De ce ne casatorim cu persoana nepotrivita?

Autor: Alina Iliescu

http://smartwoman.hotnews.ro/De-ce-ne-casatorim-cu-persoana-nepotrivita-
https://goo.gl/rbQaOq

O intrebare sincera si dureroasa pe care mi-a adresat-o o clienta intr-o zi cand eram la cabinet. Sunt doua meserii in viata pentru care nu avem calificarea necesara: meseria de parinte si meseria de partener de viata al cuiva.

Daca am avea sansa sa mergem la o scoala a dragostei care sa ne ajute sa ne cunoastem, sa ne descoperim potentialul, ne-am da seama care este persoana cea mai potrivita pentru noi si totul ar fi mult mai simplu. Un ajutor ar fi si daca am alege sa vorbim inainte cu persoane casatorite si divortate cu scopul de a invata din experientele lor. De cele mai multe ori este mai comod sa alegem sa ramanem intr-o relatie fara sa schimbam ceva care poate contribui la binele personal si in acelasi timp, la binele relatiei. In general, oamenii nu se dau in vant dupa schimbare, deoarece aceasta ii scoate din zona de confort si genereaza nesiguranta.

• Alegem dezechilibrul stiut in locul echilibrului strain

Avem tendinta sa cautam in persoanele cu care hotaram sa avem o relatie acele caracteristici ale noastre pe care le cunoastem si le putem controla. Daca propriul echilibru emotional ne lipseste, vom avea tendinta sa respingem un partener echilibrat deoarece este prea diferit de noi. Cautam la persoanele de care ne indragostim sa fie ceea ce am fost noi in trecut, ceea ce suntem in prezent sau ceea ce ne dorim sa devenim. Un fel de oglinda a trecutului, prezentului sau viitorului nostru.

• Vulnerabilitatile din structura psihica ne ghideaza alegerea

Daca, de exemplu, ambii parteneri au experimentat in copilarie despartirea parintilor, traumele din structura sunt asemanatoare si ambele persoane isi doresc lucruri similare. In acest context, isi capteaza atentia usor unul altuia. In realitate, alegerea nu va fi problematica decat in momentul in care fiecare isi doreste altceva decat celalalt ii poate oferi. De exemplu, daca ambii parteneri au nevoie de afectiune si nici unul nu vrea sau nu poate sa o ofere celuilalt atat cat are acesta nevoie, atunci vor izbucni certuri violente pe aceasta tema sau teme similare.

• In cautarea persoanei ideale

Toti avem creionata in minte persoana ideala, acel print sau printesa care sa corespunda nevoilor si asteptarilor noastre. Insa oare avem norocul sa o gasim? Si daca o gasim si trecem pe langa ea, oare o vom recunoaste?Cum putem fi siguri ca suntem compatibili? O putem verifica cumva?

Multe intrebari si putine raspunsuri. Creierul nostru are capacitatea de a umple si a completa acele goluri din structura psihica a celuilalt, la care nu avem acces. Asta inseamna ca avem tendinta sa idealizam persoana cu scopul de a ni se potrivi cat mai bine si dupa o perioada ii vom reprosa ca nu mai este persoana de care ne-am indragostit.

• Ce partener te intelege si te poate ajuta?

Ideal este sa gasesti acea persoana care sa te poata ajuta sa iti atingi potentialul, sa iti rezolvi traumele copilariei si sa poata intelege nevoile din structura ta psihica, iar tu, la randul tau sa faci aceleasi lucruri pentru jumatatea ta. Dificil de facut de mintea umana, avand in vedere ca trebuie sa analizam 500 de caracteristici psihice. Cata psihologie trebuie sa stim? Si chiar si asa, unde poti gasi atat de multe persoane si cat timp iti trebuie ca sa faci "interviurile"? Si oare cat de sincere vor fi?

• Asemanarile determina mai putine motive de cearta?

Acest palier se refera la segmentele de personalitate in care sunteti asemanatori, neutri sau diferiti. O minima complementaritate poate fi de folos, astfel incat, daca tu simti nevoia de iubire, celalalt sa o poata oferi, iar daca celalalt vrea sa fie ascultat, tu sa ai disponibilitatea sa o faci.

• Modelul de parteneri si de parinti s-a format deja?

Mai putem schimba ceva sau structura este deja formata si ceea ce mai putem dobandi sunt doar simple informatii? Acum depinde ce teorii ascultam. Concluzia la care am ajuns este ca modelele sunt majoritar formate si ceea ce putem face noi este sa le intelegem, sa le imbunatatim si sa le infrumusetam putin. Cu alte cuvinte, desi invatam sa fim parinti si sa fim partenerii cuiva inca de mici, aceste modele comportamentale dispun de flexibilitate pana la un anumit punct.

• Se poate schimba celalalt ca sa devina ceea ce ne dorim noi?

De cine ne-am indragostit noi oare, de persoana sau de imaginea idealizata a ei? De-a lungul relatiei tot speram ca o vom putea schimba si va deveni acea persoana pe care ne-o dorim. Insa adevarul este ca structura psihica odata formata, nu se mai poate schimba, ce mai putem face noi este sa constientizam, sa intelegem cum suntem si sa nu ne mai autosabotam. Este socant cand intelegi ca astepti degeaba ca celalalt sa se schimbe. Poate face un efort ca sa se ridice la inaltimea asteptarilor tale, insa cand nu mai are energie sa pastreze mastile pe care ti le doresti, apare realitatea.

• Cand unul dintre parteneri evolueaza personal si profesional, iar celalalt stagneaza

La inceputul relatiei va potriveati ca doua picaturi de apa, nu puteati sa stati unul fara celalalt si viata era cat se poate de roz. Toate bune si frumoase pana in momentul in care unul dintre parteneri, datorita potentialului, norocului, inteligentei si mediului in care activeaza, creste, se maturizeaza si se schimba. Cel de-al doilea partener care, in cele mai multe cazuri, s-a sacrificat si l-a sprijinit pe cel dintai, ramane in urma si devine din ce in ce mai depresiv fara energia si motivatia de a schimba ceva. Cand lucrurile merg prea mult intr-o directie este greu sa schimbi drumul brusc. Si asa apar diferentele, certurile, nevoia de a insela si a-ti gasi o persoana care sa ti se potriveasca mai bine si gandurile de despartire.

• Ce pot face daca m-am casatorit cu persoana nepotrivita?

Aceasta este alta intrebare pe care mi-a adresat-o o colega, de aceasta data. „Stii, sunt casatorita de peste 10 ani, avem si copii si pe zi ce trece descopar cat de incompatibili suntem. Ce pot face in aceasta situatie?” Obiectiv privind, sunt doua solutii, prima se numeste compromis, si asta inseamna ca te obisnuiesti cu ideea si iti ajuti partenerul sa isi atinga potentialul pe care il are, sa reinvesteti in relatie si sa petreceti din nou timp doar voi doi ca sa il redescoperi, sa te reindragostesti, sa ii accepti si partile bune si cele mai putin bune si nu ii mai ceri sa fie ceva ce nu este sau, cea de-a doua solutie este: alegi sa iesi din relatia respectiva si sa te desparti.

• Raspunsul este la tine, doar tu stii ce este mai bine sa faci

Imagineaza-ti ca pictezi un tablou si a venit altcineva si a tras cateva linii, astfel incat a stricat desenul. In acest caz ai doua solutii: sa transformi tabloul si sa treci peste ce s-a intamplat sau sa renunti la el si sa pictezi altul. Tu stii cel mai bine ce iti doresti sa faci si ce ai nevoie. Insa ai grija, compromisul merge pentru persoanele care au o compatibilitate medie, adica intre 40-70%, pentru cei cu o compatibilitate mica intre 0-39%, sansele de reusita nu sunt atat de optimiste.

Cand ai sanse mici de reusita, decat sa traiesti in desert toata viata, mai bine faci o schimbare si cauti oaza. Chiar daca le ceri si celorlalti parerea lor, acestia nu vor stii niciodata mai bine decat tine ce anume ar trebui sa faci, deoarece fiecare este subiectiv si judeca totul prin unghiul sau. Tu deja stii raspunsul, tine doar de tine sa ti-l asumi si sa faci schimbarea care ti se potriveste.

• Suntem intr-o cautare continua a jumatatii noastre

Ceva lipseste si in adancul nostru o simtim atunci cand suntem intr-o relatie si nu suntem multumiti de partener. Inconstient, vom cauta tot timpul acea persoana care sa ni se potriveasca.

O facem automat, fara sa fim constienti. Putem opri acest lucru? Din pacate nu, si ai sa observi ca simti nevoia sa critici partenerul, sa ii reprosezi tot felul de lucruri si sa te enervezi de fiecare data cand este altceva decat ceea ce vrei tu. Acestea sunt cateva din simptomele incompatibilitatii.

• Cum isi alegeau partenerii stramosii nostri?

In epoca de piatra, femeile alegeau vanatorul cel mai iscusit care punea hrana pe masa, iar barbatii, femeia cea mai frumoasa, deoarece aceasta avea cele mai bune gene. Cu cateva sute de ani in urma, casatoriile erau aranjate de parinti si familii in functie de statutul social, zestrea, terenurile, animalele si bogatiile detinute. A urmat apoi perioada romantica, in care oamenii au inceput sa se casatoreasca si din iubire, dar nu aveau voie sa faca dragoste decat dupa casatorie.
In aceste conditii, ramaneau adesea multi oameni nefericiti visand la acea persoana ideala.

• De ce ne-a trebuit atat de mult timp sa ne intrebam cu cine ne potrivim?

