Studiu privitor la valoarea socială a custodiei comune

Pentru a demonstra valoarea socială deosebit de importantă pe care ideea de autoritate părintească comună o aduce şi avantajele indiscutabile pe care aceasta le aduce dezvoltării armonioase a copiilor îmi permit să vă supun atenţiei studiul realizat de către prof. dr. jurist Proksch, jurist german specializat în cauze cu privire la minori. Studiul a fost realizat la cererea Guvernului Federal al Germaniei în anul 2002. Acesta arată că autoritatea părintească comună are beneficii nu doar asupra părintelui nerezident şi copilului ci şi asupra părintelui rezident. Conform studiului toţi cei trei actori implicaţi câştigă ca urmare a unui aranjament de tip custodie comună. Cităm doar un fragment din acest studiu:

"Custodia comună nu este un „fenomen special“ rezervat doar acelor „părinţilor selectaţi” pe criteriul faptului că se înţeleg bine în ciuda divorţului. […]76,6% din mamele cu custodie comună şi numai 58,1% din mamele cu custodie unică declară că „pensia alimentară pentru copii s-a plătit în mod regulat până în prezent […] Copiii ai căror părinţi deţin custodie comună, comunică şi relaţionează mai bine cu ambii părinţi şi cu bunicii din partea ambilor părinţi [...] În timp ce custodia comună promovează în mod structural cooperarea şi comunicarea părinţilor, această stimulare lipseşte în cazul custodiei unice. Custodia comună este în ansamblu mai adecvată decât custodia unică deoarece:

• influenţează pozitiv cooperarea şi schimbul reciproc de informaţii între părinţi, cu privire la copiii lor
• menţine şi sprijină contactul ambilor părinţi cu copii lor, ca şi a celorlalte persoane cu drept de acces, în special a bunicilor şi astfel promovează bunăstarea copilului
• reduce nivelul conflictului dintre părinţi şi evită sau diminuează litigiul juridic
• odiminuează gradul de afectare a copilului ca urmare a separării şi a divorţului
• · îmbunătăţeşte motivaţia părinţilor de a proceda la reglementarea independentă a conflictului precum şi motivaţia lor de a încheia şi a menţine aranjamente financiare satisfăcătoare.

Studiul Dr. Proksch se poate descărca de aici.

Noul Cod civil (NCC) in recurs

La 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare noul Cod civil (NCC). Și la această dată curțile de apel din România procedează în două feluri la soluționarea cauzelor de divorț și acordarea autorității părintești.

Unele instanțe invocă prevederile art. 223 din Legea nr.7l/2011 de punere în aplicare a Codului civil „procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare al Codului civil, se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite”. Aceasta este una din abordări.

Alte instanțe însă privesc nu doar litera ci și spiritul legii din unghiul de vedere al argumentației de mai jos:

Toate articolele de specialitate apărute după data de 1 octombrie 2011 arată faptul că prevederile noului Cod civil (NCC) se aplică inclusiv proceselor aflate pe rol care au început anterior datei de 1 octombrie 2011, indiferent de etapa procesuală în care acestea se găsesc. Legiuitorul a marcat în acest sens prin dispoziţiile tranzitorii ale legii 71/2011 faptul că relativ la relaţiile părinţi-copiii prevederile NCC au aplicabilitate imediată, fiind conştient că acest nou Cod civil serveşte mult mai bine interesului superior al copiilor eliminând conflictele de legi (în special cel dintre art. 42 şi 43 din C. Fam. pe de o parte şi art. 31 din Legea 272/2004 şi cu art. 5 din protocolul 7 al CEDO pe de cealaltă parte).

Pe de o parte, CSM, prin fluturaşul de popularizare a autorităţii părinteşti (anexa 5) şi Ministerul Justiţiei prin articolul referitor la autoritatea părintească comună ambele disponibile pe siturile web ale acestor instituţii afirmă că autoritatea părintească comună, stabilirea locuinţei minorului şi stabilirea pensiei de întreţinere în natură pentru ambii părinţi sunt obligatorii pentru orice instanţă indiferent de etapa procesuală şi indiferent de cererile pe care părinţii pot sau nu să le facă. Autoritatea părintească comună se acordă din oficiu deoarece este vorba în principal de un drept al minorului şi nu doar de un drept al părinţilor din care aceştia ar putea fi decăzuţi pentru că au omis să formuleze o cerere într-una din etapele procesuale anterioare.

Pe de altă parte custodia comună, se acordă și în baza dreptului conferit de art. 31 din Legea 272/2004 precum şi art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, coroborat cu art. 148 litera (2) din Constituţie care precizează faptul că dreptul european este aplicabil în România iar în cadrul unui conflict de legi dreptul european are precedenţă. Aceste legi care implicau custodia comună dup divorț, erau în vigoare începând cu anul 2004 și aveau precedență asupra art. 42 și 43 din Codul Familiei care au fost timp de 50 de ani fundamentul legal pentru care s-a acordat custodie unică în România

OPINII JURISPRUDENŢIALE CARE SUSȚIN PUNCTUL DE VEDERE DE A SE UTILIZA PREVEDERILE PRIVIND CUSTODIA COMUNA PENTRU TOATE PROCESELE AFLATE PE ROL, INDIFERENT DE ETAPA PROCESUALA ÎN CARE SE AFLA ȘI DE MOMENTUL LA CARE ACESTE PROCESE AU FOST PORNITE:

„Dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispoziţiilor art. 403 din Codul civil”. Per a contrario, pentru divorţurile pronunţate după intrarea în vigoare a Codului civil, cu privire la relaţiile personale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi legea nouă este aplicabilă, astfel încât nu mai este nevoie de modificarea hotărârii instanţei de tutelă. […] Nu în ultimul rând, interesul superior al copilului va fi cel care va călăuzi instanţa în pronunţarea unei soluţii în toate cauzele care privesc situaţia acestuia. Or, este evident faptul că interesul copilului este acela de a fi crescut de ambii părinţi şi după divorţul acestora, noua reglementare prevăzând regula exercitării în comun a autorităţii părinteşti, doar prin excepţie, pentru motive temeinice care ţin de interesul superior al copilului, instanţa de tutelă putând să dispună exercitarea autorităţii părinteşti de către unul singur dintre părinţi. Aceasta este, de altfel, raţiunea modificării legii în sensul înlocuirii încredinţării copilului minor spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, cu exercitarea în comun a autorităţii părinteşti."

(citat din articolul 'Câteva consideraţii privind aplicarea în timp a dispoziţiilor codului civil, în materia divorţului', autor Judecător dr. Cristiana Mihaela Crăciunescu, Formator al Institutului Naţional al Magistraturii, Cercetător ştiinţific asociat al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române – documentul complet se găseşte pe situl www.juridice.ro )

„Potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) din actul normativ mai sus amintit dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil. Acesta este şi cazul raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori. Astfel, instanţa de judecată, analizând circumstanţele concrete ale speţei, va pronunţa o soluţie în temeiul legii civile noi potrivit principiului mai sus enunţat.”(citat din Alina Rădoi, Director, Direcţia Elaborare Acte Normative, răspuns la cererea de a clarifica dacă prevederile NCC se aplică sau nu şi proceselor aflate în apel sau recurs - documentul complet se găseşte aici).

„Astfel, dispoziţiile art. 398 NCC prevăd situaţia exercitării autorităţii părinteşti de către un singur părinte dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, în special eventualele pericole pe care părintele în cauză ar putea să le reprezinte pentru minor. Ca regulă generală, instanţa de judecată este obligată să acorde autoritate părintească comună din oficiu, chiar şi în condiţiile în care unul sau ambii dintre părinţi nu au făcut o cerere în acest sens. În caz excepţional, atunci când un părinte reprezintă un risc pentru minor, se poate decide, justificat prin interesul superior al copilului, ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte. În mod cu totul şi cu totul excepţional şi, cu aceeaşi cerinţă, a respectării interesului superior al copilului, instanţa poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană sau la o instituţie de ocrotire.” (citat din iurispedia.ro – sit web sub egida CSM care explică modul corect de aplicare a prevederilor NCC documentul complet se găseşte aici)

EXEMPLE DE JURISPRUDENŢĂ ROMÂNEASCĂ PRIVIND UTILIZAREA PREVEDERILOR NCC ÎN PROCESELE AFLATE ÎN FAZA DE RECURS SAU APEL

• Adresa Curţii de Apel Ploieşti confirmă că toate instanţele arondate, inclusiv Curtea utilizează doar NCC pentru soluţionarea proceselor aflate pe rol. Documentul poate fi consultat online aici

• Decizia civilă nr. 312/R/2011 a Tribunalului Bihor, decizie model publicată de CSM. Documentul poate fi consultat aici

STUDIU PRIVITOR LA VALOAREA SOCIALĂ ADUSĂ DE INSTITUȚIA AUTORITĂȚII PĂRINTEȘTI COMUNE:

Studiul Proksch cu privire la valoarea socială adusă de custodia comună este prezentat în rezumat aici. De la acel articol de blog se poate accesa și studiul complet în traducere bilingvă.

DISPOZIŢII LEGALE APLICABILE:

Art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: „Soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi în relaţiile cu copiii lor în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia.”

Principiul 3:10 din Principiile Dreptului European al Familiei: "Autoritatea părintească nu trebuie să fie afectată de desfacerea sau anularea căsătoriei sau a altei forme de relaţie şi nici de separarea de iure sau de facto a părinţilor."

Constituţia României . 148 litera (2) care precizează ă dreptul european (în cazul nostru art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) este direct aplicabil în speţele româneşti: "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."

Art. 6 litera (6) din NCC: "Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi."

Legea 272/2004:

Art. 30. – (1) Copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi.

Art. 31. - (1) Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor [...]

Art. 33. – Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ revăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.

Dispoziţiile tranzitorii din Legea 71/2011 de implementare a noului Cod civil:

Art. 5 alin (2) „Dispozitiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil.”
Art. 46. „Dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispoziţiilor art. 403 din Codul civil.”

Despre custodie și istoricul ei în România ...

Custodia (echivalentul colocvial al noțiunii de autoritate părintească) reprezintă un raport juridic între părinți și copii care apare în cazul unui divorț sau în cazul în care părinții necăsătoriți nu se mai înțeleg cu privire la aspectele legate de creșterea și educarea minorului, cu privire la deciziile referitoare la minor, domiciliul minorului, etc. Custodia poate fi cerută și se poate acorda altor persoane decât părinții, de exemplu bunicii unuia dintre părinți, în măsura în care aceștia dovedesc instanței de judecată cu sunt mai potriviți pentru a crește și educa minorii sau în cazul în care părinții sunt decedați, dispăruți ^[1]. Perspectiva asupra custodiei a evoluat în timp. Astfel:

