Sentimentul de stabilitate al minorului … utilizare greşită de către instanţele din România

De foarte multe ori sentimentul de stabilitate al minorului este citat de către instanţele din România ca argument în favoarea păstrării unui program de legături minimal între copil şi părintele nerezident. În mod greşit instanţele afirmă că sentimentul de stabilitate al minorului ar fi legat de prezenţa sa continuă într-un anume spaţiu geografic, general legat strict de locuinţa părintelui rezident cu care copilul ar fi "obişnuit" şi pe care dacă minorul ar părăsi-o prea des, conform opiniilor instanţei, aceasta ar crea un disconfort copilului. Aceste idei inoculate probabil de către specialiştii INM în mintea judecătorilor de minori nu au nici un fundament ştiinţific. Există, din contră, studii psihologice de marcă care arată că sentimentul de stabilitate al minorului este mai degrabă legat de predictibilitatea, accesul regulat şi continuu al copilului la principalele figuri de ataşament : mama, tatăl, bunicii, unchii şi mătușile

Toate studiile moderne privitoare la psihologia copiilor aflaţi în divorţ concură privitor la aspectul că ”sentimentul de stabilitate emoţională” a copilului nu înseamnă că acesta trebuie să petreacă majoritatea timpului cu un părinte (fie el principala figură de ataşament) într-o singură locuinţă ci înseamnă că este necesar ca minorul să aibă interacţiuni ample, regulate, frecvente cu ambele figuri de ataşament, adică şi cu părintele nerezident.

Faptul că minorii locuiesc permanent cu figura principală de ataşament nu înseamnă că relaţia cu cealaltă figură de ataşament trebuie redusă la o interacţiune simbolică de doar un week-end la fiecare 14 zile.

Studiul cercetătoarei Joan B. Kelly explică că “tăierea” legăturilor de ataşament dintre copil şi cea de a doua figură de ataşament (părintele nerezident) are repercusiuni serioase asupra dezvoltării psiho-emoţionale a copiilor. Oferim câteva citate pe care le considerăm edificatoare şi care vin în sprijinul ideii de interacţiune mai largă cu copiii:

”Perioadele petrecute peste noapte cu părintele nerezident (incluzând aici şi perioada din timpul zilei când copilul doarme la prânz) sunt foarte importante din punct de vedere psihologic nu numai pentru bebeluşi, dar şi pentru toţi copiii cu vârste mici. Serile şi nopţile petrecute cu celălalt părinte reprezintă ocazii pentru activităţi cruciale de interacţiune socială şi educare/formare, printre care îmbăiatul, alinarea durerilor sau a neliniştilor, ritualul mersului la culcare, liniştirea copilului când se trezeşte peste noapte, precum şi sentimentul de garanţie şi siguranţă pe care îl creează posibilitatea de a se cuibări în braţele părintelui când se trezeşte dimineaţa, activităţi ce nu sunt posibile în cadrul vizitelor de câteva ore”. (citat din Studiul Kelly & Lamb, 2000, fila 177 faţă şi verso, vol. 3)

”Alte avantaje pe care le oferă timpul petrecut peste noapte la unul dintre părinţi includ: combinarea în cote normale a timpului “real” şi a timpului liber atunci când părintele beneficiază de perioade extinse de educare şi îngrijire, posibilitatea de a fi la curent cu schimbările constante şi complexe survenite în dezvoltarea copilului, ocazii pentru o disciplină şi o educare eficiente - trăsături esenţiale ale unei bune activităţi de îngrijire şi educare, precum şi posibilităţile de reconectare cu copilul într-un mod semnificativ. Prin opoziţie, vizitele scurte, de câteva ore, le reamintesc copiilor că părintele care îl vizitează există, dar nu le furnizează varietatea de activităţi de îngrijire şi educare care să fixeze în mintea lor relaţia cu părintele respectiv.” (citat din Studiul Kelly & Lamb, 2000, fila 177 verso, vol. 3)-

"Kelly şi Lamb (2003) au concluzionat că "există dovezi substanţiale că copiii sunt mai în măsură de a-şi atinge potenţialul lor psihologic atunci când pot să dezvolte şi să menţină relaţii semnificative cu ambii părinţi, indiferent dacă cei doi părinţi trăiesc sau nu împreună (p.196)" (citat din articolul Mutarea copiilor după divorţ şi interesul superior al copilului: Dovezi noi şi consideraţii juridice, publicat în Journal of Family Psychology 2003, Vol. 17, No. 2, 206 –219 – autori Braver, Ellman şi Fabricius)

Aceste opinii sunt împărtăşite şi de alţi cercetători din care cităm, ne-exaustiv câteva concluzii:

”Familia este primul mediu în care copilul experimentează relaţii şi el va dezvolta relaţii în afara acestui mediu pornind de la modelele pe care le-a preluat de aici. De aceea, un copil are nevoie de legături emoţionale stabile, de sentimentul apartenenţei necondiţionate la un grup de persoane (în esenţă, familia sa), de un mediu securizant care să-i permită experienţe normale de viaţă. (citat din manualul Rolul şi responsabilităţile judecătorilor şi procurorilor în protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, pag. 20, editat de ANPDC)

”Această cerinţă de a locui într-o singură locaţie (stabilitate geografică) asigură numai un tip de stabilitate. La copiii de vârste mici (şi chiar şi la ceilalţi de vârste mai mari) stabilitatea este dată şi de sosirile şi plecările predictibile ale ambilor părinţi, de programul fix de hrănire şi mers la culcare, de îngrijirea adecvată şi susţinută, de afecţiune şi acceptare (Kelly, 1997).” (citat din Studiul Kelly & Lamb, 2000, disponibil la dosar, fila 177, vol. 3)

”Protecţia minorului este aşadar garantată nu de stabilitatea geografică ( modelul de rezidenţă ce implică a locui preponderent cu un părinte), ci de posibilitatea de a se bucura în mod flexibil în viaţa cotidiană de prezenţa responsabilă a ambilor părinţi.” (Citat din scrisoarea adresată de către Ordinul Psihologilor din Italia Senatului Italian cu ocazia propunerilor de modificare a legii privind custodia, 8 Noiembrie 2011- Anexa C, pagina 4/10)

“Tatăl şi mama sunt figuri importante de ataşament care au rol decisiv în dezvoltarea emoţionala şi sociala a copilului, atât timp cat calitatea interacţiunilor lor va condiţiona calitatea relaţiilor sociale. Încă din primele zile de viaţa, relaţia mama-copil este deosebită. O familie ideală este atunci când mama este iubitoare iar tatăl este apropiat de copii, dar nu excesiv, puternic dar nu dominator, iubitor dar nu seducător, un tata care îngrijeşte dar care dă şi autonomie copilului”. (Articol Familia, prima şcoală a sentimentelor, articol de Ana Maria Drăgan)

Nu există nicio dovadă că schimbarea domiciliului în cadrul custodiei comune este stresantă pentru copii.

În interviuri copiii afirmă că schimbarea domiciliului este benefică pentru un mai bun contact cu părinţii lor. (Neugehbauer 1989; Smart et al. 2001; Haugen 2010)

ARPCC este extrem de satisfăcută, în acest sens, de concluziile avizului CSM la proiectul de modificare a legii 272/2004 (legea 257/2013) care afirmă cât se poate de clar că:

”Stabilitatea locuinţei este foarte importantă pentru sentimentul de siguranţă, pentru continuitatea vieţii sociale a copilului şi pentru continuitatea procesului educativ, dar nu este mai puternică decât alte criterii. În acelaşi fel, flexibil şi coroborat cu alte aspecte, trebuie abordată şi apropierea locuinţei părintelui de şcoală sau grădiniţă” (avizul CSM nr. 600 din 03.07.2012)

Considerăm că acest aviz, care reprezintă prima recunoaștere oficială de către Justiţie a necesităţii de lărgire a programelor de legături personale dintre copil şi părintele nerezident va deschide calea către decizii judecătoreşti care să implice, în mod standard, interacţiuni regulate, frecvente şi de calitate (care să implice, adică, mai multe nopţi în care copilul să fie găzduit peste noapte la domiciliul părintelui nerezident) dintre copil şi părintele nerezident în linie cu recomandarea nr. 1 a ARPCC.

Recomandăm tuturor avocaţilor care sunt implicaţi în procese de stabilire a programelor de legături personale să susţină în faţa instanţei, pentru clienţii lor, necesitatea implementării acestor programe largi de legături personale de natură a susţine filozofia autorităţii părinteşti comune. Recomandăm fiecărui părinte să ceară astfel de programe instanţei ca cerere subsidiară, în cazul în care instanţa nu va stabili locuinţa copilului la acel părinte. Recomandăm de asemenea părinţilor şi specialiştilor să printeze şi să depună la dosarul cauzei studiile citate mai sus (ele se pot descărca, în limba română, din biblioteca ARPCC – www.arpcc.ro/biblioteca) precum şi recomandarea nr. 1 a ARPCC (www.arpcc.ro/recomandari).

Codin Băltăgan, ARPCC

Alte articole pe blog referitoare la acest subiect:

> Studiul Kelly, J. (1988) cu privire la Adaptarea pe termen lung a copiilor în urma divorțului:

> Kelly - Folosirea cercetărilor din domeniul dezvoltării copilului în luarea deciziilor adecvate privind custodia şi planurile de legături personale pentru copiii de vârste mici