Sa ne intrebam despre noi, despre celalalt, despre familia din care provine si despre cat de compatibili suntem. Am avut nevoie de atat de mult timp sa invatam sa nu ne mai omoram intre noi, sa invatam sa vorbim inainte sa incepem un razboi, sa ascultam si punctul de vedere al celuilalt si sa acceptam ca ar putea fi diferit de al nostru. Am avut nevoie de atat de mult timp sa invatam sa comunicam unii cu ceilalti. Acum simtim nevoia sa socializam mai mult, sa ne cunoastem, sa ne dezvoltam si sa atingem un echilibru pe toate planurile.

• Greutatea de a accepta defectele noastre si ale celuilalt

Unul dintre cele mai grele lucruri este sa ne acceptam acele defecte din structura. Este mai usor sa dam vina pe partener si sa ii facem o lista cu defectele sale decat sa intram in contact cu ale noastre. Cat de usor poti accepta si intelege nevoia de competitie si invidia pe care o simti? O relatie de iubire necesita multa atentie si nevoia constanta de a te descoperi pe tine si pe celalalt.

Avem disponibilitatea sa facem acest lucru pe termen lung. O relatie este ca un copac care trebuie udat si are nevoie de atentie in mod constant pentru a putea creste si a se dezvolta.

Autor: Alina Iliescu - Fondator ARI Love si Personality Profiler









ref.[ngo3904]
Colectivul ARPCC

Parlamentarii din Iowa au implementat legea ce se ocupa de custodia copilului

O copie a acestui document poate fi descărcată aici : https://goo.gl/e4yhpA

Traducător: Alina-Elena BUNEA

DES MOINES- Camera Reprezentanților din Iowa a aprobat săptămâna această o reformă de lege crucială pentru dreptul familiei. Liderii ce promovează egalitatea parentală de pe tot teritoriul Iowa, au făcut apel la parlamentari pentru a modifica legislația rapid în așa fel încât să reducă caracterul contradictoriu al sistemului curent al dreptului familiei.
"Iowa are o oportunitate anul acesta să devină lider național în ceea ce privește sănătatea familiei și a copiilor.

Documentul 2372 ne-a ajustat să începem să abordăm problema prin maximizarea timpului copiilor petrecut cu ambii părinți după divorț. Această legislație pune sănătatea copiilor pe primul plan", Nicholas Dreeszen,

Director Executiv al Families United Action Network.

Dacă proiectul de lege trece, în cazul în care custodia comună juridică se acordă într-un litigiu de custodie, instanța va acorda îngrijire fizică comună pentru ambii părinți, cu excepție în care instanța determină custodia fizică ca nefiind în interesul superior al copilului. În conformitate cu legislația în vigoare acest lucru nu este necesar.

Proiectul de lege a fost adoptat de către Comitet în data de 17 Februarie, voturile fiind 13-8.

În ultimii ani mișcarea pentru egalitatea parentală a luat amploare în întreaga țară ca cercetare ce a prezentat copiii ca având mai multe șanse la succces atunci când ambii părinți sunt implicați în mod activ în viața lor.
Proiectul de lege a fost modificat și a trecut de Parlament pe 2 martie 2016.

O prevedere inclusă în lege spune:

Înainte de a se acorda custodia comună fizică, instanța solicită părinților să își prezinte, fie individual sau în comun, un plan de îngrijire parentală fizică comună. Un plan de îngrijire parentală fizică comună propus abordează modul în care părinții vor lua deciziile care îl afectează pe copil, modul în care ei îi vor oferi un cămin, cum va fi împărțit timpul copilului între părinți și modul în care fiecare părinte va facilita timpul copilului petrecut cu celălalt părinte, aranjamentele pentru cheltuielile copilului, modul în care părinții vor rezolva schimbările majore și dezacordurile care îl vor afecta pe copil, cum se vor descurca cu schimbările majore ce apar din cauza dezvoltării copilului, precum și alte aspecte impuse de instanță.

Legea se mută acum în Senat pentru considerare.



ref.[ngo3858]
Colectivul ARPCC

2016 : Anul Internaţional al Custodiei Comune

Traducător: Berbecar Corina
Copia acestei petiții o găsiți aici: http://goo.gl/5holme






După Anul Internaţional al Familiei în 1994, pentru a ne reaminti că familia este celula de bază a societăţii şi, ca urmare, merită o atenţie specială,

După rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite intitulată „O lume potrivită pentru copii” (S-27/2, 6 May 2002), care recunoaşte responsabilitatea comună a părinţilor în educarea şi creşterea copiilor lor, precum şi importanţa depunerii tuturor eforturilor pentru a ne asigura că taţii au ocazia de a participa la viaţa copiilor lor, Observând în ultimele decenii o transformare a tiparelor familiei caracterizată, printre altele, printr-o creştere a numărului de familii despărţite şi, deci, a riscului dezimplicării unui părinte, solicităm :

Un an internaţional pentru a spori gradul de conştientizare - de către publicul general şi de către toţi oficialii aleşi din fiecare naţiune - a importanţei egale a rolurilor ambilor părinţi – fie că sunt împreună, despărţiţi sau divorţaţi – în creşterea copilului/copiilor lor.

Un an pentru a crea oportunităţi şi a găsi soluţii de promovare şi, mai presus de toate, de preţuire a devotamentului fiecărui părinte faţă de copilul/copiii lor; un an pentru a ne concentra asupra acţiunii şi rezultatelor, prin schimbul de bune practici.

Un an pentru a regândi o mai mare echitate între cei doi părinţi (îndeosebi în chestiunea timpului de exercitare a calităţii de părinte) în caz de despărţire/divorţ, spre binele copilului.

Un an pentru a recunoaşte rolul esenţial al fiecărui părinte şi a celebra devotamentul ambilor părinţi faţă de copilul/copiii lor.

Un an pentru a ne aduce aminte că fiecare copil are doi părinţi unici – tată şi mamă – cu aceleaşi drepturi şi responsabilităţi de a-i asigura cele mai bune condiţii de trai posibile, de a-i da afecţiune, ajutor şi protecţie, educaţie, de a-i încuraja dezvoltarea personalităţii, de a-i transmite valori.

În această perspectivă, indiferent de loialităţi politice, crezuri sociale sau religioase, fie că suntem tată, mamă, bunică ori bunic, sau pur şi simplu un cetăţean devotat drepturilor omului, solicităm Adunării Generale a Naţiunilor Unite să declare al Custodiei Comune.





ref.[ngo3079]
Colectivul ARPCC

Suedia: Codul copiilor și al părinților

Suedia: Codul copiilor și al părinților,
Capitolul 6 și Capitolul 21

Acesta este un rezumat
Acest document poate fi descărcat aici: http://goo.gl/h0iUGL

Traducător: Ionela Munteanu
Corector: Margineanu Emanuela

Clauze inițiale

Secțiunea 1. Copiii au dreptul la îngrijire, securitate și o bună educație. Ei trebuie tratați cu respect după personalitatea și diferitul lor caracter și nu trebuie să fie supusi la pedepse corporale sau alte tratamente umilitoare.

Secțiunea 2. Ambii sau doar unul dintre părinți poate avea autoritatea părintească asupra copilului, dacă instanța nu a încredințat autoritatea părintească către unul sau cel mult doi terți custodieni. Responsabilitatea părintească asupra unui copil continuă până ce el sau ea ajunge la vârsta de 18 ani de această vârstă.
Persoana care are autoritatea părintească (custodianul) asupra copilului este responsabilă pentru nevoile personale ale copilului și trebuie să se asigure că nevoile copilului sunt îndeplinite conform Secțiunii 1.

Persoana care are autoritatea părintească copilului este de asemenea responsabilă pentru asigurarea supravegherii necesare copilului, conform vârstei lui sau a ei, dezvoltare sau alte circumstanțe și să aibă grijă dacă copilul este bine îngrijit și educat. Pentru a preveni cauzarea de stricăciuni în detrimentul altei persoane, custodele trebuie să se asigure că acel copil este ţinut sub supraveghere sau că sunt luate alte măsuri în acest sens. Clauze privind responsabilitatea pentru susținerea materială a copilului sunt menționate în capitolele 9-15.

Secțiunea 10. Dacă una sau două persoane au fost numite explicit pentru a exercita autoritatea părintească asupra copilului iar unul dintre părinții copilului dorește transferarea autorității părintești către sine, sau ambii părinți doresc acest lucru, justiția va decide în concordanță cu interesul superior al copilului. Justiția poate să nu transfere autoritatea părintească către părinți, dacă ambii părinți se opun acestei idei.

Aspectele privind transferul autorității părintești după cum sunt prevăzute în primul paragraf pot fi menționate în cererea oficială depusă de cei doi părinți sau de către unul dintre ei, sau în cererea comisiei de asistență socială.

Secțiunea 10 a. Dacă un custode special trebuie numit, instanța va căuta o persoană potrivită să asigure îngrijire copilului, securitate și o bună educație, atunci aceasta poate fi aleasă. Un minor nu poate fi numit custode.

Două persoane pot fi numite să exercite custodie comună, dacă acestea sunt căsătorite sau locuiesc împreună în circumstanțe asemănătoare mariajului.

În cazul fraților, aceeași persoană poate fi numită custode, dacă nu sunt motive contrare speciale (de exemplu faptul că fratele e minor n.t.)

Dacă un custode trebuie numit după moartea părinților copilului iar părinții, sau numai unul dintre ei, a specificat anterior pe cine să fie numit custode, persoana poate fi numită ca și custode doar dacă nu este găsită nepotrivită pentru acest lucru de către autoritatea competentă.

Secțiunea 10 b. Un custode special numit are dreptul de a fi exonerat de această responsabilitate la cererea sa adresată organului competent.

Dacă copilul are două persoane special numite pentru custodie iar una dintre ele dorește întreruperea exercițiului autorității părintești, justiția poate, pe baza cererii uneia sau amândurora, să încredințeze autoritatea părintească unică celeilalte persoane, luând această decizie cu considerarea interesului superior al copilului. În cazul divorțului persoanelor care dețin autoritatea părintească, justiția poate, prin hotărâre decide cu privire la exercițiul autorității părintești după cum e prevăzut aici, în situația în care sunt motive să se considere că autoritatea părintească comună ar fi incompatibilă cu interesul superior al copilului.

Secțiunea 10 c. Un custode special numit de instanță poate fi revocat, în timpul exercitării de către acesta a autorității părintești, dacă persoana numită se face vinovată de abuz sau neglijență, sau din orice alt motiv nu mai este considerată a fi potrivită pentru a continua să acționeze ca și custode.

Dacă copilul are două persoane numite ca și custode special ir una dintre ele este îndepărtată sau moare, cealaltă persoană poate avea autoritatea părintească. Dacă ambele persoane care exercită autoritatea părintească sunt revocate sau mor, justiția poate numi una sau două alte persoane ca și custozi speciali.

Aspectele privind schimbarea custodiei după cum este prevăzut în această secțiune, pot fi menționate în cererea comisiei de asistență socială.

Secțiunea 15. O decizie pe baza acestui capitol privind transferul unui copil, nu împiedică problema care s-a Asociația Română pentru Custodia Comună hotărât să fie revizuită când aceasta trebuie rezolvată rapid datorită unei schimbări de circumstanțe sau a altui motiv deosebit.

Secțiunea 16. Când un caz conform acestui capitol este luat în vedere de către Curtea de apel administrativă, instanța poate include evaluatori civili.



ref.[ngo1925]
Colectivul ARPCC

LEGISLATIA IN NEBRASKA

Articolul poate fi gasit si aici

Traducător: Dumitrache Alexandra

Corector: Roxana Leonte

LEGE

ÎN VEDEREA UNEI LEGI referitoare la Legea Parentală; modificarea secțiunii 43-2921 , Reemiterea, Revizuirea Statutului Nebraska și secțiunea 43 – 2929, Suplimentul Cumulativ al Statutului revizuit, 2012; intenția statului; schimbarea dispozițiilor privind planurile parentale așa cum au fost prescrise și abrogarea secțiunilor originale.

Adoptată de oamenii statului Nebraska, Secțiunea 1. Secțiunea 43-2921,Reemiterea, revizuirea Statutului Nebraska, va fi modificată așa cum urmează: 43-2921 Legislația consideră că este în interesul superior al copilului ca planul parental să poată fi dezvoltat în toate procedurile în ce privește custodia, timpul în care părintele își vizitează copilul, sau alte modalități de vizită pe temeiul

Capitolului 42 și ca planul parental să impună o responsabilitate individuală specifică pentru a putea îndeplini aceste roluri parentale în mod adecvat și așa cum trebuie în vederea îngrijirii și dezvoltării sănătoase a fiecărui copil afectat de acest plan.

În continuare, legislatorul afirmă că este în interesul superior al copilului să aibă un mediu sigur, stabil și educațional . Se va urmări realizarea interesului superior al copilului și vor fi considerate dorințele copilului, indiferent de vârsta sa, dacă acestea au la bază un raționament logic susținut și dacă are o vârstă la care înțelege.

În orice procedura care implică un copil, interesul superior al acestuia trebuie să fie standardul prin care se pronunță instanța și stabilește responsabilitățile individuale, incluzând deliberarea custodiei, timpul parental, modalitățile de vizită sau alte modalități de menținere a legăturilor personale, precum și soluționarea conflictelor care îi afectează pe copii.Statul recunoaște importanța extremă a relației părinte-copil pentru bunăstarea și dezvoltarea copilului și e conștient că această relție trebuie considerateă din ambele perspective cu excepția cazului în care acest fapt este contrar interesului superior al copilului.

Legislativul recunoaște gravitatea unor posibile efecte asupra copiilor cauzate de timpului insuficient petrecut cu oricare din părinți.

Atunci când ambii părinți sunt activ implicați în viața lor, indiferent că locuiesc sau nu sub același acoperiș, copiii au mai multe șanse să termine școala, mai puține să se angajaze în activități riscante și respectiv să se implice în activități criminale. Politica publică a acestui stat susține că minorii trebuie să aibă un contact frecvent cu ambii părinți după ce aceștia s-au separat sau după divorț și încurajează părinții să își împartă drepturile și responsabilitățile părintești .

Legislativul recunoaște că fiecare părinte și copil are un interes unic și legal și un drept protejat constituțional cu privire la relația părinte-copil. Toți părinții și toți copiii au drepturi în relația părinte-copil.

Având în vedere gravitatea unor posibile efecte asupra copiilor cauzate de condiția de subiect direct al abuzului, de martor la abuzul sau neglijarea copiilor, sau abuzul partenerului de viață, instanțele își vor asuma datoria și responsabilitatea de a oferi protecție și siguranță copilului sau copiilor atunci când i-au fost prezentate probe de abuz asupra copilului, folosit de agresor pentru a menține puterea și controlul asupra victimei.

În cazurile de abuz asupra partenerului, interesul superior al copilului se realizează prin garantarea siguranței copilului și partenerului abuzat și nepermițând agresorului să continue actul de violență. Când abuzul asupra copilului sau neglijarea, abuzul domestic al partenerului, sau problemele conflictuale nerezolvate între părinți împiedică realizarea interesului superior al copilului în acordul parental, atunci bunăstarea copilului este esențială în soluționarea acestor conflicte.

Sec. 2 Secțiunea 43-2929, Statutul Cumulativ revizuit.

Suplimentul 2012 se modifică după cum urmează: 43-2929 (1) În procedurile în care datoriile părintești față de copil sunt argumentate (Capitolul 42), sunt favorizate ordinul de custodie comună legală și timp egal în care ambii părinți să își exercite rolul. În astfel de proceduri, planul parental trebuie dezvoltat și apoi aprobat de Tribunal. Regulile Tribunalului pot prevedea dezvoltarea planului parental de părți sau de către consilierul lor, un program de conciliere al tribunalului, un centru de mediere aprobat sau un mediator privat. În cazul în care planul parental nu a fost elaborat și prezentat instanței , sau convenit de părinți , fiecare părinte trebuie să prezinte un plan parental în temeiul subsecțiunii ( 6 ) din prezențta secțiune și instanța de judecată va crea planul parental în conformitate cu Legea Parentală. Planul parental va urmări interesul superior al copilului în temeiul secțiunilor 42-364, 43 -2923, și 43-2929.01 și va:

(a) Asista în dezvoltarea unei familii restructurate care va urmări interesul superior al copilului îndeplinind datoriile părintești; și

(b) Include, dar fără a se limita la acestea, determinări ale următoarelor:

(i) Custodia legală și custodia fizică a fiecărui copil;

(ii) Repartizarea timpului petrecut cu părinții, vizitele, sau alte modalități de menținere a legăturilor personale pentru fiecare copil, incluzând, dar fără a se limita la acestea, sărbătorile legale specificate și vacanțele, zilele de naștere, ziua Mamei, ziua Tatălui, vacanțele școlare și cu familia și alte ocazii speciale, specificând datele și orele dedicate acestora, sau o formulă sau metodă pentru a determina un program suficient de detaliat așa încât, dacă este necesar, programul să poată fi aplicat în procedurile ulterioare de către instanța de judecată și să stabilească orele și numerele de telefon corespunzătoare la care se poate apela pentru contactul telefonic.

(iii) Locuința copilului în timpul săptămânii, weekend și zilele festive în cursul anului;

(iv) Planul de tranziție, inclusiv ora și locul de transfer al copilului; metode de comunicare și modul și calitatea relaționării dintre părți pe durata transferului și datoriile cu privire la transportul copilului pe timpul transferului;

(v) Proceduri în luarea deciziilor asupra îngrijirii și controlului de zi cu zi a copilului în concordanță cu deciziile majore luate de persoana sau persoanele care au custodia legală și responsabilitatea pentru funcțiile parentale;

(vi) Proviziunile pentru un proces de remediere în ceea ce privește viitoarele modificări la un astfel de plan;

(vii) Aranjamente pentru a maximiza siguranța tuturor părților și a copilului;

(viii) Dispoziții pentru a asigura accesul continuu la școală și progresul în funcție de vârstă școlarului; și (ix) Prevederi pentru siguranță atunci când preponderența probelor evidențiază abuzul sau neglijarea copilului, abuz domestic al partenerului, nerezolvarea conflictelor parentale, sau activități criminale care dăunează în mod direct copilul.

(2) Planul parental presupune notificarea părților dacă unul dintre părinți își schimbă adresa, cu excepția situației în care adresa va include doar județul și statul, în cazul în care una dintre părți trăiește sau se mută într-un loc care nu trebuie divulgat din motive de siguranță.

(3) Un plan parental adecvat și care protejează interesul superior al copilului trebuie să încurajeze discuțiile între părinți în ceea ce privește deciziile majore care includ educația copilului, sănătatea și religia.

În fața dovezilor comiterii de abuz sau neglijență asupra copilului, de abuz al partenerului, sau conflict parental nerezolvat, totuși, se ia în considerare includerea de prevederi care să garanteze siguranță și un plan de tranziție care restricționează comunicarea sau cantitatea și tipul de contact dintre părți în timpul transferurilor .

