Propuneri privitor la modificarea Legii 272/2004 venind de la un psiholog specializat în problematica divorțului

Bună ziua,

Mă numesc Camelia Borlean şi permiteţi-mi să îmi exprim recunoştinţa pentru sprijinul şi colaborarea dvs. Aş dori să transmit câteva propuneri în legătură cu relaţia copil părinte post divorţ.

1. operaţionalizarea criteriilor de evaluare a familiei (dinamica, structura, istoric, funcţionalitatea relaţiilor, ritualuri, obiceiuri, competenţa parentală - stilurile parentale şi coparentale care au o legătură directă cu ajustarea psihologică a copilului post divorţ) în sensul unei practici unitare la nivelul instanţelor judecătoreşti în vederea stabilirii domiciliul copilului, programul de vizită şi exercitarea autorităţii părinteşti în comun. Este dificil să se adapteze anumite programe din străinătate la cultura poporului român deoarece există diferenţe semnificative. În concluzie, consider că este necesar ca aceste criterii să fie evaluate in cadrul  unor proiecte de cercetare riguroase atât din punct de vedere metodologic dar şi teoretic.

2. diferenţierea conceptuală clară între drepturile copilului şi nevoile copilului

3.necesitatea modificărilor legislative în sensul în dispunerii prin sentinţa judecătorească obligarea părinţilor la consiliere parentală - concept care este diferit de consilierea psihologică. oricât de bună şi potrivită ar fi o sentinţă judecătorească în cazurile de divorţ, dacă nu există contextul adecvat de punere în aplicare a acestei sentinţe şi dacă părinţii nu au abilităţile necesare de a gestiona relaţiile post divorţ, tot timpul în care s-a judecat dosarul, sentinţa dar şi resursele financiare, emoţionale şi de altă natură pe care părinţii, avocaţii le-au învestit în acest proces, sunt în zadar. Unde mai punem suferinţa copilului din toată această perioadă? Oare ea cât costă? Oare care este preţul pe care copiii trebuie să-l plătească pentru lupta părinţilor din arenă justiţiei?

 O sentinţă judecătorească nu poate mulţumi în egală măsură ambele părţi deoarece ele se află pe poziţii de competiţie atunci când vin în instanţă şi nu pe poziţie de colaborare ca atunci când vin în mediere.

Părţile îşi urmăresc în instanţă interesul lor propriu şi nu pun atât de mare accent pe relaţie. În mediere părţile sunt interesate atât în satisfacerea intereselor lor cât şi a relaţiei lor post-divort. De altfel, amintesc ceea ce R.E.Emery arată că prin medierea în divorţ părţile îşi "renegociază relaţiile viitoare".

Responsabilitatea pentru decizia pe care judecătorul o ia pentru familiile aflate în divorţ este una extrem de mare. Din acest motiv are nevoie să fie în cunoştinţă de cauză atunci când hotărăşte asupra familiei deoarece va schimba pentru totdeauna relaţiile dintre membrii săi. Din acest motiv o cunoaştere a caracteristicilor familiei cu scopul unei  evaluări  atente a familiei aşa cum am arătat la pct.1 este absolut necesară.

În concluzie, în cazul în care s-ar prevedea obligarea părinţilor la consiliere parentală prin sentinţa judecătorească s-ar atinge 2 obiecte: informarea părinţilor cu privire la divorţ şi ajutarea lor cu privire la dezvoltarea unor abilităţi adecvate de gestionare a relaţiei parentale dar şi de gestionare a propriilor lor emoţii raportate la divorţ.Un al doilea obiectiv ce priveşte copilul: părinţii fiind asistaţi de către psihologi, asistenţi sociale, jurişti în punerea în aplicare a sentinţei şi dezvoltarea unor abilităţi de gestionare a relaţiei post-divort va avea ca efect îmbunatăţirea stilului parental şi coparental care , aşa cum arată studiile, sunt într-o relaţie directă cu ajustarea psihologică a copilului post divorţ; pe de altă parte, avantajele acestei consilieri parentale sunt acelea că în urma acestui proces se poate determina o creştere a  responsabilităţii părinţilor cu privire la relaţiile lor de familie post-divort, îşi pot dezvolta abilităţi noi, adaptative de gestionare a conflictului şi de rezolvare de probleme. În acest fel, ei contribuie la menţinerea stării de sănătate psihică şi a stării de bine a copilului. Aşa cum am mai arătat, starea de bine a copilului depinde în primul rând de relaţia dintre cei doi părinţi, de caracteristicile lor psihologice şi de personalitate care sunt reflectate în stilul parental. Astfel, i se asigura copilului un mediu predictibil, de confort şi siguranţă în care să se orienteze pe sarcinile specifice vârstei sale de dezvoltare şi nu pe conflictul dintre cei doi părinţi. Pe termen lung, consider că aceste demersuri ar avea un impact pozitiv cu privire la menţinerea stării de sănătate publică, deoarece cred că este o chestiune de sănătate publică - familiile în divorţ reprezintă o "populaţia  specială cu nevoi speciale ". Conform modelului transmiterii intergeneraţionale: În concordanţă cu noţiunea transmiterii intergeneraţionale, un număr mare de cercetări au arătat că divorţul părinţilor are ca rezultat creşterea probabilităţii ca şi copiii acestora să îşi termine căsnicia printr-un divorţ (Amato & Rogers, 1997; Bumpass, Martin, & Sweet, 1991; Feng, Giarrusso, Bengtson, & Frye, 1999; Glenn & Kramer, 1987; Wolfinger, 1999).Dacă divorţul are o componentă inter generaţională, este posibil ca şi dezacordul marital să se transmită în acelaşi fel. Problemele conjugale măresc riscul ca o căsnicie să se sfârşească printr-un divorţ, însă nu toate divorţurile sunt precedate de lungi perioade de conflict parental; pe de altă parte, o seamă de căsnicii „intacte” sunt dominate de multe tensiuni parentale cronice (Amato & Booth, 1997; Heaton & Albrecht, 1991). 

4. Schimbarea de perspectivă asupra audierii minorului şi a tehnicilor folosite în ascultarea minorului. Studiile recente arată că pentru copil este important să i se asculte părerea deoarece se simte şi el un membru important căruia i se recunoaşte poziţia în sistemul de familie. Participarea copiilor la procesul de luare a deciziei poate avea ca rezultat o mai bună acceptare a deciziei luate şi poate stimula copilul spre o etapă de dezvoltare mai matură şi mai responsabilă.

În ceea ce priveşte consultarea sau ne-consultarea copiilor cu privire la decizii, majoritatea copiilor au apreciat şi valorizat faptul că au fost consultaţi şi că părerea lor a fost ascultată şi se simt "uşuraţi", "eliberaţi " de "povara" gândurilor şi părerilor pe care le au ei despre familia lor.

Acestea sunt câteva dintre cele mai importante aspecte pe care cred că ar trebui să le avem în vedere. Pentru aplicarea lor cred că ar fi foarte important şi sprijinul comunităţii, implicarea mai activă în demersurile de informare cu privire la problematica divorţului. Aceste activităţi se pot desfăşura în şcoli şi în alte alte instituţii cu sprijinul mass-mediei. Noua românilor cred că ne lipseşte în primul rând informarea corectă cu privire la un anumit fenomen. Numai aşa părinţii îl pot înţelege şi ulterior au posibilitatea să Aleagă pentru ei cea mai convenabilă şi potrivită alegere despre "cum să arate familia lor post divorţ."

Cu respect, Camelia Borlean

-- 

Camelia-Anca Borlean

mediator, psiholog

psihoterapeut în psihoterapii cognitive şi comportamentale, 

psihoterapie familială sistemică    

email : [email protected]

            [email protected]

PAS Trece de Standardele Frye pentru a fi recunoscut ca proba in instanta

(Traducere: Nicu Dinuţa)

Într-un articol publicat în The Comentator (1), psihologul din Miami, Jerome Poliacoff, Doctor în Filosofie,  a scris un articol în care se pronunţă contra cazului de a lua în considerare Sindromul Alienării Parentale ca diagnostic valabil, precum şi contra acestuia de a fi folosit ca probă în Instanţă. Argumentul lui a fost legal din poziţia sa, citând atât Standardele Frye cât şi Daubert. Concluzia sa a fost că Sindromul Alienării Parentale nu ar putea trece de aceste testări legale şi probabil nu va trece niciodată. Acel articol a fost publicat în anul 2000.

Este probabil ironic faptul că la 22 Noiembrie 2000, la Curtea de Apel din Circumscripţia 13 de aici din Florida, a fost o audienţă în care Richard Gardner, M.D., creatorul Sindromului Alienării Parentale; şi Richard Warshak, Doctor în Filosofie, unul dintre susţinătorii psihologici principali ai Sindromului Alienării Parentale, au depus mărturie timp de două zile în stilul specific unei Audienţe Frye. Ca rezultat, Curtea a hotărât că Sindromul Alienării Parentale a trecut într-adevăr Testul Frye. Testul Frye este asociat cu o Decizie a Curţii Federale de Apel prin care pentru ca o dovadă ştiinţifică să fie admisibilă în instanţă trebuie să fie dobândită folosind tehnici care au obţinut un accept general în domeniul lor. (2) Această decizie a fost pentru prima  dată în Statele Unite când PAS a depăşit acest important prag legal, evident contrazicând predicţiile Dr. Poliakoff.

Punctele cheie ale deciziei Tribunalului sunt discutate pe scurt mai jos:
Mai precis, Tribunalul a decis privitor la "Dacă trebuie să aplic un Test Frye el a trecut testul Frye, şi consider că Sindromul Alienării Parentale a trecut Testul Frye în Sala mea de Judecată care este o Sală de Judecată din cadrul Tribunalului Itinerant din Departamentul Dreptului Familiei, conform dovezilor şi argumentului prezentate în faţa mea." (3)

Dovezile menţionate au inclus mărturia Dr. Gardner, fişa sa biografică, extrase din lucrările sale şi din alte lucrări ale altor scriitori. Tribunalul, după părerea sa, a citat în mod precis un articol publicat aproximativ cu doi ani înaintea acestei audienţe în Ziarul Baroului din Florida, care a fost stabilit ca având "credibilitate". (4)
Tribunalul a mai audiat de asemenea doi psihologi care au argumentat că Sindromul Alienării Parentale nu a fost acceptat în cadrul comunităţii ştiinţifice. Argumentul lor a fost interpretat de către Tribunal ca fiind echivalent cu existenţa unui tip de" luptă disciplinară" în care o facţiune crede în PAS şi cealaltă facţiune nu crede. Tribunalul decide că sub nici o formă această diviziune disciplinară nu invalidează recunoaşterea generală a PAS din partea comunităţii ştiinţifice. S-a argumentat de asemenea că Sindromul Alienării Parentale nu apare în DSM-1V, pe care aceştia l-au oferit ca dovadă a nonexistenţei sale.
DSM-1V este manualul oficial de diagnostic folosit de către specialiştii în sănătate psihică în munca lor cu pacienţii. Este o resursă ce conţine coduri de diagnosticare şi criterii de diagnosticare. Argumentul s-a bazat pe faptul că dacă PAS nu poate fi găsit în DSM-1V, nu există.

Tribunalul a considerat acest argument ca fiind casant. Tribunalul motivează că PAS a fost descris întâi în 1985, şi DSM-IV a fost actualizat ultima dată în 1994, doar la 9 ani după descrierea originală a PAS de către Dr. Gardner.

De vreme ce DSM – urile sunt rescrise la un interval de zece şi doisprezece ani, reflectând cunoaştere ştiinţifică sporită, Tribunalul a motivat că nu este iraţional faptul că PAS nu ar apărea în DSM-IV la scurtă vreme după ce a fost întâi descris. Pentru a susţine această concluzie Tribunalul a găsit convingător argumentul că SIDA nu s-a găsit în manual de diagnostic medical atunci când a fost descris prima dată, dar acest lucru cu siguranţă nu a invalidat existenţa sa. Pe lângă toate acestea, Tribunalul a găsit convingător argumentul că Gille de IA Tourette şi-a descris sindromul întâi în 1885. Abia în 1980 Sindromul Tourette şi-a găsit calea către DSM, la aproximativ 90 de ani după descrierea sa.

Aşadar, faptul că Sindromul Alienării Parentale nu a apărut în DSM decât la nouă ani după descrierea sa originală, este un argument invalid împotriva inexistenţei sale.
Tribunalul a găsit de asemenea semnificativ faptul că, la propunerea Dr. Richard Warshak , Asociaţia Americană de Psihologie citează aprobator lucrările scrise de către Dr. Gardner în ghidul custodiei copilului. De fapt, Dr. Gardner este singurul autor printre această listă de elită a lucrărilor citate de către APA, care are trei lucrări diferite citate ca fiind în mod esenţial de ultimă generaţie cu privire la evaluarea custodiei copilului.

În sfârşit, Tribunalul a decis că toate argumentele Dr. Gardner au fost susţinute şi confirmate de către Richard Warshak, profesor doctor, care este psiholog şi profesor titular la o universitate de prestigiu. De asemenea au fost depuse ca dovezi numeroase articole scrise de diverşi autori care au repetat şi au confirmat existenţa Sindromului Alienării Parentale  în cadrul comunităţii ştiinţifice.

Faptul că Sindromul Alienării Parentale a generat asemenea controverse şi dezbateri aprinse, este o chestiune interesantă în sine, şi una care va fi abordată într-un articol viitor. Este suficient a spune că această decizie ar trebui să înceapă să răspundă şi să calmeze unele dintre aceste dispute.

Referinţe:

1. Poliacoff, Jerome H. “Sindrom Alienare Parentală: Testare Teoriei lui Gardner în Instanţele pentru Cauze de Familie” Commentator, vol. 9, pp., 2000.

2. Frye v. Statele Unite, 293F. 1013, 1014, (D.C. Cir. 1923)

3. Kilgore v. Boyd, Tribunalul Itinerant al Curţii de Apel din Circumscripţia 13 din Statul Florida, Judeţul Hillsborough, Departamentul Dreptul Familiei, Caz Nr. 94-7573, Div. D.

4. Bone, J. Michael şi Walsh, Michael, “Detectarea Sindromului Alienării Parentale şi Ce E De Făcut în această privinţă”, Ziarul Baroului din Florida


[ngo500]

Articolul original în limba engleză:

http://www.jmichaelbone.com/pas--frye-test.html

Se poate ca judecatorul sa respinga cererea parintelui necustodian de reinstaurare a autoritatii parintesti comune

Intrebare:

“Acting badly is not only women privilegies. From our side, The child MINOR-NAME is with the father (and I have no problem with that, if  MINOR-NAME likes he can stay) "Physical Joint Custody" it's impossible in our case due to the distance (1700 km);  The "problem" now is that the father who did boycott since 2004,...  he is now affraid that my wife will act like him (especially for going abroad, in case of joint custody he will need the approval of my wife). So he had the "Ancheta Sociala" at his home and I will put only the conclusion, if you want I can send the full document,... but I will have to add where are the lies,... and what to me is not normal / logic. Conclusion is not in respect with the Legislation. Is this correct? Can art. 398 be applied in this case by the judge? Here is the text from “ancheta sociala”:  

“CONCLUZII-PROPUNERI: Avand in vedere cele mai sus prezentate, cu toate ca ancheta sociala a fost efectuata doar cu partea parata, consideram ca este in interesul minorului MINOR-NAME ca tatal sa isi exercite singur autoritatea parinteasca, si sa se mentina in continuare domiciliul copilului la adresa tatalui, urmand ca mama sa mentina o legatura cu fiul sau prin programul de vizitare stabilit.

F.L.

Răspuns: 

Înțelegem din cele descrise de către dvs. că soția dvs. are un copil dintr-o altă căsnicie. Soția dvs a pierdut autoritatea părintească în baza Codului familiei. Mama locuiește în Luxemburg iar copilul locuiește cu tatăl său în Cluj. Înțelegem că soția dvs a depus o cerere de reinstaurare a autorității părintești. De asemenea înțelegem că există o evaluare a autorității tutelare care ar recomanda, se pare, ca în situația copilului MINOR-NAME să se păstreze custodia unică acordată tatălui și să se respingă cererea mamei pentru custodie Comună. Ne-ați contactat pentru o opinie cu privire dacă acest lucru este acceptabil din punct de vedere legal

Din înțelegerea noastră a legislației faptul că cei doi părinți locuiesc în țări diferite sau faptul că există neînțelegeri între părinți privitor la modalitățile de creștere și educare ale copilului nu ar trebuie  să constituie motive valid pentru ca judecătorul să respingă cererea părintelui nerezident de a se exercita autoritatea părintească în comun.

 Dacă totuși un astfel de caz va apărea, ar fi un precedent deosebit de negative împotriva căruia ARPCC se va implica să îl rezolve. În acest caz vă rugăm să ne transmiteți informațiile relvante (numărul de dosar și motivarea judecătorului)

Cu deosebită considerație,

Colectivul ARPCC 

Zece "mituri" împotriva custodiei comune şi de ce ele nu au sens (DCNAS)

Adaptare după Glenn Cheriton şi Robert Franklin

Drepturile fără responsabilitate înseamnă tiranie. Părinţii trebuie să aibă un echilibru între drepturi şi responsabilităţi.  Cei mai buni părinţi sunt ambii părinţi.

1. Custodia comună îi face pe copii să se simtă mai puţin în siguranţă

DCNAS: custodia unică, mai ales atunci când a fost încredinţată mamei, creşte riscul pentru copii să fie expuşi la abuz fizic şi neglijare. Noii prieteni ai mamelor sunt statistic înclinaţi spre abuz sexual decât tatăl natural. Violatorii aleg frecvent copii fără tată ca victime. Custodia comună reduce conflictul în cadrul procesului de divorţ şi pe termen lung. Toate acestea demonstrează că împărţirea custodiei este de departe mai sigură pentru copii decât un status quo stabilit în instanţă sau custodia unică.

