Cum se articulează o custodie comună?

Acesta este un rezumat, pentru a citit articolul în întregime click aici
Articol de av. José Luis Sariego Morillo, Spania

Nu trebuie inventat nimic nou. În urmă cu nişte ani, faptul de a solicita custodia comună de către un părinte era ca și cum te aflai în altă galaxie. Se considera puțin obișnuit și ciudat (uneori de respins) ca un părinte să lupte pentru a sta cu copiii lui mai mult timp și a le dedica parte din viața lui ca figură atașament.

În prezent, societatea a depăşit această gândire (deși există reprezentanți politici și juridici care nu își dau seama), iar copiii, fete și băieți, au norocul de a se baza pe mai multe figuri de atașament decât mama (a se vedea sentința recentă a Tribunalului Constituțional imparțial din Germania). Mamele, dar și tații, se dau peste cap să-și exercite noua formă de paternitate responsabilă, iar ceilalți membri ai familiei (bunici etc.) se dau peste cap alături de ei și ele.
Ce noroc au copiii, fete şi băieți, doar dacă părinții lor nu hotărăsc să solicite despărțirea sau divorțul. În acest caz, ar fi sortiți să fie obiectul conștient sau inconștient al luptei ce se produce pentru control în procesul de divorț.



Dar să mergem la problema acestui articol.

Dacă în anul 2005 s-a aprobat o lege ce permitea custodia comună, de ce Tribunalele acordă atât de puţine custodii comune?

Ei bine, ştim deja că multe se refuză prin imperativ legal (art. 92,7 din Codul Civil), deși modificarea Codului Civil ar elimina dintr-o trasătură de condei divorțul cauzal, adevărul este că legiuitorii noștri au stricat totul atunci când au transformat orice cauză în răul denumit maltratarea femeii. Orice divorț este cauzat de Legea Integrală privind Violența împotriva Femeii din 2004. Deja nu mai era necesar să pună nimic în Codul Civil, privind cauzele de divorț.

Aşadar, în mod logic nu se poate acorda o custodie comună prin imperativul art. 92,7 din C. Civil. Sau, în orice caz, condițiile necesare pentru a o obține sunt atât de ridicole și perverse, precum mulți autori au spus deja despre ceea ce s-a făcut în anul 2005 că a fost o rasoleală legală, încât nu voi adăuga nimic.

Nu trebuie să uităm că legea din 2005 este atât de perversă încât face ca fetele şi băieții ai căror părinți divorțează și li se atribuie custodia lor unui singur părinte (majoritatea mamelor, potrivit datelor CGPJ), face ca acești băieți și aceste fete să fie discriminați comparativ cu restul copiilor ai căror părinți locuiesc împreună. Cu alte cuvinte, pierd dreptul de a fi îngrijiți în mod egal de către ambii părinți, urmând litera din art. 68 din Codul Civil, ce OBLIGĂ PĂRINȚII SĂ ÎMPARTĂ, printre altele, GRIJA ȘI ATENȚIA FAȚĂ DE COPII. Nu vom face referire la nenumăratele acorduri și tratate internaționale ce încalcă drepturile acestor minori în țara noastră, însă oricine poate să le consulte și va constata că așa este.

Concluzie:

Dacă am avea posibilitatea de a legifera acest caz, am propune o soluț ie precum aceasta: “În caz de despărț ire, nulitate sau divorț al părinților se va stabili, în lipsa acordului între părinț i, o perioadă între trei ș i ș ase luni de custodie comună pe săptămâni alternative (de exemplu, de luni până luni) a copiilor, perioadă în care ambii părinț i vor recurge la un serviciu public și/sau privat de conciliere unde vor trebui să rezolve cel puț in următoarele puncte:

1. Distribuirea ș i împărț irea bunurilor cuplului.

2. Propunerea de împărț ire a perioadelor de conviețuire a copiilor cu fiecare părinte.

3. Propunerea de împărț ire a sarcinilor în toate aspectele referitoare la copii, comuni ș i necomuni. Luarea viitoarelor decizii.

4. Propunerea relaț ională cu familia extinsă a copiilor.

5. Propunerea economică de întreț inere a celor două locuinț e.

6. Propunerea economică de susț inere a cheltuielilor copiilor, comuni sau nu.

7. Forma de a rezova ș i aplana viitoarele dezacorduri.




ref.[ngo2744]
Colectivul ARPCC

25 Aprilie - Ziua Conștientizării Alienării Parentale A.R.P.C.C

Acest articol poate fi gasit aici

Astăzi s-a împlinit o lună de când Asociaţia Română pentru Custodia Comună a organizat şi încă face eforturi pentru a recunoaște oficial ziua de 25 aprilie ca Ziua Conștientizării Alienării Parentale.

România este prima ţară din Uniunea Europeană şi a patra ţară la nivel mondial care a recunoscut alienarea parentală ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului, cu impact major asupra dezvoltării sale emoţionale şi mentale. Cu toate acestea, în ultimii 5 ani, numărul de cazuri de alienare parentală a crescut accelerat, mii de cazuri ajungând anual în instanţă, potrivit unui comunicat al Asociației Române pentru Custodia Comună, dat publicității luni, 25 aprilie 2016.

