Interzicerea accesului unui părinte la copil ar putea sa fie recunoscut ca o forma de abuz (Australia)

Autor: Emily Smith| 18th Jun 2015

Traducător: Anca Păduraruv

Corector: Codin Băltăgan

ARPCC REF: [ngo3279]v7

Original source found here: http://www.dailymercury.com.au/news/is-parent-alienation-abuse/2675874/

 

Blocarea părinţilor în a-și vedea copiii (în absența unei hotărâri judecătorești) s-ar putea încadra în definiția ”abuzului asupra copilului” conform celor afirmate de George Christensen.

Membru în consiliul orașului Dawson a spus ca ar încerca împreună cu senatorul Statului Victoria în Parlamentul Australian, d-nul John Madigan, să includă în definirea abuzului asupra copilului și fenomenul alienării părintești.

Dl Christensen a spus că sistemul actual legat de Dreptul Familiei și protecția acordată copilului este nefuncțional.

”Părerea mea este că înstrăinarea parentală este o formă de abuz asupra copilului”, a spus el.

”Dacă unul dintre părinţi întrerupe relaţia semnificativă a copilului cu celălalt părinte, în afară de situaţia în care celălalt părinte este violent, atunci această acțiune poate fi considerată abuz”.

El a spus că sute de oameni au venit cu plângeri la el legate de faptul că părintele celălalt a decis să încalce hotărârile judecătorești și să nege accesul copilului la părinte.

"Literalmente singura cale de rezolvare a situației ar fi ca părintele țintă să prezinte problema tribunalului. Din păcate având în vedere faptul că aceștia plătesc deja sume considerabile pentru întreținerea copilului (pensia alimentară) pentru mulți este aproape imposibil să suporte costul unui nou proces în fața instanței” a spus el.  

În timp ce el a recunoscut că ar putea fi complicat de realizat o extindere a definiției abuzului asupra copilului probleme, el a spus ca sistemul actual ar putea fi cu siguranță fi îmbunătățit.

Avocatul si specialistul in legea familiei Jenny Hamilton a afirmat că ideea a fost ”demna de luat în considerare”

Înstrăinarea (alienarea) părintească este o problemă foarte serioasă fiind des întâlnită în practică” a adăugat Dna Hamilton.

”Adesea părinții țintă au nevoie de suport psihiatric pentru a dovedi că emoțiile copilului au fost manipulate pentru a se realiza un fenomen de tip înstrăinare”

Dl Christensen a menţionat o altă schimbare pe care el ar vrea sa o vadă, și anume pentru a permite ofițerului de eliberare condiționată (probațiune) sa aplice acorduri privind custodia comuna.

El a spus că singura cale pentru ca acordurile notariale  privind custodia să devină executorii este ca persoana interesată să ceară tribunalului să le încuviințeze, lucru care este foarte costisitor pentru părinți.

”As vrea sa vad un model ca în Danemarca,” a spus acesta.

”Daca a fost încălcată o hotărâre judecătorească legată de custodie, aceea este pusă în executare de către organele statului, un fel de ofițer de eliberare condiționată”

El a spus că asta ar opri părinţii să revină la tribunal doar pentru a face ca sentința judecătorească ori acordul notarial să fie îndeplinit.

”Sistemul actual este nedrept,” a concluzionat D-nul Christensen.

Dna Hamilton a spus ca el are dreptate, dar nu a crezut ca aplicare ar fi posibilă.

Mai jos găsiți rezultatul unui sondaj de opinie a celor care au citit articolul:

Considerați alienarea parentală ca fiind o forma de abuz asupra copiilor ?

Yes - 94%

No - 5%

Colectivul ARPCC

Condamnare la 3 luni de inchisoare (cu suspendare) pentru parintele alienator

O "rara avis"  in care alienatorul a fost condamnat penal la "3 luni cu suspendare" pentru nerespectarea masurilor privind legaturile personale. Speram ca prin modificarile legislative propuse de ARPCC (de clarificare a art. 379) sa vedem din ce in ce mai des aplicarea artt. 379 in sutele de cazuri de nerepsectare a hotararilor judecatoresti.

Colectivul ARPCC

Dosar: 11571/281/2015
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Ora estimata: 09:00
Complet: 6APa
Tip solutie: Pronunţă o nouă hotărâre 
Solutia pe scurt: În baza art.421 pct.2 lit.a cod proc.pen., admite apelul declarat de partea civilă (.......)  împotriva sentinţei penale nr.1213 pronunţată la 19 mai 2016 de Judecătoria Ploieşti privind pe inculpata (..........) . Desfiinţează în parte în latură penală şi civilă sentinţa sus-menţionată şi rejudecând, pronunţă o nouă hotărâre prin care: în baza art.379 alin.2 cod penal condamnă pe inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. În temeiul art. 91 alin. 1 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatei, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova. In temeiul art. 92 alin. 1 cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se calculează de la data prezentei decizii pe durata căruia impune inculpatei respectarea următoarelor măsuri de supraveghere, conform art. 93 din acelaşi cod: -să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe, in prealabil, schimbarea locuinţei si orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 cod penal, impune inculpatului să frecventeze unul din programele de reintegrare socială, derulate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În temeiul art. 93 alin.3 cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o munca neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, la SC Servicii de gospodărire urbană Ploieşti-servicii de utilitate publică. Preşedinte, Judecător, În temeiul art.404 alin.2 Cod procedura penală, atrage atenţia inculpatei asupra disp.art.96 alin.1 şi 4 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Majorează cuantumul despăgubirilor pentru daune morale datorate de inculpată părţii civile de la 3.000 lei la 10.000 lei. Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art.421 pct.1 lit.b cod proc.pen. respinge ca nefondat apelul declarant de inculpata Mateescu Lavinia Georgiana împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art.275 alin.2 şi art.276 cod proc.pen. obligă apelanta-inculpată la 200 lei cheltuieli judiciare către stat şi 500 lei către partea civilă cu acelaşi titlu. În baza art.275 alin.3 cod proc.pen., cheltuielile judiciare aferente apelului părţii civile rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 decembrie 2016. 
Document: Hotarâre  1494/2016  16.12.2016

Dosarul se poate regasi pe ECRIS aici

referinta ARPCC: [ngo5077]

Intrebare A.R.P.C.C : Tatal respecta doar jumatate de decizie ?

Intrebare

Bună ziua. În luna august 2015, s-a definitivat divorţul de fostul soţ iar instanţa de apel  a hotărât ca cei doi minori în vârstă de 10 ani respectiv 4 ani, să aibă domiciliul la mama, exercitarea autorităţii părinteşti să fie în comun iar fostul soţ să plătească pensia de întreţinere.
Din luna august şi până în prezent, fostul soţ nu îl lasă pe fiul cel mare să locuiască alături de mine şi fiul cel mic. Am apelat la un executor judecătoresc dar din păcate nici un rezultat. Executorul judecătoresc a trimis procesul-verbal la DGASPC care au introdus acţiune în instanţa la judecătoria X. Instanţa a dispus ca minorul timp de 3 luni de zile să participe la şedinţe de consiliere în cadrul DGASPC, din păcate aceste şedinţe nu au fost duse până la capăt, deoarece fostul soţ nu l-a mai lăsat pe minor să participe la şedinţele de consiliere.. In urma acestor şedinţe, DGASPC a introdus acţiune de decădere din drepturile părinteşti a fostului soţ faţă de minor. În prezent, fostul soţ încearcă prin intermediul fiului cel mare, adică se foloseşte de el să îl atragă şi pe fiul nostru cel mic. Am fost nevoită să apelez de multe ori la poliţie să îl recuperez pe cel mic dar din păcate nici cu poliţia nu l-am recuperat,.  Întrebarea mea este ce pot să fac eu în cazul acesta când fostul meu soţ nu colaborează cu mine şi încearcă să îl i-a şi pe cel de al doilea copil? Fostul soţ nu poate fi tras la răspundere, având în vedere că exercită un abuz psihic asupra copilului?



Raspuns

Buna ziua,

Referitor intrebarii dumneavoastra adresata catre colectivul A.R.P.C.C, raspunsul este oferit relativ simplu si cu 2 pareri care consideram ca ar trebui urmate.

1.Un prim pas ar fi necesara o plangere penala impotriva tatalui pentru nerespectarea unei hotarari judecatoresti.

2. In a presa DGASPC-ul pentru finalizarea decaderii din drepturile parintesti. Rapirea copilului de catre o persoana care nu mai are un drept parintesc este o infractiune foarte grava.

Din pacate nu sunteti singura persoana care este sub aceasta situatie, iar numarul cazurilor este intr-o continua crestere la care doar impreuna putem face o diferenta atat pentru dumneavoastra cat si pentru alte cazuri care sunt in desfasurare sau vor fi pe viitor.

Raspunsul dumneavoastra a fost oferit de catre voluntarii A.R.P.C.C care este format din mamici, tatici care au trecut prin tot felul de greutati, atat cat si avocati voluntari care doresc sa faca o schimbare in bine.


Feedback

Bună ziua. Mulţumesc pentru răspuns însă din păcate avem în ţara noastră procurori şi judecători incompetenţi, .
1. Am depus plângere penală împotriva fostului soţ de 1 an şi 4 luni. Domnul procuror după ce a ţinut dosarul la el jumătate de an, s-a gândit să clasaze plângerea mea prin ordonanţă. Pe lângă faptul că în cuprinsul ordonanţei nu preciza detaliat de ce a clasat-o ba mai mult a menţionat numele copilului meu cel mic. Am făcut acţiune în instanţă şi aştept.
1. Cu privire la decăderea din drepturile părinteşti precizez că după 6 luni de zile am primit termen, iar doamna judecător care habar nu avea despre ce este vorba în dosar, la cerea avocatei fostului soţ a hotărât că D.G.A.S.P.C.  nu are calitate procesuală activă. Potrivit hotărârii judecătoreşti definitive, copilul trebuie să domicilieze la domiciliul meu în X, acesta locuieşte în fapt în X, motiv pentru care Protecţia Copilului a introdus această acţiune, deoarece a montorizat cazul.
Am depus o petiţie la D.G.A.S.P.C. , care mi-au comunicat că nu au cum să monitorizeze această situaţie deoarece minorul nu locuieşte la mine.
Si eu şi D.G.A.S.P.C.  vom face apel însă din păcate timpul trece iar situaţia copilului meu se agravează.
Oare ce trebuie să fac? De trei ani de zile, fostul soţ îi  distruge psihic pe copilul cel mare.
Trebuie să mai fac o precizare. Am cerut program de vizită doar  pentru minorul cel mic care locuieşte cu mine. Până să rămână definitivă hotărârea, fostul soţ  se folosea de fiul cel mare, şi îl lua şi ce cel mic şi fugea cu ei, când mergeam la uşă cu poliţia, nu vrea să îi lase, spunându-mi că el nu aduce copii cu forţa. După ce s-a stabilit un program de vizită, îl respectă strict şi îl aduce pe minor la terminarea programului de vizită. Întrebarea mea este, cum o hotărâre judecătorescă o respectă şi pe cealaltă nu? , adică pe un copil îl aduci la mama lui şi pe celălalt nu, adică un copil de 5 ani de zile înţelege că trebuie să vină la mama lui şi un copil de 11 ani nu înţelege?
Cred că am să mă duc şi am să spun cazul meu presei,
Mulţumesc.


