miercuri, 25 aprilie 2012


Ordonanța președințială încheiată prin Acord de mediere incuviintat de instanta în condițiile NCC

mediator Fănuța Lișman

Nu știu dacă este primul dosar pe ordonanţă preşedinţială care se finalizează cu un acord de mediere incuviintat de instanta în condițiile Noului Cod Civil însă cred ca este prima Hotărâre Judecătoreasca ce este publicata pe site-ul instantei, la doua zile de la încuviințare și care, in dispozitivul hotărârii cuprinde clauzele convenite de cei doi părinti in procedura de mediere.

Înainte da va reda cuprinsul hotărârii, doresc sa felicit pe cei doi părinti pentru disponibilitatea de a colabora în interesul superior al copilului.
Profitând de acest prilej, doresc sa felicit din toată inima si pe cei doi avocați ai parților care au fost prezenți la întocmirea Acordului de mediere, în forma cuprinsa de Hotărâre. De asemenea, ii felicit pentru sprijinul acordat clienților lor în procedura de mediere, contribuind în mod real la realizarea acordului.

Iată și Hotărârea ce stinge Dosarul privind ordonanță președințială prin care părinții au convenit ca autoritatea părintească sa fie exercitata în comun (custodie comuna), prin care părintii au convenit ca minorul sa petreacă timp egal cu fiecare părinte iar contribuția sa fie asigurata în natura, fiecare părinte pentru perioada pe care o petrece cu copilul :

Soluția instanței:  

 Încuviinţează înţelegerea soţilor privind modalitatea exercitării autorităţii părinteşti cu privire la minorul D C-M, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului de divorț cu nr.____, astfel cum a fost consemnată în acordul de mediere încheiat la data de 18.04.2012 (și întocmit de mediator Fanuta Lisman) acord ce constituie dispozitivul prezentei hotărâri:
 