2. Nu ar trebui să există prezumţia unor decizii luate din start (cum ar fi prezumţia de autoritate părintească comună)

DCNAS: Avem o serie de prezumţii în lege: prezumţia de nevinovăţie şi în legislaţia familială prezumţia că soţul este tatăl copilului provenit din căsătorie. Acesta este, în mare, setul de probe de bază de la care se porneşte într-un proces. Părinţii căsătoriţi sunt egal răspunzători pentru copii lor. Custodia comună pur şi simplu continuă prezumţia de mai sus în cadrul divorţului, în cazul în care una din părţi ar dori să  nu-şi asume răspunderea egală. Această prezumţie are sens şi poate fi răsturnată cu argumente temeinice în faţa instanţei, în caz de nevoie.

3. Paternitatea egală este o construcţie de tipul „one-size-fits-all”, dar fiecare caz trebuie să fie tratat ca special pentru că fiecare copil este special. 

DCNAS: Sistemul anterior este tot un sistem de tipul „one-size-fits-all” care impunea ca tatăl, să aibă „acces la copil” de două ori pe lună, dacă mama îi permite. Custodia comună (mai ales daca regula ar fi de tipul custodie comună fizică – adică domiciliu dual) stimulează părinţii să găsească de comun acord un aranjament potrivit cu posibilităţile lor de angajare reale: custodie comună fizică, alternarea perioadelor în care copiii sunt în grija fiecăruia dintre ei, ocrotire paternă paralelă, planificare parentală, custodie comună, rezidenţă alternativă, ”nesting” şi multe alte posibilităţi. Nici în prezent instanţele de familie nu consideră fiecare caz individual, ci amestecă majoritatea prolemelor familiale într-un stereotip depăşit, sexist şi inflexibil. 

4. E firesc ca mamele să primească custodia copiilor sau locuinţa exclusivă a copilului pentru că ele se ocupă majoritar de copil în familiile neseparate.

DCNAS: Măsurarea paternităţii prin numărul de ore acordate îngrijirii copilului exclude ceea ce fac majoritatea taţilor în prezent. Taţii par să acorde în prezent mai mult timp adolescenţilor în ultimii zece ani şi par să aibă o influenţă mai puternică asupra dezvoltării pozitive a copiilor lor.  Asupra succesului social şi educaţional, de exemplu. Perioada de consiliere parentală premergătoare separării nu poate prevedea nevoile post-separare ale copiilor. Majoritatea cercetărilor ştiinţifice serios documentate au evidenţiat faptul că un copil are nevoie de ambii părinţi.    

5. Este mai bine ca instanţa să acorde custodia către părintele cel mai bun.

DCNAS: 90%  dintre atribuiri sunt custodii materne unice, dar 90 % din taţi nu sunt nepotriviţi. Copii au nevoie şi le este benefică prezenţa ambilor părinţi. Cei mai buni părinţi sunt ambii părinţi.

6. Sistemul se orientează „pentru asigurarea interesului superior al copilului” - e suficient aşa

DCNAS:  Sistemul legal actual este un sistem bazat pe regula „câştigătorul ia totul”, sistem care afectează şi custodia comună. Chiar judecătorii admit că sistemul este prea costisitor, prea lent pentru nevoile copiilor. România a fost deseori condamnată la CEDO pentru timpul extrem de lung necesar procedurilor judiciare chiar şi în situaţiile în care interesul superior al copilului reclamă soluţionarea rapidă a procedurilor.

7. Custodia comună nu este practică dacă înseamnă să impui exact timp egal pentru fiecare părinte. 

DCNAS: Paternitatea egală în căsnicie nu impune împărţirea exactă a timpului între părinţi de ce se dă această interpretare greşită la divorţ? Înseamnă statut egal şi respect egal pentru ambii părinţi. Înseamnă că un părinte nu poate reduce arbitrar, prin intermediul instanţei, timpul pe care celălalt părinte îl petrece cu copilul sau să-l excludă din viaţa acestuia, fără a prezenta motive bine întemeiate pentru această decizie. 

8. Problema o constituie părinţii răi, actualul sistem face tot ce poate mai bine.

DCNAS: Legile care stimulează conflictul cu privire la familie obligă părinţii să se lupte în momentul în care sunt vulnerabili din punct de vedere emoţional, furnizând o bază pentru acuzaţii false şi exagerate care exacerbează conflictul. Sistemul ne-adversativ (medierea) care se utilizează în variate ţări arată că majoritatea copleşitoare a părinţilor pot să-şi pregătească propriile planuri parentale şi să le facă să funcţioneze dacă nu ar exista efectele perverse ale aplicării sistemului legal (de exemplu preferinţa maternă în stabilirea locuinţei minorului). 

9. Sistemul a suferit o serie de schimbări reale.

DCNAS:  Schimbările există pe hârtie dar sunt puţin implementate în practică.

• Deşi amestecul statului în viaţa de familie ar trebuie să fie minimal, în continuare sentinţele emise de către majoritatea instanţelor, dacă părinţii nu ajung la un acord, sunt abuzive din punctul de vedere al timpului pe care părintele nerezident îl poate petrece cu copilul.
• Deşi legislaţia impune stabilirea locuinţei la o anumită adresă (pentru ca copilul să nu fie mutat dintr-un loc în altul la bunul plac al părintelui rezident – altfel nu s-ar mai fi inventat instituţia locuinţei minorului) majoritatea instanţelor preferă să continue ”să încredinţeze” copilul părintelui rezident sub forma stabilirii unei locuinţe generice ”la mama” ceea ce dă naştere abuzurilor.
• Deşi legislaţia prevede că doar în cazul unor motive temeinice se poate ca unui părinte să îi fie retras exerciţiul autorităţii părinteşti instanţele în mod greşit acceptă simpla declaraţie de renunţare a părintelui (eventual convins financiar de către celălalt) la autoritatea părintească.
• Deşi legislaţia prevede cu prioritate ca pensia de întreţinere să se plătească în bani aproape nici un judecător nu va ţine cont de o asemenea cerere argumentând cu tot felul de motive în afara cadrului legal refuzul său.
• Deşi există minunate legi anti-discriminare, inclusiv articole clare de lege care afirmă că maternitatea nu trebuie să fie sursă de discriminare, majoritatea instanţelor aplică cu consecvenţă principiul preferinţei materne în toate cazurile contestate – orice mamă cu o minimă competenţă morală şi materială de a creşte copiii va primi încredinţarea (sub forma mascată a stabilirii locuinţei copilului la mamă) indiferent cât de capabil parental este părintele de sex masculin.
• Deşi există o lege a medierii şi filozofia legislativă este aceea de a favoriza medierea, instanţele nu penalizează în vreun fel în decizia privind stabilirea locuinţei minorului mamele care refuză medierea sau care adoptă comportamente de boicot a relaţiei copilului cu celălalt părinte (preferinţa maternă  ”bate” orice alt argument.

