Autor : Thomas Hammarberg
[19/11/07] Convenţia Asupra Drepturilor Copilului a fost un succes remarcabil. Nu numai prin faptul că a fost ratificată de toate ţările cu excepţia Somaliei şi a Statelor Unite ale Americii, cât şi prin faptul că a acţionat ca un catalizator pentru o serie de acţiuni concrete pentru implementarea reală a normelor agreate. Cu toate acestea trebuie făcut mai mult în câteva arii pentru a acorda copiilor drepturile ce le revin. Un drept care nu a fost încă asigurat în realitate este dreptul copiilor de a le fi luate în considerare punctele de vedere.
Importanţa respectării copiilor şi a opiniilor a fost tema principal a scriitorului, doctorului şi editorialistului de origine poloneză Janusz Korczak, ale cărui învăţături au inspirat schiţa acestei convenţii ONU.
Intr-un orfelinat din ghetoul varşovian în timpul celui de al doilea război mondial, el, colegii săi şi alţi 190 de copii practicau în mod real dreptul copiilor la propriile opinii. În contextual teribilei brutalităţi ale acelor vremuri aceşti copii au dezvoltat o mică democraţie. Au format o adunare care să se ocupe de deciziile importante. Au agreat reguli de comportament şi un tribunal a fost stabilit pentru a se ocupa de cei care încălcau regulile (în cele mai multe cazuri “sentinţele” au fost acelea ca persoana condamnată să îşi ceară scuze). A existat un panou pentru mesaje şi un ziar pentru noutăţi si discuţii. Acest experiment de democraţie a copiilor a fost terminat într-un mod teribil la data de 6 august 1942 când soldaţii germane au escortat pe toţi aceşti copii împreună cu îngrijitorii lor, într-un tren care i-a dus către camerele de gazare din Treblinka.
Cu toate acestea exemplul lui Korczak şi scrierile sale nu au fost uitate. Cărţile sale sunt încă retipărite în diferite limbi şi influenţează pe mulţi. Cu toate acestea unele dintre ideile sale sunt văzute ca nefiind realiste sau ca fiind posibile doar undeva într-un viitor mai îndepărtat.
Aceasta pare să se aplice şi prevederilor Convenţiei ONU cu privire la copii.
“Statele semnatare trebuie să asigure copilului care este capabil să îşi formeze propriile opinii dreptul de a-şi exprima aceste puncte de vedere în mod liber în toate privinţele care îl afectează, opiniilor sale fiindu-le dat credit în conformitate cu vârsta şi maturitatea demonstrată de acesta”
Această prevedere este probabil cel mai puţin implementat aspect al Convenţiei. Nu pare să fie înţeles că acest articol 12 impune guvernelor o obligaţie de a se asigura că sunt solicitate analizate cu consideraţie punctele de vedere ale copiilor cu privire la acele aspect ce îi afectează în mod direct.
Este timpul de a ne confrunta cu această provocare mai concret. Bineînţeles, nu există încă o viziune clară asupra conţinutului şi implicaţiilor dreptului copilului de a fi ascultat şi de a participa în procesul de luare a deciziilor. Prin urmare, ca un prim pas, scopurile şi standardele pentru realizarea acestui drept trebuie să fie formalizate într-un mod mai concret.
Implementarea acestui drept impune stabilirea de obiective pe termen scurt şi lung precum şi strategii care să adreseze atitudinile sociale şi comportamentele dezvoltând modele viabile pentru copii şi adolescenţi de a participa în procesele de decizie din societate.
Mecanismele trebuie încă să fie dezvoltate în interiorul organelor administrative astfel încât să asigure consultarea sistematică a copiilor şi analizarea serioasă a opiniilor acestora.
Obiectivul ar trebui să fie acela de a crea o cultură de o mai mare receptivitate cu privire la punctele de vedere ale copiilor. Din păcate mulţi adulţi par să considere aceste idei ca o potenţiala ameninţare. Problema influenţei copiilor în procesul de decizie pare să fie văzută ca “un joc cu sumă nulă” – adică acea situaţie în care o parte câştigă pe seama faptului că cealaltă parte pierde). Altfel spus, dacă copii ar primi mai multă putere, adulţii cred că ei vor pierde o parte din puterea lor şi vor fi mai puţin capabili să controleze familial, sau să păstreze disciplina în şcoli.
În anumite ţări, adulţii s-au opun în mod agresiv la participarea copiilor în procesul de decizie, în numele aşa numitului drept al părinţilor sau în numele unor principii religioase. Va mai dura până când se va putea schimba o societate atât de încrâncenată în atitudini patriarhale împotriva copiilor.