1. Autoritatea părintească va fi exercitată în comun, de ambii părinţi, cu privire la fiul nostru D C-M. Suntem de acord ca, împreună, să luăm decizii cu privire creşterea şi educarea fiului nostru:
- astfel, orice decizie importantă cu privire la copil va fi luată în comun, de către ambii părinţi;
- toate deciziile privind monitorizarea stării de sănătate și tratarea medicala a copilului, evaluarea și consilierea psihologica se vor lua de către cei doi părinti de maniera consensuala, iar cei doi se vor informa reciproc imediat ce apar modificări privind sănătatea psihica ai fizica a copilului;
 - programele școlare și extrașcolare, curiculare si extracuriculare vor fi alese consensual de părinti, iar înscrierea copilului la orice curs va fi hotarata prin acord parental, ținându-se cont de interesul superior al copilului și de dreptul acestuia de a menține legături personale și a avea viata de familie cu ambii părinti;
- suntem de acord ca deciziile de zi cu zi să fie luate de către părintele la care fiul nostru locuieşte efectiv, potrivit programului de legături personale părinte – copil detaliat mai jos, la punctul 4.
- prin prezentul acord convenim ca minorul să nu fie supus niciunei forme de abuz emoţional, fiecare dintre părinţi având obligaţia de a sprijini relaţia acestuia cu celălalt părinte și de a nu prezenta o imagine negativă a celuilalt parinte; aceeasi obligație le revine atât bunicilor paterni cât si bunicilor materni precum şi altor membri ai familiei extinse;
- suntem de acord cu faptul că măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului; sunt interzise luarea unor măsuri, precum şi aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului;
- înţelegem că ambii părinţi au atât dreptul cât şi îndatorirea de supraveghere a copilului, fiecare părinte pentru partea sa de program, stabilită potrivit prezentului acord;
 - de asemenea, înţelegem că ambii părinţi au obligația sa asigure copilului, de o maniera corespunzătoare capacității lui în continua dezvoltare, orientarea și sfaturile necesare dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale și sociale; garantarea drepturilor copilului în general, dar și în raport cu părintii săi se realizează prin respectarea principiilor consacrate atât de Codul civil cât și de Legea 272/2004 prin care se statuează principiul exercitării drepturilor părintești numai în interesul copiilor.
 2. locuinţa minorului va fi la tată, imobil aflat in proprietatea tatălui, bun propriu personal al tatălui.
3. legăturile personale părinte-copil se vor derula de la momentul încuviinţării prezentului Acord de mediere de către instanţa de judecată în Dosarul nr__, aflat pe rolul Judecătoriei Sector X, Bucureşti.
Mama va locui cu copilul având un drept locativ propriu, potrivit următorului program de exercitare a legăturilor firești cu minorul:
 a) Copilul va locui alternativ, câte o săptămână cu fiecare părinte, prima săptămână după încuviinţarea acordului revenindu-i mamei; astfel, copilul va locui o săptămână cu mama următoarea săptămână minorul locuind cu tatăl şi la adresa din (locuinţa de fapt a tatălui); la finalul fiecărei perioade, copilul va fi preluat de părintele la care urmează să locuiască, duminica la orele 19:00.
b) În cursul săptămânii, de Luni până joi inclusiv, în funcţie de programul copilului şi disponibilitatea părinţilor, acesta are dreptul să petreacă două ore cu celălalt părinte la care nu locuieşte, fiecare părinte având posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul părintelui la care se află.
 c) In timpul vacanţelor școlare, stabilite prin Ordin al Ministrului Educației, cu excepția vacantei de vara, copilul va petrece prima jumătate a vacantelor cu mama, în anii pari și cu tatăl în anii impari.
d) In vacanta școlara de vara, stabilita de Ministerul Educației, copilul va petrece alternativ cate 2 săptămâni cu fiecare părinte, primele doua săptămâni revenind mamei, în anii impari și tatălui în anii pari, copilul fiind preluat de părinte duminica la orele 19:00 si readus la domiciliul celuilalt părinte tot duminica orele 19:00 la finalul fiecărei perioade.
e) Prin excepţie de la cele mai sus enunţate – la punctul 3.c), de Crăciun şi Paşti copilul va petrece sărbătorile în mod egal cu părinţii, după cum urmează:
- Ajunul fiecărei sărbători şi prima zi de sărbătoare le va petrece copilul cu părintele la care se află, potrivit programului stabilit iar ziua a doua de sărbătoare o va petrece copilul cu celalalt părinte, astfel copilul va avea posibilitatea ca ambele sărbători importante să le petreacă cu părinţii săi; copilul va fi preluat de la părintele la care locuieşte la orele 19:00, în prima zi de sărbătoare.
f) Ziua de naştere și ziua onomastica a copilului vor fi petrecute la domiciliul părintelui la care se afla copilul conform calendarului anual, celalalt părinte și bunicii având dreptul de a fi invitați și de a participa la sărbătoarea copilului.
g) Zilele de naștere ale părinților vor fi petrecute de copil la domiciliul părintelui sărbătorit fiind preluat de acesta în preziua aniversarii, orele 19:00 și adus la domiciliul celuilalt părinte la finalul zilei aniversare, orele 20:00, în cazul în care copilul nu se afla deja acolo, conform calendarului anual.
h) La adresa București ___ , va fi permis neîngrădit accesul bunicilor materni.
 i) Se recunoaşte domiciliul legal al mamei ___
4. contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare şi pregătire profesională se va realiza în natură, fiecare părinte asigurând copilului toate cele necesare pentru perioada în care copilul locuieşte efectiv cu părintele. Noi, părinţii, vom contribui în mod egal la cheltuielile importante privind grădiniţa, şcoala sau activităţile recreativ-educative asupra cărora am convenit.
5. Părintii își vor da reciproc acordul cu privire la plecările în străinătate, cu condiția ca părintii sa se notifice în scris cu privire la destinație, durata șederii, menționându-se unde este găzduit copilul și cine îl însoțește. Acordul celuilalt părinte va fi dat prin act autentic notarial.
Nerespectarea înţelegerii de la prezentul punct 5. poate îndreptați pe celalalt părinte sa solicite instantei ca părintelui ce a încălcat prezenta înțelegere să-i fie retras dreptul de a exercita autoritatea părinteasca cu privire la minor.
 6. Având în vedere interesul superior al copilului, fiecare părinte are obligația sa nu expună copilul în contact cu persoane care nu prezintă garanții morale sau/și poate pune în pericol dezvoltarea fizica și psihica a copilului.
7. Dată fiind vârsta minorului și faptul ca trebuie sa aibă un program organizat, care sa nu implice schimbări bruște și repetate în rutina sa zilnica, fiecare părinte trebuie sa îl informeze în prealabil pe celalalt părinte, în privința deplasării minorului în afara Bucureştiului și a județului Ilfov, care presupune rămânerea peste noapte a minorului în locul respectiv. Același lucru trebuie sa se întâmple și dacă părintele la care este copilul conform programului, decide sa rămână peste noapte cu minorul în alt loc din Bucureşti decât cel prevazut de acest acord. Dacă nu se respectă aceste obligații, prevazute la punctele 6 și 7, părintele care observa încălcarea lor are dreptul sa solicite copilul aflat în îngrijirea celuilalt și sa ceara denunțarea acestei înțelegeri.
Aceasta ne este voinţa, liber exprimată, prin care înţelegem să punem capăt litigiului ce face obiectul Dosarului nr. ____ (ordonanță președințială), aflat pe rolul Judecătoriei Sector X, Bucureşti, aşa cum ele au fost redate anterior, de la punctul 1. la 7., pentru a preîntâmpina orice conflict dintre noi, până la soluţionarea definitiva și irevocabila a Dosarului de divorţ nr ____, aflat pe rolul Judecătoriei Sector X, Bucureşti.
 Înțelegem că prezentul Acord de mediere are valoarea unui înscris sub semnătură privată şi că îl vom supune încuviinţării instanţei, în condiţiile Codului de Procedură civilă şi ale Legii 192/2006 , privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, aşa cum aceasta a fost modificată şi completată, cât şi în vederea îndeplinirii tuturor condițiilor de fond şi formă cerute de lege asupra tuturor aspectelor convenite în prezentul înscris.
De asemenea, înţelegem că orice modificare a prezentului înscris se va face în condiţiile acordului nostru comun. Totodată, în ipoteza în care unul din părinţi încalcă prevederile prezentului acord, celălalt părinte se poate considera îndreptăţit să ceară rediscutarea acordului de mediere şi încuviinţarea lui, in condiţiile reglementărilor în vigoare.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.04.2012.”

