Ioana, familia monoparentală și rata sărăciei din România.

"Pentru bărbaţi, cele mai mari costuri sunt cele psihologice- rolul matern este imposibil de substituit. Pentru femei prevalează costurile materiale" Gospodăriile cu un singur părinte au mai puțini bani și mai puțin timp pentru copii. Nu poate fi o veste bună nici faptul că numărul nașterilor din rândul femeilor necăsătorite a crescut. Pentru bărbaţi, cele mai mari costuri sunt cele psihologice- rolul matern este imposibil de substituit. Pentru femei prevalează costurile materiale În societatea modernă, ruptura de comunitate a permis schimbarea viziunii şi percepţiei faţă de acest tip de menaj. Familia clasică nu mai este atât de importantă pentru dezvoltarea personalităţii optime a copilului, în anumite condiţii, se arată într-un studiu dedicat familiilor monoparentale. Pentru un copil este mai indicată o familie monoparentală decât una în care există certuri şi probleme. Dacă în trecut familiile cu căsătorii nereuşite trebuiau să rămână împreună de dragul copiilor, în prezent se apreciază că este mai bine pentru copii dacă părinţii se despart, în loc să-i supună unui permanent conflict în familie. Potrivit aceluiași studiu, pentru bărbaţi, cele mai mari costuri sunt cele psihologice- rolul matern este imposibil de substituit. Pentru femei prevalează costurile materiale. Există desigur o serie de consecinţe negative şi pentru copii. Astfel, băieţii din familiile monoparentale prezintă o rată mai mare a comportamentelor deviante. La nivelul familiei monoparentale, funcţiile nu mai pot fi realizate în mod optim, apărând astfel o serie de dificultăţi şi deficienţe. Funcţia sexuală şi cea reproductivă sunt minimizate deoarece separarea soţilor şi dificultatea părintelui rămas cu copii în a-şi găsi un partener care să-i accepte situaţia împiedică realizarea respectivelor funcţii. Însă elementul cel mai vizibil care influenţează viaţa familiilor monoparentale este costul ridicat al vieţii, implicând eforturi deosebite din partea părintelui rămas cu copiii. O situaţie deosebită la familia monoparentală o prezintă funcţia de socializare. Lipsa unui părinte poate determina lipsa afectivităţii de care are nevoie copilul, acesta nerealizând actul unei socializări fireşti şi integrarea în societate. Cei mai puternic afectaţi în urma unui divorţ sunt copiii de vârstă mică, ei devenind mai neascultători, agresivi şi mai puţin afectuoşi Familiile monoparentale sunt adesea victime ale sărăciei, iar copiii au tendinţa de a repeta experienţa părinţilor. Aceleaşi studii arată că monoparentalitatea rezultată din divorţ este corelată cu o diminuare a activităţii educative: mama este suprasolicitată atât din punct de vedere emoţional cât şi material şi relaţional şi este mai puţin disponibilă pentru copil exact când acesta are mai mare nevoie de atenţie şi eforturi sporite. Cei mai puternic afectaţi în urma unui divorţ sunt copiii de vârstă mică, ei devenind mai neascultători, agresivi şi mai puţin afectuoşi. Studiile arată că sunt marcaţi de tristeţe, de sentimente de frustrare, confuzie şi anxietate, mulţi dintre ei căutând contactul cu părintele absent. Copiii de vârste mai mari sunt adesea furioşi pe părintele pe care îl consideră vinovat. Nici în adolescenţă experienţa divorţului nu este suportată fără probleme, existând sentimente de tristeţe, furie, nelinişte în legătură cu viitorul. Pe de altă parte trebuie remarcată creşterea substanţială pe care au înregistrat-o tinerele mame necăsătorite. Situaţia lor nu este deloc de neglijat, cu atât mai mult cu cât adesea nasc copii la vârste mici (adolescenţă). Datorită copilului, în cele mai multe cazuri nu reuşesc să-ş i termine studiile şi să dobândească o calificare pentru a se angaja. De obicei, rămân dependente de ajutoarele sociale chiar şi atunci când copiii cresc şi ar putea lucra măcar cu program redus. Cazul mamelor singure În cazul mamelor singure, se apreciază că prima problemă care va apare va fi experienţa dificultăţilor financiare. Copilul devine un suport economic pentru multe dintre ele. Adolescentele care nu reuşesc să-şi termine studiile şi, deci, nu se pot angaja, de obicei, rămân dependente de ajutoarele sociale acordate, chiar atunci când copiii cresc şi ele ar putea să lucreze măcar cu program redus. Cert este că situaţia economică a mamelor singure este din ce în ce mai gravă şi că ceea ce se numeşte “feminizarea sărăciei” nu mai este demult doar o temă din cărţi, ci o realitate. Spre deosebire de taţii singuri care, conform statisticilor, se ocupă de copiii cu vârste mai mari, mamele singure se văd în imposibilitatea de a lucra, în condiţiile în care vârsta copiilor este foarte mică iar ajutorul din partea rudelor e cvasi- inexistent. Interesul femeilor cap de familie de a-şi găsi un loc de muncă este foarte mare, proporţional cu nevoile lor de venituri suplimentare. Din păcate multe dintre ele nu au calificarea necesară pentru a găsi o slujbă, nu pot lucra datorită vârstei mici a copiilor sau preferă să nu se angajeze pentru a nu pierde ajutorul social oferit de stat. În acest punct, foarte importante sunt politicile sociale ale fiecărei ţări în parte, care pot încuraja sau descuraja părinţii singuri să-şi caute o slujbă. De multe ori mama începe să sporească raporturile de comunicare privitoare la diferite aspecte legate de viaţă cu copilul care, în mod crescător îşi asumă rolul de confident. În multe situaţii mama tinde să se sprijine pe copil, considerându-l suport emoţional, astfel încât copilul este implicat în structuri interacţionale ce reclamă un anumit grad de maturitate în raport cu care el este suficient pregătit. Dacă, treptat mama tinde să se confeseze copilului rolul de părinte absent, conflictele ce apar între ei tind a se imita vechile conflicte materiale. Copilul este presat să preia acest rol şi poate fi pedepsit pentru că se “comportă”ca fostul soţ. Deoarece copiii nu pot să -şi exprime trăirile tensional-conflictuale şi sentimentele, în timp pot să apară diferite forme “marcate” de reacţie, cum ar fi cazul unor somatizări sau conduite nevrotice. Unii cercetători atrag atenţia asupra unor probleme particulare mamă-fiică în această situaţie. În mod primar, sunt implicate aici sentimente de gelozie şi competiţie, în arii psihologice, cum ar fi “întâlnirile” şi realizările ulterioare academice. Problemele taţilor singuri De regulă, tații dispun de o mai mare libertate financiară decât mamele singure, ca urmare a nivelului, în general, mai crescut de educaţie, care le permite asigurarea unei securităţi economice sporite şi o mai mare flexibilitate în folosirea resurselor financiare. Tatăl în calitate de unic părinte este conştient că trebuie să fie pentru copil şi tată şi mamă ceea ce conduce la apariţia unor noi responsabilităţi, cum ar fi cele legate de menaj şi de treburile casnice şi gospodăreşti. Unii sunt lipsiţi de asemenea experienţe şi se manifestă prin tendinţa de a împărţi acest gen de sarcină cu copiii. Fetele sunt de mai mare ajutor în aceste situaţii. Tatăl întâmpină dificultăţi- se plânge mai ales de faptul că nu mai pot sincroniza multiplele îndatoriri legate de creşterea şi educaţia copiilor, de treburile casnico – menajere şi de sarcinile de la locul de muncă (sursa mijloacelor de subzistenţă). Cele mai multe dificultăţi apar în cazul în care copiii sunt foarte mici, necesitând măsuri speciale de îngrijire. Conform unor cercetări, copiii ce aparţin familiilor numai cu tată aau cateva trăsături specifice: • tatăl solicită mai multă independenţă copilului; • el devine mai protectiv şi mai grijuliu (slăbind în ceea ce priveşte autoritatea), acordând o mai mare importanţă aspectelor legate de educaţie şi nu celor disciplinare; • apelul la diferite forme de sprijin extrafamilial (bunici, rude) este mai frecvent; O preocupare deosebită o vădesc taţii pentru fiicele lor, în privinţa dezvoltării lor ca “stăpâne şi mame” ale casei. Cercetările remarcă o anumită preocupare anxioasă pentru o socializare adecvată a fetelor şi a dezvoltării lor sexuale. Aceşti taţi sunt şovăielnici în privinţa discutării chestiunilor sexuale şi îş i exprimă îngrijorarea cu privire la adecvarea modelului de rol social al fiicelor lor. La tați, mai apare un lucru: datorită creşterii implicării lor emoţionale în raportul cu copiii, apare un declin al experienţei lor în activităţile sociale. Evită activităţile sociale care implică prezenţa unor cupluri căsătorite, iar activităţile în care ar putea întâlni în special taţi divorţaţi sau văduvi sunt puţine. Participarea lor la evenimente e mai redusă, dar creşte implicarea în activităţi politice, de studii sau antrenament formativ suplimentar. (...) https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22396062-ioana-familia-monoparentala-rata-saraciei.htm Echipa ARPCC