10. “Părinţii nu trebuie să aibă nici un fel de drepturi dacă aceste drepturi intră în conflict cu nevoile copilului”.

DCNAS: Părinţii sunt responsabili pentru copii lor şi au dreptul să le asigure toate nevoile de sănătate şi educaţie pentru copii lor şi să le reprezinte interesele. Comparativ, avocaţii şi ceilalţi profesionişti din sistem nu au nici o responsabilitate pentru consecinţele actelor lor, pentru modul în care acţionează sau nu în sistemul juridic atâta timp cât nu încalcă prevederile „codului etic”. Responsabilitatea fără drepturi înseamnă sclavie. Drepturile fără responsabilitate înseamnă tiranie. Părinţii trebuie să aibă un echilibru între drepturi şi responsabilităţi.   

Traducere şi adaptare Codin Băltăgan

Raport psiho-social realizat de specialistii canadieni

Bună ziua,

Avem plăcerea să vă punem la dispoziție un raport psihosocial realizat de către specialiștii canadieni la cererea instanței unei instanțe de judecată, pentru o familie care a avut un divorț în contradictoriu.

Specialiștii canadieni confirmă că în cazul unor copii cu vârsta de 6 și 8 ani este în interesul superior al copiilor ca aceștia să locuiască alternativ cu fiecare dintre cei doi părinți, o săptămână cu mama și o săptămână cu tata. Raportul demască mitul existent în prezent în mintea majorității specialiștilor români și care afirmă (învățat de pe vremea când INM-ul prelucra codul familiei din 1956) că în interesul "stabilității" minorului acesta trebuie să aibă o singură casă.

De altfel, nenumărate studii (de exemplu studiul Kelly)  arată că stabilitatea minorului este în principal legată de stabilitatea (adică previzibilitatea, regularitatea, frecvența întâlnirilor) relațiilor cu cele două figuri primare de atașament (mama și tata) iar nu de o anume locuință.

Publicăm acest raport cu speranța că din ce în ce mai mulți din specialiștii implicați în justiția pentru minori vor lua în considerarea eventualitatea dimensionării mai largi a programelor de legături personale acordate părinților nerezidenți. Acest tip de programe sunt în interesul minorilor implicați chiar și atunci când părinții nu pot să ajungă la un consens.

Raportul complet se poate descărca de aici:
https://docs.google.com/file/d/0B-iOqOKLc35PR2g0eEc5cHVkWmc/edit

Cu deosebită considerație,
Codin Baltagan. ARPCC

Lumea lui Adolf ... o poveste cutremurătoare despre alienare

http://www.paternita.info/fatherhood/pas/divorce-pas.html

dați click pe imagine petnru a porni filmul sau dați click aici

Ce vedem în filme despre divorţ nu are legătură cu realitatea

Ce vedem în filme despre divorţ nu are legătură cu realitatea

Interviu cu fondatorul www.paternita.info (pentru revista italiană Affaritaliani.it)

"Divorţul la TV este prezentat ca exacerbând conflictul, în stilul războiului Rozelor, sau pur şi simplu îndulcindu-l, cum face familia Cesaroni. Dar în realitate există o suferinţă profundă". Astfel, FABIO BARZAGLI, tată separat şi la rândul său fiu provenind din părinţi separaţi, intervine la Affaritaliani.it pentru a readuce copiii în centrul dezbaterii cu privire la custodia comună, dezbatere susţinută zilele trecute de părinţi faimoşi ca Matteo Sereni şi Tiberio Timperi. "Copiii suportă consecinţele cele mai dureroase ale separării dar îşi vor da seama doar când vor fi mari"

Marţi 21 Septembrie 2010 17:37 PM

"Este corect să fie apărate drepturile părinţilor separaţi şi să fie luate în considerare toate normativele eficiente, dar să nu uităm drepturile copiilor. În cadrul acestor războaie între părinţi, copiii suferă cel mai mult, în prezent şi când vor creşte, deoarece anumite dureri se concretizează doar când se ajunge la maturitate". FABIO BARZAGLI, responsabil al portalurilor www.infanzia-adolescenza.info şi www.paternita.info a trăit personal experienţa separării copil fiind dar şi în calitate de soţ şi tată.

Deoarece ei sunt cei care plătesc consecinţele cele mai dificile ale separării părinţilor, dar adesea aceştia trec pe planul doi, uitaţi printre cerinţe economice şi numărarea orelor petrecute în casa unui părinte decât în casa celuilalt părinte. "E bine venită iniţiativa legislativă, pentru care mă lupt personal, dar este şi o acţiune morală şi culturală ce trebuie continuată". De ani de zile BARZAGLI este implicat personal în apărarea drepturilor familiei. Colaborează cu Marino Maglietta, preşedinte al asociaţiei Creştere Împreună şi elaboratorul legii 54 din 2006, şi se ocupă în principal de reprezentarea, pe întreg teritoriul Italiei cât şi în apropiere, persoanelor care se confruntă cu drama separării.

Acesta, trăind personal drama, ştie bine ce înseamnă, mai ales atunci când te afli în ipostaza de fiu. "Când părinţii mei s-au separat eu eram deja mare – povesteşte -. Aveam 18 ani, deşi primele discuţii au apărut atunci când aveam 12 ani. Totuşi, abia la treizeci de ani mi-am dat seama câtă suferinţă mi-a adus şi consecinţele pe care le-am suportat în viaţă, de la şcoală la muncă, de la sănătate în raport cu ceilalţi. Separarea, indiferent cum apare, lasă un gol neprevăzut. Din ziua în care încep războaiele între părinţi, înţelegi că nu vei mai putea conta pe ei."

În fiecare an în Italia 450.000 de persoane trăiesc experienţa separării. Dintre acestea o sută de mii sunt copii, printre aceştia, există treizeci de mii de copii care văd cum se distruge de tot sau aproape de tot raportul cu unul dintre părinţi. Pentru ceilalţi, raporturile vor continua oricum într-un mod dezechilibrat: în medie 80% din timp este petrecut cu un părinte, de fapt, "colocatarul", care de obicei este mama, şi 20% din timp cu celălalt părinte. În practică, doar 6/8 din nopţi din treizeci sunt petrecute în casa tatălui. Şi copilul ce provine din părinţi separaţi are cu 77% mai mult posibilitatea de a suferi atacuri de panică.

Prin intermediul broşurilor, emisiunilor TV, cursurilor şi iniţiativelor de sensibilizare, BARZAGLI încearcă să conducă familiile spre o "separare uşoară", de fapt, mai întâi către o "evaluare uşoară" a controverselor, sau o tentativă de reconciliere. Copiii sunt cei care trebuie mai ales urmaţi, deoarece înţeleg ceea ce se întâmplă cu părinţii şi devin suficient de conştienţi pentru a accepta situaţia.

În acest aspect, mass media cu siguranţă nu este de ajutor: "Televiziunea transmite mesaje contradictorii şi prea puţin adevărate. Separarea este prezentată exacerbând conflictul, în stilul Războiului Rozelor, sau îndulcindu-l, cum fac dramele TV de tipul Familiei Cesaroni, care prezintă totul într-un mod uşor şi fericit. Dar ambele cazuri sunt foarte departe de adevăr. În realitate există multă suferinţă profundă ascunsă."

Maria Carla Rota

([ngo457] traducător Nicu Dinuta)

Inițiativa ARPCC de unificare a practicii în materia relațiilor părinți-copii

Începând cu octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului cod civil, ARPCC a pornit o campanie de monitorizare a modului în care noile prevederi sunt puse în practică. Obiectivele acestei campanii sunt:

• de a înţelege care sunt bunele practici în domeniu
• de a vedea dacă există variaţii între modul în care anumite probleme de drept sunt tratate diferit de către instanţe (practică neunitară)
• dacă există variaţii între doctrina şi practica în domeniu

În urma monitorizării situaţiei din primul trimestrul al anului 2012 s-au identificat două probleme de practică judecătorească neunitară. Drept urmare s-au realizat demersuri cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie pentru unificarea practicii judecătoreşti:

• În baza demersurilor ARPCC şi bazându-se pe materialul documentar pus la dispoziţie de către ARPCC, Ministerul Public a redactat iniţial un punct de vedere transmis Curţilor de Apel din România. Ulterior Ministerul Public a promovat în ianuarie 2013 un recurs-în-anulare.
• Cel de al doilea RIL este încă în lucru şi se referă la faptul că instanţele acceptă ca motive temeinice de a retrage exerciţiul autorităţii părinteşti simpla declaraţie a părintelui în cauză. O primă reacţie a Ministerului Public cu privire la această problemă se poate consulta aici.

Asociaţia Română pentru Custodia Comună invită pe toţi specialiştii interesaţi (judecători şi avocaţi) să ne semnaleze şi alte probleme care necesita armonizarea practicii judecătoreşti în domeniul reglementării relaţiilor părinţi-copii post-divorţ. Puteţi transmite informaţiile dvs. la adresa noastră contact [at] arpcc [dot] ro

Custodia comună în Quebec ...

Am primit un mesaj extrem de interesant şi educativ de la un cititor al blog-ului nostru. Am cerut acceptul dânsului pentru publicare. Îl redăm mai jos deoarece considerăm că informaţiile sunt extrem de utile părinţilor dar şi specialiştilor din România pentru a înţelege cum anume exact ar trebui implementată ideea de autoritate părintească comună. 

Din păcate noul cod civil nu pare să prefigureze o schimbare de concepţie în cadrul instanţelor. În continuare (cu mici excepţii care acordă programe nelimitate) programele de legături personale acordate de instanţă sunt "simbolice" mergând pe clasicul "un weekend din două" insuficient păstrării unei relaţii de calitate între copil şi părintele nerezident. 

Ceea ce este în Quebec considerat "program de vizitare minimal standard" (ideea că  minorul să doarmă acasă la părintele nerezident în noaptea de miercuri spre joi, pe lângă weekendurile alternante şi jumătate din vacanţe) nu îşi face nici măcar timid apariţia în sentinţele acordate de către instanţele din România. Instanţele au rămas încă tributare concepţiei că ”copilul trebuie să aibă o singură casă” deşi studiile psihologice arată că sentimentul de stabilitate al minorului este legat în principal de constanţa şi regularitatea integraţiunilor cu figurile principale de ataşament şi nu de a dormi în aceiaşi cameră zi de zi. În lipsa unei minime educaţii psihologice cu privire la nevoile  reale din punct de vedere psihologic ale copilului (de a interacţiona în bază frecventă cu ambele figuri de ataşament, aşa cum o spune Kelly) instanţele române continuă să acorde, sub umbrela noii noţiuni de "autoritate părintească comună", aceleaşi sentinţe restrictive şi dăunătoare dezvoltării psihologice a copilului, care reprezentau regula în vechea legislaţie.

Codin Băltăgan, ARPCC

-------------------------------------------------------------------------------------------

(scrisoare din partea unui părinte canadian de origine Română, repatriat în România. Descrie cum funcţionează custodia comună în Quebec - ţara de inspiraţie pentru noul cod civil al României)

În Quebec din totalul divorţurilor, statistică arată că 80% sunt declanşate de femei. 2% custodia o are tatăl, 15% este custodie comună şi restul custodie la mamă.

Şi ca să lămuresc o treabă, acolo custodie comună înseamnă împărţirea egală a timpului între cei doi părinţi. Eu de ex. am avut copiii o săptămână din două, alternativ. Copiii plecau luni dimineaţa de la mine la şcoală, iar luni după şcoală copiii mergeau la mama. Stăteau la ea până lunea următoare când de la şcoală veneau la mine. Aşa am fost eu sfătuit de cineva ca să cer. Cei mai mulţi făceau schimbul de copii vineri după şcoală. Timpul mi-a dovedit că e cel mai bine lunea. Astfel copilul începe săptămână, şcoală, lecţii şi apoi distracţie în weekend complet. E păcat să strici un weekend schimbând copiii. Apoi în mintea copilului care vine la celălalt părinte vineri seară şi începe distracţia, nu cred că e chiar benefic. În fine nu stau să spun prea multe amănunte dar vă zic că a fost formula cea mai eficace şi pentru copii dar şi pentru părinte. Chiar cel mai puţin traumatizant pentru ei. Şi acolo judecătorii au în obiceiul lor să facă schimbul vinerea şi m-a întrebat de ce vreau aşa şi i-am spus şi a fost de acord. În rest gândiţi-vă şi voi fiecare ce avantaje, dezavantaje sunt.

Copiii aveau condiţii similare, haine, jucării, etc., la fiecare casă şi nu veneau decât cu cărţile şi caietele din ghiozdan. Acolo este obiceiul în toate şcolile ca elevii să ţină cărţile şi caietele la şcoală. Îşi iau acasă numai ce le trebuie pentru ziua următoare că să-şi facă lecţiile. Era un avantaj dar şi dezavantaj câte o dată. Vreau să spun că astfel, lunea copiii nu se cărau cu un sac de bagaje. Desigur când mai era câte ceva de transferat mergeam acasă la maică-sa ca să mai ia câte ceva, un medicament, ochelari, jucării, etc.

Vacanţele se împărţeau egal, apoi Crăciunul şi alte sărbători alternau de la an la an. În vacanţă mare alterna la două săptămâni. La un moment dat am mers la tribunal şi am cerut să-mi dea jumate din vacanţă motivând că fac voiaj în Europa şi la două săptămâni nu rea merge (bani mulţi, fus orar, etc.). Din păcate cu ea nu mă înţelegeam deloc. Spre ciuda ei am obţinut asta la un clic de degete, eu voiaje frumoase, fotografii, ea nici un voiaj şi s-a dovedit că nu-mi dădea o lună dintr-o bucată exact din gelozie. Am avut astfel o lună şi ea o lună, eu lăsând-o pe ea să aleagă de fiecare dată bucata ei de vacanţă, ea având serviciu deci concediu programat iar eu ca patron puteam să-mi iau liber când voiam.

Aş vrea de asemenea să subliniez un fapt şi anume. Văd că aici la noi prin custodie comună se înţelege că stau copiii la un părinte şi celălalt îi vede din când în când. Ei bine, în Quebec este aşa: custodie (garde des enfants) însemna când copiii stau la un părinte iar celălalt are drept de vizită din când în când, miercurea, sâmbătă, etc. între anumite ore. Acolo custodie comună ( garde partagee) înseamnă împărţirea timpului absolut egal, la milimetru. Chiar dacă acolo mama sau tată are custodia (totală), celălalt părinte nu poate fi scos de la autoritatea părintească decât în cazuri extreme: prostituţie, alcoolism, etc. Adică dacă un copil trebuie operat de ex., nu se face fără acordul ambilor părinţi.

Dacă un părinte are numai drept de vizită din când în când, celălalt nu se poate muta cu copiii la altă adresă, în alt oraş sau ţară fără acordul celuilalt.

Deci pentru mine este greşit aici în România să se meargă pe ideii că, custodia comună se confundă cu dreptul de acces. Trebuie luptat pentru a se obţine o adevărată custodie comună, timp egal la cei doi părinţi. Aşa fiecare se poate implica egal în educaţie. Şcoală, doctor, distracţie, etc.

Acolo prima condiţie pentru custodie comună (garde partageee) este ca ambii părinţi să locuiască în acelaşi cartier, în  proximitatea şcolii deci. Şi nu unul lângă şcoală şi altul în capătul opus oraşului sau în altă localitate căci sunt probleme cu ajunsul la şcoală, grădiniţă.

Se face anchetă psiho-sociala. Trebuie să fie condiţii corecte la ambii părinţi. Se vede cum se simt copii la un părinte şi la celalalt. Să fie haine, maşină de spălat, jucării, în fine, e bine să fie tot ce trebuie în casă, să fie ordine, curat, confortabil.

Cu timpul copiii chiar pot să dorească să stea mai mult la unul din părinţi dacă treaba merge mai bine la unul din ei. Aici apare şi un soi de concurenţă, dar nu trebuie insistat pe cumpărarea de jucării sau Mc. Donald, sau jocuri în prostie la calculator. Asta trebuie să vină natural şi în beneficiul copiilor.

Eu nu am fost de acord sub nici o formă cu propunerea nevestei să am numai drept de acces, cum cerea ea, miercuri până joi la oră cutare, etc. I-am explicat judecătoarei că asta nu ar face decât să bulverseze copiii şi mai rău, această fracţionare a timpului, această fâţâiala de colo, colo. Copilul are nevoie de STABILTATE. O săptămână din două este formula cea mai puţin nocivă pentru copil (ideal este să nu fie divorţ). Judecătorul a cerut atunci să se facă anchetă psiho-socială şi aşa am avut un raport beton, în favoarea mea. Custodia totală se dă acelui părinte care este deschis la colaborare, care nu foloseşte copii la răzbunare cum de fapt fac multe persoane în România.

M-am cam lungit, da poate cuiva ajută şi treaba asta.

VC

[ngo492]

Cel care gândeste altfel ,,,

Cel care gândește altfel nu mă jignește, mă completează !

Clarificare Program Ziua de nastere a copilului

Întrebare:  Maine este ziua fiului meu.  Eu inteleg din această SENTINTA  că în acea zi am voie să îl găzduiesc peste noapte (adică din preziua zilei de nastere şi până în seara zileu de nastere. Mama copilului însă interpretează sentinţa precum că am voie să îl văd pe copil în timpul zilei cel mult 2-3 ore. Adica după ora 17:00 de la sfârşitul programului de grădiniţă şi până la ora 20:00. Dar daca ar fi fost asa instanta nu s-ar fi pronuntat cu “iar în ceilalţi ani 4 ore vizitare la domiciliu”.  Practic în interpretarea mamei nu o să să pot să interacţionez cu copilul niciodată mai mult decât 2-3 ore în ziua sa de naştere, ceea ce nu mi se pare o interpretare corectă.

