În 2006, Guvernul australian a introdus o serie de
modificări în sistemul legislaţiei familiei. Acestea cuprindeau modificări
aduse Legii referitoare la legislaţia familiei pe 1975 (Cth) (Cth=Commonwealth-
n. trad.) printr-un amendament adus legislaţiei familiei pe 2006 (Autoritatea
Părintească Comună) (Cth) (Legea referitoare la APC pe 2006) şi modificări ale
sistemului de servicii de relaţii de familie. În termeni generali, obiectivul
reformelor a fost de a favoriza “schimbări în legislaţia familiei de la o
generaţie la alta” şi “o transformare
culturală“ în ce priveşte gestionarea despărţirii părinţilor, “departe de
litigii şi în direcţia cooperării între părinţi”. Modificările au fost în parte
produsul recunoaşterii faptului că accentul trebuie întotdeauna pus pe
interesul superior al copilului şi al faptului că multe dintre disputele cu
privire la copii, survenite în urma separării părinţilor, sunt, în primul rând,
generate de problemele relaţionale si nu de cele juridice şi care deseori
beneficiază mai bine de pe urma unor intervenţii la nivel de comunitate.
Obiectivele
strategice ale modificării sistemului familial din 2006 au fost:
1. să
acorde ajutor pentru construirea de relaţii sănătoase, puternice şi pentru
prevenirea separării;
2. să
încurajeze o mai mare implicare a ambilor părinţi în viaţa copilului lor după
separare şi, de asemenea, să protejeze copiii împotriva violenţelor şi
abuzurilor;
3. să ajute
părinţii separaţi să ajungă la un consens în legătură cu ce este mai bine
pentru copiii lor (în loc să se certe), furnizându-le informaţii şi sfaturi
utile şi oferindu-le servicii eficiente de soluţionare a conflictelor; şi
4. să
stabilească un punct de acces cu un înalt grad de vizibilitate care să
funcţioneze ca o poartă spre alte servicii şi să ajute familiile să aibă acces
la aceste servicii.
Modificările
sistemului prin care se oferă serviciile au inclus crearea a 65 de Centre
dedicate Relaţiilor de Familie (FRC-uri) în toată Australia, Liniei de
Consiliere în Relaţiile de Familie (FRAL) şi Serviciului Online pentru Relaţii
de Familie (FRO), finanţarea unor noi servicii pentru relaţiile familiale şi
finanţări suplimentare pentru serviciile deja existente. Modificările
legislative au cuprins patru elemente principale, care:
■ cer părinţilor să participe
la şedinţe pentru soluţionarea conflictelor familiale (FDR) înainte de a depune
o cerere în instanţă, cu excepţia anumitor situaţii, inclusiv cele în care
există preocupări legate de violenţă în familie sau abuzuri asupra copilului;
■ pun un accent mai mare pe necesitatea ca ambii părinţi să se implice în
viaţa copiilor lor după separare, printr-o serie de dispoziţii, inclusiv prin
introducerea unei prezumţii în favoarea împărţirii echitabile a
responsabilităţii parentale.
■ pun un accent mai mare pe nevoia de a proteja copilul împotriva expunerii
la violenţă în familie şi împotriva abuzului asupra minorilor; şi
■ introduc sprijin legislativ pentru procesele legale cu o
contradictorialitate redusă, în chestiuni legate de minori.
În anul 2006,
Departamentul Procurorului General al Guvernului australian şi Departamentul
pentru Familie, Locuinţe, Servicii comunitare şi Afaceri locale au cerut
Institutului Australian de Studii asupra Familiei (AIFS) să efectueze un raport de evaluare a
impactului schimbărilor din 2006.
Procesul de
evaluare a presupus colectarea de informaţii de la un număr de 28.000 de
persoane implicate sau potenţial implicate în sistemul legal pe chestiuni de
familie – inclusiv părinţi, bunici, personal din cadrul serviciilor pentru
relaţiile de familie, clienţi ai serviciilor pentru relaţiile de familie,
avocaţi, profesionişti în domeniul juridic şi funcţionari judiciari – şi
analizarea datelor administrative şi a dosarelor de instanţă.
Această evaluare
oferă o bază mai amplă de dovezi cu privire la utilizarea şi funcţionarea
sistemului juridic în chestiuni de familie în Australia (şi probabil, la nivel
internaţional) comparativ cu cea anterior disponibilă.