• Conform Codului Familiei (1956), în timpul căsătoriei, ambii părinți aveau aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori înfiați. Totuși prin art. 42 și 43, Codul Familiei obliga instanța de judecată să decidă în caz de divorț, ca minorul să fie încredințat spre creștere și educare doar unui părinte ceea ce se chema, în termen colocvial, custodie unică. Codul Familiei nu definea cui anume să fie încredințat minorul dar practica judecătorească, bazată pe situația socială din anii '50 când codul a fost adoptat a făcut ca mama să fie în mod preponderent părintele care era numit părinte custodian. După intrarea în vigoare a legii 272/2004 deciziile pe care instanța le lua ar fi trebuit să se bazeze pe principiul interesului superior al copilului, cei doi părinți având, șanse teoretic egale în a primi custodia minorilor după divorț. În practică judecătorii au continuat jurisprudența anilor '50 decizând într-un procent majoritar încredințarea minorului către părintele de sex feminin în baza presupunerii că mama ar fi mai potrivită. Ca urmare a acestei prezumții discriminatorii, peste 84.5% din familiile monoparentale din România erau, la referendumul din anul 2002, de tipul mamă și copil sau mamă și copii ^[2]. Articole 42 și 43 din Codul Familiei ce impuneau acordarea, în caz de divorț, a custodiei asupra minorului doar unuia dintre părinți au fost abrogate implicit prin aderarea României la Uniunea Europeană și prin intrarea în vigoare a art. 148 litera (2) din Constituția României care indica faptul că "urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare". Așadar, începând cu data de 1 ianuarie 2007 când România a aderat la Uniunea Europeană, instanțele românești ar fi trebuit să acorde custodie comună asupra copiilor deoarece articolul 5 din protocolul 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului^[3] avea precedență asupra prevederilor contrare exprimate de art. 42 și 43 din Codul Familiei. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, instanțele românești continuând să acorde sentințe de tip custodie unică, în baza art. 42 și 43. Codul Familiei a fost abrogat explicit odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, la data de 1 octombrie 2011 moment în care a devenit o regulă acordarea custodiei copiilor minori către ambii părinți, în caz de divorț sau separare.
• Conform noului Cod Civil al României care instituie noțiunea de autoritate părintească chiar și după divorț sau separarea părinților, aceștia au aceleași drepturi și îndatoriri relativ la copiii lor minori^[4]. Este vorba de ceea ce se cheamă, în termen colocvial, custodie comună. Deși NCC prevede posibilitatea custodiei unice^[5] acest lucru este o excepție pentru situația în care unul dintre părinți este un pericol pentru copil.

NOTE:

1. ^ A se vedea Decizia 1091/2dată în dosarul 6846/302/2008 pe data de 16-Oct-09, președinte Gabriela Râșnoveanu, judecător Decebal Vlad, grefier Cristina Avram a Tribunalului București în care, în urma decesului mamei, custodia a fost acordată bunicilor din partea mamei în detrimentul tatălui
2. ^ Citat din Studiul privind evoluția fenomenului familiilor monoparentale în România realizat de către Centrul Național De Pregătire În Statistică Colectiv de realizare: Drd. Andreea CAMBIR, Viorica DUMA , Mariana PIETREANU, Andoria IONIȚĂ, Corina PĂCURAR. O copie a acestui studiu este stocată și aici
3. ^ "Soții se bucură de egalitate în drepturi și în responsabilități cu caracter civil, între ei și în relațiile cu copiii lor în ceea ce privește căsătoria, pe durata căsătoriei și cu prilejul desfacerii acesteia." -- Articolul 5 - Egalitatea între soți - din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale
4. ^ a se vedea în acest sens art. 397 din NCC
5. ^ a se vedea în acest sens art. 398 din NCC

Cea mai mare modificare a noului Cod civil in materia divortului -- prezumția de autoritate părintească comună

Prezumția de autoritate părintească comună a fost introdusă în legislațiile multor state pentru a corecta situația discriminatorie în care se aflau părinții de sex masculin cu privire la încredințarea minorilor. Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea în Anglia, imperiu global la acea vreme, în caz de divorț copii au fost acordați în mod automat^[1] mamelor spre creștere și educare în baza unei presupuneri că acest părinte ar avea abilități parentale mai dezvoltate decât părintele de sex opus. Începând cu sfârșitul secolului XX și până în prezent, această prezumție de încredințare către mamă a fost eliminată treptat din majoritatea legislațiilor naționale, fiind înlocuită de prezumția de autoritate părintească comună.

Prezumția de autoritate părintească comună în România

Prezumția de autoritate părintească comună este introdusă în legislația românească de noul Cod Civil, prin intermediul articolului 397. Aceasta vine să înlocuiască prezumția de încredințare către mamă a copiilor minori, în caz de divorț:

„	Articolul 397 Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți. După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.	”
—Codul Civil al României

Prezumția de autoritate părintească comună în Europa

Această prevedere legislativă reprezintă, de altfel, trendul majoritar în legislația cu privire la divorț, la nivel european. A se vedea în acest sens Principiile Dreptului European al Familiei, emise de către Comisia Europeană privind Legislația Familiei:

„	Principiul 3:10 Efectul divorțului sau separării Autoritatea părintească nu trebuie să fie afectată de desfacerea sau anularea căsătoriei sau a altei forme de relație și nici de separarea de iure sau de facto a părinților.	”
—Principiile Dreptului European al Familiei[2]

Custodia comună este de asemenea prevăzută în protocolul numărul 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului care specifică faptul că "Soții au drepturi și responsabilități egale între ei și în relația lor cu copiii, înaintea căsătoriei, în timpul căsătoriei și în cazul dizolvării căsătoriei".^[3]

Prezumția de autoritate părintească comună în SUA

„	Legislația statului Michigan recunoaște că atunci când părinții se separă sau divorțează, interesul superior al copilului este servit de continuarea relației dintre copil și ambii părinți. Atât de puternică este această recunoaștere încât legea stabilește prezumția că este în interesul copilului să poată să dezvolte relații afective puternice cu ambii părinți. Prin urmare, timpul petrecut de către copil împreună cu fiecare dintre părinți trebuie calculat într-un mod rezonabil pentru a susține această legătură strânsă. Copilul are un drept de a păstra legături personale cu ambii părinți cu excepția cazului în care instanța determină în bazele unor probe incontestabile că timpul petrecut de copil împreună cu unul sau cu ambii părinți îi pune în pericol sănătatea psihică, mentală sau emoțională. [4]	”
—Ghidul pentru părinți editat de către autoritățile judecătorești din statul Michigan [5]

Interesul superior al minorului față de variatele prezumții de încredințare

Viziunea modernă cu privire la încredințarea minorilor se bazează pe conceptul de interes superior al copilului care a fost introdus în doctrina juridică de a valida prezumțiile de încredințare indiferent dacă este vorba de prezumția de încredințare către tată, prezumția de încredințare către mamă ori prezumția de autoritate părintească comună. Chiar și în condițiile în care prezumția de autoritate părintească comună a eliminat prezumția de încredințare către mamă, ea însăși trebuie cercetată de către instanță prin prisma interesului superior al copilului, înainte ca instanța să decidă cu privire la relațiile dintr părinți și copii în urma divorțului. O discuție utilă cu privire la eliminarea prezumției de încredințare către mamă se poate găsi în Manualul de acordare a custodiei editat de către ARPCC.

Doctrina anilor tandri - istoric si abolire

Doctrina anilor tandri (termenul în limba engleză: Tender years doctrine) este un concept intrat în doctrina juridică spre sfârșitul secolului al XIX-lea și care a fost treptat eliminat din legislațiile majorității țărilor la finalul secolului XX și începutul secolului XXI. Această doctrină a favorizat mamele față de tați, în acordarea custodiei copiilor lor minori, în caz de divorț sau separare. Doctrina anilor tandri s-a concretizat prin utilizarea la scară largă a așa numitei prezumții de încredințare către mamă.
În majoritatea țărilor dezvoltate acest concept juridic a fost abolit ^{[1] [2]}. Cu toate acestea, jurisprudența din multe state manifestă în continuare o preferință pentru părintele de sex feminin (așa numita preferință maternă).
În România, doctrina anilor tandri a fost reliefată în Codul Familiei prin articolul 1, care menționa în mod expres o preferință pentru mamă,

„	Statul apără interesele mamei și copilului și manifestă deosebită grijă pentru creșterea și educarea tinerei generații.	”
—Codul Familiei 1954, art 1, teza a doua

fiind însă abolită odată cu intrarea în vigoare a prevederilor noului Cod civil, la data de 1 octombrie 2011. Noul Cod civil al României a înlocuit în jurisprudența românească prezumția de încredințare către mamă cu prezumția de autoritate părintească comună.

Cele mai bune 30 de sfaturi

Motto: "Cand te opresti sa alergi dupa lucrurile gresite, le dai lucrurilor bune sansa de a te gasi"


Cineva  a spus odată că "Nimeni nu se poate întoarce în timp şi să o ia de la inceput, dar oricine poate incepe azi să construiască un final nou." Și nimic nu ar putea fi mai aproape de adevăr. Dar, înainte de a începe, trebuie să nu mai facem lucrurile care ne trag înapoi.

1. Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu. 

2. Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii - sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.

3. Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine.Vietile ni se imbunatatesc numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.

4. Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum.

5. Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti intr-o lumea care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.

6. Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul. 

7. Nu iti mai fie frica sa gresesti. Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut.

8. Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.

9. Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia... Completati voi lista mai departe.

10. Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata inainte de a o impartasi cu altcineva.

11. Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.

12. Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insufiecient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?

13. Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.

14. Nu mai respinge relatii noi doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.

15. Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri zilnic. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana.

16. Nu mai fi invidios pe ceilalti. Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: "Ce am eu si toata lumea isi doreste?".

17. Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel vei fi.

18. Nu mai tine suparari. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna "Ceea ce mi-ai facut este in regula", ci iertarea inseamna " Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna". Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.

19. Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor. 

20. Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect. 

21. Nu mai face mereu aceleaşi lucruri, fără a lua o pauza. Timpul pentru o pauză este atunci când nu ai timp pentru ea. Dacă vei continua sa faci mereu acelasi lucru, vei obtine în continuare acelasi rezultat. Uneori trebuie să te distanțezi ca să vezi lucrurile clar. 

22. Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.

23. Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.

24. Nu mai alege calea usoara. Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar.

25. Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti - plangi, daca simti nevoia - este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.

26. Nu ii mai invinui pe altii pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta. 

27. Nu mai încerca să fii totul pentru toți. Acest lucru este imposibil, si incercarea te va epuiza. Chiar daca faci o singura persoana sa zambeasca poti schimba lumea. Poate nu toată lumea, ci doar lumea ei. Deci, restrange-ti obiectivele. 

28. Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: "Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?" Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.

29. Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate. 

30. Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora. 

Sursa: marcandangel.com

Ce lege va utiliza instanta de recurs pentru un divort inceput anterior datei de 1 oct.?

Întrebare:

Astăzi am avut înfățișare la Curtea de Apel unde se judecă recursul formulat de mine. Procesul a început anterior datei de 1 octombrie iar avocatul îmi spune că nu este clar pe ce lege se va judeca recursul meu, vechiul cod al familiei sau noul cod civil. Puteți să mă clarificați?

Răspuns:

În mod normal judecătorii ar trebui să aplice noul cod civil lege acestor situații. Argumentația pentru aceasta o puteți găsi în articolele anterioare publicate de noi:

• Aplicarea prevederilor noului Cod civil (NCC) la procesele aflate pe rolul instanțelor de apel si recurs articol publicat pe data de 12 decembrie 2011 (dați click aici) și

• Câteva considerații privind aplicarea în timp a dispozițiilor Codului civil, în materia divorțului articol publicat pe data de 6 decembrie 2011 (dați click aici)

Totuși există o anume latență în alinierea variatelor instanțe la această practică, judecătorul fiind independent în deciziile pe care le ia. Asociația noastră lucrează de altfel cu toate Curțile de Apel din România pentru a populariza aceste practici transmițând judecătorilor implicați materiale de jurisprudență și pentru a lua pulsul implementării.

Astfel am pornit o cercetare cu curțile de apel la care încă primim rezultatele și ne bucură să vă informăm că cel puțin anumite Curți de apel utilizează doar noul cod civil pentru soluționarea tuturor dosarelor de divorț, inclusiv a celor aflate în faza de recurs, dosare care , bineînțeles au fost deschise anterior datei la care noul cod civil a intrat în vigoare. Puteți consulta de exemplu răspunsul Curții de Apel Ploiești care se poate descărca de aici

În opinia noastră, care de altfel tinde să devină și trendul majoritar, o tratare corectă și uniformă a acestor situații ar trebui să fie următoarea: Dacă instanţa va considera recursul ca fiind întemeiat, va rejudeca cauza și va pronunța o hotărâre sub imperiul legii noi. Daca instanța dvs. va considera recursul ca nefiind întemeiat, va casa hotărârea cu trimitere spre rejudecare la tribunal, deoarece schimbarea legii este un motiv suficient care să implice mai degrabă casarea decât respingerea recursului."

Cu speranța că aceste precizări vă ajută și că familia dvs. va beneficia în recurs de prevederile noii legi

ARPCC

Locuința copilului

Continuăm seria articolelor pe teme legate de custodia asupra copiilor, prezentându-vă unele dintre modificările pe care le considerăm interesante în proiectul de modificare a legii 272/2004, iniţiat de către Direcţia Generală de Protecţie a Copiilor, direcţie din cadrul Ministerului Muncii.

De asemenea, răspunzând unor voci care au clamat că noul Cod civil este vag relativ la algoritmul concret de stabilire a locuinţei minorului după divorţ, DGPC doreşte să introducă un articol de lege complet nou care să vină în sprijinul dvs. prin prezentarea criteriilor ce trebuiesc luate în considerare atunci când părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa minorului şi apelează la instanţele de tutelă pentru decizie în acest sens:

(1) Locuinţa copilului este la părinţii lui în cazul în care aceştia locuiesc împreună sau la acel părinte cu care minorul locuieşte în mod statornic ca urmare a acordului părinţilor.

(2) În cazul în care părinţii nu se pot înţelege cu privire la locuinţa minorului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia în baza următoarelor criterii:

a) Disponibilitatea fiecărui părinte de a implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copii;

b) Disponibilitatea fiecărui părinte de a permite celuilalt părinte accesul în locuinţa sa;

c) Situaţia locativă a fiecărui părinte din ultimii trei ani de zile;

d) Istoricul de violenţă al părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane;

e) Opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;

f) Distanţa dintre locuinţele fiecărui părinte şi unitatea de învăţământ;

g) Concluziile raportului de anchetă psiho-socială emis de către autoritatea tutelară;

(3) În cazuri excepţionale instanţa poate stabili locuinţa minorului la terţe persoane sau la o instituţie de ocrotire

Dorim să menţionăm că ambele articole sunt încă sub formă de iniţiativă şi că, pe parcursul procesului legislativ ele pot fi modificate. Credem că totuşi aceste criterii enunţate de către iniţiatorul modificărilor legislative sunt util a fi cunoscute de către dvs.

Cu stimă şi deosebită consideraţie,

Colectivul ARPCC

Alienarea parentala - forma subtila de abuz emotional -- Richard Alan Gardner (1931 - 2003)

Traducerea şi adaptarea: psih. MA. drd. Armand Veleanovici

Richard Alan Gardner (1931 - 2003) a fost profesor de psihiatrie în Secţia de Psihiatrie a Copilului din cadrul Universităţii Columbia – USA, din 1963 până în anul morţii sale. A publicat peste 40 de cărţi şi 250 de articole într-o varietate de domenii ale psihiatriei copilului.

Principalul său domeniu de interes este modul în care sunt afectaţi copiii de divorţul părinţilor. Astfel, Gardner a scris prima carte de auto-ajutorare pentru copiii afectaţi de divorţ, care s-a tipărit în mai multe ediţii şi a conceput o nouă modalitate psihoterapeutică pentru aceşti copii.

În 1985, prof. Gardner a introdus conceptul de Parental Alienation Syndrome (PAS) - sindromul alienării parentale (sindromul alienării copilului faţă de un părinte). El descrie în detaliu etapele procesului de alienare a copilului faţă de părinte şi identifică trei tipuri de părinţi-alienatori: naiv, activ şi obsedat.

Deşi catalogarea procesului de alienare a unui copil de către părinte drept sindrom sau tulburare este încă controversată, acesta nefiind introdus în ediţia din 1994 a DSM, Parental Alienation Syndrome (PAS) a fost acceptat de mulţi profesionişti şi de multe instanţe din SUA, Canada, Australia şi Europa. Nu este nici o îndoială că fenomenul există, dar mai este nevoie de cercetări care să rezolve unele aspecte ale controversei.

Gardner defineşte PAS ca fiind o tulburare ce apare în principal în contextul disputei părinţilor asupra stabilirii custodiei unui copilul şi se manifestă ca o campanie nejustificată de denigrare, în faţa copilului, a unui părinte de către celălalt. Cu alte cuvinte, unul dintre părinţi, realizează o „spălare a creierului” copilului, o îndoctrinare, „vorbeşte de rău” celălalt părinte în faţa copilului, efectul fiind un adevărat abuz emoţional asupra acestuia.

PAS este considerat o formă de abuz emoţional deoarece rezultatul său este privarea copilului de o relaţie afectuoasă cu unul dintre părinţi. PAS este abuz emoţional deoarece:

• părintele condiţionează copilul, îi oferă îngrijire în funcţie de comportamentul pe care îl pretinde;
• părintele retrage afecţiunea datorată copilului atunci când acesta nu participă la campania de denigrare;
• părintele are aşteptări nerealiste de la copil; nu este firesc să se pretindă unui copil să coopereze la campania de denigrare contra unui părinte. Riscul este ca acesta să devină confuz, tensionat, frustrat;
• reponsabilizarea prematură a copilului; acestuia i se pretinde să memoreze o mare varietate de neajunsuri suferite din partea părintelui, să aducă acestuia false acuzaţii de abuz;
• supra-protecţia copilului; acesta e făcut să creadă că orice contact cu părintele este periculos. Creează anxietate copilului şi accentuează dependenţa acestuia de părintele alienator.

Simptomele PAS

Pentru a preveni efectele PAS este necesar să fie cunoscute simptomele acestuia. Unele dintre practicile enumerate mai jos pot fi întâlnite chiar şi în cazul celor mai buni părinţi, dar pot constitui o atenţionare asupra a modului în care aceştia se comportă cu copii lor.

1. părintele alienator oferă posibilitatea copilului de a decide asupra vizitei la celălalt părinte, atunci când instanţa a decis deja asupra unui program de vizită; creează tensiuni între copil şi părintele care nu locuieşte cu copilul.
2. părintele alienator spune copilului totul despre relaţia de cuplu şi motivele de divorţ. Un argument al acestuia este dorinţa de a fi onest cu copilul, dar o astfel de practică este dureroasă pentru copil. Scopul real este ca copilul să se gândească mai puţin la celălalt părinte.
3. refuzul unui părinte de a permite copilului să-şi ia obiectele personale la locuinţa celuilalt părinte.
4. evitarea sau refuzul de a permite celuilalt părinte accesul la şcoală, la activităţile extraşcolare, la fişa medicală etc.
5. blamarea unui părinte pentru problemele financiare, despărţire, schimbări ale stilului de viaţă, intrarea într-o nouă relaţie.
6. un părinte poate programa copilului o multitudine de activităţi, astfel ca celalalt părinte să nu-l poată vizita. Refuzul de a fi flexibil cu programul de vizitare poate fi motivat ca astfel se răspunde la nevoile copilului, iar la protestele celuilalt părinte se poate răspunde că e egoist şi ne-interesat de copil.
7. presupunerea că, dacă un părinte a avut un comportament violent faţă de celălalt, va fi în mod necesar violent şi cu copilul.
8. solicitarea adresată unui copil de a alege unul din părinţi cauzează acestuia distres.
9. copilul este supărat pe un părinte. Acest lucru este normal, mai ales dacă acel părinte îl disciplinează sau spune „nu”. Dacă, pentru orice motiv, furia nu se atenuează, poate fi suspectat PAS. Copiii iartă şi doresc să fie iertaţi, dacă li se oferă această şansă. Extrem de suspect este cazul în care un copil afirmă că nu-şi poate aminti nici un moment plăcut petrecut cu un părinte, sau nu pot spune nimic pozitiv despre acesta.
10. poate fi suspectat PAS când un părinte ridică problema schimbării numelui copilului sau sugerează o adopţie.
11. poate fi suspectat PAS când copilul nu poate da nici un motiv pentru furia pe care o simte faţă de un părinte sau motivele sunt vagi, fără nici un fel de detalii.
12. un părinte care are secrete, semne speciale, întâlniri private, cuvinte cu semnificaţii speciale poate fi suspectat de PAS.
13. când un părinte utilizează copilul ca spion, pentru a aduna informaţii, copilul primeşte mesaje ce prejudiciază celălalt părinte.
14. un părinte oferă copilului tentaţii care interferează cu programul de vizitare.
15. un părinte care afişează tristeţe sau reacţionează ca şi cum a fost rănit de faptul că copilul a petrecut plăcut o perioadă de timp cu celălalt părinte îl va determina pe acesta să se retragă şi să nu comunice. El se va simţi vinovat sau va avea un conflict, presupunând că nu este în regulă să se simtă bine cu celălalt părinte.
16. părintele care cere copilului informaţii despre viaţa personală a celuilalt părinte cauzează acestuia o tensiune considerabilă şi conflicte. Copiii care nu sunt afectaţi de PAS doresc să fie loiali ambilor părinţi.
17. părinţii cu rol de salvator, care „salvează” fizic sau psihologic copilul atunci când nu există nici o ameninţare la adresa lor, creează în mintea copilului teama de ameninţare sau pericol, ducând astfel la PAS.
18. solicitări ale unui părinte, contrare hotărârii judecătoreşti.
19. ascultarea convorbirilor telefonice pe care copilul le are cu celălalt părinte.

Dintre simptomele PAS , opt sunt considerate ca primare:

• campania de denigrare;
• explicaţiile vagi, absurde despre motivele denigrării;
• lipsa de ambivalenţă;
• fenomenul de „gânditor independent”
• suportul oferit părintelui alienator în conflict;
• lipsa sentimentelor de culpă pentru denigrarea şi îndepărtarea unui părinte;
• prezentarea unor scenarii preluate de la părintele alienator;
• animozitatea faţă de prietenii şi familia extinsă a părintelui înstrăinat.

Factori de risc

Pe perioada separării sau divorţului, sau în urma acestora, pot apare o serie de factori care semnalează posibila apariţie a PAS.

• oprirea vizitelor;
• copii nu sunt readuşi la timp după vizită;
• un părinte care nu-şi poate controla manifestarea furiei, mai ales în prezenţa copilului;
• bunici sau părinţi vitregi care exercită un control exagerat sau care sunt excesiv de intruzivi;
• un părinte ameninţă cu răpirea copilului;
• suspiciuni de abuz sexual, fizic sau emoţional;
• abuz de droguri sau de alcool;
• un părinte care suferă de o tulburare psihică severă;
• un părinte exagerează cu apeluri telefonice;
• copilul refuză să meargă în vizită.

Etapele PAS

Copiii victime ale PAS trec, de obicei, prin trei etape până la agravarea simptomelor. În unele cazuri, un părinte poate observa simptomele de alienare şi poate lua măsuri de reducere a acesteia. Cunoaşterea factorilor de risc poate ajuta un părinte să evite sau să prevină alienarea.

Acest articol a fost preluat de pe situl web www.doctorbun.ro. Pentru articolul complet vă rugăm să dați click aici

Numărul părinților de sex masculin care își cresc singuri copiii

Numărul tăticilor care se ocupă singuri de copii (care sunt părinți rezidenți) în SUA s-a mărit de peste 4 ori în ultimii 40 de ani (de la 300.000 în anii 1970 când intra în vigoare custodia comună în SUA la aproximativ 1.700.000 în anul 2011).

Cum se aplică în Germania custodia comună introdusă în România abia acum, prin noul Cod civil: părinţii sunt nevoiţi să se înţeleagă între ei

decembrie, 2011

Copilul are nevoie de iubire din două părţi, pentru a nu avea probleme psihologice grave mai târziu, susţin psihologii germani

Când un cuplu se separă în Germania (mulţi dintre părinţi nefiind căsătoriţi), Jungendamt (o instituţie similară „Protecţiei copilului” din România) are un cuvânt greu de spus în privinţa custodiei, hotărârile fiind parafate la judecatoria de familie.

Din nenumăratele exemple întâlnite, cele mai multe sunt cazurile când copilul locuieşte cu mama iar la „papa” merge două week-end-uri pe lună (de pildă de sâmbăta dimineaţa până duminică seara); în plus pot avea loc întâlniri ale copilului cu tatăl în timpul săptămânii (una-două întâlniri).

Custodia comună presupune, în  alte cazuri, împărţirea în mod egal între părinţi a timpului copilului.

Orice hotărâre în interesul copilului ţine însă cont de particularităţile fiecărui caz, şi se poate schimba în funcţie de datele, situaţiile şi coordonatele părinţilor.

Colaborarea cu „ex-ul” este  spre binele copilului

În cazul în care cei doi părinţi nu mai pot comunica, sunt puşi faţă în faţă la psiholog, pentru a restabili între ei punţi de comunicare. Toate armatele de specialişti – de la psihologi, funcţionari, şi până la judecătorul care va lua decizia finală – pun pe primul plan interesul superior al copilului; „războiul” dintre părinţi nu contează, el trece pe planul al doilea.

Fiecărui părinte i se spune că trebuie să colaboreze cu „ex-ul”, spre binele copilului. În acest complicat angrenaj relaţional, reprezentanţii autorităţilor ţin cont de orice amănunt. Când separarea dintre genitori nu este una „de catifea”, părintele care nu este deschis colaborării şi propunerilor reprezentanţilor autorităţilor este depunctat în demersurile pentru stabilirea custodiei.

Părinții nu trebuie să se bârfească unul pe altul faţă de copil

Chiar din momentul separării, copilului i se face un program riguros, astfel încât să se vadă cu ambii părinţi. Aceştia sunt bine instruiţi: nu au voie să vorbească de rău „partea adversă” ori să influenţeze copilul (care, dacă este mai mărişor, va fi întrebat cu cine doreşte să rămână, însă atunci când are doar câţiva ani se consideră că nu poate lua singur o decizie).

Dacă între părinţi relaţiile sunt tensionate, vor urma şedinţe în care se stabileşte – de comun acord cu psihologul – cum va decurge întâlnirea cu copilul şi apoi alte discuţii prin care este analizat rezultatul întâlnirilor şi modul de desfăşurare al acestora.

Doar în cazurile în care unul dintre părinţi, fie bărbat, fie femeie, este considerat ca fiind un factor de risc pentru minor (bea alcool peste măsură, se droghează sau este agresiv etc.), întâlnirea dintre părintele cu probleme şi copil se desfăşoară timp de mai multe luni în prezenţa unei terţe persoane de la o fundaţie sau organizaţie recomandată de Jungendamt.

Ulterior, la întâlnire este invitat şi celălalt părinte, până când, prin consiliere, cele două „părţi adverse” reuşesc să discute şi să stabilească tot ce are legătură cu copilul.

Ai zice că instituţiile statului au atitudinea iertătoare a bisericii: orice ar fi, trebuie să ierţi. Chiar dacă această atitudine nu ţi se pare întotdeauna a fi spre binele copilului, nu poţi decât să le respecţi hotărârile.

Iubire din două părţi

Psihologii specializaţi în cazurile de separare familială, angajaţi la fundaţiile de profil, descriu în termeni simpli situaţia: copilul are nevoie de iubirea celor doi părinţi. Nu unul din părinţi este rău, ci sunt rele lucrurile pe care acesta le-a făcut, susţin ei. Specialiştii mai arată că a priva copilul de afecţiunea celuilalt părinte îi poate aduce acestuia probleme psihologice grave pe viitor, ceea ce, bineînţeles, nu îşi doreşte niciun părinte.

Baza custodiei comune este înţelegerea amiabilă

Calea cea mai simplă în demersurile privind custodia este înţelegerea între cele două părţi. Atunci când această înţelegere nu este posibilă, vor fi făcute programări la consiliere, până ce dialogul între părinţi va fi posibil, aşa cum am arătat anterior.

O situaţie de eliminare a tatălui din viaţa copilului, pe motivul – să zicem – că acesta bea sau se droghează prea mult, aşa cum se întâmplă în România, nu este posibilă în Germania, decât dacă se aduc probe solide cu privire la punerea în pericol a copilului de către părintele alcoolic sau toxicoman. Când nu există astfel de probe, amândoi părinţii vor împărţi custodia copilului, măsură introdusă în premieră şi în România, prin noul Cod civil.

Ce înseamnă custodia comună?

Concret, custodia comună înseamnă că nici unul dintre părinţi nu va putea lua o hotărâre în privinţa copilului fără a avea acordul celuilalt.

Toate deciziile legate de alegerea unei grădiniţe şi a unei şcoli, de programul copilului (cursuri extraşcolare etc.) sau chiar participarea copilului la mici excursii şi aniversări presupun acordul din partea ambilor părinţi, chiar dacă unul din aceştia stă mai puţin cu copilul.

