Cum poate lupta un parinte alienat parental sa pastreze relatia cu fiica sa?

Întrebare:

Buna ziua,

As dori sa va cer sprijinul in privinta urmatoarei probleme: 

ce poate face un tata care a trecut prin 8 procese de diferite feluri in ultimii 2 ani (printre care ordonanta presedintiala, executare silita) pentru a si vedea fetita ( acum in varsta de 5 ani) care este in grija mamei (custodie comuna) in conditiile in care mama refuza sa respecte ordinele judecatoresti si manipuleaza copilul (in ultima vreme sustinand ca fetita nu mai vrea la tata deloc).

Tatal a fost reprezentat de fiecare data de un avocat si in instanta i s a acordat drept de vizita si s a stabilit program de vizita. La fiecare solutie oferita de instanta mama a facut recurs si nu a respectat nici unul din programele de vizita stabilite.
De la ultimul proces, solutionat in august 2012 (drept de vizita 2h martea si joia si 2 weekend uri pe luna si luna august integral), in afara de vizitele saptamanale (respectate una da, 5 nu), mama nu i a mai dat voie fetitei sa doarma la tata. Initial, dupa executarea silita, o lasa la domicilul acestuia (unde are camera ei, jucarii etc) si dormea acolo in weekendurile din programul de vizita... Apoi fetita a inceput sa spuna ca acolo sunt monstri, ca ea poate dormi doar la mama, ca la ora 8 seara trebuie sa mearga la mama (poate un copil de 4 ani si cateva luni sa stie exact incepand cu ce ora nu mai poate sta?

Tatal a ajuns la capatul puterilor. Acum fiica lui plange de fiecare data cand il vede. Mama scoate copilul din casa (sub pretextul ca ii va da voie sa isi mearga la tata), descult (deci nu poate sta decat in bratele mamei), dezbracat si este instruit sa spuna ca nu mai vrea sa il vada. In rest mama ii trimite tatalui doar mesaje in care l anunta ca fetita nu vrea inca sa l vada si ca il va anunta ea cand va vrea copilul din nou sa il vada. Concret fetita este pregatita si pentru luna august ca sa refuze sa stea cu tatal iar mama isi cauta acoperiri pentru un eventual proces (in toate mesajele scrie "eu doresc sa ti o dau dar nu vrea ea". Este recunoscut in instanta ca minora este atasata de tatal ei...exista o relatie stransa...). Copilul e "pregatit" deja in cazul unei noi executari - "daca ai sa vii cu politia eu am sa plang si nu am sa vreau la tine".
Tatal nu doreste sa si traumatizeze copilul si sa il ia plangand. Atitudinea mamei este de a dreptul malefica. Ii spala copilului creierul (tatal a mers cu fetita la tara sa daruiasca cateva jucarii unor copii iar dupa ce s a revazut cu fetita, care a intrat in contact cu mama a spus ca de fapt a daruit pietre.

Ce folos daca exista program de vizita pe care mama nu il respecta? dupa executarea silita a recurs la justificari de genul inmormantari, petreceri, evenimente etc. care aveau loc exact in tp programului de vizita, fetita e bolnava (de nenumarate ori chiar fetita, cu care tatal se vedea cam la o luna dupa aceste evenimente spunea ca nu a fost nici un astfel de eveniment)... Acum spune ca nu vrea copilul sa mearga la tata si sa nu il traumatizeze.

Va rog sa imi spuneti ce solutie sugerati pentru acest caz.

va multumesc,

Diana Popa

Răspuns

Stimată doamnă,

Situaţia descrisă de dvs este foarte dureroasă. Mulţi părinţi se confruntă cu acest fenomen al alienării părinteşti. Femei şi bărbaţi deopotrivă. Alienatorii sunt mame sau taţi sau, uneori,rude (Bunici, unchi. mătuşi).  Sugestia noastră este că tatăl să continue şi să nu renunţe la copilul sau. Este extrem de dureros şi, probabil, cel mai simplu este ca domnul să “fugă” de problemă renunţând complet la a mai încerca să îl vadă pe copil.  Dacă aţi citit materialele postate de noi în manualele de pe net aţi văzut că alienarea nu doar e dureroasă pentru părintele ţintă ci, are pe termen lung, efecte devastatoare asupra copilului care deseori rămâne  neîmplinit la 20-30 de ani mai târziu.

Din ce cunoaştem, părinţii alienaţi, au mers pe variate soluţii ca de pildă:

> consilierea psihologică a copilului (un psiholog într-adevăr bun poate ajuta)

> consilierea mamei (acelaşi psiholog ar putea să îi arate traumele pe care copila le va trăi în viitor)

> medierea (dar să se caute un mediator cu experienţă, care să încerce să arate, tot aşa, traumele pe care aliena torul le provoacă copilului)

> documentarea abuzurilor cu martori şi poliţie urmată de proces penal pentru nerespectarea programelor de legături personale (unii alienatori se sperie – dar nu toţi – în general procuratura nu face mare lucru oricum)

> proces civil prin care să se ceară consilierea parentală, şi a copilului ante-menţionată

> proces civil de restabilire a domiciliului la tată sau extinderea şi mai mare a programului de legături personale cu preluarea copilului de la grădiniţă nu de la casa mamei (trebuie însă să aveţi mare noroc de un judecător bun). Obligarea mamei să ducă copilul pentru predare la un loc neutru, îmbrăcat corespunzător  - şi predarea prin intermediul unui terţ (poate chiar  acel psiholog – sau o rudă care e suficient de matură emoţional să nu ia partea unuia dintre părinţi)

Cam niciuna dintre variante nu e un panaceu universal. Soluţia pe termen lung este schimbarea mentalităţilor specialiştilor (psihologi, judecători, procurori) care ar trebui să ia atitudine rapid în cazuri de alienare. Au la dispoziţie legea dar nu vor să o aplice pentru că încalcă filozofia încetăţenită că “mama e cea mai bună persoană pentru copil”. Altfel psihologul DGASPC ar trebui să identifice rapid PAS iar judecătorul ar putea cu celeritate să crească şi mai mult programul de legături personale, să ordone consilierea psihologică a mamei sau chiar să schimbe decizia privitoare la locuinţa. Dacă specialiştii şi-ar face treaba serios (dar nu şi-o fac) acest tip de lucruri s-ar rezolva f. rapid alienatorii fiind descurajaţi să mai abuzeze. Ei abuzează acum pentru că ştiu că “pedeapsa” e minimală sau inexistentă şi că este mult mai costisitor pentru victima alienării  (părintele ţinta) să obţină o penalizare decât costul penalizării efective.

Prin urmare răspunsul la întrebarea “ce poate să facă tatăl?” e un mix din ce v-am scris mai sus. Desigur că tatăl ar mai putea face şi ceva dintre lucrurile de mai jos:

1. să dedice timp (voluntariat adică) pentru a ajuta organizaţiile gen ARPCC

2. să investească bani nu doar în avocaţi şi doar pentru “cauza personală” ci şi pentru cauza generală a părinţilor şi copiilor ce se confruntă cu fenomenul alienării. Donaţii adică. 50-100 lei pe lună nu sunt un capăt de ţară dar fiecare donaţie se însumează. Pentru anul 2014 încercam în ARPCC să accesăm fonduri europene să facem cursuri de perfecţionare pentru judecători (pe manual construite de ARPCC). Dar pentru fiecare 8 lei daţi de EU, ARPCC trebuie sa ducă 2 lei. Fiecare donaţie contează. Măcar cei 2% anual din partea lui şi a rudelor sale) sprijinirii asociaţiilor ce luptă pentru a dezvolta înţelegerea problematicii PAS în rândul specialiştilor. Câtă vreme nimeni nu îi educă nu putem avea speranţa. Deci nu îl împiedică nimeni pe domnul tată (sau pe dvs) să obţineţi acceptul a 10-20 persoane din anturajul dvs care să ne încredinţeze datele personale din timp şi pentru care, în ianuarie, să vă transmitem declaraţiile D230 pre-completate, pentru că dvs apoi să obţineţi semnăturile şi să le depuneţi la administraţia financiară.

Cu deosebită consideraţie,

Colectivul ARPCC

PS: am adăugat adresa dvs în baza noastră de mail. Rugaţi pe domnul tată să se înscrie şi dânsul în newsletter-ul ARPCC (în acest moment newsletter-ul e oprit din lipsă de voluntari care să îl ruleze dar sperăm în viitor să avem şi alţi voluntari care să ni se alăture şi să îl repornim)

PPS: acest răspuns (fără datele personale ale dvs) fă fi publicat pe blog-ul ARPCC – considerăm că poate fi util multor alţi părinţi în situaţii similare.