Constatările Institutului Australian E2 de
Studii asupra Familiei:
Relaţiile de după
separare
■ Dintre părinţii care s-au separat după modificările din 2006, 62% au
raportat o relaţie de prietenie şi de cooperare cu celălalt părinte, 19% o
relaţie distantă, 14% o relaţie extrem de conflictuală şi 5% o relaţie bazată pe teamă (7%
dintre mame şi 3% dintre taţi).
■ Aproximativ două treimi dintre aceste mame separate şi aproximativ
jumătate dintre taţi au raportat că celălalt părinte i-a abuzat emoţional
înainte sau în timpul separării. Una din patru mame şi aproximativ unul din şase taţi au declarat că
celălalt părinte i-a rănit fizic înainte de separare. Aproximativ unul din
cinci părinţi a declarat că are temeri cu privire la siguranţa sa, care erau
asociate cu existenţa în continuare a unei relaţii cu celălalt părinte al
minorului. Preocupările cu privire la
siguranţă au fost strâns asociate cu antecedente de abuzuri fizice şi
emoţionale.
■ Aproximativ jumătate dintre mame şi aproape o treime dintre taţi au
declarat că problemele de sănătate
mintală, abuzul de alcool şi droguri, jocurile de noroc sau alte dependenţe
erau evidente înainte de separare.
Utilizarea şi
eficienţa noilor servicii şi a celor extinse
■ Per total, utilizarea serviciilor înainte şi după separare, după
modificările din 2006, a
crescut semnificativ.
■ Aproximativ jumătate dintre părinţii din familiile ne separate care au
avut serioase probleme în relaţie au utilizat serviciile pentru rezolvarea
acestor probleme. Cuplurile care nu aveau probleme serioase (aprox. 10%) au apelat mai puţin la serviciile pentru
relaţii familiale.
■ Aproximativ două treimi dintre părinţii care s-au separat după
modificările din 2006 au contactat sau au beneficiat de serviciile dedicate
relaţiilor de familie în timpul sau după separare.
■
Părinţii separaţi, care au apelat la servicii, au mai multe probabilităţi,
comparativ cu părinţii care nu au apelat la ele, să fi avut probleme cu un
impact negativ asupra relaţiei lotizai ales violenţă în familie, probleme de
sănătate mintală sau probleme cu abuzul de droguri şi alcool.
■ Serviciile de soluţionare a litigiilor familiale se ocupă frecvent de
cazuri complexe, cu un grad ridicat de
conflictualitate.
■ În ansamblu, clienţii serviciilor pentru relaţii au oferit acestora
feedback-uri favorabile.
Serviciile utilizate înainte de separare au fost foarte apreciate de clienţi.
La nivel post-despărţire, peste 70% din clienţii FRC şi FDR au declarat că
serviciul a tratat în mod egal pe toată lumea (adică specialiştii nu au luat
partea nimănui) şi mai mult de jumătate au declarat că serviciile le-au oferit
ajutorul de care aveau nevoie. Acesta poate fi considerat un nivel relativ
ridicat de satisfacţie, dat fiind faptul că aceste cazuri implică de multe ori
emoţii puternice şi un nivel ridicat de conflictualitate şi, de obicei, nu pot
fi rezolvate prin soluţii simple.
■ Creşterea considerabilă a utilizării serviciilor pentru relaţii, atât
înainte cât şi după separare, sugerează o schimbare culturală în modul în care
problemele care afectează relaţiile de familie sunt tratate.
Coordonarea
sistemului legal pe chestiuni de familie şi
căile dreptului familiei
■ S-au înregistrat progrese în trecerea către o serie de servicii mai
sincronizate în sectorul legal si al relaţiilor de familie, iar FRC-urile au devenit, în general, porţi foarte vizibile
către sistemul legal al familiei. Cu toate acestea, căile care străbat sistemul
trebuie să fie mai clar definite şi înţelese la scară largă. Îndeosebi, există
dovezi că unele familii cu probleme de violenţă în familie şi/sau probleme de
abuz asupra copilului sunt prinse într-un carusel al serviciilor de relaţii de
familie, avocaţilor, instanţelor, protecţiei copilului din partea statului şi
al unui sistem de violenţă în familie.
