Traducător: Stan Cristina
O copie a acestui articol o gasiți aici
Acesta este un rezumat, pentru a citi textul in intregime cititi aici
După aprobarea legii din Aragón și a celei din Valencia privind stabilirea custodiei comune a copiilor și având contact cu acest fenomen al custodiei comune în SUA și în Spania, datorită profesiei mele, m-am hotărât să pun la dispoziția celor interesați acest mic studiu de drept comparat.
În acest articol vom face doar evaluări foarte sumare și vom exprima câteva păreri despre faptul dacă este mai bine sau mai rău pentru copiii ai căror părinți se despart sau divorțează să se stabilească custodia comună sau cea exclusivă a acestora, deși postura noastră legală și personală este în favoarea custodiei comune, de preferat în cazul divorțurilor, dat fiind că toate studiile și experiența noastră personală și profesională o garantează.
Să reflectăm la următoarea întrebare: de ce în SUA, care are atâția ani de experiență în materie de divorțuri, s-au aprobat de-a lungul timpului legi în favoarea custodiei comune sau a planurilor de creștere și educare?
Am adunat legile statale din diverse state ale uniunii SUA și am verificat ce spun legiuitorii și judecătorii din fiecare dintre aceste state din punct de vedere legal și al jurisprudenței legat de ce este mai bine pentru copiii ai căror părinți divorțează sau se despart în mod legal și cum se organizează viața acestor copii în urma divorțului, felul cum au hotărât că trebuie să se rezolve acest tip de dispute, din punct de vedere legislativ și al jurisprudenței.
Vom vedea că există state ce stabilesc medierea obligatorie, ca cerere prealabilă intentării procesului și chiar, fără să fie obligatorie, există o cultură a medierii și concilierii prealabile, la care părțile nici măcar un sunt obligate, dar se apreciază faptul de a fi încercat. Există state atât de avansate precum Luisiana unde tribunalul poate dispune ca părinții să participe la un seminar pentru părinți divorțați, pentru a învăța să fie părinți divorțați și a căuta cele mai bune soluții pentru conflictele lor. În unele cazuri se numesc Școli de Divorț
În unele state abia dacă este reglementată tema custodiei și este lăsată pe mâna judecătorului sau a rapoartelor serviciilor sociale. În alte state, părinții sunt obligați să dea o declarație privind drepturile copiilor lor (Delaware) în caz de divorț, pentru a fi admisă acțiunea, luându-și angajamentul de a nu folosi copiii în aceste cazuri, și declarând că știu care sunt consecințele legale (pierderea custodiei) în caz că o fac.
Există state, printre care Minnesota, ce solicită să se demostreze dedicarea prealabilă în creșterea și educarea copiilor pentru a putea solicita custodia comună și pentru ca instanțele să poată evalua respectivul factor printre mulți alții.
Una dintre cele mai mari realizări din legislația în materie de divorțuri, în care sunt implicați copii, din ultimii ani este solicitarea planului parental sau a planului de creștere și educare a copiilor.
Există un Stat, Washington, ce a eliminat termenii de custodie și vizite din legislația sa și a introdus un termen nou: planul de creștere și educare sau planul parental. În momentul prezentării unei acțiuni de divorț, în unele state este obligatorie prezentarea unui plan parental și de creștere și educare a copiilor, propunându-se lucruri atât de diferite precum cine o va face și sub ce formă se vor organiza nu doar timpul de îngrijire și atenție zilnică acordate copiilor, ci și sub ce formă vor fi îndeplinite obligațiile la nivel educativ, teme privind sănătatea, activități extrașcolare, tabere școlare, cantonamente etc.
În unele state, în respectivul plan se prevede necesitatea de a stabili cum se va face față cheltuielilor pentru toate acestea și forma în care se vor plăti și cum va contribui fiecare părinte la respectivele cheltuieli, cum se întâmplă în Codul din California. În unele state se prevede inclusiv ca în respectivul plan să se includă mecanismele prin care se vor rezolva viitoarele conflicte, ce nu trebuie să fie cele juridice.
După decenii în care tații erau considerați doar puțin mai mult decât furnizori ai mijloacelor de trai ale copiilor și în urma multiplelor studii ce au fost elaborate referitor la consecințele nefaste ale creșterii băieților și fetelor fără o figură paternă prezentă în viața lor, în urma unui divorț, multe state ale uniunii au recunoscut pe rând rolul fundamental al prezenței figurii paterne în viața acestor copii ai divorțului, pentru o dezvoltare mai bună și mai adecvată a acestora. Toate acestea, alături de evoluția fundamentală a tezelor feministe ce au reușit să introducă egalitatea între sexe în aceste cazuri, scăpând de tezele caracteristice sec. al XIX-lea, ce au continuat și în sec. XX, ce continuau să le păstreze femeilor (mame) rolul tradițional de îngrijitoare exclusive ale copilului, după divorț.
Grație contribuțiilor asociațiilor femeilor feministe și taților implicați în paternitate și, inclusiv, grație mișcărilor homosexuale s-a reușit ca în multe state ale uniunii să fie recunoscută custodia comună înțeleasă ca formă de a împărți îngrijirea și creșterea copiilor în urma divorțului părinților.
Cel mai negativ aspect pe care l-am găsit în studiul nostru este luarea în considerare a faptului că acuzația de rele tratamente sau de abuzuri este suficientă în unele state, pentru a scoate din discuție de la început custodia comună.
Deși există jurisprudență ce stabilește că atunci când acuzația se dovedește a fi falsă, cel care a făcut acuzația în fals pierde dreptul de custodie în mod automat (punctul 15 din statutul statului Maine, legea din Dakota de Nord sau cea din New Hampshire). De aici, a apărut un nou fenomen în SUA, ce constă în răpirea copiilor de către cel care l-a acuzat în mod fals pe celălalt de rele tratamente sau abuzuri, înainte ca autoritățile să le ia copiii. Astfel, numărul copiilor răpiți de către părinții lor în SUA a crescut de șase ori în ultimul deceniu, răpitorii fiind într-un procent de aproape 85% mamele și restul tații sau alte rude. În mod curios, în Europa se “importă” aceste idei preconcepute potrivit cărora denunțul prealabil este suficient pentru a nu acorda custodia comună, cu consecințe nefaste, precum s-a întâmplat în SUA. În prezent, în statele Uniunii tribunalele reconsideră acest tip de abuzuri de denunțuri fără cauză, pentru a obține beneficii, ajungând inclusiv ca unele state să reglementeze pedepse foarte drastice pentru cei care folosesc aceste mecanisme legale ilicite.
Acesta este un rezumat, pentru a citi textul in intregime cititi aici
ref.[ngo2785]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu