Statul
Washington este acum un stat care în mod oficial susţine coparentalitatea în
cazul familiilor afectate de separarea părinţilor, scrie editorialistul Bill
Harrington. E timpul ca legislativul din Washington să adopte o lege prin care să
se stabilească organizarea de planuri parentale standard care prevăd o perioadă
de timp semnificativă pentru fiecare părinte.
Pentru a treia oară în 22 ani, statul Washington îşi
conduce naţiunea către reforma dreptului familiei. De data aceasta, raportul se
numeşte Raportul de Sinteză al Timpului Rezidenţial pregătit de către Oficiul
de Stat al Administratorului pentru instanţele de judecată. Aceasta este o
primă compilaţie de defalcare a timpului parental post-divorţ pentru copii,
mame şi taţi făcută pentru prima dată la nivel naţionl. Numerele sunt colectate
de la caz la caz şi de la comitat la comitat.
Surprinzător, în prezent, la nivel statal, instanţele
judecătoreşti decid ca 46% din copiii cu părinţi divorţaţi să petreacă minim
35% din timpul parental cu taţii lor biologici. Timpul parental este defalcat în
procentaje mari iar timpul efectiv de îngrijire a copiilor (care să aibă un
sens pentru copil) porneşte de la un procent de 30-35%. Aceste rezultate sunt
cu 300% mai bune decât cel mai optimist prognostic făcut odată cu adoptarea
Legii Privind Îngrijirea copiilor. Dacă a existat vreodată vreun dubiu, statul
Washington este acum un stat ce susţine oficial co-parentalitatea (îngrijirea
comună a copiilor) în cazul familiilor afectate de separarea părinţilor.
În 1987, în statul Washington se cerea părinţilor în stadiu de divorţ să detalieze planul
de legături personale în cadrul documentului numit Plan Parental care se se
înregistra la instanţa de judecată. Peste 30 state [din SUA] au adoptat această
reformă a dreptului familiei. Iarăşi, în 1991, Departamentul de Servicii Sociale
şi de Sănătate din Washington a dezvoltat şi folosit pentru prima dată
Declaraţia de Paternitate pentru taţii necăsătoriţi. Funcţionarii au fost plăcut
surprinşi de modul în care taţii în devenire furnizau informaţii financiare ce
erau folosite pentru a ajuta la elaborarea de reglementări privind pensia
alimentară.
Totuşi, a rămas mereu întrebarea – cât timp petrec cu
adevărat taţii cu copiii lor după divorţ? Acum vedem rezultate concrete, atât
la nivel de stat, cât şi de la comitat la comitat.
Cifrele pentru comitatul King şi comitatul Pierce sunt cu
50% mai mari faţă de media la nivel de stat, urmate îndeaproape de Snohomish cu
49%. Pe primele locuri se află comitatele Whatcom cu 66% şi Skagit cu 59%.
Comitatul Yakima se află pe ultimul loc, cu 28%.
Raportul de sinteză şi studiul au fost susţinute de către
organizaţiile taţilor şi susţinătorii îngrijirii copiilor de ambii părinţi ca
mod de fundamentare a necesităţii existenţei unei legi oficiale privind
îngrijirea copiilor de ambii părinţi în statul Washington. Senatorul Jim
Kastama a iniţiat proiectul de lege 5342 în Senat abordând această problemă,
însă acesta nu a fost adoptat.
Procentajul de 46% este unul mare. Însă, există probabil
un alt procentaj de 30% reprezentând taţi şi mame pentru care planurile de
legături personale sunt în mod arbitrar restricţionate de către instanţe la
modelul tipic de luare a copiilor o dată la 2 weekend-uri. În aceste cazuri,
taţii şi mamele cu program limitat se simt mai mult ca nişte mătuşi şi unchi, decât ca nişte părinţi implicaţi în mod
serios. Copiii sunt cei care au cel mai mult de pierdut. Noua lege este
necesară pentru aceşti părinţi pentru a evita decizii în urma cărora vor exista
învingători (părinții rezidenți) şi învinşi (părnții nerezidenți) și care
contribuie la perpetuarea conflictului
Rezultatul din cadrul raportului care impresionează cel
mai mult este faptul că în 93% din cazuri părinţii ajung la o decizie finală de
comun acord. Acest lucru înseamnă că părinţii
bine intenţionaţi acţionează după un singur adevăr: Aceşti copii aveau doi părinţi implicaţi înainte de separare şi acest
lucru ar trebui să fie şi în situația postdivorț. Aceşti părinţi cumsecade
trimit societăţii şi oficialilor tribunalelor un mesaj răspicat.