Cum poate fi această pusă în dezbatere într-un mod care să aibă sens? Cum poate să se demonstreze că nu există nici o contradicţie între a da copiilor dreptul de a-şi influenţa viaţa şi societatea, pe de o parte, si a asigura că nu este periclitat rolul adulţilor de a avea grijă de copii şi de a îi proteja pe de altă parte? Cum se poate să se pună în evidenţă cât mai clar faptul că această problemă nu este un joc cu sumă nulă, dar că toate părţile au de câştigat dacă adulţii învaţă să sprijine copiii în exercitarea drepturilor lor?
În cele ce urmează sugerăm câţiva primi paşi;
1. Locul principal în care copii îşi desfăşoară activitatea este căminul familial. Trebuie să fie o prioritate popularizarea printre părinţi şi îngrijitori a dreptului copiilor de a le fi ascultate opiniile şi ajutarea acestora de a înţelege cum trebuie să îşi adapteze rolurile parentale din acest punct de vedere.
2. O altă arenă important este şcoala şi grădiniţa.
Învăţarea interactivă, curriculum relevant precum şi atitudinea şi procedurile democratice sunt contribuitori importanţi. Aceste măsuri ar trebui să se focalizeze pe întărirea abilităţii copiilor de a exprima opiniile lor, să poată să opereze procesele democratice şi să înţeleagă mai bine societatea şi problemele ei. Un pas important înainte este creşterea capacităţii printre profesori şi personalul şcolar de a îi asculta pe copiii, de a îmbunătăţi dialogul şi de a promova rezolvarea conflictelor într-o manieră democratică.
3. Organizaţiile copiilor care militează pentru realizarea drepturilor copiilor ar putea fi promovate, si alte ONG-uri care lucrează cu şi pentru copii, ca de pildă cluburile de sport, organizaţiile caritabile, ar putea fi încurajate să asculte pe copii mai mult şi să le respecte punctele de vedere.
4. Partidele politice ar trebui încurajate să îşi dezvolte capacitatea de a lua în considerare punctele de vedere ale copiilor şi de a îmbunătăţi influenţa copiilor în afacerile politice.
5. Televiziunea, radioul şi presa scrisă ar trebui să aibă ştiri “prietenoase faţă de copii” [pe care copiii să le poată înţelege] şi să se asigure că punctele de vedere ale copiilor sunt prezentate în emisiunile care privesc aspect de interes pentru copii. Mai mulţi corespondenţi care să fie dedicaţi problematicii copiilor şi mai mulţi corespondenţi tineri ar putea fi bineveniţi.
6. Paşi ar trebui să fie luaţi să se facă sistemul justiţiei mai prietenos faţă de copii. Procedurile juridice ar trebui ajustate pentru a întâmpina nevoile copiilor indiferent dacă sunt delicvenţi, victime sau martori. Copii ar trebui să aibă o influenţă în deciziile administrative sau juridice care se referă la ei, ca de pildă în deciziile cu privire la încredinţarea custodiei sau a adopţiei.
7. Guvernele ar trebui sa definească care sunt acele problematici care au un impact mare asupra vieţii copiilor şi asupra căruia ar trebui prin urmare aceştia să aibă dreptul de a îşi spune cuvântul, ca de pildă politicile cu privire la familie, planificarea diferitelor facilităţi ale comunităţii sau serviciile de recreere. Ei ar trebui să identifice căi clare prin care să aibă în vedere opiniile copiilor şi să se asigure că ele sunt reprezentative şi relevante. Ar trebui să fie explorate canale de exprimare adecvate pentru fiecare grup de vârstă inclusiv pentru copiii mici – ca de pildă dialogul cu preşcolarii, întrunirile cu copiii de vârste şcolare, chestionarele de opinie şi alte modele. Ar trebui să se ia măsuri special pentru a îmbunătăţi vocea grupurilor de copiii cu dizabilităţi sau a altor grupuri dezavantajate şi de a explora cum este posibil să se depăşească astfel de constrângeri.
Aceşti paşi ar fi aliniaţi viziunii lui Janusy Korczak. Ar permite copiilor să se exprime şi ar ca punctele lor de vedere să fie ascultate şi respectate în cămine, în şcoală, în comunitate de la o vârstă mai tânără întărindu-le sensul de apartenenţă şi abilităţile de a îşi asuma responsabilităţi.
ref.[ngo4145]
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu