Pagini

luni, 28 septembrie 2015

Belgia / Olanda au o veritabila regula privitoare la custodia comuna

Buna ziua,

Va retransmit mai jos un feedback interesant din Belgia/Olanda privitor la idea de custodie comuna. Eu spuneam ca scopul organizației noastre este introducerea prezumției de custodie comuna fizica. Răspunsul mediatorului din Belgia a fost acela ca nu ar trebui sa fie o prezumție de custodie comuna ci o regula de custodie comuna care sa descurajeze orice conflict. Pentru ca dacă e doar o prezumție (spune acesta) sa va continua sa se alimenteze conflictul, un părinte încercând sa îl atace și sa îl scadă pe celalalt părinte in ochii copiilor și/sau judecătorului….  In Belgia/Olanda părintii sunt obligați sa redacteze un plan parental împreună. Dacă nu se pun de acord, se judecătorul ordona (de cele mai multe ori) planul 50%-50%. Desigur ca judecătorul verifica circumstanțele cazului și, la nevoie, adaptează planul la nevoie copilului și posibilitățile părinților.

Cam asta e situația acolo in Belgia și Olanda, coerenta cu ceea ce explica d-na judecătoare din Belgia in filmul de aici 

Puteți deci observa ca modul in care s-a structurat jurisprudența acolo este COMPLET diferit de jurisprudența din Romania. Si acolo tot interesul superior al copilului îl urmărește judecătorul. Doar ca in Belgia/Olanda se pornește de la o premiza diferita. De la prezumția ca copilului ii este cel mai bine având alaturi pe ambii părinti (adică locuința alternanta pentru ca, evident, părintii nu mai locuiesc împreună). La noi se pornește de la premiza (scuze ca revin cu aceasta sintagma, nu o fac ca o jignire ci ca o constatare) de tip "codul familiei 1956" ca cel mai bine ii e copilului dacă doarme într-un singur pat (chiar dacă asta înseamnă program minimal cu unul dintre părinti). Ei pun in Belgia/Olanda valoare pe "stabilitatea emoțională" a copilului (care accesează regulat și echilibrat ambii săi părinti) in timp ce judecătorii din Romania pun valoare pe "stabilitatea geografica" a copilului (= adică 2 locuințe l-ar bulversa).

Eu zic ca e foarte putin probabil ca ambele categorii de judecători sa aibă dreptate.  Sunt 2 paradigme sub care operează cele doua grupuri de specialiști. Întrebarea de un million de lire sterline: cum facem ca una dintre cele 2 grupuri de specialiști sa schimbe paradigma sub care operează.

Definiție wikipedia:  Paradigma este o construcție mentală larg acceptată, care oferă unei comunități sau unei societăți pe perioadă îndelungată o bază pentru crearea unei identități de sine (a activității de cercetare de exemplu) și astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini. https://ro.wikipedia.org/wiki/Paradigm%C4%83

CB

From: Jan Piet H. de Man [mailto:[email protected]]
Sent: Monday, September 28, 2015 3:29 PM
To: Contact ARPCC
Cc: cc-members#colibri-europe
Subject: Re: [colibri-members] RE: Expression of Interest for Partnership - DAPHNE CALL

A rebuttable presumption compels parents to rebut the good properties of the other parent and thus enhances their conflict (which is the most damaging to their children’s best interests!), instead of urging them to collaborate to elaborate (if necessary with a compulsory separation parents education and a compulsory mediation tryout) a compulsory common parenting time plan (as is the case in The Netherlands and in Belgian consensus divorce). When they don’t succeed to present a common parenting time plan and instead present 2 different plans, the judge must order the plan that ensures the child to spend the most equally shared parenting time with each of its parents. 

Jan Piet H. de Man 
child and family psychologist 
approved separation and family mediator 
European Institute for the Best Interests of the Child 
Equally alternating Shared Parenting and Nestcare workshop
Ter Voortlaan 58 
B-2650 Edegem 
Belgium 
Tel. (afternoon): 0(032)34405326 
Skype janpieth.deman

-------------------------
Op 28-sep.-2015, om 00:32 heeft Contact ARPCC het volgende geschreven:


However this is not part of the mission of Colibri. although it may be part of the mission of some of its members J We should stay focused on what is our mission: the rebuttable presumption for joint physical custody.


           

Tatal dupa divort



Acest document il puteti gasi si aici : http://goo.gl/nUm8oK


Generalitati

Desi unii barbati sunt tati competenti dupa divort, multi altii se zbat cu rolul de parinte “cu jumatate de norma”. Mai multe tipuri de tati sunt comune, dar exista cativa pasi pe care ar trebui sa-i faca tatii divortati pentru a fi mai implicati in viata copiilor lor.

Printre stilurile problematice, se regasesc: tatal iresponsabil, care isi petrece timpul distrandu-se si nu se implica in educarea copilului, in timp ce mama trebuie sa stea acasa si sa faca fata furiei fiului sau datorata plecarii tatalui; tatal imobilizat, care renunta la contactul cu copiii dupa divort, dar din alte considerente si tatal nesigur, care intreaba daca au ceva important de oferit copiilor lor si daca sunt cu adevarat competenti ca parinti.

Tatal iresponsabil



Multi il considera pe tata ca fiind personajul negativ si idilizeaza statutul independent pe care l-a castigat in urma divortului. Se spune despre el ca acum se distreaza, alearga dupa femei, se eschiveaza de la implicarea in educatia copiilor, in timp ce mama trebuie sa stea acasa si sa faca fata furiei fiului sau datorata plecarii tatalui. Cu siguranta sunt numeroase cazurile in care acest scenariu este valabil. Unii tati sunt complet iresponsabili si nu vor sa-si asume responsabilitatile legate de educatia copiilor dupa divort.
Cand asa stau lucrurile, copiilor ar trebui sa li se aduca la cunostinta acest lucru. Decat sa li se promita o continua implicare, promisiuni care nu vor avea un corespondent real, mamele si tatii ar trebui sa spuna copiilor ca tatal va pleca si nu va reveni cu regularitate si frecventa. Nu este in interesul copilului sa se mentina vii sperantele legate de faptul ca intr-o zi vor fi apropiati de tatal lor.

Promisiunile neimplinite dau nastere la sentimente de neincredere si deziluzie, sentimente ce se vor mentine pe intreg parcursul vietii. Chiar daca aceasta este o realitate cruda de prezentat copiilor, acest lucru nu ar trebui evitat. De prea multe ori, mamele, intr-un mod inadecvat, incearca sa protejeze tatal sau copiii de consecintele comportamentului tatalui, inducandu-i in eroare pe copii.

In mod asemanator, unii tati promit implicare in viata copiilor lor si de cele mai multe ori esueaza sa-si indeplineasca aceste promisiuni. Chiar daca copiii se adapteaza mai usor la un contact neregulat decat la o totala respingere, vizitele fluctuante si inconsistente sunt daunatoare. Acesti copii sufera enorm cand sunt dezamagiti in mod repetat. De asemenea, egocentricitatea copiilor mici ii face sa-si asume responsabilitatea pentru lipsa de disponibilitate a tatalui; ei cred ca daca tatal lor nu ii viziteaza regulat este din cauza ca ei nu sunt demni de dragoste(“Trebuie sa fie ceva in neregula cu mine altfel tata ar dori sa ma vada.”). Acest tip de tata care promite o relatie, dar cu regularitate isi dezamageste copiii vor fi cauza instalarii depresiei la copii lor, diminuarea increderii in sine si o prestatie scazuta la scoala.
Cand tatii isi resping si isi dezamagesc copiii, mamele trebuie sa comunice cu copiii explicandu-le ca acest lucru este rezultatul insuficientei si limitarii capacitatii tatalui sa iubeasca si sa fie parinte; acest lucru nu se datoreaza faptului ca acesti copii sunt nedemni si nu marita sa fie iubiti; nu este nimic in neregula cu ei. Acest lucru trebuie in permanenta subliniat pentru ca in caz contrar ei vor crede ca au un defect major sau ca au facut ceva gresit fapt ce a indepartat tatal de la ei.
Pentru baieti, in mod special, este recomandabil sa dezvolte legaturi stabile cu niste “inlocuitori de tati” ce pot fi intalniti fie in cadrul unor organizatii de profil sau pot fi preoti, prieteni de familie sau, in special, unchi si bunici. De cate ori este posibil, mamele ar trebui sa recruteze barbati ca terapeuti, consilieri, antrenori si profesori.
Mamele care isi cresc singure fii ar trebui sa se straduiasca sa selectioneze profesori care se ghideaza dupa reguli clar definite, impun regulat limite, profesori care pot oferi caldura si afectiune si au cerinte legate de manifestarea unui comportament matur si responsabil. Profesorii permisivi si care nu sunt organizati vor esua dezastruos cu acesti baieti.

Tatal imobilizat



Acesta este alt tip de tata care renunta la contactul cu copiii dupa divort, dar din alte considerente. Multi nu sesizeaza diferenta dintre acesta si tatal iresponsabil, care isi abandoneaza copii, descrise mai inainte.
Cercetatorii au descoperit alt grup de tati care, inainte de divort, erau parinti iubitori si implicati, dar acum le vine prea greu si este prea dureros sa continue implicarea in viata copiilor lor. In unele cazuri, fostele sotii si-au aliat copiii impotriva tatalui pe care il privesc ca pe un dusman. In multe cazuri, aceste mame isi aliaza fiicele impotriva tatalui, transformandu-le in spioni sexuali: “Cu cine mai este tatal tau acum?”

Acestor tati, de altfel responsabili si rationali, le este greu sa-si viziteze copiii in casa altui barbat, sa ii vada pe fuga trebuind sa plece la o anumita ora sau sa tolereze furia copiilor si sentimentele lor de respingere fata de el. Decat sa continue sa fie raniti de aceste atitudini si de aceste aranjamente, acesti tati aleg sa renunte la rolul lor de parinte activ. Este cu atat mai greu pentru un copil sa piarda o relatie care inainte mergea foarte bine. Aproape fiecare tata care nu detine custodia copiilor si care incearca sa ramana un parinte responsabil raporteaza frustrari repetate si amaraciune datorate vizitelor.
Totusi, acesti tati pot gasi alte optiuni de a face fata situatiei decat retragerea si abandonul. Acesti tati ingrijorati dar imobilizati trebuie sa apeleze la un consilier sau la un grup de suport care inteleg obstacolele cu care se confrunta. Cu acest ajutor, pot sa-si controleze tristetea si neputinta in mod eficient si sa continue sa ofere calitate rolului de parinte, asa cun era cazul inainte de divort. 
Atunci cand tatii ori nu pot ori nu sunt interesati in mentinerea unei relatii parentale, copiii sunt confruntati cu o problema extraordinar de dificila. Este mult mai usor sa te adaptezi unei schimbari legate de frecventa contactului cu un parinte decat sa te adaptezi la o intrerupere totala a acestei relatii. Astfel, problemele psihologice sunt mult mai probabil sa se apara la un copil care pierde total contactul cu un parinte, chiar daca acest parinte care pleaca nu a avut o relatie apropiata si stransa cu copilul inainte de divort. Daca tatal pleaca definitiv, apelarea la ajutorul unui psiholog specializat in problemele copiilor sau la un terapeut de familie poate grabi adaptarea copilului la aceasta situatie: o pierdere foarte grea.

Tatal nesigur



Tatii iresponsabili si tatii imobilizati reprezinta doar minoritatea barbatilor divortati. 

