Viețile distruse ale copiilor noștri

Preluat din „The Sunday Times” 1 februarie 2009, link http://women.timesonline.co.uk/tol/life_and_style/women/families/article5626687.ece

ARPCC REF. [ngo2306], Traducător: Iulia Erejdi

Cea mai mare investigație cu privire la copilărie relevă o imagine uluitoare a unor vieți ruinate de violență, droguri și cămine distruse.

Daisy Goodwin se uită la propria-i familie cu dragoste și consideră că, chiar și ea ar putea face mai mult.

Uitați de criza economică deocamdată, noi britanicii avem ceva mult mai important pentru care trebuie să ne îngrijorăm: de ce am devenit așa părinți neglijenți? Citim în Baby P, de rate record de sarcini în rândul adolescentelor, de copii extmatriculați de la grădiniță pentru mușcături, de petrecerile MySpace, înjunghieri între adolescenți și copilași de șase tone care abia pășesc și ne simțim – trebuie să recunoaștem - triști și superiori din punct de vedere moral: la urma urmei, copiii noștri nu au Asbos, ciroză hepatică, nu se droghează sau nu poartă cuțite asupra lor.

Dar întrebați-vă: vă certați cu partenerul în fața copiilor? Îi lăsați după bunul plac în fața calculatorului? I-ați așezat vreodată în fața televizorului în loc să ieșiți la o plimbare? Sunteți îngrijorați în ceea ce privește clasamentul școlar? Munciți amândoi? Mâncați pe fugă din frigider în loc să luați o masă liniștită? Ați strigat vreodată la copii fără niciun motiv sau ați cedat când ar fi trebuit să fiți fermi? Cu siguranță v-ați da viața pentru scumpul vostru odor, dar îi dăruiți uneori lucruri în loc de dragoste? Dacă răspunsul la oricare dintre aceste întrebări este un da șoptit, atunci nu sunteți singurii în această situație. Am făcut toate aceste lucruri, chiar dacă mă consider mamă destul de bună.

Dar, conform revistei O copilărie frumoasă- un raport realizat la cererea Societății Copiilor și efectuat de către revista independentă care demarat cea mai de amploare anchetă din Marea Britanie în ceea ce privește procesul copilăriei în ansamblul ei – aceste tipuri de comportamente parentale dificite –reprezintă semnele distinctive ale creșterii și educării copiilor în Marea Britanie. Într-o încercare de analizare a modul în care s-ar putea îmbunătăți lucrurile, un grup de experți, inclusiv Richard Layard, profesor emerit în economie la London School of Economics, care își desfăsoară investigațiile în bune condiții, a petrecut doi ani selectând rapoartele și contribuțiile primite de la aproximativ 35.000 oameni. Ei au încercat să înțeleagă de ce copiii britanici au cel mai grav comportament dintre toți copiii din 21 de țări dezvoltate. Situația este mai gravă decât în Germania, Scandinavia, Finlanda și Ancheta O copilărie frumoasă chiar și Franța.

Cum așa? Marea Britanie - și, trebuie să se includă și Statele Unite ale Americii - are mai multe familii destrămate decât oricare altă țară din Occident. Este mai puțin probabil să ne așezăm la masă ca o familie spre deosebire de oricare dintre vecinii noștri europeni. Copiii britanici sunt implicați în mai multe lupte, beau mai mult alcool, consumă mai multe droguri, întrețin mai multe relații sexuale și au mai mulți copii decât oricare alți europeni (și vă rog să nu zâmbiți cu subînțeles: nu este nici vorbă de spiritul rock'n'roll)

Mai sunt și puțini obezi pe deaspura (nu la fel de obezi precum americanii), și sunt mai puțin înclinați să rămână în sistemul educațional o dată trecuți de vârsta de 16 ani – nici nu e de mirare, din momento ce copiii noștri sunt cei care dau cele mai multe teste dintre toți elevii, la nivel mondial. Mai rău, majoritatea copiilor trăiesc în sărăcie relativă față de cei din restul Europei, ceea ce ar putea fi scuzabil în cazul în care ar trăit într-o țară a oportunităților, dar se pare că de asemenea, suntem mai puțin permisivi social decât vecinii de pe continent.

Există și unele părți bune: copiii noștri nu vor muri de scarlatină, sau nu vor fi trimiși să curețe coșurile de fum, sau crescând gândindu-se că un om de culoare nu ar putea fi președinte, dar aceste progrese din trecut, sunt adevăruri general valabile în toate țările dezvoltate. Ce este cel mai rușinos la statisticile și declarațiile din O copilărie frumoasă este faptul că atât din punct de vedere individual cât și social, ca și societate, suntem cei mai răi părinți din Occident.

Era post Thatcher

Acesta este un fenomen relativ recent: numărul adolescenților cu probleme emoționale cu vârstele cuprinse între 15 și 16 ani, a crescut constant din 1974 culminând în 1999, iar de atunci a rămas neschimbat. Cu alte cuvinte, din momentul în care Margaret Thatcher a devenit ministrul educației, copiii noștri au devenit din ce în ce mai nefericiți. Doamna T a făcut faimoasa afirmație cum că nu există un concept precum societatea, „trebuie mai întâi să avem grijă de noi, iar mai apoi să purtăm grija celorlalți” iar raportul revistei O copilărie frumoasă pune problemele copiilor noștri pe seama „individualismului excesiv” - „care afirmă că principala noastră datoria este aceea de a da ceea ce este mai bun din noi”. De prea multe ori acest lucru înseamnă a avea cât mai mult succes cu putință, devenind o luptă a fiecăruia împotriva celorlalți”.

Una dintre statisticile îngrijorătoare ale raportului arată că avem încredere unii în alții mai puțin decât în trecut. În 1959, atunci când oamenii erau întrebați: „ați putea spune dacă în majoritatea oamenilor se poate avea încredere - sau ați putea spune dacă este nevoie sa fii foarte atent în interacțiunea cu oamenii în general?”, Mai mult de jumătate au răspuns că spus da și că în majoritatea oamenilor se poate avea încredere. În 1999 aceste statistici s- au redus la jumătate. Ne-am pierdut încrederea în celălalt.

Raportul sugerează că această pierdere de încredere îți are originea în destrămarea familiei. De aici rezultă două mari schimbări: creșterea numărului de femei active în câmpul muncii - aproximativ 70% dintre mamele copiilor cu vârste cuprinse între 9 până la 12 luni, în timp ce acum 25 de ani doar 25% dintre acestea erau angajate în câmpul muncii; precum și separarea părinților - o treime dintre adolescenții cu vârsta de 16 ani trăiesc fără tatăl lor biologic.

Acum, nimic din toate acestea nu este ceva nou, dar ceea ce este frapant este forța raportul care pune în evidență următorul fapt: un număr insuficient de copii cresc în casă cu ambii părinți care le acordă suficient timp. Creștem o generație de copii îngrijiți de bone eficiente, dar nepăsătoare pe parcursul îngrijirii zilnice, iar de mame singure obosite și deprimate pe parcursul nopții.

Acești copii nu au nevoie doar de bani (deși sărăcia este, fără îndoială, una dintre condiții) au nevoie de cantități inepuizabile de iubire necondiționată. Ca o mamă activă pe piața muncii, nu vreau să cred că ai mei copii suferă deoarece muncesc, dar trebuie să existe un motiv pentru care copilul meu de opt ani vine în patul meu în fiecare noapte - ar putea fi faptul că ea vrea o pauză de la BlackBerry și să-și petreacă ceva timp împreună cu mine? Totuși, ca un copil al unor părinți divorțați, mă simt destul de mândră de mine pentru că încă sunt căsătorită - mă duc la muncă, dar cel puțin copiii mei poate vorbi despre mama și tata în cadrul aceleași propoziții. Am fost norocoasă deoarece părinții mei s-au despărțit pe cale destul de amiabilă, dar fiecare relație destrămată face viața mai grea pentru copii – nici nu e de mirare că ei cresc gândindu-se că nu se mai poate avea încredere în oameni când doi dintre cei mai importanți oameni din viața lor nu-și pot onora angajamentul de-și petrece viața împreună.

Copiii părinților divorțați au statistic mai multe sanse de a divorța. Niciodată nu m-am gândit că voi fi căsătorită atâta timp. Din fericire, soțul meu a fost crescut de părinți a căror căsătorie îndelungată si plină de iubire i-a oferit o imagine corectă a căsniciei. Faptul de a fi căsătorit reprezintă doar începutul: pentru a crește copii fericiți trebuie să îi respecți atât pe ei cât și unul pe celălalt în cadrul cuplului. Una dintre aspectele cele mai importante ale acestui raport arată că: „Dacă părinții ar acorda mai multă importanță menținerii sentimentele unuia față de celălalt, aceasta ar valora mai mult pentru copiii lor decât cea mare parte din restul lucrurilor pe care le fac pentru copiii lor.”

Deci, nu are sens să trimiteți copiii la Kumonmaths și să le oferiți suplimente din ulei de pește, dacă în fiecare seară aveți discuții aprinse în fața lor. Dacă nu le puteți oferi un model a doi parinți care se plac mai mult decât restul atunci aproape totul este în zadar.

Este timpul de a readuce în discuție idea de „nu în fața copiilor”, descărcând furia și resentimentele pe care le simțim uneori, în spatele ușilor închise, și dacă se poate, acestea să fie izolate fonic. Sunt căsătorită de mai bine de 20 de ani, dar ultima dată am avut o discuție aprinsă cu soțul meu (despre bani, normal), iar fiica mea cea mai mică a izbucnit în lacrimi și a spus: „Divorțați?” Pentru soțul meu și pentru mine a fost pur și simplu eliberarea unor tensiuni, dar pentru ea era un război. De atunci eu și soțul meu am avut o mulține de certuri mocnite (nu cu un efecto de catharis atât de puternic pentru noi doi, dar cel puțin copiii sunt fericiți).

Raportul este de asemenea foarte clar cu privire la nevoia noastră colectivă de a fi părinți mai buni – calzi și drăgăstoși, dar și fermi. În cazul meu, aceasta înseamnă să îmi duc fiica mea la somn asigurându-mă că o să adoramă în loc să îmi mai torn un pahar de vin și să îmi spun: „Lasă că, Martor Tăcut este într-adevăr o emisiune relativ educativă – poate o să devină un medic legist chiar dacă mâine nu poate sta treaza la școală”.

Nu doar părinții singuri sunt catalogați drept părinți care nu își îndeplinesc datoria- O copilărie frumoasă este destul de critică cu privire la îngrijirea pe care copiii o primesc din partea statului. În Marea Britanie, casele de copii sunt ultima resursă, nefericiții locatari au o situație școlară semnificativ mai proastă decât copiii provenind dintr-o familia normală. În Germania, un copil aflat în plasament va avea același îngrijitor timp de 10 ani; dacă am face același lucru și aici rezultatele copiiilor noștri ar fi complet diferite. Toți copiii au nevoie de cineva pe care se pot baza.

În definitiv, raportul reprezintă mai mult decât doar o părere de rău pentru lumea familiilor fericite pe care le-am pierdut. Acesta conține un număr de idei practice pentru a construi o copilărie deosebită. Aceasta sugerează, de exemplu, ca viitorilor părinți să li se acorde cursuri gratuite care i-ar pregăti pentru efortul fizic și emoțional, precum și pentru bucuria de a aduce o nouă viață în lume: „Tații, precum și mamele ar trebui încurajați să ia parte la cursurile de „înțelegerea copilul” și să fie pregătiți pentru multe nopți nedormite, plans neîncetat și presiune financiară.”

Și mai mult, lecțiile ar trebui predate în școli, înainte de conceperea copilului (sau cel puțin așa sperăm să fie). Oricine a vizonat seria BBC The Baby Borrowers în care adolescenților li s-au încredințat copii adevărați pe care să îi îngrijească, își vor da seama de acum înainte de efectul profilactic pe care poate să îl aibă acest tip de experiență. Orice adolescent care crede că sarcina este opțiunea ușoră ar trebui să aibă grija de un nou-născut timp de câteva zile și nopți – aceasta ar putea să-l determine să privescă cu alți ochi sexul neprotejat. Cu câteva generații în urmă mult mai mulți copii au crescut cu frații mai mici, așa că au avut o idee mult mai reală a ceea ce ce înseamnă într-adevăr îngrijirea unui copil.

O altă sugestie ar fi ca fiecare copil să să aibă parte de o ceremonie civilă de botez. Cred că această idee nemaipomenită ar trebui să meargă și mai departe și să includă versiunea seculzarizată a nașilor. Cu cât un copil are în jur mai multe persoane care să îl vegheze, cu atât mai bine - o poliță de asigurare din punct de vedere emoțional. Am crescut având ambii părinți divorțați, iar atunci când am avut nevoie să îmi explic comportamentul incoerent al părinților mei, mi-am întors privirea către nașa și mătușa mea. Fiecare copil ar trebui să aibă un prieten imparțial în vârstă cu opțiunea de apelare rapidă (având în vedere faptul că 90% dintre copiii de 11 ani au acum telefoane mobile).

Raportul abundă și în alte recomandări sensibile - cum ar fi interzicerea publicității orientate spre copiii cu vârsta mai mică de 12 ani - dar adevăratul mesaj este că: ai noștri copii au o problema care ne afectează pe toți și nu va dispărea până când nu vom privi faptul de a fi părinte drept o responsabilitate mai degrabă decât ca pe un drept. Creșterea unui copil este cel mai important și cel mai greu lucru pe care mulți dintre noi îl vom face; nu este vorba doar de trezirea de la trei dimineața fiindcă este ceva sub pat sau că citim Omida mâncăcioasă pentru a 75 oară, este vorba despre a învăța copiii să traverseze strada în mod corespunzător ca mai apoi să le permiți să meargă la școală singuri.

De asemenea, nu este vorba despre a striga la soțul tău atunci când vine acasă târziu sau a țipa la soția ta pentru că ține harta invers; ar putea chiar fi vorba despre a ține în picioare o căsnicie mediocră, dar încercând să o faci să funcționeze. Poate chiar fi vorba despre a pune fericirea copiilor pe primul loc și nu pe a ta. Nimic din acest raport nu ar trebui să ne surprindă cu adevărat. Desigur copii au nevoie de părinți care îi iubesc – și care se iubesc reciproc. Ceea ce face ca toate aceste lucruri să aibă o importanță esențială este faptul că raportul nu învinovățește niște forțe sociale nedefinite. Se pune întrebarea: cum putem crește copii fericiți dacă nu vom învăța să ne comportăm ca niște adulți?

Figura tatălui

Tații nu sunt mai puțin importanți decât mamele în viața unui copil. Apropierea tatălui față de copii influențează bunăstarea copiilor, chiar și după ce s-a dat curs influenței mamei. În cazul în care tatăl este mai implicat, copii dezvoltă prietenii mai bune, mai multă empatie și o mai mare stimă de sine, sunt mai mulțumiți de viață și au mai multe reușite pe plan educațional.

În cazul în care copiii sunt în conflict cu tatăl sau cred despre acesta că este mai dur sau neglijent, este mult mai probabil ca aceștia să devină distructivi și agresivi. Adolescenții ai căror tată este o persoană nesociabilă sau care abuzează de alcool sau chiar droguri au mai multe șanse de a dezvolta probleme comportamentale.