Modificari aduse de catre Guvernul Australiei in sistemul legislatiei familiei

Copia acestui document o puteti gasi aici : https://goo.gl/jgfpNv

În 2006, Guvernul australian a introdus o serie de modificări în sistemul legislaţiei familiei. Acestea cuprindeau modificări aduse Legii referitoare la legislaţia familiei pe 1975 (Cth) (Cth=Commonwealth- n. trad.) printr-un amendament adus legislaţiei familiei pe 2006 (Autoritatea Părintească Comună) (Cth) (Legea referitoare la APC pe 2006) şi modificări ale sistemului de servicii de relaţii de familie. În termeni generali, obiectivul reformelor a fost de a favoriza “schimbări în legislaţia familiei de la o generaţie la alta” şi  “o transformare culturală“ în ce priveşte gestionarea despărţirii părinţilor, “departe de litigii şi în direcţia cooperării între părinţi”. Modificările au fost în parte produsul recunoaşterii faptului că accentul trebuie întotdeauna pus pe interesul superior al copilului şi al faptului că multe dintre disputele cu privire la copii, survenite în urma separării părinţilor, sunt, în primul rând, generate de problemele relaţionale si nu de cele juridice şi care deseori beneficiază mai bine de pe urma unor intervenţii la nivel de comunitate.

Obiectivele strategice ale modificării sistemului familial din 2006 au fost:

1. să acorde ajutor pentru construirea de relaţii sănătoase, puternice şi pentru prevenirea separării;

2. să încurajeze o mai mare implicare a ambilor părinţi în viaţa copilului lor după separare şi, de asemenea, să protejeze copiii împotriva violenţelor şi abuzurilor;

3. să ajute părinţii separaţi să ajungă la un consens în legătură cu ce este mai bine pentru copiii lor (în loc să se certe), furnizându-le informaţii şi sfaturi utile şi oferindu-le servicii eficiente de soluţionare a conflictelor; şi

4. să stabilească un punct de acces cu un înalt grad de vizibilitate care să funcţioneze ca o poartă spre alte servicii şi să ajute familiile să aibă acces la aceste servicii.

Modificările sistemului prin care se oferă serviciile au inclus crearea a 65 de Centre dedicate Relaţiilor de Familie (FRC-uri) în toată Australia, Liniei de Consiliere în Relaţiile de Familie (FRAL) şi Serviciului Online pentru Relaţii de Familie (FRO), finanţarea unor noi servicii pentru relaţiile familiale şi finanţări suplimentare pentru serviciile deja existente. Modificările legislative au cuprins patru elemente principale, care:

■ cer părinţilor să participe la şedinţe pentru soluţionarea conflictelor familiale (FDR) înainte de a depune o cerere în instanţă, cu excepţia anumitor situaţii, inclusiv cele în care există preocupări legate de violenţă în familie sau abuzuri asupra copilului;

               

■ pun un accent mai mare pe necesitatea ca ambii părinţi să se implice în viaţa copiilor lor după separare, printr-o serie de dispoziţii, inclusiv prin introducerea unei prezumţii în favoarea împărţirii echitabile a responsabilităţii parentale.

■ pun un accent mai mare pe nevoia de a proteja copilul împotriva expunerii la violenţă în familie şi împotriva abuzului asupra minorilor; şi

■ introduc sprijin legislativ pentru procesele legale cu o contradictorialitate redusă, în chestiuni legate de minori.

În anul 2006, Departamentul Procurorului General al Guvernului australian şi Departamentul pentru Familie, Locuinţe, Servicii comunitare şi Afaceri locale au cerut Institutului Australian de Studii asupra Familiei (AIFS)  să efectueze un raport de evaluare a impactului schimbărilor din 2006.

Procesul de evaluare a presupus colectarea de informaţii de la un număr de 28.000 de persoane implicate sau potenţial implicate în sistemul legal pe chestiuni de familie – inclusiv părinţi, bunici, personal din cadrul serviciilor pentru relaţiile de familie, clienţi ai serviciilor pentru relaţiile de familie, avocaţi, profesionişti în domeniul juridic şi funcţionari judiciari – şi analizarea datelor administrative şi a dosarelor de instanţă.

Această evaluare oferă o bază mai amplă de dovezi cu privire la utilizarea şi funcţionarea sistemului juridic în chestiuni de familie în Australia (şi probabil, la nivel internaţional) comparativ cu cea anterior disponibilă.

  Constatările Institutului Australian E2 de Studii asupra Familiei:

Relaţiile de după separare

■ Dintre părinţii care s-au separat după modificările din 2006, 62% au raportat o relaţie de prietenie şi de cooperare cu celălalt părinte, 19% o relaţie distantă, 14% o relaţie extrem de conflictuală şi 5% o relaţie bazată pe teamă (7% dintre mame şi 3% dintre taţi).

■ Aproximativ două treimi dintre aceste mame separate şi aproximativ jumătate dintre taţi au raportat că celălalt părinte i-a abuzat emoţional înainte sau în timpul separării. Una din patru mame şi aproximativ unul din şase taţi au declarat că celălalt părinte i-a rănit fizic înainte de separare. Aproximativ unul din cinci părinţi a declarat că are temeri cu privire la siguranţa sa, care erau asociate cu existenţa în continuare a unei relaţii cu celălalt părinte al minorului.   Preocupările cu privire la siguranţă au fost strâns asociate cu antecedente de abuzuri fizice şi emoţionale.

■ Aproximativ jumătate dintre mame şi aproape o treime dintre taţi au declarat că problemele de sănătate mintală, abuzul de alcool şi droguri, jocurile de noroc sau alte dependenţe erau evidente înainte de separare.

Utilizarea şi eficienţa noilor servicii şi a celor extinse

■ Per total, utilizarea serviciilor înainte şi după separare, după modificările din 2006, a crescut semnificativ.

■ Aproximativ jumătate dintre părinţii din familiile ne separate care au avut serioase probleme în relaţie au utilizat serviciile pentru rezolvarea acestor probleme. Cuplurile care nu aveau probleme serioase (aprox. 10%) au apelat mai puţin la serviciile pentru relaţii familiale.

■ Aproximativ două treimi dintre părinţii care s-au separat după modificările din 2006 au contactat sau au beneficiat de serviciile dedicate relaţiilor de familie în timpul sau după separare.

■ Părinţii separaţi, care au apelat la servicii, au mai multe probabilităţi, comparativ cu părinţii care nu au apelat la ele, să fi avut probleme cu un impact negativ asupra relaţiei lotizai ales violenţă în familie, probleme de sănătate mintală sau probleme cu abuzul de droguri şi alcool.

■ Serviciile de soluţionare a litigiilor familiale se ocupă frecvent de cazuri complexe,  cu un grad ridicat de conflictualitate.

■ În ansamblu, clienţii serviciilor pentru relaţii au oferit acestora feedback-uri favorabile. Serviciile utilizate înainte de separare au fost foarte apreciate de clienţi. La nivel post-despărţire, peste 70% din clienţii FRC şi FDR au declarat că serviciul a tratat în mod egal pe toată lumea (adică specialiştii nu au luat partea nimănui) şi mai mult de jumătate au declarat că serviciile le-au oferit ajutorul de care aveau nevoie. Acesta poate fi considerat un nivel relativ ridicat de satisfacţie, dat fiind faptul că aceste cazuri implică de multe ori emoţii puternice şi un nivel ridicat de conflictualitate şi, de obicei, nu pot fi rezolvate prin soluţii simple.

■ Creşterea considerabilă a utilizării serviciilor pentru relaţii, atât înainte cât şi după separare, sugerează o schimbare culturală în modul în care problemele care afectează relaţiile de familie sunt tratate.

Coordonarea sistemului legal pe chestiuni de familie şi  căile dreptului familiei

■ S-au înregistrat progrese în trecerea către o serie de servicii mai sincronizate în sectorul legal si al relaţiilor de familie, iar FRC-urile au devenit, în general, porţi foarte vizibile către sistemul legal al familiei. Cu toate acestea, căile care străbat sistemul trebuie să fie mai clar definite şi înţelese la scară largă. Îndeosebi, există dovezi că unele familii cu probleme de violenţă în familie şi/sau probleme de abuz asupra copilului sunt prinse într-un carusel al serviciilor de relaţii de familie, avocaţilor, instanţelor, protecţiei copilului din partea statului şi al unui sistem de violenţă în familie.

Soluţionarea litigiilor de familie

■ Utilizarea FDR în urma reformei îndeplineşte în linii mari obiectivele menite să ceară părinţilor să încerce să îşi rezolve disputele cu ajutorul proceselor şi sistemelor de soluţionare a conflictelor pe cale extrajudiciară. Aproape două cincimi dintre părinţii care au folosit FDR au ajuns la un acord şi nu au mai apelat la instanţă. Majoritatea celor care nu au ajuns la o înţelegere în cadrul FDR şi-au rezolvat problemele referitoare la creşterea şi educarea copilului cam la un an după separare, în principal prin intermediul discuţiilor pe care le-au purtat între ei înşişi.

■ Există dovada reducerii numărului de dispute post-despărţire abordate în primul rând prin intermediul serviciilor legale  şi a creşterii numărului disputelor abordate în primă instanţă prin intermediul serviciilor pentru relaţiile familiale. Aceasta este o dovadă în plus a schimbării culturale, în cadrul căreia un număr mai mare de dispute post-separare legate de minori sunt sesizate şi abordate în primul rând în termeni relaţionali.

■ Există, de asemenea, dovezi că încurajarea apelării la soluţii non-juridice şi, mai ales, speranţa că cea mai mare parte a părinţilor vor apela la FDR, a însemnat că acestea se produc în anumite cazuri în care există preocupări semnificative legate de violenţă şi siguranţă. Acest lucru sugerează nevoia continuă de monitorizare atentă a proceselor de evaluare şi admitere. Aceste cazuri necesită o triere sofisticată. Recurgerea la instanţă nu este neapărat calea pe care astfel de familii decid să o ia, pentru o serie de motive. Deciziile cu privire la modul în care litigiile sunt soluţionate în astfel de cazuri sunt complexe; nu se poate în mod automat presupune că FDR este neadecvat.

■ Procedurile dintre avocaţi şi specialiştii FDR, care încurajează cooperarea, este probabil să sporească şansele în luarea celor mai bune decizii dacă să se continue sau nu cu FDR.

Autoritatea părintească comună şi perioada de îngrijire comună

■ Filozofia împărţirii responsabilităţii părinteşti a fost susţinută covârşitor de către părinţi, profesionişti din sistemul judiciar şi specialişti din cadrul serviciilor de relaţii de familie. Cu toate acestea, mulţi părinţi nu au înţeles diferenţa dintre împărţirea responsabilităţii părinteşti şi împărţirea timpului de îngrijire.

■ O concepţie greşită, des întâlnită, este aceea că împărţirea în mod egal a responsabilităţii părinteşti permite împărţirea “în mod egal” a timpului de îngrijire şi că, dacă  există împărţirea responsabilităţii părinteşti, atunci instanţa va dispune împărţirea timpului de îngrijire. Această înţelegere greşită se datorează, cel puţin în parte, modului în care legătura dintre împărţirea responsabilităţii părinteşti şi timp este exprimată în legislaţie.

■ Această confuzie a generat dezamăgire în rândul taţilor care consideră că legea nu acordă şanse egale la “custodie”. Uneori, acest lucru poate fi dificil în ajungerea la înţelegeri centrate pe copil, în cazuri în care planuri de îngrijire comună sau egală nu pot fi puse în practică sau nu sunt adecvate. Avocaţii au fost mai preocupaţi de această problemă decât specialiştii serviciilor pentru relaţiile de familie.

■ Pe o notă mai pozitivă, modificările au încurajat, de asemenea, mai multă creativitate în adoptarea schemelor care îi implică pe taţi în rutina zilnică a minorilor, precum şi activităţi speciale incluse în planurile adoptate fie în urma negocierii, fie în urma litigiilor.

■Deşi doar un număr redus de copii a beneficiat de împărţirea timpului de îngrijire, proporţia minorilor care fac obiectul unor astfel de măsuri a crescut. Acest lucru face parte dintr-o schimbare pe termen lung, produsă la nivel australian şi internaţional.

■ Majoritatea părinţilor care au adoptat măsura împărţirii timpului de îngrijire au fost de părere că aceasta funcţionează atât pentru părinţi cât şi pentru copii. Dacă, în medie, părinţii care au beneficiat de împărţirea timpului de îngrijire s-au bucurat de relaţii inter parentale mai bune, pentru alţii, violenţa şi preocupările referitoare la siguranţă au fost prezente.

■ În general, împărţirea timpului de îngrijire nu a părut să aibă un impact negativ asupra bunăstării copiilor, cu excepţia cazurilor în care mama a avut îngrijorări privitoare la siguranţă. Indiferent de schemele de îngrijire adoptate, preocupările privitoare la siguranţă au avut un impact negativ asupra bunăstării copilului.  Cu toate acestea, impactul negativ pe care preocupările legate de siguranţă ale mamelor l-au avut asupra bunăstării minorilor a fost accentuat de punerea în aplicare a planurilor de îngrijire împărţită. 

Violenţa în familie, abuzurile asupra minorilor, problemele de sănătate mintală şi abuzul de substanţe.

■ Pentru un număr semnificativ dintre părinţii separaţi, problemele legate de violenţă, preocupări legate de siguranţă, sănătatea mintală, alcool şi droguri sunt relevante.

■ Raportul de evaluare oferă dovada că sistemul legal pe chestiuni de familie mai are drum lung de parcurs până să fie în măsură să răspundă eficient la aceste probleme. Cu toate acestea, există, de asemenea, dovezi că modificările din 2006 au îmbunătăţit modul în care sistemul identifică şi răspunde familiilor în care există preocupări cu privire la violenţa în familie, la abuzuri asupra copilului sau la comportamentele disfuncţionale. În special, încercările sistematice de a analiza astfel de familii în cadrul serviciilor pentru relaţiile de familie şi în unele sectoare din sistemul legal par să fi îmbunătăţit procesul de identificare a unor astfel de probleme.

■Legătura dintre preocupările legate de siguranţă ale mamelor şi rezultatele mai slabe în ceea ce priveşte bunăstarea copiilor, mai ales în cazurile în care au existat acorduri cu privire la împărţirea îngrijirii, subliniază nevoia acestor sectoare de a se concentra în mod mai clar pe identificarea puţinelor cazuri cu un grad extrem de vulnerabilitate, în care preocupările legate de copii şi siguranţa parentală trebuie să aibă prioritate în luarea deciziilor cu privire la înţelegerile asupra îngrijirii partajate.

Sistemul judiciar şi Legea APC pe 2006

■ Numărul total de cereri înregistrate pe rolul instanţei a scăzut iar tendinţa de creştere, înainte de reformă, a numărului aplicaţiilor adresate Curţii Federale a Magistraţilor (FMC) şi de scădere corespunzătoare a cererilor înregistrate pe rolul Tribunalului pentru Familie din Australia (FCoA) a continuat de la modificările din 2006.

■ Specialiştii din sistemului juridic aveau temeri legate de funcţionarea în paralel a FMC şi FcoA, inclusiv de aplicarea unor abordări juridice şi procedurale inconsistente, precum şi îndoieli că astfel de cazuri sunt audiate în faţa instanţelor competente.

■ FCoA, FMC şi Tribunalul pentru Familie din Australia de Vest (FCoWA) au adoptat fiecare o abordare diferită a implementării Diviziunii 12A din Partea a VII–a a Legii referitoare la Dreptul Familiei pe 1975. Procesele FMC s-au schimbat puţin (cu toate că această instanţă este percepută ca având o abordare activă a managementului de caz, dinainte de reforme), iar FcoA şi FcoWA au implementat modele cu anumite similitudini, inclusiv limite în depunerea declaraţiilor şi  roluri pentru consultanţii de familie, care se bazează pe evaluări ale familiei înainte de proces şi implicarea pe parcursul procedurilor dacă este necesar.

■ În timp ce consultanţii în problemele de familie şi majoritatea judecătorilor au fost de părere că modelul FCoA reprezintă o îmbunătăţire, mai ales în ce priveşte concentrarea atenţiei asupra minorului, părerile avocaţilor au fost împărţite, mulţi dintre ei ezitând să susţină schimbările. Printre preocupări se numără lipsa de resurse din cadrul FCoA, care ar conduce la întârzieri, prelungiri şi amânări de procese şi inconsecvenţe  în abordarea juridică a managementului de caz. 

