Cinci greșeli pe care părinții care divorțează le pot evita

Traducător: Munteanu Ionela

Corector: Bratuva Ioana

Copia acestui articol se găsește aici: https://goo.gl/0CdLdM  

Fiecare părinte care divorțează are o multitudine de griji.

„Cum mă voi descurca fără soția mea/ soțul meu?” 
„Unde voi locui?” 

„Voi fi singur/-ă?”

„Cum mă voi descurca?”

„Când voi scăpa de aceste sentimente de eșec?”

 Lista poate continua și este diferită pentru fiecare în funcție de circumstanțele individuale. Dar un singur amănunt este comun pentru fiecare persoană cu care am vorbit, 

"Vor fi copiii mei afectați de divorț?”

Această problemă îi macină pe părinți și scot în evidență majoritatea întrebărilor care ni s-au adresat privind gestionarea comportamentului copiilor în timpul divorțului și după. Reflectând la propria noastră experiență ca pediatri practicieni și văzând sute de familii din primul stadiu de îngrijire peste ani, suntem optimiști în ceea ce privește punctele forte și flexibilitatea copiilor și încurajați de energia pe care părinții o pun în ajutarea copiilor lor când chiar ei înșiși  sunt ajutați să înțeleagă nevoile copiilor lor.

Multe dintre greșelile pe care părinții le fac apar odată cu emoțiile—furia la plecarea soțului/ soției, depresia în urma eșecului mariajului, anxietate privind siguranța financiară—și probleme personale—dorința de a rămâne activ sexual, dorința rapidă de a găsi un nou partener—duc la decizii nepotrivite care au mai mult legătură cu propriile lor nevoi decât cu ale copiilor. Chiar și atunci când se gândesc la nevoile copiilor, comportamentul părintelui determinat de vinovăție, dorința de „a arăta bine” în ochii copiilor, sau dorința lor de suport și companie—rareori servesc interesul suprem al copiilor.

GREȘELI PE CARE PĂRINȚII LE FAC:

1) A nu asculta ce au de spus copiii lor

Sunt multe motive pentru aceasta, dar este una dintre plângerile pe care le auzim în mod repetat de la copiii care vin în cabinet. Ei se simt frustrați când își exprimă îngrijorarea și li se răspunde scurt „Nu te îngrijora. Tatăl tău și cu tine ne vom descurca.” Alți copii se simt ofensați de răspunsuri protective ca, „Ești prea mic să înțelegi toate acestea.” Răspunzând cu, „Bineînțeles că nu este vina ta pentru toate acestea. Nu vreau să crezi asta,” din nefericire le anulează sentimentele. Câteodată părinții merg prea repede pentru că ei nu vor să aibă de-a face cu problemele din spatele relatării copilului. „Nu vreau ca tu să o mai vezi vreodată pe mama” sau „Nu aș putea să merg la petrecere în loc să-l văd pe tata în weekend?” sau „Nu este drept că eu încă nu pot să merg la orele de balet,” toate duc la discuții cu puternică încărcătură emoțională, care chiar dacă sunt dureroase, nu pot fi evitate. Adesea părinții se ascund în spatele  acordului de divorț spunând că tehnologia le face viața grea. Dar copiii, inevitabil vor să știe cine a făcut înțelegerea și aflând că ambii părinți au semnat-o ei își pierd repede încrederea.

2) A nu spune adevărul

În caz de incertitudine emoțională, fizică și financiară  care urmează deciziei de separare, a spune adevărul copiilor poate nu pare o prioritate și pot într-adevăr apărea complicații în situația dată. Oricum, de fiecare dată când își mint copiii, părinții cresc riscul ca ai lor copii să mai aibă încredere în ei și ce spun va fi diminuat când minciuna va fi descoperită. Este mult mai bine să se răspundă la o întrebare cu legătură la viitor cu „Nu știu încă”, decât să se răspundă repede la întâmplare și apoi să trebuiască să fie retrase vorbele. Chiar și atunci când singurul motiv este de a liniști copilul, minciuna se va afla în cele din urmă. La întrebări despre infidelități conjugale, violență sau abuzul de substanțe ar trebui să se răspundă cu mai mult decât „Chiar nu este treaba ta.” Copiii sunt mai puțin preocupați de imaginea ta decât de frica că nu pot avea încredere în tine. Minciuna îi face să se întrebe dacă ai dreptate când spui că îi iubești.

3) Interzicerea oricărei comunicări cu celălalt părinte

Mulți părinți își doresc să nu aibă absolut nici o legătură cu fostul lor partener în timpul divorțului sau după ce divorțul va fi încheiat. Oricum, lipsa totală de comunicare este incompatibilă cu interesul suprem al copiilor. Complicațiile sunt multe și împovărează grav atunci când se așteaptă de la copii să fie mesagerii părinților care adesea îi pun la mijloc în dezacordurile financiare și cele privind vizita. Mesaje ca „Tati spune că nu poate să mă ia vineri după-amiază la 6:00 și vine la 7:00 sâmbătă dimineață”, este posibil să provoace comentarii despre încrederea tatălui. Indicații de genul „Spune-i tatălui tău mai bine să trimită un cec sau nu o să te vadă weekend-ul viitor”, va crea resentimente și anxietate în orice copil. Multe cărți sfătuiesc la co-parentaj. Totuși, chiar dacă acest grad de cooperare nu este realist, când copiii locuiesc în două case, este esențial ca părinții să se informeze unul pe celălalt despre schimbările de stare ale copiilor, evenimentele importante, schimbările de lucru și traume sociale, în așa fel încât ambii părinți să ofere suport. Dacă discuțiile devin ostile, folosiți fax-ul sau e-mail-ul.

4) Transformând copilul într-un amic sau înlocuitor de soț/ soție

Părinții se simt singuri când se separă și caută la copiii lor companie, confort, alinare și ajutor. În același timp copiii lor caută de la ei același suport. Echilibrul este dificil, dar oricum nu ar trebui să se aștepte de la copii să facă mai multe treburi în casă, ei nu ar trebui să fie ca niște servitori sau să li se ceară să-și asume responsabilități de luare a deciziilor în lipsa unui adult. Chiar dacă se poate să le placă intensificarea afecțiunii și a atenției tale, nu se poate aștepta ca ei să răspundă mereu la fel. Chiar dacă ei pot fi companii plăcute și tovarăși de joacă, ei de asemenea au nevoie și au dreptul la timp să se joace cu cei de vârsta lui. Chiar dacă au o relație specială cu fiecare părinte, nu ar trebui să li se ceară să păstreze secretele fiecăruia la cererea celuilalt.

5) Criticarea celuilalt părinte în fața copiilor

Doar pentru că părinții au încetat să se mai iubească, să se stimeze și să se aprecieze unul pe altul acest lucru nu înseamnă că și copiii trebuie sau se așteaptă de la ei să înceteze să-și mai iubească părinții sau să le pese de ei. Studii repetate au arătat că păstrarea unei legături strânse cu ambii părinți protejează copiii pe viitor de multe dintre efectele dăunătoare ale divorțului. Continuarea blamării părintelui absent obligă copiii să îi ia partea și le clatină încrederea în loialitatea ta de durată dată lor. Poți dezaproba comportamentul fostului tău soț/ fostei tale soții, doar atât cât este de preferabil să-i spui unui copil „Te porți urât”, mai bine decât „Ești un copil rău”, așa că este mai bine să încadrezi sentimentele tale despre soțul tău/ soția ta în termeni privind comportamentul lui/ ei. Pericolul criticării părintelui absent este acela de a fi tentat să compari un copil cu părintele divorțat. „Ești ca mama ta/ tatăl tău” este puțin probabil de liniștit când copilul înțelege că au fost doar acele calități ale celuilalt părinte care te-au determinat să te desparți.

[ngo2704]

Colectivul ARPCC