Are cineva exemple de programe de vizitare pentru cazul în care copilul locuieşte în afara României?

Întrebare:
În cazul în care copilul locuieşte în afara României (Franţa) cu mama - are cineva exemplu de program de vizitare? Dacă obţin custodie comună acum (divorţ pe legea veche 2004) pot avea mai multe drepturi ca până acum? Sancţiuni pentru cine nu respectă există? Mulţumesc pentru sugestii, GB (Bucureşti)

Răspuns:
Nu cunoaştem despre astfel de programe standard pentru situaţia pe care o descrieţi. Cineva "propusese" că cum copilul stă cu părintele rezident în majoritatea timpului (toate weekendurile din perioada şcolară) ar fi normal ca în perioada vacanţei copilul să stea majoritatea zilelor cu părintele nerezident … pentru refacerea  legături personale cu acesta. Astfel s-ar putea asigura un 20-25% de timp petrecut de copil în grija părintelui nerezident, şi, este de sperat păstrarea unor legături personale între copil şi părintele în cauză. Era însă doar o idee. Nu am văzut ca o astfel de situaţie să fie însuşită de către vreo instanţă de judecată din România. Nu e sigur cum se va judeca un astfel de proces.

Există totuşi o sentinţă în culegerea noastră de jurisprudenta (de la Cluj). În acea speţă mama nerezidentă a recâştigat custodia comună şi s-a stabilit destul de amănunţit un program de legături personale. Ar putea să vă fie utilă.

Nu există sancţiuni pentru părintele care nu respectă cele stabilite de instanță. Mai mult, experienţa ne arată că dacă acel părinte abuzează (în sensul că nu se comunică informaţii despre minor sau nu este lăsat minorul să interacţioneze prin mijloace audio-video cu părintele nerezident) – judecătorii nu penalizează într-un proces ulterior pe părintele abuzator.

Cu deosebită consideraţie
Colectivul ARPCC

Invitatie Conferinta Bonn pe tema custodiei comune fizice - iulie 2014

Stimată doamnă / Stimate domn,

ARPCC are plăcerea să vă retransmită această invitaţie la conferinţa internatională privitoare la reşedinţa alternantă (implementarea prezumţiei de locuinţă alternantă. Cu deosebita consideratie,

Colectivul ARPCC.

*************************************************

Sentez-vous libre de diffuser cette annonce à d'autres contacts intéressés par la résidence alternée.

Chère Madame, cher Monsieur,

La Conférence Internationale sur la Résidence Alternée 2014 rassemblera des délégués du monde entier au « Wissenschaftszentrum Bonn » du 9 au 11 juillet 2014 afin de débattre des réponses à l’augmentation alarmante des problèmes psycho-sociaux et développementaux parmi les enfants dont les parents vivent séparés. La conférence présidée conjointement par le Président du nouveau Conseil International de la Résidence Alternée (CIRA), Prof. Edward Kruk, MSW, PhD, de l’université de Colombie Britannique (Canada), et la Présidente du Comité scientifique de la conférence, Prof. Dr. jur. Hildegund Sünderhauf, de l’université protestante de Nuremberg (Allemagne).

Des experts dans le domaine de la résidence alternée – scientifiques ou professionnels des affaires familiales – sont invités à présenter leurs résultats de recherche et leurs expériences pratiques à cette conférence interdisciplinaire sous le thème : « réduire l’écart entre les preuves empiriques et les pratiques sociales et juridiques ». La langue de la conférence est l’anglais et une traduction simultanée en anglais, français et allemand sera proposée.

Le Conseil International de la Résidence Alternée (CIRA) a été fondé le 22 février 2014 à Bonn, Allemagne, par des scientifiques directeurs de recherches, professionnels de la famille et représentants de la société civile de 11 pays en tant qu’organisation à but non lucratif étudiant la résidence alternée comme une solution viable et bénéfique pour les enfants. Le but de l’association, c’est, premièrement, la diffusion et la promotion des connaissances scientifiques sur les besoins et les droits (« l’intérêt supérieur ») des enfants dont les parents vivent séparés, et c’est, deuxièmement, de formuler des recommandations fondées sur des preuves scientifiques concernant la mise en place de la résidence alternée sur les plans légaux, judiciaires et pratiques.

Pour plus d’informations, veuillez consulter le site web de la conférence:

twohomes.org/fr_conference

Meilleures salutations,

Angela Hoffmeyer

Secrétaire générale

Conseil International de la Résidence Alternée (CIRA)

Tél. : +49-170-800 46 15

Courriel : [email protected]

Site web : www.twohomes.org

*************************************************

Please feel free to forward this announcement to other contacts in your shared parenting network.

