Medierea familială în Spania. Introducere (I)

O intervenţie de abordare a separărilor de cuplu

Mediator Anca Sîrbeanu

Separările cuplurilor reprezintă o cauză frecventă de stres emoţional şi determină, în multe cazuri, suferințe psihologice precum şi simptome fizice asociate cu astfel de tulburări.

Profesioniştii din sferele juridice, psihologice şi sociale s-au confruntat timp de decenii în domeniul muncii lor cu fenomenul de divorţ şi, analizând rezultatul experiențelor, au luat în

considerare nevoia ambelor părți de a atenua costurile emoţionale provocate de divorţ şi

pentru a evita daunele pe care rupturile dificile şi traumatice le provoacă minorilor.

Medierea familială apare ca o nouă alternativă de gestionare a conflictelor care decurg din

separare, este un model de intervenţie structurată care are scopul de a ajuta cuplurile în situaţii de separare sau divorţ să elaboreze un acord durabil și mutual acceptat pentru o nouă reorganizare familială, ținând seama de nevoile individuale ale fiecăruia dintre membrii familiei și, în special, ale copiilor.

Aceasta se desfășoară în cadrul mai multor întrevederi în care sunt prezenți cei doi membri ai cuplului şi mediatorul, acesta din urmă orientând negocierea in sensul cuprinderii tuturor aspectelor care au determinat destrămarea.

Medierea familială dă importanţă cuplului, favorizează adoptarea de acorduri şi considera că părţile aflate in situații de divorţ sau de separare nu sunt adversari, ci protagoniști cu un interes comun: copiii lor.

INTRODUCERE

După cum este bine cunoscut în lumea medicală, "tulburările psihice şi suferințele psihosociale sunt în mod semnificativ prezente în cadrul consultațiilor de îngrijire primară, iar medicii realizează intervenţii psihoterapeutice mult mai frecvent decât estimările efectuate.

Ei bine, deoarece fără nici o îndoială, ar putea fi ratificat atât de către medici dar şi de către alţi specialişti, una dintre cauzele frecvente de stres emoţional este provocată de întreruperea sau încetarea convieţuirii matrimoniale, experiență pe care Rojas Marcos o descrie în cartea sa ¨Perechea ruptă " ca fiind una dintre ¨cele mai traumatice, amare și dureroase pe care oamenii le pot suferi"

Este cunoscut că psihiatrii descriu foarte grafic că, "după separare, atât bărbaţii cat şi femeile

trec printr-o perioadă de teribilă anxietate. Ei se plâng de imposibilitatea de a adormi, de

pierderea poftei de mâncare, fiind incapabili să se concentreze asupra locului de muncă, de

multe ori chiar plâng fără nici un motiv aparent. În unele cazuri, ei recurg la alcool, droguri sau tranchilizante, pentru a calma durerea şi starea emoțională¨.

De asemenea, copiii cuplurilor aflate în situații de separare pot experimenta încă din primele momente de tensiune probleme de diferite tipuri, cum ar fi: introversiune, lipsa poftei de mâncare sau de regres sau de scădere a performanţelor şcolare; de obicei, simptomele sunt trecătoare, dar acestea provoacă părinţilor frică și anxietate.

El susţine că "numeroase studii au arătat că perechile rupte sunt mai predispuse la boli fizice şi psihice: hipertensiune arterială, ulcer gastric, colită, infarct miocardic, anxietate şi în special depresie".

Pentru prevenirea sau, cel puţin, în încercarea de a atenua aceste tensiuni cauzate de ruptura partenerilor, există un model de intervenţie profesională cunoscut sub numele de mediere familială, iar cunoștințele despre mediere le pot fi foarte utile medicilor de familie, atât pentru informarea cât și pentru recomandarea acelor pacienți care acuză probleme de sănătate determinate de separarea sau ruperea cuplului.

Aşa cum vom dezvolta în continuare, medierea familială poate fi considerată un instrument care să îndrume cuplurile aflate în situații de separare să ajungă la un acord privind efectele acesteia (cereri accesorii divorțului – n.n.; în dreptul spaniol, divorțul a fost târziu legiferat, iar într-o prima fază se cere separarea, nu direct divorțul) și, în acelaşi timp, le facilitează o comunicare ¨mai fluidă¨, care le permite să menţină ulterior relații stabile şi paşnice in vederea exercitării în comun a responsabilităţilor parentale.

În plus, rezultatele medierii se pot concretiza în reale efecte terapeutice, contribuind la depășirea durerii cauzate de separare, "încurajând participanţii să recunoască sentimentele negative care însoţesc schimbarea

Care sunt a doua si a patra saptamana a lunii din programul de relatii cu minorul?

Întrebare:

Am obtinut o decizie judecatoreasca in urma unei tranzactii pe cale amiabila... Dupa nici o saptamana de la semnat, se pare ca avem probleme in a defini care sunt a doua si a patra saptamani ale lunii, asa cum e scris in sentinta judecatoreasca. Va rog sa ma ajutati in stabilirea acestor saptamani. Regret ca am semnat ca primarii fara sa ne punem problema implementarii acestui program, el fiind propus in forma actuala de avocati

Răspuns:

Ca sa raspundem la intrebarea dvs, vă sugerăm să consultați modelul de plan parintesc care se găsește aici: http://www.arpcc.ro/formulare. În pagina numita „Calendar”aveti o desciere exacta a ce inseamna saptamana para si saptamana impara. Judecatorul cand s-a pronuntat cu privire la a doua si a patra saptamana a intentionat sa spuna, saptamanile pare ptr tata si saptamanile impare pentru mama. Ideea de baza este ca parintii vor vedea copiii alternativ (mama in saptamanile impare, 1,3,5,7,9,11, …133, 135, etc. Iar tatal in saptamanile pare 2,4.6.8.10, 12, …, 240, 242, …

Orice alta interpretare este un abuz care un face decat sa inflameze spiritele in detrimnentul copiilor. Mai ales ca sunt luni in vare weekendul este “taiat” de trecerea de la o luna la alta, sau luni care contin 5 weekend-uri.

Va sugeram sa transmiteti acest mesaj si catre mama copiilor dvs. ca sa inteleaga ca modul de calculare a weekendurilor pare si al celor impare nu este o inventie de-a dvs. ci un mod unitar care a fost deja dezbatut si clarificat de organizatiile specializate.

In incheierea mesajului nostru, speram ca si dvs si mama copiilor dvs. o sa gasiti resursele de trata aceste mici neclaritati cu obiectivitate si calm, pornind de la o baza de conlucrare si de la o pozitie de egalitate/respect reciproc. Tineti minte ca un divortul in sine este “traumatizant” ci mai ales relatiile post divort dintre parinti pe de o parte (de exemplu nivelul de conflict) precum si relatia parinte nerezident -- copil pe de alta parte (de exemplu necesitatea de a exista un acces suficient intre parintele nerezident si minori + evitarea boicotarii relatiei de catre parintele rezident)

Să renunț la custodia comună ca să nu o supăr pe mama copilului?

Întrebare:

Noi, părinții copilului, nu am fost căsătoriți... copilul are doi ani și jumătate.... Din cauza neînțelegerilor, dintre mine și ea, doi avocați mi-au recomandat sa renunț la custodia comuna, lăsând-o sa decidă ea ce este mai bine pentru copil... Am reușit totuși sa o conving sa iau copilul direct de la grădiniță, respectiv sa ma invite la aniversările/serbările de la grădinița și de la scoală.

Răspuns:

Noi în nici un caz nu va sfătuim sa renunțați la custodia comuna. Veți avea mult mai puține șanse sa va implicați în viata copiilor sau sa vi se respecte programul de vizitare. Sau dacă nu, sa cereți schimbarea locuinței minorului la dvs, etc. Cu siguranța ca, în interiorul autoritatii parintesti comune, puteți sa acceptați de facto deciziile mamei, ca forma de bunăvoința, etc. Asta e altceva.

Acum divorțul este “cald” și de aceea apar tensiuni intre dvs. Dar NU renunțați la custodie comuna. Și NU renunțați la programul de vizitare acordat de instanta (care și asa e foarte mic). Când sunteți in program cereți sfatul mamei și asigurați-va ca mama are contact cu copilul, ca ii respectați, pe cat posibil sfaturile, doleanțele, etc. … În timp credem ca mama va înțelege ca nu stați aproape de copil cu scopul de a o șicana ci doar pentru ca doriți sa va implicați în creșterea si educarea copilului.

Preluarea copilului de la gradinita e foarte utila. Ideal daca apare si in textul tranzactiei e bine. Idem cu informatiile. Cititi si planul parental propus și vedeți și alte lucruri la care e bine sa va gândiți… nu neapărat acum, dar pe viitor. Copilul e mic acum, când va creste, cerințele și nevoile vor creste de asemenea și mai ales posibilitățile dvs. de implicare (sport, scoală, activități în parc, călătorii, excursii, etc.). Un lucru pe care acum (la cald) poate mama nu îl înțelege, dar il va înțelege pe parcurs. E păcat atât pentru dvs cat și pentru copil sa va pierdeți unul de altul.

De asemenea, incercati sa nu expuneti copilul la conflictul dintre dvs, sa fiti ferm dar să mentineti intotdeauna un ton políticos, respectuos, in discutiile in contradictoriu, etc. Pe termen lung aceasta e cheia succesului, calmul, rabdarea, fermitarea insotita de o anume “detasare”.

Decizie a Curții Constituționale într-un caz de PAS

• Prin Decizia nr 82 din data de 25.02.2003 Curtea Constituțională a României a decis că accesul părintelui nerezident la minor este mai mult decât util chiar și atunci când minorul se exprimă verbal în sensul de a nu accepta acest acces. Cu alte cuvinte, copilul, mai ales cel sub vârsta de 14 ani, nu are un drept de veto iar părintele rezident este obligat să încurajeze și chiar să impună copilului respectarea programului de legături personale decis de către instanță. În această speță instanța spune următoarele: "se poate întâmpla, în asemenea situații, ca părintele căruia i-a fost încredințat copilul să se defuleze, transmițându-i acestuia ostilitatea pe care o resimte față de fostul soț, care, deși, poate întemeiată din punctul său de vedere, nu este de natură să îl descalifice pe acesta din urmă (n.n. părintele nerezident) ca părinte, fiind lipsită de justificare din punctul de vedere al copilului. Prin urmare, instabilitatea afectivă și emoțională a minorului, pe fondul unei imaturități psihice și a lipsei experienței de viață, îl privează pe acesta de posibilitatea de a sesiza care este adevăratul său interes și, adesea, de a discerne intre bine și rău. [...] celalalt părinte, căruia i s-a încredințat copilul și care este debitorul obligațiilor corelative, fiind ținut sa-i asigure fostului sau soț, care și-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menționate constituie, în realitate, mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte fata de copilul său și care subzista atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părintești."

Decizia completă se poate descărca de aici

Exercitarea autorității părintești după divorț (V)

Contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor:

- părinţii se pot înţelege cu privire la contribuţia lor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, înţelegere de care poate lua act notarul în cazul divorţului notarial sau instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ,
- în caz de neînţelegere, instanţa de tutelă stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor;
- obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.
- numai dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani. Pensia de întreţinere poate fi sub o sumă fixă sau o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere. Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.
- întreţinerea datorată de părinte se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
- pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.
- părţile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanţa de tutelă poate hotărî ca întreţinerea să fie achitată prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea, în măsura în care debitorul întreţinerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.
- dacă apare o schimbare în ceea ce priveşte posibilităţile financiare ale părintelui care plăteşte întreţinerea şi nevoia copilului care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

Exercitarea autorității părintești după divorț (IV)

Relaţiile personale ale copilului cu părinţii şi cu alte persoane semnificative din viaţa sa:

- copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

- părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul să aibă legături personale cu acesta;

- în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept.

- copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie

- părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Relaţiile personale se pot realiza prin:

a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are dreptul la relaţii personale cu copilul;

b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;

d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;

e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

f) transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul

Exercitarea autorității părintești după divorț (III)

Locuinţa copilului după divorţ:

- părinţii se pot înţelege asupra locuinţei copilului după divorţ;

- dacă părinţii nu se înţeleg şi decid contrar interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care locuieşte în mod statornic (părinte rezident). Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.

- în mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili ca acesta să locuiască la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea supraveghează copilul şi îndeplinesc tot ce este necesar pentru sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.

- Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau a altor drepturi părinteşti, locuinţa minorului nu poate fi schimbată fără acordul ambilor părinţi. În cazul în care părinţii nu se înțeleg cu privire la aceste aspecte instanţa va decide dacă o schimbare a locuinţei este oportună sau nu.

Exercitarea autorității părintești după divorț (II)

Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori

Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi

- regula este aceea că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi (în limbaj obişnuit - „custodie comună”).

- excepţia: când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi (părinte custodian). În această situaţie, celălalt părinte (părinte necustodian) păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut şi educat, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

- în mod cu totul şi cu totul excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului. În acest caz, instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei.

Exercitarea autorității părintești după divorț (I)

Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Părinţii căsătoriţi exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. În cazul divorţului părinţilor autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor din cod referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care căsătoria părinţilor copilului minor a fost anulată ori a încetat ca urmare a încheierii, cu bună credinţă, a unei noi căsătorii de către soţul unei persoane declarată moartă dar care ulterior s-a dovedit a fi în viaţă.

În limbaj comun se foloseşte sintagma „custodia copiilor”, termen împrumutat din alte sisteme de drept, care nu se suprapune identic cu exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ, dar care este folosit şi într-o serie de documente internaţionale, cum ar fi Convenţia Europeană privind recunoaşterea şi aplicarea hotărârilor privind custodia copiilor şi restabilirea custodiei copiilor din 1980.

Pe lângă dispoziţiile Noului Cod civil privind efectele divorţului în raporturile dintre copii şi părinţi,

trebuie avute în vedere şi drepturile copilului prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi

promovarea drepturilor copilului.

Copiii sub 12 ani nu sunt foarte des audiați in cazurile de custodie si drept de acces din Olanda

Este rezonabil de clar că în Olanda practica nu este conformă Convenției. Cazurile Sahin și Jucius necesită audierea acolo unde personalitatea copilului, dorințele și motivele sale sunt importante pentru decizie. Dar legea, chiar dacă nu interzice audierea copilului care nu a împlinit 12 ani, încurajează vizibilitatea copiilor din acest grup de vârsta. Despre acest lucru se va mai vorbi în Olanda. Poate aveți și voi ceva de spus despre asta.

Am explicat mai sus că în cazul divorțului, regula generală în Olanda este că custodia comună să continue. Oficial, nu exista o nevoie de a audia în vederea custodiei, deoarece nu exista o problema a custodiei. Exista o problema doar daca unul dintre părinți cere custodie unica, sau daca exista o dispută referitoare la dreptul de acces. Asta înseamnă că în teorie, în foarte multe cazuri, copiii nu trebuie să fie audiați în instanța în cazul unui divorț. (Asser-De Boer, p. 673; Heida, FJR 1998, p. 205; Annelies Triest, ‘Het kinderverhoor în het ressort Den Bosch onder de loep’, FJR 2004, 16-26, p. 18.). Oricum, copiii cu o vârsta de peste 12 ani au dreptul să abordeze instanța și să-și spună punctul de vedere în privința custodiei. Acest lucru este garantat de Articolul 1:251 al Codului Civil. Copiii sub 12 ani au și ei acest drept dacă sunt capabili să își aprecieze propriul interes în privința custodiei.

Felul în care sunt puse aceste reguli în practică variază dintr-o parte în alta a Olandei. Mulți judecători vor chema copilul oricum, chiar dacă totul pare să fie în regula în dosar. Dacă discuția cu copilul îi da motive judecătorului să pună la îndoiala compatibilitatea custodiei comune, atunci el va cere o audiere a părinților. Deci se poate întâmpla ca dorințele copilului să aducă părinții în instanța. Dar în practică se pare că doar câțiva copii, care sunt realmente nefericiți în legătura cu aranjamentele referitoare la custodie, să nu poată fi auziți, în particular cei care nu au încă vârsta de 12 ani. Acest lucru nu pare în conformitate cu legislația Curții Europene, am explicat mai sus. De aceea nu este în conformitate cu Articolul 12 din Convenția Copilului. Dar nu am fost rugata să vorbesc despre asta aici.

Sursa:—Cuvântarea d-nei Caroline Forder cu ocazia Conferinței "Tendințe actuale în justiția pentru copil și familie" (15-16 Oct 2009, Bucuresti)^[1]

Discuția dintre judecător și copil nu este secreta in timpul audierilor privind custodia și dreptul de acces in Olanda

Asistentul juridic formulează o notă a discuției dintre judecător și copil. Copilul are voie să citească cele scrise și să semneze. Când părinții se prezintă la divorț, în privința custodiei sau a dreptului de acces, judecătorul le va spune verbal punctele principale ale discuției cu copilul. Copilul este informat înaintea discuției cu judecătorul că punctele principale ale discuției vor fi făcute cunoscute părinților. Părinții nu au acces la raportul scris efectuat de asistentul judiciar așa cum nu au voie să citească scrisorile pe care copilul le scrie instanței.

Mulți judecători se simt inconfortabil cu faptul că discuția nu este secretă. Legea era înainte diferita, judecătorii garantând copiilor confidențialitate. Legea a fost schimbata la 1 septembrie 2007. Atunci a fost realizat faptul că părinții aveau dreptul, garantat de Articolul 6 și 8 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, să fie informați cu privire la ceea ce spune copilul lor. Discuția copilului cu judecătorul este adeseori foarte importantă pentru decizia finală. Iar drepturile părinților sunt afectate de aceasta decizie. Curtea Europeană a susținut – în cazul Sahin și, de asemenea, în cazurile T.P. și K.M. vs Marea Britanie și Venema vs Olanda – că părinții au dreptul de a fi informați. Trebuie să aibă oportunitatea de a proba adevărul și concludența celor spuse. Și trebuie să li se ofere șansa de a demonstra că sunt potriviți pentru rolul de părinți. De asemenea, Curtea Europeană a susținut că părintele trebuie să aibă oportunitatea de a înțelege ce s-a întâmplat în familie. Mai mult, părintele nu trebuie pus într-o poziție dezavantajată atunci când îi este prezentat cazul în instanța. Dacă el nu este informat cu privire la informațiile vitale pe care judecătorul își bazează decizia (cum ar fi : nu vreau să locuiesc cu tatăl meu), părintele este pus în mod nedrept într-o poziție defavorabilă.

Aceasta este o încălcare a Articolului 6 din Convenția Europeană (Moser vs Austria).

Dar mulți judecători olandezi cred că aceasta regulă a transparentei cauzează copiilor probleme. Ei cred că unii copii s-ar putea simți inhibați să vorbească judecătorului dacă părinții vor fi informați despre conținutul discuției. Copilul nu va putea să vorbească liber ci va trebui să aibă grijă să nu rănească sentimentele părinților. Cercetările făcute în Australia au sugerat că aceasta transparență este un factor inhibator pentru unii copii (Cashmore & Parkinson).


Sursa:—Cuvântarea d-nei Caroline Forder cu ocazia Conferinței "Tendințe actuale în justiția pentru copil și familie" (15-16 Oct 2009, Bucuresti)^[1]

Divortul cu minori la Notar -- mult mai repede decat in instanta

Divorțul pe cale notarială ^[3]

Pentru mai multe detalii consultați articolul Divorțul pe cale notarială

Pentru mai multe detalii consultați articolul Paragraful Divorțul prin acordul soților pe cale administrativă sau prin procedură notarială (375-378) din Iurispedia

Divorțul pe cale notarială] Prin procedura notarială pot fi soluționate:

• divorțul prin acord al soților care nu au copii minori,
• divorțul soților care au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați (cu caracter de noutate în noul Cod civil), dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la:
  • numele de familie pe care să îl poarte după divorț,
  • exercitarea autorității părintești de către ambii părinți,
  • stabilirea locuinței copiilor după divorț,
  • modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii,
  • stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

Competent este notarul de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților. Și în acest caz niciunul dintre soți nu trebuie să fie pus sub interdicție, iar consimțământul trebuie să fie liber și neviciat. Cererea de divorț se depune de către soți împreună, dar poate fi depusă și prin mandatar cu procură autentică. După un termen de reflecție de 30 de zile, soții se prezintă personal, și, dacă stăruie să divorțeze, notarul, după ce verifică valabilitatea consimțământului, eliberează certificatul de divorț fără vreo mențiune cu privire la culpa soților.

Practica olandeză privind obligația instanței de a audia minorul în cazurile de custodie și drept de acces

În baza experienței din Olanda va pot spune că exista câteva lucruri asupra cărora se poate reflecta în relație cu audierea minorului în procesele de custodie și drept de acces. Voi menționa câteva dintre ele și poate vom putea vorbi despre asta ceva mai mult. În primul rând voi încerca să rezum legislația și practica olandeză astfel încât să știți pe ce fond se poarta discuțiile.

Codul Olandez de Procedura Civilă, Articolul 809, stipulează că judecătorul trebuie să audieze copilul în toate cauzele care îl privesc pe copil. Instanța este obligată să audieze copilul cu o vârsta de 12 ani sau mai mare. Instanțele olandeze au voie să audieze copii mai tineri dar sunt de asemenea îndreptățite să renunțe la asemenea audieri. În practică, un copil care îi va cere judecătorului să îi vorbească, nu va fi niciodată refuzat. Limita de vârsta este diferita în cazurile de mentenanță. În acele cazuri judecătorul are obligația de a îi asculta pe copiii în vârsta de 16 ani sau mai mari, pentru copiii mai mici audierile fiind discreționare.

Cum se întâmpla aceste lucruri în practică? În timpul divorțului, în vreme ce procesul de custodie sau drept de acces este în desfășurare, instanța trimite copilului de 12 ani, sau cu o vârsta mai mare, o invitație. Este decizia copilului daca dorește să vorbească cu judecătorul sau dorește să-i trimită acestuia o scrisoare. Un copil sub vârsta de 12 ani nu va primi în general nicio invitație. Oricum, practicile variază. Daca judecătorul a observat ceva de natură să îl îngrijoreze în raportul Agenției pentru Protecția Copilului , poate invita chiar și un copil mai tânăr la discuții.

Sursa:—Cuvântarea d-nei Caroline Forder cu ocazia Conferinței "Tendințe actuale în justiția pentru copil și familie" (15-16 Oct 2009, Bucuresti)^[1]




Textul cuvântării se poate consulta aici

Un prim reportaj TV de calitate cu privire la custodia comuna si modul practic in care aceasta se poate pune in aplicare.

Buna seara,

O prima discutie serioasa la TV cu privire la custodia comuna si modul practic in care aceasta se poate pune in aplicare. Credinta noastra este ca, asa cum s-a putut pune in aplicare in tarile mai avansate (SUA are custodie comuna din anii 1980) cu rabdare si cu ajutorul specialistilor se vor putea crea programe de legaturi personale care sa fie utile atat parintilor cat si minorilor.

http://www.tvr.ro/articol.php?id=111963

Asteptam si opiniile dvs, in calitate de specialisti. Puteti oricand comenta articolul-ul pe blog-ul TVR sau pe blog-ul nostru http://blog.arpcc.ro

Cu stima,

ARPCC

Reflectie “in interesul superior al copilului” (articol al psihologului Camelia Borlean)

Reflectie “in interesul superior al copilului”

Prin mediere parintii au controlul asupra divortului lor si asupra relatiilor viitoare de familie. Acestea nu se sfarsesc o data cu divortul.Este o perioada de tranzitie spre o alta etapa a ciclului familiei.

Prin mediere parintii negociaza viitoarele lor relatii din perspectiva responsabilitatilor lor ca parinti si nu din cea a drepturilor lor.

Disputarea custodiei in instanta inseamna ca o a treia persoana hotaraste pentru viitorul relatiilor de familie precum si asupra relatiilor dintre parinti si copiii lor.

Disputarea custodiei prin mediere inseamna ca, parintii sunt cei care decid cum vor fi relatiile lor cu copiii in viitor. Aici, controlul asupra deciziilor il au in totalitate parintii deoarece pozitia de pe care negociaza este una de colaborare si nu de competitie. In mediere se negociaza responsabilitatile parintesti si nu drepturile lor personale.

Intrebarea care se ridica este „Ce va face sa credeti ca o a treia persoana stie ce este cel mai bine si in interesul copiilor dvs.? ” O decizie oricum trebuie luata iar copiii dvs. au nevoie ca dvs. sa faceti asta pentru ei.

Atat judecatorii cat si avocatii sau ceilalti profesionisti sunt repere tranzitorii in viata dvs. Asa cum au patruns in viata dvs., asa si vor iesi. In schimb, ceea ce ramane sunteti tot dvs. si copiii dvs. Daca la casatorie nu ati primit nici un certificat de garantie pentru casnicia dvs., nici o alta persoana sau o hotarare judecatoreasca nu va va inmana certificat de garantie pentru buna functionare a relatiilor dupa divort.

Copiii au nevoie in egala masura atat de prezenta mamei cat si a tatalui care sa-i protejeze, sa-i ingrijeasca, sa-i indrume si sa-i invete cum sa descopere lumea. Daca nu ar avea nevoie de aceste aspecte fundamentale de dezvoltare, nu s-ar mai fi inventat parintii.

Copiii traiesc o trauma puternica atunci cand pierd un parinte prin deces, insa este mai putin traumatic decat atunci cand pierd un parinte prin divort care, deseori il foloseste pe copil ca mijloc in atingerea scopului sau personal in razboiul cu fostul sot sau pur si simplu ii spune sau ii da de inteles prin comportamentul sau ca „Dorinta mea este mai importanta pentru mine decat binele si interesul tau. Aceasta familie nu mai inseamna nimic pentru mine, sunteiti niste obiecte care stau in calea fericirii mele personale”.

„Soarecii de laborator au doar branza si labirinturi. Ce pot spune ei despre trauma? Copiii, insa, au fobii, tulburari de alimentatie, abuz de droguri, tutun, alcool, sarcini nedorite, tulburari sexuale, avorturi, sinucideri si alte arme prin care sa vorbeasca despre trauma lor.” (http://www.guidetopsychology.com/famlytx.htm#divorce).

Si totusi, oamenii raman nepasatori la toate aceste lucruri.

Dosarele intra si ies de pe rolul instantei, raman definitive sau se ataca, parintii raman si 2 sau trei ani pe holurile intantelor disputandu-si drepturi personale in „numele interesului superior al copilului” in timp ce copiii lor incearca in diferite feluri sa vorbeasca despre trauma lor si totodata sa le arate ca lor le pasa si ca au nevoie de parintii lor sa-i protejeze.

Camelia Borlean, psihologul Curtii de Apel Oradea

Primele doua cazuri din România rezolvate prin autoritate părintească comună

A. Este poate prima sentinţă din Romania în care instanţa a decis cu privire la autoritatea părintească acordată ambilor părinţi şi beneficiază de experienţa colegilor din Ungaria unde custodia comună este introdusă de mult mai mult timp. Este vorba, practic, de un aranjament de tip custodie comuna legala, în care copiii stau majoritar la unul dintre părinţi.

Ce este bine:

Considerăm ca este vorba de o sentinţă interesantă prin faptul că:
1. Permite accesul copiilor la părintele nerezident în fiecare zi din timpul săptămânii, pentru trei ore (copiii fiind preluaţi direct de la şcoală/creşă/grădiniţă) … pe vechea legislaţie deosebit de rar se întâmplă ca părintelui nerezident să i se permită accesul la copii în timpul zilelor lucrătoare ale săptămânii.
2. Oferă părintelui nerezident posibilitatea de a găzdui copiii până la jumătate din toate vacanțele. Pe vechea legislaţie multe din vacanţe erau ignorate (de exemplu vacanţa inter-semestrială din februarie sau vacanța din octombrie, cate o săptămână fiecare)

Ce s-ar putea îmbunătăţi şi mai mult:

În opinia noastră, considerăm că aranjamentele de tip custodie comună legală trebuie să cuprindă mai multe nopţi petrecute de copii cu părintele nerezident decât clasicul “primul şi al treilea weekend din luna” (mai ales că deseori sunt luni care au 5 weekenduri !). Cu toate acestea, deoarece nu cunoaştem particularităţile speței nu ne putem pronunţa relative la acest aspect.

B. Este vorba de o tranzacţie încheiata la notariat în Sectorul 5 din Bucuresti - Prin aceasta tranzacţie, în fapt, părinţii au convenit asupra unui aranjament de tip custodie comună fizică în care minorii vor locui alternativ perioade de câte două săptămâni cu fiecare dintre părinţi.

Ce este bine:

Considerăm al doilea document este de asemenea interesant pentru că (deşi nu perfect) arata complexitatea aspectelor pe care, în mod normal, o decizie cu privire la autoritatea parintească comună trebuie să le abordeze pentru a evita neînţelegerile ulterioare.

Ce s-ar putea îmbunătăţi şi mai mult:

În această privinţa vă vom transmite în curând un exemplu de plan parental standard (preluat si adaptat după legislaţia nord-americană) pe care, în mod ideal părinţii trebuie să îl completeze singuri sau ajutaţi de un mediator, ÎNAINTE de a apela la notar sau la judecător. Acesta surprinde intr-un mod structurat mult mai multe din aspectele pe care părinţii trebuie să le ia în considerare când este vorba de a stabili “contractul” după care vor interacţiona în viitor.

Perspective europene privind obligația instanței de a audia minorul în cazurile de custodie și drept de acces

În funcție de circumstanțele cazului, instanța care desfășoară audieri în cazurile de custodie și drept de acces, nu respecta Articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului dacă nu audiază și minorul. Acest lucru derivă din decizia Curții Europene în cazul Sahin vs. Germania (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Marea Camera, 23 iulie 2003, RJ & D 2003 – VIII, p.63, § 66 ; dosarul numărul 30943/06 ; Curtea Europeană a Drepturilor Omului 10 octombrie 2001, §§ 47-49).

Relația dintre domnul Sahin și mama copilului sau s-a sfârșit. Au avut o relație extrem de conflictuală. Instanța a hotărât că dreptul de acces al domnului Sahin la fata sa să fie suspendat, în interesul copilului. Domnul Sahin a depus o plângere a Curtea Europeană, privind, printre alte lucruri, procedura prin care dreptul sau de acces a fost suspendat.

În cazul Domnului Sahin, judecătorul german care a efectuat audierile s-a bazat pe recomandarea unei specialiste în psihologie juvenilă. Ea a sfătuit judecătorul să nu audieze fetița de cinci ani în legătura cu relația pe care aceasta o are cu tatăl sau. Psihologul era foarte îngrijorat că un interviu cu judecătorul i-ar da copilului impresia că perspectiva ei este decisivă. Din același motiv nici psihologul nu a întrebat copilul ce părere are despre relația cu tatăl ei. Camera Curții Europene a Drepturilor Omului a susținut pe 10 octombrie 2001 că această omisiune a judecătorului reprezintă o violare a Articolului 8 al Convenției Europene.

Problema, în perspectiva Camerei, a fost că tatăl nu a fost suficient implicat în proceduri.

Instanța germană ar fi trebuit să audieze minorul și nu ar fi trebuit să permită anularea unor proceduri din cauza unor cerințe vagi formulate de un psiholog, a susținut Camera Curții Europene. Era posibil, în perspectiva Curții Europene, că instanța să hotărască audierea copilului nu de către judecător ci de către altcineva, spre exemplu, chiar de către un psiholog.

Dar Curtea Europeană nu a putut sancționa faptul că minorul nu a fost întrebat despre dorințele și sentimentele lui de nimeni. Curtea Europeană a stipulat că acuratețea și integritatea informațiilor referitoare la relația (atitudinea) copilului cu părintele care cere dreptul la acces sunt instrumente indispensabile în stabilirea dorințelor reale ale copilului. În lipsa acestor informatii, instanța nu poate obține o balanță corectă a intereselor părților (Camera CEDO 11 octombrie 2001, 48).

Decizia a fost întâmpinata cu neîncredere în Olanda. Asta înseamnă că minorul – chiar și în vârsta de cinci ani – trebuia audiat în toate cazurile de custodie și drept de acces? Ei bine, cazul a mers la Marea Camera a Curții Europene. Marea Camera a considerat altceva. Marea Camera a fost impresionata de metodologia și abordarea psihologului și de grija pe care aceasta a arătat-o în formularea concluziilor. Marea Camera a considerat că judecătorul german era îndreptățit să se bazeze pe recomandarea specialistului, chiar daca psihologul nu întrebase copilul despre relația în care aceasta se afla cu tatăl ei. Marea Camera a susținut că se merge prea departe în a spune că minorul trebuie întotdeauna audiat în cazurile de custodie și drept de acces. Daca aceste audieri sunt necesare, asta depinde de toate circumstanțele cazului, țintind în special cont de vârsta și maturitatea copilului. ( § 73).

Cu nu foarte mult timp în urma, Curtea Europeană a adus din nou în discuție aceasta problema. Când personalitatea, motivele și dorințele copilului au o importanță crucială în luarea deciziei, atunci copilul ar  trebui audiat chiar dacă este foarte tânăr. Curtea Europeană a susținut acest lucru în cazul Jucius & Juciuviene vs. Lituania (Curtea Europeană a Drepturilor Omului 25 noiembrie 2008, dosarul numărul 14414/03).

Doua fete foarte tinere, sub vârsta de șapte ani, și-au pierdut părinții într-un accident de mașina. Instanța trebuia să decidă dacă custodia celor doua orfane trebuia acordată bunicilor. În peisaj mai exista o mătușa și soțul ei, care își doreau de asemenea custodia fetelor. Într-o prima faza instanța a acordat custodia fetei celei mai mici – la timpul respectiv în vârsta de doi ani – bunicilor. Instanța a acordat custodia fetei celei mari – în vârsta de șase ani, matisii și unchiului. Bunicii au făcut apel. Curtea de apel nu a programat niciun fel de audieri. Fata cea mare, la momentul respectiv în vârsta de șapte ani, nu a făcut un secret din dorința ei de a locui cu mătușa și unchiul. Curtea de Apel era conștientă de această dorință puternică, dar a ignorat-o, acordându-le custodia bunicilor. Curtea de Apel a remarcat că fata, chiar dacă era foarte clară în exprimarea dorințelor sale, era « foarte tânără ». De asemenea ea a « revelat o instabilitate emoțională atunci când a fost chestionată de oficialii instanței » (§ 10).

Curtea Europeană a susținut că eșecul curții de apel de a audia minorul a violat Articolul 8 al Convenției Europene. Curtea Europeană a considerat că audierea copilului, a mătușii și a unchiului era indispensabilă în vederea luării unei decizii privind viitorul copilului. Aceasta era o decizie care schimba circumstanțele de fapt și în acest caz, caracterul copilului, motivele și dorințele sale jucau un rol central.

Consider că datoria de a audia copilul, credința care survine din analiza cazurilor Sahin și Jucius, nu se aplica acolo unde exista dovezi concrete că audierea copilului nu ar fi interesul lui. În mod repetat și în diverse contexte, Curtea Europeană a spus : «autoritățile naționale ar trebui să obțină o balanță corectă între interesele copilului și interesele părinților iar în acest proces, o importanță particulară ar trebui să aibă interesele copilului, care, în funcție de natura și seriozitatea lor, se pot afla înaintea intereselor părinților. În particular, un părinte nu poate fi îndreptățit de Articolul 8 CEDO să aibă același statut deoarece ar putea să dăuneze stării de sănătate și dezvoltării copilului. . (Vezi Elsholz v Germany, § 50; T.P. și K.M. v Marea Britanie, .....dosarul numărul 28945/95 § 79; Ignaccolo-Zenide vs Romania, dosarul numărul 31679/96 § 94; Nuutinen vs Finlanda, dosarul numărul 32842/96, § 128)’.

Sursa:—Cuvântarea d-nei Caroline Forder cu ocazia Conferinței "Tendințe actuale în justiția pentru copil și familie" (15-16 Oct 2009, Bucuresti)^[1]

Obligația instanței de a audia minorul în cazurile de custodie și drept de acces

Perspectiva Curții Europene

Obligația de a audia minorul

În funcție de circumstanțele cazului, instanța care desfășoară audieri în cazurile de custodie și drept de acces, nu respecta Articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului dacă nu audiază și minorul. Acest lucru derivă din decizia Curții Europene în cazul Sahin vs. Germania (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Marea Camera, 23 iulie 2003, RJ & D 2003 – VIII, p.63, § 66 ; dosarul numărul 30943/06 ; Curtea Europeană a Drepturilor Omului 10 octombrie 2001, §§ 47-49).

Relația dintre domnul Sahin și mama copilului sau s-a sfârșit. Au avut o relație extrem de conflictuală. Instanța a hotărât că dreptul de acces al domnului Sahin la fata sa să fie suspendat, în interesul copilului. Domnul Sahin a depus o plângere a Curtea Europeană, privind, printre alte lucruri, procedura prin care dreptul sau de acces a fost suspendat.

