Cum se aplică în Germania custodia comună introdusă în România abia acum, prin noul Cod civil: părinţii sunt nevoiţi să se înţeleagă între ei

decembrie, 2011

Copilul are nevoie de iubire din două părţi, pentru a nu avea probleme psihologice grave mai târziu, susţin psihologii germani

Când un cuplu se separă în Germania (mulţi dintre părinţi nefiind căsătoriţi), Jungendamt (o instituţie similară „Protecţiei copilului” din România) are un cuvânt greu de spus în privinţa custodiei, hotărârile fiind parafate la judecatoria de familie.

Din nenumăratele exemple întâlnite, cele mai multe sunt cazurile când copilul locuieşte cu mama iar la „papa” merge două week-end-uri pe lună (de pildă de sâmbăta dimineaţa până duminică seara); în plus pot avea loc întâlniri ale copilului cu tatăl în timpul săptămânii (una-două întâlniri).

Custodia comună presupune, în  alte cazuri, împărţirea în mod egal între părinţi a timpului copilului.

Orice hotărâre în interesul copilului ţine însă cont de particularităţile fiecărui caz, şi se poate schimba în funcţie de datele, situaţiile şi coordonatele părinţilor.

Colaborarea cu „ex-ul” este  spre binele copilului

În cazul în care cei doi părinţi nu mai pot comunica, sunt puşi faţă în faţă la psiholog, pentru a restabili între ei punţi de comunicare. Toate armatele de specialişti – de la psihologi, funcţionari, şi până la judecătorul care va lua decizia finală – pun pe primul plan interesul superior al copilului; „războiul” dintre părinţi nu contează, el trece pe planul al doilea.

Fiecărui părinte i se spune că trebuie să colaboreze cu „ex-ul”, spre binele copilului. În acest complicat angrenaj relaţional, reprezentanţii autorităţilor ţin cont de orice amănunt. Când separarea dintre genitori nu este una „de catifea”, părintele care nu este deschis colaborării şi propunerilor reprezentanţilor autorităţilor este depunctat în demersurile pentru stabilirea custodiei.

Părinții nu trebuie să se bârfească unul pe altul faţă de copil

Chiar din momentul separării, copilului i se face un program riguros, astfel încât să se vadă cu ambii părinţi. Aceştia sunt bine instruiţi: nu au voie să vorbească de rău „partea adversă” ori să influenţeze copilul (care, dacă este mai mărişor, va fi întrebat cu cine doreşte să rămână, însă atunci când are doar câţiva ani se consideră că nu poate lua singur o decizie).

Dacă între părinţi relaţiile sunt tensionate, vor urma şedinţe în care se stabileşte – de comun acord cu psihologul – cum va decurge întâlnirea cu copilul şi apoi alte discuţii prin care este analizat rezultatul întâlnirilor şi modul de desfăşurare al acestora.

Doar în cazurile în care unul dintre părinţi, fie bărbat, fie femeie, este considerat ca fiind un factor de risc pentru minor (bea alcool peste măsură, se droghează sau este agresiv etc.), întâlnirea dintre părintele cu probleme şi copil se desfăşoară timp de mai multe luni în prezenţa unei terţe persoane de la o fundaţie sau organizaţie recomandată de Jungendamt.

Ulterior, la întâlnire este invitat şi celălalt părinte, până când, prin consiliere, cele două „părţi adverse” reuşesc să discute şi să stabilească tot ce are legătură cu copilul.

Ai zice că instituţiile statului au atitudinea iertătoare a bisericii: orice ar fi, trebuie să ierţi. Chiar dacă această atitudine nu ţi se pare întotdeauna a fi spre binele copilului, nu poţi decât să le respecţi hotărârile.

Iubire din două părţi

Psihologii specializaţi în cazurile de separare familială, angajaţi la fundaţiile de profil, descriu în termeni simpli situaţia: copilul are nevoie de iubirea celor doi părinţi. Nu unul din părinţi este rău, ci sunt rele lucrurile pe care acesta le-a făcut, susţin ei. Specialiştii mai arată că a priva copilul de afecţiunea celuilalt părinte îi poate aduce acestuia probleme psihologice grave pe viitor, ceea ce, bineînţeles, nu îşi doreşte niciun părinte.

Baza custodiei comune este înţelegerea amiabilă

Calea cea mai simplă în demersurile privind custodia este înţelegerea între cele două părţi. Atunci când această înţelegere nu este posibilă, vor fi făcute programări la consiliere, până ce dialogul între părinţi va fi posibil, aşa cum am arătat anterior.

O situaţie de eliminare a tatălui din viaţa copilului, pe motivul – să zicem – că acesta bea sau se droghează prea mult, aşa cum se întâmplă în România, nu este posibilă în Germania, decât dacă se aduc probe solide cu privire la punerea în pericol a copilului de către părintele alcoolic sau toxicoman. Când nu există astfel de probe, amândoi părinţii vor împărţi custodia copilului, măsură introdusă în premieră şi în România, prin noul Cod civil.

Ce înseamnă custodia comună?

Concret, custodia comună înseamnă că nici unul dintre părinţi nu va putea lua o hotărâre în privinţa copilului fără a avea acordul celuilalt.

Toate deciziile legate de alegerea unei grădiniţe şi a unei şcoli, de programul copilului (cursuri extraşcolare etc.) sau chiar participarea copilului la mici excursii şi aniversări presupun acordul din partea ambilor părinţi, chiar dacă unul din aceştia stă mai puţin cu copilul.

Până la urmă, toate lucrurile trebuie rezolvate cu calm şi înţelegere. Dacă aveţi senzaţia că nu se poate, lăsaţi aceste gânduri deoparte şi veţi simţi cum limitele interioare se mută din ce în ce mai departe. Pe scurt, „procedurile germane te fac să ajungi să poţi să comunici cu un om pe care ai fi dorit să nu-l mai vezi niciodată în viaţa ta”, după cum ne-a povestit o mamă aflată în această situaţie.

 „Împărţirea” copiilor, cea mai dureroasă

Desigur, există tot felul de alte situaţii. Însă în cazurile pe care le-am întâlnit, copilul avea la ambii părinţi amenajată o cameră sau măcar un colţ în care să se joace (chiar şi la părintele la care ajungea mai puţine ore).

Există însă şi cazuri mai grele, de exemplu, cel al unei tinere mămici cu trei copii, separată de soţ dar numai în fapt, nu şi în acte (au recurs la acest artificiu pentru a avea mai mulţi bani, celibatarii datorează impozite mult mai mari).

Acum cei doi părinţi locuiesc separat şi au, fiecare, „viaţa lor”, adică noi parteneri. Custodia copiilor a fost tranşată astfel: mama ţine la ea cele două fetiţe, mai mici, iar tatăl – băiatul mai mare. Însă în week-end toţi copiii sunt împreună cu tatăl. Într-o zi a săptămânii mama ia, la rândul ei, băiatul acasă, pentru a fi toţi copiii împreună.

Din câte spun cei aflaţi într-o asemenea situaţie, numai la început este mai greu să urmezi un asemenea program de vizite şi de acţiuni comune; după o vreme intervine obişnuinţa.

Materialul a fost întocmit pe baza mărturiilor unor părinţi români care au divorţat sau s-au separat de partenerii lor în Germania. Comentariile dvs., ale celor care aţi trecut printr-o astfel de situaţie, pot întregi „tabloul” de mai sus.

Sursa: romaningermania.ro