Dear Madam, dear Sir,

The International Conference on Shared Parenting 2014 will gather delegates from across the world at the “Wissenschaftszentrum Bonn” on 9-11 July 2014 to discuss responses to the alarming increase in psycho-social and developmental problems among children whose parents are living apart. The event will be jointly chaired by the President of the newly established International Council on Shared Parenting (ICSP), Prof. Edward Kruk, MSW, PhD, University of British Columbia, Canada, and the Chair of the Scientific Committee of the conference, Prof. Dr. jur. Hildegund Sünderhauf, Lutheran University Nuremberg, Germany.

Experts in the field of shared parenting – both from science and family professions – are invited to present their research results and practical experience at the interdisciplinary conference under the theme "Bridging the Gap between Empirical Evidence and Socio-Legal Practice". The conference language is English, simultaneous translation will be provided in English, French and German.

The International Council on Shared Parenting (ICSP) was founded on 22 February 2014 in Bonn, Germany, by leading research scientists, family professionals and representatives of civil society from 11 countries as a non-profit organization focusing on the feasibility of shared parenting as a viable and beneficial solution for children. The purpose of the association is first, the dissemination and advancement of scientific knowledge on the needs and rights ("best interests") of children whose parents are living apart, and second, to formulate evidence-based recommendations about the legal, judicial and practical implementation of shared parenting.

For further information, please visit the conference website:

twohomes.org/conference

Best regards,

Angela Hoffmeyer

Secretary General
International Council on Shared Parenting (ICSP)
Phone: +49-170-800 46 15
E-mail: [email protected]

Website: www.twohomes.org

*************************************************

Eine Weiterleitung dieser Ankündigung an weitere an der Paritätischen Doppelresidenz interessierte Kontakte ist erwünscht.

Sehr geehrte Damen und Herren,

Die Internationale Konferenz zur Paritätischen Doppelresidenz 2014 wird am 9.-11. Juli 2014 Teilnehmer(innen) aus verschiedenen Kontinenten im Wissenschaftszentrum Bonn zusammenbringen, um zu erörtern, wie dem alarmierenden Anstieg von psychosozialen Problemen und Entwicklungsstörungen bei Kindern getrennt lebender Eltern begegnet werden kann. Die Veranstaltung wird gemeinsam vom Präsidenten des jüngst ins Leben gerufenen Internationalen Rates für die Paritätische Doppelresidenz (International Council on Shared Parenting – ICSP), Prof. Edward Kruk, MSW, PhD, University of British Columbia, Kanada, und der Vorsitzenden des Wissenschaftlichen Beirates der Konferenz, Prof. Dr. jur. Hildegund Sünderhauf, Evangelische Hochschule Nürnberg, geleitet.

Fachleute auf dem Gebiet der Paritätischen Doppelresidenz (Wechselmodell) – sowohl aus der Wissenschaft als auch aus den familialen Professionen – sind eingeladen, ihre Forschungsergebnisse und praktischen Erfahrungen auf der interdisziplinären Konferenz unter dem Titel „Die Kluft zwischen empirischen Erkenntnissen und gesellschaftlicher und rechtlicher Praxis überwinden“ zu präsentieren. Die Konferenzsprache ist Englisch, eine Simultanübersetzung wird in englischer, französischer und deutscher Sprache angeboten werden.

Der Internationale Rat für die Paritätische Doppelresidenz (ICSP) wurde am 22. Februar 2014 in Bonn von führenden Vertreterinnen und Vertretern aus Wissenschaft, familialen Professionen und Zivilgesellschaft aus 11 Ländern als gemeinnützige Organisation gegründet, die sich der Forschung und Praxis der Paritätischen Doppelresidenz (Wechselmodell) als gangbarer und förderlicher Betreuungslösung für Kinder getrennt lebender Eltern widmet. Der Zweck der Vereinigung besteht zum einen in der Verbreitung und Weiterentwicklung der wissenschaftlichen Erkenntnisse über die Bedürfnisse und Rechte („Kindeswohl“) von Kindern getrennt lebender Eltern und zum anderen in der Formulierung von Empfehlungen zur Umsetzung der Paritätischen Doppelresidenz in Gesetzgebung, Rechtsprechung und Praxis auf
der Grundlage wissenschaftlicher Erkenntnisse.

Weitere Informationen sind auf der Website der Konferenz erhältlich:

www.twohomes.org/de_conference

Mit freundlichen Grüßen

Angela Hoffmeyer

Generalsekretärin
Internationaler Rat für die Paritätische Doppelresidenz (ICSP)

Tel.: +49-170-800 46 15
E-Mail: [email protected]

Website: www.twohomes.org

ref: [ngo1557]  

Despre înstrăinarea parentală - Departamentul de psihiatrie al Facultăţii de Medicină din Harvard

Despre înstrăinarea parentală - Integrala

Joanna Bunker Rohrbaugh, Ph.D.,
Departamentul de psihiatrie al Facultăţii de Medicină din Harvard

Înstrăinare Vs. Alienare

Factori de risc pentru alienare

Diferenţe de gen în alinierea/ alienarea parentală

Cauze ale alienării parentale

Efectele Alienării Parentale Asupra Copilului

Metode de identificare a înstrăinării şi alienării

Remedii pentru înstrăinarea sau alienarea copilului (1)