Soluţionarea
litigiilor de familie
■ Utilizarea FDR în urma
reformei îndeplineşte în linii mari obiectivele menite să ceară părinţilor să
încerce să îşi rezolve disputele cu ajutorul proceselor şi sistemelor de
soluţionare a conflictelor pe cale extrajudiciară. Aproape două cincimi dintre
părinţii care au folosit FDR au ajuns la un acord şi nu au mai apelat la
instanţă. Majoritatea celor care nu au ajuns la o înţelegere în cadrul FDR
şi-au rezolvat problemele referitoare la creşterea şi educarea copilului cam la
un an după separare, în principal prin intermediul discuţiilor pe care le-au
purtat între ei înşişi.
■ Există dovada reducerii numărului de dispute post-despărţire abordate în
primul rând prin intermediul serviciilor legale
şi a creşterii numărului disputelor abordate în primă instanţă prin intermediul serviciilor pentru
relaţiile familiale. Aceasta este o dovadă în plus a schimbării culturale, în
cadrul căreia un număr mai mare de dispute post-separare legate de minori sunt
sesizate şi abordate în primul rând în termeni relaţionali.
■
Există, de asemenea, dovezi că încurajarea apelării la soluţii non-juridice şi,
mai ales, speranţa că cea mai mare parte a părinţilor vor apela la FDR, a
însemnat că acestea se produc în anumite cazuri în care există preocupări
semnificative legate de violenţă şi siguranţă. Acest lucru sugerează nevoia
continuă de monitorizare atentă a proceselor de evaluare şi admitere. Aceste
cazuri necesită o triere sofisticată. Recurgerea la instanţă nu este neapărat
calea pe care astfel de familii decid să o ia, pentru o serie de motive.
Deciziile cu privire la modul în care litigiile sunt soluţionate în astfel de
cazuri sunt complexe; nu se poate în mod automat presupune că FDR este
neadecvat.
■ Procedurile dintre avocaţi şi specialiştii FDR, care încurajează cooperarea, este probabil să sporească şansele în
luarea celor mai bune decizii dacă să se continue sau nu cu FDR.
Autoritatea
părintească comună şi perioada de îngrijire comună
■ Filozofia împărţirii responsabilităţii părinteşti a fost susţinută
covârşitor de către părinţi, profesionişti din sistemul judiciar şi specialişti
din cadrul serviciilor de relaţii de familie. Cu toate acestea, mulţi părinţi
nu au înţeles diferenţa dintre împărţirea responsabilităţii părinteşti şi împărţirea timpului de
îngrijire.
■ O concepţie greşită, des întâlnită, este aceea că împărţirea în mod egal a
responsabilităţii părinteşti permite împărţirea “în mod egal” a timpului de
îngrijire şi că, dacă există împărţirea responsabilităţii
părinteşti, atunci instanţa va dispune împărţirea timpului de îngrijire.
Această înţelegere greşită se datorează, cel puţin în parte, modului în care
legătura dintre împărţirea responsabilităţii părinteşti şi timp este exprimată
în legislaţie.
■ Această confuzie a generat dezamăgire în rândul taţilor care consideră că
legea nu acordă şanse egale la “custodie”. Uneori, acest lucru poate fi dificil
în ajungerea la înţelegeri centrate pe copil, în cazuri în care planuri de îngrijire comună sau egală nu pot fi puse
în practică sau nu sunt adecvate. Avocaţii au fost mai preocupaţi de această
problemă decât specialiştii serviciilor pentru relaţiile de familie.
■ Pe o notă mai pozitivă, modificările au încurajat, de asemenea, mai multă creativitate în adoptarea
schemelor care îi implică pe taţi în rutina zilnică a minorilor, precum şi
activităţi speciale incluse în planurile adoptate fie în urma negocierii, fie
în urma litigiilor.
■Deşi doar un număr redus de copii a beneficiat de împărţirea timpului de îngrijire, proporţia
minorilor care fac obiectul unor astfel de măsuri a crescut. Acest lucru face
parte dintr-o schimbare pe termen lung, produsă la nivel australian şi
internaţional.
■ Majoritatea părinţilor care au adoptat măsura împărţirii timpului de îngrijire au fost de
părere că aceasta funcţionează atât pentru părinţi cât şi pentru copii. Dacă,
în medie, părinţii care au beneficiat de împărţirea timpului de îngrijire s-au
bucurat de relaţii inter parentale mai bune, pentru alţii, violenţa şi
preocupările referitoare la siguranţă au fost prezente.
