Întrebare: Poate fi abuzul emoțional repetat la adresa minorului, realizat prin boicotarea punerii în aplicare a programului de legături personale dintre părintele nerezident si copil (interzicerea din partea părintelui rezident, ca părintele nerezident să viziteze copilul sau să ia copilul pentru programul de găzduire bi-lunar ori pentru cel de găzduire în timpul vacanței) un motiv de reanalizare de către instanță a măsurii stabilirii locuinței minorului?
Răspuns:
Considerăm că merită discutate 2 cazuri:
Cazul unei sentințe pronunțate după data de 1 octombrie 2011 prin aplicarea NCC:
Interzicerea dreptului la legături personale al părintelui nerezident de către părintele la care locuiește minorul (părintele rezident) poate constitui motiv pentru schimbarea deciziei cu privire la locuința minorului, deoarece, deși potrivit art. 400 alin. 2 locuința se stabilește la unul dintre părinți, măsurile privitoare la copii nu sunt niciodată definitive (art. 403) și pot fi reanalizate de către instanță în cazul în care împrejurările s-au schimbat. Este ilogic ca anterior instanța să fi stabilit locuința la un părinte despre care existau probe la dosar că boicotează relațiile personale ale minorului cu celălalt părinte. O astfel de deteriorare a situației în sensul de a se ajunge ca părintele rezident să boicoteze accesul copilului la părintele nerezident reprezintă o schimbare de împrejurări față de momentul la care instanța a pronunțat decizia de stabilire a locuinței la acel părinte și deci devin aplicabile prevederile art. 403.
Cazul unei sentințe pronunțate anterior datei de 1 octombrie 2011 prin aplicarea C.Fam:
Un astfel de abuz poate fi cu siguranță motiv de modificare a masurilor luate în legătura cu exercitarea autorității părintești, în sensul că amândoi părinții să exercite această autoritate. Sunt incidente dispozițiile art. 46 din Legea 71/2011 care precizează expres că relațiile dintre părinți divorțați anterior datei de 1 octombrie 2011 și copii lor pot fi reanalizate conform art. 403 din Noul Cod Civil. Subsidiar deciziei cu privire la autoritatea părintească, instanța va decide pentru prima oară cu privire la locuința minorului iar cu această ocazie se poate ajunge ca aplicând algoritmul de stabilire a locuinței minorului, locuința minorului să fie stabilită la părintele care anterior era părinte nerezident.
ARPCC
- e de bun simt ca parintii sa se inteleaga cu privire la programul d elegaturi personale;
RăspundețiȘtergere- dc unul dintre ei impiedica accesul celuilalt ar trebui sa se ia si astfel de masuri, dar ce se va intampla dc si celalalt va proceda la fel al randul lui....?mutam minorul non-stop?...aici cred ca autoritatile trebuie sa se implice mai mult.
lpc
Articolele mai sus menţionate apar în diverse situaţii. Iată una dintre ele: copilul NU ÎL VREA pe părintele necustodian, pentru că cel custodian, in echipă cu toate rudele acestuia, au avut grija să inoculeze minorului ideea că părintele căruia nu i-a fost înbcredinţat copilul este cel mai rău lucru care se putea întâmpla pe planetă. De aceea părerea mea este că avem nevoie şi de o imagine mai clară în legea românească a ceea ce ţine de alienarea parentală, situaţie în care da... părintele abuzat de lege poate avea şi câştig de cauză. Dar pentru asta alienarea parentală trebuie configurată mai clar în lege.
RăspundețiȘtergeresi ce se intampla daca parintele necustodian nu aduce niciodata copilul inapoi la ora specificata in hotarare? ce se intampla daca parintele necustodian transporta la fiecare doua saptamani copilul la 200 km departare plecand cu el la 6 seara si ajungand la destinatie la 23? ce se intampla daca ajunge acasa copilul la ora 22 in loc de ora 17? mai sunt si cazuri de parinti necustodieni care abuzeaza iar cel rezident nu are ce sa faca. o mare ursarie chestia asta cu custodia comuna.
RăspundețiȘtergereIn proiectul de modificare a legii 272/2004 se vor introduce si masuri asiguratorii pentru nerespectarea, de catre parintele nerezident, a timpului la care trebuie adus copilul. Dar ca orice masuri legale ... nu vor putea inlocui cu succes colaborarea dintre parinti.
Ștergere