-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Incurajam toate persoanele care au citit aceste randuri sa lase un comentariu la acest caz pentru a contribui la o cauza buna si la o sansa de schimbare.


ref.[ngo4584]
Colectivul ARPCC

30.000 de euro, prețul pe care trebuie să îl plătească o femeie după ce și-a vorbit de rău fostul soț în fața copiilor

Articolul in original poate fi gasit aici

În cazul unui divorț, părinții trebuie să pună pe primul loc siguranța și bunăstarea copiilor

Divorțul atrage după sine un război între mamă și tată, frustrări, certuri și jigniri. Dar în amalgamul lor de certuri, părinții uită că cel mai mult au de suferit copiii. După divorț, o femeie a început să îl vorbească de rău pe fostul soț în fața celor 3 copii. Rezultatul a fost o răzvrătire a copiilor împotriva tatălui lor, ajungându-se la refuzul acestora de a-l mai primi în vizită. Bărbatul a decis să pună punct acestei situații și a dat-o în judecată pe fosta soție. Judecătorii au decis ca femeia să fie amendată cu 30.000 de euro, iar tatăl are dreptul să își vadă cât de des dorește copiii.

O femeie italiancă, care în mod repetat își vorbea de rău fostul soț în fața copiilor lor, este  obligată să plătească 30.000 de euro drept compensație pentru fostul ei soț.
Hotărârea luată de un tribunal din Roma se pare că este fără precedent, dar poate fi interpretată ca un semnal de alarmă pentru orice părinte, care în caz de separare sau divorț, încearcă să denigreze imaginea fostului soț, scopul fiind de a-l răni pe acesta.
Instanța de Dreptul familiei din Roma a decis că femeia, care în loc să își protejeze copiii și să se ocupe de o educație corespunzătoare pentru aceștia, își "dedica" timpul criticând-și și umilindu-și fostul soț prin cuvinte jignitoare.
Tatăl copiilor, fost atlet care a devenit om de afaceri, și care a întâmpinat grave probleme financiare, a avut de suferit de pe urma comportamentului fostei soții. Femeia a fost acuzată de răzvrătirea celor trei copii împotriva propriului lor tată, iar mezinul familiei nu a mai dorit să îl viziteze pe acesta.
Judecătorii au decis că toate faptele acestei mame au avut ca rezultat subminarea rolului tatălui ca educator și ca exemplu în ochii copiilor lor.
Magistrații au mai susținut și faptul că părinții separați sau divorțați trebuie să acționeze în interesul copiilor, în ciuda tuturor neînțelegerilor dintre ei. În schimb, femeia a continuat să-și exprime dezacordul și și-a folosit fostul soț scoțându-l "țap ispășitor" în toată situația.
Curtea a dispus nu numai amenda de 30.000 de euro, ci a permis tatălui copiilor să îi viziteze constant, mai ales săptămânal și în timpul vacanțelor.
Chiara Ingenito, un avocat care nu a fost implicat în acest caz, dar este expert în Dreptul familiei, a spus că această hotărâre este nemaiîntâlnită.
"Este o sentință istorică. În conformitate cu legislația italiană, o instanță poate interveni în astfel de cazuri cu sancțiuni. Este pentru prima oară când a fost aplicată o astfel de hotărâre", informează The Telegraph.
Francesca Zanasi, un alt avocat care lucrează în Dreptul familiei, a declarat că aceeastă sentință este un avertisment pentru alți părinți pentru a nu porni un război unul contra celuilalt, prin intermediul copiilor lor.
"Există speranța ca prin această decizie se va asigura prioritatea copiilor - că părinții vor pune pe primul loc bunăstarea copiilor, chiar dacă ei trec printr-un divorț și se află într-un conflict", a susținut avocata.
Femeie a încercat să "demoleze" relația fostului său soț cu copiii săi.
Carlo Rimini, profesor de Drept la Universitatea din Milano a spus: "Acest lucru este cunoscut sub numele de alienare parentală și în aceste cazuri, sentințele judecătorilor ar trebui să fie severe".
Instanța din Roma a admis faptul că femeia "i-a îngădit dreptul fostului său soț de a avea o relație normală cu copiii lor", a mai completat profesorul Rimini.

ref.[ngo4672]
Colectivul ARPCC

Intrebare A.R.P.C.C - Mama a fugit si-a abandonat doi copii, ce fac?

Intrebare adresata catre colectivul A.R.P.C.C.

Domnilor ma numesc "Anonim" si am o mare problema: comcubina mea "Anonim" a fost data disparuta de pe data de X. la orele 22.00. a fost gasita de politie dupa trei zile pe aeroportul X se indrepta catre Londra cu un barbat cu numele "Anonim" ce l-a cunoscut pe facebook. si nu a mai interesato ca avem doi copii minori unul de 4 ani si unul de 5 ani.

Ea nu o intereseaza copii. Eu am deschis proces pentru abandon de minorii si pentru pensie alimentara, dar am fost la un proces pe data de X si ei mi-au cerut adresa ei. Eu nu stiu daca ea a fost fugita de unde sa stiu adresa. si instanta a ramas in fond fara ca eu sa stiu nimic si fara avocat deci mi au respins cererea fara nici un rezultat. in afara de asta alocatia copiilor este pe numele ei si nu iau alocatia de 5 luni. de ce nu se face dreptate unde trebuie sa mai ajung? ce lege e in romania? la cine sa apelez? de ce nu si face treaba

Ca prim raspuns oferit de catre A.R.P.C.C si cu viitoare comentarii care pot fi vizibile putin mai jos la sectiunea de comenturi :

Buna ziua,ne pare rau sa auzim despre probleme dumneavoastra, iar faptul ca mama celor doi copii a putut asa de usor sa isi abandoneze copii ridica foarte multe semne de intrebare.

Din spusele dumneavoastra fara avocat este destul de greu in a obtine rezultate si din aceasta cauza v-a fost respinsa cererea, trebuie sa va luati un avocat, sigur se poate dovedi abandonul de familie cu martori, nu e cazul sa aflati dumneavoastra adresa, un avocat poate rezolva aceste lucruri.

In urma disparitiei cu siguranta gasiti martori care sa ateste spusele dumneavoastra.

Catalin Bogdan.



ref.[ngo5074]
Colectivul ARPCC

Nu mai suntem soţ şi soţie, dar rămânem mama şi tatăl copilului nostru

Articolul in original poate fi gasit aici 

Divorţul în cazul cuplurilor care au copii reprezintă o situaţie de viaţă foarte complicată. Prezenţa copiilor complică lucrurile, în sensul că adulţii au nevoie de foarte multe resurse pentru a-şi susţine atât propria adaptare, cât şi adaptarea copilului. Capacitatea copiilor de a depăşi această situaţie de criză depinde atât de resursele lor personale, cât şi de sprijinul pe care îl primesc de la cei doi părinţi. 

Studiile arată că 3 din 4 copii care trec prin această experienţă vor depăşi criza în trei ani de la divorţ (Wallerstein, &Lewis, 1998). Fiind o situaţie de criză, divorţul amplifică vulnerabilitatea psihologică a membrilor familiei, atât a copiilor, cât şi a adulţilor. 

Dacă adulţii care trec printr-o situaţie de divorţ au resurse puţine în gestionarea situaţiei de criză (dificultăţi de autoreglare emoţională, slabe abilităţi de rezolvare de probleme), atunci copilul nu poate beneficia de un sprijin adecvat pentru a depăşi situaţia de separare. 

Înstrăinarea copilului de unul dintre părinţi, în special de cel care pleacă din casă, reprezintă unul dintre factorii de risc care afectează foarte profund şi pe termen lung dezvoltarea copiilor.

Această tendinţă apare în special în condiţiile în care divorţul s-a asociat cu un nivel mare de conflict între cei doi părinţi, iar aceştia chiar şi după pronunţarea divorţului nu reușesc să părăsească arena luptei şi adesea îl atrag pe copil în această luptă sau îşi duc lupta prin copil. Conflictul dintre părinţi explică multe din problemele de adaptare ale copiilor după divorţ. Copilul adesea este pus la mijloc şi asta presupune să fie de partea unuia dintre părinţi şi să se distanţeze de celălalt. Acest lucru afectează starea de bine a copilului: îl expune la un nivel crescut de stres, îl învaţă cum să-şi manipuleze părinţii, îl învaţă cum să scape de monitorizarea lor.

Cum se explică această tendinţă şi ce impact are asupra dezvoltării copilului?

Pedepsirea partenerului ca strategie de gestionare a propriei suferinţe. Sunt situaţii în care adulţii sunt orbiţi de propria suferinţă şi le este greu să mai vadă obiectivul supraordonat - binele copilului. Astfel, dacă părintele se simte rănit sau lezat de ceea ce a făcut celălalt părinte, pentru că l-a părăsit sau a intentat divorţ, va avea tendinţa de a-l pedepsi, îndepărtându-l pe copil de el. Astfel, părintele rănit încearcă să-şi panseze rănile, folosindu-se de copil. În această situaţie, părintele rănit acţionează în acord cu propriile lui emoţii şi nu în acord cu nevoia copilului. Prin îndepărtarea copilului de celălalt părinte, el îşi reglează propriile emoţii de disconfort şi ignoră „binele” copilului.

Captivitatea în propria suferinţă nu le mai permite părinţilor să vadă lucrurile din perspectiva copilului. Pentru un părinte prins în vâltoarea propriilor emoţii de disconfort şi a nevoii de a i se face dreptate este dificil să mai vadă cu claritate că divorţul a apărut şi s-a propunţat la nivelul adulţilor, nu şi la nivelul relaţiei cu copilul. Adulţii au divorţat, nu mai sunt soţ şi soţie, dar vor rămâne toată viaţa mama şi tata copilului lor. În consecinţă, frustrările, nemulţumirile, reproşurile au legătură cu ce s-a întâmplat la nivelul relaţiei dintre adulţi. Copilul nu are ce căuta în această luptă oarbă, deoarece la nivelul relaţiei cu el lucrurile sunt neschimbate. Pentru a creşte sănătos, el are nevoie să aibă relaţii sigure şi predictibile cu ambii părinţi.