■ Noile dispoziţii substanţiale cu privire la creşterea şi educarea copiilor introduse în Diviziunea 12 A a Părţii a VII-a din Legea cu privire la APC pe 2006 au fost percepute de avocaţi şi de funcţionarii din domeniul juridic ca fiind complexe şi dificil de pus în practică în sectorul consilierii şi al luării de decizii. Datorită caracterului complex al dispoziţiilor cheie şi a numărului de dispoziţii care trebuie luate în considerare sau explicate, redactarea hotărârilor şi acordarea de consiliere au devenit tot mai dificile şi mai de durată. 

A existat preocuparea că legislaţia care ar trebui să fie uşor de înţeles pentru utilizatorii ei – părinţii – a devenit tot mai greu de înţeles, chiar şi pentru specialişti. A existat, de asemenea, temerea că complexitatea noilor dispoziţii,  coroborată cu prezumţia autorităţii părinteşti egal împărţită, au distras atenţia, într-o oarecare măsură, de la interesul superior al copilului, care trebuie să fie primordial, mai ales în cadrul discuţiilor pentru deciderea planurilor de îngrijire.

Concluzii

Raportul de evaluare a dovedit faptul că reformele din 2006 din sistemul legal al familiei au avut un impact pozitiv în unele sectoare şi un impact mai puţin pozitiv în altele. În ansamblu, serviciile dedicate relaţiilor de familie sunt folosite mai mult, se constată o scădere în înregistrarea de cauze cu copii pe rolul instanţelor şi există unele dovezi de renunţare la recurgerea automată la rezolvări pe cale legală a dificultăţilor relaţionale post-despărţire.

Multe familii separate sunt afectate de violenţa în familie, de probleme de siguranţă, probleme de sănătate mintală  şi legate de abuzul de substanţe care creează dependenţă. Aceste familii sunt utilizatorii principali ai serviciilor dedicate perioadei de după separare şi ai sectorului juridic. Soluţionarea problemelor post-despărţire în cazul unor astfel de familii reprezintă o provocare pentru sistemul legal al familiei. Chestiunea cheie cu care se confruntă sistemul este aceea de a decide pentru care dintre familiile vulnerabile FDR poate fi de folos şi pentru care nu este o soluţie oportună. 

A răspunde eficient familiilor cu probleme complexe presupune să te asiguri că acestea au acces la serviciile corespunzătoare, nu numai pentru rezolvarea chestiunilor legate de rolul lor ca părinţi, ci şi pentru rezolvarea problemelor mai ample cu care se confruntă. Astfel de răspunsuri implică identificarea problemelor relevante şi sprijinirea membrilor familiei în procesele de utilizare a serviciilor, consiliere, soluţionare a litigiilor şi luare a deciziilor,  care se potrivesc cel mai bine situaţiei lor.

Răspunsurile eficiente ar trebui să ofere garanţia că aranjamentele referitoare la autoritatea părintească, dezvoltate în cadrul familiilor cu probleme complexe, sunt adecvate nevoilor copiilor şi că nu le pun în pericol binele pe termen lung sau scurt. Dovezile cum că bunăstarea este diminuată în cazul copiilor ale căror mame au preocupări cu privire la siguranţă – prin gama de planuri de îngrijire, dar în mod special, în mod stringent, în cazul planurilor de îngrijire comună - subliniază importanţa identificării familiilor unde preocupările cu privire la siguranţă sunt pertinente şi a sprijinirii acestora în luarea acelor măsuri care să promoveze bunăstarea copiilor lor.

Acest raport de evaluare a scos în evidenţă problemele complexe şi variate cu care se confruntă părinţii separaţi şi copiii acestora, precum şi importanţa de a avea acces la o serie de servicii care să ofere un răspuns eficient la problemele lor. Acest lucru necesită un sistem legal al familiei care să funcţioneze într-un mod coordonat, oportun şi concentrat asupra minorului. La final, în timp ce există multe perspective în cadrul sistemului legal al familiei şi multe nevoi contradictorii, este important să se păstreze atenţia în mod primordial asupra interesului superior al copiilor şi a protejării tuturor membrilor familiei.

Traducător: Ţolea Roxana-Maria

Corector:     Anca Stroilescu

Ref.[ngo555]
Colectivul ARPCC