Divorț și Recăsătorie

Acesta este doar un rezumat 

Copia acestui document o găsiți aici: http://goo.gl/I31wQE 

Traducător: Dragnea Mădălina

Corector: Tincău Valentin

Coparentalitatea după divorț: O evaluare a Cercetării asupra Coparentalității Rezidențiale

Tipul planului parental considerat cel mai benefic pentru copii după divorțul parinților, reprezină unul dintre cele mai complexe și convingătoare probleme cu care se confruntă legislatorii, părinții și sistemul judiciar familial. Cât timp ar trebui să locuiască copiii cu fiecare dintre părinți? Un număr tot mai mare de copii locuiesc cu fiecare dintre părinți cel puțin 35% din timpul petrecut în cazul coparentalității rezidențiale: Oare cum se descurcă aceștia într-o asemenea situație? În ce feluri, dacă este cazul, se diferențiază părinții divorțați care au aceeași locuință de părinții ai căror copii trăiesc aproape exclusiv cu mamele lor?Cât de sigure sunt planurile de coparentalitate rezidențială? Aceste întrebări sunt puse în urma revizuirii studiilor actuale despre famiile în care se practică coparentalitatea.

S-au efectuat relativ puține studii asupra familiilor unde copiii locuiesc în proporție de 35% cu fiecare dintre părinți, deoarece un procent de 85%- 90% dintre aceștia locuiesc cu mamele după divorțul părinților. Din păcate, majoritatea studiilor abia îi plasează într-o categorie pe copiii ai căror părinți dețin custodie comună legală sau custodie unică legală, fără a specifica cât timp petrec de fapt aceștia cu fiecare dintre părinți. Asta înseamnă, de exemplu, că un copil a cărui mamă deține custodia unică legală, poate locui mai mult timp cu tatăl său, decât un copil ai cărui părinți dețin custodia comună legală. În această privință, metaanaliza intens mediatizată a lui Bauserman (2002) nu este citată în această evaluare pentru că nu există o cale prin care copiii care chiar au locuit cu tații lor cel puțin 30% din timp, să se deosebească de cei ai căror copii dețineau pur și simplu custodia comună legală.

Într-un studiu mai recent și mai elaborat din Wisconsin, rezultatele au fost asemănătoare studiilor mai vechi. Au fost adunate informații pe o perioadă de 3 ani după divorț, de la un eșantion întâmplător de 597 de familii cu locuințe alternante și de la 597 de familii cu rezidență maternală (Melli & Brown, 2008). Cuplurile care împărțeau custodia nu erau cu mult mai bogați, mai educați sau mai cooperanți decât ceilalți părinți divorțați. Venitul mediu al taților era de 40.000 $ (30% absolvenți de facultate) , respectiv de 32.000$ (25% absolvenți de facultate). Veniturile mamelor și nivelurile de educație erau cam la fel, la 23.000$ versus 22.000$ cu un procent de 25% de absolvenți de facultate în ambele cazuri. Referitor la venit, este important de observat că în Wisconsin a crescut numărul părinților care împart custodia rezidențială și au venituri mai modeste, fapt care sugerează că acest tip de aranjament devine tot mai răspândit (Cook & Brown, 2006). Așa cum au arătat studii mai vechi, tații cu statut de locuință alternantă au avut ore de lucru mai flexibile și care le-au permis să petreacă mai mult timp cu copiii lor, dar calitatea relației de coparentalitate nu era foarte bună. Ambele grupuri își descriau relațiile mai degrabă ca fiind ostile (15%). Majoritatea părinților aveau o relație distantă, de tip ”afacerist” și din care nu lipseau conflictele. De fapt, cuplurile care împărțeau custodia erau mai predispuse la conflicte legate de copii (50%) decât famillile în care copiii locuiau cu mamele lor (30%), în mare parte din cauză că acești tați erau cu mult mai implicați în rolul de părinte ( Melli & Brown, 2008).

Cât de bine o duce majoritatea copiilor din familiile coparentale? Comparativ cu acei copii din familii resident-maternale, o duc ei mult mai bine sau mai rău pe plan academic, social, psihologic sau a bunăstării ? În familiile divorțate sau cele întregi, bunăstarea copiilor este în strânsă legătură cu bunăstarea părinților. Acesta fiind spus, culeg oare părinții custodieni rezidențial-comuni vreun beneficiu pentru ei, în comparație cu alți părinți divorțați? Dacă da, sunt acestea tipul de beneficii care ar avea indirect un impact pozitiv asupra copiilor lor? (Vezi tabelul 2).

CONCLUZIA

Dată fiind popularitatea crescândă a coparentalității, legiuitorii și profesioniștii din sectorul instanțelor familiale, precum și părinții, ar trebui să ia aceste studii în serios. Așa cum a fost dovedit în aceast articol, aceste studii au ajuns toate la 4 concluzii generale. În primul rând, cei mai mulți dintre acești copii se descurcă la fel sau chiar mai bine decât aceia cu rezidențe maternale, în special din punct de vedere al calității și durabilității relațiilor cu tații lor. În al doilea rând, părinții nu trebuie să fie extrem de cooperanți, fără conflicte, bogați, cu studii superioare sau mutual entuziasmați despre împărțirea locuinței în beneficiul copiilor. În al treilea rând, tinerii adulți care au trăit în cadrul acestor familii spun că acest aranjament a fost cel mai bun lucru pentru ei, comparativ cu aceia care au locuit cu mamele lor după divorțul părinților. În ultimul rând, țara noastră, ca majoritatea țărilor industrializate, se află într-o schimbare în domeniul legislativ al custodiilor, al opiniilor publice și al deciziilor parentale- o schimbare către cât mai multe familii rezidențial-coparentale. Având aceste studii pentru a ne informa, putem lucra împreună mai bine și în mai multă cunoștință de cauză pentru a spori bunăstarea copiilor ai căror părinți nu mai locuiesc împreună.

ref.[ngo1563]
Colectivul ARPCC