Dorinţa de a dovedi cine are dreptate. Pentru unele cupluri, divorţul nu conduce la încetarea conflictului dintre cei doi părinţi, ci conduce la intensificarea lui. Astfel, în numele „dreptăţii”, copilul primeşte o serie de informaţii despre celălalt părinte care îl împovărează şi îi distruge relaţia. În această categorie, intră toate explicaţiile laborioase despre divorţ, despre aventurile unuia dintre părinţi, despre lipsa lui de implicare, despre insensibilitatea lui etc. Orice copil care are acces la acest tip de informaţii este pus automat în situaţia de a-şi pune o pălărie mult prea mare pentru capul lui. El devine confesorul părintelui, este forţat să-şi asume un rol de adult şi să-şi asume responsabilitatea pentru starea emoţională a părintelui şi chiar să ducă lupta mai departe cu celălalt părinte, în numele lui. În toate aceste situaţii în care părinţii sunt preocupaţi să câştige şi să se facă dreptate, cel mai adesea cel care pierde este copilul. Doi adulţi care luptă sunt în paradigma - „celălalt este vinovat pentru situaţia creată şi trebuie să plătească”. În realitate, fiecare are partea lui de contribuţie la situaţia de criză şi fiecare ar trebui să înveţe ceva de aici. Acest lucru este posibil doar dacă îşi schimbă perspectiva, adică dacă va trece de la „celălalt este vinovat”, la asumarea propriei responsabilităţi pentru situaţia creată.

Teama unuia dintre părinţi de a nu pierde copilul. O reacţie frecvent întâlnită în situaţia de divorţ este învinovăţirea sau blamarea de către copil a părintelui cu care rămâne pentru situaţia creată: uneori îşi îndreaptă furia către el, acuzându-l că l-a îndepărtat pe celălalt, alteori îşi exprimă deschis dorul faţă de părintele plecat şi durerea suferită de absenţa lui şi dorinţa de a petrece mai mult timp cu el (contabilizează zilele până la următoarea întâlnire). Aceste reacţii îl fac pe părintele rămas să se simtă ameninţat şi îl determină să facă ceva pentru a-şi asigura stabilitatea relaţiei cu copilul (se disculpă şi îi face copilului cunoscută toată povestea, pentru a înţelege care este „adevărul”). În „numele adevărului”, se face mai mult rău decât bine! Toate informaţiile sunt extrem de dăunătoare copilului. Învinovăţirea unuia dintre părinţi este o reacţie tipică care are nevoie să fie gestionată altfel decât prin oferirea „adevărului”. În realitate, fiecare are partea lui de adevăr, iar confuzia copilului va fi din ce în ce mai mare când se va afla în faţa a mai multor perspective diferite.

De ce este important ca un copil să aibă relaţii sigure şi de încredere cu ambii părinţi?

• Niciunul dintre părinţi nu poate suplini în totalitate rolul celuilalt. Fiecare are rolul său determinat în relaţia cu copilul şi copilul are nevoie să aibă acces la ambele modele.
• Absenţa tatălui din viaţa copilului (pentru că el este cel care părăseşte cel mai frecvent casa) se asociază cu apariţia timpurie a problemelor psihologice la copii. De exemplu, băieţii al căror tată este mai puţin implicat după divorţ, pot dezvolta probleme de externalizare (Simons, et al. 1999).
• Copiii care menţin contactul cu tata după divorţ se adaptează mai bine. Regularitatea este mai importantă decât frecvenţa (Wallerstein &Kelly, 1980), iar contactul este mai eficient cu cât vizita este mai lungă şi atât mama cât şi copilul au o atitudine pozitivă în acest sens.
• Relaţia sigură cu tata este un factor de protecţie, atât pentru băieţi, cât şi pentru fete, la vârsta adolescenţei.

Ce puteţi face pentru a evita îndepărtarea copilului de celălalt părinte?

• Oferiţi copiilor informaţii adecvate despre motivul divorţului, ţinând cont de nivelul lor de înţelegere! Pe copii nu-i interesează ce s-a întâmplat de s-a ajuns la divorţ, ci ce va presupune această schimbare pentru viaţa lor (unde vor sta, cu cine vor rămâne, când şi sub ce formă vor avea acces la celălalt părinte, dacă vor merge la aceeaşi şcoală sau o vor schimba etc.).
• Oferiţi copiilor posibilitatea de a menţine o relaţie cu celălalt părinte (facilitaţi posibilitatea de a se întâlni, stabiliţi un program predictibil pentru vizite, oferiţi-i posibilitatea de a avea experienţe comune)!
• Discutaţi aspectele importante care ţin de copil şi de evoluţia lui direct cu celălalt părinte, nu îl faceţi pe copil mesagerul dvs.!
• Implicaţi celălalt părinte în procesul de luare a deciziilor care îl privesc pe copil!
• Identificaţi şi faceţi apel la alte resurse din afara relaţiei cu copilul, pentru ventilarea emoţiilor de disconfort sau discutarea aspectelor mai puţin plăcute care ţin de relaţia cu fostul partener!
• Reamintiţi-vă permanent să acţionaţi în acord cu obiectivul supraordonat - binele copilului-, şi nu în acord cu propriile dvs. emoţii (furie, dezamăgire)! Copilul dvs. este o persoană diferită de dvs. şi are nevoie să aibă posibilitatea de a-şi menţine relaţia cu ambii părinţi.

Bibliografie:

1. Long, N., Forehand, R. (2002).Making Divorce easier on your child, McGrow Hill.

2. Wallerstein, J. S., Lewis, J. (1998).THE LONG-TERM IMPACT OF DIVORCE ON CHILDREN- a first report from 25-years Study, Family Court Review, Volume 36, Issue 3, p. 368–383

ref.[ngo4670]

Colectivul ARPCC

Danemarca face custodia comună fizică opțiunea principală a instanțelor după divorț.

O copie a acestui articol poate fi descarcata aici: http://goo.gl/RTpPGo

Traducator :  Emanuela Margineanu

După zece ani de cercetare și studii asupra copiilor cu o durată de 20 de ani, Danemarca descoperă că un stil de parenting 50-50 egal este în interesul superior al copiilor. Ziarul Copenhagen Post notează că legislația privitoare la sistemul de parenting 50-50 egal va intra în vigoare în luna octombrie 2007, parentingul 50-50 egal devenind procedura standard în cazurile de divorț.

Danemarca se confruntă cu probleme serioase în cazul copiilor crescuți în familii monoparentale: droguri, probleme cu autoritățile, comportament agresiv, rezultând într-un număr ridicat de persoane închise pentru crimă și agresiuni - o situație ce nu exista cu 25 de ani înainte în Danemarca. Copiii în educația cărora se implică ambii părinți cresc mai bine adaptați și dezvoltați emoțional decât copii din familii monoparentale. Danemarca a suferit mult în urma politicii de acordare a custodiei unui singur părinte și, fiind o țară mică, nu își poate permite să piardă marea parte a forței de muncă disponibile din cauza copiilor crescuți în familii monoparentale. Rata divorțului e foarte ridicată și se nasc puțini copii deoarece populația e descurajată de vechiul sistem danez care face divorțul ușor accesibil și transformă copiii in pioni emoționali la divorț.

Anette Hummelshøj, șefa Departamentului Pentru Familie a Danemarcei, are încredere că noua lege privitoare la parentingul 50-50 egal va ajuta la dezvoltarea armonioasă a copiilor. "La început mulți părinți vor considera dificil sistemul parenting 50-50 egal, dar trebuie să facă ce e mai bine pentru copiii lor și să lase deoparte neînțelegerile dintre ei" declară Anette. Danemarca a deschis porțile spre cercetare specialiștilor americani și factorilor de decizie, și a adresat Uniunii Europene îndemnul de a stabili ca normă sistemul parenting 50-50 egal.

"Cercetările sprijină ideea că parenting 50-5 egal e în interesul superior al copiilor" declară Anette. Membrii cabinetului lui Anette vorbesc fluent engleza și sunt deschiși să discute cu oficiali ai guvernului sau cercetători interesați de programul lor. În plus, ambii părinți având puteri 50-50 egale vor lua inițiativa și își vor face datoria. Ea a mai declarat că mulți părinți descoperă că au divorțat din motive prostești, și fiindcă amândoi își doriseră copii, trebuie să îți unească forțele și să crească copilul în ciuda neînțelegerilor dintre ei.



ref.[ngo3448]
Colectivul ARPCC

Studiu privind ajutorul diferențiat oferit în funcție de sexul persoanelor

Articolul in original poate fi gasit aici sau aici

Traducător: Luisa Valentina Crînguș

Studiu privind ajutorul diferențiat oferit în funcție de sexul persoanelor, ajutor ce ar trebui să se focuseze pe reducerea impactului financiar asupra mamelor și a celui social, vădit disproporționat, asupra taților

Divorțul afectează bărbații și femeile mult mai mult dacă aceștia sunt părinți – în special ai unor copii mici – decât atunci când nu au copii, potrivit studiul nostru. Aceste descoperiri sugerează faptul că am putea afla noi metode de protejare a copiilor împotriva traumei cauzate de divorț.

Experții au înclinat spre concluzionarea că divorțul în sine dăunează copiilor. Studiul nostru identifică problemele specifice divorțului părinților – dar care pot lipsi în cazul divorțurilor între persoanele ce nu au copii – și care pot explica o parte din aceste efecte negative asupra copiilor. Aceste probleme sunt legate, în mare parte, de bani și relațiile familiale. Legiuitorii și practicienii ar trebui să ia în considerare dacă astfel de probleme ar putea fi atenuate în cazul părinților care divorțează.

Cercetările noastre indică faptul că copii ar putea să perceapă divorțul într-un mod mai pozitiv dacă suferința individuală a părinților – și probleme care par să stea la baza acesteia – ar putea fi minimizată, astfel încât divorțul acestora să semene mai mult cu cel al cuplurilor fără copii. Pe scurt, dacă am acorda mai multă atenție părinților care divorțează, copiii lor ar putea suferi mai puțin.


DIFERENȚE MAJORE ÎNTRE EXPERIENȚELE MAMELOR ȘI TAȚILOR

Am descoperit două mari diferențe între suferința simțită de părinți și cuplurile fără copii care divorțează – și fiecare diferență este accentuată de deosebirile dintre sexe.

În primul rând, în timpul unui divorț, mamele resimt pierderi financiare mult mai mari spre deosebire de femeile care nu au copii sau de tați. În al doilea rând, spre deosebire de mame sau bărbații fără copii, tații care divorțează plătesc, de regulă, mult mai mult în vederea menținerii bunăstării familiei lor.
“Copiii ar putea suporta mult mai ușor un divorț dacă suferința individuală a părinților lor – și problemele care par să stea la baza acesteia – ar putea fi minimizată astfel încât divorțul să semene mai degrabă cu cel al cuplurilor fără copii.”

Descoperirile noastre se bazează pe datele unui sondaj ce a inclus peste 2000 de bărbați și femei căsătoriți – inclusiv părinți și cupluri fără copii – din Germania care au divorțat în perioada cuprinsă între 1985 și 2012. Au fost chestionați cu privire la sentimentele lor legate de bunăstare în general, economică și familială. Sondajul nostru este printre primul de acest fel, care compară cuplurile fără copii cu cele cu copii. De asemenea, am examinat importanța diferențelor dintre sexe și vârsta copiilor în determinarea bunăstării.

IMPACTUL NEGATIV ASUPRA BUNĂSTĂRII FAMILIEI

Unele dintre efectele negative asupra bunăstării pe care le-am observat la părinți în primii ani după divorț, au avut un impact mult mai mare asupra acestora spre deosebire de alte evenimente nefaste din viața lor.

De exemplu, în primii ani după divorț, tații copiilor în vârstă de până la 4 ani, au raportat că percepția lor cu privire la bunăstarea familiei s-a diminuat cu până la de trei ori mai mult comparativ cu opinia generală a unui bărbat asupra bunăstării familiei în momentul pierderii serviciului. Percepția negativă a mamelor asupra bunăstării familiei a fost destul de scăzută – aproximativ o treime din cea simțită de tați. Impactul divorțului asupra bunăstării familiei a fost chiar neglijabil în cazul bărbațiilor sau femeilor fără copii.

În schimb, elementul financiar al divorțului a afectat mai mult mamele spre deosebire de tați – și, din nou, a fost redus în cazul cuplurilor fără copii. Pentru mame, impactul cu privire la bunăstarea finaciară a fost aproximativ la fel de mare ca în cazul celui resimțit de o femeie atunci când îi moare soțul.
Impactul economic asupra mamelor a fost de două ori mai ridicat comparativ cu cel experimentat de tați și acest lucru a continuat mulți ani după despărțire.


ESTE NECESAR SĂ EXISTE UN SPRIJIN MAI ALES ATUNCI CÂND COPII SUNT MICI

Cercetările nostre au sugerat că un ajutor oferit părinților care divorțează ar avea un impact pozitiv, mai ales atunci când sunt implicați copii mici, din moment ce am descoperit că suferința resimțită de mame și tați este deosebit de mare. Este necesar ajutorul atât în timpul divorțului, cât și în perioada imediat următoare – am descoperit că, exceptând impactul economic asupra mamelor, diferențele majore dintre bunăstarea părinților și cea a cuplurilor fără copii, s-a diminuat pe parcursul timpului și a dispărut după șase ani.

Totuși, ar trebui să fim precauți atunci când afirmăm că diferența în ceea ce privește nivelul bunăstării a dispărut complet. Această concluzie se bazează pe raportările făcute de un grup de indivizi ale căror sentimente au fost examinate în fiecare an. Acest lucru ar putea însemna că, mai târziu, se întorc, preponderent, părinții care se descurcă mai bine, în timp ce cei ale căror probleme majore continuă, nu sunt predispuși la a raporta acest lucru, motiv pentru care nu sunt înregistrați.

Este ușor de speculat de ce efectele asupra bunăstării diferă pentru mame și tați. Multe mame, în mod deosebit cele cu copii mici, ar putea să nu fi avut un serviciu pe o perioadă mai lungă de timp, motiv pentru care ar putea fi dificil pentru ele să se întoarcă în câmpul muncii din cauza responsabilității lor de a avea grijă de copii. Între timp, mulți tați nu își pot vizita copii după divorț, fapt ce ar putea explica viziunea brusc alterată a acestora cu privire la bunăstarea copiilor, în mod deosebit printre tații care au copii de până la 4 ani.

UNII PĂRINȚI AU NEVOIE DE MAI MULT AJUTOR SPRE DEOSEBIRE DE ALȚII

Studiul nostru nu ne spune cum să ajutăm părinții după divorț. Dar ar trebui ca legiuitorii și practicienii să se focuseze pe acest aspect. Primul mesaj este că părinții suferă profund, deși diferit, în urma unui divorț. Într-adevăr, datele noastre pot subestima nivelul de suferință al unor părinți. Spre exemplu, cifrele noastre referitoare la tați nu fac o diferență între cei care își văd copiii deseori după divorț și cei care nu și-i văd des. Raportul referitor la bunăstarea acestor două categorii distincte ar putea fi extrem de diferite.

De asemenea, cifrele reprezentând viziunea mamelor asupra bunăstării din punct de vedere financiar acoperă un grup foarte diversificat. Include mamele angajate cu normă întreagă, precum și pe cele care primesc o pensie de întreținere din partea taților sau care nu primesc niciun ajutor financiar.

Aceste grupuri de mame pot avea experiențe diferite din punct de vedere financiar.

Totuși, suferința părinților se poate combina cu cea a părinților. Prin urmare, o metodă importantă de a ajuta copiii pe parcursul unui divorț ar putea fi de a ajuta părinții. A proceda astfel poate necesita o abordare diferențiată pe sexe, deoarece suferința resimțită de mame și cea a taților este diferită. Ar putea fi necesar să fie ajustat ajutorul financiar în funcție de nevoile mamelor, în timp ce poate fi oferit un ajutor social taților.



ref. ngo[cb5062]
Colectivul ARPCC

Alienarea parentală: “Am fost manipulată de tatăl meu”

Traducator : Cringus Luisa Valentina

Articolul poate fi gasit si aici 

De Michael Cowan
Programul BBC Victoria Derbyshire


"Emma", acum în vârstă de 14 ani, avea șapte ani atunci când părinții ei au divorțat. Ea afirmă că în următorii cinci ani tatăl ei a reușit să o întoarcă pe ea și pe rudele ei împotriva mamei lor.

"[El a spus că mama mea este] o mincinoasă și că ea este vinovată pentru tot ceea ce s-a întâmplat, că nu ne iubește, că se poartă agresiv cu noi", afirmă în cadrul programului BBC Victoria Derbyshire.

Experiența Emmei este un exemplu de așa-numită alienare parentală – manipularea deliberată a copilului de către unul dintre părinți în defavoarea celuilalt părinte, în timpul unui divorț sau despărțire.

Experiența Emmei este un exemplu de așa-numită alienare parentală – manipularea deliberată a copilului de către unul dintre părinți în defavoarea celuilalt părinte, în timpul unui divorț sau despărțire.

La doi ani după ce părinții lor s-au despărțit, Emma și rudele ei s-au mutat cu tatăl lor.

Ea spune că intenționat le interzicea să interacționeze cu mama lor, spunând că ea “ieșise să bea cu o noapte în urmă și era mahmură, astfel că nu se putea deranja să vină [și să îi mai viziteze]".

"Doar eram mințiți," spune Emma. "Aveam doar nouă ani și până la 12 ani nu am știut mai bine."

Detalii suplimentare

Programul Victoria Derbyshire se difuzează de luni până vineri între 09:00 și 11:00 GMT pe BBC 2 și pe canalul BBC News.

Pentru Emma schimbarea a apărut în anul 2013 atunci când a primit un mesaj din partea mamei ei care spunea că încă o iubește.

Emma afirmă că a simțit că e posibil ca tatăl ei să îi fi ascuns adevărul, astfel că a cerut să își vadă mama.

"El a spus, 'Nu, iar dacă continui să te porți astfel, vei fi trimisă într-un centru de plasament, deoarece nu vom mai putea avea grijă de tine,'" își reamintește ea.

Emma s-a hotărât să fugă de acasă, iar a doua oară a reușit să ajungă la o mătușă unde a vorbit la telefon, pentru prima oară după mulți ani, cu mama ei.

Acum locuiește cu mama ei și a rupt toate legăturile cu tatăl ei.

"Cum poate acest bărbat să fie tată, cum poate avea grijă de un copil dacă s-a purtat astfel?" întreabă ea.

Este necesară o legislație

Potrivit Serviciului pentru sprijinirea și consilierea instanțelor în cazurile privitoare la copii și familie (En: Children and Family Court Advisory and Support Service - Cafcass), 5% dintre copiii implicați în divorț sau despărțire, vor experimenta un anumit nivel de alienare parentală.

În anumite țări, guvernele au adoptat o legislație de prevenire a unui astfel de comportament. În Mexic, părinții ce se fac vinovați de alienare pot primi până la 15 ani de închisoare, în timp ce în Italia sunt doar amendați.

În Marea Britanie nu există o astfel de legislație, dar judecătorii încep să recunoască alienarea parentală, acest lucru ducând la luarea copilului din grija părintelui vinovat.

Sandra Davis, Șefa Departamentului Dreptul Familiei din cadrul Mishcon de Reya, este de părere că "medierea ar trebui să fie obligatorie, precum și să existe o consiliere obligatorie de la o vârstă fragedă" în cadrul instanțelor de dreptul familiei.

Ea afirmă că acest lucru ar putea preveni apariția unor gânduri nepotrivite care să impacteze deosebit de mult copilul, oferindu-le astfel o șansă de a menține o interacțiune cu copilul, “înainte de degradarea relațiilor”.

„Antipatie periculoasă”

"Alison" – care nu și-a văzut cei doi băieți de când mariajul ei s-a destrămat în urmă cu șapte ani – a sperat că va primi mai multă susținere din partea sistemului juridic atunci când fostul soț a început să întoarcă copiii împotriva ei.

Ea spune că partenerul ei "a început să o acuze că și-
ar răni copiii".

Relația dintre Alison și copiii ei s-a destrămat rapid.

Atunci când s-a ajuns în instanța specializată pe dreptul familiei, judecătorul a constatat că copiii "manifestau o antipatie violentă și periculoasă" față de mama lor – o atitudine "încurajată" de tată prin ceea ce "le-a arătat și spus".

În procesul deschis publicului – în timp ce critica comportamentul tatălui – judecătorul a reținut că tatăl a adus mai mulți martori care atestatu că băieții erau fericiți în grija lui.

Judecătorul i-a acordat și lui Alison dreptul de a locui împreună cu copiii, astfel acordând custodia ambilor părinți. Dar ea susține că instanțele ar fi trebuit să facă mai mult pentru a se asigura că hotărârea lor va fi respectată, numindu-le “fără dinți”.

"Singura modalitate de a pune în executare o astfel de hotărâre, ar fi fost ca copiii să fie consiliați de asemenea manieră încât să se poată întoarce să locuiască cu mine. Dar ei ar fi avut nevoie de susținere pentru a proceda astfel, deoarece părerea lor despre mine era în continuarea eronată."

Ministerul Justiției afirmă că în cazurile în care se consideră că a fost nerespectată o hotărâre, plângerile se pot întoarce în instanțele care au dreptul de a dispune plata unor amenzi sau – în cazurile rare în care infracțiunea se repetă – pot pronunța o nouă hotărâre cu privire la custodie.

“Sărut o poză în fiecare seară”

Alison le scrie copiilor săi în fiecare lună, dar spune că acest proces depășește orice limită de durere, deoarece știe atât de puține lucruri despre ei.

"Nu îi cunosc acum. Au trecut șapte ani [de când i-am văzut ultima dată]. Nu știu ce le place, nu le cunosc prietenii."

Dar, ea susține că "este de responsabilitatea mea să mă asigur că copiii mei știu că sunt acolo pentru ei".
"Până în ziua de azi, în fiecare noapte, sărut de noapte bună o poză cu copiii mei de pe ecranul computerului meu."

Desigur, în ambele situații prezentate, BBC a ascultat doar o versiune a poveștii. Dar pentru Emma, oricine consideră că ar putea fi manipulați, ar trebui să țină cont de un sfat simplu: "Urmează ceea ce îți spune mintea, nu ceea ce ești determinat să crezi."


ref.[ngo5064]
Colectivul ARPCC