Din punct de vedere legal, nu există o normă în rezolvarea cazurilor de alienare parentală, de multe ori, existând dificultăți în încadrarea juridică a cazurilor: “În momentul în care suntem nevoiţi să luăm o decizie cu privire la stabilirea unui program de vizită a părinţilor divorţaţi sau să asistăm la situațiile de conflict la care sunt supuşi copiii în sala de judecată, atunci intervine situaţia delicată. Este foarte important ca noi să recunoaştem astfel de cazuri de alienare parentală atunci când apar şi este proritar să avem judecători formaţi cu privire la acest fenomen”, declară Daniela Pantazi, Purtător de cuvânt Consilul Suprem al Magistraturii.

ref.[ngo4531]
Colectivul ARPCC

Ziua Conștientizării Alienării Parentale A.R.P.C.C

Alienarea parentală a fost recunoscută, la noi în țară, de către Colegiul Psihologilor din România, începând cu 2016 și, în prezent, ARPCC face eforturi pentru a recunoaște oficial ziua de 25 aprilie ca Ziua Conștientizării Alienării Parentale.

Fenomenul este cunoscut şi în ţări precum: Statele Unite ale Americii, Canada, Cipru, Franţa sau Portugalia, unde au loc, anual, acţiuni cu rolul de a conştientiza acest fenomen grav.

ref.[ngo4544]
Colectivul ARPCC

Cand iubitul tau are copii

Articolul in original poate fi gasit aici sau aici 

autor: Sarah



Articolul provine de pe o alta platforma.

Stiti ce m-a impresionat in mod deosebit pe acest site? Faptul ca barbatii pot fi sau nu sinceri la completarea rubricii de stare civila, dar cand e sa declare existenta unui bebe in viata lor, o fac cu o mandrie evidenta! Parca ar fi scris cu litere boldate. Da, barbatii divortati au adesea copii.
Sunt femei, ca mine de pilda, care am ales cariera mai intai, si nu doresc inca sa am copiii mei. Si nu sunt unica. Am multe prietene si cunostinte singure, care imi impartasesc aceasta alegere. Ma rog, eu sunt inca tanara, si cu cat ma voi apropia de pragul de 30 de ani, sper sa apara si momentul in care dorinta procreerii ma va asalta. Oricum, ceea ce am constat pe propria-mi piele, si de la prietenele mele aflate in aceeasi situatie, este ca un barbat divortat cu copii poate fi o experienta uimitoare! Am destule prietene care au avut multe, multe relatii esuate, pentru ca ele nu au ales sa aiba copiii lor, dar au inteles si respectat faptul ca cei mai multi barbati isi doresc copii. Ajunse la o anumita varsta, si intelegand fenomenul, s-au orientat in site-urile de dating pe barbati divortati cu copii, deoarece le-a luat de pe umeri presiunea de a avea copii cu ei. Si uite asa, se trezesc cu o familie de-a gata!
De ce as alege un barbat cu copii ? Pentru ca mi se par mai profunzi, par sa iubeasca mult mai mult, cu mai multa pasiune si devotament. Ti se poate dezvalui un barbat numai prin simpla vizionare a modului de a se comporta la intalnirea cu copiii lui. Barbatii cu copii vor intelege programul vostru, stilul de viata, prioritatile si responsabilitatile , deoarece ei vin cu o experienta de viata similara.

O problema dificila, care cere o mare diplomatie, un mare consum de energie mintala, o atentie sporita pentru a prinde toate nuantele, gesturile si mai ales pentru a-ti folosi instinctele si talentul de bun psiholog, este prima intalnire cu copiii lui. Eu te sfatuiesc sa astepti un timp inainte de intalnirea cu ei. Chiar daca el vrea sa fie cu tine pentru tot restul vietii, copiii lui s-ar putea sa nu fie pregatiti inca sa te accepte, sa accepte aceasta noua relatie a tatalui lor. Pe de alta parte, si daca ai lui copii te plac din prima si inteleg prea bine, prea repede noua relatie, iar apoi si aceasta se rupe, noul esec din viata tatalui lor, din viata lor, va fi devastator pentru ei. Lasa un timp ca relatia voastra sa infloreasca, sa se dezvolte, si apoi purcede in a-i cunoaste familia.
Cand hotarati sa va intalniti cu ai lui copii, sa fiti pregatite pentru ce e mai rau. Cele mai multe divorturi vin cu versiuni miniaturale ale lor. E dragut cand te gandesti la asta. Aici sunt acesti oameni mici, cu ADN-ul din jumatatea iubitului tau. Copiii lui ar putea arata ca el, dar ei sunt oameni mici, unici, cu sentimentele lor, de cele mai multe ori acumuland ostilitate de la divortul parintilor. Iti  pot spune ca cei mici sunt mai dispusi sa arate mania lor fata de tine, noua prietena nevinovata , care tocmai se intampla sa fie dovada ca tatal lor nu se intoarce inapoi acasa, sa fie impreuna cu mama lor. Ideea mea este ca acesti copii vor fi inamici pentru o buna bucata de vreme, asa ca bucurati-va cat mai mult posibil de timpul pe care il aveti doar voi doi singuri, intalnirea cu ei amanand-o...Pentru aceasta intalnire, copiii trebuie sa fie pregatiti de cei doi parinti biologici.
Nu exagera cand te vei intalni cu copiii lui. Nu este nevoie sa le aduci jucarii si cadouri peste cadouri. Nu le vei putea oricum cumpara sentimentele. Daca incerci prea tare sa le intri sub piele, ei vor sti ca iti este teama de ei sa nu-ti distruga sansele cu tatal lor si te vor santaja in permanenta. Trebuie sa stii ca aceste temeri ale tale sunt aceleasi pe care le incearca toate femeile din lume care intalnesc un barbat divortat cu copii.
Unul dintre lucrurile pe care trebuie sa le intelegi cand ai o relatie cu un tip divortat si cu copii este faptul ca programul lui, implicit al vostru, poate fi modificat in orice moment. De exemplu: ati putea fi la o cina romantica, in mijlocul unui restaurant de cinci stele, sorbind vin si mancand icre negre si melci, iar la un moment dat, cand tocmai se uita in ochii tai si asteptai cuvintele magice « te iubesc », suna telefonul si fosta il anunta  ca unul dintre copii este bolnav si are nevoie de el. Sau ar putea chiar de ziua ta sa amane sarbatorirea pe a doua zi pentru ca trebuie sa participe la meciul fiului sau, sau la spectacolul de gala al fiicei. Indiferent de motiv, ar trebui sa stii ca barbatii divortati au o multime de schimbari pe moment ale programului. Trebuie sa fii pregatita pentru schimbari instantanee ale planurilor voastre.
Daca nu poti sa intelegi ca niciodata tu nu vei fi numarul unu pentru el mai bine nu incepi o relatie, altfel vei fi frustrata in permanenta si relatia voastra oricum se va rupe, neavand viitor. De fapt, ar trebui sa-l apreciezi mai mult , pentru ca el pune pe primul plan copiii. Aceasta iti arata ce fel de om este el cu adevarat. Sa nu fii suparata ca tu nu vei fi niciodata numarul unu in viata lui. E doar un fapt. Fii fericita ca ai intalnit genul de persoana care este inca om si stie cum sa aiba grija de copiii lui. Fii incantata ca ai experimentat acele momente cu el si copiii lui. Chiar dupa ce i-ai cunoscut copiii, ia-o incet. Nu esti Mary Poppins.
O alta idee pe care ti-o expun este legata de disponibilitatea ta de a respecta momentele cand tatal trebuie sa fie singur cu copiii lui, in vacante sau la diferite evenimente. Pe de alta parte si voi trebuie sa va petreceti o parte din vacante singuri. In concluzie, vacanta voastra trebuie impartita in trei. Voi doi, tatal cu copiii si toti impreuna.
 
Trebuie sa stii ca nu vei putea spune intotdeauna sau face ceea ce trebuie. Da, vei face greseli. Dar, dupa un timp, cele mai multe astfel de momente vor fi uitate, ei amintindu-si numai momentele in care s-au simtit iubiti si fericiti cu tine.
Am lasat special la urma partea cea mai urata care te poate astepta in relatia ta cu un barbat divortat cu copii. Aceste exemple pot aparea numai in cazul in care divortul este recent, cei doi fosti soti nu si-au cicatrizat inca ranile, iar fosta, poate din gelozie , poate din razbunare, foloseste copiii ca arma letala, distructiva, impotriva  relatiei voastre. Daca ea ii va intoarce impotriva ta, daca va barfeste in fata lor, copiii se vor purta urat cu tine, te vor jigni. Cel care trebuie sa rezolve aceasta stare de lucruri este barbatul, care va trebui sa discute cu fosta sotie si cu ei, sa-i faca sa inteleaga ca partenera lui nu este un pericol pentru ei, ci dimpotriva, poate fi un prieten nou.
Nu am pretentia ca am atins toate punctele nevralgice ale unei astfel de relatii, existand multe variabile ale acestei ecuatii care pot schimba complet rezultatul. De exemplu, varsta partenerilor, diferenta de varsta dintre ei, varsta copiilor, relatia dintre barbat si fosta etc. De aceea astept comentariile voastre cu interes.








ref.[ngo3985]
Colectivul ARPCC

Completări ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

Articolul in original poate fi gasit aici

În Monitorul Oficial nr. 253 din 5 aprilie a.c. a fost publicată Legea nr. 52/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, act care intră în vigoare la data de 8 aprilie.

---

BECK HANDBOOK – Călăuza juristului. Cereri și acțiuni în justiție. Ediție online martie 2016. DOAR ÎN LEGALIS! Cere accesul la noua ediție!

---

În extras

Articol unic

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 18 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului;“.

2. La articolul 18, alineatele (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(5) În cazul în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit de părinţi, celălalt părinte poate cere serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială în circumscripţia căruia se află locuinţa copilului, să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni.

(6) Monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială, să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuieşte în mod statornic, la vizitele efectuate la domiciliul copilului de către părintele care nu locuieşte cu acesta, precum şi la înapoierea copilului de către părintele care nu locuieşte cu acesta. Totodată, monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială să asiste şi în timpul găzduirii copilului de către părintele la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, dacă instanţa judecătorească a dispus monitorizarea printr-o sentinţă definitivă. Dispoziţiile tezei a II-a se aplică în mod corespunzător şi în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. g).“

3. La articolul 18, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6¹), cu următorul cuprins:

„(6¹) Cu ocazia monitorizării, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială pot realiza intervievarea părinţilor, a copilului, a persoanelor cu care copilul relaţionează în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi g), precum şi a altor persoane a căror intervievare se apreciază a fi utilă în vederea întocmirii raportului de monitorizare.“

4. La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 20

(1) În vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, precum şi pentru asigurarea înapoierii copilului la locuinţa sa la terminarea perioadei de găzduire, precum şi pentru a preveni împiedicarea preluării copilului, la finalul găzduirii la domiciliul părintelui care nu locuieşte cu copilul, instanţa poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptăţite, una sau mai multe măsuri cu caracter asiguratoriu sau a unor garanţii. Dispoziţiile tezei I se aplică în mod corespunzător şi în situaţia prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. g).“

ref.[ngo4542]
Colectivul ARPCC

MARȘ DE 1400 KM PENTRU CUSTODIE COMUNĂ

Pe jos, de la Congresul Național până la Parlamentul European.

Pe data de 24 Mai, Nicolás Muñoz va sosi la Paramentul European în urma parcurgerii, pe jos, a 1400 kilometri pentru a milita pentru custodia comună și pentru drepturile copiilor.

În Paris, Nicolás se va alătura lui Antonio Borromeo, un părinte italian cunoscut ca "Papi Gump" pentru distanțele parcurse în favoarea custodiei comune. Va fi a cincea oară când Borromeo își va începe drumul din orașul său natal, Vasto, și va merge până la Bruxelles pe jos.

La Parlamentul European, Nicolás va oferi detalii despre obstacolele existente pe care tații trebuie să le înfrunte în Spania și Europa pentru  a se bucura de copiii lor și pentru a-și putea îndeplini îndatoririle părintești. Și, de asemenea, pentru a putea garanta și respecta voința copilului, privită din perspectiva beneficiului custodiei comune.

În Spania, în timp ce cererile societății referitoare la egalitatea părinților în domeniul custodiei copiilor sunt din ce în ce mai numeroase, deciziile instanțelor și legislația nu urmăresc același drum: doar în 21,3 % dintre cazurile de divorț și de separare se acordă custodia comună, în ciuda faptului că acest procent s-a dublat în ultimii 4 ani.

******************************************

În cazul în care sunteți interesați să participați la întâlnire în calitate de invitat, vă rugăm să o contactați pe dna. Beatriz Becerra ([email protected]) până Vineri, 13 Mai, și să vă trimiteți datele personale: nume, adresă, data și locul nașterii, tipul documentului de identitate (pașaport sau buletin), numărul corespunzător cardului și data la care acesta expiră.

Toate cele bune,

Angela Hoffmeyer, ICSP

ARPCC ref. [ngo3990] 

Starea Justitiei in Uniunea Europeana - Raport pe anul 2016

On 11 April, the European Commission has published the 2016 EU Justice Scoreboard which gives a comparative overview of the efficiency, quality and independence of justice systems in the EU Member States. The aim of the Scoreboard is to assist national authorities in their efforts to improve their justice systems by providing this comparative data.

"The fourth EU Justice Scoreboard shows that Member States' efforts to improve justice systems continue to bear fruit. The key role of national justice systems in upholding the rule of law, enforcing EU law and establishing an investment-friendly environment deserve these efforts" said Vĕra Jourová, EU Commissioner for Justice, Consumers and Gender Equality . "The Scoreboard serves as a tool to learn from each other to render European justice systems more effective."

Key findings from the 2016 EU Justice Scoreboard include:

• Shorter duration of litigious civil and commercial cases. While there is overall stability on pending cases, improvement can be observed in several Member States that faced particular challenges with a high number of pending cases.
• Better accessibility of justice systems, in particular in matters like electronic submission of small claims or promotion of Alternative Dispute Resolution (ADR) methods. However, there is still room for improvement in online availability of judgements or electronic communication between courts and parties.
• Further efforts are still needed to improve the training in judicial skills and the use of information and communication technologies (ICT) for case management systems.

Most Member States have standards covering similar aspects of their justice systems, but there are significant differences as regards their content. For example, less than half of Member States have standards on measures to reduce existing backlogs and even fewer define the maximum age that pending cases should have.

The Scoreboard incorporates the results of different surveys on the perception of judicial independence. For Member States where perceived independence is very low, the most notable reasons given included interference or pressure from government and politicians, and from economic or other specific interests.

The findings of the 2016 Scoreboard are being taken into account for the ongoing country-specific assessment carried out in the context of the 2016 European Semester process. The country reports for 26 Member States were published on 26 February 2016 and include findings on the justice systems of a number Member States (BE, BG, HR, ES, HU, IE, IT, LV, MT, PL, PT, RO, SI and SK) (see for latest reports on the 2016 European Semester,IP/16/332 and MEMO/16/334).

When preparing the 2016 EU Justice Scoreboard, the European Commission asked the Council of Europe’s Commission for the Evaluation of the Efficiency of Justice (CEPEJ) to produce a

Study on the functioning of judicial systems in the EU Member States, Facts and figures from the CEPEJ questionnaires 2010-2012 2013-2014  

For more information:

Press release

2016 EU Justice Scoreboard(4 MB) 

Factsheet(4 MB) 

Quantitative data figures(3 MB) 

Perceived independence of the national justice systems in the EU among the general public and companies.

• Flash Eurobarometer 435 'Perceived independence of the national justice systems in the EU among the general public'
• Flash Eurobarometer 436  'Perceived independence of the national justice systems in the EU among companies

Colectivul ARPCC

Custodia fizică unică : copiii sunt în "tunelul" lunii aprilie

Traducător: Dragos Plamadeala
O copie a acestui articol poate fi descărcată aici: https://goo.gl/rJqTEg

În buletinul nostru din 3 februarie 2016 am arătat cum pentru copiii aflați în situații de custodie fizică unică, deobicei cu mama, sunt nevoiți, datorită succesiunii săptămânilor pare și impare în combinație cu vacanțele, să petreacă "tunele" (perioade n. tr.) de câte trei săptămâni în care nu se întâlnesc cu celălalt părinte, deobicei tatăl.
În fapt, în acest sistem mama este încărcată suplimentar cu responsabilități iar tatăl este lipsit de relațiile simple, cotidiene și regulate cu copiii săi.

De exemplu anul acesta, pentru zona A, primul weekend din aprilie este în săptămână impară, deci cu mama iar weekendul următor e în vacanță, deci tot în sarcina mamei (în ipoteza unui aranjament identic cu cel din buletinul nostru din 3 februarie). Acest aranjament creează încă un "tunel" de trei săptămâni în aprilie, după ce în februarie a mai fost unul din același motiv.

Prin urmare, în cele trei luni februarie, martie și aprilie, copiii și-au văzut tatăl timp de doar două săptămâni pline și două weekenduri. Au stat cu mama lor timp de unsprezece săptămâni pline, mai puțin două weekenduri.

Aranjanentul "custodie fizică unică" nu se ridică la standardele internaționale.

Studiile științifice internaționale converg către concluzia că dacă un copil petrece mai puțin de 35% din timp cu unul din părinți, starea sa de bine este alterată. În cazul tipic francez de custodie fizică unică, acest timp e doar de 25% pe parcursul lunilor februarie, martie și aprilie.

Cine mai poate să creadă că acest sistem, care, așa cum arată sociologul Jaques Marquet, este bazat pe o imagine a familiei de secol XIX, ar favoriza în vreun fel starea de bine a copilului (a se vedea buletinul nostru din 16 martie 2016)? Cine mai poate să creadă că persoanele care îl susțin ar acționa pentru un mai bun echilibru al împărțirii responsabilităților între bărbați și femei, între viața profesională și educarea copiilor, așa cum e cerută de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (a se vedea buletinul nostru din 6 ianuarie 2016)?



ref.[ngo3948]
Colectivul ARPCC

PROPUNERE DE LEGE PRIVIND RĂSPUNDEREA PĂRINTEASCĂ ÎN SPANIA

Traducator: Cătalina Costin
Acesta este un rezumat.
O copie a acestui articol poate fi descarcată aici: https://goo.gl/hNAFHi

PROPUNERE DE LEGE PRIVIND RĂSPUNDEREA PĂRINTEASCĂ ASUPRA COPIILOR DIN CUPLURILE CĂSĂTORITE ȘI NE CĂSĂTORITE DE ACELAȘI SEX ORI DIFERIT PRIN CARE SE MODIFICĂ ARTICOLUL 92 DIN CODUL CIVIL.


EXPUNERE DE MOTIVE

Acest draft are ca obiect reglementarea custodiei comune în sine, înțeleasă ca o răspundere părintească în comun, introducând în Codul Civil figura uniunilor consensuale care au copii, de același sex ori de sex diferit, ca noutate în toată Europa, având și scopul de a evita 85% din conflictele produse în Spania ca urmare a separării legale a cuplurilor care au copii în

Totodată, sunt protejate drepturile ascendenților dependenți ce conviețuiesc cu respectivul cuplu, drepturile copiilor care au alt(ă) mamă/tată, asociind eforturi în vederea evitării fraudării dependenței care există în Stat, dat fiind că aceasta va fi revizuită în aceste cazuri, de o Judecătorie.

În prezent, datele Caritas ne-au dat dreptate: prin reglementarea din 2005, profilul noului sărac este următorul: tată sau mamă divorțată având copii în grijă.

În fine, indicăm faptul că propunerea pe care o formulăm ar ajuta la evitarea în mare măsură a unor situații care se produc cu o frecvență tot mai ridicată, uneori ca urmare a utilizării abuzive a resurselor și a cheltuielilor publice, alteori fără un control sau fiscalizare anume.

Printre conflictele a căror evitare se încearcă și ideile pozitive reunite în cadrul acestei propuneri, se numără următoarele:

1o.- Evitarea în mare măsură a sustragerii intra și internaționale de minori de către unul dintre părinți (Convenția de la Haga 1980 și Convenția Bruxelles II).

2o.- Ar evita utilizarea frauduloasă a unor denunțuri instrumentale de rele tratamente și/sau abuzuri împotriva unuia dintre părinți către celălalt.

3o.- Evitarea înfruntării părților, conferind un rol predominant medierii și dialogului prealabil.

4o.- Evitarea colapsării tribunalelor și a echipelor psihosociale prin abuzarea de această resursă.

5o.- Evitarea lungilor procese de lichidare a regimului matrimonial.

6o.- Evitarea unui volum excesiv de muncă în cadrul Judecătoriile pentru Minori și Familie.

7o.- Evitarea utilizării instrumentale a copiilor în aceste procese prin interferențe ale părinților și/sau alienări necuvenite, fie acestea conștiente sau inconștiente.

8o.- Evitarea situației în care copiii sunt lipsiți de apărare, având în vedere timpii de așteptare (întârziere judiciară) din Tribunale.

9o.- Economisire a costurilor cu avocații din oficiu, deoarece vor exista acțiuni desfășurate doar de unul singur, în loc de

10o.- Economisire pentru bugetele publice, dat fiind că este pusă la dispoziție cultura acordului, în loc de cea a înfruntării.

11o.- Custodia comună este reglementată astfel încât este favorizat dialogul cuplului, redundând în beneficiul copiilor.

12o.- Profită de stabilirea reglementării desfacerii cuplurilor homosexuale în aceleași condiții ca ale celor heterosexuale.

13o.- Favorizează apărarea drepturilor ascendenților dependenți ai cuplului în cadrul aceluiași proces.

14o.- Intervenție minimă a procurorului (doar ca și garant al drepturilor copiilor) și a echipelor psihosociale (doar pentru cazuri de risc al copiilor sau în cazuri de încălcări grave ale îndatoririlor părintești).

15o.- Utilizare alternativă a resurselor publice municipale existente ale serviciilor sociale ca sprijinire a judecătorilor din judecătoriile mixte și de specialitate, evitând contractarea unui număr mai mare de echipe psihosociale.

16o.- Economii la sistemul public de sănătate a unor sume colosale pentru consultări și medicamente împotriva anxietății și a depresiei post separare, provocate de actuala incertitudine a răspunsului judiciar.

17o.- Economii la sistemul judiciar în cadrul unor noi procese de modificare de măsuri, fiind prevăzute respectivele posibilități în procesul inițial.

18o.- Evită continua avalanșă de mii de denunțuri pentru delicte ușoare (înainte contravenții) de neîndeplinire a regimului vizitelor și a celorlalte, ce colapsează Judecătoriile de Instrucție.

