Pagini

duminică, 8 aprilie 2012

Întrebare cu privire la scoaterea minorului din țară

Întrebare: Am divorțat anterior datei 1 octombrie 2011 cu o sentință definită. Am sau nu nevoie de acordul celuilalt părinte pentru a ieși din țară în scop turistic în două dintre cele 6 săptămâni încuviințate de instanță ca program de legături personale între mine și minori pe timpul verii?

Răspuns:

Sunt trei situații la care puteți să vă aflați:

Pentru divorțurile pronunțate făcând aplicare codului familiei
(pronunțate, în general, anterior datei de 1 octombrie 2011)

(1) Dacă sunteți părinte necustodian veți avea nevoie de acordul părintelui custodian pentru ca să ieșiți din țară cu minorul. Pentru scoaterea din țară a minorului, inclusiv pentru perioade limitate de timp, în scop turistic și inclusiv în perioada de timp în care minorule este în grija dvs. este necesar acordul părintelui căruia i s-a încredinţat copilul (a părintelui custodian adică) deoarece suntem în prezenţa unei hotărâri definitive şi irevocabile, care se bucură de autoritatea de lucru judecat până la intervenirea unei alte hotărâri care să modifice condiţiile iniţiale. Scoaterea copilului din țară este genul de decizie majoră cu privire la bunăstarea copilului care poate fi luată exclusiv de către părintele care a primit minorul spre creștere și educare. Dacă sunteți în prezent părinte necustodian, vă recomandăm să reporniți un proces de reinstaurare a autorităţii părintești comune în baza art. 403 din noul cod civil deoarece în acest moment contextul legal s-a modificat iar legea este explicită (a se vedea și prevederile art. 46 din legea 71/2011) în a statua că ideea de autoritate părintească comună se aplică inclusiv divorțurilor pronunțate definitiv și irevocabil anterior datei de 1 octombrie 2011.

(2) Dacă sunteți părinte custodian (unic) puteți ieși din țară fără a avea acordul celuilalt părinte dar de așa manieră încât să nu afectați programul de legături personale dintre părintele necustodian și copil. Scoaterea copilului din țară este genul de decizie majoră cu privire la bunăstarea copilului care poate fi luată exclusiv de către părintele care a primit minorul spre creștere și educare fără a fi nevoie de acordul părintelui necustodian. Totuși, deoarece părintele necustodian are dreptul de a veghea la creșterea și educare minorului sunteți dator să îl informați pe părintele necustodian cu privire la scopul vizitei, durată, destinație, etc.

Pentru divorțurile pronunțate făcând aplicare noului cod civil
(pronunțate, în general, după data de 1 octombrie 2011)

(3) Regula pentru aceste divorțuri este că părinții exercită împreună autoritatea părintească (deci sunt ambii părinți custodieni). În această situație pentru ca oricare dintre dvs. să iasă din tară împreună cu minorul, aveți nevoie fie de acordul celuilalt părinte (calea amiabilă, acordul se poate da la notar) sau de o sentință definitivă care să confirme că aveți voie să efectuați respectiva călătorie (calea contencioasă, instanța decide conform art. 486 în baza interesului superior al copilului).

ARPCC

Un comentariu:

  1. Am divortat in 2014 la notar . avem custodie comuna ...cum pot iesii din Tara cu copilul !!?

    RăspundețiȘtergere

Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.

Colectivul ARPCC