Remedii pentru înstrăinarea sau alienarea copilului (2)

Documentul în format PDF poate fi descărcat de aici

PAS - Remedii pentru înstrăinarea sau alienarea copilului (II)

Joanna Bunker Rohrbaugh, Ph.D.,
Departamentul de psihiatrie al Facultăţii de Medicină din Harvard

Reunirea copilului cu părintele alienat/ absent

Este important de avut în vedere modul precis în care se va reuni un copil înstrăinat sau alienat cu părintele respins. Weitzman (2004) a propus desensibilizarea copilului folosind o oglindă unidirecţională, furnizând astfel copilului oportunitatea de a-l vedea și de a vorbi cu părintele, într-un cadru mai puțin anxiogen, înainte de întâlnirea propriu-zisă de tipul față-în-față. Gardner (1998b) a propus folosirea unor „locuri de tranziție”, neutre pentru vizitele inițiale în cazurile PAS, incluzând aici centre de tratament rezidențiale sau centre de vizitare.

Alți autori (de exemplu, Sullivan și Kelly, 2001) au propus ca, în cazurile în care nu există acuzații de abuz asupra copilului, instanța de judecată să poată propune întâlniri securizate între un copil alienat și părintele țintă, prin stabilirea de ședințe de întâlnire desfășurate sub conducerea unui specialist în sănătate mentală, cu experiență în alienare. Aceste ședințe trebuie organizate astfel încât fiecare membru al familiei să aibă siguranța că va fi protejat: părintele respins, de acuzații false, părintele alienant, de înlăturarea oricăror îngrijorări legitime și copilul, de orice rău. Termenul de facilitator de acces este mai puțin stigmatizant decât cel de supervizor de vizită sau supraveghetor al vizitei.

Facilitatorul de acces  ar trebui să fie desemnat de instanța de judecată și ar trebui să prezinte acesteia o documentație scrisă privind comportamentele manifestate pe perioada vizitei. În acest fel facilitatorul poate îndeplini trei funcții simultane: (a) să asigure securitatea copilului, (b) să încurajeze atât copilul, cât și părinții și (c) să realizeze o înregistrare a comportamentelor copilului și părintelui.19

Sancțiuni pentru neconformare

Gardner susținea ca sancțiunile să fie aplicate atât părinților alienatori, cât și copiilor care refuză vizitarea, deoarece „este mult prea multă cocoloșire, indulgență și „împuternicire” oferită copiilor PAS. Aceste măsuri vor furniza mult dorita lipsă de putere” (1998b, p.446). Gardner a propus diagnosticarea PAS pornind de la simptomele copilului, dar aplicarea sancțiunilor în funcție de nivelul simptomelor manifestate de părintele aliniat (Gardner, 2003a, 2003b, 2003c).

Abordarea punitivă a lui Gardner implică o gradare a sancțiunilor pentru părinții alienatori care nu se conformează: amenzi, plata unei cauțiuni, serviciu pentru comunitate, eliberare condiționată, arest la domiciliu și încarcerare într-o închisoare locală. Gardner scoate în evidenţă următoarul aspect: „copiii PAS au nevoie să prezinte părintelui alienator  pretextul că acceptă vizita pentru a-l proteja pe acesta de sancțiunile instanței de judecată”(1998b, p.445).

Gardner merge și mai departe spunând că, în cazul copiilor mai mari (11-16 ani) ar trebui emisă acuzația de sfidare a instanței dacă continuă să refuze să petreacă timp cu părintele țintă. „O dată emisă acuzația de sfidare a instanței de judecată, tinerii pot fi trimiși pentru câteva zile într-un centru de detenție pentru minori pentru a-și re-evalua decizia” (1998b, p.445). În scopul de a-i speria pe copii pentru  a deveni ascultători, Gardner recomandă realizarea de vizite împreună cu aceștia la instituțiile de detenție pentru minori. Pentru a-i obliga pe copiii mai mici să respecte ordinele de vizitare, Gardner recomandă plasarea temporară a acestora în familii surogat sau în centre pentru copiii abuzați.

Alți autori au sugerat că este nevoie de unele sancțiuni în cazul în care părintele aliat refuză să se supună ordinelor de vizitare emise de instanța de judecată în favoarea părintelui respins, incluzând aici modificarea custodiei sau despărțirea copilului de părinți (de exemplu, Lee și Olesen, 2001). Totuși, dacă avem în vedere multitudinea de factori care determină alienarea copilului, măsurile punitive concepute pentru copilul și părintele aliat au șansa de a fi atât ineficiente, cât și crude.

Transferul de custodie

Gardner a asemuit copilul alienat cu cel răpit sau cu cel al cărui creier a fost spălat de un cult, și a făcut următoarea constatare: „copiii PAS au nevoie de o de-programare la fel ca și cei dintr-un cult, iar aceasta are o probabilitate mai mare de a fi eficientă, atunci când copilul este îndepărtat de expunerea directă la cei care îl îndoctrinează” (1998b, pp.443-444). În ultimele sale publicații, Gardner și-a nuanțat poziția susținând transferul de custodie doar în cazurile moderate spre severe, în care părintele alienator este de neclintit sau copilul nu își vizitează părintele respins (Gardner, 2001b), sau doar în cazurile severe de PAS (Gardner, 2004).  

Alți experți în custodia copilului (inclusiv noi) consideră că o modificare a custodiei nu este întotdeauna benefică mai ales dacă minorul funcționează în mod rezonabil în majoritatea domeniilor vieții lui, cum ar fi școala, prietenii și relația cu părintele aliniat. Așa cum observau  Sullivan și Kelly „Patologia acestor copiii este circumscrisă alienării lor față de părintele respins și poate fi un mecanism de apărare în fața unui conflict insuportabil privind loialitatea” (2001, p.312). Deși transferul de custodie poate servi intereselor părintelui respins, el nu este în mod necesar în interesul superior al copilului.

Separarea copilului

În unele cazuri severe, separarea copilului de familie poate fi alternativa cea mai puțin dăunătoare pentru acesta. Sullivan și Kelly (2001) au arătat că școlile cu internat pot reprezenta un mediu lipsit de conflict, cu o componentă terapeutică în cazul în care (a) copilul se descurcă prost, (b) unul sau ambii părinți manifestă un comportament alienant, (c) copilul este afectat de un conflict inter-parental sever, cronic și (d) un management de caz și intervenții terapeutice adecvate au eșuat. Atunci când varianta unei școli cu internat nu este posibilă, plasamentul temporar la un membru relativ neutru din familia extinsă poate fi util, mai ales dacă persoana în cauza locuiește la  o oarecare distanță de părinți.

Am divortat la notar iar acum apar disensiuni intre noi parintii privitor la deciziile legate de copil

ÎNTREBARE:

Bună ziua, sunt mămica unui băiat de 9 ani şi în luna decembrie 2013 am încheiat procedura notarială a divorţului. Luând în calcul toate aspectele cu privire la binele copilului precum şi noile prevederi ale Codului de procedura civilă, după ce am citit numeroase speţe în domeniu, am acceptat ca domiciliul copilului să rămână la tată cu condiţia ca eu să pot să mă implic ca şi până la acel moment în viaţa lui. În acest sens am semnat un acord de mediere cu privire la programul copilului, iar eu, fiind de bună credinţă, am fost de acord cu varianta " de comun acord " în ceea ce priveşte toate clauzele acordului respectiv. Menţionez că m-am ocupat în proporţie de 90 % singură de copil până în momentul în care am divorţat. Tatăl a fost absent total şi am sperat că dacă va avea copilul la el se va responsabiliza şi se va implica în relaţia cu copilul. Nu a fost aşa. Mai mult, încearcă prin toate mijloacele să mă scoată din viaţa copilului, vrea să-i schimbe şcoala fără acordul meu, l-a mutat la alt club de înot, vrea să-i schimbe meditatorul de engleză, şamd. Am primit chiar ameninţări în acest sens, cum că dacă insist să-mi văd copilul în timpul săptămânii mă va "călca în picioare", mă va distruge, etc. Practic mi-a declarat război în acest sens. Mai mult, îl şantajează emoţional pe copil în sensul că băiatul şi-a exprimat intenţia de a locui cu mine ( din moment ce tatăl este la fel de absent ) iar acesta l-a "ameninţat" că dacă va accepta să locuiască cu mine să-l uite. I-a "promis" că nu va mai auzi nicicând de el. Pe lângă asta, i-a cumpărat şi îi cumpără zilnic tot felul de jocuri scumpe, tableta, iphone, etc, pentru a-l face să-şi dorească să stea cu el în detrimentul relaţiei mele cu copilul. L-am rugat să înceteze cu astfel de practici, am apelat la prieteni, degeaba. Mai mult, mi-a restricţionat ambele numere de telefon iar telefonul copilului îl pune pe silent tot timpul astfel încât să nu pot vorbi cu el. În prezent, datorită temerilor mele cu privire la sănătatea psihică şi emoţională a copilului, intenţionez să deschid acţiune în instanţă pentru a cere domiciliul copilului şi pentru a-l lua cu mine. Îmi este groază de perioada care urmează, în special de anchetă psihosocială şi de audierea copilului de către instanţă. Am încercat să evit pe cât posibil această procedură dar din păcate nu mă pot înţelege sub nici o formă cu fostul soţ. Mai sunt multe de spus cu privire la situaţia actuală însă nu-mi permite spaţiul şi timpul. Rog un punct de vedere cu privire la ce s-ar putea întreprinde astfel încât copilul să fie scutit de şi mai mult stres şi traumă emoţională. Cu mulţumiri, 

RĂSPUNS :