19o.- Economii la Ministerul de Interne ce ocupă multe resurse zilnice referitor la denunțurile instrumentale de rele tratamente.

20o.- Dispariția posibilității de a utiliza strategii ce duc la apariția unor acte de violență asupra femeii.

21o.- Ajută la unificarea unor criterii divergente din legile comunităților autonome.

22o.- Ajută la prevenirea unor comportamente de violență între semeni.

Deasemenea, dată fiind existența a două realități sociale evidente în societatea noastră, în care au avut loc schimbări majore în ceea ce privește rolurile sexelor, cu privire la creșterea copiilor și la distribuirea sarcinilor casnice între bărbați și femei, această situație fiind rezultat al diferitelor politici sociale, precum și al unor legi cum ar fi Legea de Conciliere a vieții Familiale și a celei în Câmpul Muncii, precum și a LO de Egalitate între bărbați și femei, care au produs un efect real asupra tratamentului de egalitate a bărbaților și a femeilor în aceste sectoare, lucru care nu se petrece în zona Dreptului

Familiei, unde încă există mari dificultăți pentru ca femeile să poată primi un tratament de egalitate în ceea ce le privește drepturile, deoarece Codul Civil, în cadrul reformelor sale din 1981 și al ultimei din 2005, reglementând separările familiale sau ale cuplului, acordă în continuare un rol secundar femeilor în calitatea lor de mame.

Acest fapt favorizează situația în care femeile sunt cele care trebuie să facă față celei mai mari surmenări personale, în muncă și sociale, având grijă de și acordând atenție copiilor, conferindu-li-se în mod aproape exclusiv răspunderea îngrijirii copiilor, cu prețul sacrificării vieților lor în toate aspectele, atât personal, cât și social și la serviciu. Un tată divorțat fără custodia copiilor este angajat în mod preferențial de firme, față de o mamă care deține custodia copiilor săi.

Mamele divorțate cu obligații exclusive de tutelă a copiilor ei, are mai multe dificultăți în a-și concilia viața personală cu cea familială.

Mamele divorțate cu obligația exclusivă a custodiei formează cele mai nevoiașe familii și cu cel mai mare risc de excluziune socială (a se vedea rapoarte ale Save The Children, Caritas ori ale fundației La Caixa), mai ales în perioade de criză, deoarece depind de încasarea unei pensii de la fostul soț, care de obicei ajunge șomer, iar ele de abia au timp să muncească în afara casei și să primească pentru asta o remunerație.

Majoritatea mamelor divorțate cu obligații de custodie exclusivă a copiilor lor și cu pensii care de abia le ajunge până la sfârșitul lunii se văd obligate să caute slujbe în economia subterană, pentru a evita o modificare de măsuri ca urmare a schimbării circumstanțelor ori să caute slujbe care să fie compatibile cu atribuția pe care o reprezintă îngrijirea și atenția acordate copiilor, implicate de custodia exclusivă. Aceasta înseamnă că trebuie să accepte programe de lucru și slujbe prost remunerate. Dovada o reprezintă faptul că statul a fost nevoit să provizioneze fonduri substanțiale pentru ajutoare acordate unor familii monoparentale, formate din mame divorțate având copii în îngrijire, utilizând pentru aceasta o mulțime de resurse publice care se traduc în ajutoare economice directe, ajutoare pentru școli și programe alimentare în școli, precum și în materiale școlare, etc. dar mai grav este că această situație a custodiilor exclusive închide ușile dezvoltării în câmpul muncii și profesional al unor sute de mii de femei care, atunci când reacționează în fața acestei situații, atunci când copiii sunt deja majori sau chiar adulți, aceștia au handicapul de a fi prea în vârstă pentru a începe să-și dezvolte o viață proprie în câmpul muncii cu o expectativă reală și eficace, pentru a-și îmbunătăți viețile.

Pe de altă parte, pierderea locuinței de către tați (criza evacuărilor) a dus la apariția unor noi paria sociali, aceștia fiind bărbații divorțați lipsiți de resurse în vederea obținerii unei locuințe demne pentru trai, bărbați care se văd obligați să locuiască în casele rudelor sau chiar ajung mulți pe străzi, fără un acoperiș. A se vedea datele de la Caritas, Bănci de Alimente și Cantine și Cămine sociale din cadrul multor primării, în care profilul persoanelor fără case este reprezentat în procent de 87% de tați divorțați care au rămas fără familie și fără resurse.

În cazul fenomenului evacuărilor, apare împrejurarea în care 82% din cazurile de familii evacuate au ajuns în această situație deoarece erau familii debitoare și insolvente în urma unui divorț sau al unei despărțiri, familii ce nu puteau face față costului presupus de două locuințe: de cea familială și de cea pe care trebuia s-o achiziționeze sau închirieze cel/cea mutat(ă) din locuința familială.

Nivelurile de violență intrafamilială a căpătat o mare amploare în familiile cu acest profil de mamă care deține custodia exclusivă și în care tatăl are drept de vizită. Față de numărul redus de familii cu o custodie în comun, în cadrul cărora de abia apar date referitoare la violența asupra femeii. În multe cazuri de custodii exclusive, de obicei copiii preiau controlul familiei, începând din adolescență, deoarece un singur părinte care nu o duce bine, în majoritatea cazurilor mamele, care nu are timp să impună limite și să-și controleze copiii, pierde controlul asupra acestora atunci când ajung la adolescență.

Majoritatea adolescenților care-și agresează părinții sunt copii care trăiesc sub custodia monoparentală a unor mame divorțate. Destructurare familială favorizată de sistemul actual. Există un nivel ridicat al tinerilor cu insucces școlar, în majoritate copii ai unor părinți divorțați care au pierdut contactul sau care au un contact scăzut cu figura paternă și cu mediul patern.

