Custodie comună

Custodia sau încredințarea unui copil se acordă părinților care divorțează prin sentință judecătorească. Până în 1980, în Statele Unite, Canada și Europa Occidentală se practica doar custodia unică. Copiii minori rezultați din căsătoria părinților se acordau doar unuia dintre ei. Existau și cazuri când copiii erau împărțiți între cei doi părinți.
Această situație ducea deseori la acutizarea conflictelor între părinți, la îndepărtarea copiilor de părinții și chiar a fraților rezultați din aceeași căsătorie. Deseori copiii erau folosiți de către părinții care primeau custodia ca unelte ale răzbunării împotriva celor care nu primeau custodia. Cele mai des întâlnite situații erau interzicerea, blocarea sau boicotarea abuzivă sau prin hotărâri judecătorești a accesului celuilalt părinte la copiii săi.
Odată cu apariția, semnarea și aplicarea convențiilor privind drepturile omului în general și ale părinților și copiilor în special.
S-a plecat de la premisa că primul beneficiar al prezenței ambilor părinți este copilul. În acest sens s-a instituit autoritatea parentală comună asupra minorilor rezultați din căsătoria părinților lor. Aceasta se menține atât în timpul căsătoriei cât și după divorț.
Autoritatea părintească comună privește drepturile și obligațiile celor doi părinți față de copiii lor minori. Ea include încredințarea minorului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, întreținerea și educația sa.
Prima consecință a autorității parentale comune este custodia comună. Prin custodia comună, copiii minori se încredințează ambilor părinți. Nu mai există un părinte cu drepturi depline și unul cu drepturi neprecizate, care doar „supraveghează creșterea și educarea copilului” ca în vechiul Cod al familiei. Toate deciziile care privesc copilul se iau de ambii părinți. Aceasta este custodia comună legală. O altă caracteristică a custodie comune legale este că se elimină programul de relații personale, care presupunea vizitarea sau găzduirea copilului și se instituie drepturi mult mai largi de a interacționa cu minorul. Cel mai mare câștig dintr-o astfel de situație il are copilul care poate petrece mai mult timp cu fiecare din cei doi părinți fără a mai fi impus unui regim asemenea celui de „încarcerare”.
Un alt aspect al încredințării minorilor ambilor părinți este custodia comună fizică. Aceasta implică existența unui plan parental sau a unui program parental stabilit de instanță. Prin acest program, acomodarea și îngrijirea copiilor este împărțită în perioade relativ egale sau semnificative între cei doi părinți. Scopul programului parental este acela de a asigura minorilor un acces frecvent și continuu la ambii părinți.
În România, custodia comună este reglementată de art. 397-404 din noul Cod Civil ce intră în vigoare de la 1 octombrie anul 2011. Conform acestuia, instanța este obligată să stabilească modul de exercitare al autorității părintești, domiciliul copilului la unul din părinți, relațiile personale la care are dreptul celălalt părinte și contribuțiile fiecărui părinte la cheltuielile de întreținere a copilului.


Bibliografie:
Custodie comună
Manual de implementare a custodiei comune
Custodie comună sau custodie unică?