(4) Indiferent de determinarea custodiei în planul parental și doar dacă părintele este decăzut din drepturi, ambii părinți vor continuă să dețină drepturile stipulate în secțiunea 42-381.

(5) În dezvoltarea planului parental, se va lua în considerare vârsta copilului, nevoile sale de dezvoltare și punctul de vedere al acestuia și de asemenea se va considera consolidarea unei relații sănătoase între copil și părinți.

(6) Dacă părinții nu reușesc să se pună de acord asupra planului parental, fiecare părinte își va propune propriul plan parental tribunalului. Tribunalului i se cere să adopte un plan parental care să asigure custodia legală comună și care maximizează timpul petrecut cu fiecare părinte. Tribunalul nu va prefera un plan parental pe baza sexului părintelui sau al copilului.

(7) Decretând custodia legală comună, tribunalului i se cere să pretindă ca părinții să se sfătuiască între ei și să încerce să găsească o soluție în ceea ce privește deciziile referitoare la datoria de părinte. Dacă părinții nu sunt capabili să ajungă la o înțelegere, planul parental va atribui unui părinte responsabilitatea de luare a deciziilor finale pe anumite categorii de decizii majore .Tribunalului i se cere să împartă această răspundere finală de luare a deciziilor între părinți astfel încât fiecare părinte să aibă răspunderea pentru luarea de decizii finale referitoare la anumite categorii de decizii majore, ca de exemplu religia, educația, sănătatea, activități extracuriculare și alte categorii pe care tribunalul le găsește unice în contextul unei anumite familii.

(8) Dacă în orice moment în timpul procedurilor în care îndatoririle parentale față de copil sunt în discuție în Capitolul 42, instanța constată printr-o preponderență a probelor că un părinte s-a angajat intenționat într-un comportament cauzator de conflicte, interferând cu dreptul de vizită al copilului, intervenind în relația copilului cu celălalt părinte, sau luând alte măsuri cu intenția de a manipula procedura, instanța va lua în considerare un astfel de comportament în decizia sa și îl va sancționa, incluzând, dar fără să se limiteze doar la asta, plata taxelor de avocat părintelui care nu a încălcat legea, impunând alte sancțiuni bănești pentru părintele incriminat, considerând acest comportament o modificare substanțială a circumstanțelor, sau modificând hotărârea de custodiei legală comună în custodie primară pentru părintele ofensat.

(9) În procesul de interpretare a deciziilor create de instanță cu privire la planurile parentale, instanța va furniza constatările scrise asupra cazului și concluziile legii cu privire la deciziile luate, în cazul în care planul parental creat de instanță nu prevede custodia legală comună și nu mazimizează timpul pe care fiecare parte trebuie să îl petreacă cu copilul.

(10) Prevederile subsecțiunii (6) a acestei secțiuni încurajează planurile parentale să maximizeze timpul petrecut de fiecare părinte în parte cu copilul și asigură custodia legală comună, dar nu constituie în sine o schimbare materială a condițiilor care afectează interesul superiior al copilului sau copiilor, și necesită modificarea planurilor parentale intrate în vigoare înainte de 1 iulie 2014

(11) Toate prezumțiile sau directivele legate de custodiile legale și de timpul petrecut cu părinții existente de la 1 iulie 2014, adoptate fie prin hotărâre judecătorească sau reguli judiciare, scrise sau nescrise, care sunt incompatibile cu această secțiune , sunt înlocuite în Sec 3. Se abrogă secțiunea originală 43-2921, Reemiterea Statuturilor revizuite ale Nebrascăi, și secțiunea 43-2929, Revizuirea Statutului Suplimentului Cumulativ, 2012.



ref.[ngo4357]
Colectivul ARPCC

In curand un "upgrade" la legea violentei in familie

ARPCC 

ARPCC este parte din colectivul care la o serie de modificări la legea violentei in familie. Colectivul este coordonat de către CSM prin Direcția de Legislație si conține peste 30 de reprezentanți ai ministerelor de resort, politiei, procuraturii, secretariatul general al guvernului, etc. 

ARPCC militeaza pentru includerea in Legea 217 a alienarii parintesti ca forma de abuz recunoscuta de catre Legea Violentei in Familie. De asemenea, ARPCC militeaza, si ne bucuram sa vedem ca aceeasi viziune a fost imbratisata si de catre ceilalti co-participanti, spre o legiferare care sa nu discrimineze intre victimele violentei in familie pe criteriul sexului (cum este legea in prezent). 

********************************************************************

Viziunea moderna asupra violentei in familie[modificare]

"Violența și abuzul în familie reprezintă o problemă serioasă și adânc înrădăcinată. Are impact asupra vieților bărbaților, femeilor și copiilor. Nu cunoaște granițe din punctul de vedere ale sexului, geografiei, statusului socio-economic, vârstei, preferințelor sexuale, culturii sau religiei. Violența domestică între partenerii sexuali (cunoscută că violență intimă); violența între alți membri ai familiei (frați, părinţi, copii, unchi, mătuși și bunici); aproape toate abuzurile împotriva bătrânilor, abuzul împotriva copiilor și abuzul sexual sunt toate forme de violență domestică. Din fericire reducerea violenței domestic împotriva femeilor și copiilor a fost pe agenda publică de mulți ani de zile. Este acum timpul să mergem un pas mai departe și să recunoaștem faptul că și bărbații sunt victime ale violenței în familie/

Legea actuală[modificare]

• Amendament PNL privind modificarea art. 27 paragraful (1) aici
• Legea după de amendamentul amendamentul PNL aici

Propuneri modificări (în lucru)[modificare]

• Varianta 1 (conține amendamentul PNL și propuneri originale ANES) aici
• Varianta 2 (conține observații și propuneri MJ și CSM) aici
• Varianta 3 (conține observații și propuneri ARPCC) aici
• Varianta 4 (conține observații și propuneri Parchetul General) aici
• Varianta 5 (conține 2 aliniate suplimentare la art. 23) aici

Organizaţia Naţională a Părinţilor

24 ianuarie, 2014 de Robert Franklin

Traducător: Andreea Iolu
Corector: Milian Bogan

Copia acestui articol o găsiţi aici: http://goo.gl/frCV8u

Taţii divorţaţi şi fiicele lor – o analiză a studiilor recente,compilat de renumita Dr. Linda Nielsen este o lectură obligatorie. Niciunui judecător specializat în dreptul familiei nu ar trebui să i se permită să fie judecător, niciunui avocat în dreptul familiei nu ar trebui să i se permită să practice dreptul familiei şi niciunui funcţionar ales nu ar trebui să i se permită să voteze privind legislaţia familiei fără să o citească şi să fie capabil să demonstreze o cunoaştere aprofundată a conţinutului său.

Este intitulată Taţii divorţaţi şi fiicele lor – o analiză a studiilor recente şi precum indică şi titlul, acesta tratează în mare relaţia dintre taţi şi fiicele lor. Dar luaţi aminte; analiza lui Nielsen acoperă toate punctele importante ale ştiinţelor sociale de vreme ce se referă la taţii şi copiii lor şi la rolul pe care îl joacă sistemul divorţului în vătămarea relaţiilor dintre tată şi copil. În a doua parte a studiului, Nielsen aprofundează modalitatea cea mai potrivită de a remedia ceea ce afectează relaţiile de familie şi voi vorbi despre acest subiect într-un articol viitor.

Pe scurt, studiile recente arată că pe durata căsătoriei, dar mai ales în timpul şi după divorţ, sistemul judiciar şi atitudinea defăimătoare a mamelor faţă de taţi duce la o ruptură drastică în relaţia tată-fiică. Acea ruptură îi distruge emoţional pe taţi şi pe fiice, persistând şi la vârsta adultă, ducând adesea la eşecul stabilirii unor relaţii romantice stabile şi pline de încredere cu bărbaţii din viaţa lor. Dacă citiţi primele opt pagini din rezumatul lui Nielsen despre literatura de specialitate, o imagine clară reiese a unui sistem care ar putea fi denumit foarte bine „o furtună perfectă” de disfuncţie socială. Un fel de geniu diabolic este în lucru şi alienează copiii de taţii lor, rezultând în fiice care cresc neîncrezătoare în bărbaţi şi în taţi; au şi ele la rândul lor copii, dar divorţeză şi repetă ciclul. Între timp, fetele care cresc fără tată (sau cu taţi care nu sunt suficient de implicaţi în vieţile lor) dau dovadă de toate de comportamentele anti-sociale, pe care am ajuns să le cunoaştem ca mergând mână în mână cu lipsa tatălui.

Astfel, în Statele Unite, 80 % din copiii din cupluri divorţate petrec numai 10 % - 15 % din timpul lor cu taţii, fapt care a fost demonstrat de studiile recente din Nebraska despre care am făcut un raport. Aproape 25% nu petrec deloc timp cu taţii.

Fetele care cresc fără tată sau chiar şi cu un tată marginalizat prezintă un risc crescut faţă de alte fete de aceeaşi vârstă cu părinţi căsătoriţi să facă sex şi să rămână însărcinate în adolescenţă. Notele lor sunt mai mici; e mai mare probabilitatea de a abandona liceul şi de a nu merge la facultate. E mai crescută probabilitatea de a fi implicate în infracţiuni şi alte comportamente anti-sociale. Ele au probleme psihologice şi emoţionale mai mari şi sunt mai predispuse spre probleme grave de greutate în exces sau în minus. Ca adulţi, li se pare mai greu să aibă relaţii intime de durată cu bărbaţii din viaţa lor.