În cazul minorilor la care există o dualitate de persoane care au grijă de aceștia, nu apare de obicei insuccesul școlar sau agresivitatea și lipsa de respect față de conceptul autorității. De fapt, în Regatul Unit, SUA există studii ce acreditează faptul că răspunderea părintească în comun a fost un instrument util pentru:

1o.- combaterea luptei împotriva inegalității femeilor.

2o.- Prevenirea apariției unor tineri cu insucces școlar.

3o.- Prevenirea apariției unor tineri agresivi sau care se alătură mișcărilor extremiste.

4o.- Prevenirea consumului de droguri și de alcool în rândul tinerilor.

5o.- Reducerea actelor de violență intrafamilială și a violenței către femei.

6o.- Previne radicalizarea politică a adolescenților.

Copiii care au trăit sub o custodie în comun cresc într-un mediu familial în care dialogul și cooperarea sunt absolut necesare, deoarece custodia în comun condamnă părțile la cooperare, conform ultimei doctrine a Tribunalului Suprem, obligația atenției și a îngrijirii copiilor fiind împărțită pe jumătate. Acești copii cresc într-un context în care ambii părinți, fie aceștia micști sau de același sex, trebuie să fie în același timp cei care impun limite și cei care acordă recompense și recunoaștere a succeselor și a eforturilor.

În custodia monoparentală, acest rol de impunere a limitelor și de educare le revine mamelor într-un procent foarte ridicat iar tatăl rămâne ca o figură depărtată, la fel și răspunderile acestora, iar în puținul timp cât se află alături de copii părinții care nu dețin custodia întorc privirea, fiind mai lacși în ceea ce privește educația și devenind figura tatălui Burger King sau a celui de final de săptămână, cazuri în care nu impun norme sau programe apnee, de teamă să nu fie respinși de copiii lor.

Acest lucru face ca părintele care deține custodia să devină “personajul rău” pe termen mediu iar părintele care nu deține custodia să devină “personajul bun”, ceea ce produce copii împărați sau ostatici de o parte ori de alta.

Adevărul e că, după 30 de ani de lege a divorțului, noile fenomene de copii sâcâitori, abuzatori, violenți, infractori, eșuați, dependenți de droguri sau alcoolici, etc. prezintă, aproape toate, un element comun: faptul că au trecut printr-un divorț traumatic al părinților, în care figura paternă a dispărut din viețile lor și au trăit majoritatea sub custodia monoparentală maternă și cu un indice ridicat al situației de abandon emoțional.

Există alte probleme mai actuale asociate luptei copiilor în urma unui divorț, probleme reprezentate de sustragerea intranațională și internațională a copiilor sau de manipularea mintală a copiilor, aceștia fiind supuși unor presiuni psihologice (inducere a falsei memorii, alienare psihologică sau utilizarea instrumentală a copiilor în cazul unor denunțuri penale) ce vor afecta în mod foarte negativ restul vieților acestora.










ref.[ngo4685]
Colectivul ARPCC

Alienarea Parentala | Jennifer Harman | TEDxCSU

Alienarea parentală este o problemă devastatoare care afectează milioane de familii din întreaga lume .

Principala cauză este faptul că "părintele" obsedat este nervos și se simte trădat de către celălalt părinte. S-ar putea ca motivele inițiale ale acestei stări de furie să fie justificate. Respectivul părinte poate să fi fost abuzat verbal sau fizic, violat, înșelat sau ruinat financiar de către celălalt părinte. Problemele apar atunci când aceste sentimente nu se vindecă, ci devin și mai intense. Simplul vorbit sau vederea celuilalt părinte este o amintire a trecutului și declanșează sentimentul de ură. Sunt prinși într-o capcană din care nu pot ieși sau nu se pot vindeca.


ref.[ngo4538]

Colectivul ARPCC

Legea privind custodia comună "Prea multe victime uitate" în Italia

O copie a acestui articol poate fi descărcată aici: https://goo.gl/0MljLn
Acesta este doar un rezumat.


Traducator autorizat Roxana Tolea

Există 1,5 milioane de minori “orfani” de taţi vii

Numerele

4 milioane de părinţi separaţi în Italia. În medie, 80.000 de separări pe an între anii 1995 şi 2015

2,4 milioane de părinţi separaţi care se estimează că au beneficiat de legea privind custodia comună

5 milioane de bunici « prinşi la mijloc» în separarea fiilor care în bună parte nu-şi mai pot revedea nepoţii.

40% , minorii care, după separare, nu-şi mai revăd tatăl (în Suedia, 13%)


Adevărata urgență

În timp ce este pusă în mișcare reforma adopțiilor , ei ignoră dramele de separare a copiilor.
Oportunitatea de a interveni asupra unei legi nu ar trebui să fie provocată doar de numere. Dar, când neajunsurile legii sunt evidente şi sunt recunoscute într-un mod bipartizan, faptul că aceste nedreptăţi se resfrâng asupra unui număr mare de persoane ar trebui să fie suficient să îl convingă pe legiuitor să ia în calcul posibilitatea unei intervenţii. În schimb, în timp ce se întrepătrund propunerile referitoare la modificarea legii privitoare la adopţii (nr.184 din 1983), trenează o tăcere deplină referitor la o altă lege, aceea asupra custodiei comune. Numărul de adopţii a fost amintit de mai multe ori în aceste săptămâni. In Italia, sunt adoptaţi în fiecare an aproximativ o mie de copii prin procedura de adopţie naţională. Mai puţin de două mii, prin cea de adopţie internaţională. Pentru fiecare copil care ajunge într-o nouă familie, există aproximativ zece cupluri disponibile.