Ce este de spus despre marea majoritate a tatilor care devin minimal implicati in viata copiilor dupa divort? Principalul motiv pentru care putini tati isi asuma un rol activ in cresterea copiilor dupa divort este rolul lor restrictiv ca barbati.
Din pacate, multi barbati se intreaba daca au ceva important de oferit copiilor lor si daca sunt cu adevarat competenti ca parinti. De multe ori barbatilor le este greu sa-si educe copiii si sa le ofere suport emotional, si multi barbati si femei sunt de parere ca, prin nastere acesti copii apartin mai mult mamelor decat tatilor. Aceasta lipsa de identificare cu rolul de parinte ii impiedica pe barbati sa participe total in educarea copiilor dupa divort. In schimb, aceasta responsabilitate le-ar reveni in totalitate mamelor, care, in general, se confrunta cu presiuni sociale legate de obtinerea custodiei totale, desi ea si-ar dori sa imparta mai mult aceasta sarcina de educare a copiilor. Din fericire, in general este usor sa maresti gradul de implicare al tatilor.
Intr-un studiu, terapeutii s-au intalnit cu tatii doar pentru cateva sedinte care aveau ca scop incurajarea tatilor de a-si continua implicarea ca parinte si dupa divort. Acesti terapeuti i-au ajutat pe tati sa realizeze ca inca mai aveau un rol important de jucat in viata copiilor lor si mai aveau cu mult de contribuit la dezvoltarea lor. Acesti terapeuti de asemenea i-au ajutat sa puna la punct planuri concrete pentru desfasurarea vizitelor si pentru aranjamente de locuit impreuna care vor asigura un contact regulat intre tata si copil. Aceasta terapie de scurta durata a inregistrat un succes extraordinar. Majoritatea acestor tati inca erau implicati activ in viata copiilor lor chiar la cinci ani de la divort. Acest nivel crescut de participare sustinuta este diferit de nivelul scazut obisnuit la contactului dintre tata si copil.
Doar cu cateva ore de incurajare, impreuna cu planificarea de strategii efective de vizitare, acesti barbati au ramas in viata copiilor lor. Beneficiile acestei implicari au fost in mod clar reflectate in abilitatea crescanda a copiilor lor de a se adapta la divort. Mesajul este clar: Tatii trebuiesc incurajati sa fie implicati activ in viata copiilor lor si dupa divort.



Ref.[ngo4433]

Colectivul ARPCC

miercuri, 23 septembrie 2015

Conferință Custodie Comună





UN MATERIAL PE CARE AR TREBI SA IL VIZIONEZE TOTI JUDECATORII DE MINORI DIN ROMANIA

Atenţie : In cazul in care subtitrarea nu porneşte automat , apăsaţi pe "Ecran Complet" sau "Full Screen", iar apoi in stânga butonului, după "Rezoluţie" / "Setări" găsiţi butonul de "Subtitrări" , click pe el.

Daca nu porneşte subtitrarea sau daca porneşte in alta limba apăsaţi buton de "Rezoluţie" / "Setări" , după care "Subtitrări", iar apoi selectaţi "Română".




În ceea ce priveşte co-parentalitatea deja, conform Legii din 18 iulie 2006, erau mulţi magistraţi care aprobau acest model de domiciliu alternativ. Totuşi, Legea din 18 iulie 2006, nu impunea co-parentalitatea ca un model de referinţă, obligatoriu. Adică, în lipsa unui acord între părinţi, în cazul în care soţul/soţia are custodie pentru creşterea copilului şi dacă unul dintre părinţi o cere, judecătorul trebuie să examineze cu prioritate co-parentalitatea.


Primul criteriu care determină neaplicarea co-parentalităţii este distanţa dintre cele două domicilii ale părinţilor. Bineînţeles, Belgia este o ţară mică, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să respectam ritmul de viaţă al copilului. Nu putem obliga un copil de 5-6 ani să se trezească în fiecare zi la 6 dimineaţa, de altfel asta este opinia mea de judecător, doar pentru ca părinţii să poată beneficia de co-parentalitate. Trebuie respectat ritmul de viaţă al copilului.


Un alt criteriu foarte important pentru aprobarea co-parentalităţii este vârsta copilului. Conform studiilor ştiinţifice, cea mai indicată vârstă pentru debutul co-parentalităţii este între 3 şi 12 ani. În opinia mea de jurist, co-parentalitatea trebuie să coincidă cu începerea şcolii primare. Trebuie, de asemenea, să ştiţi că, după vârsta de 12 ani, în cazul în care până atunci copiii au locuit împreună cu „părintele care are prima decizie”, sunt copii care preferă să rămână cu acesta pentru că deja au o întreagă reţea socială, desfaşoară toate activităţile în apropierea casei şi este foarte greu pentru un adolescent să devină nomad.

Totuşi, co-parentalitatea este foarte răspândită pentru că mulţi părinţi ştiu că este un model ce va fi impus într-o zi de către un judecător. Deja atunci când copilul este foarte mic, dacă părinţii sunt de acord şi se înteleg bine, întocmesc regulat acorduri pentru copiii foarte mici  - 1 ½ - 2 ani – dar este necesar ca părinţii să fie în coeziune, să aibă aceleaşi repere şi aceeaşi stabilitate în viaţă. Deci când părinţii se înţeleg, întocmim acorduri. 


Traducător: Florea Cristina

Colectivul ARPCC

luni, 21 septembrie 2015

International Conference on Shared Parenting 2015 - Bonn, Germany, 9-11 December, 2015




International Conference on Shared Parenting 2015

Best Practices for Legislative and Psycho-Social Implementation

Bonn, Germany, 9-11 December, 2015

Third Announcement

Status 16 September 2015

REGISTER NOW for the International Conference on Shared Parenting 2015 to obtain the early-bird rate of €290 (instead of the standard rate of €320)! The deadline for the early-bird rate is 2 November 2015 (places are limited).
Please also note that delegates booking at least two overnight stays at the conference venue by 22 September 2015 will benefit from an additional discount of up to €20.

The International Conference on Shared Parenting 2015 will take place on 9-11 December 2015 in Bonn, Germany. Following the first international conference in July 2014, experts from science, family professions and civil society will gather from across the world at the “Gustav-Stresemann-Institut (GSI)” in Bonn to present their research and discuss best practices for legislative and psycho-social implementation of shared parenting as a viable and beneficial solution for children whose parents are living apart.

The event will be jointly chaired by the President of the International Council on Shared Parenting (ICSP), Prof. Edward Kruk, MSW, PhD, University of British Columbia, Canada, and the Chair of the ICSP Scientific Committee, Prof. Dr. Hildegund Sünderhauf, Lutheran University Nuremberg, Germany.

The International Council on Shared Parenting (ICSP) is an international association with individual members from the sectors science, family professions and civil society. The purpose of the association is first, the dissemination and advancement of scientific knowledge on the needs and rights (“best interests”) of children whose parents are living apart, and second, to formulate evidence-based recommendations about the legal, judicial and practical implementation of shared parenting.

We look forward to welcoming you in Bonn in December.



Contact:
Angela Hoffmeyer, Secretary General
Phone: +49-170-800 46 15
E-mail: conference at twohomes.org

Acest document il puteti gasi in original aici : http://goo.gl/pwljNo

Colectivul ARPCC

vineri, 18 septembrie 2015

Mai pot face ceva sa ma reconectez cu copiii mei alienati acum 10 de ani?




INTREBARE


In anul 2005 fosta mea sotie mi-a spus ca divorteaza cea ce s-a si intamplat in acelasi an. Instanta a incredintat cei doi copii minori la vremea aceea Claudia 10 ani  si Dan 9 ani la mama lor spre ingrijire iar mie mi-a acordat vizita de 2 ori pe luna respectiv Sambata  (8 ore),o saptamana in vacanta de iarna si 2 saptamani vacanta de vara ,copiii sa fie la mine. Fosta sotie si copiii manipulati de mama lor au refuzat sa ma primeasca (sa respecte sentinta judecatoreasca.) Eu am continuat 5 ani pana in 2010 din 2 in 2 sambete  sa ma prezint la ei dar ori nu-mi deschidea usa ori imi spuneau ca nu vor sa fim impreuna.
Nu am vrut  sa mai inaintez alta actiune in instanta pe aceasta tema dar am fost in audienta la procurorul sef care mi-a comunicat ca nu este consumata sentinta  si ca trebuie apelat la un executor judecatotresc ,ccea ce nu am facut ,deoarece aceasta  varianta am considerat-o  trauma pentru copiii mei
Mentionez ca eu mi-am facut datoria de parinte achitand la timp pensia alimentara care am indexat-o an de an in functie de veniturile mele,fara interventia instantei si lunar ma duceam la scola   (generala ,liceu) luand legatura cu profesorii ,dirigintii chiar si cu pshiologii scoliilor dar fara nici un rezultat.
Am sperat ca cu trecerea timpului problema se va rezolva dar nu a fost asa
 Azi copiii sunt studenti si se poarta la fel ca acum un deceniu .Claudia 20 ani nu pot sa ma apropi de ea,fuge cand ma vede si plange iar Dan ma respinge ridicand tonul si spunand-mi ca nu are nevoie de mine(Dintr-o sursa care nu este foarte sigura am aflat ca mama lor le-a bagat in cap ca nu sunt tatal lor si probabil de asta copiii au aceasta reactie.
M-am adresat dvs. cu speranta ca ma puteti ajuta avand experienta in acest domeniu
Va multumesc anticipat
Cu stima
DBI, Sibiu



RASPUNS


Bună ziua,
Ceea ce au trăit copiii dvs şi dvs se numeşte alienare parentală. Dacă acţiunile alienatorului ce sunt de mare intensitate sau chiar şi de mică intensitate dar continuă pentru o perioadă mare de timp (cum e cazul copiilor dvs) procesul de înstrăinare ajunge să devină definitiv. 
Din păcate la nivelul anilor 2005 fenomenul era puţin documentat în România şi nu existau specialişti care să ştie cum să îl identifice ori să îl combată. Puteţi citi despre alienare în secţiunea www.arpcc.ro/manuale sau în secţiunea www.arpcc.ro/articole a sitului nostru. Avem sute de traduceri deja disponibile în bibliotecă (căutaţi link-urile din stânga). Poate că nici acum nu suntem perfecţi dar măcar judecătorii şi psihologii au materiale în limba română care să explice fenomentul. ARPCC a făcut o misiune din popularizarea cercetarilor din străinătate. La nivel global există un grup de lucru format din câteva sute de specialişti (în general sociologi, doctori psihologi) care militează aparent documentarea şi formalizarea acestui fenomen în cărţile de specilitate (DSM5 şi cartea echivalentă editată de ONU). În DSM5 fenomentul este descris deja dar nu i s-a dat numele de alienare. Separat, sunt anumite state care au legiferat prevederi care să combată alienarea şi, pe acest model încearcă şi România să meargă.  Cazul copiilor dvs din păcate pare să fie unul terminal în care, deveniţi adulţi fenomenul este cvasi-ireversibil. Puteţi să încercaţi să vă apropiaţi prin ei, bazându-vă pe anumiţi intermediari dar nu cred că are rost să vă faceţi prea multe iluzii. Dacă însă doriţi ca astfel abuzuri să nu se întâmple şi altor copii, vă invităm alături de noi, să încercăm să oferim pentru viitor, altor copii o şansă pe care copiii dvs nu au avut-o. Cu deosebită consideraţie
Colectivul ARPCC


ref. [ngo4420]

joi, 17 septembrie 2015

Modificari aduse de catre Guvernul Australiei in sistemul legislatiei familiei



Copia acestui document o puteti gasi aici : https://goo.gl/jgfpNv


În 2006, Guvernul australian a introdus o serie de modificări în sistemul legislaţiei familiei. Acestea cuprindeau modificări aduse Legii referitoare la legislaţia familiei pe 1975 (Cth) (Cth=Commonwealth- n. trad.) printr-un amendament adus legislaţiei familiei pe 2006 (Autoritatea Părintească Comună) (Cth) (Legea referitoare la APC pe 2006) şi modificări ale sistemului de servicii de relaţii de familie. În termeni generali, obiectivul reformelor a fost de a favoriza “schimbări în legislaţia familiei de la o generaţie la alta” şi  “o transformare culturală“ în ce priveşte gestionarea despărţirii părinţilor, “departe de litigii şi în direcţia cooperării între părinţi”. Modificările au fost în parte produsul recunoaşterii faptului că accentul trebuie întotdeauna pus pe interesul superior al copilului şi al faptului că multe dintre disputele cu privire la copii, survenite în urma separării părinţilor, sunt, în primul rând, generate de problemele relaţionale si nu de cele juridice şi care deseori beneficiază mai bine de pe urma unor intervenţii la nivel de comunitate.

Obiectivele strategice ale modificării sistemului familial din 2006 au fost:

1. să acorde ajutor pentru construirea de relaţii sănătoase, puternice şi pentru prevenirea separării;
2. să încurajeze o mai mare implicare a ambilor părinţi în viaţa copilului lor după separare şi, de asemenea, să protejeze copiii împotriva violenţelor şi abuzurilor;
3. să ajute părinţii separaţi să ajungă la un consens în legătură cu ce este mai bine pentru copiii lor (în loc să se certe), furnizându-le informaţii şi sfaturi utile şi oferindu-le servicii eficiente de soluţionare a conflictelor; şi
4. să stabilească un punct de acces cu un înalt grad de vizibilitate care să funcţioneze ca o poartă spre alte servicii şi să ajute familiile să aibă acces la aceste servicii.
Modificările sistemului prin care se oferă serviciile au inclus crearea a 65 de Centre dedicate Relaţiilor de Familie (FRC-uri) în toată Australia, Liniei de Consiliere în Relaţiile de Familie (FRAL) şi Serviciului Online pentru Relaţii de Familie (FRO), finanţarea unor noi servicii pentru relaţiile familiale şi finanţări suplimentare pentru serviciile deja existente. Modificările legislative au cuprins patru elemente principale, care:

cer părinţilor să participe la şedinţe pentru soluţionarea conflictelor familiale (FDR) înainte de a depune o cerere în instanţă, cu excepţia anumitor situaţii, inclusiv cele în care există preocupări legate de violenţă în familie sau abuzuri asupra copilului;
               
pun un accent mai mare pe necesitatea ca ambii părinţi să se implice în viaţa copiilor lor după separare, printr-o serie de dispoziţii, inclusiv prin introducerea unei prezumţii în favoarea împărţirii echitabile a responsabilităţii parentale.

pun un accent mai mare pe nevoia de a proteja copilul împotriva expunerii la violenţă în familie şi împotriva abuzului asupra minorilor; şi

introduc sprijin legislativ pentru procesele legale cu o contradictorialitate redusă, în chestiuni legate de minori.

În anul 2006, Departamentul Procurorului General al Guvernului australian şi Departamentul pentru Familie, Locuinţe, Servicii comunitare şi Afaceri locale au cerut Institutului Australian de Studii asupra Familiei (AIFS)  să efectueze un raport de evaluare a impactului schimbărilor din 2006.

Procesul de evaluare a presupus colectarea de informaţii de la un număr de 28.000 de persoane implicate sau potenţial implicate în sistemul legal pe chestiuni de familie – inclusiv părinţi, bunici, personal din cadrul serviciilor pentru relaţiile de familie, clienţi ai serviciilor pentru relaţiile de familie, avocaţi, profesionişti în domeniul juridic şi funcţionari judiciari – şi analizarea datelor administrative şi a dosarelor de instanţă.

Această evaluare oferă o bază mai amplă de dovezi cu privire la utilizarea şi funcţionarea sistemului juridic în chestiuni de familie în Australia (şi probabil, la nivel internaţional) comparativ cu cea anterior disponibilă.

  Constatările Institutului Australian E2 de Studii asupra Familiei:

Relaţiile de după separare

Dintre părinţii care s-au separat după modificările din 2006, 62% au raportat o relaţie de prietenie şi de cooperare cu celălalt părinte, 19% o relaţie distantă, 14% o relaţie extrem de conflictuală şi 5% o relaţie bazată pe teamă (7% dintre mame şi 3% dintre taţi).

Aproximativ două treimi dintre aceste mame separate şi aproximativ jumătate dintre taţi au raportat că celălalt părinte i-a abuzat emoţional înainte sau în timpul separării. Una din patru mame şi aproximativ unul din şase taţi au declarat că celălalt părinte i-a rănit fizic înainte de separare. Aproximativ unul din cinci părinţi a declarat că are temeri cu privire la siguranţa sa, care erau asociate cu existenţa în continuare a unei relaţii cu celălalt părinte al minorului.   Preocupările cu privire la siguranţă au fost strâns asociate cu antecedente de abuzuri fizice şi emoţionale.

Aproximativ jumătate dintre mame şi aproape o treime dintre taţi au declarat că problemele de sănătate mintală, abuzul de alcool şi droguri, jocurile de noroc sau alte dependenţe erau evidente înainte de separare.
Utilizarea şi eficienţa noilor servicii şi a celor extinse

Per total, utilizarea serviciilor înainte şi după separare, după modificările din 2006, a crescut semnificativ.

Aproximativ jumătate dintre părinţii din familiile ne separate care au avut serioase probleme în relaţie au utilizat serviciile pentru rezolvarea acestor probleme. Cuplurile care nu aveau probleme serioase (aprox. 10%) au apelat mai puţin la serviciile pentru relaţii familiale.

Aproximativ două treimi dintre părinţii care s-au separat după modificările din 2006 au contactat sau au beneficiat de serviciile dedicate relaţiilor de familie în timpul sau după separare.

Părinţii separaţi, care au apelat la servicii, au mai multe probabilităţi, comparativ cu părinţii care nu au apelat la ele, să fi avut probleme cu un impact negativ asupra relaţiei lotizai ales violenţă în familie, probleme de sănătate mintală sau probleme cu abuzul de droguri şi alcool.

Serviciile de soluţionare a litigiilor familiale se ocupă frecvent de cazuri complexe,  cu un grad ridicat de conflictualitate.

În ansamblu, clienţii serviciilor pentru relaţii au oferit acestora feedback-uri favorabile. Serviciile utilizate înainte de separare au fost foarte apreciate de clienţi. La nivel post-despărţire, peste 70% din clienţii FRC şi FDR au declarat că serviciul a tratat în mod egal pe toată lumea (adică specialiştii nu au luat partea nimănui) şi mai mult de jumătate au declarat că serviciile le-au oferit ajutorul de care aveau nevoie. Acesta poate fi considerat un nivel relativ ridicat de satisfacţie, dat fiind faptul că aceste cazuri implică de multe ori emoţii puternice şi un nivel ridicat de conflictualitate şi, de obicei, nu pot fi rezolvate prin soluţii simple.

Creşterea considerabilă a utilizării serviciilor pentru relaţii, atât înainte cât şi după separare, sugerează o schimbare culturală în modul în care problemele care afectează relaţiile de familie sunt tratate.
Coordonarea sistemului legal pe chestiuni de familie şi  căile dreptului familiei
S-au înregistrat progrese în trecerea către o serie de servicii mai sincronizate în sectorul legal si al relaţiilor de familie, iar FRC-urile au devenit, în general, porţi foarte vizibile către sistemul legal al familiei. Cu toate acestea, căile care străbat sistemul trebuie să fie mai clar definite şi înţelese la scară largă. Îndeosebi, există dovezi că unele familii cu probleme de violenţă în familie şi/sau probleme de abuz asupra copilului sunt prinse într-un carusel al serviciilor de relaţii de familie, avocaţilor, instanţelor, protecţiei copilului din partea statului şi al unui sistem de violenţă în familie.

Soluţionarea litigiilor de familie

Utilizarea FDR în urma reformei îndeplineşte în linii mari obiectivele menite să ceară părinţilor să încerce să îşi rezolve disputele cu ajutorul proceselor şi sistemelor de soluţionare a conflictelor pe cale extrajudiciară. Aproape două cincimi dintre părinţii care au folosit FDR au ajuns la un acord şi nu au mai apelat la instanţă. Majoritatea celor care nu au ajuns la o înţelegere în cadrul FDR şi-au rezolvat problemele referitoare la creşterea şi educarea copilului cam la un an după separare, în principal prin intermediul discuţiilor pe care le-au purtat între ei înşişi.

Există dovada reducerii numărului de dispute post-despărţire abordate în primul rând prin intermediul serviciilor legale  şi a creşterii numărului disputelor abordate în primă instanţă prin intermediul serviciilor pentru relaţiile familiale. Aceasta este o dovadă în plus a schimbării culturale, în cadrul căreia un număr mai mare de dispute post-separare legate de minori sunt sesizate şi abordate în primul rând în termeni relaţionali.

Există, de asemenea, dovezi că încurajarea apelării la soluţii non-juridice şi, mai ales, speranţa că cea mai mare parte a părinţilor vor apela la FDR, a însemnat că acestea se produc în anumite cazuri în care există preocupări semnificative legate de violenţă şi siguranţă. Acest lucru sugerează nevoia continuă de monitorizare atentă a proceselor de evaluare şi admitere. Aceste cazuri necesită o triere sofisticată. Recurgerea la instanţă nu este neapărat calea pe care astfel de familii decid să o ia, pentru o serie de motive. Deciziile cu privire la modul în care litigiile sunt soluţionate în astfel de cazuri sunt complexe; nu se poate în mod automat presupune că FDR este neadecvat.

Procedurile dintre avocaţi şi specialiştii FDR, care încurajează cooperarea, este probabil să sporească şansele în luarea celor mai bune decizii dacă să se continue sau nu cu FDR.
Autoritatea părintească comună şi perioada de îngrijire comună

Filozofia împărţirii responsabilităţii părinteşti a fost susţinută covârşitor de către părinţi, profesionişti din sistemul judiciar şi specialişti din cadrul serviciilor de relaţii de familie. Cu toate acestea, mulţi părinţi nu au înţeles diferenţa dintre împărţirea responsabilităţii părinteşti şi împărţirea timpului de îngrijire.

O concepţie greşită, des întâlnită, este aceea că împărţirea în mod egal a responsabilităţii părinteşti permite împărţirea “în mod egal” a timpului de îngrijire şi că, dacă  există împărţirea responsabilităţii părinteşti, atunci instanţa va dispune împărţirea timpului de îngrijire. Această înţelegere greşită se datorează, cel puţin în parte, modului în care legătura dintre împărţirea responsabilităţii părinteşti şi timp este exprimată în legislaţie.

Această confuzie a generat dezamăgire în rândul taţilor care consideră că legea nu acordă şanse egale la “custodie”. Uneori, acest lucru poate fi dificil în ajungerea la înţelegeri centrate pe copil, în cazuri în care planuri de îngrijire comună sau egală nu pot fi puse în practică sau nu sunt adecvate. Avocaţii au fost mai preocupaţi de această problemă decât specialiştii serviciilor pentru relaţiile de familie.

Pe o notă mai pozitivă, modificările au încurajat, de asemenea, mai multă creativitate în adoptarea schemelor care îi implică pe taţi în rutina zilnică a minorilor, precum şi activităţi speciale incluse în planurile adoptate fie în urma negocierii, fie în urma litigiilor.

Deşi doar un număr redus de copii a beneficiat de împărţirea timpului de îngrijire, proporţia minorilor care fac obiectul unor astfel de măsuri a crescut. Acest lucru face parte dintr-o schimbare pe termen lung, produsă la nivel australian şi internaţional.

Majoritatea părinţilor care au adoptat măsura împărţirii timpului de îngrijire au fost de părere că aceasta funcţionează atât pentru părinţi cât şi pentru copii. Dacă, în medie, părinţii care au beneficiat de împărţirea timpului de îngrijire s-au bucurat de relaţii inter parentale mai bune, pentru alţii, violenţa şi preocupările referitoare la siguranţă au fost prezente.

În general, împărţirea timpului de îngrijire nu a părut să aibă un impact negativ asupra bunăstării copiilor, cu excepţia cazurilor în care mama a avut îngrijorări privitoare la siguranţă. Indiferent de schemele de îngrijire adoptate, preocupările privitoare la siguranţă au avut un impact negativ asupra bunăstării copilului.  Cu toate acestea, impactul negativ pe care preocupările legate de siguranţă ale mamelor l-au avut asupra bunăstării minorilor a fost accentuat de punerea în aplicare a planurilor de îngrijire împărţită. 

Violenţa în familie, abuzurile asupra minorilor, problemele de sănătate mintală şi abuzul de substanţe.

Pentru un număr semnificativ dintre părinţii separaţi, problemele legate de violenţă, preocupări legate de siguranţă, sănătatea mintală, alcool şi droguri sunt relevante.

Raportul de evaluare oferă dovada că sistemul legal pe chestiuni de familie mai are drum lung de parcurs până să fie în măsură să răspundă eficient la aceste probleme. Cu toate acestea, există, de asemenea, dovezi că modificările din 2006 au îmbunătăţit modul în care sistemul identifică şi răspunde familiilor în care există preocupări cu privire la violenţa în familie, la abuzuri asupra copilului sau la comportamentele disfuncţionale. În special, încercările sistematice de a analiza astfel de familii în cadrul serviciilor pentru relaţiile de familie şi în unele sectoare din sistemul legal par să fi îmbunătăţit procesul de identificare a unor astfel de probleme.

Legătura dintre preocupările legate de siguranţă ale mamelor şi rezultatele mai slabe în ceea ce priveşte bunăstarea copiilor, mai ales în cazurile în care au existat acorduri cu privire la împărţirea îngrijirii, subliniază nevoia acestor sectoare de a se concentra în mod mai clar pe identificarea puţinelor cazuri cu un grad extrem de vulnerabilitate, în care preocupările legate de copii şi siguranţa parentală trebuie să aibă prioritate în luarea deciziilor cu privire la înţelegerile asupra îngrijirii partajate.

Sistemul judiciar şi Legea APC pe 2006

Numărul total de cereri înregistrate pe rolul instanţei a scăzut iar tendinţa de creştere, înainte de reformă, a numărului aplicaţiilor adresate Curţii Federale a Magistraţilor (FMC) şi de scădere corespunzătoare a cererilor înregistrate pe rolul Tribunalului pentru Familie din Australia (FCoA) a continuat de la modificările din 2006.

Specialiştii din sistemului juridic aveau temeri legate de funcţionarea în paralel a FMC şi FcoA, inclusiv de aplicarea unor abordări juridice şi procedurale inconsistente, precum şi îndoieli că astfel de cazuri sunt audiate în faţa instanţelor competente.

FCoA, FMC şi Tribunalul pentru Familie din Australia de Vest (FCoWA) au adoptat fiecare o abordare diferită a implementării Diviziunii 12A din Partea a VII–a a Legii referitoare la Dreptul Familiei pe 1975. Procesele FMC s-au schimbat puţin (cu toate că această instanţă este percepută ca având o abordare activă a managementului de caz, dinainte de reforme), iar FcoA şi FcoWA au implementat modele cu anumite similitudini, inclusiv limite în depunerea declaraţiilor şi  roluri pentru consultanţii de familie, care se bazează pe evaluări ale familiei înainte de proces şi implicarea pe parcursul procedurilor dacă este necesar.

În timp ce consultanţii în problemele de familie şi majoritatea judecătorilor au fost de părere că modelul FCoA reprezintă o îmbunătăţire, mai ales în ce priveşte concentrarea atenţiei asupra minorului, părerile avocaţilor au fost împărţite, mulţi dintre ei ezitând să susţină schimbările. Printre preocupări se numără lipsa de resurse din cadrul FCoA, care ar conduce la întârzieri, prelungiri şi amânări de procese şi inconsecvenţe  în abordarea juridică a managementului de caz. 

Noile dispoziţii substanţiale cu privire la creşterea şi educarea copiilor introduse în Diviziunea 12 A a Părţii a VII-a din Legea cu privire la APC pe 2006 au fost percepute de avocaţi şi de funcţionarii din domeniul juridic ca fiind complexe şi dificil de pus în practică în sectorul consilierii şi al luării de decizii. Datorită caracterului complex al dispoziţiilor cheie şi a numărului de dispoziţii care trebuie luate în considerare sau explicate, redactarea hotărârilor şi acordarea de consiliere au devenit tot mai dificile şi mai de durată. 

A existat preocuparea că legislaţia care ar trebui să fie uşor de înţeles pentru utilizatorii ei – părinţii – a devenit tot mai greu de înţeles, chiar şi pentru specialişti. A existat, de asemenea, temerea că complexitatea noilor dispoziţii,  coroborată cu prezumţia autorităţii părinteşti egal împărţită, au distras atenţia, într-o oarecare măsură, de la interesul superior al copilului, care trebuie să fie primordial, mai ales în cadrul discuţiilor pentru deciderea planurilor de îngrijire.


Concluzii
Raportul de evaluare a dovedit faptul că reformele din 2006 din sistemul legal al familiei au avut un impact pozitiv în unele sectoare şi un impact mai puţin pozitiv în altele. În ansamblu, serviciile dedicate relaţiilor de familie sunt folosite mai mult, se constată o scădere în înregistrarea de cauze cu copii pe rolul instanţelor şi există unele dovezi de renunţare la recurgerea automată la rezolvări pe cale legală a dificultăţilor relaţionale post-despărţire.
Multe familii separate sunt afectate de violenţa în familie, de probleme de siguranţă, probleme de sănătate mintală  şi legate de abuzul de substanţe care creează dependenţă. Aceste familii sunt utilizatorii principali ai serviciilor dedicate perioadei de după separare şi ai sectorului juridic. Soluţionarea problemelor post-despărţire în cazul unor astfel de familii reprezintă o provocare pentru sistemul legal al familiei. Chestiunea cheie cu care se confruntă sistemul este aceea de a decide pentru care dintre familiile vulnerabile FDR poate fi de folos şi pentru care nu este o soluţie oportună. 

A răspunde eficient familiilor cu probleme complexe presupune să te asiguri că acestea au acces la serviciile corespunzătoare, nu numai pentru rezolvarea chestiunilor legate de rolul lor ca părinţi, ci şi pentru rezolvarea problemelor mai ample cu care se confruntă. Astfel de răspunsuri implică identificarea problemelor relevante şi sprijinirea membrilor familiei în procesele de utilizare a serviciilor, consiliere, soluţionare a litigiilor şi luare a deciziilor,  care se potrivesc cel mai bine situaţiei lor.


Răspunsurile eficiente ar trebui să ofere garanţia că aranjamentele referitoare la autoritatea părintească, dezvoltate în cadrul familiilor cu probleme complexe, sunt adecvate nevoilor copiilor şi că nu le pun în pericol binele pe termen lung sau scurt. Dovezile cum că bunăstarea este diminuată în cazul copiilor ale căror mame au preocupări cu privire la siguranţă – prin gama de planuri de îngrijire, dar în mod special, în mod stringent, în cazul planurilor de îngrijire comună - subliniază importanţa identificării familiilor unde preocupările cu privire la siguranţă sunt pertinente şi a sprijinirii acestora în luarea acelor măsuri care să promoveze bunăstarea copiilor lor.


Acest raport de evaluare a scos în evidenţă problemele complexe şi variate cu care se confruntă părinţii separaţi şi copiii acestora, precum şi importanţa de a avea acces la o serie de servicii care să ofere un răspuns eficient la problemele lor. Acest lucru necesită un sistem legal al familiei care să funcţioneze într-un mod coordonat, oportun şi concentrat asupra minorului. La final, în timp ce există multe perspective în cadrul sistemului legal al familiei şi multe nevoi contradictorii, este important să se păstreze atenţia în mod primordial asupra interesului superior al copiilor şi a protejării tuturor membrilor familiei.



Traducător: Ţolea Roxana-Maria

Corector:     Anca Stroilescu

Ref.[ngo555]
Colectivul ARPCC

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Statistica interesanta in Anglia privind mortalitatea infantila (corelatie cu custodia comuna unica)

Statistica interesanta in Anglia pe familiile monoparentale cu mama ca si cap al familiei, mame de varste fragede si/sau care au au venituri mici. (fie mame singure fie mame in care tatal nu sustine financiar copilul). Rezultatul arata o mortalitate mult mai mare a copiilor de varste mici decat in familiile chiar si monoparentale) in care mama beneficia de ajutorul parintelui de sex masculin


Statistica o puteti gasiti aici :
https://goo.gl/0q034z

Studiul nu face decat sa recconfirmce ea ce se stie de ani de zile si anume ca aranjamentele d etip locuinta unica (custodia comuna unica) pun copiii sub riscuri mai mari decat aranajamnetle ecustodiale in care parintii colaboreaaa (chiar si separati fiind) la cresterea copilului

Colectivul ARPCC

[ngo3414] Reducing infant mortality

Inițiativa a Consiliului Europei pentru introducerea prezumției de custodie fizica comuna in legislația si jurisprudența din tarile membre

Avem plăcerea sa va retransmitem un comunicat al CoE tradus în romana de către ARPCC. Puteti accesa textul complet in limba engleza pe blogul nostru sau pe situl Consiliului Europei. Dupa cum vedeti, pentru lucruri carora inca la noi in Romania le dezbatem "oportunitatea" (desi sunt deja legiferate in multe tari din Europa, de pilda Elvetia, Belgia, Franta, Suedia sau Olanda) exista acum o inititativa europeana la cel mai inalt nivel care doreste sa dea o ghidare mai clara statelor privitoare la "custodia fizica comuna" (="autoritatea parinteasca comuna cu locuinta alternanta a minorului"). Initiativa vine sa completeze existentele Principii europene legate de responsabilitatea parinteasca, destul de putin cunoscute de catre specialistii romani, care sugereaza ca autoritatea parinteasca nu ar trebui sa fie afectata in vreun fel de desfacerea de facto sau de jure a casatoriei.  Departe de a face rau copilului ori mamei (stim ca pare contra-intutiv pt. majoritatea specialistilor, totusi continuam sa o repetam cu toate ocaziile) custodia comuna fizica ajuta atat copilul (zeci de studii o confirma, vi le putem pune la dispozitie, parte din ele sunt deja traduse in romana) cat si mamele ("castigatorii" favoriti ai locuintei copilului dar care de cele mai multe ori "pierd" prin faptul ca ajung, de facto, unici sustinatori ai familiei, nu mai au timp aiba grija de propria sanatate, de cariera, de viata sentimentala, etc.).

Textul draft (in engleza) al conventiei COE se poate consult aiciTextul a fost adoptat in unanimitate de catre comitetul privind combaterea discriminarii al parlamentului Consiliului Europei. La acest moment incercam sa obtinem si o traducere in limba romana, in urmatoarele saptamani.

Colectivul ARPCC

----------------------------------------------------------------------------------------------------
Aceasta traducere side by side https://goo.gl/Tx1cAX
Textul original în limba engleză pe situl COE http://goo.gl/bZgFeH

Statele membre ale Consiliului Europei ar trebui sa elimine din legile lor diferențele bazate pe statusul marital al părinților care si-au recunoscut copiii și sa se asigure ca părinții au drepturi egale privitor la copii, atât din punctul de vedere al legislației cât și din punctul de vedere al practicii administrative (jurisprudenței), spune comitetul PACE care se ocupa de egalitate si nediscriminare.

In adoptarea in unanimitate acestei propuneri de rezoluții privind egalitatea părinteasca si custodia comuna fizica (responsabilitatea părinteasca împărțită) supusa atenției comisie de către europarlamentarul Françoise Hetto-Gaasch (reprezentând Luxemburgul, membru al EPP/CD) membrii Comitetului au spune ca rolul taților vis-a-vis de creșterea copiilor, inclusiv a celor cu vârste fragede, trebuie sa fie recunoscut si valorizat mai bine de către societate.

Tații sunt deseori confruntați cu legi, practice jurisprudențiale si prejudecați care le răpesc dreptul la o relație susținuta cu copii lor", spune textul, adăugând ca "aceste separări ale copilului de către părintele lor  ar trebuie sa fie decise de către instanțe doar in împrejurări excepționale care sa implice riscuri grave la adresa interesului superior al copilului”.

Textul spune ca autoritățile din statele membre ar trebui sa susțină dreptul taților de a se bucura de responsabilități împărțite (custodie comuna fizica[i]) asigurând-se ca dreptul Familiei din fiecare stat membru da acestor părinți, in cazul separării sau divorțului « posibilitatea de a avea un aranjament de tip custodie comuna fizica » care ar trebui sa fie considerat, in genere, in interesul superior al copilului.

Statele ar trebui sa introducă in legislație principiul locuinței alternate ca aranjament preferat in caz de separare sau divorț, cu excepția cazului in care familia se confrunta cu probleme legate de violenta in familie, de violenta sau abuz sexual asigurând-se de asemenea ca timpul in care copilul locuiește cu fiecare dintre cei doi părinți este ajustat corespunzător cu nevoile si interesele copiilor. [ii]

Membrii comitetului au concluzionat ca responsabilitățile parentale împărțite ajuta de asemenea "sa se transcendă stereotipurile de gen cu privire la rolul femeilor și bărbaților în familie."

Aceasta propunere de rezoluție va fi dezbătuta in Adunarea Generala in sesiunea plenară din toamna viitoare (Strasbourg, 28 septembrie – 2 octombrie).

[ngo3410]






[i] nota ARPCC: termenul consacrat in Romania pentru această sintagmă este acela de custodie comună fizică cea ce implică minim 35% timp parental petrecut de copil cu fiecare dintre cei doi părinți

[ii] nota ARPCC: poziția Comitetului PACE este in linie cu poziția Federației Colibri (din care ARPCC este parte) care spune ca, odată stabilita norma generala (minim 35% timp parental cu fiecare dintre părinți, ideal 50% timp parental) judecătorul va trebui însă sa verifice interesul copilului in speța data si va reduce sau creste timpul parental al copilului cu fiecare dintre cei doi părinți pentru a asigura cea mai buna situație pentru copil … de ex in cazul părinților care locuiesc in orașe diferite in care interacțiunea părinte-copil nu poate fi asigurata in timpul săptămânii, copilul ar putea locui cu părintele nerezident 3- 4 weekenduri pe luna si 8-10 săptămâni de vacanta in timp ce va locui cu părintele rezident majoritatea timpului școlar si o proporție mai mica din vacanta de vara, Astfel se asigura, chiar si in situația complicata a unor părinți locuind in localități diferite, un raport de îngrijire parentala care sa permită copilului sa păstreze legături personale de calitate cu ambii părinți