Despărțirea părinților și "împărțirea"copilului

Mediator Ilie Dorin

Copiii sunt singurii care mai conteaza pentru parinti, atunci cand acestia decid, mai usor ori mai greu, sa se desparta. Despartirea parintilor/sotilor este deseori cel mai greu moment din viata lor, moment cu un ecou adanc in sufletele lor, insa si in viata lor sociala. Statutul lor social sufera transformari, societatea fiind inca rezervata in a privi ca pe o normalitate divortul dintre doi soti atunci cand convietuirea nu mai este posibila. O consider normalitate deoarece relatiile interumane nu mai sunt ca acum 100 de ani, ci evolutia societatii si evolutia persoanei sufera modificari de la an la an. Evolutia aceasta pare sa fie o evolutie pentru persoana insa o involutie pentru cuplu. Transformarea persoanei duce la transformarea atmosferei din caminul conjugal.

Modificarea conceptiilor si viziunii vietii la un sot, determina modificari majore in univocitatea ori coagularea mediului conjugal ori a cuplului. Armonia conjugala incepe sa sufere note extreme. 

Devreme ce unul din parteneri se schimba atat de mult incat “nu mai este de recunoscut domnule mediator”ori “nu mai este acea persoana”, este inevitabil conflictul dintre cele doua persoane, conflictul legat de despartire. Insa un alt conflict si mai acut si cu efecte si mai drastice, este conflictul ce transpare din conflictul de despartire. Este conflictul ce priveste despartirea sau impartirea copilului. Regret sintagma impartirea copilului, insa o folosesc pentru a rasuna mai bine in mintea celor care citesc aceste putine randuri.

Conflictul de despartire are doua etape. Etapa psihologica, ce tine de un conflict intrapersonal, si etapa relationala, ce releva despartirea in fapt, ruperea relatiei, incluzand si formele legale (divortul la notar, la starea civila, la mediator, ori la instanta de judecata). Dupa maturizarea primei etape, idea si decizia de despartire este luata de persoana respectiva si astfel divortul va avea loc si in mod obiectiv, prin decizia unei autoritati statale, insa divortul déjà a avut loc in momentul luarii deciziei de a divorta. Motivele de divort sunt nenumarate. Unele sunt chiar greu de imaginat pentru unii, si unii sunt pusi in fata unor situatii ce par a fi un zid de executie ceausista. Nu mai poti face nimic. Sunt si cazuri de acestea, si e greu de indurat un astfel de moment. Insa cu ajutor specializat – prin duhovnic, ori psiholog, uneori mediator – se poate trece cu usurinta peste momentul dificil care te  dezarmeaza si dezactiveaza in fata vietii.

Problema divortului sau a despartirii este mai simpla cand in urma casatoriei ori a concubinajului nu sunt bunuri de impartit, ori nu au rezultat copii. Simpla in fata greutatii unei astfel de situatii atunci cand sunt bunuri sau copii.

\Impartirea bunurilor “adunate”  impreuna in anii “comuni” pare a fi floare la ureche. Insa acest lucru devine deseori un calvar pentru un mediator ori pentru un judecator, care sunt pusi in fata unui test de rezistenta la negocierea respectiv impartirea conform legii a unei furculite, telecomenzi tv, cos de rufe, ori alt bun de o valoare sentimentala mare, spune-se. In fond atat mediatorul cat si judecatorul observa ca acel bun nu este decat un “os”de harta pentru cei doi, lucru si mai trist cand in sistemul de ecuatii exista si un copil ori chiar mai multi.

Se pare ca un copil complica lucrurile. Repet, regret ca folosesc aceste cuvinte, fiind un familist convins si un iubitor de copii, insa aceasta este realitatea si cred ca nu este corect sa ne ascundem de ea. In cazul unui divort/despartiri, un copil complica lucrurile prin prisma sotilor. Si asta datorita unor neclaritati si neclarificari a conflictelor ce au loc intre ei. Copilul complica lucrurile in sensul ca pentru un sot in curs de despartire, de divort, copilul este al lui, celalalt nu a facut nimic pentru acest copil, doar de cateva ori l-a spalat, i-a dat sa manance, l-a schimbat, l-a plimbat. In rest nu a avut grija deloc de el, nu l-a interesat de el, nu a facut nimic pentru el. Cred ca ati ghicit ca mamele in general vorbesc aceste cuvinte, si stiu ca au dreptate. Insa chiar daca au dreptate nu stiu daca un tata, nefacand aceste lucruri, are interdictie asupra copilului de acum inainte, avand in vedere ca vorbim de un divort in desfasurare. Relatia tata fiu nu se rupe odata cu ruperea relatiei tata-mama (soti sotie). Sa presupunem ca timp de 7 ani, tatal nu a facut mai nimic pentru copil, devreme ce se ocupa cu serviciul, cu intretinerea casei, cu altele ale lui; aceste lucruri nu sunt motive pentru a interzice tatalui o noua relationare cu copilul, de vreme ce caminul si programul nu mai este comun pentru cei doi parinti. In acest sens sotii doresc o impartire a copilului. Despartirea lor inseamna impartirea copilului. Fiecare vrea mai mult, invinuindu-se reciproc de esecul in a avea grija de el, ca sa castige cat mai mult “din copil”. Lupta pentru copil devine exclusivista, unul vrea totul, celalalt nu are nici un drept. Valul acesta conceptual este o unda mai degraba a vechii legislatii care scotea tatal din drepturile parintesti, si doar il obliga sa dea niste bani lunar. Noua legislatie, mai in accord cu normalitatea relatiilor umane in special parentale si maternale, obliga si da drepturi deopotriva ambilor parinti.

Gestionand defectuos situatia, dintr-o viata de om, dintr-un destin uman, cel al copilului, nu rezulta decat o inmultire si o impartire pe care o fac parintii, exact asa cum inmultesc si impart bunurile lor comune. Este o tragedie a despartirii lor, in care se afla dandu-si sau nedandu-si seama de efectele acestei tragedii pentru ei si pentru copil. Cand acel copil va creste, si va creste in conditii normale doar daca parintii gasesc terenul amiabilitatii si bunei intelegeri privitoare la copil, ori le va multumi, ori ii va stigmatiza. Parintii trebuie sa se gandeasca la ce va fi, si nu la ce a fost.

Impartirea copilului, sintagma nefericta, este o realitatea pe atat de nefericita si de nedorit. Cred ca intelepciunea de a face diferenta si de a organiza problemele in desfasurarea divortului se poate gasi alaturi de un mediator. In fapt intr-o atare situatie avem 3 conflicte: a. conflictul interpersonal dintre soti cu privire la relatia lor care nu mai merge, si unul sau amandoi iau decizia de a pune capat relatiei, in anumite conditii, b. conflictul interpersonal dintre soti cu privire la bunurile lor si  modul lor de a le imparti, in anumite conditii, si c. conflictul interpersonal dintre parinti cu privire la modul lor de a relationa cu copilul si de a isi exercita autoritatea parinteasca compusa din drepturi si obligatii parintesti legale si obligatorii, fiind vorba de un copil.

Cu alte cuvinte, in despartirile gestionate defectuos, aceste tre conflicte sunt gestionate impreuna, sunt rezolvate impreuna, sunt analizate alambicat, ceea ce face ca si rezultatul sa fie unul nemultumitor, straniu, dezorientat.

Medierea unei despartiri pune in lumina aceste diferentieri, ca mai apoi sa se faca o analiza a fiecarui conflict in parte, asa cum situatia si persoanele o cer. O clarificare a situatiei la mediator, o disjungere a situatiei in trei conflicte, asa cum situatia o releva, este un prim pas spre o gestionare eficienta si multumitoare pentru fiecare din cei implicati. Atunci cand in ecuatie intervin si copii, scopul despartirii trebuie sa fie fondat pe interesele si drepturile lor, in egala masura privitoare la mama si la tata, si nu pe interesele unuia sau altuia din parinti daca aceste interese lezeaza interesele si drepturile copilului.

Din acest motiv un Acord de Mediere ce are ca obiect autoritatea parinteasca pentru copilul se duce spre autentificare ori consfintire la un notar ori judecator, pentru ca aceste persoane abilitate de lege sa verifice legalitatea si temeinicia celor convenite de soti cu ajutorul mediatorului, privitoare la drepturile si interesele copilului.

De aici tragem concluzia ca impartirea copilului este o sintagma dar si o realitate nefericita, legea venind in intampinarea sotilor din astfel de situatii si punandu-le la dispozitie medierea familiala, ca remediu eficient al situatiei in care se afla. Dialogul cu mediatorul si analiza situatiei si a solutiilor la situatie fac ca parintii sa accentueze nevoile lor si copiilor lor, si nu resentimentele dintre ei. Desi dificil, este totusi un lucru posibil. Solutiile exista, trebuie doar gasite.

Cautarea de solutii si nu de vinovati, este singurul scop al medierii familiale. Solutii care sporesc gradul de reconciliere intre soti, dar mai ales aplaneaza conflictul, si cresc efectele pozitive intr-o situatie delicate, si nu impart copii, ci ii unesc cu parintii. Locul copiilor este alaturi de tata si alaturi de mama, daca nu se poate in acelasi timp, macar pe rand.

[ngo2023]