11 comentarii:

Anonim spunea...

Si ce facem cu mamele care refuza medierea si mai mult un asa zis magistrat ii canta in struna......practic felicitand-o pentru ca nu vrea medierea......
(de indata ce o sa am hotararea am sa fac public ceea ce s-a intamplat la interogatoriu...practic acel magistrat m-a batjocorit total ...pentru ca sunt tata....)

Ce facem cu avocatii care invita la razboi nu la mediere si intelegere?

NU FACEM NIMIC.

Anonim spunea...

Prin publicarea unor astfel de solutii, TREPTAT judecatorii si avocatii vor deveni mai interesati de o astfel de mediere.
Nu exista solutii rapide. Doar solutii care necesita sudoare si perseverenta din partea societatii civile.

Anonim spunea...

DA, sigur problema este la societatea civila. Societatea civila este cea care a votat constitutia cu inamovabilitatea judecatorilor.
Aici trebuie umblat , drumul spre abuz este deschis si nimeni nu poate face nimic.

Orice am face si orice am zice, cata vreme un magistrat depaseste de 10 ori termenul de motivare sitiind ca nu i se poate intampla nimic, isi permite sa faca in sedinta publica remarci neadecvate la adresa unui tata, isi permite sa scrie orice intr-o motivare stiind ca nu are sanctiune, nimic nu se poate schimba.
Avocati care sa "apere" o "mama" care nu vrea sub nicio forma mediere, consiliere, discutii, se vor gasi tot timpul, ei vor doar bani, dar instantele platite din bani publici ce fac?

