Mediator Ilie Dorin
Copiii sunt
singurii care mai conteaza pentru parinti, atunci cand acestia decid, mai usor
ori mai greu, sa se desparta. Despartirea parintilor/sotilor este deseori cel
mai greu moment din viata lor, moment cu un ecou adanc in sufletele lor, insa
si in viata lor sociala. Statutul lor social sufera transformari, societatea
fiind inca rezervata in a privi ca pe o normalitate divortul dintre doi soti
atunci cand convietuirea nu mai este posibila. O consider normalitate deoarece
relatiile interumane nu mai sunt ca acum 100 de ani, ci evolutia societatii si
evolutia persoanei sufera modificari de la an la an. Evolutia aceasta pare sa
fie o evolutie pentru persoana insa o involutie pentru cuplu. Transformarea
persoanei duce la transformarea atmosferei din caminul conjugal.
Modificarea
conceptiilor si viziunii vietii la un sot, determina modificari majore in
univocitatea ori coagularea mediului conjugal ori a cuplului. Armonia conjugala
incepe sa sufere note extreme.
Devreme ce unul din parteneri se schimba atat de
mult incat “nu mai este de recunoscut domnule mediator”ori “nu mai este acea
persoana”, este inevitabil conflictul dintre cele doua persoane, conflictul
legat de despartire. Insa un alt conflict si mai acut si cu efecte si mai
drastice, este conflictul ce transpare din conflictul de despartire. Este
conflictul ce priveste despartirea sau impartirea copilului. Regret sintagma
impartirea copilului, insa o folosesc pentru a rasuna mai bine in mintea celor
care citesc aceste putine randuri.
Conflictul de
despartire are doua etape. Etapa psihologica, ce tine de un conflict
intrapersonal, si etapa relationala, ce releva despartirea in fapt, ruperea
relatiei, incluzand si formele legale (divortul la notar, la starea civila, la
mediator, ori la instanta de judecata). Dupa maturizarea primei etape, idea si
decizia de despartire este luata de persoana respectiva si astfel divortul va
avea loc si in mod obiectiv, prin decizia unei autoritati statale, insa
divortul déjà a avut loc in momentul luarii deciziei de a divorta. Motivele de
divort sunt nenumarate. Unele sunt chiar greu de imaginat pentru unii, si unii
sunt pusi in fata unor situatii ce par a fi un zid de executie ceausista. Nu
mai poti face nimic. Sunt si cazuri de acestea, si e greu de indurat un astfel
de moment. Insa cu ajutor specializat – prin duhovnic, ori psiholog, uneori
mediator – se poate trece cu usurinta peste momentul dificil care te dezarmeaza si dezactiveaza in fata vietii.
Problema
divortului sau a despartirii este mai simpla cand in urma casatoriei ori a
concubinajului nu sunt bunuri de impartit, ori nu au rezultat copii. Simpla in
fata greutatii unei astfel de situatii atunci cand sunt bunuri sau copii.
\Impartirea
bunurilor “adunate” impreuna in anii
“comuni” pare a fi floare la ureche. Insa acest lucru devine deseori un calvar
pentru un mediator ori pentru un judecator, care sunt pusi in fata unui test de
rezistenta la negocierea respectiv impartirea conform legii a unei furculite,
telecomenzi tv, cos de rufe, ori alt bun de o valoare sentimentala mare,
spune-se. In fond atat mediatorul cat si judecatorul observa ca acel bun nu
este decat un “os”de harta pentru cei doi, lucru si mai trist cand in sistemul de
ecuatii exista si un copil ori chiar mai multi.
Se pare ca un
copil complica lucrurile. Repet, regret ca folosesc aceste cuvinte, fiind un
familist convins si un iubitor de copii, insa aceasta este realitatea si cred
ca nu este corect sa ne ascundem de ea. In cazul unui divort/despartiri, un
copil complica lucrurile prin prisma sotilor. Si asta datorita unor neclaritati
si neclarificari a conflictelor ce au loc intre ei. Copilul complica lucrurile
in sensul ca pentru un sot in curs de despartire, de divort, copilul este al
lui, celalalt nu a facut nimic pentru acest copil, doar de cateva ori l-a
spalat, i-a dat sa manance, l-a schimbat, l-a plimbat. In rest nu a avut grija
deloc de el, nu l-a interesat de el, nu a facut nimic pentru el. Cred ca ati ghicit
ca mamele in general vorbesc aceste cuvinte, si stiu ca au dreptate. Insa chiar
daca au dreptate nu stiu daca un tata, nefacand aceste lucruri, are interdictie
asupra copilului de acum inainte, avand in vedere ca vorbim de un divort in
desfasurare. Relatia tata fiu nu se rupe odata cu ruperea relatiei tata-mama
(soti sotie). Sa presupunem ca timp de 7 ani, tatal nu a facut mai nimic pentru
copil, devreme ce se ocupa cu serviciul, cu intretinerea casei, cu altele ale
lui; aceste lucruri nu sunt motive pentru a interzice tatalui o noua relationare
cu copilul, de vreme ce caminul si programul nu mai este comun pentru cei doi
parinti. In acest sens sotii doresc o impartire a copilului. Despartirea lor
inseamna impartirea copilului. Fiecare vrea mai mult, invinuindu-se reciproc de
esecul in a avea grija de el, ca sa castige cat mai mult “din copil”. Lupta
pentru copil devine exclusivista, unul vrea totul, celalalt nu are nici un
drept. Valul acesta conceptual este o unda mai degraba a vechii legislatii care
scotea tatal din drepturile parintesti, si doar il obliga sa dea niste bani
lunar. Noua legislatie, mai in accord cu normalitatea relatiilor umane in
special parentale si maternale, obliga si da drepturi deopotriva ambilor
parinti.
Gestionand
defectuos situatia, dintr-o viata de om, dintr-un destin uman, cel al
copilului, nu rezulta decat o inmultire si o impartire pe care o fac parintii,
exact asa cum inmultesc si impart bunurile lor comune. Este o tragedie a
despartirii lor, in care se afla dandu-si sau nedandu-si seama de efectele
acestei tragedii pentru ei si pentru copil. Cand acel copil va creste, si va
creste in conditii normale doar daca parintii gasesc terenul amiabilitatii si
bunei intelegeri privitoare la copil, ori le va multumi, ori ii va stigmatiza.
Parintii trebuie sa se gandeasca la ce va fi, si nu la ce a fost.
Impartirea
copilului, sintagma nefericta, este o realitatea pe atat de nefericita si de
nedorit. Cred ca intelepciunea de a face diferenta si de a organiza problemele
in desfasurarea divortului se poate gasi alaturi de un mediator. In fapt intr-o
atare situatie avem 3 conflicte: a. conflictul interpersonal dintre soti cu
privire la relatia lor care nu mai merge, si unul sau amandoi iau decizia de a
pune capat relatiei, in anumite conditii, b. conflictul interpersonal dintre
soti cu privire la bunurile lor si modul
lor de a le imparti, in anumite conditii, si c. conflictul interpersonal dintre
parinti cu privire la modul lor de a relationa cu copilul si de a isi exercita
autoritatea parinteasca compusa din drepturi si obligatii parintesti legale si
obligatorii, fiind vorba de un copil.
Cu alte cuvinte,
in despartirile gestionate defectuos, aceste tre conflicte sunt gestionate
impreuna, sunt rezolvate impreuna, sunt analizate alambicat, ceea ce face ca si
rezultatul sa fie unul nemultumitor, straniu, dezorientat.
Medierea unei
despartiri pune in lumina aceste diferentieri, ca mai apoi sa se faca o analiza
a fiecarui conflict in parte, asa cum situatia si persoanele o cer. O
clarificare a situatiei la mediator, o disjungere a situatiei in trei
conflicte, asa cum situatia o releva, este un prim pas spre o gestionare
eficienta si multumitoare pentru fiecare din cei implicati. Atunci cand in
ecuatie intervin si copii, scopul despartirii trebuie sa fie fondat pe
interesele si drepturile lor, in egala masura privitoare la mama si la tata, si
nu pe interesele unuia sau altuia din parinti daca aceste interese lezeaza
interesele si drepturile copilului.
Din acest motiv
un Acord de Mediere ce are ca obiect autoritatea parinteasca pentru copilul se
duce spre autentificare ori consfintire la un notar ori judecator, pentru ca
aceste persoane abilitate de lege sa verifice legalitatea si temeinicia celor
convenite de soti cu ajutorul mediatorului, privitoare la drepturile si
interesele copilului.
De aici tragem
concluzia ca impartirea copilului este o sintagma dar si o realitate
nefericita, legea venind in intampinarea sotilor din astfel de situatii si
punandu-le la dispozitie medierea familiala, ca remediu eficient al situatiei
in care se afla. Dialogul cu mediatorul si analiza situatiei si a solutiilor la
situatie fac ca parintii sa accentueze nevoile lor si copiilor lor, si nu
resentimentele dintre ei. Desi dificil, este totusi un lucru posibil. Solutiile
exista, trebuie doar gasite.
Cautarea de solutii si nu de vinovati, este
singurul scop al medierii familiale. Solutii care sporesc gradul de
reconciliere intre soti, dar mai ales aplaneaza conflictul, si cresc efectele pozitive
intr-o situatie delicate, si nu impart copii, ci ii unesc cu parintii. Locul
copiilor este alaturi de tata si alaturi de mama, daca nu se poate in acelasi
timp, macar pe rand.
[ngo2023]