În cazul Domnului Sahin, judecătorul german care a efectuat audierile s-a bazat pe recomandarea unei specialiste în psihologie juvenilă. Ea a sfătuit judecătorul să nu audieze fetița de cinci ani în legătura cu relația pe care aceasta o are cu tatăl sau. Psihologul era foarte îngrijorat că un interviu cu judecătorul i-ar da copilului impresia că perspectiva ei este decisivă. Din același motiv nici psihologul nu a întrebat copilul ce părere are despre relația cu tatăl ei. Camera Curții Europene a Drepturilor Omului a susținut pe 10 octombrie 2001 că această omisiune a judecătorului reprezintă o violare a Articolului 8 al Convenției Europene.

Problema, în perspectiva Camerei, a fost că tatăl nu a fost suficient implicat în proceduri.

Instanța germană ar fi trebuit să audieze minorul și nu ar fi trebuit să permită anularea unor proceduri din cauza unor cerințe vagi formulate de un psiholog, a susținut Camera Curții Europene. Era posibil, în perspectiva Curții Europene, că instanța să hotărască audierea copilului nu de către judecător ci de către altcineva, spre exemplu, chiar de către un psiholog.

Dar Curtea Europeană nu a putut sancționa faptul că minorul nu a fost întrebat despre dorințele și sentimentele lui de nimeni. Curtea Europeană a stipulat că acuratețea și integritatea informațiilor referitoare la relația (atitudinea) copilului cu părintele care cere dreptul la acces sunt instrumente indispensabile în stabilirea dorințelor reale ale copilului. În lipsa acestor informatii, instanța nu poate obține o balanță corectă a intereselor părților (Camera CEDO 11 octombrie 2001, 48).

Decizia a fost întâmpinata cu neîncredere în Olanda. Asta înseamnă că minorul – chiar și în vârsta de cinci ani – trebuia audiat în toate cazurile de custodie și drept de acces? Ei bine, cazul a mers la Marea Camera a Curții Europene. Marea Camera a considerat altceva. Marea Camera a fost impresionata de metodologia și abordarea psihologului și de grija pe care aceasta a arătat-o în formularea concluziilor. Marea Camera a considerat că judecătorul german era îndreptățit să se bazeze pe recomandarea specialistului, chiar daca psihologul nu întrebase copilul despre relația în care aceasta se afla cu tatăl ei. Marea Camera a susținut că se merge prea departe în a spune că minorul trebuie întotdeauna audiat în cazurile de custodie și drept de acces. Daca aceste audieri sunt necesare, asta depinde de toate circumstanțele cazului, țintind în special cont de vârsta și maturitatea copilului. ( § 73).

Cu nu foarte mult timp în urma, Curtea Europeană a adus din nou în discuție aceasta problema. Când personalitatea, motivele și dorințele copilului au o importanță crucială în luarea deciziei, atunci copilul ar  trebui audiat chiar dacă este foarte tânăr. Curtea Europeană a susținut acest lucru în cazul Jucius & Juciuviene vs. Lituania (Curtea Europeană a Drepturilor Omului 25 noiembrie 2008, dosarul numărul 14414/03).

Doua fete foarte tinere, sub vârsta de șapte ani, și-au pierdut părinții într-un accident de mașina. Instanța trebuia să decidă dacă custodia celor doua orfane trebuia acordată bunicilor. În peisaj mai exista o mătușa și soțul ei, care își doreau de asemenea custodia fetelor. Într-o prima faza instanța a acordat custodia fetei celei mai mici – la timpul respectiv în vârsta de doi ani – bunicilor. Instanța a acordat custodia fetei celei mari – în vârsta de șase ani, matisii și unchiului. Bunicii au făcut apel. Curtea de apel nu a programat niciun fel de audieri. Fata cea mare, la momentul respectiv în vârsta de șapte ani, nu a făcut un secret din dorința ei de a locui cu mătușa și unchiul. Curtea de Apel era conștientă de această dorință puternică, dar a ignorat-o, acordându-le custodia bunicilor. Curtea de Apel a remarcat că fata, chiar dacă era foarte clară în exprimarea dorințelor sale, era « foarte tânără ». De asemenea ea a « revelat o instabilitate emoțională atunci când a fost chestionată de oficialii instanței » (§ 10).

Curtea Europeană a susținut că eșecul curții de apel de a audia minorul a violat Articolul 8 al Convenției Europene. Curtea Europeană a considerat că audierea copilului, a mătușii și a unchiului era indispensabilă în vederea luării unei decizii privind viitorul copilului. Aceasta era o decizie care schimba circumstanțele de fapt și în acest caz, caracterul copilului, motivele și dorințele sale jucau un rol central.

Consider că datoria de a audia copilul, credința care survine din analiza cazurilor Sahin și Jucius, nu se aplica acolo unde exista dovezi concrete că audierea copilului nu ar fi interesul lui. În mod repetat și în diverse contexte, Curtea Europeană a spus : «autoritățile naționale ar trebui să obțină o balanță corectă între interesele copilului și interesele părinților iar în acest proces, o importanță particulară ar trebui să aibă interesele copilului, care, în funcție de natura și seriozitatea lor, se pot afla înaintea intereselor părinților. În particular, un părinte nu poate fi îndreptățit de Articolul 8 CEDO să aibă același statut deoarece ar putea să dăuneze stării de sănătate și dezvoltării copilului. . (Vezi Elsholz v Germany, § 50; T.P. și K.M. v Marea Britanie, .....dosarul numărul 28945/95 § 79; Ignaccolo-Zenide vs Romania, dosarul numărul 31679/96 § 94; Nuutinen vs Finlanda, dosarul numărul 32842/96, § 128)’.

Puncte de discuție

În baza experienței din Olanda va pot spune că exista câteva lucruri asupra cărora se poate reflecta în relație cu audierea minorului în procesele de custodie și drept de acces. Voi menționa câteva dintre ele și poate vom putea vorbi despre asta ceva mai mult. În primul rând voi încerca să rezum legislația și practica olandeză astfel încât să știți pe ce fond se poarta discuțiile.

Codul Olandez de Procedura Civilă, Articolul 809, stipulează că judecătorul trebuie să audieze copilul în toate cauzele care îl privesc pe copil. Instanța este obligată să audieze copilul cu o vârsta de 12 ani sau mai mare. Instanțele olandeze au voie să audieze copii mai tineri dar sunt de asemenea îndreptățite să renunțe la asemenea audieri. În practică, un copil care îi va cere judecătorului să îi vorbească, nu va fi niciodată refuzat. Limita de vârsta este diferita în cazurile de mentenanță. În acele cazuri judecătorul are obligația de a îi asculta pe copiii în vârsta de 16 ani sau mai mari, pentru copiii mai mici audierile fiind discreționare.

Cum se întâmpla aceste lucruri în practică? În timpul divorțului, în vreme ce procesul de custodie sau drept de acces este în desfășurare, instanța trimite copilului de 12 ani, sau cu o vârsta mai mare, o invitație. Este decizia copilului daca dorește să vorbească cu judecătorul sau dorește să-i trimită acestuia o scrisoare. Un copil sub vârsta de 12 ani nu va primi în general nicio invitație. Oricum, practicile variază. Daca judecătorul a observat ceva de natură să îl îngrijoreze în raportul Agenției pentru Protecția Copilului , poate invita chiar și un copil mai tânăr la discuții.

Discuția dintre judecător și copil nu este secreta

Asistentul juridic formulează o notă a discuției dintre judecător și copil. Copilul are voie să citească cele scrise și să semneze. Când părinții se prezintă la divorț, în privința custodiei sau a dreptului de acces, judecătorul le va spune verbal punctele principale ale discuției cu copilul. Copilul este informat înaintea discuției cu judecătorul că punctele principale ale discuției vor fi făcute cunoscute părinților. Părinții nu au acces la raportul scris efectuat de asistentul judiciar așa cum nu au voie să citească scrisorile pe care copilul le scrie instanței.

Mulți judecători se simt inconfortabil cu faptul că discuția nu este secretă. Legea era înainte diferita, judecătorii garantând copiilor confidențialitate. Legea a fost schimbata la 1 septembrie 2007. Atunci a fost realizat faptul că părinții aveau dreptul, garantat de Articolul 6 și 8 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, să fie informați cu privire la ceea ce spune copilul lor. Discuția copilului cu judecătorul este adeseori foarte importantă pentru decizia finală. Iar drepturile părinților sunt afectate de aceasta decizie. Curtea Europeană a susținut – în cazul Sahin și, de asemenea, în cazurile T.P. și K.M. vs Marea Britanie și Venema vs Olanda – că părinții au dreptul de a fi informați. Trebuie să aibă oportunitatea de a proba adevărul și concludența celor spuse. Și trebuie să li se ofere șansa de a demonstra că sunt potriviți pentru rolul de părinți. De asemenea, Curtea Europeană a susținut că părintele trebuie să aibă oportunitatea de a înțelege ce s-a întâmplat în familie. Mai mult, părintele nu trebuie pus într-o poziție dezavantajată atunci când îi este prezentat cazul în instanța. Dacă el nu este informat cu privire la informațiile vitale pe care judecătorul își bazează decizia (cum ar fi : nu vreau să locuiesc cu tatăl meu), părintele este pus în mod nedrept într-o poziție defavorabilă.

Aceasta este o încălcare a Articolului 6 din Convenția Europeană (Moser vs Austria).

Dar mulți judecători olandezi cred că aceasta regulă a transparentei cauzează copiilor probleme. Ei cred că unii copii s-ar putea simți inhibați să vorbească judecătorului dacă părinții vor fi informați despre conținutul discuției. Copilul nu va putea să vorbească liber ci va trebui să aibă grijă să nu rănească sentimentele părinților. Cercetările făcute în Australia au sugerat că aceasta transparență este un factor inhibator pentru unii copii (Cashmore & Parkinson).

Copiii sub 12 ani nu sunt foarte des audiați

Este rezonabil de clar că în Olanda practica nu este conformă Convenției. Cazurile Sahin și Jucius necesită audierea acolo unde personalitatea copilului, dorințele și motivele sale sunt importante pentru decizie. Dar legea, chiar dacă nu interzice audierea copilului care nu a împlinit 12 ani, încurajează vizibilitatea copiilor din acest grup de vârsta. Despre acest lucru se va mai vorbi în Olanda. Poate aveți și voi ceva de spus despre asta.

Am explicat mai sus că în cazul divorțului, regula generală în Olanda este că custodia comună să continue. Oficial, nu exista o nevoie de a audia în vederea custodiei, deoarece nu exista o problema a custodiei. Exista o problema doar daca unul dintre părinți cere custodie unica, sau daca exista o dispută referitoare la dreptul de acces. Asta înseamnă că în teorie, în foarte multe cazuri, copiii nu trebuie să fie audiați în instanța în cazul unui divorț. (Asser-De Boer, p. 673; Heida, FJR 1998, p. 205; Annelies Triest, ‘Het kinderverhoor în het ressort Den Bosch onder de loep’, FJR 2004, 16-26, p. 18.). Oricum, copiii cu o vârsta de peste 12 ani au dreptul să abordeze instanța și să-și spună punctul de vedere în privința custodiei. Acest lucru este garantat de Articolul 1:251 al Codului Civil. Copiii sub 12 ani au și ei acest drept dacă sunt capabili să își aprecieze propriul interes în privința custodiei.

Felul în care sunt puse aceste reguli în practică variază dintr-o parte în alta a Olandei. Mulți judecători vor chema copilul oricum, chiar dacă totul pare să fie în regula în dosar. Dacă discuția cu copilul îi da motive judecătorului să pună la îndoiala compatibilitatea custodiei comune, atunci el va cere o audiere a părinților. Deci se poate întâmpla ca dorințele copilului să aducă părinții în instanța. Dar în practică se pare că doar câțiva copii, care sunt realmente nefericiți în legătura cu aranjamentele referitoare la custodie, să nu poată fi auziți, în particular cei care nu au încă vârsta de 12 ani. Acest lucru nu pare în conformitate cu legislația Curții Europene, am explicat mai sus. De aceea nu este în conformitate cu Articolul 12 din Convenția Copilului. Dar nu am fost rugata să vorbesc despre asta aici.

Sursa:—Cuvântarea d-nei Caroline Forder cu ocazia Conferinței "Tendințe actuale în justiția pentru copil și familie" (15-16 Oct 2009, Bucuresti)^[1]