Stimată doamnă, din păcate ARPCC nu se poate implica în cazuri personale. Ne lipsesc resursele de timp. Problema pe care o descrieți este "clasică". O parte din părinţii care se înţeleg la un anumit moment şi apelează la divorţul notarial, fără însă să stabilească un plan notarial detaliat (vedeţi aici propunerea ARPCC de plan parental). Ulterior nu mai pot comunica şi situaţia se tensionează. Un plan agreat detaliat semnat de către ambele părţi are mai multe şanse de a fi respectat de către părinți pentru că clarifică cine ia decizia finală în caz de impas. Este chiar păcat că se ajunge la astfel de tensiuni mai ales în situaţia în care totuşi dvs aţi făcut compromisuri mari în favoarea tatălui, pe care acesta nu pare să le aprecieze la adevărata valoare. Tensiunile de acest gen apar în general atunci când divorţul nu s-a consumat din punct de vedere psihologic. Există probabil dorinţa de revanşă sau există o temere că celălalt nu este bine-intenţionat (de ex. fostul soţ se teme ca doriţi să schimbaţi locuinţa copilului). Încercaţi să mediaţi cumva aceste discuţii prin intermediul unei rude cu autoritate în care amândoi aveţi încredere sau al unui psiholog (un fel de consiliere familială târzie). Dacă în mod sincer amândoi părinţii vor dori să treacă peste trecutul lor şi o să încheie cu el, cu siguranţă se vor linişti şi discuţiile legate de autoritatea parentală. Pare utopic acum să credem că domnul va mai fi interesat să redacteze un plan parental detaliat ca cel propus de noi. Totuşi nu excludeţi această o soluţie. Un mediator cu experienţă ar putea să vă ajute aici. Dacă amândoi vreţi binele copilului s-ar putea să meargă. Prin acest plan se va putea stabili, de exemplu, ca legat de activităţile extra-curiculuare decizia finală să revină domnului (prin urmare el va decide legat de clubul de înot). Dar planul vă va da ultimul cuvânt privitor la activităţile şcolare (prin urmare decizia privitoare la şcoală vă va reveni dvs). Etc. idem din punct de vedere medical puteţi agrea cine se ocupă de dentist şi cine se ocupă de alte probleme curente de sănătate, etc. Tatăl (ca şi dvs. de altfel) trebuie să înţeleagă că a fi părinte rezident nu înseamnă că toate deciziile privitoare la copil sunt luate de acel părinte. Puteţi fie împărţi aceste responsabilităţi (astfel nu vor mai fi discuţii) fie decide că discutaţi împreună dar decizia finală pe fiecare dintre aceste itemuri trebuie să fie clar stabilită, prin panul parental semnat, în sarcina doar unuia dintre cei doi părinţi. Dacă veţi avea şi dvs şi tatăl maturitatea de a respecta un atare plan parental lucrurile ar trebui să meargă înspre calmarea situaţiei. Dacă nu însă ... nu vă rămâne decât soluţia instanţei dar acolo e o loterie ce se va întâmpla, investiţia emoţională şi financiară a ambilor părinţi şi a copilului fiind foarte mare. 

Colectivul ARPCC

[ngo1507]

Articol publicat în nr. 4 / 2013 al revistei române de jurisprudenţă

    

Avem plăcerea să semnalăm un articol interesant publicat de către prof. universitar Nora Draghie în Revista Română de Jurisprudenţă. Articolul este republicat pe blog-ul ARPCC şi în biblioteca ARPCC cu acordul editurii şi al autorului.

Spicuim câteva idei care ne-au reţinut atenţia, invitând cititorii să pacurgă textul integral al articolului disponibil în biblioteca ARPCC (www.arpcc.ro/biblioteca) sau, direct la adresa web: http://goo.gl/RdGQXP

*********************** citate ***********************

La Conferința Institutului Național al Magistraturii din data de 20 februarie 2012, referitor la posibilitatea instanței care soluționează acțiunea de divorț de a dispune exercitarea autorității părintești doar de către unul dintre părinți, în acele situații în care unul dintre părinți este dezinteresat și nu dorește să ia parte în mod direct și constant la creșterea și educarea minorului, s-a arătat că instanța va trebui să analizeze situația din perspectiva interesului superior al copilului și să încerce să îi explice părintelui dezinteresat faptul că autoritatea părintească presupune și o serie de obligații părintești, precum și nevoia copilului de a fi crescut de ambii părinți. De asemenea, instanța va trebui să îi explice părintelui ce presupune exercitarea în comun a autorității părintești, aceasta fiind o noțiune nouă, care poate fi cu ușurință confundată cu stabilirea locuinței alternative a copilului sau chiar cu încredințarea acestuia spre creștere și educare, din vechea reglementare a Codului familiei[1].