■ În general, împărţirea timpului de îngrijire nu a părut să aibă un impact
negativ asupra bunăstării copiilor, cu excepţia cazurilor în care mama a avut
îngrijorări privitoare la
siguranţă. Indiferent de schemele de îngrijire adoptate, preocupările
privitoare la siguranţă au avut un impact negativ asupra bunăstării
copilului. Cu toate acestea, impactul
negativ pe care preocupările legate de siguranţă ale mamelor l-au avut asupra bunăstării
minorilor a fost accentuat de punerea în aplicare a planurilor de îngrijire
împărţită.
Violenţa în
familie, abuzurile asupra minorilor, problemele de sănătate mintală şi abuzul
de substanţe.
■ Pentru un număr semnificativ dintre părinţii separaţi, problemele legate de violenţă, preocupări
legate de siguranţă, sănătatea mintală, alcool şi droguri sunt relevante.
■ Raportul de evaluare oferă dovada că sistemul legal pe chestiuni de
familie mai are drum lung de parcurs până să fie în măsură să răspundă eficient la aceste probleme. Cu
toate acestea, există, de asemenea, dovezi că modificările din 2006 au
îmbunătăţit modul în care sistemul identifică şi răspunde familiilor în care
există preocupări cu privire la violenţa în familie, la abuzuri asupra
copilului sau la comportamentele disfuncţionale. În special, încercările
sistematice de a analiza astfel de familii în cadrul serviciilor pentru
relaţiile de familie şi în unele sectoare din sistemul legal par să fi
îmbunătăţit procesul de identificare a unor astfel de probleme.
■Legătura dintre preocupările legate de siguranţă ale mamelor şi rezultatele
mai slabe în ceea ce priveşte bunăstarea copiilor, mai ales în cazurile în care
au existat acorduri cu privire la împărţirea îngrijirii, subliniază nevoia acestor sectoare de a se concentra
în mod mai clar pe identificarea puţinelor cazuri cu un grad extrem de
vulnerabilitate, în care preocupările legate de copii şi siguranţa parentală
trebuie să aibă prioritate în luarea deciziilor cu privire la înţelegerile
asupra îngrijirii partajate.
Sistemul judiciar
şi Legea APC pe 2006
■ Numărul total de cereri înregistrate pe rolul instanţei a scăzut iar
tendinţa de creştere, înainte de reformă, a numărului aplicaţiilor adresate
Curţii Federale a Magistraţilor (FMC) şi de scădere corespunzătoare a cererilor înregistrate pe rolul
Tribunalului pentru Familie din Australia (FCoA) a continuat de la modificările
din 2006.
■ Specialiştii din sistemului juridic aveau temeri legate de funcţionarea în
paralel a FMC şi FcoA,
inclusiv de aplicarea unor abordări juridice şi procedurale inconsistente,
precum şi îndoieli că astfel de cazuri sunt audiate în faţa instanţelor
competente.
■ FCoA, FMC şi Tribunalul pentru Familie din Australia de Vest (FCoWA) au
adoptat fiecare o abordare
diferită a implementării Diviziunii 12A din Partea a VII–a a Legii referitoare
la Dreptul Familiei pe 1975. Procesele FMC s-au schimbat puţin (cu toate că
această instanţă este percepută ca având o abordare activă a managementului de
caz, dinainte de reforme), iar FcoA şi FcoWA au implementat modele cu anumite
similitudini, inclusiv limite în depunerea declaraţiilor şi roluri pentru consultanţii de familie, care
se bazează pe evaluări ale familiei înainte de proces şi implicarea pe
parcursul procedurilor dacă este necesar.
■ În timp ce consultanţii în problemele de familie şi majoritatea
judecătorilor au fost de părere că modelul FCoA reprezintă o îmbunătăţire, mai
ales în ce priveşte concentrarea atenţiei asupra minorului, părerile avocaţilor
au fost împărţite, mulţi
dintre ei ezitând să susţină schimbările. Printre preocupări se numără lipsa de
resurse din cadrul FCoA, care ar conduce la întârzieri, prelungiri şi amânări
de procese şi inconsecvenţe în abordarea
juridică a managementului de caz.