Din păcate, judecătorii aleşi din cadrul instanţei
supreme, comisarii numiţi de instanţă şi avocaţii de drept familial par blocaţi
în anul 1987. Aceasta este perioada de dinaintea aprobării textului pozitiv şi
încurajator al Legii Parentale, când Doctrina anilor fragezi
era încă operaţională.
Conform statisticilor sociale copiii cu părinţi divorţaţi
reprezintă categoria cea mai fragilă: peste 70% dintre cei ce au renunţat la
liceu şi dintre adolescentele însărcinate provin din cămine unde nu a existat
implicarea tatălui, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru 80-85% din adolescenţii
încarceraţi în centrele de corecţie şi mai mult de 90% din bărbaţii din
închisori. Societatea plăteşte un preţ enorm pentru faptul că îi ţine pe taţii
biologici departe de copiii lor. Acum vedem taţi binevoitori luptând pentru a
rămâne implicaţi şi copiii noştri sunt mai bine datorită acestui efort.
A venit timpul să garantăm tuturor copiilor cu părinţi
divorţaţi implicarea parentală continuă, aşa cum rezultă în cazul copiilor din
statisticile de mai sus ce provin din cămine unde ambii părinţi au aceleaşi
drepturi legale. Este timpul să oprim privarea copiilor cu părinţi divorţaţi de
unul dintre părinţi, adeseori tatăl. Putem să facem lucrurile mai bine.
Bill Harrington din Comitatul Pierce a fost comisar în
cadrul Comisiei pentru Protecţia Copilului şi a Familiei din SUA.
Comentarii adiţionale Colibri Europe:
Componentele cheie ale soluţiei statului Washington (adică
Legea Parentală ) pot fi rezumate după cum urmează:
1. Negocierile trebuie să înceapă şi acordurile trebuie să
fie încheiate înainte de a se ajunge la instanţă. Adică 'medierea' trebuie să
înceapă înainte ca armele să tragă iar nu după.
2. Avocaţii şi judecătorii trebuie să îşi reamintească în
permanenţă că parentalitatea este o funcţie naturală, chiar şi în divorţ.
3. Acceptarea acestui truism permite branşei funcţionarilor
din domeniul juridic să servească mai bine publicul şi contribuabilul. Statul
Washington raportează economii uriaşe atât pentru individ, cât şi pentru stat.
Legea Parentală 1987 este fondată pe presupunerea că fostul partener de viaţă vrea să fie
rezonabil. Soluţia statului Washington a fost iniţiată în 1982, publicată în Monitorul
Oficial în 1987 şi adoptată în 1988 (dar spre deosebire de actul UK din 1989, aceasta
a promovat parentalitatea comună, nu a respins-o dintr-o suflare).
Până de curând doar un procent cuprins între 5% şi 7% din
copiii americani au trăit cel puţin o treime din timpul lor cu fiecare din
părinţi, după divorţul acestora. Dar sunt pe cale să se petreacă schimbări în
Arizona şi în Washington unde 30% până la 50% din copiii părinţilor divorţaţi
trăiesc cel puţin o treime din timp cu fiecare părinte (George,2008; Venohr
& Kaunelis, 2008) citaţi aici: http://goo.gl/q8iyFG
Referinţe:
> ' Legea Parentală şi Medierea, Cincisprezece
ani de funcţionare', de Porter Kelley, Noiembrie 2003.
documentul în traducere bilingvă poate fi consultat în biblioteca online ARPCC, în secţiunea Articole şi Studii, aici: http://www.arpcc.ro/biblioteca
Traducere oferită de către
Asociaţia Română pentru Custodia Comună
[ngo1944]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu