Preluat din „The Sunday Times” 1 februarie 2009, link http://women.timesonline.co.uk/tol/life_and_style/women/families/article5626687.ece
ARPCC REF. [ngo2306], Traducător: Iulia Erejdi
Cea mai mare investigație cu privire la
copilărie relevă o imagine uluitoare a unor vieți ruinate de violență, droguri
și cămine distruse.
Daisy Goodwin se uită la propria-i familie cu
dragoste și consideră că, chiar și ea ar putea face mai mult.
Uitați de criza economică deocamdată, noi britanicii avem ceva mult mai important
pentru care trebuie să ne îngrijorăm: de ce am devenit așa părinți neglijenți?
Citim în Baby P, de rate record de sarcini în rândul adolescentelor, de copii
extmatriculați de la grădiniță pentru mușcături, de petrecerile MySpace,
înjunghieri între adolescenți și copilași de șase tone care abia pășesc și ne
simțim – trebuie să recunoaștem - triști și superiori din punct de vedere
moral: la urma urmei, copiii noștri nu au Asbos, ciroză hepatică, nu se droghează
sau nu poartă cuțite asupra lor.
Dar întrebați-vă: vă certați cu partenerul în fața copiilor? Îi lăsați după
bunul plac în fața calculatorului? I-ați așezat vreodată în fața televizorului
în loc să ieșiți la o plimbare? Sunteți îngrijorați în ceea ce privește clasamentul
școlar? Munciți amândoi? Mâncați pe fugă din frigider în loc să luați o masă
liniștită? Ați strigat vreodată la copii fără niciun motiv sau ați cedat când
ar fi trebuit să fiți fermi? Cu siguranță v-ați da viața pentru scumpul vostru
odor, dar îi dăruiți uneori lucruri în loc de dragoste? Dacă răspunsul la
oricare dintre aceste întrebări este un da șoptit, atunci nu sunteți singurii
în această situație. Am făcut toate aceste lucruri, chiar dacă mă consider mamă
destul de bună.
Dar, conform revistei O copilărie frumoasă- un raport
realizat la cererea Societății Copiilor și efectuat de către revista
independentă care demarat cea mai de amploare anchetă din Marea Britanie în
ceea ce privește procesul copilăriei în ansamblul ei – aceste tipuri de
comportamente parentale dificite –reprezintă semnele distinctive ale creșterii
și educării copiilor în Marea Britanie. Într-o încercare de analizare a modul
în care s-ar putea îmbunătăți lucrurile, un grup de experți, inclusiv Richard
Layard, profesor emerit în economie la London School of Economics, care își
desfăsoară investigațiile în bune condiții, a petrecut doi ani selectând rapoartele
și contribuțiile primite de la aproximativ 35.000 oameni. Ei au încercat să
înțeleagă de ce copiii britanici au cel mai grav comportament dintre toți
copiii din 21 de țări dezvoltate. Situația este mai gravă decât în Germania,
Scandinavia, Finlanda și Ancheta O copilărie frumoasă chiar și
Franța.
Cum așa? Marea Britanie - și, trebuie să se includă și Statele Unite ale
Americii - are mai multe familii destrămate decât oricare altă țară din
Occident. Este mai puțin probabil să ne așezăm la masă ca o familie spre
deosebire de oricare dintre vecinii noștri europeni. Copiii britanici sunt
implicați în mai multe lupte, beau mai mult alcool, consumă mai multe droguri, întrețin
mai multe relații sexuale și au mai mulți copii decât oricare alți europeni (și
vă rog să nu zâmbiți cu subînțeles: nu este nici vorbă de spiritul rock'n'roll)
Mai sunt și puțini obezi pe deaspura (nu la fel de obezi precum
americanii), și sunt mai puțin înclinați să rămână în sistemul educațional o
dată trecuți de vârsta de 16 ani – nici nu e de mirare, din momento ce copiii
noștri sunt cei care dau cele mai multe teste dintre toți elevii, la nivel mondial.
Mai rău, majoritatea copiilor trăiesc în sărăcie relativă față de cei din
restul Europei, ceea ce ar putea fi scuzabil în cazul în care ar trăit într-o
țară a oportunităților, dar se pare că de asemenea, suntem mai puțin permisivi
social decât vecinii de pe continent.
Există și unele părți bune: copiii noștri nu vor muri de scarlatină, sau nu
vor fi trimiși să curețe coșurile de fum, sau crescând gândindu-se că un om de
culoare nu ar putea fi președinte, dar aceste progrese din trecut, sunt adevăruri
general valabile în toate țările dezvoltate. Ce este cel mai rușinos la
statisticile și declarațiile din O copilărie frumoasă este faptul că
atât din punct de vedere individual cât și social, ca și societate, suntem cei mai
răi părinți din Occident.
Era post Thatcher
Acesta este un fenomen relativ recent: numărul adolescenților cu probleme
emoționale cu vârstele cuprinse între 15 și 16 ani, a crescut constant din 1974
culminând în 1999, iar de atunci a rămas neschimbat. Cu alte cuvinte, din
momentul în care Margaret Thatcher a devenit ministrul educației, copiii noștri
au devenit din ce în ce mai nefericiți. Doamna T a făcut faimoasa afirmație cum
că nu există un concept precum societatea, „trebuie mai întâi să avem grijă de
noi, iar mai apoi să purtăm grija celorlalți” iar raportul revistei O
copilărie frumoasă pune
problemele copiilor noștri pe seama „individualismului excesiv” - „care afirmă
că principala noastră datoria este aceea de a da ceea ce este mai bun din noi”.
De prea multe ori acest lucru înseamnă a avea cât mai mult succes cu putință, devenind o luptă a fiecăruia
împotriva celorlalți”.
Una dintre statisticile îngrijorătoare ale raportului arată că avem
încredere unii în alții mai puțin decât în trecut. În 1959, atunci când oamenii
erau întrebați: „ați putea spune dacă în majoritatea oamenilor se poate avea
încredere - sau ați putea spune dacă este nevoie sa fii foarte atent în interacțiunea
cu oamenii în general?”, Mai mult de jumătate au răspuns că spus da și că în
majoritatea oamenilor se poate avea încredere. În 1999 aceste statistici s- au
redus la jumătate. Ne-am pierdut încrederea în celălalt.
Raportul sugerează că această pierdere de încredere îți are
originea în destrămarea familiei. De aici rezultă două mari schimbări:
creșterea numărului de femei active în câmpul muncii - aproximativ 70% dintre
mamele copiilor cu vârste cuprinse între 9 până la 12 luni, în timp ce acum 25
de ani doar 25% dintre acestea erau angajate în câmpul muncii; precum și separarea
părinților - o treime dintre adolescenții cu vârsta de 16 ani trăiesc fără
tatăl lor biologic.
Acum, nimic din toate acestea nu este ceva nou, dar ceea ce este frapant
este forța raportul care pune în evidență următorul fapt: un număr insuficient
de copii cresc în casă cu ambii părinți care le acordă suficient timp. Creștem
o generație de copii îngrijiți de bone eficiente, dar nepăsătoare pe parcursul îngrijirii
zilnice, iar de mame singure obosite și deprimate pe parcursul nopții.
Acești copii nu au nevoie doar de bani (deși sărăcia este, fără îndoială,
una dintre condiții) au nevoie de cantități inepuizabile de iubire
necondiționată. Ca o mamă activă pe piața muncii, nu vreau să cred că ai mei copii
suferă deoarece muncesc, dar trebuie să existe un motiv pentru care copilul meu
de opt ani vine în patul meu în fiecare noapte - ar putea fi faptul că ea vrea o
pauză de la BlackBerry și să-și petreacă ceva timp împreună cu mine? Totuși, ca
un copil al unor părinți divorțați, mă simt destul de mândră de mine pentru că
încă sunt căsătorită - mă duc la muncă, dar cel puțin copiii mei poate vorbi
despre mama și tata în cadrul aceleași propoziții. Am fost norocoasă deoarece
părinții mei s-au despărțit pe cale destul de amiabilă, dar fiecare relație destrămată
face viața mai grea pentru copii – nici nu e de mirare că ei cresc gândindu-se
că nu se mai poate avea încredere în oameni când doi dintre cei mai importanți oameni
din viața lor nu-și pot onora angajamentul de-și petrece viața împreună.