Discutie inutila in rest, este un haos total in modul cum instantele au inteles si aplicat NCC, sa fim seriosi, doar responsabilizandu-i (prin restrangerea inamovabilitatii) mai putem spera la ceva.......totusi sunt 5 ani....si inca mai sunt tati batjocoriti in sedinta publica pe fata de instante...daca restul institutiilor si-au mai schimbat cat de cat comportamentul, instantele au ramas de neclitntit..de ce?

Anonim spunea...

La Judecatoria Sectorului 3 e DEZASTRU! Cei de acolo traiesc cu ideea ca procesele s-am complicat cu CUSTODIA COMUNA. Mai ales 3 judecatoare-calamitate COMAN, MUSCALU, STEFAN). Sunt sadice pur si simplu. Individele nu dau nici macar doi bani pe INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI si pe dreptul parintelui si al copilului DE A MENTINE LEGATURI PERSONALE.

Anonim spunea...

Tone de materiale curg de aproape 5 ani fara niciun fel de rezonanta la nivelul celei mai vinovate institutii a statului de intretinerea si perpetuarea razboiului dintre parinti: JUSTITIA.

In fata inamovabilitatii cuvintele bine alese, parerile specialistilor, suferintele copiilor , chiar si dorinta legiuitorului, palesc intr-un con de umbra din care nu vor iesi nici dupa 20 de ani daca suntem la fel de pasivi.

Anonim spunea...

Totusi e un precedent frumos care ar trebui cunoscut … practic instituie ideea de timp petrecut 50% cu fiecare parinte.

Anonim spunea...

Si ce favem daca dupa incheierea acordului si instanta ia act de el una dintre parti face apel(recurs) cum se va solutiona recursul?Va respinge recursul si va pastra acordul,va da dreptate uneia dintre parti si va interveni pe acord sau va intoarce procesul la faza de fond?

ARPCC spunea...

Doar instanța se va putea pronunța, dar, în opinia noastră, ar fi ciudat ca instanța de recurs să accepte o schimbare a unui aranjament temporar agreat de ambele părți în lipsa unor motive TEMEINICE. Faptul că unul dintre cei doi părinți și-a schimbat gândul nu ar trebui să fie un motiv temeinic (arată cel mult neseriozitatea celui ce încheie un acord și apoi nu mai și-l recunoaște).

Anonim spunea...

Din cite am inteles urmarind evolutia legii,MEDIEREA ESTE OBLIGATORIE.Nenorocirea e ca la tribunale legea o aplica COMISARII FEMEI care se cred in MATRARHAT si sfideaza legea custodiei comune sau unele nici macar nu au citit ce prevede.E un haos in tribunale,aminari peste aminari cin s-ar putea rezolva totul simplu daca ar exista un acord de mediere si judecatorilor le ramine numai sa verifice daca respecta legea.La fel de adevarat e ca AVOCATII nu fac decit sa incurce si sa lungeasca procesele.DA-LE DOAMNE MINTEA DE PE URMA.

Anonim spunea...

Îi felicit pe părinţi. Cu adevărat copilul reprezintă pentru ei tot ce-i mai important, dincolo de orgolii şi de propria lor persoana. Poate că societatea civilă se află într-o schimbare pozitivă de atitudine şi astfel cum se pare, îmbrăţişează cu înţelepciune noile reglementări. Instanţa, se va educa în spiritul acceptării voinţei majoritare în practică şi cu timpul va deveni statutară în aplicarea noilor dispoziţii ce par încurajatoare. O astfel de hotărâre îmi formează personal încrederea atât în noi, cei ce reprezentăm societatea civilă cât şi în instanţă. Doar că ne trebuie un pic de timp tuturor.Oricum însă, s-au pus bazele începutului.

Anonim spunea...

1.) Dacă părinții s-ar înțelege nu ar mai fi nevoie de instante. Poate mai gresesc si judecatorii dar pricipalii protagonisti tot parintii rămân.
2.) nu contesc ca sunt si judecatori care nu realizeaza un echilibru intre parinti
3.) care este cea mai buna solutie când parintii nu colaboreaza ca in exemplul de mai sus ?

Cele mai citite