În concluzie, ipoteza vizată de art. 398 alin. (1) C.civ. este în mod evident distinctă de cea a prevederilor art. 507 C.civ. Derogarea de la regula generală a autorității părintești comune se justifică, în condițiile art. 398 C.civ., numai dacă există motive întemeiate și numai dacă exercițiul autorității părintești de un singur părinte este în interesul superior al copilului. Textul art. 507 C.civ., în afară de ipoteza decăderii unuia dintre părinți din exercițiul drepturilor părintești, prezintă situații obiective în care un părinte este împiedicat să exercite autoritatea părintească. Ca regulă, decăderea din drepturi este totală, în sensul că se extinde asupra tuturor drepturilor părintești, astfel că monopolizarea de către celălalt părinte a autorității părintești este inevitabilă[2].

Apreciem că art. 398 C.civ. deschide posibilitatea stabilirii exercitării autorității părintești de un singur părinte și în alte situații decât cele enunțate de art. 507 C.civ., chiar subiective, respectiv ori de câte ori interesul copilului impune o asemenea măsură și există motive întemeiate care să justifice scindarea autorității părintești[3].

Când din probatoriul administrat rezultă că problemele dintre părinți sunt atât de grave încât există riscul ca și minorul să sufere de pe urma autorității părintești comune, instanța de tutelă poate adopta măsura autorității părintești unice[4].

De pildă, doctrina recentă reține că un părinte care acționează pur discreționar, mânat doar de propriul egoism, fără respectul față de celălalt părinte și cu acea concepție revoltătoare că numai „El” cunoaște accepțiunea binelui pentru copil său, va putea fi „sancționat” prin conferirea exercițiului autorității părintești exclusive celuilalt părinte[5].

Potrivit jurispudenței din statele a căror reglementare normativă a constituit sursa de inspirație a legiuitorului român[6], în principiu, un conflict între părinți, chiar de o intensitate ridicată sau foarte ridicată, nu poate constitui, în sine, un motiv justificat pentru respingerea autorității părintești comune. Totuși, dacă se poate identifica în acest „război” un unic vinovat, care intensifică conflictul, care nu caută a-l aplana, care dă dovadă de un comportament absurd, infantil, rudimentar, grobian sau fățiș impregnat de rea-credință, de intenția de a vătăma, atunci regula trebuie să cedeze acordându-i-se celuilalt părinte autoritatea exclusivă.

„De regulă, obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului, iar în cazul obligației părinților față de copii și a cheltuielilor pentru educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestora” – D. Lupașcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, ed. a II-a, emendată și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 459. În același sens, a se vedea T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 492

---

[1] A se vedea Conferința Institutului Național al Magistraturii din data de 20 februarie 2012, cu titlul Dispoziții ale Noului Cod civil în materia Dreptului familiei – unificarea practicii, p. 14, http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_115/det_1506/8453.pdf

[2] E. Florian, op. cit., p. 305.

[3] Pentru aceeași opinie, a se vedea G.C. Frențiu, în lucrarea colectivă Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, vol. I. Ed. Hamangiu, București, 2012, pp. 578-579.

[4] Ibidem, p. 579.

[5] B. Ionescu, op. cit., p. 71.

[6] C.A. Bruxelles, hotărârea din 15 decembrie 2008, nr. de rol 2008/KR/108, pe site-ul http://jure.juridat.just.fgov.be.

Colectivul ARPCC

ref. [ngo1423]

PAS - Remedii pentru înstrăinarea sau alienarea copilului (partea 1)

Joanna Bunker Rohrbaugh, Ph.D.,
Departamentul de psihiatrie al Facultăţii de Medicină din Harvard

Majoritatea abordărilor care vizează cazurile de înstrăinare sau alienare infantilă este în general asemănătoare, cu cele referitoare la cazurile de custodie cu conflict puternic, deoarece tehnicile au ca scop stingerea sau diminuarea conflictului interparental. Este important ca, toţi profesioniştii să înţeleagă o parte din caracteristicile specifice ale intervenţiilor posibile, astfel încât să poată lua decizii în cunoştinţă de cauză privind modul de acţiune în situaţiile de alienare.  

Management de caz

Sullivan şi Kelly (2001) au propus o serie de strategii de lucru cu familiile care au un copil alienat, atunci când nu există niciun abuz. Aceste strategii pot fi aplicate pe parcursul întregii participări a familiei în procesul judecătoresc.

Continuitate – Ar trebui ca aceeaşi profesionişti să interacţioneze cu familia de-a lungul timpului. Ar trebui desemnat un singur judecător pentru caz şi un singur evaluator al custodiei, care poate realiza actualizări ale evaluării pe măsură ce este nevoie de ele.

De asemenea, Sullivan şi Kelly (2001) recomandau folosirea „unei echipe de colaborare” formată dintr-un ofiţer juridic, o autoritate judecătorească, care să vegheze la aplicarea ordinelor instanţei sau un coordonator de custodie, terapeutul copilului, terapeuţii părinţilor, consilier de custodie, avocaţii părinţilor şi avocatul copilului sau un apărător.