Răspuns: Din parcurgerea dispozitivului sentintei pe care ne-ati pus-o la dispozitie in masura in care aceasta nu a fost modificata in vreo cale de atac (apel, recurs) considerăm că interepretarea corectă se referă la GĂZDUIREA minorilor în acele zile în care copii aniversează momente importante din viaţa lor – aniversarea zilei de naştere sau aniversare zilei de nume). Spre deosebire de VIZITARE, găzduirea minorului la părintele nerezident implică faptul că minorul locuieşte vremelnic la părintele nerezident (una sau mai multe nopţi). În acest caz, deşi nespecificat în clar în sentinţă se subînţelege că este vorba de o noapte. Acesată găzduire peste noapte este importantă pentru dezvoltarea psiho-emoţională a copilului deoarece astfel minorul poate să interacţioneze cu părintele său şi în altfel de contexte decât cele clasice de tip ”vizitare”. De pildă părintele se poate implica în îngrijirea de seară, în făcutul ghiozdanului, în mersul al culcare, în trezitul şi oferirea cadoului dimineaţa precum şi în condusul copilului la grădiniţă. Trebuie să ştiţi că potrivit legii judecătorii sunt obligaţi să redacteze minuta hotărârii în exact ziua în care o pronunţă. De aceea ei fac eforturi să se încadreze în maxim una-două pagini scrise de mână, la finalul unei zile istovitoare petrecute în sala de judecată.  Desigur că limitaţi de timpul avut la dispoziţie, judecătorii sunt deosebit de concişi cu privire la decizia luată. Astfel dispozitivul sentinţei foarte concis poate părea criptic unor nespecialişti. Evident că aceasta poate genera abuzuri de interpretare. Totuşi în acest caz, orice analiză logică a textului clarifică că este vorba găzduire o dată la doi ani iar în ceilalţi ani vizitare de 4 ore la domiciliul lor.  Vă sugerăm pentru orice eventualitate să formulaţi o cerere de clarificare a dispozitivului sentinţei judecătoreşti adresată instanţei care a emis-o. 

Cu deosebită consideraţie,

Colectivul ARPCC


[ngo503]

Ce fac daca sotia a fugit din tara desi locuinta copilului e stabilita la mine?

Întrebare:
"Sunt implicat în 1 caz în care soţia a fugit cu copilul în italia şi cu toate că deja există o hotărâre judecătorească care stabileşte domiciliul la subsemnatul . nimeni nu o pune în aplicare dosar nr 2419/225/2011 la Tribunalul Vâlcea. Ce pot să fac? Cu respect AVI"

Răspuns:
Stimate domn, În măsura în care sentinţa este definitivă şi irevocabilă trebuie să porniţi cu Ministerul Justiţiei un proces de răpire internaţională de minori. Detalii găsiţi pe situl Ministerului Justiţiei. Trebuie însă să vă grăbişi pentru că timpul trece în defavoarea dvs. Mai multe detalii despre răpirea internaţională de minori găsiți aici:
http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83pirea_interna%C8%9Bional%C4%83_de_minori  
Neapărat luați-vă un avocat care să vă reprezinte.

Codin Băltăgan

Fii un tată prezent în viaţa copilului tău

Ce înseamnă să fii un tată prezent în viaţa copilului tău ...  Un excelent material video în limba engleză. (dați click pe imagine pentru a porni filmul)

Pentru toţi cei ce doresc să contribuie la implicarea ambilor părinţi în viaţa copiilor lor pentru a-i creşte ca adulţi împliniţi şi puternici din punct de vedere emoţional.

Vă rugăm să sprijiniţi ARPCC. Puteţi dona cei 2% din
impozitul plătit de dvs. statului român în anul anterior.

Menționăm că toate donaţiile vor fi utilizate exclusiv către astfel de campanii sociale de educare a părinţilor şi specialiştilor cu privire la rolul important pe care ambii părinţi trebuie să îl joace în viaţa copiilor lor.  

Mai multe detalii despre donațiile tip 2% puteți găsi  aici



TRADUCEREA TEXTULUI  ÎN ROMÂNĂ


campanie socială 
a fi tată înseamnă ...
să fii o față  prezentă
să știi să iți exprimi sentimentele 
să fii tată din prima zi
să alegi pentru alţii
să poţi compara cu trecutul şi să încerci altceva
să mergeţi împreună (tu şi copilul tău) 
să conduci prin exemplu
să aduci zâmbetul pe faţa copilului tău 
să fi onest
să ştii să spui "nu" când e cazul
să recunoşti ceea ce merită
a fi tată ... este cea mai frumoasă meserie din lume
şi atunci ...
e important să poţi să explici ce e bine şi ce e rău
să îţi împărtăşeşti pasiunile
să îl înveţi pe copilul tău participare activă
să fi un conducător fără să pierzi prietenia copilului tău
nu poţi să înveţi pe altul ce e fericirea ...
...dar poţi să o demonstrezi zi de zi
Dacă tu ești tată ține minte că tu ești legătura dintre trecut și viitor 
nu uita nici de propriul tău părinte 
mergi cu cu el din când în când
continuă să speri 

Să fi un tată printre ceilalţi taţi ...
înseamnă să îl înveţi pe copilul tău despre 
echilibru
respect 
logică și rațiune
emoții

Nu poţi fi pregătit să ai un copil niciodată 
dar te poţi îmbunătăți zi de zi în a fi un părinte mai bun

Familia (și a fi tată) reprezintă o ”instituție a statului”  și este datoria autorităţilor să protejeze relația părinte-copil.

Tați, vorbiți cu copiii voștri ...

Vă propun un scurt film care ar trebui vizionat de toţi părinţii (taţii - să fie mai responsabili, mamele - să încurajeze relaţia taţilor cu copiii lor).  Indiferent dacă îndepărtarea celei de-a două figuri de ataşament (tatăl) din viaţa copiilor se întâmplă programat (ca urmare a alienării copilului de către o mamă răzbunătoare) sau neporgramat (ca urmare a separării voluntare a tatălui de copii săi) efectele asupra psihicului copilului sunt similare. Un copil care are şansă de a creşte alături de doi părinţi implicaţi (indifernet dacă aceştia sunt sau nu căsătoriţi) și va fi mult mai bine pregătit pentru provocările pe care i le va oferi viaţa.

http://www.paternita.info/fatherhood/absent-father/absentfather.html 

Codin Băltăgan