Copiii nu-şi doresc să crească fără tată. O cifră monstruoasă de 85% din copiii rezultaţi din divorţ spun că îşi doreau mai mult timp cu taţii lor şi că nu vroiau să locuiască tot timpul cu mamele lor. Dar nu petrec timp cu tatăl, parţial pentru că sistemul judiciar de divorţ şi custodie a copilului decretează că nu pot fac acest lucru, dar şi pentru că părinţii lor au decis astfel din timpul căsniciei.

Marea majoritate a părinţilor stabilesc relaţii în care tatăl este cap de familie iar mama este părinte. În ciuda faptului că taţii petrec mult mai mult timp cu copiii lor decât acum câteva zeci de ani şi diferenţa concretă privind creşterea şi educarea copiilor în medie este relativ scăzută, roul mamei ca şi părinte îi permite să construiască legături mai apropiate cu copiii, mai ales cu fiicele. Prin urmare, atunci când mama optează pentru divorţ (70% din acţiunile de divorţ sunt înaintate de mame), ea poate foarte uşor să dea vina pe tată pentru ruptură. Acest lucru duce adesea la rezultatul nesurprinzător conform căreia fiicele tind să îşi învinovăţească taţii pentru destrămarea familiei. Acesta la rândul lui duce la o distanţare şi mai mare a fetei de tată.

O dată ce planul privind creşterea şi educarea copiilor este pus la punct, acea alienare dintre fiică şi tată îşi urmează cursul. Adesea, aceasta, ajutată şi de atitudinea mamei, ajunge să creadă că tatălui nu îi pasă de ea; acest lucru o apropie de mamă, fapt pe care mama este mai mult decât dornică să-l accepte. Relaţia dintre mamă şi fiică se inversează adesea, copilul făcând pe părinte pentru părinte iar părintele pe copil pentru copil. Nielsen numeşte acest fapt “transformarea fiicei în părinte”. Aceasta tinde să rezulte în depresie şi anxietate pentru fiică, o stare care se poate prelungi mult în maturitate. Acea codependenţă înseamnă că legătura tată-fiică este aproape niciodată vindecată.Copiii rezultaţi din divorţ sunt mult mai predispuşi să aibă grijă la bătrâneţe de mame atât emoţional cât şi financiar, spre deosebire de taţii lor.
Desigur, această marginalizare a taţilor în vieţile copiilor lor şi vătămarea adiacentă a psihicului copilului este pe puţin ajutată de instanţele de dreptul familiei. Copiii nu observă de obicei roul pe care sistemul judiciar îl are în alienarea lor de taţi. Tind să dea vina pe el pentru absenţa sa şi pentru sentimentul lor puternic de pierdere.
Dar desigur, precum Nielsen subliniază, instanţele de dreptul familiei joacă un rol vital în marginalizarea taţilor şi vătămarea de durată a copiilor. În mod surprinzător, 60% din avocaţii în dreptul familiei admit că sistemul de custodie a copiilor este în defavoarea taţilor care vor custodie comună. Şi mai surprinzător, când au fost intervievaţi aproape 5000 de judecători şi avocaţi, două-treimi din judecători şi jumătate din avocaţi au spus că taţii nu sunt trataţi corect în cazurile de custodie a copiilor. (Acest lucru ridică întrebarea evidentă de ce acei judecători nu încep – ei bine – să îi trateze corect pe taţi.)

Când judecătorii din patru state din sud au fost intervievaţi, 60% au spus că taţii cu copii sub şase ani nu îşi petrec deloc timpul cu ei şi că mamele sunt prin natura lucrurilor, părinţi mai buni. (“Doctrina anilor fragezi“ a fost abrogată legal cu câteva decade în urmă, dar de fapt persistă la modul concret.) Jumătate din judecătorii în dreptul familiei care participă la o conferinţă judiciară au declarat că se opun custodiei comune. Experţii în custodie pe care ei se bazează ca să îi sfătuiască privind chestiuni de custodie sunt şi ei de acord. Doar 30% din ei au spus că taţii cu copii sub doi ani ar trebui să îşi ia copiii la ei cel mult o singură noapte pe săptămână. Şi doar 4% din experţii în custodie au declarat că preferă o creştere şi educare egală a copiilor post-divorţ.

Cu acest tip de preferinţă evidentă anti-taţi de partea decidenţilor în dreptul familiei, nu este surprinzător că taţii îşi văd puţin copiii, o dată ce mama înaintează cerere de divorţ. Dar de ce ar conta acest lucru de vreme ce 90% din cazurile de custodie sunt rezolvate, nu prin intervenţia unui judecător ci prin acordul părintelui? După cum am spus de multe ori şi faptele ştiinţifice clarifică acest lucru, taţii consimt la înţelegeri radicale anti-taţi, nu pentru că sunt pe placul lor ci pentru că ştiu că acestea sunt cea mai bună variantă posibilă. Mamele ştiu şi ele acelaşi lucru, aşa că ele sunt cele care înaintează cererea de divorţ şi acestea nu sunt dispuse să ajungă la o mediere a conflictului şi să fie de acord cu nimic mai puţin decât 75% - 85% din timpul de educare şi creştere a copilului.
Tot vorbind de mame, ce simt ele despre împărţirea timpului de educare şi creştere a copilului cu bărbatul de care divorţează, tatăl copiilor lor? Nu sunt entuziasmate.

Conform cu cinci studii diferite citate de Nielsen, majoritatea mamelor nu sunt doritoare să consimtă să-l lase pe tată să obţină mai mult de 25 % din timpul petrecut cu copiii şi de obicei nici măcar atât. Şi după cum s-a dovedit, studiile arată că nivelul de 25 % este important. Mai exact, beneficiile custodiei comune nu tind să crească pur şi simplu pentru copiii care îşi văd tatăl mai puţin timp decât acest procent. Când sociologii vorbesc despre valoarea custodiei comune pentru copii, ei vorbesc despre timpul taţilor petrecut cu copiii la nivelul de 25%-50%, de exemplu tipul de timp care nu este aproape niciodată acordat chiar şi în cazurile care sunt denumite drept “custodie comună”.
Nu numai mamele sunt încrâncenate împotriva taţilor ca aceştia să obţină timp minim de petrecut cu copiii şi instanţele de judecată şi legile îngenunchează în mod curent în faţa dorinţelor lor. Nielsen citează Dreptul familiei din 2008 în cele cincizeci de state pentru faptul că “în aproape toate statele, mama trebuie să fie de acord ca tatăl să petreacă mai mult de 15% sau 20% din timp cu copiii. De obicei, drepturile taţilor stau la mâna mamelor.“

Acest lucru nu e rău doar pentru taţi şi copii, e rău pentru toţi. În state în care legea a fost amendată ca să le fie mai uşor taţilor să aibă parte de timp de calitate petrecut cu copiii, rata divorţului a scăzut. Este logic de ce. Atunci când mamele ştiu că vor primi copiii în creştere, acestea înaintează cererea de divorţ în 70% din cazuri; atunci când ştiu că vor trebui să împartă un timp considerabil cu tatăl, nu mai sunt atât de doritoare să se despartă. Iar mai puţine divorţuri duc de obicei la o societate mai stabilă şi cu mai puţine conflicte.
Nielsen atinge şi subiectul alienării parentale de care sunt vinovate mai mult mamele decât taţii, fapt de care copiii sunt conştienţi. 80% din studenţii cu părinţi divorţaţi spun că ştiu că tatăl vrea să petreacă mai mult timp cu ei dar nu poate pentru că mama se opune.

Nielsen citează studii privind acuzaţii false de violenţă domestică făcute de mame la adresa taţilor pentru a evita custodia comună şi altele în care mamele chiar şi-au convins fiicele că au fost molestate sexual de taţii lor, din nou scenarii inventate pentru a evita implicarea paternă în viaţa copilului.

Protejarea maternă, în care mama decide cât de mult tatăl poate educa un copil are loc atât în timpul căsniciei cât şi după divorţ, iar Nielsen citează cinci studii diferite privind acest fenomen. Protejarea maternă este poate explicată de faptul că jumătate din mame se consideră superioare bărbaţilor privind abilităţile de părinte şi că o mamă singură sau orice bărbat aleatoriu poate să fie un tată la fel de bun pentru copil ca tatăl adevărat. Aceste noţiuni au fost desigur de mult demistificate.

Pe scurt, nu există îndoieli privind motivul pentru care există o astfel de criză a lipsei de implicare a taţilor în această ţară şi are prea puţin de-a face cu “tatăl haimana” sau cu bărbatul insensibil care face copii gândindu-se prea puţin să se implice în viaţa lor. Mult prea multe mame sunt hotărâte să îi elimine pe taţi din viaţa copiilor lor iar sistemul de drept familial este mult prea încântat să le facă pe plac. Acest lucru se întâmplă cu toate că acestor copii li se face rău de către acele mame anti-taţi şi acel sistem de judecată şi legi anti-taţi.
Li se face rău de către mame care simulează în toate felurile că sunt părinţi model şi de către judecători care de-abia îşi trag suflarea cât să ne spună că acţionează „în interesul copiilor.”


ngo.[ngo1309][R]
Colectivul ARPCC

Prezentare generală - Alienarea Parentală

Acesta este un rezumat
Articolul in original poate fi gasit aici

Alienarea parentală este procesul și rezultatul manipulării psihologice al unui copil prin care se arată teamă nejustificată, lipsă de respect sau ostilitate față de un părinte sau un alt membru al familiei. E o formă distinctivă și răspandită pe scară larga a abuzului psihologic și violenței în familie –atât pentru copil cât și pentru membrii respinși ai familiei- ce are loc aproape exclusiv în asociație cu separarea de familie sau divorțul ( în special în cazul în care este implicată acțiunea legală) și care subminează principile de bază a Declarației Universale a drepturilor omului și Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Cel mai frecvent, cauza principală este un părinte care dorește să excludă un alt părinte din viața copilului lor, dar și alți membri ai familiei sau prieteni, precum și profesioniști implicați cu familia (inclusiv psihologi, avocați și judecători), pot contribui în mod semnificativ la proces.
Adesea duce la înstrăinarea pe termen lung sau chiar permanent, a unui copil de unul dintre părinți sau alți membri ai familiei și ca o experiență deosebit de nefavorabilă din copilărie duce la rezultatate semnificativ crescute a riscului de boli mintale și fizice la copii.

