luni, 30 aprilie 2012
Vă rugăm să contribuiți la propunerile de modificare a Noului Cod Civil
sâmbătă, 28 aprilie 2012
Discriminarea sexuală în justiție în România mileniului 3
Un caz particular de preferință maternă este utilizarea de către instanțe în mod formal sau în mod informal a prezumției de încredințare către mamă. În baza acestei prezumții se verifică dacă mama oferă minime garanții morale și materiale pentru creșterea copilului și dacă da, minorii sunt încredințați acesteia fără a se cerceta în mod efectiv posibilitatea ca interesul superior al copilului să fie mai bine servit de către încredințarea către tată (în cazul custodiei unice) sau de către stabilirea reședinței minorului la tată (în cazul custodiei comune).
Preferința maternă este deosebit de pronunțată în România [2] dar și în lume [3] [4], părinții de sex feminin fiind preferați de către instanțe în decizie de încredințare (în cazul custodiei unice) sau stabilire a locuinței minorilor (în cazul custodiei comune) după divorț deși din alte puncte de vedere părintele se sex masculin este mai bine poziționat ca și istoric al îngrijirii copilului, stabilitate, moralitate sau chiar legături de atașament.
Orice dogmă inflexibilă de definire a "interesului superior", prin care de exemplu se menționează că, copiii trebuie să rămână cu mamele sau cu tații, trebuie privită ca potențial discriminatorie și în dezacord cu Convenția. (…) tendința de a oferi mamelor custodia bebelușului sau copilului mic, deși comună în multe țări și protejată în special în societățile patriarhale, nu își găsește locul în cadrul Convenției) —Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului – UNICEF – 2005, capitolul 18 pagina 296[11]
Inegalitatea responsabilităților părinților în multe țări iese, adesea, la lumină când părinții se despart. Rapoartele Inițiale și Secundare ale unui număr de țări au relevat tradiții legale și sociale care alocă în mod inflexibil responsabilitatea creșterii copilului fie mamei, fie tatălui, atunci când aceștia se despart. În general, mamelor li se acordă responsabilitatea inițială pentru bebeluși și copiii mici (…) transformarea acestei recunoașteri într-o lege inflexibilă poate avea ca rezultat încălcarea drepturilor copiilor. ” —Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului – UNICEF – 2005, capitolul 18 pagina 296[11]
vineri, 27 aprilie 2012
Timp pentru copiii noștrii...
Articol de Diana Stănculeanu Psiholog, Organizația Salvați Copiii www.salvaticopiii.ro, preluat prin bunăvoința www.revistatango.ro
Unul dintre
cele mai importante lucruri pe care le putem dărui copiilor noştri este timpul
nostru. Indiferent de vârsta, copiii au nevoie de timpul şi de atenţia părinţilor,
pentru a creste sănătos şi a se dezvolta complet şi armonios. A petrece timp cu
copilul înseamnă mai mult decât a fi prezent fizic, a supraveghea copilul sau
a-i oferi hrana, îmbrăcăminte şi adăpost.
Sunt frecvente situaţiile în care un copil doreşte sa ii arate părintelui ce a desenat, jocul pe care l-a finalizat sau sa ii povestească o experienţă de la grădiniţă, din parc sau de la locul de joacă. Aceste momente reprezintă de fapt ocaziile perfecte pentru părinţi sa ii acorde atenţie de calitate copilului, care este pregătit, dornic şi nerăbdător sa interacţioneze. Este foarte important ca părinţii sa fie disponibili în aceste situaţii, sa întrerupă ceea ce fac, astfel încât copilul, fie şi doar pentru doua minute, sa primească întreaga atenţie a părintelui sau.
Studiile arata ca perioadele scurte (câteva minute) dar frecvente în care acordam atenţie deplina copilului (ne întoarcem către copil, îl privim în ochi, ii zâmbim, ne coboram la nivelul lui, mai ales dacă vorbim despre un prichindel preşcolar sau şcolar mic) au un foarte mare potenţial de întărire a relaţiei de afecţiune cu copilul. În astfel de situaţii copilul învaţă ca părintele este accesibil, abordabil, afectuos şi interesat de copil.
A fi părinte implicat şi “prezent”, nu doar fizic, consuma timp. A asculta cu răbdare povestea inventata de fetiţa de 5 ani, a afla ni detaliu cum s-au stricat jucăriile la grădiniţa, a răspunde la zeci de întrebări care încep cu “de ce?”, a ajuta şcolarul de 11 ani sa rezolve problema de matematica şi a consola adolescenta de 15 ani după prima ei suferinţă în iubire, consuma timp şi energie, poate fi obositor, dar prin toate aceste experienţe de zi cu zi copilul învăţă ca este important, protejat şi iubit.