Responsabilitate parentală comună – Indiferent de aranjamentele privind custodia la nivel material, ambii părinţi ar trebui să aibă autoritatea legală de a lua decizii importante care privesc copilul. Părintele alienator având custodie legală unică s-ar putea simţi încurajat să continue blocarea accesului celuilalt părinte la copil. Ordine judecătoreşti specifice ar trebui să interzică ambilor părinţi să ia decizii unilaterale privind îngrijirea sănătăţii copilului, educaţia, călătoriile şi activităţile extra curriculare, care ar  putea interfera cu programul stabilit pentru celălalt părinte de petrecere a timpului cu copilul.

Ordine judecătoreşti clare, detaliate şi executorii – Cu cât conflictul interparental este mai puternic, cu atât sunt mai necesare ordine judecătoreşti şi planuri de creştere şi îngrijire a copilului mai detaliate, mai specifice. Prezenţa unui copil alienat este un indicator de conflict sever şi prin urmare este necesar un maximum de detalii posibile. Ar trebui să existe un sistem de monitorizare a respectării ordinelor judecătoreşti, care să fie în legătură cu autoritatea instanţei de judecată.

Minimalizarea contactului de tip faţă în faţă dintre părinţi – În faza iniţială conflictul este cel mai bine controlat prin încercarea de a-i ţine la distanţă pe părinţi. Schimburile ar trebui să nu implice contact faţă în faţă între părinţi. Preluarea şi returnarea copiilor ar trebui să se facă într-un loc neutru, cum ar fi şcoala sau centrul de zi, acolo unde este necesară prezenţa unui singur părinte la un anumit moment dat. Părinţii trebuie să alterneze participarea la activităţile copilului, iar rotaţia vacanţelor şi concediilor trebuie specificată.

Metodele de comunicare ar trebui folosite astfel încât să nu implice contactul faţă în faţă şi să poată fi contabilizate prin intermediul unor înregistrări în scris. Scrisori, email-uri sau fax-uri îndeplinesc aceste criterii.

Rezolvarea disputelor – Ar trebui să existe un proces de mediere sau arbitrare pentru rezolvarea disputelor, pe măsură ce acestea apar.

Intervenţiile şi educaţia familială

Consilierea şi terapia centrată pe familie este adesea recomandată în cazurile de alienare.17 Părintele alienator sau alienant ar trebui inclus în tratament, deoarece dacă sunt excluşi, atunci dinamica familiei poate deveni şi mai polarizată şi ascunsă. Scopul şi procesul terapiei cu fiecare membru al familiei sunt oarecum diferite şi sunt necesare abilităţile unui terapeut cu experienţă în domeniul familiilor alienate.18

Părinte alienator

Scopul este de a-l ajuta pe părintele alienator să diferenţieze între îngrijorările legitime şi cele care sunt distorsionate de lipsa de cunoaştere, de dificultăţile de comunicare sau de temerile sale personale. Acest proces presupune un număr de paşi:

Stabilirea unei relaţii empatice – Obţine cooperarea iniţială prin sublinierea faptului că, este o sarcină imposibilă pentru orice părinte de a controla ceea ce se întâmplă cu copilul atunci când acesta se află în grija celuilalt părinte.

Educarea – Explică de ce este benefic pentru copil să aibă o relaţie cu ambii părinţi.

Discutarea realităţilor legale – Explică faptul că părinţii au un drept legal de a avea o relaţie cu copiii lor, aşa că problema nu este dacă, ci cum va fi restabilită acea relaţie cu părintele ţintă.

Explicarea modului în care poate fi ajutat copilul – Explică faptul că, părintele alienator trebuie să-l ajute pe copil  prin (a) pregătirea acestuia pentru vizită (oferirea de detalii specifice despre vizită), (b) oferirea de asigurări copilului că, părintele alienator va fi bine cât timp va fi acesta plecat, (c) evitarea elaborării unor planuri speciale pe care copilul le-ar putea pierde cât timp este plecat, (d) invitarea copilului la a găsi modalităţi de a se bucura de vizită (de exemplu, să ia cu el jucării speciale) şi (e) să spună copilului că va fi bine venit acasă, după vizită.

Dacă atunci când se întoarce copilul se plânge  de timpul petrecut împreună cu părintele respins, aceste aspecte ar trebui discutate în următoarea şedinţă şi nu cu copilul.

Încurajarea stabilirii de limite – Observaţi orice comportament dezagreabil sau lipit de respect pe care copilul îl manifestă faţă de părintele respins. Explică părintelui alienator că „oferirea de drept la replică copilului” înseamnă să permită copilului să aibă un răspuns emoţional şi nu să-l lase să acţioneze după cum simte, în orice mod doreşte.

Explorarea istoriei personale a părintelui – Dacă a fost stabilit un bun raport, poate fi abordat sensul dat de părintele alienator pierderii personale şi umilinţei divorţului, precum şi modul în care furia sa poate avea legătură cu experienţele sale timpurii, cum ar fi dezamăgirea cauzată de un părinte neglijent, care i-a abandonat sau abuzat.