Alte abordări

Alții au discutat o abordarea diferită pentru cazurile severe care au definit un set de simptome psihologice a unui copil și au propus o explicație psihologică pentru cum aceste simptome au fost cauzate de practici parentale dăunătoare și de ce un părinte s-ar angaja în asemenea practici parentale. În această abordare , fenomenul este simplu văzut ca o combinație de problme psihologice,pe care , în parte , psihologul le înțelege și le recunoaște. Deja menționată, conform cu această formulare teoretică, ”patologia tradițional numită alienare parentală nu este o formă a unui nou sindrom ...e o manifestare a unei forme bine stabilite și bine înțelease a unei patologii existente.”

Tratament

Succesul de a restaura atașamentul copilului față de părinte depinde în primul rând de protecția copilului de o îndrumare nocivă. Un studiu sugerează că copilul nu experimentează această protecție ca fiind traumatică.

Conform unui raport , când aceste simptome sunt prezente, intervenția structurată este mai eficientă decât consilierea tradițională. Intervenția structurată presupune:

- dezvoltarea gândirii critice pentru a depăși respingerea și dinamica de prindere în mreje
- resetarea locului în ierarhia familiei a copilului
- abordarea sistemului familial
- potejarea temporară a copilului de practicile parentale proaste a părintelui ce practică prinderea în mreje.

Consilierea tradițională , bazată pe alianța terapeutică,este predispusă la:

- întârzieri din cauza lipsei de repere și program
- sabotajul unui părite ce are interesul de a eșua
- să se concentreze exclusiv pe plângerile și sentimentele copilului cu excluderea abordării sistemului familial
- ineficiența unui părinte în a cere scuze pentru plângerile fabricate ,exagerate sau distorsionate.

Implicații

În cazul în care această formulare teoretică este corectă, că în cazul în care un copil are acest set de simptome, este vorba de practici parentale dăunătoare , și dacă nu sunt propuse alte formulări teoretice pentru setul de simptome,atunci pentru un copil ce afișează aceste simptome, ea sugerează că există o problemă de protecție a copilului și ca un diagnostic relevant DSM-5 îi este aferent codul V995.51 Abuzul Psihologic al Copilului, ce invoacă datoria de a proteja.








ref.[ngo3820]
Colectivul ARPCC

O poveste vindecătoare între un tată şi fiica sa

Articolul în original poate fi găsit aici

Tatăl meu este omul cuvintelor puține. Ştie să tacă ceasuri întregi, cu un calm care a devenit “semnătura” personalităţii sale. Când eram mică, noi puteam petrece ore în şir în acelaşi compartiment de tren într-o tăcere aproape totală. În spatele acestui calm sălăşluieşte însă o sensibilitate deosebită.

Cât am fost copil, tatăl meu mi s-a părut rece şi distant. Privind în urmă, nu cred că era aşa, sau cel puţin, nu şi-a propus să fie. În felul lui tăcut a încercat să ne fie alături, să ne disciplineze şi să ne călăuzească. În copilărie, îl percepeam că prea autoritar: probabil că sistemul militar în care lucra şi-a spus şi el cuvântul. În adolescenţă, m-am răzvrătit în faţa autorităţii sale.

Tatăl meu nu spunea “te iubesc”.

Nu mă lua în braţe, nu mă săruta, nu mă lăuda pentru faptele sau notele bune mai mult decât cu un “bine”. Nu purtam conversaţii lungi, dialogul era rar, iar ceea ce se cerea de la noi, copiii, era în primul rând ascultarea. De multe ori ne-am contrazis pe această temă când am crescut mai mare. El îmi spunea că nu îl ascult, adică îmi reproşa lipsa de obedienţă, iar eu îi spuneam că nu mă ascultă, că nu aude sau nu înţelege ceea ce vreau să îi transmit când vorbesc cu el.

Totuşi, rândurile de faţă spun o poveste vindecătoare.

Aveam douăzeci şi ceva de ani, in my early twenties, cum spune englezul. Eram implicată într-un proiect cu copii, care îmi era foarte drag şi în care mă dăruisem total. Tocmai se terminase o  serbare complicată, ce a ieşit, să spunem, cel puţin… şifonată: copii de doi–trei ani care au preferat să stea la mine în braţe în loc să cânte cântecelele, fetiţe care profitaseră de faptul că m-am pus în genunchi în faţa corului şi ieşiseră din rând cu scopul precis de a-mi face codiţe, o colegă care nu prea m-a ajutat, deşi ar fi putut să o facă, şi altele de felul acesta.
Mai târziu, am eliberat prin plâns frustrarea, stresul și tensiunea pe care le strânsesem în suflet. Eram doar eu şi tatăl meu în încăpere și eu plângeam în hohote. El se uita neputincios la mine şi nu ştia ce să spună ca să “repare” situaţia.
-Poţi să renunţi oricând, mi-a zis el.
-Dar nu vreau să renunţ! Iubesc ceea ce fac!
-Atunci nu mai pune la suflet, şi mai ales, nu mai plânge!
– Dar trebuie să plâng, aşa mă descarc, i-am răspuns eu. Doar că tu nu faci ceea ce ar trebui să faci în aceste momente!
– Şi ce ar trebui să fac eu? a întrebat el, cu totul încurcat.
– Când cineva plânge, trebuie să-l  laşi să stea cu capul în poala ta şi să-l mângâi pe par.
Atunci s-a întâmplat ceva minunat: tatăl meu s-a ridicat de pe scaunul lui, a traversat încăperea, s-a aşezat pe canapea lângă mine, mi-a pus capul pe genunchii lui şi a început să mă mângâie, stângaci, pe păr.
Această este cea mai frumoasă amintire pe care o am cu tatăl meu.

În acel moment, m-am simţit ascultată.

Am primit încă o lecţie foarte importantă în seara aceea: omul nu încetează niciodată să crească şi să înveţe.
Ca părinte, tatăl meu nu şi-a terminat de învăţat lecţiile în momentul în care eu am împlinit 18 ani. A recunoscut că e perfectibil şi după ce noi, copiii săi, am devenit adulţi. E o atitudine care mă smereşte pe mine, ca mamă, şi în acelaşi timp îmi da speranţa. Dacă azi nu sunt o mamă extraordinară, nu înseamnă că voi rămâne blocată în poziţia aceasta pentru totdeauna: există loc de creştere, iar cele mai frumoase amintiri ale copilului meu cu mine nu s-au întâmplat încă.
Tatăl meu nu îmi spune nici acum “te iubesc”. A început, târziu, după ce am plecat la facultate, să îmi scrie uneori scrisori pe care le semnează “Tatăl tău, care te iubeşte”. Pentru mine, ele sunt comori, iar tatăl meu, o binecuvântare.

Text de Raluca Manea

ref.[ngo4491]
Colectivul ARPCC

RAPORT NAȚIONAL:SUEDIA

Acesta este doar un rezumat
Documentul poate fi gasit in intregime aici

Traducător: Roxana Leonte

1. Ținând cont de ce reprezintă ideea de responsabilitate parentală, așa cum a fost aceasta definită de Consiliul European, vă rog să explicați noțiunea sau noțiunile folosite în sistemul dumneavoastră național legal.

Noțiunea de responsabilitate parentală nu e utilizată în sistemul legal autonomsuedez.1 suedezăprevede douănoțiuni distincte pentru conceptul de custodie (vårdnad, cap. 6 al Codului Suedez pentru Copii și Părinți - și respectiv tutelă (förmynderskap, cap. 9-15 ale aceluiași Cod). Luate împreună, conținutul acestor două noțiuni corespunde definiției Consiliului European despre responsabilitățile parentale.


B. CUPRINSUL RESPONSABILITĂŢILOR PARENTALE

7. Vă rog să ne descrieţi cuprinsul responsabilităţilor parentale conform legislaţiei d.voastră naţionale exemplificând cu un caz.Legislaţia suedeză face distincţia între noţiunile de custodie (vårdnad, cap. 6 din Codul Suedez pentru Copii şi Părinţi) şi tutelă (förmynderskap, cap- 9-15 din Codul Suedez pentru Copii şi Părinţi).

Custodia înseamnă responsabilităţile legale pe care le are un custodian faţă de circumstanţele personale ale minorului. Aceste circumstanţe includ şi obligaţia de a se asigura că sunt respectate nevoile minorului de îngrijire, protecţie, bună creştere şi educaţie. Custodianul are şi obligaţia de a asigura întreţinerea financiară a copilului. În chestiunile private, custodianul este cel care îl reprezintă pe minor şi tot custodianul decide unde va locui acesta. De obicei, custodia implică şi îngrijirea efectivă a minorului, ceea ce înseamnă că minorul locuieşte cu părintele custodian, care are şi grijă de acesta. Dar nu e necesar ca minorul să locuiască cu părintele custodian. Custodia nu impune neapărat obligaţia de a răspunde personal obligaţiilor de custodian, ci numai obligația custodianului a se asigura că cineva are grijă de minor.