Până la urmă, toate lucrurile trebuie rezolvate cu calm şi înţelegere. Dacă aveţi senzaţia că nu se poate, lăsaţi aceste gânduri deoparte şi veţi simţi cum limitele interioare se mută din ce în ce mai departe. Pe scurt, „procedurile germane te fac să ajungi să poţi să comunici cu un om pe care ai fi dorit să nu-l mai vezi niciodată în viaţa ta”, după cum ne-a povestit o mamă aflată în această situaţie.

 „Împărţirea” copiilor, cea mai dureroasă

Desigur, există tot felul de alte situaţii. Însă în cazurile pe care le-am întâlnit, copilul avea la ambii părinţi amenajată o cameră sau măcar un colţ în care să se joace (chiar şi la părintele la care ajungea mai puţine ore).

Există însă şi cazuri mai grele, de exemplu, cel al unei tinere mămici cu trei copii, separată de soţ dar numai în fapt, nu şi în acte (au recurs la acest artificiu pentru a avea mai mulţi bani, celibatarii datorează impozite mult mai mari).

Acum cei doi părinţi locuiesc separat şi au, fiecare, „viaţa lor”, adică noi parteneri. Custodia copiilor a fost tranşată astfel: mama ţine la ea cele două fetiţe, mai mici, iar tatăl – băiatul mai mare. Însă în week-end toţi copiii sunt împreună cu tatăl. Într-o zi a săptămânii mama ia, la rândul ei, băiatul acasă, pentru a fi toţi copiii împreună.

Din câte spun cei aflaţi într-o asemenea situaţie, numai la început este mai greu să urmezi un asemenea program de vizite şi de acţiuni comune; după o vreme intervine obişnuinţa.

Materialul a fost întocmit pe baza mărturiilor unor părinţi români care au divorţat sau s-au separat de partenerii lor în Germania. Comentariile dvs., ale celor care aţi trecut printr-o astfel de situaţie, pot întregi „tabloul” de mai sus.

Sursa: romaningermania.ro

Cauza Sabău și Pârcălab vs. România - protejarea vietii de familie

Cauza Sabău și Pârcălab vs. România (Hotărârea din 28 septembrie 2004, petiția numărul 46572/99) reprezintă un caz judecat de CEDO în care statul Român a fost condamnat pentru mai multe încălcări ale drepturilor omului în cazul a doi ziariști. În această speță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secția a II-a a ajuns la concluzia cu aplicabilitate generală că Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu permite interzicerea ab initio a tuturor drepturilor prevazute de art. 64 Cod penal ca și pedeapsă accesorie, ci doar a acelor drepturi care se impun vis-a-vis de natura, felul și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpați. În particular Curtea de la Strasbourg a considerat că interzicerea automată a drepturilor părintești în cazul comiterii unei infracțiuni de natură penală neîndreptată în vreun fel împotriva copiilor inculpatului și care nu pune în pericol pe aceștia din urmă reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea vieții private prin încălcarea Art. 8 („Dreptul la respectarea vieții private și de familie”) din Convenție.

Decizia Curții de la Strasbourg:

Curtea a decis cu unanimitate de voturi că în această speță au fost încălcate articolele 10 (Libertatea de exprimare), 8 (Dreptul la respectarea vieții private și de familie) și 13 (Dreptul la un recurs efectiv) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.:

Cu privire la articolul 10:

Curtea a considerat că această condamnare a reclamanților era disproporționată față de scopul legitim urmărit și că autoritățile naționale nu au oferit motive pertinente și suficiente pentru a o justifica. Așadar, art. 10 a fost încălcat

Cu privire la articolul 8:

Reprezentantul Guvernului României, ^[4] a precizat că ingerința viza protejarea siguranței, a moralității și a educației minorilor, însă, în cauza respectivă, curtea a reținut că infracțiunea de calomnie care a determinat condamnarea reclamantului a fost absolut independentă de aspecte legate de autoritatea părintească, ne-reproșându-i-se reclamantului lipsa îngrijirii copiilor sau relele tratamente aplicate acestora. În acest context, Curtea a constatat că infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat este complet străină de chestiunile legate de autoritatea părintească. În plus, Curtea a constatat că, prin aplicarea automată a sancțiunii, ea are ca scop pedepsirea inculpatului, iar nu protecția minorului. Cum interesul acestuia este primordial, Curtea a constatat că aplicarea automată a acestei sancțiuni este contrară art. 8.

Curtea a reamintit că examinarea elementelor care servesc cel mai bine interesele copilului este întotdeauna de o importanță fundamentală (citând Hotărârea din 7 august 1996 dată în cauza Johansen vs. Norvegia), că interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial și că "doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de drepturile sale părintești în interesul superior al copilului" (a se vedea și cauza Gnahore vs. Franța, petiția nr. 40031/98 parag. 59, CEDO 2000-IX).

În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că nu s-a demonstrat că retragerea absolută și prin efectul legii a drepturilor părintești ale primului reclamant corespundea unei necesități primordiale privind interesele copilului și că, în consecință, urmărea un scop legitim, anume protecția sănătății, moralei sau a educației minorilor.

În consecință, art. 8 din Convenție a fost încălcat în ceea ce îl privește pe primul reclamant.

Cu privire la articolul 13:

Curtea a considerat că posibilitatea reclamantului de a ridica excepția de neconstituționalitate a art. 64 și 71 din Codul penal și de a solicita examinarea acesteia de către Curtea Constituțională nu constituia un recurs efectiv care să ofere o reparație adecvată pentru cererea întemeiată pe art. 8 din Convenție.

În consecință, art. 13 coroborat cu art. 8 din Convenție a fost încălcat în ceea ce îl privește pe primul reclamant.

Mai multe detalii pot fi găsite aici