Părinte respins

Scopul este de a-l ajuta pe părintele respins să înţeleagă ce s-a întâmplat cu copilul său în contextul dinamicii familiale generale şi de a-l asista în parcurgerea paşilor necesari pentru restabilirea unei relaţii cu copilul. Paşii acestui proces sunt:

Stabilirea unei relaţii empatice – Câştigă încrederea şi colaborarea părintelui prin (a) validarea sentimentelor lui de frustrare şi pierdere, (b) reasigurarea că este important pentru copil, (c) recunoaşterea intenţiilor lor pozitive de a încerca să dezvolte sau  de a reface o relaţie bună cu copilul şi (d) explicarea rolului tău de ajutor în restabilirea relaţiei cu copilul.

Educarea  - Oferă părintelui o explicaţie mai completă asupra dinamicii familiale şi a modului în care aceasta a afectat copilul şi învaţă-l despre aspectele privind dezvoltarea copilului. Explorează orice chestiune legată de nepotrivirea de temperament dintre părinte şi copil, precum şi contribuţia părintelui respins la problema prezentă a înstrăinării/ alienării.

Antrenarea –  O dată cu implicarea părintelui respins în terapie, oferă-i sfaturi despre modul în care poate iniţia reconcilierea cu copilul. Învaţă-l despre stiluri şi sarcini de educaţie. Începe prin a-i oferi informaţii despre modalităţi constructive de a se auto-apăra.

Explorarea deficienţelor şi stilurilor de educaţie -  Ajută-l pe părintele respins să recunoască toate deficienţele stilului lui de educaţie. Acest lucru necesită o alianţă terapeutică puternică deoarece presupune ca, părintele respins să recunoască că o parte din plângerile emise de copil şi părintele alienator sunt adevărate.

Prevederea involuţiilor – Progresul este lent în astfel de cazuri, iar părintele respins poate deveni atât de nerăbdător, încât să-l atace pe copil, să depună o nouă plângere în instanţă sau să dispară pentru o perioadă de timp. Aceste acţiuni pot fi prevăzute prin prezicerea şi discutarea lor.

Explorarea istoriei şi dinamicii personale a părintelui  - Dacă a fost stabilit un raport semnificativ, se pot aborda sentimentele părintelui legate de divorţ, rolul jucat în dinamica familiei şi istoria care a contribuit la aceste aspecte.

Copil

Scopul este de a-l ajuta pe copil să-şi exploreze trăirile îngropate faţă de ambii părinţi. Acest proces este similar altor terapii centrate pe familie adresate copiilor. Abordarea va fi diferită în funcţie de vârsta şi stadiul de dezvoltare al fiecărui copil. Cele mai importante etape ar trebui să includă:

Scopul este de a-l ajuta pe copil să-și exploreze trăirile îngropate față de ambii părinți. Acest proces este similar altor terapii centrate pe familie adresate copiilor. Abordarea va fi diferită în funcție de vârsta și stadiul de dezvoltare a fiecărui copil. Cele mai importante etape ar trebui să includă:

Stabilirea relației empatice – Câștigă încrederea și cooperare a copilului, ascultându-i povestea cu atenție, fără a pune la îndoială veridicitatea sa.

Explorarea rolului terapeutului – Discută modalitățile prin care îl poți ajuta pe copil în problema sa. Explică regulile confidențialității; căile de comunicare cu părinții, avocații și instanța de judecată; și faptul că terapeutul nu are autoritatea de a stabili aranjamentele privind petrecerea timpului cu părinții.

Explică realitățile legale – explică cu blândețe că, minorul nu are puterea (terifiantă) de a evita cu totul părintele respins. Explică faptul că întrebarea care se pune este cum, și nu dacă, copilul se va întâlni cu părintele respins.

 Explorează trăirile copilului față de părintele respins – Explorează bazele opiniilor și trăirilor negative ale copilului față de părintele respins. Folosește întrebări neutre de tipul: „Am auzit că nu vrei să te întâlnești deloc cu tatăl tău. Cum anume este tatăl tău de te face să simți asta ?”sau „Cât timp crezi că vei simți astfel... luni, un an sau doi, până când vei fi adolescent sau pentru întotdeauna ?” Folosește fotografii sau albume de familie pentru a discuta despre activități anterioare desfășurate cu părintele respins, deoarece de obicei copilul neagă că au fost și „vremuri bune”.

Explorează trăirile copilului față de părintele aliat – Explorează trăirile și opiniile copilului în același mod în care ai făcut-o pentru părintele respins. Nu uita că respingerea manifestată de copil poate avea legătură mai mult cu părintele aliat decât cu cel respins.

Participă la aranjamentele făcute pentru reconciliere – Explorează împreună cu copilul tipul de aranjamente care l-ar face să se simtă mai confortabil și mai în siguranță în prezența părintelui respins.