■ Noile dispoziţii substanţiale cu privire la creşterea şi educarea copiilor
introduse în Diviziunea 12 A a Părţii a VII-a din Legea cu privire la APC pe
2006 au fost percepute de avocaţi şi de funcţionarii din domeniul juridic ca
fiind complexe şi dificil de
pus în practică în sectorul consilierii şi al luării de decizii. Datorită
caracterului complex al dispoziţiilor cheie şi a numărului de dispoziţii care
trebuie luate în considerare sau explicate, redactarea hotărârilor şi acordarea
de consiliere au devenit tot mai dificile şi mai de durată.
A existat
preocuparea că legislaţia care ar trebui să fie uşor de înţeles pentru
utilizatorii ei – părinţii – a devenit tot mai greu de înţeles, chiar şi pentru
specialişti. A existat, de asemenea, temerea că complexitatea noilor
dispoziţii, coroborată cu prezumţia
autorităţii părinteşti egal împărţită, au distras atenţia, într-o oarecare
măsură, de la interesul superior al copilului, care trebuie să fie primordial,
mai ales în cadrul discuţiilor pentru deciderea planurilor de îngrijire.
Concluzii
Raportul de
evaluare a dovedit faptul că reformele din 2006 din sistemul legal al familiei
au avut un impact pozitiv în unele sectoare şi un impact mai puţin pozitiv în
altele. În ansamblu, serviciile dedicate relaţiilor de familie sunt folosite
mai mult, se constată o scădere în înregistrarea de cauze cu copii pe rolul
instanţelor şi există unele dovezi de renunţare la recurgerea automată la
rezolvări pe cale legală a dificultăţilor relaţionale post-despărţire.
Multe familii
separate sunt afectate de violenţa în familie, de probleme de siguranţă,
probleme de sănătate mintală şi legate
de abuzul de substanţe care creează dependenţă. Aceste familii sunt
utilizatorii principali ai serviciilor dedicate perioadei de după separare şi
ai sectorului juridic. Soluţionarea problemelor post-despărţire în cazul unor
astfel de familii reprezintă o provocare pentru sistemul legal al familiei.
Chestiunea cheie cu care se confruntă sistemul este aceea de a decide pentru
care dintre familiile vulnerabile FDR poate fi de folos şi pentru care nu este
o soluţie oportună.
A răspunde
eficient familiilor cu probleme complexe presupune să te asiguri că acestea au
acces la serviciile corespunzătoare, nu numai pentru rezolvarea chestiunilor
legate de rolul lor ca părinţi, ci şi pentru rezolvarea problemelor mai ample
cu care se confruntă. Astfel de răspunsuri implică identificarea problemelor
relevante şi sprijinirea membrilor familiei în procesele de utilizare a
serviciilor, consiliere, soluţionare a litigiilor şi luare a deciziilor, care se potrivesc cel mai bine situaţiei lor.
Răspunsurile
eficiente ar trebui să ofere garanţia că aranjamentele referitoare la
autoritatea părintească, dezvoltate în cadrul familiilor cu probleme complexe,
sunt adecvate nevoilor copiilor şi că nu le pun în pericol binele pe termen
lung sau scurt. Dovezile cum că bunăstarea este diminuată în cazul copiilor ale
căror mame au preocupări cu privire la siguranţă – prin gama de planuri de
îngrijire, dar în mod special, în mod stringent, în cazul planurilor de
îngrijire comună - subliniază importanţa identificării familiilor unde
preocupările cu privire la siguranţă sunt pertinente şi a sprijinirii acestora
în luarea acelor măsuri care să promoveze bunăstarea copiilor lor.
Acest raport de
evaluare a scos în evidenţă problemele complexe şi variate cu care se confruntă
părinţii separaţi şi copiii acestora, precum şi importanţa de a avea acces la o
serie de servicii care să ofere un răspuns eficient la problemele lor. Acest
lucru necesită un sistem legal al familiei care să funcţioneze într-un mod
coordonat, oportun şi concentrat asupra minorului. La final, în timp ce există
multe perspective în cadrul sistemului legal al familiei şi multe nevoi
contradictorii, este important să se păstreze atenţia în mod primordial asupra
interesului superior al copiilor şi a protejării tuturor membrilor familiei.
Traducător: Ţolea Roxana-Maria
Corector: Anca
Stroilescu
Ref.[ngo555]
Colectivul ARPCC
