. Discuţia explică faptul că dificultăţile cognitive din relaţia
părinte-copil “pot include atribuţii
negative ale intenţiilor uneia dintre părţi, ostilitate către celălalt membru
sau tendinţa de a-l scoate ţap ispăşitor, precum şi sentimente deranjante de
înstrăinare” Asta este o descriere foarte bună a punctului de vedere al
copilului despre părintele înstrăinat.
Grupul de Studiu al Alienării Parentale constă dintr-un
grup cu statut important format din profesionişti în sănătate mentală şi
profesionişti în drept şi alţi indivizi cu experienţă în identificarea şi
tratarea alienării parentale.
Grupul de Studiu
al Alienării Parentale a propus iniţial în
2008 ca alienarea parental să fie inclusă în DSM-5. Actul lor întreg a fost
publicat ca Alienare Parentală, DSM-5, şi
ICD-11 ( Charles C Thomas Publishers, 2010).
Grupul de Studiu al Alienării Parentale cuprinde 130 persoane din 30 ţări.
Lista specialiştilor se poate regăsi aici: http://goo.gl/ORiWJt
Traducerea bilingva se poate descarca de aici http://goo.gl/A12PfC |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu