marți, 7 aprilie 2015

Ce fac daca parintele custodian nerezident nu se implica? cum inscriu copilul la gradinita, spital, cum merg in vacante?

INTREBARE:

Buna ziua,

Va scriu pentru ca am nevoie de un sfat privind custodia comuna .
Nu mai știu cum sa procedez în legătura cu tatăl copilului meu.

Am avut o relație de 3 ani, am locuit împreuna, nu am fost căsătoriți. In momentul când am rămas însărcinata, tatăl copilului m-a părăsit spunându-mi ca nu vrea la acel moment un copil deși noi plănuisem sa ne căsătorim si sa facem un copil cât mai curând.
Cu o luna înainte de a naște s-a întors la mine, ne-am mutat împreuna si la 2 luni dupa nașterea copilului ne-a dat afara din casa spunând ca e prea mult pentru el si are nevoie de liniște.

Copilul are 2 ani si 10 luni, avem custodie comuna ( pt ca tatăl copilului a cerut in instanta ), copilul sta la mine, tatăl plătește pensie alimentara, tatăl are dreptul de a-l vizita săptămânal, sâmbăta de la 17-19 din momentul in care s-a încheiat procesul si anume in Mai 2013 dar nu a venit niciodată sa-l vadă, nu a sunat niciodată, nu i-a trimis nimic de ziua lui, ba chiar a trecut pe lângă noi pe strada si nu s-a uitat la copil.

El a cerut in instanta, i s-a dat, eu n-am contestat custodia comuna, am zis ca poate chiar il interesează dacă a cerut asta si va avea o relație cu fiul lui.

De 2 luni încerc sa dau de el, i-am scris mailuri ( nu am nr lui de telefon ), i-am scris pe Facebook, i-am trimis prin posta ( si la adresa de la părinti si la adresa unde sta el ), i-am scris actualei iubite ( tot pe Facebook ) rugând-o sa vorbească cu el sa colaboreze. Motivul pentru care i-am scris este ca am nevoie de la el de acord pentru a pleca cu copilul in concediu si de a-l înscrie la grădinița.

L-am rugat politicos sa colaboram , dar e total indiferent.

Va scriu pentru ca nu știu ce sa mai fac. Nu înțeleg de ce un om cere custodie comuna si vizite si apoi niciodată nu exercita dreptul ce i s-a dat.

Aștept părerea dvs .

Va mulțumesc,
VB


ref. [ngo3113]

5 comentarii:

eca spunea...

Puteti fie sa il chemati la mediere, fie daca nu va raspunde la invitatie sa il actionati in justitie. O prima cerere ar putea viza: instanta sa pronunte o hotarare care sa tina loc de acordul tatalui; alta cerere ar putea fi reincredintarea exclusiva catre dvs, spre crestere si educare a minorului, motivele fiind cele aratate in expunerea anterioara. In cazul in care, tatal minorului, nu aplatit pensia alimentara pentru acesta, puteti formula plangere penala pentru abandon de familie - impacarea partilor inlatura raspunderea penala. In speranta ca aceste informatii va sunt de folos, va doresc succes!

Custodie Comuna spunea...

Ca raspuns la intrebarea "de ce a stabilit instanta de judecata autoritate parinteasca in comun ?"sunt lamuritoare dispozitiile legale de mai jos :

tot art. 36 Legea 272/2004
(6) Un parinte nu poate renunta la autoritatea parinteasca, dar se poate intelege cu celalalt parinte cu privire la modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti, in conditiile art. 506 din Codul civil.
(7) Se considera motive intemeiate pentru ca instanta sa decida ca autoritatea parinteasca sa se exercite de catre un singur parinte alcoolismul, boala psihica, dependenta de droguri a celuilalt parinte, violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, condamnarile pentru infractiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta, precum si orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre acel parinte a autoritatii parintesti.


Si, daca sunt neintelegeri, instanta decide cum anume sa se exercite autoritatea parinteasca:

(8) In cazul existentei unor neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti, instanta judecatoreasca, dupa ascultarea ambilor parinti, hotaraste potrivit interesului superior al copilului.

(in numele unui avocat anonim)

Custodie Comuna spunea...

Pentru informatii suplimentare cu privire la calatoriile in afara tarii :
art. 30 si 31 din Legea 248/2005 actualizata si art 23 alin 2 Legea 272/2004
http://www.pasapoarte.mai.gov.ro/LEGI/LEGEA%20248%20din%202005%20actualizata.pdf


Custodie Comuna spunea...

iar pentru scoala si sanatate:
art. 36 alin 3 si 4 din Legea 272/2004
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_protectiei_copilului.php

Custodie Comuna spunea...

Evident custodia comuna nu este pentru toti. Doar ca initial (si dvs si instanta) a considerat ca exista o sansa ca tatal sa se implice post-proces, iar asta ar putea fi benefic copilului. Probabil ca si avocatul care l-a reprezentat a cerut aceste lucruri exact pentru ca spera ca d-nul se va implia. Presupunem ca puteti sa il actionati in instanta pe domnul tata pentru a obtine prin instanta suplinirea acordului sau in problemele legate de scoala, in problemele legate de sanatate. Va trebui insa sa veniti cu probe clare referitor la aceasta (martori, mailuri, etc.). Cu iesirea din tara s-ar putea sa fie mai complicat, dar nu e imposibil sa se obtina o atatare hotarare care sa tina loc de acord al parintelui custodian.

(raspuns din partea unui membru ARPCC)

Cele mai citite