Un batranel impovarat de ani s-a dus sa locuiasca impreuna cu fiul si cu
nora lui, care aveau un baietel de 4 ani. Mainile batranului tremurau tot timpul, ochii ii erau incetosati, iar pasii impleticiti.
Intreaga familie manca impreuna la masa, insa mainile nesigure ale
batranului si vederea lui tot mai slabita il puneau mereu in incurcatura
- boabele de mazare i se rostogoleau din lingura pe covor, cand
intindea mana dupa cana cu lapte, jumatate din lapte se varsa pe fata de
masa. Fiul si nora se simteau tot mai iritati de neajutorarea lui.
Pana-ntr-o zi cand...
"Trebuie sa facem ceva cu bunicu', a spus
fiul. M-am saturat sa tot vad lapte varsat pe masa, sa tot calc pe boabe
de mazare si sa tot aud cum plescaie si troscaie in farfurie!" Asa ca
sotul si sotia au pus o masuta in coltul camerei, dupa usa. Acolo
bunicu' manca singur, in timp ce intreaga familie se bucura in jurul
mesei. Si pentru ca bunicu' reusise sa sparga vreo 2-3 farfurii, i-au
cumparat un blid de lemn.
Uneori, cand se uitau in directia
bunicului, familia putea sa vada o lacrima stinghera in ochii lui
slabiti si tristi - singur, dupa usa, bunicu' isi manca bucatica de
paine muiata in lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul
si nora le aveau pentru el erau de mustrare cand ii cadea furculita pe
covor sau cind se mai varsa din lapte pe masa. Baietelul se uita cand la
bunicu', cand la mamica si la taticu' lui, fara sa spuna un singur
cuvant...
Apoi, intr-o seara, chiar inainte de cina, tatal a
observat ca baietelul mestereste ceva pe covor. S-a apropiat si a vazut
ca incearca sa ciopleasca o bucata de lemn. "Ce faci tu acolo", l-a
intrebat tatal duios.
Baietelul si-a ridicat ochii mari spre taticul
lui si i-a raspuns la fel de duios: "O, am treaba, vreau sa fac un blid
de lemn din care sa mananci tu si mami cind cresc eu mare..." A zambit
si s-a intors la "treaba" lui.
De data aceasta a fost randul
parintilor sa ramana fara cuvinte. O liniste apasatoare s-a asternut in
camera. Si lacrimi mari si curate au inceput sa le tremure in ochi, sa
li se rostogoleasca peste obrajii care de-acum luasera culoarea singelui
varsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvant, deplina tacere, dar
amandoi stiau prea bine ce au de facut.
In seara aceea, sotul l-a
luat pe bunic de mana si l-a condus cu grija la masa mare din centrul
camerei. Bunicu' urma sa manance la masa impreuna cu intreaga familie -
in seara aceea si in fiecare seara de-atunci inainte, pana la sfarsitul
zilelor lui. Si, dintr-un motiv sau altul, nici fiul si nici nora nu mai
pareau sa fie deranjati daca se varsa din lapte pe fata de masa sau
daca mai cadea cate-o furculita pe covor.
Copiii sunt ca niste
radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasa nimic neobservat, urechile
lor sunt intotdeauna pe receptie, iar mintea lor prelucreaza neobosita
mesajele pe care le receptioneaza.
Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
dupa o povestire de Lev Tolstoi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cele mai citite
-
Î NTREBARE: Va cer ajutorul/sfatul pentru copilul meu, pentru siguranta ei atat fizica cat si psihica. O sa va relatez cat mai succin...
-
Întrebare de la un judecător: Potrivit art.400 NCC locuinta copilului minor se stabileşte la părintele cu care locuieşte în mod stator...
-
Acesta este doar un rezumat Copia acestui document o găsiți aici: http://goo.gl/I31wQE Traducător: Dragnea Mădălina Co...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu