Prezumția este o părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții. Din punct de vedere juridic, prezumția este o recunoaștere a unui fapt ca autentic, până la proba contrară.
Prezumția de încredințare către mamă este recunoașterea ca firească acordarea custodiei copiilor după divorț doar părinților de sex feminin.
Până în secolul al XIX-lea, într-un divorț, copiii erau încredințați tatălui. Prezumția de încredințare către mamă a fost introdusă pentru prima dată de Parlamentul Britanic, la inițiativa jurnalistei Caroline Norton. Prin Legea Custodiei Copiilor din 1839, magistrații care judecau un caz de divorț erau obligați să stabilească o prezumție de încredințare către mamă a copiilor sub șapte ani. În anul 1873 prezumția de încredințare către mamă este extinsa prin lege și la copiii până la șaisprezece ani, cu excepția cazului în care tatăl dovedea că mama a comis adulter.
La baza acestei prezumții stă afirmația nedovedită științific că mama ar avea abilități parentale mai dezvoltate decât tatăl. Concluzia la care duce această ipoteză este că părinții sunt de două categorii: una superioară, formate din mame și cealaltă inferioară, formată din tați.
Prezumția de încredințare către mamă este recunoașterea ca firească acordarea custodiei copiilor după divorț doar părinților de sex feminin.
Până în secolul al XIX-lea, într-un divorț, copiii erau încredințați tatălui. Prezumția de încredințare către mamă a fost introdusă pentru prima dată de Parlamentul Britanic, la inițiativa jurnalistei Caroline Norton. Prin Legea Custodiei Copiilor din 1839, magistrații care judecau un caz de divorț erau obligați să stabilească o prezumție de încredințare către mamă a copiilor sub șapte ani. În anul 1873 prezumția de încredințare către mamă este extinsa prin lege și la copiii până la șaisprezece ani, cu excepția cazului în care tatăl dovedea că mama a comis adulter.
La baza acestei prezumții stă afirmația nedovedită științific că mama ar avea abilități parentale mai dezvoltate decât tatăl. Concluzia la care duce această ipoteză este că părinții sunt de două categorii: una superioară, formate din mame și cealaltă inferioară, formată din tați.
În decursul secolului al XIX-lea, prezumția de încredințare către mamă s-a răspândit în toată Europa, precum și în Canada și Statele Unite, fiind enunțată explicit în legislațiile naționale ale acestor țări. Codul familiei din România, valabil în perioada 1954-2011, stabilea această prezumție încă din primul său articol,
„Statul apără interesele mamei și copilului”Ca urmare a acestei prezumții, majoritatea instanțelor care judecau un divorț, încredințau automat copiii spre creștere și educare mamei.
Începând cu anul 1980, la inițiativa mișcărilor care cereau înlăturarea discriminării părinților de sex masculin în fața justiției, prezumția de încredințare către mamă a fost declarată neconstituțională și îndepărtată din jurisprudență. Noul concept care stă la baza relațiilor părinți-copii este cel de autoritate părintească comună. Aceasta se exercită atât în timpul căsătoriei cât și după divorțul soților.
Pentru mai multe detalii consultați:
- Prezumția de încredințare către mamă - Manualul de acordare a custodiei editat de ARPCC.
- Studiu privind custodia în Franța, Louisiana și câteva state din SUA
- http://www.divorcedex.com/divorce/Maternal-Preference-560.shtml
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu