Intâmpinare Amicus Curiae ce confirmă că alienarea parentală reprezintă un abuz asupra copilului

Traducător: Ionelia Popescu

O copie a acestui articol poate fi descărcată aici

În atașament o copie legalizată de 15 pagini a intervenției mele Întâmpinare Amicus Curiae ce susține ideea de abuz asupra copilului din partea părintelui/tutorelui care înstrăinează copilul de părintele capabil să-și îndeplinească îndatoririle parentale și care manifestă comportamente care contravin sau nu încurajează în mod activ relația dintre copil și celălalt părinte. O astfel de situație necesită intervenția instanței judecătorești – de aceeași manieră în care se intervine într-un caz de protecție a copilului – pentru impunerea unei măsuri reparatorii. Dacă instanța dorește să mă contacteze, telefonul de serviciu este (631) 673-6665 și îmi va face mare plăcere să răspund telefonic sau prin Skype, sub jurământ, solicitărilor judecătorului.

Aș dori să subliniez de la început că nu am evaluat părinții/tutorii sau copilul din acest caz cu scopul de a întocmi această intervenție, și nici nu susțin vreuna din părți. În acest document îmi exprim părerile profesionale bazate pe o experiență de 4 decenii de activitate profesională și examinări în domeniul divorțurilor cu grad ridicat de conflict și am convingerea că afirmațiile mele vor cântări greu în fața instanței, ținând cont că un copil riscă să fie afectat în plan emoțional, comportamental și cognitiv atunci când un părinte capabil să aibă grijă de el este scos din viața copilului respectiv. Și în final declar că nu am fost recompensată în niciun fel și nu am obținut niciun fel de beneficii pentru scrierea acestei Intervenții.

Semnat pe antet, legalizat și înaitat instanței în cazul Reclamant vs Pârât

Linda Gottlieb Kase, LMFT, LCSW-R

Consilier autorizat pe probleme demariaj/familie/relaționare, orator și autor publicat, membră a Asociației Americane pentru Terapia de Cuplu și de Familie (AAMFT)

NR. DOSAR

INSTANȚA

Reclamant vs Pârât

Intervenție Amicus Curiae ce susține faptul că alienarea parentală reprezintă abuz asupra copilului

Numele judecătorului

Instanța

Adresa

Raport întocmit de Linda Gottlieb Kase,

Consilier autorizat pe probleme de familie și mariaj ( LMFT),

Asistent social clinic autorizat (LCSW-R)

Număr total de pagini: 15

Numele judecătorului:

Mă numesc Linda Gottlieb Kase, sunt Consilier autorizat pe probleme de familie și mariaj (LMFT), Asistent social clinic autorizat (LCSW-R) și scriu această intervenție

dezinteresată cu scopul de a documenta pentru instanțele de judecată faptul că orice comportament care interferează cu relația dintre copil și părintele apt a avea grijă de el, sau care nu sprijină o astfel de relație reprezintă o formă de abuz emoțional asupra copilului. (Cuvintele ”interferează cu” și ”alienează” vor fi folosite în mod interschimbabil in această intervenție, deoarece rezultatul acestor tipuri de comportamente reprezintă distrugerea sau minimalizarea relației copilului cu celălalt părinte). Raționamentul meu conform căruia un astfel de comportament care alienează/interferează reprezintă un abuz asupra copilului presupune că nu există un control al părintelui vizat/alienat în vederea asigurării protecției copilului sau că părintele respectiv nu a fost evaluat ca fiind deviant din punct de vedere social sau mintal astfel încât responsabilitățile parentale sau orice activitate legată de creșterea și îngrijirea copilului să fie compromise sub standardele minime de îngrijire.
Am adoptat această poziție de susținere a ideii că alienarea copilului față de unul din părinți conduce la abuz asupra copilului în urma experienței mele profesionale de 43 de ani, timp în care am lucrat cu familii și copii, în primii 24 de ani ca asistent social și apoi ca administrator în sistemul de asistență socială din New York, iar 19 ani ca și consilier pentru relații de familie, actualmente în sistemul privat, cu focalizare în mod special pe părinți și copii implicați în cazuri de divorț cu grad înalt de conflict. În cadrul activității mele profesionale ca asistent social am lucrat cu câteva mii de copii care au fost plasați în îngrijire, iar în cadrul activității private ca si consilier pe probleme de familie, cu peste 500 de copii care au experimentat fie divorțul sau separarea conflictuale ale părinților, fie căsătoria foarte tensionată dintre aceștia.

Bazându-mă pe vasta mea experiență și expertiză în lucrul cu aceste categorii, am ajuns la concluzia că îndepărtarea totală a unui părinte apt din viața unui copil reprezintă un abuz asupra copilului deoarece acest lucru minimalizează șansele acestuia de a avea o dezvoltare și o funcționalitate optime și pentru că este foarte puțin probabil ca respectivul copil să nu manifeste simptome serioase ale unor tulburări mintale și comportamentale în lunile și anii imediat următori, tulburări ce pot deseori persista toată viața. Aceste concluzii ale mele au fost validate de studii de cercetare și practici bazate pe dovezi ale profesioniștilor care în mod regulat lucrează cu aceste categorii de populații în cabinetele lor.

Prin comportamente ale părintelui ce conduc la alienare sau ”Alienarea Parentală” se înțelege o dinamică observabilă a relațiilor de interacțiune din interiorul familiei prin care unul dintre părinți se angajează într-o serie de comportamente menite să-l coopteze pe copil într-o coaliție prin care celălalt părinte este criticat și respins.

Această dinamică a relațiilor de familie poate avea multe denumiri. Și anume, ea poate fi alternativ denumită ”interferență parentală – unul dintre părinți intervine în relația celuilalt părinte cu copilul său” sau ”ostilitate parentală” sau ”egoism parental” sau mai poate fi denumită ”triunghiul patologic”. La urma urmei, indiferent de denumire, ”un trandafir, tot trandafir ramâne”.

Aș dori să clarific originea terminologiei ”triunghiul patologic” și cum relaționează această denumire cu dinamica relațiilor familiale ce conduc la alienare.

În anii 1950, psihiatrii pediatri care au fondat mai târziu diferite școli de terapie și consiliere maritală au identificat ințial o coaliție între generații (între un părinte și copil) menită să îl critice pe celălalt părinte; s-a observat că această coaliție se manifesta când pacienții lor, copii cu tullburări mintale spitalizați, mergeau în vizită cu familiile lor. Un astfel de psihiatru pediatru a fost Murray Bowen, iar el a denumit această dinamică drept ”triunghiul patologic”. Într-adevăr, Dr. Bowen era atât de convins de faptul că această dinamică familială era cauza simptomelor pacientului său, încât atunci când interna copilul, interna și familia de bază a acestuia! Evaluarea acestei dinamici a relațiilor din interiorul familiei a devenit principiul filosofic de bază al fondatorilor diferitelor școli privind terapia de cuplu, inclusiv a mentorului meu, Salvador Minuchin, renumitul psihiatru pediatru respectat la nivel mondial.

Ceea ce au documentat acești psihiatri în timpul observării copiilor internați în secțiile de psihiatrie în timpul vizitei membrilor familiei a fost faptul că unul dintre părinți solicita copilului să devină aliatul său în disputa cu celălalt părinte.

Acest tip de solicitare crea o problemă dublă pentru copil, deoarece acesta nu se putea decide să îi aibă pe ambii părinți: fie copilul forma o coaliție cu părintele care îl coopta în denigrarea și respingerea celuilat părinte, fie era respins de părintele care îl coopta dacă acesta nu se alătura coaliției. Motivul pentru care acest lucru conduce la psihoză este dat de faptul că nu există opțiuni bune pentru copil, și anume să îi aibă pe ambii părinți; cu alte cuvinte, aceasta este o situație care te înnebunește.

Dinamica familială descrisă mai sus, cea a ”triunghiului patologic”, este dinamica ce caracterizează alienarea parentală. În cartea mea publicată în 2012 și dedicată acestui subiect am documentat această idee cu 51 de cazuri de copii care suferiseră consecințele dăunătoare ale alienării, inclusiv câteva cazuri de psihoză, care apăruse datorită faptului că alienarea ajunsese într-o fază foarte avansată, adică relația cu părintele alienat fusese grav afectată.

Dar chiar și în fazele ușoare și moderate ale alienării, copilul înstrăinat tot suferă de disfuncționalități serioase atât comportamentale, cât și emoționale și cognitive. În activitatea mea am avut încă 150 de cazuri de copii despre care nu am scris în carte, dar care manifestau simptome agravate rezultate dintr-o relație marginalizată sau afectată cu celălalt părinte.

În recenta ediție nr. 5 a Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM 5-Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) există documentație cu fundament științific care recunoaște existența acestei dinamici familiale – deși se utilizează o altă terminologie descriptivă. În manual se face, într-adevăr, referire de mai multe ori la această dinamică familială disfuncțională, care este denumită drept ”înstrăinare”. În dicționar cuvântul ”înstrăinare” este listat ca sinonim al cuvântului ”alienare”. Mai jos redau terminologia exactă folosită în DSM 5 pentru această dinamică familială, ce apare în secțiunea ”Probleme legate de relația părinte-copil” și are codul de diagnostic V.61.20. Un exemplu al acestei probleme apărute în relația părinte-copil este discutat în DSM 5 după cum urmează:

”Tulburările cognitive pot include atribuire negativă a intențiilor celuilalt, ostilitate sau scoaterea celuilalt drept vinovat și sentimente de înstrăinare neîntemeiate. Tulburările afective pot include sentimente de tristețe, apatie sau furie față de celălalt individ din relație”. (P.715)

Tot în secțiunea ”Probleme legate de relația părinte-copil” se regăsește și codul de diagnostic V61.29, ”Copil afectat de tensiunile din relațiile părinților”. Manualul prezintă această dinamică familială astfel:

”Această categorie trebuie folosită atunci când în centrul supravegherii de specialitate se află efectele negative ale disonanței din cadrul relației părinților (ex. nivel ridicat de conflict, tensiuni sau discreditare) asupra unui copil din familia respectivă, inclusiv efectele asupra sănătății mintale sau generale a copilului.” (P.716).

În stabilirea prezenței alienării este important să se ia în considerare citatul psihologului și avocatului Prof. Dr. Christopher Barden, asolvent de drept al Universității Harvard, care afirma:

”Nu poate exista nicio controversă credibilă cu privire la puterea părinților de a influența copiii.” (P. 420)

Barden îi provoacă în continuare pe profesioniștii care intervin în procesul de custodie al unui copil să-și accepte ”obligația critică de a considera cu grijă influența părinților, a terapiștilor sau a altor adulți asupra atitudinilor, credințelor și amintirilor copiilor.” (P. 420)

Barden subliniază, de fapt, ideea că reflectările copilului alienat, precum și atacurile sale vicioase și frivole asupra părintelui vizat/alienat nu pot beneficia de credibilitate deoarece copilul nu face decât să imite cuvintele menite să-i schimbe percepția venite din partea părintelui care declanșează alienarea și care vorbește prin vocea copilului.

Manualul DSM 5 merge mai departe și evaluează dinamica familială a alienării (sau, cum prefer eu să o denumesc, ”triunghiul patologic”) drept o formă de abuz psihologic asupra copilului. Din nou citez din acest manual cu privire la codul de diagnostic 995.51, ”Abuzul psihologic asupra copilului”:

”Abuzul psihologic asupra copilului reprezintă acțiuni simbolice sau verbale ne-accidentale ale unuia dintre părinții sau îngrijitorii copilului care conduc la, sau au un potențial rezonabil de a conduce la, afecțiuni psihologice importante ale copilului ... Exemple de abuz psihologic asupra copilului: mustrarea, subaprecierea sau umilirea copilului; amenințarea copilului; rănirea/abandonarea ---- sau indicii că presupusul vinovat va răni/abandona ---- persoanele sau lucrurile la care copilul ține.” (P.719)

În cartea mea din 2012, Sindromul alienării parentale: o abordare spre ameliorare din perspectiva terapiei de familie și a sistemelor de colaborare, am dedicat un capitol motivelor pentru care înstrăinarea unui copil de unul din părinți reprezintă abuz emoțional asupra copilului. Aici am citat numeroși specialiști respectați, conștienți de sindromul alienării, care explică de ce, după părerea lor certificată, angajarea în dinamica familială a alienării reprezintă un abuz psihologic foarte grav asupra copilului. În cartea lor din 1991 intitulată Copiii ținuți ostatici: cum să ne ocupăm de copiii programați și îndoctrinați și publicată de Asociația Baroului American, doctorii Stanley Clawar și Brynne

Rivlin făceau următoarele afirmații: ”Efectele pierderii nu numai a familiei, dar și a unui părinte, atârnă greu asupra copiilor, afectându-i în moduri care pot provoca adevărate dezastre în multe sfere ale vieții, atât în prezent, cât și în viitor. Odată ajunși adulți, multe dintre victimele bătăliilor amare cu privire la custodie care au fost îndepărtate permanent de părintele vizat – încă mai tânjesc să fie reunite cu părintele pierdut. Pierderea, însă, nu poate fi reparată. Copilăria nu poate fi adusă înapoi. Sunt pierdute pentru totdeauna simțul trecutului, intimitatea, aportul de valori și principii morale, conștiința de sine, cunoașterea originilor, dragostea, contactul cu familia extinsă și multe altele. Niciun copil nu are posibilitatea de a se proteja împotriva unei astfel de pierderi totale și rușinoase.” (P.105)



Continuarea poate fi gasita aici la pagina 7.



Colectivul ARPCC

Judecătorul familial care şi-a schimbat abordarea

Copia acestui articol poate fi gasită aici: https://goo.gl/gisNNi

Traducator: Strechie Gabriela
Corector: Velea Ana-Maria





Într-unul din discursurile sale de deschidere din cadrul conferinţei ICSP, judecătorul familial german pensionat, Jürgen Rudolph, descrie cum a dezvoltat o abordare cu totul diferită cu privire la cazurile familiale.

Aceasta a fost adusă în discuţie ca soluţie pentru frustrarea manipulării litigiilor familiale în instanţă şi acesta mărturiseşte cu uşurinţă că, înainte de această revelaţie “am creat nenumărate pagube ca judecător familial şi m-am ascuns în spatele experţilor”.

Această abordare asupra rezolvării conflictului parental este cunoscută ca sistemul Cochem, numit după Curtea districtuală unde a fost dezvoltată. Judecătorul Rudolph a adus împreună un grup de lucru de magistraţi, funcţionari ai tribunalului, mediatori şi avocaţi pentru a găsi o soluţie de a implica toate părţile în rezolvarea fără conflict a litigiilor.

În timp ce unii avocaţi erau iniţial reticenţi în a-şi schimba abordarea şi în a nu mai acorda întâietate interesului clientului, în cele din urmă, grupul a dezvoltat un cod de bune practici cu următoarele dispoziţii principale:

- Avocatul îşi va ghida sfatul tehnico-legal şi argumentele orale şi scrise într-o manieră prin care părinţii vor fi încurajaţi să îşi restricţioneze diferenţele deveni susţinători ai acesteia.

- Avocatul va prioritiza principiul conform căruia procesul judiciar al separării parentale nu este o luptă unde există un învingător şi un pierzător, ci o căutare a unei soluţii juste.

- Oricand posibil, avocatul vă îndemna părinţii spre a oferi informaţii adevărate şi oneste ce vor duce la discuţii sincere.

- Avocatul va utiliza un limbaj îndreptat spre şi în favoarea acordului, având grijă să îşi exercite autocontrolul şi încercând să exprime respect faţă de punctul de vedere al celeilalte părţi.

- Avocatul va acorda o atenţie specială alegerii cuvintelor sale în documentele scrise pentru a asigura acest lucru.

În îndrumarea care a fost elaborată pentru judecători, se specifică că aceştia ar trebui să afle despre resursele părinţilor, decât despre neajunsurile lor, şi că o intervenţie timpurie în litigiile contractuale este esenţială. Modelul Cochem se bazează pe o cooperare ordonată şi interdisciplinară între profesionişti variaţi ce lucrează pentru rezolvarea conflictelor parentale. În peste 90% din cazuri se pot obţine soluţii consensuale şi durabile folosind această abordare.

Grupul de lucru Cochem pentru Separare/Divorţ a devenit acum Institutul de Training Interdisciplinar studiate cu interes peste tot în lume.



ref.[ngo4021]
Colectivul ARPCC

Cine este „Doamna cu pantofi albaştri”, judecătoarea care a făcut dreptate în cutremurătorul caz în care un copil era îndemnat de tată „să scape de mama” Citeste mai mult: adev.ro/o9y5ul

Articolul in original se poate gasi aici 

Camelia Folea, o judecătoare din Blaj, este personajul principal al emoţionantei relatări care a cucerit internetul, text postat în urmă cu câteva zile de avocata Mădălina Scutelnicu. Aceasta a dezvăluit faţa umană a Justiţiei, respectiv maniera în care magistratul a ales să soluţioneze un dosar extrem de sensibil, un conflict între doi părinţi, în care prins la mijloc era un baieţel de 8 ani.

”Doamna cu pantofi albaştri”, judecătoarea care a alocat trei ore unei cauze privind viitorul unui copil de 8 ani, disputat între mamă şi tată, este Camelia Folea, magistrat la Judecătoria Blaj şi fost preşedinte al acestei instanţe. Identitatea acesteia a fost confirmată de reprezentanţi ai Curţii de Apel Alba Iulia. Judecătoarea a refuzat să facă alte declaraţii în legătură cu această situaţie.

Avocata a povestit ceea ce i s-a întâmplat în dimineaţa de marţi, 5 iulie, când s-a prezentat în instanţă, la un caz greu ce implica un copil, pe tutela căruia se luptau părinţii. Lupta era inegală, iar judecătoarea a înclinat balanţa făcând dreptate, când părea că toate uşile sunt închise.   

Textul postat de Mădălina Scutelnicu, avocat în Baroul Sibiu:  

 ”Doamna cu pantofi albaştri”

Ora 8:45 … Clienta mea, mama a unui baietel de apoape 8 ani, isi zareste copilul dosit de taica-sau, intr-un colt al Judecatoriei. Nu l-a mai vazut pe R. de 1 an si 6 luni.

Mama izbucneste in plans si merge tinta catre pustiul ei, se apleaca pana ajunge perfect egala cu inaltimea lui, si-i sopteste cu inima: ‘R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai stii pe mama? Da-mi manutele, sa ti le pupe mama!’. Fostul sot al femeii isi bruscheaza fiul si-l trage tare, mai aproape de el, urland spre clienta mea sa plece de unde a venit, ca ei doi, baietii, se descurca singuri. Se ridica tonul, copilul incepe sa planga, apare jandarmul, ii spun ca nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul.

Ora 8:55 … Reusesc, intr-un final, sa o linistesc pe mama copilului, care s-a lasat aproape fara viata in banca din sala de judecata, avand sufletul sfasiat si privirea pierduta undeva, departe… tare departe.   

Ora 9:00 … Reusesc si eu, cu mare greutate, sa-mi tin in frau lacrimile… as fi plans in hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta… aveam nevoie de concentrare maxima pentru audierea a 4 martori si luarea interogatoriului tatalui copilului, probe de care eram constienta ca va depinde, de-acum incolo, legatura mama – fiu. Nu-i usor deloc sa fii responsabil de asa ceva, credeti-ma!   

Orele 9:05 – 10:45 … Se audiaza cei 4 martori, tatal baiatului raspunde la cele 9 intrebari care am avut grija sa fie ‘capcana’.

Speta e asta: in timp ce clienta mea era in strainatate, la munca, sotul a obtinut si divortul, si custodia exclusiva asupra copilului. Am vazut dosarul: proces facut repede, cu heirup-ul, sa dea bine la bilant. Reintoarsa in tara, femeia a gasit totul ferecat. Usa locuintei. Inima fiului ei, tinuta sub lacat de catre fostul sot. Martorii nostri au aratat ca, de nenumarate ori, mama a venit sa-si vada copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat incontinuu, individul interzicandu-i total fostei sotii orice forma de acces la minor. Asa, de-a naibii! Martorii lui au spus lectia dinainte invatata: nu tatal e cauza, ci copilul, dom’le, care nici nu vrea sa auda de mama.   

Ora 10:46 … Instanta dispune audierea minorului. De-aici incolo, incepe mesajul pe care vreau sa-l transmit prin scriitura asta… O doamna judecator, in jur de 40 de ani, cere jandarmului sa-i fie adus copilul in sala. Cand il vede pe pusti, magistratul coboara de pe podium, parcurge sala pana aproape de usa, se apropie de micut si-i spune, facand un gest larg cu mana: ‘Vezi, R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!’. Copilul, cu ochii mari, negri, si extrem de tristi, se uita cand la doamna, cand la taica-su, de care statea lipit, pana ce acesta ii da ok-ul sa mearga cu doamna.   

Ora 11:20 … Se deschide usa de acces a instantei, magistratul intra in sala, de mana cu copilul, ii spune sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca, si-l trimite la mami sau la tati, unde vrea el. Baietelul trece pe langa mama sa, care hohotea de plans in prima banca, isi trece usor manuta peste piciorul ei drept, ca din intamplare, dupa care fuge catre tata si-i cauta acestuia privirea, sa nu cumva sa-l fi suparat ca s-a dezlipit de langa el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din sala.   

Ora 11:25 … Instanta ne citeste, pe scurt, ce a declarat copilul in cursul audierii si ne da sa lecturam, mie si avocatului partii adverse, cele cateva cuvinte scrise pe o foaie de catre baietel: ‘Mama… tata zice sa scapam de tine. R.’…

Se inchide cercetarea judecatoreasca, ni se da cuvantul final, pe fondul cauzei. Eu ma lupt pentru ca mama sa obtina dreptul de a-si vedea copilul, de a-l lua la ea in weekend-uri si in vacante. Ceilalti se lupta ca mama sa nu-si poata vedea fiul decat in prezenta tatalui sau, si doar in locuinta acestuia. Un fel de arest la domiciliu, ce mai!   

Ora 11:40 … Magistratul inchide dosarul, cade pe ganduri pret de cateva secunde si spune: ‘Instanta suspenda sedinta 15 minute!’. Si … doamna judecator cu pantofi albastri coboara de pe podium, traverseaza sala, iese pe usa destinata oamenilor obisnuiti, si, ajunsa in hol, intinde mana stanga catre clienta mea, iar cea dreapta catre copil. Uite asa, toti 3, ca intr-o poveste din cea mai frumoasa carte, intra in camera destinata Arhivei si nu mai ies de acolo decat dupa un sfert de ceas. Ce camere mirifice sunt in castelul asta – imi zic in gand.

De-acum, nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, asa ca mi-am permis sa plang in hohote, fara sa-mi pese ca oamenii cu roba nu trebuie sa lacrimeze din cauza problemelor clientilor… Si, in niciun caz, nu plang niciodata in fata acestora… da-le-ncolo de reguli!

M-am pravalit pe un scaun de la prima terasa, colt cu Judecatoria, si-am asteptat-o pe femeia pentru care m-am luptat azi, ca o leoaica. Am batut recordul la nicotina pe secunda, pana a venit. Clienta mea a aparut radiind de fericire, pentru ca avusese sansa sa-si tina copilul in brate, dupa 1 an jumate… fix optsprezece luni. Ce dialog au avut mama si copilul, sub ochii doamnei judecator cu pantofi albastri? ‘Te iubesc, mami! Am nevoie de ochelari noi, ca tati nu mi-a cumparat, si astia sunt rupti! Sa vii la mine! Sa ma iei la tine, mami! Te iubesc, mami!’.

Cand a scapat de sub influenta total irationala a tatalui, copilul s-a cuibarit in bratele mamei sale, ca si cum nu ar fi fost despartiti nici macar o secunda. Asta a vrut sa verifice magistratul, pentru a fi sigur ca va da o solutie corecta, ca-si va pune semnatura pe o hotarare corecta, ca va putea dormi impacat, ca a decis corect si nu s-a jucat de-a justitia, cu vietile oamenilor. Doamne, ce fiinte nemaintalnite or fi in castelul asta?!

─Vreti o bomboana, doamna avocat? 
─Aaaa… 
─Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva…
─Si… a vazut doamna judecator gestul asta? 
─Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R. 
─Cine? Doamna judecator? ─Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa ced! 
─Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!
─Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi… aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate… da’ doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba… Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?.

N-am trait asa ceva in 10 ani de avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din voleu, cum ar veni: ‘Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!’.   
Doamna cu pantofi albastri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14. Domnilor magistrati, permiteti-mi o sugestie: cumparati-va pantofi albastri, poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara un strop de magie, nu-i asa?”.


ref.[ngo4578]

Colectivul ARPCC

ISPC în cadrul Consiliului Europei: sănătatea fizică și rezidența alternată.

Articolul poate fi gasit si aici

Membrii ISPC(Intenrational Shared Parenting Council) au întâlnit parlamentarii Consiliului Europei, în mod special pe deputatul Luxembourg-ului, Françoise Hetto-Gaasch.