Copiii părinților divorțați au statistic mai multe sanse de a divorța.
Niciodată nu m-am gândit că voi fi căsătorită atâta timp. Din fericire, soțul
meu a fost crescut de părinți a căror căsătorie îndelungată si plină de iubire
i-a oferit o imagine corectă a căsniciei. Faptul de a fi căsătorit reprezintă
doar începutul: pentru a crește copii fericiți trebuie să îi respecți atât pe
ei cât și unul pe celălalt în cadrul cuplului. Una dintre aspectele cele mai
importante ale acestui raport arată că: „Dacă părinții ar acorda mai multă
importanță menținerii sentimentele unuia față de celălalt, aceasta ar valora
mai mult pentru copiii lor decât cea mare parte din restul lucrurilor pe care
le fac pentru copiii lor.”
Deci, nu are sens să trimiteți copiii la Kumonmaths și să le oferiți suplimente din ulei de pește, dacă în
fiecare seară aveți discuții aprinse în fața lor. Dacă nu le puteți oferi un
model a doi parinți care se plac mai mult decât restul atunci aproape totul
este în zadar.
Este timpul de a readuce în discuție idea de „nu în fața copiilor”,
descărcând furia și resentimentele pe care le simțim uneori, în spatele ușilor
închise, și dacă se poate, acestea să fie izolate fonic. Sunt căsătorită de mai
bine de 20 de ani, dar ultima dată am avut o discuție aprinsă cu soțul meu
(despre bani, normal), iar fiica mea cea mai mică a izbucnit în lacrimi și a
spus: „Divorțați?” Pentru soțul meu și pentru mine a fost pur și simplu
eliberarea unor tensiuni, dar pentru ea era un război. De atunci eu și soțul
meu am avut o mulține de certuri mocnite (nu cu un efecto de catharis atât de
puternic pentru noi doi, dar cel puțin copiii sunt fericiți).
Raportul este de asemenea foarte clar cu privire la nevoia noastră
colectivă de a fi părinți mai buni – calzi și drăgăstoși, dar și fermi. În
cazul meu, aceasta înseamnă să îmi duc fiica mea la somn asigurându-mă că o să
adoramă în loc să îmi mai torn un pahar de vin și să îmi spun: „Lasă că, Martor
Tăcut este într-adevăr o emisiune relativ educativă – poate o să devină un
medic legist chiar dacă mâine nu poate sta treaza la școală”.
Nu doar părinții singuri sunt catalogați drept părinți care nu își îndeplinesc
datoria- O copilărie frumoasă este destul de critică cu privire la îngrijirea
pe care copiii o primesc din partea statului. În Marea Britanie, casele de
copii sunt ultima resursă, nefericiții locatari au o situație școlară semnificativ
mai proastă decât copiii provenind dintr-o familia normală. În Germania, un
copil aflat în plasament va avea același îngrijitor timp de 10 ani; dacă am
face același lucru și aici rezultatele copiiilor noștri ar fi complet diferite.
Toți copiii au nevoie de cineva pe care se pot baza.
În definitiv, raportul reprezintă mai mult decât doar o părere de rău
pentru lumea familiilor fericite pe care le-am pierdut. Acesta conține un număr
de idei practice pentru a construi o copilărie deosebită. Aceasta sugerează, de
exemplu, ca viitorilor părinți să li se acorde cursuri gratuite care i-ar
pregăti pentru efortul fizic și emoțional, precum și pentru bucuria de a aduce
o nouă viață în lume: „Tații, precum și mamele ar trebui încurajați să ia parte
la cursurile de „înțelegerea copilul” și să fie pregătiți pentru multe nopți
nedormite, plans neîncetat și presiune financiară.”