Ca adulţi aflaţi într-o permanenta goana în care încercam să performăm profesional, sa ne asiguram financiar familia, sa avem o viaţă socială şi de cuplu, ne spunem uneori ca un cadou scump sau o vacanţă anuală atent planificata îi vor lăsa intacta copilului nostru convingerea ca el este cel mai important din viaţa noastră şi ca în numele bunăstării lui alegem voluntar să intram în acest vârtej.
În realitate însă, copiii nu înţeleg justificările raţionale ale lipsei părinţilor şi nici nu pot fi consolaţi cu cadouri care sa suplinească această absenţă. În timp însă, se pot obişnui cu ele şi ajungem să avem în casele noastre adolescenţi care doar cer obiecte brănduite şi se arată dezamăgiţi sau nemulţumiţi de perspectiva petrecerii unei după-amiezi cu mama sau cu tata. Dar oare nu noi, adulţii i-am învăţat astfel – cu lipsa noastră şi cu cadouri scumpe ca surogat de timp şi atenţie?
Copilul are nevoie zilnic de timp şi de atenţie din partea noastră: o jumătate de ora din timpul şi atenţia noastră nedivizată îi vor arata copilului că ne pasă. Dacă ii vom spune în permanenţă: “Mami nu are timp acum, dar îţi promit că mă revanşez mai târziu” sau “Aşteaptă cinci minute pana termin de spălat vasele” sau “Tati se joaca cu tine după ce se termina ştirile” sau “Du-te la mama sa te ajute"
Puteți citi continuarea articolului aici
miercuri, 25 aprilie 2012
Ordonanța președințială încheiată prin Acord de mediere incuviintat de instanta în condițiile NCC
mediator Fănuța Lișman
Iată și Hotărârea ce stinge Dosarul privind ordonanță președințială prin care părinții au convenit ca autoritatea părintească sa fie exercitata în comun (custodie comuna), prin care părintii au convenit ca minorul sa petreacă timp egal cu fiecare părinte iar contribuția sa fie asigurata în natura, fiecare părinte pentru perioada pe care o petrece cu copilul :
Soluția instanței:
vineri, 20 aprilie 2012
Decizie de admisibilitate in cauza Pascal vs. Romania
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat în data de 17 aprilie 2012 hotărârea în cazul Pascal vs. România.
Domnul David Denis Pierre Pascal, reprezentat de Radu Gabriel Revnic, s-a plâns de faptul că dreptul său privind respectarea vieții de familie a fost încălcat ca urmare a neexecutării hotărârilor judecătorești rămase definitive ce îi acordau acestuia dreptul să își viziteze copilul său minor.
Curtea declară că plângerea reclamantului este admisibilă cu privire la neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive ce îi conferă dreptul de a-și vizita fiica, în conformitate cu prevederile articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), însă declară restul cererii ca fiind inadmisibilă.
Totodată, Curtea reține că articolul 8 al Convenției nu a fost încălcat.
>> Hotărârea
Sorin-Ioan DUMITRASCUluni, 9 aprilie 2012
Poate fi boicotarea programului de legături personale motiv de schimbare a locuinței minorului?i
Întrebare: Poate fi abuzul emoțional repetat la adresa minorului, realizat prin boicotarea punerii în aplicare a programului de legături personale dintre părintele nerezident si copil (interzicerea din partea părintelui rezident, ca părintele nerezident să viziteze copilul sau să ia copilul pentru programul de găzduire bi-lunar ori pentru cel de găzduire în timpul vacanței) un motiv de reanalizare de către instanță a măsurii stabilirii locuinței minorului?
Răspuns:
Considerăm că merită discutate 2 cazuri:
Cazul unei sentințe pronunțate după data de 1 octombrie 2011 prin aplicarea NCC:
Interzicerea dreptului la legături personale al părintelui nerezident de către părintele la care locuiește minorul (părintele rezident) poate constitui motiv pentru schimbarea deciziei cu privire la locuința minorului, deoarece, deși potrivit art. 400 alin. 2 locuința se stabilește la unul dintre părinți, măsurile privitoare la copii nu sunt niciodată definitive (art. 403) și pot fi reanalizate de către instanță în cazul în care împrejurările s-au schimbat. Este ilogic ca anterior instanța să fi stabilit locuința la un părinte despre care existau probe la dosar că boicotează relațiile personale ale minorului cu celălalt părinte. O astfel de deteriorare a situației în sensul de a se ajunge ca părintele rezident să boicoteze accesul copilului la părintele nerezident reprezintă o schimbare de împrejurări față de momentul la care instanța a pronunțat decizia de stabilire a locuinței la acel părinte și deci devin aplicabile prevederile art. 403.