Responsabilitatea custodianului de îngrijire a minorului este declarată în mod explicit în cap. 6, secţ. 1 din Codul Suedez pentru Copii şi Părinţi. Termenul “îngrijire” include responsabilitatea satisfacerii necesităţilor de ordin material, psicologic şi mental ale minorului şi luarea hotărârilor în chestiunile importante care îl privesc pe acesta. În acest context, responsabilitatea custodianului faţă de minor nu trebuie confundată cu îngrijirea de facto a cestuia. În special în cazurile în care părinţii minorului au custodie comună, dar nu locuiesc împreună: părinţii sunt responsabili în egală măsură de îngrijirea minorului, pe când îngrijirea de facto este exercitată de obicei de părintele care locuieşte cu minorul.

Deciziile referitoare la tratamentul medicamentos al minorului sunt parte din responsabilitatea custodianului şi trebuie puse în practică de comun acord de către părinţii cu regim de custodie comună. Există posibilitatea ca unele decizii, referitoare la viaţa de zi cu zi a minorului, să depindă numai de autoritatea părintelui rezident, ca de exemplu decizia de vaccinare a copilului. În cazul anumitor tipuri de tratament medicamentos, minorul ar putea decide şi singur, cu condiţia să se considere că acesta a ajuns la un grad de maturitate suficient pentru a putea lua decizii în astfel de chestiuni. De exemplu, un copil considerat destul de matur are dreptul să ceară şi să i se asigure contracepţia sau un avort fără ştiinţa şi încuviinţarea părinţilor custodieni.25În alte situaţii, cum ar fi tratamentul pentru tulburări mentale,de obicei se cere acordul custodienilor.26

17. După divorț, separare legală sau anularea căsătoriei, în ce măsură sunt părinții liberi să își dea consimtământul asupra atribuirii responsabilităților parentale (dacă au acest drept)? În cazul în care au această libertate, aceste consimtăminte sunt supuse unei evaluări amănunțite de către o autoritate competentă?

După divorț, părinții sunt liberi să se acordeze între ei asupra atribuirii responsabilităților parentale. Acest acord este valabil dacă este pus în scris și aprobat de comisia locală de asistență socială sau de către tribunal (cap. 6,secț. 4, 5 și 6, Codul Suedez pentru Copii și Părinți).

Comisia de asistență socială sau tribunalul vor aproba acordul părinţilor asupra custodiei comune, dacă aceasta este compatibilă cu interesul superior al minorului. Comisia de asistență socială va aproba de asemenea şi alocarea custodiei unice unuia dintre părinţi, dacă acest tip de custodie este în interesul superior al minorului. În vederea respectării interesului superior al minorului, tribunalul are libertatea formală să decidă între custodia comună şi custodia unică, chiar şi în cazul în care părinţii s-au acordat în prealalbil pentru custodia unică. Însă nu se poate atribui custodia comună, dacă ambii părinţi se opun acestui fapt(cap. 6, secț. 5, para. 2, Codul Suedez pentru Copii şi Părinţi).



(a) Responsabilități parentale

Conform legislației suedeze, copilul nu este considerat o parte în litigiile pe tema custodiei, a locuinței sau a legăturilor personale, dar are dreptul de a fi ascultat. Interesele copilului sunt protejate de tribunal, care are datoria să se asigure că problemele cu privire la custodie, locuință și legături personale sunt investigate corespunzător cu ajutorul comisiei de asistență socială. Litigiile pentru responsabilitățile parentale sunt considerate în afara dreptului părțior în divorț. Curtea are datoria să acționeze ex officio în interesul superior al copilului,indiferent de ce pretind părțile.

Reprezentarea legală a copilului diferă între Legea Suedeză a Serviciilor Sociale (2001:453) și Legea Suedeză de Îngrijire a Adolescenților (1990:52). În astfel de proceduri, părțile sunt custodienii copilului și comisia de asistență socială. Copiii care au implinit 15 ani au dreptul să vorbească în prima persoană. mici au dreptul la un reprezentant legal, care înlocuiește custodianul din rolul său de reprezentant legal al copilului.

Copiii sub 15 ani au dreptul să fie ascultați, dacă acest fapt este necesar anchetei și dacă se consideră că nu va provoca daune colaterale copilului.106

De obicei, custodianul este și tutorele copilului. Tutorele îl reprezintă pe copil în procedurile cu privire la bunurile acestuia (cap. 12, secț. 1, Codul Suedez pentru Copii și Părinți). Copilul care a împlinit 16 ani are dreptul să ceară Curții decăderea din drepturi sau desemnarea unui tutore.Copilul poate fi ascultat în acest caz, dar nu va fi considerat parte în proceduri (cap. 10, secț. 18, Codul Suedez pentru Copii și Părinți).




ref.[ngo1923]
Colectivul ARPCC

Sustinerea emotionala a copilului din parinti divortati

by Coach Radu Leca · May 27, 2015, [ngo3851]
Acesta este doar un rezumat, pentru a citi in intregime accesati aici 

http://ultrapsihologie.ro/psihologie/sustinerea-emotionala-a-copilului-din-parinti-divortati/


Cand ajungi in casnicie, intr-un punct limita si constientizezi ca nu te mai intelegi cu omul de langa tine, singura solutie pentru a nu fi trist, pentru a nu imbatrani mai repede, pentru a nu fi permanent nervos, este sa divortezi. Adultul echilibrat trece relativ usor peste actul in sine al despartirii. Isi reproseaza cateva aspecte liniare ce au depins de el in casnicie si incheie din punct de vedere emotional capitolul casatorie.

1. Dupa divort copilul se schimba 100%. Avem aici exemplul identic emotional al copilului ce este ras pe scalp de catre parinti, avand motivatia indesirii parului. Stupid si barbar. Copilul supus unui astfel de traume, isi schimba comportamentul la cateva ore dupa ce noua lui imagine sociala il urmareste. Asta simte si copilul cu parinti divortati: stigmatizare! Copilul nu percepe stigmatizarea real ci el constientizeaza lipsa unui pilon al echilibrului personal. In lipsa acestui echilibru, copilul isi modifica comportamentul din X in Y. Putem da exemplul copilului vesel ce se transforma in copil trist, copilul ce pana acum nu mintea, dupa divort simte nevoia sa fie vazut(si nu neaparat pozitiv).



Comportamentul copilului dupã divorṭ

Fie cã are un comportament agresiv, fie cã se retrage în camera lui în tãcere, este un semn clar cã are nevoie de sprijinul tãu. Cel mai important este sã îl reasiguri, cã nu a contribuit cu nimic la despãrṭire, oricât de greu ar fi sã îṭi asumi chiar tu vina pentru cele întâmplate.

Comunicarea cu copilul dupã divorṭ

Cei mai mulṭi copii, care se confruntã cu divorṭul pãrinṭilor au tendinṭa sã îşi asume o falsã vinã în raport cu neînṭelegerile dintre pãrinṭi. Totul se naşte din sentimentele copilului de abandon, care se transformã în revolta şi furie, iar în spatele acestor comportamente se gãsesc tristeṭea, confuzia, dezechilibrele emoṭionale. Oferã-i afecṭiune copilului tãu, care are nevoie sã ştie cã dragostea voastrã pentru el nu s-a schimbat, astfel încât sã simtã, cã nu este cel responsabil pentru despãrṭire.
Spune-i “te iubesc” cât mai des şi nu îl neglija. Explicã-i schimbãrile:şi pregãteşte-l pentru schimbãrile care urmeazã, punctând în mod clar ce va fi diferit şi ce va rãmâne la fel.

Fã-l sã se simtã în siguranṭã şi optimist pentru viitor. Acest articol a fost realizat pentru toti parintii ce trec, au trecut sau vor trece prin DIVORT. Autorii acestui articol sunt: Psiholog Daniela Ghegoiu, Psiholog Andreea Dumitrache,Psiholog Elena Porea,Psiholog Radu Leca, Psiholog Canea Madalina Manuela.


Colectivul ARPCC

LEGISLATIA IN NEBRASKA

Articolul poate fi gasit si aici 







ÎN VEDEREA UNEI LEGI referitoare la Legea Parentală; modificarea secțiunii 43-2921 , Reemiterea, Revizuirea Statutului Nebraska și secțiunea 43 – 2929, Suplimentul Cumulativ al Statutului revizuit, 2012; intenția statului; schimbarea dispozițiilor privind planurile parentale așa cum au fost prescrise și abrogarea secțiunilor originale.

Adoptată de oamenii statului Nebraska, Secțiunea 1. Secțiunea 43-2921,Reemiterea, revizuirea Statutului Nebraska, va fi modificată așa cum urmează:

43-2921 Legislația consideră că este în interesul superior al copilului ca planul parental să poată fi dezvoltat în toate procedurile în ce privește custodia, timpul în care părintele își vizitează copilul, sau alte modalități de vizită pe temeiul Capitolului 42 și ca planul parental să impună o responsabilitate individuală specifică pentru a putea îndeplini aceste roluri parentale în mod adecvat și așa cum trebuie în vederea îngrijirii și dezvoltării sănătoase a fiecărui copil afectat de acest plan.

În continuare, legislatorul afirmă că este în interesul superior al copilului să aibă un mediu sigur, stabil și educațional . Se va urmări realizarea interesului superior al copilului și vor fi considerate dorințele copilului, indiferent de vârsta sa, dacă acestea au la bază un raționament logic susținut și dacă are o vârstă la care înțelege.
În orice procedura care implică un copil, interesul superior al acestuia trebuie să fie standardul prin care se pronunță instanța și stabilește responsabilitățile individuale, incluzând deliberarea custodiei, timpul parental, modalitățile de vizită sau alte modalități de menținere a legăturilor personale, precum și soluționarea conflictelor care îi afectează pe copii.Statul recunoaște importanța extremă a relației părinte-copil pentru bunăstarea și dezvoltarea copilului și e conștient că această relție trebuie considerateă din ambele perspective cu excepția cazului în care acest fapt este contrar interesului superior al copilului.

