Timp pentru copiii noștrii...

Articol de Diana Stănculeanu Psiholog, Organizația Salvați Copiii www.salvaticopiii.ro, preluat prin bunăvoința www.revistatango.ro

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem dărui copiilor noştri este timpul nostru. Indiferent de vârsta, copiii au nevoie de timpul şi de atenţia părinţilor, pentru a creste sănătos şi a se dezvolta complet şi armonios. A petrece timp cu copilul înseamnă mai mult decât a fi prezent fizic, a supraveghea copilul sau a-i oferi hrana, îmbrăcăminte şi adăpost.

Uneori se întâmpla ca adulţii sa fie în preajma copiilor lor ore, zile sau săptămâni, dar sa nu petreacă nici cinci minute de timp de calitate cu copiii lor. Cheia pentru a avea o buna relaţie cu copiii noştri este sa petrecem perioade de timp scurte dar frecvente cu aceştia, făcând activităţi alese de copii sau pe placul acestora.

Sunt frecvente situaţiile în care un copil doreşte sa ii arate părintelui ce a desenat, jocul pe care l-a finalizat sau sa ii povestească o experienţă de la grădiniţă, din parc sau de la locul de joacă. Aceste momente reprezintă de fapt ocaziile perfecte pentru părinţi sa ii acorde atenţie de calitate copilului, care este pregătit, dornic şi nerăbdător sa interacţioneze. Este foarte important ca părinţii sa fie disponibili în aceste situaţii, sa întrerupă ceea ce fac, astfel încât copilul, fie şi doar pentru doua minute, sa primească întreaga atenţie a părintelui sau.

Studiile arata ca perioadele scurte (câteva minute) dar frecvente în care acordam atenţie deplina copilului (ne întoarcem către copil, îl privim în ochi, ii zâmbim, ne coboram la nivelul lui, mai ales dacă vorbim despre un prichindel preşcolar sau şcolar mic) au un foarte mare potenţial de întărire a relaţiei de afecţiune cu copilul. În astfel de situaţii copilul învaţă ca părintele este accesibil, abordabil, afectuos şi interesat de copil.

A fi părinte implicat şi “prezent”, nu doar fizic, consuma timp. A asculta cu răbdare povestea inventata de fetiţa de 5 ani, a afla ni detaliu cum s-au stricat jucăriile la grădiniţa, a răspunde la zeci de întrebări care încep cu “de ce?”, a ajuta şcolarul de 11 ani sa rezolve problema de matematica şi a consola adolescenta de 15 ani după prima ei suferinţă în iubire, consuma timp şi energie, poate fi obositor, dar prin toate aceste experienţe de zi cu zi copilul învăţă ca este important, protejat şi iubit.

Tot studiile pun în evidenta şi faptul ca aceste “întâlniri” scurte, dar dese, sunt mult mai utile decât perioadele lungi (ore, zile), dar rare, în care petrecem timp cu copiii.

Ca adulţi aflaţi într-o permanenta goana în care încercam să performăm profesional, sa ne asiguram financiar familia, sa avem o viaţă socială şi de cuplu, ne spunem uneori ca un cadou scump sau o vacanţă anuală atent planificata îi vor lăsa intacta copilului nostru convingerea ca el este cel mai important din viaţa noastră şi ca în numele bunăstării lui alegem voluntar să intram în acest vârtej.

În realitate însă, copiii nu înţeleg justificările raţionale ale lipsei părinţilor şi nici nu pot fi consolaţi cu cadouri care sa suplinească această absenţă. În timp însă, se pot obişnui cu ele şi ajungem să avem în casele noastre adolescenţi care doar cer obiecte brănduite şi se arată dezamăgiţi sau nemulţumiţi de perspectiva petrecerii unei după-amiezi cu mama sau cu tata. Dar oare nu noi, adulţii i-am învăţat astfel – cu lipsa noastră şi cu cadouri scumpe ca surogat de timp şi atenţie?

Copilul are nevoie zilnic de timp şi de atenţie din partea noastră: o jumătate de ora din timpul şi atenţia noastră nedivizată îi vor arata copilului că ne pasă. Dacă ii vom spune în permanenţă: “Mami nu are timp acum, dar îţi promit că mă revanşez mai târziu” sau “Aşteaptă cinci minute pana termin de spălat vasele” sau “Tati se joaca cu tine după ce se termina ştirile” sau “Du-te la mama sa te ajute"  

Puteți citi continuarea articolului aici