Cazul unei sentințe pronunțate anterior datei de 1 octombrie 2011 prin aplicarea C.Fam:
Un astfel de abuz poate fi cu siguranță motiv de modificare a masurilor luate în legătura cu exercitarea autorității părintești, în sensul că amândoi părinții să exercite această autoritate. Sunt incidente dispozițiile art. 46 din Legea 71/2011 care precizează expres că relațiile dintre părinți divorțați anterior datei de 1 octombrie 2011 și copii lor pot fi reanalizate conform art. 403 din Noul Cod Civil. Subsidiar deciziei cu privire la autoritatea părintească, instanța va decide pentru prima oară cu privire la locuința minorului iar cu această ocazie se poate ajunge ca aplicând algoritmul de stabilire a locuinței minorului, locuința minorului să fie stabilită la părintele care anterior era părinte nerezident.
ARPCC
duminică, 8 aprilie 2012
Întrebare cu privire la scoaterea minorului din țară
Întrebare: Am divorțat anterior datei 1 octombrie 2011 cu o sentință definită. Am sau nu nevoie de acordul celuilalt părinte pentru a ieși din țară în scop turistic în două dintre cele 6 săptămâni încuviințate de instanță ca program de legături personale între mine și minori pe timpul verii?
Răspuns:
Sunt trei situații la care puteți să vă aflați:
Pentru divorțurile pronunțate făcând aplicare codului familiei
(pronunțate, în general, anterior datei de 1 octombrie 2011)
(1) Dacă sunteți părinte necustodian veți avea nevoie de acordul părintelui custodian pentru ca să ieșiți din țară cu minorul. Pentru scoaterea din țară a minorului, inclusiv pentru perioade limitate de timp, în scop turistic și inclusiv în perioada de timp în care minorule este în grija dvs. este necesar acordul părintelui căruia i s-a încredinţat copilul (a părintelui custodian adică) deoarece suntem în prezenţa unei hotărâri definitive şi irevocabile, care se bucură de autoritatea de lucru judecat până la intervenirea unei alte hotărâri care să modifice condiţiile iniţiale. Scoaterea copilului din țară este genul de decizie majoră cu privire la bunăstarea copilului care poate fi luată exclusiv de către părintele care a primit minorul spre creștere și educare. Dacă sunteți în prezent părinte necustodian, vă recomandăm să reporniți un proces de reinstaurare a autorităţii părintești comune în baza art. 403 din noul cod civil deoarece în acest moment contextul legal s-a modificat iar legea este explicită (a se vedea și prevederile art. 46 din legea 71/2011) în a statua că ideea de autoritate părintească comună se aplică inclusiv divorțurilor pronunțate definitiv și irevocabil anterior datei de 1 octombrie 2011.
(2) Dacă sunteți părinte custodian (unic) puteți ieși din țară fără a avea acordul celuilalt părinte dar de așa manieră încât să nu afectați programul de legături personale dintre părintele necustodian și copil. Scoaterea copilului din țară este genul de decizie majoră cu privire la bunăstarea copilului care poate fi luată exclusiv de către părintele care a primit minorul spre creștere și educare fără a fi nevoie de acordul părintelui necustodian. Totuși, deoarece părintele necustodian are dreptul de a veghea la creșterea și educare minorului sunteți dator să îl informați pe părintele necustodian cu privire la scopul vizitei, durată, destinație, etc.
Pentru divorțurile pronunțate făcând aplicare noului cod civil
(pronunțate, în general, după data de 1 octombrie 2011)
(3) Regula pentru aceste divorțuri este că părinții exercită împreună autoritatea părintească (deci sunt ambii părinți custodieni). În această situație pentru ca oricare dintre dvs. să iasă din tară împreună cu minorul, aveți nevoie fie de acordul celuilalt părinte (calea amiabilă, acordul se poate da la notar) sau de o sentință definitivă care să confirme că aveți voie să efectuați respectiva călătorie (calea contencioasă, instanța decide conform art. 486 în baza interesului superior al copilului).
ARPCC
miercuri, 4 aprilie 2012
Opinie cu priviere la solutionarea unui dosar de reincredintare
Flash news: Se demarează procedurile pentru uniformizarea practicii judecătorești relativ la aplicarea în timp a NCC
Codin BALTAGAN
marți, 3 aprilie 2012
Tații și custodia copilului în California
Cele mai citite
-
Î NTREBARE: Va cer ajutorul/sfatul pentru copilul meu, pentru siguranta ei atat fizica cat si psihica. O sa va relatez cat mai succin...
-
Întrebare de la un judecător: Potrivit art.400 NCC locuinta copilului minor se stabileşte la părintele cu care locuieşte în mod stator...
-
Acesta este doar un rezumat Copia acestui document o găsiți aici: http://goo.gl/I31wQE Traducător: Dragnea Mădălina Co...