Noi am prezentat ISPC, consiliul pentru rezidența alternată, recare grupează științifici, profesioniști și actori ai societății civile în părți echivalente, cu o repartiție de gen egală a membrilor biroului executiv. Am dat de asemenea, concluziile ultimelor colocvii pe care le putem găsi pe site-ul ISPC.

Principalele puncte erau prezentarea resultatelor cercetărilor recente. Aceste puncte au marcat deputații prezenți.

Sănătatea copiilor nu este protejată la fel în Europa

Pentru cititorii acestui blog, noutatea este reprezentată de prezentarea doctorului Vittorio Vezzetti care se interesează de consecințele psihologice și biologice create de pierderea unui părinte.

Conform acestui pediatru italian, s-a demonstrat faptul că pierderea unui părinte este cauza complicațiilor de tipul creșterea cronică a cortizolului și aceasta este corelată cu mai multe boli la o vârstă adultă ( depresie, osteoporoză, obezitate, hiperglicemie, etc.). În plus, conform mai multor cercetări recente, aceste efecte pot avea legătură cu ceilalți hormoni cu consecințe ce nu erau încă imaginabile acum 10 ani. Ori riscul de pierdere parentală în urma divorțului este strâns corelată cu rezidența unică ce prevalează în majoritatea statelor.

În consecință, sănătatea copiilor și a adulților în care se vor transforma, nu este protejată la fel în toate țările Europei. Problema vine din faptul că această chestiune a fost mereu tratată greșit, ca o chestiune locală, de drept familial. Cercetările în domeniul sănătății arată , din contră, că este vorba de o temă generală de sănătate publică și de dreptul la sănătate a copiilor. Pe această problemă, Comunitatea Europeană ar putea avea o linie directoare comună. Vittorio Vezzetti face apel la deputați să treacă de la un sector pur juridic la un câmp științific cu scopul de a stabili în Europa linii de orientare bazate pe rezultate convergente ale cercetării științifice acreditate.

Ceilalți vorbitori au amintit apoi avantajele rezidenței alternate egalitare asupra sănătății psihice a copiilor și a adolescenților ( a se vedea biletul nostru din 27 ianuarie 2016). Ei au subliniat din nou că acest conflict al părinților, real sau întreținut de un părinte, nu poate conduce la penalizarea copiilor prin îndepărtarea de către un părinte( a se vedea biletul nostru din 9 martie 2016).

O acțiune care va continua

Participanții , oratorii și deputații au decis să continue acest gen de prezentare care nu este nici partizană, nici reductivă și care se centrează pe bunăstare și viitorul copiilor, oricare ar fi peripețiile vieții părinților lor.



ref.[ngo4570]
Colectivul ARPCC

Copilaria este despre zambet. Iar in justitie nu toti judecatorii au pantofi albastri

Articolul poate fi gasit in original aici

Un text scris de un avocat şi postat azi pe FB îmi dă ocazia să reiterez ceea ce susţin de mulţi ani: în România, prea mulţi copii sunt consideraţi nişte lucruri aparţinând părinţilor asupra cărora ei pot decide orice, împreună şi, de cele mai multe ori, separat, dar fără a-i consulta pe copii şi fără a le păsa cu adevărat de aceştia. Aş vrea să cred că cineva ne va învăţa, vreodată, când ne unim destinele, când să decidem conceperea unui copil, cum să fim părinţi. Mă tem însă că educaţia parentală va rămâne o ambiţie ONG-istică…

Aşa cum arată statisticile noastre, de mulţi ani în România părinţii fac educaţie cu bătaia (de aici expresia `Bătaia e ruptă din rai„ sau `Unde dă tata, creşte!`), aşa cum ei înşişi au fost crescuţi, astfel că nu e de mirare că 6 din 10 copii spun că sunt loviţi în propria familie. Părinţii consideră că îşi pot înjura copiii chiar în public (de câte ori nu am auzit rostite în public, fără ca nimeni din cei din jur să fie siderat, cuvintele `Împieliţatule!`, `Drac de copil ce eşti!` sau `Crucioiu` mă-tii de copil care te-o mai făcut pe lumea asta!`) sau ameninţa copiii oricând (de aici expresia `Dacă nu eşti cuminte te dau la ţigan!`). Părinţii cred că îşi pot abandona oricând copiii, mulţi plecând sau rămânând în străinătate în timp ce micuţii sunt crescuţi de bunici, vecini sau de către stat (în prezent sunt 43.000 de copii în centrele de plasament şi instituţii rezidenţiale – fostele `orfelitate`, spus ceva mai modern). Părinţii consideră că au drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor (de aici expresia `Eu te-am făcut, eu te omor`) şi nu mai miră pe nimeni că în fiecare lună un copil este omorât în bătaie în propria familie. În egoismul lor şi fără a înţelege conceptul de `alteritate`, părinţii vor să se realizeze prin copii, să fie tot ce nu au putut fi ei, să fie mai buni ca ei. Nu contează ceea ce vor copiii, ci doar ceea ce vor părinţii: să ia notele cele mai bune la şcoală, să nu vină bătuţi acasă, ci să lovească înapoi, să vină la sfărşitul anului cu coroniţă pe cap… .

Avem copii legaţi cu lanţul de pat, izolaţi în pivniţe, bătuţi cu cureaua, arşi cu ţigara, violaţi în propriile familii. Incesturile sunt la ordinea zilei mai ales în mediul rural, unde tot satul ştie, dar nimeni nu vorbeşte. Avem copii care sunt concepuţi şi născuţi doar pentru ca părinţii să trăiască din alocaţia lor.

Dincolo de tragediile fizice, cele mai mari abuzuri psihologice la copii au loc în cazurile de divorţ: soţii nu se mai înţeleg, aleg să se separe şi atunci începe războiul pentru copil: un război dur, lung, dureros, cu înfrângeri în ambele tabere, dar după o tactică îndelung încetăţenită. Astfel, un părinte ia copilul şi nu îi mai dă voie celuilalt să îl vadă. Părintele începe rapid un proces de `reeducare„ a copilului în spiritul urii faţă de celălalt părinte. Părintele îl înstrăinează pe copil de celalalt părinte care devine vinovat că: `el/ea şi-a făcut o altă familie; are un alt copil şi pe tine nu te mai iubeşte; ne-a abandonat şi nu il mai interesează de noi; din cauza sa ne-am despărţit etc` – micuţul, prin abuzul psihologic a cărui victimă este, devine astfel, în scurt timp, un alienat parental. El e transformat nu doar într-o minge de ping-pong, purtată de la unul la altul dintre părinţi în funcţie de hotărârile judecătoreşti  date sau reclamaţiile la Direcţia de Protecţie a Copilului ce intervin, ci într-un adevărat obiect de şantaj (`Dacă vrei să te las să îţi vezi copilul, îmi dai parcela aia de teren sau îmi laşi apartamentul`), de răzbunare (`Aha, nu ai vrut să îmi dai divorţul? Ei, nu o să-ţi mai vezi copilul!`; `Vrei să pleci din ţară cu copilul?! Las`, nu îţi dau eu acordul şi îţi arăt eu că nu o să pleci!`) sau de înavuţire (nu sunt puţine cazurile în care un părinte plăteşte pensie de întreţinere copilului, dar acesta beneficiază efectiv doar de cel mult 10% din această pensie, restul însuşindu-şi-l exclusiv părintele custodian).

Atunci, cei doi adulţi, în loc să meargă la un psiholog să îşi rezolve problemele maritale sau la un mediator să rezolve amiabil problemele de foşti soţi, apelează la judecător. Desigur, unii se vor mai duce întâi la un avocat care le va spune în faţă: `Asta nu cerem că instanţa nu vă dă„ sau `Aşa e practica, o să vă vedeţi copilul la două week-enduri`. Revin: cei doi ajung la judecător. Care se uită în dosar, vede iar `doi nebuni care se luptă pentru copil` şi le dă termen în funcţie de încărcătura cu dosare, de vacanţă, apoi vin amânările lungi, o ordonanţă preşedinţială se soluţionează în minimul jumătate de an, un proces pe fond durează câţiva ani buni, soluţia este motivată când se poate, copilul creşte….

Ah, dar judecătorul nu poate împăca precum mediatorul, ci doar tranşa…El nu uneşte ca primarul, ci el doar desparte şi împarte… Paradoxul este că astfel de cazuri se soluţionează la Judecătorie, unde sunt cei mai tineri magistraţi: în vârstă de 24-25 de ani, fără a fi ei încă căsătoriţi sau fără a avea copii, ei trebuie să decidă cu privire la trei destine. Legal, ar trebui să decidă în funcţie de interesul superior al copilului. Practic, vor decide la care proprietar se va duce lucrul, după care vor limita dreptul celuilalt de a decide accesul la lucru că `aşa se face` – nu se are în vedere că s-a schimbat radical legislaţia de 5 ani de zile, că nu mai există `încredinţare`, ci `autoritate părintească comună` (`Ce prostie mai e şi asta, autoritate părintească comună?`, `Cum să aibă copilul două case? Tulburi copilul!` spune specialistul ]n drept devenit ad-hoc psiholog), că există de câţiva ani posibilitatea efectuării unei expertize psihologice judiciare sau că din oct. 2013 avem criterii clare de stabilire a domiciliului copilului şi sancţiuni pecuniare pentru cel care nu permite accesul celuilalt părinte la copil. Judecătorul ştie că trebuie să audieze copilul care a împlinit 10 ani şi, cum nimeni nu i-a spus vreodată ce înseamnă asta, va întreba copilul `Părinţii tăi au decis să se despartă, tu cu cine vrei să rămâi?” încălcând toate recomandările posibile şi năruind instantaneu lumea acelui copil care are nevoie de amândoi părinţii, dar care brusc este pus în situaţia de a decide între părintele cu care a venit de mânuţă la instanţă să stea de vorbă cu doamna judecătoare şi părintele celălalt pe care l-a văzut plângând printre uşi.

Judecătorii vor folosi, pentru a decide, manualele de dreptul familiei scrise de profesorii formaţi în comunism şi o decizie din anii `70 a fostului Tribunal Suprem care a decis că `Atunci când copiii sunt mici au mai multă nevoie de mamă`, deşi aceste chestiuni sunt contrare a tot ceea ce înseamnă familie şi nediscriminare după sex sau vârstă asumate prin documente internaţionale obligatorii pentru România. Ori vor folosi propria experienţă de viaţă. Dar – atenţie! – sunt judecători care au propriile probleme: trădaţi în dragoste, divorţaţi, abandonaţi, ei sunt chemaţi să decidă în cazuri în care se regăsesc şi, uneori, izbucnesc în sala de judecată în accese de subiectivsm (`Lasă, că vă ştiu eu, toţi/toate sunteţi la fel!`). Şi, în final, vine hotărârea cu motivarea halucinantă, dar…conformă practicii: `întrucât copilul este de sexul…., el va fi dat…părintelui de acelaşi sex` sau `e adevărat că în prezent copilul este la X, dar când termină Y studiile se va întoarce să îşi crească copilul, deci se dă copilul lui Y` sau primeşti dreptul să îţi vezi copilul (unii şi folosesc expresia `program de vizitare`, ca şi cum ar fi vorba de un animal la zoo sau un bolnav la spital, deşi expresia legală este de vreun deceniu `program de relaţii personale cu copilul`), dar numai la domiciliul şi în prezenţa celuilalt părinte, ca şi cum ai fi un infractor gata să faci rău propriului copil sau poţi să vezi copilul o dată la două week-enduri şi cel mult o lună în vacanţe, dar să plăteşti şi pensie de întreţinere pentru acea perioadă.

Şi aşa se ajunge la situaţia în care un adult care urăşte un alt adult, un copil purtat ca o marfă de la unul la altul şi, întotdeauna, rupt sufleteşte. La doi părinţi care vor redeschide ani de-a rândul conflictul cerând, în multiple alte dosare: program vizitare, schimbare program vizitare, reducerea pensiei de întreţinere, stabilirea de instanţă la ce şcoală să meargă copilul, substituirea acordului celuilalt părinte ca părintele să iasă din ţară cu copilul etc. Asta, desigur, dacă nu se pun la socoteală plângerile penale pe care şi le fac unul pentru că celălalt nu a plătit pensia de întreţinere, acesta din urmă pentru că primul nu respectă programul de vizitare. Desigur, totul asezonat cu chemat poliţia şi executorul la punerea în practică a programului de vizitare, interogat copilul despre cine este cealaltă persoană din viaţa fostului partener, înregistrat copilul pe ascuns, înregistrat celălalt părinte pe ascuns, reclamaţii la serviciul celuilalt, plâns pe blog, pe Facebook, ameninţări prin sms…

Cine şi-ar putea imagina că adversarii de astăzi sunt partenerii de ieri? Că cei doi, în trecutul pe care îl vor şters din memorie, au prietenit, s-au iubit, au suferit unul după altul, s-au împăcat, au conceput un copil…. S-au dus dracului dorinţa, plăcerea, romantismul, nostalgia, visele. Rămân procesul, egoismul, gustul egoist al unei victorii (`Am câştigat copilul!`) şi un gol mare al înfrângerii neînţelese (`Am pierdut copilul… Justiţia asta! Mă duc la CEDO!`).

Stimaţi colegi judecători şi colegi avocaţi:  încercaţi să acceptaţi că un copil are nevoie de doi părinţi toată viaţa sa. Alienarea parentalăeste o boală care distruge copilul şi familia. Sexul copilului sau al părintelui nu pot fi folosite ca argumente sau motive pentru a da un copil unuia sau altuia, căci taticii şi mămicile au drepturi egale în privinţa copiilor, aşa cum s-a decis recent (oare trebuia?!) la nivel european. Soţii divorţează doar între ei, nu ca părinţi de copil. La divorţ, copilul nu se încredinţează unui părinte, ci se stabilesc drepturile şi obligaţiile ambilor faţă de copil. După divorţ, copilul rămâne al amândurora. Mergeţi la mediere şi folosiţi planul parental pentru a stabili conţinutul autorităţii parentale, evitând tranşarea de către judecător a conflictului care este unul preponderent emoţional şi psihologic, nu juridic. La alegerea părintelui unde va locui mai mult copilul, folosiţi principiul californian. Daţi prioritate întreţinerii copilului în natură, în acest sens este legea din anul 2011! Permiteţi copilului să îşi vadă cât mai des ambii părinţi şi să ia legătura pe orice cale cu ei, indiferent la cine a decis instanţa să stea copilul. Deciziile cu privire la bonă, şcoală, operaţii, ore de sport ale copilului trebuie luate împreună de cei doi părinţi, indiferent de starea lor maritală. Şi mai citiţi din când în când Legea nr. 272/2004, s-ar putea să descoperiţi multe lucruri noi…

Revăd textul care m-a impresionat. Din păcate, situaţia descrisă cu privire la judecător este o excepţie. Cu privire la părinţi, este o regulă. Noi, ca judecători, ne vom fi împlinit măsura: indiferent cui dăm copilul, noi închidem dosarul printr-o hotărâre. Trei nume şi un dosar – atât rămâne din tot cazul: nişte statistici şi ceva maculatură consumată, închisă între două coperţi şi aruncată apoi într-o arhivă prăfuită. La rândul lor, ca părinţi, vor afla inevitabilul verdict: unul căştigă, celălalt pierde. Dar el, copilul, e singurul evitat în tot acest conflict, deşi este chiar miezul său. Şi el, copilul, acea fiinţă plăpândă, brusc se va maturiza. Uneori într-o zi. Şi în loc să zâmbească în copilăria sa fără griji, să fie pur ca un înger, copilul va deveni doar o bucată de lut pe care cineva o va modela cum vrea el. După care se va usca şi se va întări….

Recitirea textului mă face, printre lacrimi, să înţeleg suferinţa şi să regret neputinţa. E ciudat că normalitatea trebuie evidenţiată, dar trebuie să spun: „Felicitări omului judecător, doamna cu pantofi albaştri!”

Doamna cu pantofi albastri (postare pe FB a avocatei Mădălina Scutelnicu, pe data de 5 iulie 2016)

Ora 8:45 … Clienta mea, mama a unui baietel de apoape 8 ani, isi zareste copilul dosit de taica-sau, intr-un colt al Judecatoriei. Nu l-a mai vazut pe R. de 1 an si 6 luni. 
Mama izbucneste in plans si merge tinta catre pustiul ei, se apleaca pana ajunge perfect egala cu inaltimea lui, si-i sopteste cu inima: “R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai stii pe mama? Da-mi manutele, sa ti le pupe mama!”. Fostul sot al femeii isi bruscheaza fiul si-l trage tare, mai aproape de el, urland spre clienta mea sa plece de unde a venit, ca ei doi, baietii, se descurca singuri. Se ridica tonul, copilul incepe sa planga, apare jandarmul, ii spun ca nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul. 
Ora 8:55 … Reusesc, intr-un final, sa o linistesc pe mama copilului, care s-a lasat aproape fara viata in banca din sala de judecata, avand sufletul sfasiat si privirea pierduta undeva, departe… tare departe. 
Ora 9:00 … Reusesc si eu, cu mare greutate, sa-mi tin in frau lacrimile… as fi plans in hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta … aveam nevoie de concentrare maxima pentru audierea a 4 martori si luarea interogatoriului tatalui copilului, probe de care eram constienta ca va depinde, de-acum incolo, legatura mama – fiu. Nu-i usor deloc sa fii responsabil de asa ceva, credeti-ma!
Orele 9:05 – 10:45 … Se audiaza cei 4 martori, tatal baiatului raspunde la cele 9 intrebari care am avut grija sa fie „capcana”. 
Speta e asta: in timp ce clienta mea era in strainatate, la munca, sotul a obtinut si divortul, si custodia exclusiva asupra copilului. Am vazut dosarul: proces facut repede, cu hei-rup-ul, sa dea bine la bilant. 
Reintoarsa in tara, femeia a gasit totul ferecat. Usa locuintei. Inima fiului ei., tinuta sub lacat de catre fostul sot. Martorii nostri au aratat ca, de nenumarate ori, mama a venit sa-si vada copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat incontinuu, individul interzicandu-i total fostei sotii orice forma de acces la minor. Asa, de-a naibii! Martorii lui au spus lectia dinainte invatata: nu tatal e cauza, ci copilul, domle, care nici nu vrea sa auda de mama.
Ora 10:46 … Instanta dispune audierea minorului. De-aici incolo, incepe mesajul pe care vreau sa-l transmit prin scriitura asta…
O doamna judecator, in jur de 40 de ani, cere jandarmului sa-i fie adus copilul in sala. Cand il vede pe pusti, magistratul coboara de pe podium, parcurge sala pana aproape de usa, se apropie de micut si-i spune, facand un gest larg cu mana: „Vezi, R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!”. Copilul, cu ochii mari, negri, si extrem de tristi, se uita cand la doamna, cand la taica-su, de care statea lipit, pana ce acesta ii da ok-ul sa mearga cu doamna. 
Ora 11:20 … Se deschide usa de acces a instantei, magistratul intra in sala, de mana cu copilul, ii spune sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca, si-l trimite la mami sau la tati, unde vrea el. Baietelul trece pe langa mama sa, care hohotea de plans in prima banca, isi trece usor manuta peste piciorul ei drept, ca din intamplare, dupa care fuge catre tata si-i cauta acestuia privirea, sa nu cumva sa-l fi suparat ca s-a dezlipit de langa el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din sala. 
Ora 11:25 … Instanta ne citeste, pe scurt, ce a declarat copilul in cursul audierii si ne da sa lecturam, mie si avocatului partii adverse, cele cateva cuvinte scrise pe o foaie de catre baietel: „Mama…tata zice sa scapam de tine. R.”…
Se inchide cercetarea judecatoreasca, ni se da cuvantul final, pe fondul cauzei. Eu ma lupt pentru ca mama sa obtina dreptul de a-si vedea copilul, de a-l lua la ea in weekenduri si in vacante. Ceilalti se lupta ca mama sa nu-si poata vedea fiul decat in prezenta tatalui sau, si doar in locuinta acestuia. Un fel de arest la domiciliu, ce mai!
Ora 11:40 … Magistratul inchide dosarul, cade pe ganduri pret de cateva secunde si spune: „Instanta suspenda sedinta 15 minute!”. 
Si … doamna judecator cu pantofi albastri coboara de pe podium, traverseaza sala, iese pe usa destinata oamenilor obisnuiti, si, ajunsa in hol, intinde mana stanga catre clienta mea, iar cea dreapta catre copil. Uite asa, toti 3, ca intr-o poveste din cea mai frumoasa carte, intra in camera destinata Arhivei si nu mai ies de acolo decat dupa un sfert de ceas. Ce camere mirifice sunt in castelul asta – imi zic in gand.
De-acum, nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, asa ca mi-am permis sa plang in hohote, fara sa-mi pese ca oamenii cu roba nu trebuie sa lacrimeze din cauza problemelor clientilor… si, in niciun caz, nu plang niciodata in fata acestora… da-le-ncolo de reguli! 
M-am pravalit pe un scaun de la prima terasa, colt cu Judecatoria, si-am asteptat-o pe femeia pentru care m-am luptat azi, ca o leoaica. Am batut recordul la nicotina pe secunda, pana a venit. Clienta mea a aparut radiind de fericire, pentru ca avusese sansa sa-si tina copilul in brate, dupa 1 ani jumate… fix optsprezece luni. 
Ce dialog au avut mama si copilul, sub ochii doamnei judecator cu pantofi albastri? „Te iubesc, mami! Am nevoie de ochelari noi, ca tati nu mi-a cumparat, si astia sunt rupti! Sa vii la mine! Sa ma iei la tine, mami! Te iubesc, mami!”. 
Cand a scapat de sub influenta total irationala a tatalui, copilul s-a cuibarit in bratele mamei sale, ca si cum nu ar fi fost despartiti nici macar o secunda. Asta a vrut sa verifice magistratul, pentru a fi sigur ca va da o solutie corecta, ca-si va pune semnatura pe o hotarare corecta, ca va putea dormi impacat, ca a decis corect si nu s-a jucat de-a justitia, cu vietile oamenilor. Doamne, ce fiinte nemaintalnite or fi in castelul asta?! 
– „Vreti o bomboana, doamna avocat?”
– „Aaaa….”
– „Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva… ”
– „Si… a vazut doamna judecator gestul asta?”
– „Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R.”
– „Cine? Doamna judecator?”
– „Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa cred!”
– „Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!”
– „Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi… aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate… da` doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba… Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?”. 
N-am trait asa ceva in 10 ani de avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din voleu, cum ar veni: – „Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!”. 
Doamna cu pantofi albastri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14. 
Domnilor magistrati, permiteti-mi o sugestie: cumparati-va pantofi albastri, poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara un strop de magie, nu-i asa?

ref.[ngo4575]

Colectivul ARPCC

CUM M-A FĂCUT O AVOCATĂ SĂ PLÂNG

Povestea "Doamnei cu pantofi albaștri". Sau ce "magii" pot face unii judecători în instanțele din țară

Articolul poate fi gasit in original aici

Am dat astăzi, pur întâmplător, peste o "poveste" spusă de o doamnă avocat care, după cum ne-a dezvăluit la finalul poveștii, nu a trăit în 10 ani de avocatură o astfel de experiență: un judecător ce a acordat 3 ore unei cauze de stabilire a domiciliului unui minor. Dar, nu numărul de ore dedicat a fost "șocul" situației, ci implicarea magistratului, care a soluționat dosarul "fiind conștienta că lucrează cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14". O lecție cât mii de alte dosare câștigate!

Pentru o "nealterare" a mesajului avocatului Scutelnicu Mădălina, autoarea "poveștii", redăm mai jos materialul publicat de aceasta pe contul personal de Facebook.
"Doamna cu pantofi albaștri

Ora 8:45… Clienta mea, mama a unui baietel de apoape 8 ani, isi zareste copilul dosit de taica-sau, intr-un colt al Judecatoriei. Nu l-a mai vazut pe R. de 1 an si 6 luni. 
Mama izbucneste in plans si merge tinta catre pustiul ei, se apleaca pana ajunge perfect egala cu inaltimea lui, si-i sopteste cu inima: "R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai stii pe mama? Da-mi manutele, sa ti le pupe mama!". Fostul sot al femeii isi bruscheaza fiul si-l trage tare, mai aproape de el, urland spre clienta mea sa plece de unde a venit, ca ei doi, baietii, se descurca singuri. Se ridica tonul, copilul incepe sa planga, apare jandarmul, ii spun ca nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul. 

Ora 8:55... Reusesc, intr-un final, sa o linistesc pe mama copilului, care s-a lasat aproape fara viata in banca din sala de judecata, avand sufletul sfasiat si privirea pierduta undeva, departe... tare departe. 

Ora 9:00... Reusesc si eu, cu mare greutate, sa-mi tin in frau lacrimile... as fi plans in hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta ... aveam nevoie de concentrare maxima pentru audierea a 4 martori si luarea interogatoriului tatalui copilului, probe de care eram constienta ca va depinde, de-acum incolo, legatura mama - fiu. Nu-i usor deloc sa fii responsabil de asa ceva, credeti-ma!

Orele 9:05 - 10:45 ... Se audiaza cei 4 martori, tatal baiatului raspunde la cele 9 intrebari care am avut grija sa fie "capcana". 

Speța e asta: In timp ce clienta mea era in strainatate, la munca, sotul a obtinut si divortul, si custodia exclusiva asupra copilului. Am vazut dosarul: proces facut repede, cu hei-rup-ul, sa dea bine la bilant. 
Reintoarsa in tara, femeia a gasit totul ferecat. Usa locuintei. Inima fiului ei., tinuta sub lacat de catre fostul sot. Martorii nostri au aratat ca, de nenumarate ori, mama a venit sa-si vada copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat incontinuu, individul interzicandu-i total fostei sotii orice forma de acces la minor. Asa, de-a naibii! Martorii lui au spus lectia dinainte invatata: nu tatal e cauza, ci copilul, domle, care nici nu vrea sa auda de mama.

Ora 10:46... Instanta dispune audierea minorului. De-aici incolo, incepe mesajul pe care vreau sa-l transmit prin scriitura asta...
O doamna judecator, in jur de 40 de ani, cere jandarmului sa-i fie adus copilul in sala. Cand il vede pe pusti, magistratul coboara de pe podium, parcurge sala pana aproape de usa, se apropie de micut si-i spune, facand un gest larg cu mana: «Vezi, R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!». Copilul, cu ochii mari, negri, si extrem de tristi, se uita cand la doamna, cand la taica-su, de care statea lipit, pana ce acesta ii da ok-ul sa mearga cu doamna. 

Ora 11:20... Se deschide usa de acces a instantei, magistratul intra in sala, de mana cu copilul, ii spune sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca, si-l trimite la mami sau la tati, unde vrea el. Baietelul trece pe langa mama sa, care hohotea de plans in prima banca, isi trece usor manuta peste piciorul ei drept, ca din intamplare, dupa care fuge catre tata si-i cauta acestuia privirea, sa nu cumva sa-l fi suparat ca s-a dezlipit de langa el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din sala. 

Ora 11:25... Instanta ne citeste, pe scurt, ce a declarat copilul in cursul audierii si ne da sa lecturam, mie si avocatului partii adverse, cele cateva cuvinte scrise pe o foaie de catre baietel: «Mama...tata zice sa scapam de tine. R.»...
Se inchide cercetarea judecatoreasca, ni se da cuvantul final, pe fondul cauzei. Eu ma lupt pentru ca mama sa obtina dreptul de a-si vedea copilul, de a-l lua la ea in weekenduri si in vacante. Ceilalti se lupta ca mama sa nu-si poata vedea fiul decat in prezenta tatalui sau, si doar in locuinta acestuia. Un fel de arest la domiciliu, ce mai!

Ora 11:40 ... Magistratul inchide dosarul, cade pe ganduri pret de cateva secunde si spune: «Instanta suspenda sedinta 15 minute!». 
Si... doamna judecator cu pantofi albastri coboara de pe podium, traverseaza sala, iese pe usa destinata oamenilor obisnuiti, si, ajunsa in hol, intinde mana stanga catre clienta mea, iar cea dreapta catre copil. Uite asa, toti 3, ca intr-o poveste din cea mai frumoasa carte, intra in camera destinata Arhivei si nu mai ies de acolo decat dupa un sfert de ceas. Ce camere mirifice sunt in castelul asta - imi zic in gand.
De-acum, nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, asa ca mi-am permis sa plang in hohote, fara sa-mi pese ca oamenii cu roba nu trebuie sa lacrimeze din cauza problemelor clientilor... si, in niciun caz, nu plang niciodata in fata acestora... da-le-ncolo de reguli! 
M-am pravalit pe un scaun de la prima terasa, colt cu Judecatoria, si-am asteptat-o pe femeia pentru care m-am luptat azi, ca o leoaica. Am batut recordul la nicotina pe secunda, pana a venit. Clienta mea a aparut radiind de fericire, pentru ca avusese sansa sa-si tina copilul in brate, dupa 1 ani jumate... fix optsprezece luni. 
Ce dialog au avut mama si copilul, sub ochii doamnei judecator cu pantofi albastri? «Te iubesc, mami! Am nevoie de ochelari noi, ca tati nu mi-a cumparat, si astia sunt rupti! Sa vii la mine! Sa ma iei la tine, mami! Te iubesc, mami!». 
Cand a scapat de sub influenta total irationala a tatalui, copilul s-a cuibarit in bratele mamei sale, ca si cum nu ar fi fost despartiti nici macar o secunda. Asta a vrut sa verifice magistratul, pentru a fi sigur ca va da o solutie corecta, ca-si va pune semnatura pe o hotarare corecta, ca va putea dormi impacat, ca a decis corect si nu s-a jucat de-a justitia, cu vietile oamenilor. Doamne, ce fiinte nemaintalnite or fi in castelul asta?! 
- "Vreti o bomboana, doamna avocat?"
- "Aaaa...."
- "Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva... "
- "Si... a vazut doamna judecator gestul asta?"
- "Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R."
- "Cine? Doamna judecator?"
- "Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa cred!"
- "Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!"
- "Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi... aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate... da` doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba... Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?". 

N-am trait asa ceva in 10 ani de avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din voleu, cum ar veni: - "Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!". 
Doamna cu pantofi albastri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14. 

Domnilor magistrati, permiteti-mi o sugestie: Cumparati-va pantofi albastri, poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara un strop de magie, nu-i asa?".

Avocatura.com mulțumește avocatului Mădălina Scutelnicu pentru răbdarea și pasiunea cu care ne-a împărtășit această situație, care ar trebui să devină o normalitate în instanțele noastre, în special în cauzele care implică copii!

ref.[ngo4574]

Colectivul ARPCC

Intrebare : Custodia comuna si cheltuieli exclusive

Intrebare

Detin custodie comuna cu tatăl copilului si in afara de pensia alimentara pe care o plateste nu este de acord sa impartim cheltuielile cu refacere pasaport minor sau alte procuri sau imputerniciri,ca cele pentru calatorie. Pot cere custodie unica? Sau ce as putea face daca nu ne intelegem. Pana acum am platit eu totul pentru ca am vrut sa evit conflictele, insa in prezent imi este dificil sa le platesc pe toate intrucat procura a fost emisa de ambasada Romaniei din Copenhaga si a costat mai mult decat taxele de emitre pasaport. Precizez ca locuiesc in Danemarca impreuna cu minorul in varsta de 6 ani si a fost necesar sa fac de multe ori compromisuri pentru a obtine procura de calatorie de la tată. Se poate sa obtin o imputernicire si sa nu mai fie nevoie de acordul lui de fiecare data?
Va multumesc anticipat

Raspuns oferit multumita colectivului A.R.P.C.C

Buna ziua.

Din pacate, neintelegerile dintre parinti cu privire la cheltuielile privind taxa pentru obtinerea pasaportului, nu afectează costodia minorului. Insa, potrivit legislatiei în vigoare mama nu poate fi obligat  sa achite contravaloarea procurii necesare obtinerii pasaportului. Intocmirea, respectiv transmiterea procurii este in sarcina tatatălui, inclusiv cheltuielile de redactare,  legalizare, etc. 

Presupun că, tatăl a fost obligat la plata unei pensii de intretinere in favoarea copilului, si dacă plăteste aceste sume, nu poate fi obligat să achite si alte sume de bani pentru cresterea si educarea minorului. Insă, mama, pentru a putea dovedii mai târziu, trebuie să-l notifice in scris pe tatăl minorului  sa intocmească intr-un anumit termen acea procură specială pe cheltuiala lui exclusivă si să pună actul în original la dispozitia mamei pentru a putea cere obtinerea pasaportului necesar pentru călătoriile minorului, specificand că, cheltuielile privind obtinerea procurii speciale cade în sarcinaexclusiva a tatălui.

Doar în situatia în care tatăl nu dă curs favorabil cererii scrise mamei, numai atunci se poate deschide actiune civilă in instanţă (inclusiv pe procedură ordonantei presedintiale), suplinirea acordului tatălui prin hotărâre judecătorească, si da......după un timp, obtinerea autoritătii parintesti exclusive.

Cu stima,

ref.[ngo4566] 
Colectivul ARPCC

Propunere modif Legea 217/2003 (deputat Remus Cernea)

Avem placerea sa prezentam articolul unic validat de comisia pentru Munca, Familie si Protectie Sociala a Senatului.

Termenul de adoptare tacită este de 45 de zile și se calculează de la data de 04.04.2016 și urmeazã sã se împlineascã dupã vacanta parlamentarã, la 8 zile de la reluarea activitãtii Senatului. 

Articol unic. După alineatul (3) al articolului 23 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.205 din 24 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin.(4) cu următorul cuprins: "(4)

"Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune luarea unei masuri de control a respectării ordinului de protecție si pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:

- obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanță potrivit împrejurărilor, la secția de politie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție;

- obligarea agresorului de a da informații organului de politie cu privire la noua locuință în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuința familiei. "

• Consultați forma originală a propunerii legislative și avizul final al Comisiei aici
• Consultați forma finală a propunerii legislative aici

Colectivul ARPCC

[ngo4022]

Comisia propune noi reguli pentru o mai bună protecție a copiilor

Sursa: Comisia Europeană Comisia propune noi reguli pentru o mai bună protecție a copiilor în cadrul procedurilor familiale transfrontaliere Astăzi, Comisia Europeană propune îmbunătățiri ale normelor UE care protejează copiii în contextul litigiilor de responsabilitate parentală transfrontalieră legate de custodie, drepturile de acces și de răpire de copii. Noile norme vor accelera procedurile legale și administrative și să se asigure că interesul superior al copilului este întotdeauna luat în considerare. Atunci când familiile au dispute sau cupluri internaționale se separe, cooperarea judiciară transfrontalieră este esențială pentru a oferi copiilor un mediu juridic sigur de a întreține relații cu ambii părinți (și tutori), care pot trăi în diferite țări europene. Prim-vicepreședintele Timmermans a spus: "Sunt putine lucruri mai traumatice pentru un copil decât să vadă disputele dintre părinții lor, atunci când aceste dispute se încheie în cadrul unei proceduri judiciare, cu o dimensiune transfrontalieră, UE are responsabilitatea de a se asigura că acestea sunt reglate ca. lin și mai eficient posibil. regulile noi simplificate care le-am adoptat va aduce beneficii pentru familii și copii. Ei vor câștiga de la termene reduse de soluționare a procedurilor și va evita costurile financiare grele, adesea legate de astfel de proceduri. Trebuie să ne asigurăm că diferite regimuri juridice sunt compatibile pentru a minimiza complicații, întârzieri, stres și incertitudine. " VERA Jourová, comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitatea între sexe a spus: "Copiii sunt în centrul acestei reforme Separarea părinților lor este destul de dificil Copiii în cauză merită procedurile judiciare care să clarifice situația lor cât mai repede posibil și să ia în.. .. cont interesul lor Vă propunem astăzi pentru modernizarea normelor existente pe baza experienței practice acumulate pe parcursul ultimilor 10 ani accentul acestei reforme este clar: avem nevoie de a accelera cazurile transfrontaliere timpul este esențial pentru. bunăstarea copiilor, așa că avem nevoie de aceste noi reguli repede. "

Colectivul ARPCC

Initiativ legislativa care va introduce in lege alienarea parentala

Avem placerea sa punem la dispozitia publicului larg, in copie, textul propunerii legislative formulate de catre d-nul deputat Ovidiu Raetchi,, propunere care, printre altele,, mentioneaza alienarea parentala ca forma de violenta in familie.  Poiectul a fost adoptate de catre camera deutatilor fiind inaintat Senatului, care este camera decizionala.

Ne exprimam prin aceasta, cea mai deosebita consideratie pentru domnul deputat Raetchi.

Colectivul ARPCC


-----------------------------------------------------------------------------

CABINET PARLAMENTAR - OVIDIU ALEXANDRU RAETCHI
CAMERA DEPUTATILOR

SENAT

LEGE

pentru modificarea si completarea Legii nr. 217 din 2003 privind prevenirea si combaterea
violentei in familie republicata in 2014

Parlamentul Romaniei adoptă prezenta lege.

I.               Legea nr. 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei în familie se modifică și se

completează după cum urmează:

1.               După articolul 2 litera f) se introduce o noua literă g) după cum urmează: „g) interesul superior al copilului"

2.               Articolul 3, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 3 (2) O formă specifică a violenței în familie o reprezintă violența domestică definită drept toate acțiunile de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică, care survin în familie, în unitatea domestică sau între foștii sau actualii soți sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărțit același domiciliu cu victima."

3.               După articolul 3, alin. (2) se introduce un nou' alin. (3), după cum urmează:

„(3) Constituie, de asemenea, violență în familie, împiedicarea exercitării în condițiile legii a drepturilor şi libertăților fundamentale, precum şi orice acțiune sau inacțiune de atingere a acestor drepturi şi libertăți săvârșită de către un membru al familiei asupra altui membru al aceleiași familii.”

4.                Articolul 4, literele a) şi b) se modifică si vor avea următorul cuprins:

„Art. 4 a) violența verbală — adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare, instigarea la violență de orice tip;"

„b) violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferință psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violența demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, alienare parentală, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acțiuni cu efect similar;"

  5.                                                                          Articolul 4, litera d) se modifică şi se completează după cum urmează:

„d) violența sexuală — agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hârțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relaţii sexuale forțate, viol conjugal, căsătorii forțate între minori, mutilarea genitală a femeilor, avortul forțat sau sterilizarea forțată;"

  6.                                                                            Articolul 6, litera c) se modifică si se completează după cum urmează:

„c) la protecție specială, adecvată situației şi nevoilor sale astfel încât victima să fie protejată de agresiuni ulterioare"

  7.                 După Articolul 6 litera e) se introduce o nouă literă având următorul cuprins:

„f) accesul la serviciile prevăzute la literele d) şi e) nu este condiționat de depunerea unei plângeri penale împotriva agresorului"

  8.                                                                             Articolul 6, litera d) se modifică si va avea următorul cuprins:

„Art. 6 d) la servicii gratuite de consiliere psihologică, reabilitare, reintegrare socială, precum şi la asistență medicală gratuita în condițiile prezentei legi;"

  9.                                                                                Articolul 23, alin. (1) se modifică si va avea următorul cuprins:

„Art. 23 (1) Persoana supusă unui act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicții:" 10.       Art. 23, alin (1), după lit. h) se introduc două noi litere i) şi j), având următorul conținut:

„Art. 23 i) înapoierea de îndată a copilului luat fără acordul părintelui la care instanța a stabilit în mod definitiv locuința acestuia sau înapoierea copilului la terminarea programului de vizită;
j) reintegrarea copilului în unitatea de învățământ.”

11.    După articolul 23, alin. (1) se introduc trei noi aliniate, urmând ca celelalte alineate să fie

numerotate corespunzător, după cum urmează:

„Art. 23 (2) în cazul minorilor şi al persoanelor aflate în imposibilitatea de a solicita emiterea unui ordin de protecție, sesizarea situației de violență în familie se înaintează organelor de poliție de către orice persoană care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența situației de violență în familie.

(3)   Organele de poliție vor proceda de îndată la verificarea aspectelor semnalate şi înaintarea rezultatelor verificării, in termen de 24 de ore de la primirea solicitării, către parchetul competent. Procurorul, după examinarea documentelor cazului, solicită instanței emiterea ordinului de protecție în cazul în care constată existența unei situaţii de violență familie.

(4)   in cazul în care există impedimente legale la efectuarea verificărilor, organele de poliție au obligația de a solicita de îndată instanței emiterea unui mandat special, cu executare imediată, pentru realizarea acestora. Instanța competentă emite un mandat special în termen de 24 de ore de la primirea solicitării."

  12.                  Articolul 31, punctul (3) se modifică și se completează după cum urmează:

„Art. 31 (3) Pentru punerea în executare a ordinului de protecție, organele polițienești au datoria de a pătrunde în incinta oricărui imobil în care există suspiciunea rezonabilă că se află victima."

13.           La articolul 32, punctul (1) se modifica si va avea următorul cuprins:

„Art. 32 (1) Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecție, precum şi opunerea în orice mod la executarea de către organele polițienești a dispozițiilor ordinului de protecție, inclusiv prin luarea de măsuri pentru a împiedica sau a face ineficientă executarea de către acestea a dispozițiilor ordinului de protecție constituie infracțiune de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. împăcarea părților înlătură răspunderea penală."

Acest proiect de lege a fost adoptat de Camera Deputaților în ședința din .  cu

respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Președintele Camerei Deputaților Zgonea Valeriu

Președintele Senatului Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               

 [ngo4020]