Legislativul recunoaște gravitatea unor posibile efecte asupra copiilor cauzate de timpului insuficient petrecut cu oricare din părinți.  

Atunci când ambii părinți sunt activ implicați în viața lor, indiferent că locuiesc sau nu sub același acoperiș, copiii au mai multe șanse să termine școala, mai puține să se angajaze în activități riscante și respectiv să se implice în activități criminale. Politica publică a acestui stat susține că minorii trebuie să aibă un contact frecvent cu ambii părinți după ce aceștia s-au separat sau după divorț și încurajează părinții să își împartă drepturile și responsabilitățile părintești .
Legislativul recunoaște că fiecare părinte și copil are un interes unic și legal și un drept protejat constituțional cu privire la relația părinte-copil. Toți părinții și toți copiii au drepturi în relația părinte-copil.

Având în vedere gravitatea unor posibile efecte asupra copiilor cauzate de condiția de subiect direct al abuzului, de martor la abuzul sau neglijarea copiilor, sau abuzul partenerului de viață, instanțele își vor asuma datoria și responsabilitatea de a oferi protecție și siguranță copilului sau copiilor atunci când i-au fost prezentate probe de abuz asupra copilului, folosit de agresor pentru a menține puterea și controlul asupra victimei.

În cazurile de abuz asupra partenerului, interesul superior al copilului se realizează prin garantarea siguranței copilului și partenerului abuzat și nepermițând agresorului să continue actul de violență. Când abuzul asupra copilului sau neglijarea, abuzul domestic al partenerului, sau problemele conflictuale nerezolvate între părinți împiedică realizarea interesului superior al copilului în acordul parental, atunci bunăstarea copilului este esențială în soluționarea acestor conflicte.

Sec. 2 Secțiunea 43-2929, Statutul Cumulativ revizuit.  

Suplimentul 2012 se modifică după cum urmează:

43-2929 (1) În procedurile în care datoriile părintești față de copil sunt argumentate (Capitolul 42), sunt favorizate ordinul de custodie comună legală și timp egal în care ambii părinți să își exercite rolul. În astfel de proceduri, planul parental trebuie dezvoltat și apoi aprobat de Tribunal. Regulile Tribunalului pot prevedea dezvoltarea planului parental de părți sau de către consilierul lor, un program de conciliere al tribunalului, un centru de mediere aprobat sau un mediator privat. În cazul în care planul parental nu a fost elaborat și prezentat instanței , sau convenit de părinți , fiecare părinte trebuie să prezinte un plan parental în temeiul subsecțiunii ( 6 ) din prezențta secțiune și instanța de judecată va crea planul parental în conformitate cu Legea Parentală. Planul parental va urmări interesul superior al copilului în temeiul secțiunilor 42-364, 43 -2923, și 43-2929.01 și va:

(a) Asista în dezvoltarea unei familii restructurate care va urmări interesul superior al copilului îndeplinind datoriile părintești; și 

(b) Include, dar fără a se limita la acestea, determinări ale următoarelor: 

(i) Custodia legală și custodia fizică a fiecărui copil; 

(ii) Repartizarea timpului petrecut cu părinții, vizitele, sau alte modalități de menținere a legăturilor personale pentru fiecare copil, incluzând, dar fără a se limita la acestea, sărbătorile legale specificate și vacanțele, zilele de naștere, ziua Mamei, ziua Tatălui, vacanțele școlare și cu familia și alte ocazii speciale, specificând datele și orele dedicate acestora, sau o formulă sau metodă pentru a determina un program suficient de detaliat așa încât, dacă este necesar, programul să poată fi aplicat în procedurile ulterioare de către instanța de judecată și să stabilească orele și numerele de telefon corespunzătoare la care se poate apela pentru contactul telefonic.


(iii) Locuința copilului în timpul săptămânii, weekend și zilele festive în cursul anului;  

(iv) Planul de tranziție, inclusiv ora și locul de transfer al copilului; metode de comunicare și modul și calitatea relaționării dintre părți pe durata transferului și datoriile cu privire la transportul copilului pe timpul transferului; 

(v) Proceduri în luarea deciziilor asupra îngrijirii și controlului de zi cu zi a copilului în concordanță cu deciziile majore luate de persoana sau persoanele care au custodia legală și responsabilitatea pentru funcțiile parentale; 

(vi) Proviziunile pentru un proces de remediere în ceea ce privește viitoarele modificări la un astfel de plan; 

(vii) Aranjamente pentru a maximiza siguranța tuturor părților și a copilului; 

(viii) Dispoziții pentru a asigura accesul continuu la școală și progresul în funcție de vârstă școlarului; și

(ix) Prevederi pentru siguranță atunci când preponderența probelor evidențiază abuzul sau neglijarea copilului, abuz domestic al partenerului, nerezolvarea conflictelor parentale, sau activități criminale care dăunează în mod direct copilul.

(2) Planul parental presupune notificarea părților dacă unul dintre părinți își schimbă adresa, cu excepția situației în care adresa va include doar județul și statul, în cazul în care una dintre părți trăiește sau se mută într-un loc care nu trebuie divulgat din motive de siguranță. 

(3) Un plan parental adecvat și care protejează interesul superior al copilului trebuie să încurajeze discuțiile între părinți în ceea ce privește deciziile majore care includ educația copilului, sănătatea și religia.

În fața dovezilor comiterii de abuz sau neglijență asupra copilului, de abuz al partenerului, sau conflict parental nerezolvat, totuși, se ia în considerare includerea de prevederi care să garanteze siguranță și un plan de tranziție care restricționează comunicarea sau cantitatea și tipul de contact dintre părți în timpul transferurilor .

(4) Indiferent de determinarea custodiei în planul parental și doar dacă părintele este decăzut din drepturi, ambii părinți vor continuă să dețină drepturile stipulate în secțiunea 42-381.

(5) În dezvoltarea planului parental, se va lua în considerare vârsta copilului, nevoile sale de dezvoltare și punctul de vedere al acestuia și de asemenea se va considera consolidarea unei relații sănătoase între copil și părinți.

(6) Dacă părinții nu reușesc să se pună de acord asupra planului parental, fiecare părinte își va propune propriul plan parental tribunalului. Tribunalului i se cere să adopte un plan parental care să asigure custodia legală comună și care maximizează timpul petrecut cu fiecare părinte. Tribunalul nu va prefera un plan parental pe baza sexului părintelui sau al copilului.

(7) Decretând custodia legală comună, tribunalului i se cere să pretindă ca părinții să se sfătuiască între ei și să încerce să găsească o soluție în ceea ce privește deciziile referitoare la datoria de părinte. Dacă părinții nu sunt capabili să ajungă la o înțelegere, planul parental va atribui unui părinte responsabilitatea de luare a deciziilor finale pe anumite categorii de decizii majore .

Tribunalului i se cere să împartă această răspundere finală de luare a deciziilor între părinți astfel încât fiecare părinte să aibă răspunderea pentru luarea de decizii finale referitoare la anumite categorii de decizii majore, ca de exemplu religia, educația, sănătatea, activități extracuriculare și alte categorii pe care tribunalul le găsește unice în contextul unei anumite familii.

(8) Dacă în orice moment în timpul procedurilor în care îndatoririle parentale față de copil sunt în discuție în Capitolul 42, instanța constată printr-o preponderență a probelor că un părinte s-a angajat intenționat într-un comportament cauzator de conflicte, interferând cu dreptul de vizită al copilului, intervenind în relația copilului cu celălalt părinte, sau luând alte măsuri cu intenția de a manipula procedura, instanța va lua în considerare un astfel de comportament în decizia sa și îl va sancționa, incluzând, dar fără să se limiteze doar la asta, plata taxelor de avocat părintelui care nu a încălcat legea, impunând alte sancțiuni bănești pentru părintele incriminat, considerând acest comportament o modificare substanțială a circumstanțelor, sau modificând hotărârea de custodiei legală comună în custodie primară pentru părintele ofensat.

(9) În procesul de interpretare a deciziilor create de instanță cu privire la planurile parentale, instanța va furniza constatările scrise asupra cazului și concluziile legii cu privire la deciziile luate, în cazul în care planul parental creat de instanță nu prevede custodia legală comună și nu mazimizează timpul pe care fiecare parte trebuie să îl petreacă cu copilul.

(10) Prevederile subsecțiunii (6) a acestei secțiuni încurajează planurile parentale să maximizeze timpul petrecut de fiecare părinte în parte cu copilul și asigură custodia legală comună, dar nu constituie în sine o schimbare materială a condițiilor care afectează interesul superiior al copilului sau copiilor, și necesită modificarea planurilor parentale intrate în vigoare înainte de 1 iulie 2014

(11) Toate prezumțiile sau directivele legate de custodiile legale și de timpul petrecut cu părinții existente de la 1 iulie 2014, adoptate fie prin hotărâre judecătorească sau reguli judiciare, scrise sau nescrise, care sunt incompatibile cu această secțiune , sunt înlocuite în Sec 3. Se abrogă secțiunea originală 43-2921, Reemiterea Statuturilor revizuite ale Nebrascăi, și secțiunea 43-2929, Revizuirea Statutului Suplimentului Cumulativ, 2012.


ref.[ngo4357]
Colectivul ARPCC