O cu totul altă semnificaţie au cifrele referitoare la custodia comună. În Italia, există aprox. 4 milioane de părinţi separaţi, cei care au “beneficiat” de custodia comună fiind 2,4 milioane. Şi apoi sunt fiii. Conform estimărilor asociaţiilor pentru persoanele separate ar trebui să depăşească cota de 1,5 milioane doar în ultimul deceniu. E de ajuns? Nu, ar fi înţelept să nu se uite că în aceste drame familiale extinse, bunicii cad victime la fel de des. Şi poate că rolul lor, precum cel al tuturor celor care nu au posibilitatea de a-şi face auzită vocea sfârşeşte prin a deveni şi mai incomod deoarece produce o suferinţă lipsită de putere şi marginalizată.

Cel puţin 4-5 milioane. Aşadar, nu suntem departe de realitate dacă presupunem că nedreptăţile cauzate de problema custodiei comune afectează aproape opt milioane de persoane. Şi cu toate aceasta, cum s-a mai spus, prin legea nr. 54 nu se are în vedere nicio propunere concretă de modificare. Aceasta este mai recentă faţă de legea asupra adopţiilor – a fost aprobată exact cu zece ani în urmă, în martie 2006 – dar, fără îndoială, a reprezentat un eşec şi mai mare, dacă este adevărat că nu a schimbat nimic în atitudinea judecătorilor faţă de asigurarea implicării în educaţie a ambilor părinţi după separare sau divorţ. Poate şi pentru că, spre deosebire de legea asupra adopţiilor – modificată de cel puţin trei ori, ultima modificare fiind acum câteva luni – legea privind custodia comună nu a suferit, de-alungul timpului, nicio îmbunătăţire. Rezultatul? 
Mai înainte de aprobarea legii nr. 54, încredinţarea minorilor era decisă în 93% din cazuri în favoarea mamei.
Astăzi, părintele “coabitant” rămâne în 9 din 10 cazuri tot mama.


Nici măcar Curtea de Casaţie nu îi mai poate încredinţa pe cei doi fii mamei “coabitante”.

O întrebare foarte simplă: este posibil ca o instanţă pentru minori să “îngreuneze” executarea a două sentinţe, una a Curţii de Apel şi una a Curţii de Casaţie, amândouă mergând în aceeaşi direcţie? Ar putea să pară imposibil, dar chiar aşa stau lucrurile. Din 2013, o mamă din Sicilia, la capătul unei odisee care a durat 7 ani şi în care judecătorii au avut o contribuţie semnificativă – mai mult în rău decât în bine – nu reuşeşte să mai aibă relaţii cu copiii săi. Acest lucru se datorează ambiguităţii legii asupra custodiei comune care nu oferă garanţii suficiente pentru ca ambii părinţi, în ciuda separării, să poată să-şi desfăşoare în continuare propriul rol. Şi, totuşi, sentinţa Curţii de Apel din Catania nu lasă loc de îndoială. Cei doi fii trebuie încredinţaţi exclusiv mamei. Şi nu doar atât. Împotriva tatălui s-a dispus “interzicerea provizorie a contactelor” , acesta fiind condamnat la plata unei pensii alimentare lunare de 800 de euro pentru întreţinerea minorilor. Medicii “au considerat că atitudinea negativă a copiilor faţă de mamă a fost cauzată de comportamentul obstrucţionist al soţului care a îngreunat întâlnirile cu mama şi a discreditat în mod nedrept figura mamei în faţa acestora în aşa fel încât le-a afectat acestora echilibrul psihic”. O alienare parentală în adevăratul sens al cuvântului, conform Curţii Supreme.
Dar după trei ani, cum s-a spus, nimic nu s-a schimbat.
Dacă riscul pentru copii recunoscut de Curtea Supremă este real, cum este posibil ca legea să nu ofere posibilitatea unei intervenţii în vederea soluţionării acestei probleme?

Luciano Moia.



Schimbarea

“Separaţi dar părinţi pentru totdeauna.

O moţiune istorică de la Strasbourg

“Copiii părinţilor separaţi au dreptul să continue să-şi viziteze mama şi tatăl. In mod egal.“ Statele cu o legislaţie care împiedică acest drept, trebuie să-şi ajusteze cât mai curând normele în numele interesului superior al minorilor.

Moţiunea aprobată în data de 2 octombrie 2015 de Consiliul Europei marchează o schimbare majoră. Au trecut “doar” cinci luni şi, desigur, în Italia nu s-a schimbat nici măcar o virgulă. Legea rămâne tot cea din 2006, cu toate lacunele pe care le prezentăm în acest articol. Şi totuşi, indicaţiile Uniunii Europene sunt clare. Doamna deputat din Luxemburg, Françoise Hetto-Gaasch (Uniunea Creştin-Socială), promotoarea iniţiativei, a subliniat trei puncte cheie din moţiune: în întreaga Europă există “forme grave şi răspândite de discriminare faţă de părintele de sex masculin”. În al doilea rând, “practicile judiciare pentru minori sunt foarte diferite de la un stat la altul, de cele mai multe ori, în mod nejustificat”. Ultimul, dar cel mai important punct: “Ţările cele mai înapoiate, printre care şi Italia, trebuie să-şi armonizeze legislaţia după modelul Statelor mai avansate din acest punct de vedere, precum Danemarca şi Suedia, unde doar 12-13% dintre copii pierd contactul cu unul dintre cei doi părinţi după divorţ”. În Italia, în schimb, procentul atinge 40%. Şi în 9 din 10 cazuri, părintele marginalizat este tatăl.


ref.[ngo3920]
Colectivul ARPCC