Mai pot face ceva sa ma reconectez cu copiii mei alienati acum 10 de ani?

INTREBARE

In anul 2005 fosta mea sotie mi-a spus ca divorteaza cea ce s-a si intamplat in acelasi an. Instanta a incredintat cei doi copii minori la vremea aceea Claudia 10 ani  si Dan 9 ani la mama lor spre ingrijire iar mie mi-a acordat vizita de 2 ori pe luna respectiv Sambata  (8 ore),o saptamana in vacanta de iarna si 2 saptamani vacanta de vara ,copiii sa fie la mine. Fosta sotie si copiii manipulati de mama lor au refuzat sa ma primeasca (sa respecte sentinta judecatoreasca.) Eu am continuat 5 ani pana in 2010 din 2 in 2 sambete  sa ma prezint la ei dar ori nu-mi deschidea usa ori imi spuneau ca nu vor sa fim impreuna.
Nu am vrut  sa mai inaintez alta actiune in instanta pe aceasta tema dar am fost in audienta la procurorul sef care mi-a comunicat ca nu este consumata sentinta  si ca trebuie apelat la un executor judecatotresc ,ccea ce nu am facut ,deoarece aceasta  varianta am considerat-o  trauma pentru copiii mei
Mentionez ca eu mi-am facut datoria de parinte achitand la timp pensia alimentara care am indexat-o an de an in functie de veniturile mele,fara interventia instantei si lunar ma duceam la scola   (generala ,liceu) luand legatura cu profesorii ,dirigintii chiar si cu pshiologii scoliilor dar fara nici un rezultat.
Am sperat ca cu trecerea timpului problema se va rezolva dar nu a fost asa
 Azi copiii sunt studenti si se poarta la fel ca acum un deceniu .Claudia 20 ani nu pot sa ma apropi de ea,fuge cand ma vede si plange iar Dan ma respinge ridicand tonul si spunand-mi ca nu are nevoie de mine(Dintr-o sursa care nu este foarte sigura am aflat ca mama lor le-a bagat in cap ca nu sunt tatal lor si probabil de asta copiii au aceasta reactie.
M-am adresat dvs. cu speranta ca ma puteti ajuta avand experienta in acest domeniu
Va multumesc anticipat
Cu stima
DBI, Sibiu

RASPUNS

Bună ziua,

Ceea ce au trăit copiii dvs şi dvs se numeşte alienare parentală. Dacă acţiunile alienatorului ce sunt de mare intensitate sau chiar şi de mică intensitate dar continuă pentru o perioadă mare de timp (cum e cazul copiilor dvs) procesul de înstrăinare ajunge să devină definitiv. 
Din păcate la nivelul anilor 2005 fenomenul era puţin documentat în România şi nu existau specialişti care să ştie cum să îl identifice ori să îl combată. Puteţi citi despre alienare în secţiunea www.arpcc.ro/manuale sau în secţiunea www.arpcc.ro/articole a sitului nostru. Avem sute de traduceri deja disponibile în bibliotecă (căutaţi link-urile din stânga). Poate că nici acum nu suntem perfecţi dar măcar judecătorii şi psihologii au materiale în limba română care să explice fenomentul. ARPCC a făcut o misiune din popularizarea cercetarilor din străinătate. La nivel global există un grup de lucru format din câteva sute de specialişti (în general sociologi, doctori psihologi) care militează aparent documentarea şi formalizarea acestui fenomen în cărţile de specilitate (DSM5 şi cartea echivalentă editată de ONU). În DSM5 fenomentul este descris deja dar nu i s-a dat numele de alienare. Separat, sunt anumite state care au legiferat prevederi care să combată alienarea şi, pe acest model încearcă şi România să meargă.  Cazul copiilor dvs din păcate pare să fie unul terminal în care, deveniţi adulţi fenomenul este cvasi-ireversibil. Puteţi să încercaţi să vă apropiaţi prin ei, bazându-vă pe anumiţi intermediari dar nu cred că are rost să vă faceţi prea multe iluzii. Dacă însă doriţi ca astfel abuzuri să nu se întâmple şi altor copii, vă invităm alături de noi, să încercăm să oferim pentru viitor, altor copii o şansă pe care copiii dvs nu au avut-o. Cu deosebită consideraţie

Colectivul ARPCC

ref. [ngo4420]