Și mai mult, lecțiile ar
trebui predate în școli, înainte de conceperea copilului (sau cel puțin așa
sperăm să fie). Oricine a vizonat seria BBC The Baby Borrowers în care
adolescenților li s-au încredințat copii adevărați pe care să îi îngrijească, își vor da seama de acum înainte de efectul profilactic pe care poate să îl
aibă acest tip de experiență. Orice adolescent care crede că sarcina este
opțiunea ușoră ar trebui să aibă grija de un nou-născut timp de câteva zile și
nopți – aceasta ar putea să-l determine să privescă cu alți ochi sexul
neprotejat. Cu câteva generații în urmă mult mai mulți copii au crescut cu frații
mai mici, așa că au avut o idee mult mai reală a ceea ce ce înseamnă
într-adevăr îngrijirea unui copil.
O altă sugestie ar fi ca fiecare copil să
să aibă parte de o ceremonie civilă de botez. Cred că această idee nemaipomenită
ar trebui să meargă și mai departe și să includă versiunea seculzarizată a
nașilor. Cu cât un copil are în jur mai multe persoane care să îl vegheze, cu
atât mai bine - o poliță de asigurare din punct de vedere emoțional. Am crescut
având ambii părinți divorțați, iar atunci când am avut nevoie să îmi explic
comportamentul incoerent al părinților mei, mi-am întors privirea către nașa și
mătușa mea. Fiecare copil ar trebui să aibă un prieten imparțial în vârstă cu
opțiunea de apelare rapidă (având în vedere faptul că 90% dintre copiii de 11
ani au acum telefoane mobile).
Raportul abundă și în alte recomandări sensibile - cum ar fi interzicerea
publicității orientate spre copiii cu vârsta mai mică de 12 ani - dar
adevăratul mesaj este că: ai noștri copii au o problema care ne afectează pe
toți și nu va dispărea până când nu vom privi faptul de a fi părinte drept o
responsabilitate mai degrabă decât ca pe un drept. Creșterea unui copil este
cel mai important și cel mai greu lucru pe care mulți dintre noi îl vom face;
nu este vorba doar de trezirea de la trei dimineața fiindcă este ceva sub pat
sau că citim Omida mâncăcioasă pentru a 75 oară, este vorba despre a învăța
copiii să traverseze strada în mod corespunzător ca mai apoi să le permiți să
meargă la școală singuri.
De asemenea, nu este vorba despre a striga la soțul tău atunci când vine
acasă târziu sau a țipa la soția ta pentru că ține harta invers; ar putea chiar
fi vorba despre a ține în picioare o căsnicie mediocră, dar încercând să o faci
să funcționeze. Poate chiar fi vorba despre a pune fericirea copiilor pe primul
loc și nu pe a ta. Nimic din acest raport nu ar trebui să ne surprindă cu
adevărat. Desigur copii au nevoie de părinți care îi iubesc – și care se iubesc
reciproc. Ceea ce face ca toate aceste lucruri să aibă o importanță esențială
este faptul că raportul nu învinovățește niște forțe sociale nedefinite. Se pune
întrebarea: cum putem crește copii fericiți dacă nu vom învăța să ne comportăm ca
niște adulți?
Figura tatălui
Tații nu sunt mai puțin importanți decât mamele în viața unui copil.
Apropierea tatălui față de copii influențează bunăstarea copiilor, chiar și
după ce s-a dat curs influenței mamei. În cazul în care tatăl este mai
implicat, copii dezvoltă prietenii mai bune, mai multă empatie și o mai mare
stimă de sine, sunt mai mulțumiți de viață și au mai multe reușite pe plan
educațional.
În cazul în care copiii sunt în conflict cu tatăl sau cred despre acesta că
este mai dur sau neglijent, este mult mai probabil ca aceștia să devină
distructivi și agresivi. Adolescenții ai căror tată este o persoană nesociabilă
sau care abuzează de alcool sau chiar droguri au mai multe șanse de a dezvolta
probleme comportamentale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu