Dezangajarea taţilor necusodieni - Implicații pentru Practica Asistenței Sociale cu Famila Divorțată

Autor: Edward Kruk

articolul complet, bibliografia şi tabelele se pot descărca de aici

În pofida variantelor de hotărâri contradictori a problemele legate de divorț, și a numeroaselor opțiuni parentale de după-divorț, custodia maternă, cu vizitarea paternă a copiilor continuă să fie aranjamentul structural dominant pentru familiile divorțate, în Statele Unite ale Americii, Canada, şi Marea Britanie. În plus, procentele raportate de dezangajare paternă după-divorț în fiecare dintre aceste țări sunt identice: Jumătate din tații fără custosie pierd treptat orice contactul cu copiii lor. Acest articol analizează rezultatele și implicațiile practice ale elaborări studiului Canadian și britanic realizat pe cercertarea anterioară a Statelor Unite, a impactului divorțului asupra taţiilor fără custodie şi a fenomenului de dezangajare a taților fără custodie. Rezultatele generează două profiluri distincte de tații fără custodie și o discontinuitate marcată  între relaţiilor tată-copil înainte și după-divorț. Implicațiile practice se concentrează pe lipsa de compatibilitate dintre necesitățile terapeutice ale taților divorțați și metodele de asistență socială. Metodele de modificare a procesului terapeutic pentru a satisface nevoile taților înainte, în timpul, și după divorț sunt luate în considerare.

Cuvinte cheie: tați fără obligaţii; dezangajare; divorț; famili; tați fără custodie.

Creșterea dramatică a ratelor de divorț din ultimii 25 de ani a schimbat cercetărea socială şi practica clinică la apariţia unei noi populații considerate a fi la risc: părinţi și copii afectați de divorț civil. Literatura de specialitate a divorțului  se extinde rapid, o serie de organizații de servicii sociale, precum și juridice și organele de elaborare a politicilor au identificat divorţul, în mod clar, ca un fenomen social major și de tranziție a familiei, în timpul divorțului, ca o problemă de sănătate mentală  importantă. În acelaşi timp problemele taţilor, și în special relația tată-copil, au devenit o sursă a dezbateriilor publice considerabile și au primit prioritate în ancheta metodologică. O tendință recentă a paternității a fost identificată și promovată: tatăl androgin, generând speculații și controverse în literatura de specialitate. În pofida diferitelor niveluri de implicare din rândul părinților în îngrijirea copilului ce sunt departe de a fi un grup omogen în acest sens, implicarea emoţională a tațiilor asupra copiii lor prevalează alte aspecte ale vieții lor, și

  CCC Cod: 0037-8046/94 S3.00 1994 Asociatia Nationala  a( Asistentei Sociale, Ino.

obligațiile taților de adaptare cu copiii lor nu mai pot fi considerate ca fiind secundare. Astfel, în activitatea  socială, importanța implicării părinților în efortul terapeutic este o prioritate.

Deși divorțul și cercetarea de paternitate este acum înfloritoare, părinții divorțați rămân o populație în mare parte neglijată în literatura de specialitate. În mod similar, în ciuda apariției modelelor de practică terapeutic bazate pe implicarea tuturor membrilor sistemului familial  în efortul terapeutic, practica asistenței sociale cu familiile divorțate continuă în mare măsură excluderea taților.Contribuția pe care asistenții sociali o pot face familiilor aflate în tranziție și adaptări membrilor familiei la consecințele divorțului este considerabilă. Medierea familială și consiliere de divorț sunt în curs de dezvoltare ca domenii importante de practică pentru profesionalişi. Din lipsa de informații empirice fundamentale și sistematice cu privire la acest membru al sistemului de familie după-divorț, în special datorită datelor, subliniind importanța relațiilor permanente între  ambii părinți și copiii lor pentru adaptarea de după divorț a tuturor membrilor familiei (Hetherington, Cox, si Cox, 1985; Wallerstein și Kelly, 1980), practicanții de asistență socială rămâne limtați, în ceea ce privește angajarea părinților în activitatea lor cu sistemele de  familie divorțată.

Acest articol raporteaza rezultatele unui studiu de cercetare a impactului de divorț asupra taților fără custodie și fenomenul taților  făra custodie precum şi obligaţiile în viața copiilor lor, dezbate implicațiile  studiului pentru practica asistenței sociale cu familiile aflate în tranziție, și incepe sa dezvolte o conceptualizare alernativă pentru a prioritiza stereotipurile de tată divorțat. Scopul cercetării a fost de a identifica și de a integra elementele lipsă din literatura de specialitate a divorțului și de a contribui la o înțelegere empirică bazată pe întelegerea divorțului de către tată. Se speră ca aceasta la rândul său, să ducă la practici  mult mai informate  despre divorţ şi populațiile divorțate.

Studiul a adunat date direct de la părinți, cu un accent primar pe percepția lor la schimbările în relațiile cu copiii lor, înainte, în timpul, și după divorț. Punctul de separare finală a părinţilor a fost considerat a fi evenimentul izbitoar din procesul de divorț. Aşa cum Wallerstein și Kelly (1980) au constatat, cu toate că divorțul juridic ratifică custodia copiilor și modalitățile de acces, perioada de tranziţie din punctul de separare durează aproximativ de la șase luni la un an după aceea, este cel mai critic în stabilirea și consolidarea modelelor după-divorț și a relațiilor dintre membrii familiei. Astfel, "divorț" se referă aici la separarea finală a copilului,  şi nu la decretul de divorț legal, precum și  la perioada de tranziția de la șase luni la un an după.

Termenul "tată divorțat" necesită, de asemenea, clarificare.  Având în vedere eterogenitatea modelelor de tată existente a cel puţin doua termene de familii monoparentale, părinți divorțați nu ar trebui să fie reprerezentaţi de un grup omogen. Număr tot mai mare de tați divorțați este fie de îngrijitori personali sau de persoanele care ingrijesc în comun pe copii lor, iar părinții fără custodie prezintă o gamă largă de modele și de niveluri de implicare cu copii. Este important să se facă distincția între părinții rămași în contact și cei excluşi din viața copiilor lor după divorț. Indiferent dacă părinții rămân în contact fizic cu copiii lor după divorț, emoțional ar trebui să rămână foarte mult cu copiii lor, (Hetherington et al, 1985;. Wallerstein și Kelly, 1980).

Deși există un numă mic de investigații empirice ale impactului asupra divorțului părinților, în general, practic lipsesc din literatura de specialitate orice studii axate pe taţi fără custodie şi fără obligaţii . Rata de dezangajare paternă după divorț este, totuşi, bine documentată, nu există dovezi cum că mai mult de jumătate dintre părinții divorțați fără custodie pierd treptat contactul cu copiii lor. Într-un eșantionul reprezentativ la nivel national al copiilor din SUA între 11 și 16 ani, s-a constatat ca 52 la suta dintre copii nu au avut nici un contact cu tații lor, în cursul anului trecut sau mai mult, doar o treime din media lunară sau mai multe contacte (Furstenberg, Nord, Peterson, și Zill, 1983). Mai mult de două ori mai mulți copii nu au avut niciun contact cu părinții lor, în ultimii cinci ani, i-au vizitat o dată pe săptămână sau mai mult (36 la suta faţă de 16 la suta) (Furstenberg et al., 1983). Studiile canadiene și britanice au replicat aceste rezultate (Lund, 1987; Palmer, 1983).Procesul de dezangajare tipic  al unui tată începe la scurt timp după separarea maritală și crește treptat de-a lungul timpului, cel mai puternic de la aproximativ un an după separare (Hetherington, Cox, si Cox, 1976). Natura îndepărtării pe scară largă a fenomenului de dezangajare stă în puternicul contrast  atât al tendinței de tată care apare pe neaşteptate în prezent sursa de dezbatere publică cât și de la apelurile de  mișcarea a oamenilor față de implicarea sporită a părinților în viața copiilor lor.

Studiul a fost realizat pe 80 tații divorțați fără custodie  din Canada (Toronto) și Marea Britanie (Edbinurgh), folosind un chestionar combinat  cu variante de răspuns fixe  și libere, administrat în contextul unui interviu personal. Jumătate dintre părinții au avut contact permanent și periodic cu copiii lor,  și jumătate au fost dezangajaţi. Cercetarea asupra divorțul  focusată  în mod special pe tații este rară atât în ​​Canada și Marea Britanie, iar modelele și tendințele observate pot fi comparate cu datele existente din SUA. Am fost în special interesați și de gradul de similitudine între tații din Canada, Marea Britanie, și Statele Unite în fiecare localizare majoritatea taţilor divorțaţi au devenit tați fără custodie, și incidența  de dezangajare paternă ulterioră divorţului este extrem de ridicată. În toate cele trei țări, mai mult de 80 la sută dintre părinții divorțați au devenit părinți fără custodie, şi mai mult de 50 la suta din acesti barbati au devenit părinți fără obligaţii, în pofida existenței unor servicii de mediere și a actelor de custodie comună a instanțelor judecătorești (Furstenberg et al, 1983;. Lund , 1987; Palmer, 1983). Comparaţia crossului cultural, este în special benefică, atunci când astfel de similarități prevalează, adăugând la universalitatea constatărilor și concluziilor mele. Având în vedere că datele preliminare referitoare la tendințele din SUA au fost disponibile, am fost în special înteresat în obținerea de date comparative din alte localităţi. Timpul și constrângerile financiare au influențat, de asemenea, decizia mea de a restricționa colectarea de date în Canada și Marea Britanie.Părinți incluşi în studiu au îndeplinit următoarele patru criterii: (1) separare finală se va produce cu cel puţin  cinci ani înainte, (2) nu erau mai mult de doi copii în familie, (3) copilul cel mare să aibă cel puţin 16 ani, la interviu, și (4) tatăl nu a avut nicio custodie fizică, nici juridică  a copiilor (în fiecare caz, copiii locuiau cu mamele lor, care au păstrat custodia legală şi fizică, în cele mai multe cazuri). Am încercat să  folosesc înregistrări ale instanței pentru a genera un eșantion reprezentativ în ambele locații, deși am avut succes în negocierea accesului la Curtea de înregistrări pentru a genera proba canadiană, mi-a fost refuzat accesul la dosarele judiciare pentru proba din Marea Britanie și, prin urmare, a trebuit să adopt cea de-a doua strategie de selectare a eșantionului britanic dintr-o varietate de surse. În Canada 288 de nume au fost trase aleatoriu din înregistrările de judecată prin intermediul unei abordări de eșantionare stratificată, contactul telefonic a fost de succes, cu 132 dintre acești părinți. Dintre acestea primii 40 care au îndeplinit criteriile de eligibilitate și care au acceptat să participe la studiu au fost intervievați. Pentru proba britanică, au fost folosite o combinație de publicității  din ziar si recomandari de la practicanţii de asistenţă socială și relatărilor de divorț a programelor de auto-ajutorare. Primi 40 de tați care și-au exprimat interesul şi care au îndeplinit condițiile de eligibilitate au fost acceptaţi în studiu și intervievaţi. Înainte de interviu, fiecare tatăl a fost întrebat despre nivelul său de contact curent cu copiii săi pentru a se asigura un număr egal de contacte și părinților fără obligaţii, în fiecare localizare.

Instrumentație

Sursa de date a fost un interviu structurat evaluat de către autor în mod individual cu fiecare tata. Interviul a fost testat înainte pe un eșantion auto-selectat de șase părinților. Chestionarul a provenit de la centru inițial de datele demografice și istorie familială  la o examinare mai detaliată a diferitelor aspecte juridice și psihologice ale experienţei divorțului și schimbările după divorț în relația tată-copil. Chestionarul s-a desfăsurat în conformitate cu cadrul de timp al experienței tatălui înainte, în timpul, și după divorț, cu fiecare  secțiune  examinatoare pe următoarele aspecte:

■ Date demografice despre tată și familie înainte și după-divorț

■ Date descriptive despre relaţia tată –copil înainte de divorţ, inclusiv implicarea tatălui și atașamentul față de copiii săi, precum și informații cu referire la percepția tatălui asupra căsătoriei și rolului său precedent de tată.

■ Informații despre perioada de tranziție din timpul divorțului și sentimentele tatălui și experiențe din timpul divorţului

■ detalii cu privire la aspectele juridice ale divorţului, inclusiv custodia, accesul, precum și determinările financiare și experienţa tatălui cu sistemul juridic, precum și cu orice alte surse de ajutor solicitat

■ informații despre diferite aspecte ale experienței după divorț, cu accent pe schimbarea relației tată-copil

■ Date despre efectele asupra sănătății fizice și mentale ale divorțului asupra pârâtului, precum și repercusiuni la locul de muncă

■ Date despre schimbări în rolul tatălui înainte și după divorț, în ceea ce privește cele 10 domenii de influență părintești

■ detalii despre problemele majore identificate de tatăl cu privire la statutul său ca un părinte fără custodie.

Interviurile au fost programate la ora  și în locul convenabil respondentului, cele mai multe la reşedința tatălui.  Interviurile au durat, în medie, între două ore și Dh ore, cel mai scurt fiind de o oră și cel mai lung fiind de trei ore.

În majoritatea cazurilor, părinții au fost dispuși să împărtășească  mari  dureri intime și de multe ori informații de-a dreptul sensibile. Datele multe adunate reprezintă un punct forte al studiului, pentru mulți tați, interviul a reprezentat prima ocazie de a discuta despre sentimentele lor și experiențele legate de divorț într-un mod detaliat și grijuliu. Interviul conținea multe elemente terapeutice pentru părinții care au participat.

Chestionarul cuprinde 98 de aspecte;  multe întrebări cu răspunsuri multiple. Întru-totul, 266 de variabile au fost generate de chestionarul pentru analiza datelor.

Analiza datelor

Elementele chestionarului au fost codate înainte, precum și pregătirea pentru analiza datelor ce implica răspunsuri post codate la întrebări cu raspuns liber. Dezvoltarea acestor categorii de codare a urmat o metodă întemeiată pe răspunsurile comparative a  taților; identificarea grupurilor similar, teme, și aspecte legate de fiecare element, și etichetarea categoriilor în funcție de temele majore identificate. Astfel categoriile de codare au apărut în mod direct din datele colectate. SPSS a fost folosit în analiza datelor, încorporând o combinație de teste statistice și măsuri de asociere (SPSS, Inc, 1986).

Variabila primară dependentă în analiza datelor a fost contactul post-divorț patern cu copii. Părinții care au avut cel puțin un contact fizic direct cu copiii lor cu o luna inainte de interviu au fost clasificați ca și părinții de contact; cei care nu au avut nici un contact fizic direct cu copiii lor, cu o luna inainte, interviurile au fost considerata dezangajați. Deși cei mai multe dintre tați de contact în probele menținute  mai frecvent cu copiii lor decât o dată pe lună, subgrupul a durat o gamă largă de frecvență și durata de contact. Toți părinții dezangajați din eșantion de fapt, nu si-au vazut copiii lor timp de cel puțin trei luni înainte de interviu.

Limitări ale studiului

Datele au fost obținute  doar din  perspectiva părinților fără custodie; mamele și copiii nu au fost intervievați pentru a corobora aceste informații. Deși încrederea necritică asupra datelor de raport individual poate să provoace dificultăți grave, în funcție de numărul mic de studii empirice pe tatăl fără custodie  și fără obligații, un caz  poate fi facut pentru valoarea și valabilitatea cercetărilor exploratoare tată-centru. Există un volum considerabil în literatura de specialitate cu privire la impactul divorțului asupra mamelor și copiilor; opiniile taților și interpretări ale evenimentelor din jurul divorț reprezintă o lacună semnificativă în cercetare.

Caracterul retroactiv al studiului limitează, de asemenea,  măsura în care interpretările relațiilor de cauză-efect pot fi făcute, și gradul de reprezentativitate a datelor poate fi pus la îndoială, în funcție de natura selectată  a eșantionului britanic. Nu am nici un mijloc de a afla despre diferențele dintre părinții care au ales să participe la studiu si cei care nu au participat. Cu toate acestea, această problemă este în mare măsură nevitabilă în cercetarea populației, cum ar fi părinții fără custodie  şi cei dezangajați, care tind să rămână invizibili și anonimi.

Ca un efort de explorare, cercetarea a fost capabilă să genereze date detaliate de la 80 de părinții fără custodie, în majoritatea cazurilor, respondenții au putut să-şi amintească relațiile lor cu copiii înainte de divorț , evenimente semnificative de pe parcursul procesului divorțului, și procesul de după divorț cu detalii reale și intensitatea cumulată. Unii dintre părinții au luat poziție asupra problemei, au cautat o oportunitate de a vorbi despre unele dificultăți serioase, în timp ce alți au fost pozitivi cu privire la schimbările după divorț din viața lor. Unii au fost în căutarea unei normalități a experiențele lor, în timp ce alții au considerat  puternice (pozitiv sau negativ)  experiențele lor și aceste sentimente. Toate aceste motivații au fost prezente în eșantion și au fost destul de uniform distribuite, precum și orice prejudecăți care apar ca urmare a naturii de auto-selectare de probe și de auto-raport și natura retrospectivă a studiului pare să fi variată, mai degrabă decât singulară.

Caracteristici ale eşantionului

Cei 80 de tați studiați au etalonat  o gama largă de venituri, profesionale, precum și categoriile de învățământ și au reprezentat o diversitate de grupuri etnoculturale în ambele locații. Vârsta medie a respndențiilor a fost de 39 de ani, cuprinşi între 24 și 56 de ani. Fosta căsătorie era prima pentru 69 de oamenii, iar pentru ceilalți 11, era a doua. Durata medie a căsătoriei la despărțire a fost de opt ani, variind de la patru luni la 24 de ani. Dintre cei 80 de părinții separați, 39 erau divorțati; noua s-au recăsătorit după divorț. Durata medie de separare, la momentul interviului a fost de trei ani, variind de la trei luni la șapte ani. Pentru cele 39 de tați, care au fost în mod legal divorțați, lungimea medie a divorțului, la momentul interviului a fost de doi ani, variind de la o lună la șase ani. Pentru cei nouă părinții care s-au recăsătorit, lungimea medie de recăsătorire a fost de doi ani, variind de la o lună la cinci ani.

În 54 din cele 80 de cazuri, soția a inițiat separarea; soțul în 18 cazuri, și decizie de comun accord , în opt cazuri. În 58 din cele 62 de separații soția sau inițiere reciprocă, respondentul a indicat că nu a vrut să se separare. În 28 din cele 39 de divorțuri juridice, soția a fost reclamantul, iar in celelalte 11, soțul a fost reclamantul. În jumătate din divorțuri în cazul în care soția  a fost reclamant , respondentul a indicat că vroia divorțul, în contrast cu numărul copleșitoare de oameni care nu au dorit separarea, atunci cand sotiile lor au fost inițiatorii.

Cei 80 de părinții au avut în total 128 de copii din fosta căsătorie variind de la varsta de unu la 15 ani (la interviu), cu o distribuție destul de egal pentru fiecare varsta. Treizeci și doi dintre părinții au avut un copil, iar 48 au avut doi copii. Dintre cele 80 de copii mai mari , 42 au fost de sex feminin și 38 au fost de sex masculin, din cele 48 de copiii mai mici, 25 au fost de sex feminin și 23 de sex masculin.

Rezultate

Reacția Greif

Studiul a generat un profil al tatălui divorțat fără custodie, în special cei care au avut în mod relative o mare implicare afectivă, înainte de divorț cu copiilor lor, ca un grup extrem de riscant, mulți rămânând la un nivel ridicat de stres la câțiva ani după divorț . Indiferent de intensitatea relatiei tată-copil înainte de divorț, majoritatea părinților fără custodie par să  fi experiment un proces de durere în timpul divorțului, iar această durere a fost directă și în primul rând la pierderea reală a copiii lor. Deși părinții fără custodie au suferit o serie de tranziții în timpul divorțului, pierderea relației tată-copil înainte de divorț a fost identificată ca cea mai proeminentă (a se vedea tabelul 1). Întrebați despre cum i-a afectat absența copiilor lor, 68 de părinți au precizat în primul rând un anumit tip de efect negativ, doi pozitiv, cinci atât pozitiv și negativ, iar cinci nici pozitiv, nici negativ (nici un efect).

Această constatare reprezintă o abatere puternică de la formulările anterioare ale procesului de durere al părinților divorțați ca fiind legat în primul rând de pierderea identității lor maritale. Relatări curente ale reacției persoanelor fizice despre durerea divorțului, nu pot fi controlate de sex sau de statut custodial părintelui, astefel, nu reușesc să recunoască faptul că pierderea copiilor, în special, în mijlocul mulțimii pierderilor cu care se confruntă, după divorț, este cel mai frapant pentru acei părinți fără custodia copiilor lor. Părinți, care continuă să cuprindă majoritatea populației părinților fără custodie, pot fi, astfel, considerați extreme de riscantă, dar mai puțin vizibilă în contextul divorțului și consecințelor sale.

Implicarea emoțională a tațiilor în emoțional și ataşamentul  copiiilor lor a fost puternică înainte de divorț, în ciuda ratei variabile de participare efectivă la îngrijirea copilului și creșterea copiilor, pentru tatăl fără custodie, divorțul a reprezentat o amenințate sau pierderea reală a atașamentului inițial. Această combinație de atașament și pierdere a dus la o reacție de durere.

Părinții fără custodie s-au situat în etape complet diferite în durerea continuă: Deși uni au continuat să sufere  și s-au blocat continuu, alți au fost capabili să lucreze cu succes  şi să-şi depăsească durerea  şi au raportat rezultate pozitive ale divorțului pentru ei înșiși și pentru copiii lor.

Tabelul 1

I Efectele absenței copilului asupra taților

Efecte asupra Tatălui                                   Numarul de câte ori a fost menționat

Depresie sau sentiment de pierdere                            40

Grija constantă sau dorul de copii                              27

Aluzia la pierderea influenței părinteşti sau pierderea de zi cu zi a copiilor 17

Izolare sau absența totală                                              14

Adaptare de fațadă                                                          9

 Sentimentul de vinovăție                                                 9

Aluzie la pierderea vieții de familie                                   8

În general, negativişti                                                       8

Neputință, disperarea situației                                          7

Ca moartea sau pe moarte                                              7

Efecte pozitive                                                                4

Fără efectele pozitive, sau negative                                  4

În mod paradoxal, mulți părinți mai puțin atașați de copiii lor în timpul căsătoriei, ulterior, s-a constatat că au fost capabili, în limitele paternități fără custodie, că pot petrece cu copiii lor singuri în mult mai multe feluri intense și semnificative și, prin urmare, au fost prezentați cu posibilitatea de a dezvolta legături mai puternice cu copiii lor decât au avut înainte de divorț. Pentru părinții foarte atașați, cu toate acestea, rezoluția procesului de suferință au ramas datele  extrem de problematice, lasandu-i vulnerabili la rezultate slabe. Nicio diferență nu a fost observată între subgrupele canadiene și britanice, în legătură cu modelele de răspuns al taților care suferă.

Discontinuitate între relațiile tată-copil înainte şi după divorț

Deși este de obicei asumat faptul că relațiile după-divorț sunt susceptibile a reflecta relațiilor părinte-copil înainte de divorț, rezultatele anterioare ale cercetărilor din SUA sugerează că acest lucru nu poate fi în toate cazurile. Wallerstein și Kelly (1980), utilizând un eșantion clinic de părinți divorțați, au constatat asocierea mică între gradul de apropiere al relației tată-copil înainte și după divorț. Hetherington et al. (1976) a identificat un grup mic de părinții extrem de implicați și atașați, care, ca urmare a durerii de a-şi vedea copiii, doar intermitent într-o relație de vizita după divorț, au ales să înceteze orice contact. Huntington (1986) a raportat un model similar, bazat pe observațiile sale clinice ale unui număr limitat de tați priviți în practica profesională.

Rezultatele acestui studiu s-au făcut pe acele relatările anterioare și concluziile cercetărilor. În acest studiu, părinții care se descriu ca fiind  relativ extrem de implicați și ataşați de copiii lor și de împărțirea  sarcinilor  în familie în timpul căsătoriei, au mai multe sanse de a pierde contactul cu copiii lor după divorț, în timp ce aceia care până atunci nu au fost atât de prezenți în viața copiilor lor au mai multe şanse să rămână în contact. Există astfel două subgrupe majore ale taților fără custodie, și pentru fiecare relație inversă  între implicarea acestora cu copiii lor înainte și după divorț. Ceea ce a fost deosebit de frapant a fost puterea de asociere: părinții dezangajați acum au marcat  în mod constant cel mai mare punctaj din toate măsurile de implicare înainte de divorț, atașament, și influență (a se vedea Kruk, 1991). Deși se poate argumenta că tații dezangajați după divorț, în special, pot tinde să înfrumusețeze fosta relație cu copiii lor și să raporteaze niveluri mari de implicare înainte de divorţ, nivelurile totale de implicarări  tată-copil  înainte de divorţ  al tuturor taţilor fără custodie în studiul a căzut bine în intervalul raportat de participare paternă în două-familiilor monoparentale din timpul actual al  bugetului de cercetare. În mod specific, Kamo (1988) a constatat că, în medie, soţi benzi au dus 36 la suta din volumului de activitați domestice (sarcinile domestice plus de îngrijire a copilului), care au crescut la 41 la sută în cazul în care ambii soți sunt angajați cu normă întreagă și 43 la sută, atunci când ambi câştigă aproximativ aceeași sumă de bani. În acest studiu, media generală a participări paterne  intr-o serie de sarcini de îngrijire a copiilor  a variat de la 24 la suta la 46 la suta sunt în mod clar în intervalul lui Kamo și a altor sudii (40 la sută în Warner, 1986, și 27 la sută în Berk, 1985).

Diferențe semnificative au apărut între contact și părinții neangajați în ceea ce privește următoarele: implicarea înainte de divorț într-o serie de sarcini de îngrijire a copiilor;  timpul petrecut cu copiii lor în diferite etape de dezvoltare; atașamentul emoțional raportat la copii înainte de a divorț; auto-evaluarea taților asupra unui număr de indici în atașament (gândesc și  doresc să fie cu copiii lor, atunci când nu sunt cu ei, consolarea copiii în primejdie, și exprimarea sentimentelor cu copiii lor); satisfacția față de familie derivate  versus  locul de muncă și alte roluri nonfamiliale din timpul căsătoriei; influență înainte de divorț în domeniile de asistenta de zi cu zi si siguranță, dezvoltarea personalității, dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea fizică, precum și dezvoltarea morală a copiilor lor;  pregătirea copiii lor cu sentimentul ca fiind parte dintr-o familie, și deprinderea  comportamentului și a abilităților sociale, dezvoltarea emoțională, și dezvoltarea religioasă.

Ideologiile taților în ceea ce privește rolul desparțiri  în cadrul familiei au fost de asemenea examinate: întrucât părinții în contact nu erau prea tradiționali în orientarea lor în ceea ce priveste rolurile de gen, cu o probabilitate mai mare de diferențiere între rolul de mamă și tată, părinții dezangajați tind să fie mult mai androgini  în orientările lor, care este, mult mai probabil pentru a oferi definiții similare ale mamei și tatălui (a se vedea tabelul 2).

Nu există relații semnificative  găsite între contactul tată-copil după divorț și recăsătorirea unuia sau a ambilor părinți, asemănare rezidențială, tipul și dimensiunea locuinței tatălui, nivelul de veniturilor al tatălui, precum și programul de lucru al tatălui, consolidarea proeminentă  a relației  tată -copil înainte de divorț ca fiind un factor critic în rezultatul după-divorț.

Dezbatere

Există o perioadă critică care influențează puternic natura relației  tată-copil după divorț: perioada de tranziție de la punctul de divorț până la aproximativ șase luni la un an după, timpul  în care  multiple accentuări și adaptări afecteze toți membrii  familiei care divorțează, procesele juridice au cel mai mare impact, precum și modelele de acces ale tatălui sunt stabilite și consolidate (Wallerstein și Kelly, 1980).

Tatăl anterior mai puțin implicat și atașat, care se confruntă cu vizită, probabil, săptămânală sau bilunară cu copiii săi, consideră că responsabilitatea exclusivă pentru copiii săi în această perioadă, rolul său de tată poate fi bine consolidat. În schimb, tatăl extrem de atașat și implicat, care se confruntă cu contact semnificativ diminuat și ceea ce el percepe a fi aranjamente rigid, și, probabil, simțindu-se amenințat de o pierdere totală de contact, se confruntă cu o perturbare dramatică din rutina zilnică a relației sale cu  copiii săi , o experiență de absență a copilului și pierderea rolului (Greif, 1979), care, într-o perioadă de timp, rezultă în dezangajare completă din viața copiilor săi (a se vedea figura 1).

Dezangajarea părinților fără custodie  pare a fi rezultatul unei combinații de constrângeri structurale și a propriului răspuns phihologic al tatălui la pierderea copiilor săi și a relației tată-copil înainte de divort(a se vedea Kruk,1992). În concordanță cu perspectiva interacționistă din munca socială, ambele variabile structurale și psihologice sunt implicate ca factori semnificativi de mediere între divorț și dezangajare: Pe cont propriu, fiecare este de obicei insuficient pentru a fi  dezangajat; combinate, aceştia sunt o forță puternică de muncă împotriva unei semnificativ  relați tată-copil .

Consecințele divorțului pentru majoritatea părinților -absența copiilor lor, pierderea rolului de tată precedent, precum și limitele și constrângerile relației de acces –sunt determinate de condițiile structurale și să sancționează de către sistemul judiciar. Adaptările individuale ale taților la aceste consecințe sunt cealaltă jumătate a ecuației în ceea ce privește contactul după divorț. Perspectiva teoriei atașamentului (Parkes, 1986; Parkes & Stevenson-Hinde, 1982) face relația dintre consecințele divorțului și dezangajare clare: Acei tații mai atașate de copiii lor înainte de divorț sunt cei mai susceptibili a suferi efectele negative ale pierderii sau absenței copiilor lor și rolului de tată, reacții intense de durere, characteristic acestor părinți, sunt predictori puternici ai rezultatul salab.

Implicații ale practici asistenței sociale

Deși natura partizană a proceselor juridice a fost mult timp asociată cu evitarea conflictului din timpul divorțului, rolul asistenților sociali și a altor profesioniști din domeniul sănătății mintale a fost în mare parte neexaminată (Johnston & Campbell, 1988). Majoritatea părinților studiați nu a făcut uz de  varietatea de servicii sociale disponibile în măsură să divorțeze și au divorțat personal în jurisdicțiile lor, un model de asemenea, predominant în Statele Unite ale Americii (Wylder, 1982). Cei mai multe părinții au exprimat un sentiment de excludere în ceea ce privește familia după divorț, un sentiment ce poate fi de cele mai multe ori susținut atat de profesionişti din domeniul legal sau al sănătăți.

  

Prin faptul că nu definirea sistemului familial după divorț în termeni de interdependență continuă a mamelor, copiilor, părinților și (Ahrons, 1983), asistenților sociali și alți, pot contribui foarte bine la ridicarea obstacolelor din calea relației tată-copil după divorț.

Aceasta cercetare sugerează ca problema inițială cu care se confruntă asistenții sociali în munca lor cu populațiile divorțate și cei care divorțează este necesitatea de a redefini conceptele actuale ale sistemului de familie după divorț. Divorțul a fost definit ca "o criza a tranziției de familie care duce la schimbări structurale în sistem" (Ahrons, 1983, p. 55.). Deși divorțul necesită schimbări semnificative în limitele familiale, aceasta nu ar trebui să elimine neapărat una dintre relațiile părinte-copil, sau chiar relația dintre părinți.

Rezultatul cercetări de divorț a oferit practicienilor de asistență socială,  un corp cu tot mai multe  dovezi care la bază  este în "interesul superior" ale copiilor după divorț. Factorul cel mai important în adaptarea după divorț a copiilor s-a dovedit a fi, pentru majoritatea copiilor, protecția de continuitate în relațiile lor cu ambii părinți într-o relație de susținere între părinți (Hess & Camara, 1979; Hetherington et al "1985; Mitchell, 1985; Wallerstein și Kelly, 1980). Astfel, modalitate de tratament preferat în divorț și în consilierea după divorț ar trebui să fie de cuplu sau de familie, cu accent pe sprijinirea ambiilor părinți să mențină relații semnificative cu copiii lor și stimularea cooperării părinteşti. Această modalitate este în contrast cu poziția practicienilor care lucrează cu mama și copiii ca o unitate separată pe ipoteza că activitatea comună ar putea consolida un antagonism între foștii soți (Wylder, 1982). Scopul principal al intervenției cu o familie în timpul și după divorț ar trebui să fie redefinirea rolurilor în familie, relațiile, și limitele care să permită familiei să continue ca un sistem de familie divorțată. Intervenție ar trebuie să se concentreze în primul rând pe clarificarea limitelor, astfel încât rolul in casatorie să nu contamineze rolul parental, care este, pentru ai ajuta pe părinți să separe conflictele anterioare căsătoriei de  responsabilitățile lor parentale viitoare(Ahrons, 1980, 1981).

Cazul de divorț de comun accrd și de consiliere social după divorț  este important. Comunicarea între soți, are o importanță deosebită, după divorț cu privire la modalitățile de îngrijire a copilului, şi devine un punct important al asistenței sociale, precum și tiunghiul  asistentului social în relație cu zonele de conflict continuu  între foștii soți este mai puțin probabil. Johnston si Campbell (1988) au averitzat  că medicii care efectuează consiliere individuală după divorț sunt, de obicei,  confidențiali față de problema de familie și coalițiile între părinți și terapeuți sunt comune in aceste cazuri. Terapeuții pot descuraja comunicarea cu fostul soț într-un efort de a susține autonomia clientului lor. Aceştea pot încuraja compromisuri; concretiza puncte de vedere distorsionate ale celuilalt părinte și a se alia cu clientul lor în fața unui minim de cunoștințe sau înțelegere a nevoilor copiilor, poziția celuilalt părinte, sau cuplu sau dinamici familial. Audierea unei singure versiune în situația de divorț, tendința asistentului social este de a încerca să îndrume greșit și să ajute partea victimizată, în acest sens asistenți sociali pot confirma negative, polarizând, și distorsionând opinia celuilalt părinte, stabilind perioada pe termen lung, a disputelor asupra copiilor (Johnston & Campbell, 1988).

Sarcina de a facilita implicarea unui tată divorțat în consilierea de divorț, medierea și consilierea după-divorț reprezintă o provocare continuă pentru profesia de asistent social. Opoziția mamelor care au custodia a fost identificată ca fiind un obstacol major (Forster, 1988), provocând mulți practicanți să renunțe la încercările de a-l depăşi (Wylder, 1982). În special în cazul sistemului familial divorțat, lucrători sociali, reticenți în a submina integritatea sistemului familial cu un singur părinte, sunt deseori reticenți în a contesta demiterea mamelor în  rolul  periferic al tatălui în  viața copiilor lor sau lipsa taților fără interes în participarea la sesiuni terapeutice. Practica de lucru cu divorțati şi populațiile divorțate, astfel, rămân în mare măsură în baza maternă.

Pentru a implica activ părinții, asistenții sociali trebuie să se recunoască faptul că tații sunt afectați în mod semnificativ de divorț și de pierderea amenințată sau reală a copiilor lor. Tații doresc și trebuie să mențină contactul regulat și frecvent cu copiii lor după divorț. Pentru majoritatea părinților fără custodie, aranjamente tradiționale de acces sunt extrem de inadecvate. Majoritatea părinților doresc și sunt pregătiți să-și asume grija fizică parțială a copiilor lor după divorț. Lucrătorii sociali trebuie să conteste asumarea predominantă și stereotipurile despre părinții fără custodie, și reconsidere a metodele tradiționale de intervenție, și să se angajeze în mobilizarea de a aduce aceşti tați în procesul terapeutic.

Modele  rolului de socializare de tip tradițional, orientarea  oamenilor spre stima de sine  și de control, independent de rezolvarea problemei, și reținerele emoționale, în mare parte au lucrat împotriva părinților fiind capabil să recunoască  dificultățile  personale  și să ceară ajutor (Forster, 1988). Frica de auto-revelare și un sentiment de lipsă de loialitate a familiei în expunerea problemelor de familie au fost descrise de un număr mare de părinți în acest studiu, teama de a pierde controlul asupra vieții cuiva și  necesitatea de a prezenta o imagine de control sau o fațadă de copiere în formă a exteriorului, de calm putere, și raționalitate în ciuda turbulențelor interioare considerabile au fost frecvente. Aceste obstacole psihologice sunt adesea trecute cu vederea.

În încercare de a aborda nevoile terapeutice personale ale tațiilor divorțați, lucrătorii sociali pot modifica intervențiile lor în numeroase feluri. Părinții au identificat necesitatea, în stadiile inițiale și etapele de după divorț, a unor combinați de sfaturi practice, concrete și sprijin emoțional. Și-au exprimat preferința pentru stabilirea obiectivelor structurate și pragmatice, în rezlvarea problemelor abordate, o poziție, în conformitate cu Blackie și Clark (1987), care reflectă orientarea lor spre arenele publice, caracterizate prin realizarea de obiective măsurabile. Dar părinții căutau, de asemenea, o oportunitate de a vorbi despre sentimentele lor într-o  atmosfera nelegală, lipsă de prejudecăți cu cineva capabil să transmită o înțelegere reală a experienței lor de divorț. Ei au vorbit despre lipsa altora de înțelegere și ostilitatea publicului larg față de sentimentele lor de pierdere, depresie, și victimizare. Este esențial ca asistentul social să încurajeze examinarea impactului emoțional al divorțului asupra tatăl și să ia inițiativa de a înlătura inexpresivitatea emoțională (Bowl, 1985) prin demonstrarea unei înțelegeri reale a  sentimentelor taților, normalizarea experienței având emoții atât de intense, subliniind importanța expresivității emoțională a celor care au tendința să vadă problemele și soluțiile în termeni mai concreți, și susținerea demintății părinților și sentimentul lor de identitate pentru creșterea copilului.

Consilierea celui care pierde o persoana apropiată în sensul tradițional, nu poate fi adecvată pentru majoritatea părinților fără custodie, deoarece obiect care a cauzat durerea acestora este mult mai evidentă. Acordarea permisiunea de a plange este etic suportabil numai dacă încetarea procesului de durere este previzibil; rezoluția dureri pentru tați dezangajați, cu toate acestea, este foarte problematică: si probabil rezistent la multe  metode de practici tradiționale!. Astfel, mulți tați din studiu au comentat cu privire la natura inutilă a serviciilor de consiliere traditionale atunci când au fost solicitați; puțini au  simțit că durerea lor ar putea fi rezolvată fără referire la modalități de a reface relația lor cu copiii.

Nevoia cea mai apăsătoare pentru majoritatea părinților fărăcustodie, în special a celor foarte implicați și ataşați de copiii lor înainte de divorț, este implicarea lor continuă și ataşarea de copiii lor. În cazurile în care ambii părinți au avut grijă copiilor lor în timpul căsătoriei, asistenți sociali au o responsabilitate profesională pentru a sprijini implicărea activă a taților fărăcustodie în viața copiilor lor; un aspect primordial de tratament care ar trebui să fie menținerea susținută a relației tată-copil. Tabloul clinic pentru tați este cel mai favorabil în cazul în care diminuarea contactului și dezangajarea  nu pot fi  prevenite și, dacă părinții sunt încurajați să continue o relatie satisfacatoare şi o relație părintească normal cu copiii lor.

Rolul asistentului social cu cei care divorțează și populațiile divorțate, ar trebui să includă o componentă educativă și de susținere, cu statut noncustodial fiind contestate ca un rolul după divorț adecvat pentru fiecare părinte. Părinții ar trebui să fie pe deplin informați, atât despre alternative de soluționare a litigiilor în determinarea custodiei cât și de acces și despre alternativele custodieale după divorț; împuternicită în ceea ce privește  relația cu copiii lor, și să-i ajutate să intensifice atribuțiile  parentale și coparentale în timpul și după divorț.

Concluzie

Neglijarea relativă a părinților înainte, în timpul, și după divorț de către asistentul social este înrădăcinată istoric în modele practice tradiționale, bazate pe o varietate de formule care caracterizează tați ca periferici ca părinți (Marsh, 1987). În ciuda unei regândiri mai recente a teoriilor traditionale ale dezvoltării copilului, cu formule noi, subliniind evidențierea ambilor părinți (și altor "părinții psihologici") în viața copiilor (Mielului, 1986; Rutter, 1972), presupozițiile stereotipe  rămân în continuare larg răspândite în ceea ce privește tatăl  divorțat fără custodie. Practica asistențiilor sociali  cu cei divorțați și  populațiilor divorțate rămân în mare în baza maternă, și asistenții se înțeleagă adesea cu mamele asupra rolului perferic taților înainte și după divorț sau lipsei de interes în participarea la sesiunile terapeutice. Părinții sunt extrem de sensibili la astfel de concluzi și, perceperea or înșiși ca fiind excluşi, ia în considerare intervenția asistenților sociali și a altor medici, ca fiind preponderent nefolositoare (Ambrozie, Harper, 8c Pemberton, 1983).

Lipsa de compatibilitate între existent părinților divorțați și nedivorțați, precum și asistenții sociali poate să provină din două surse: (1) anumite caracteristici ale bărbaților și taților înșiși (auto-estimă și rezolvarea problem de independență) și (2) anumite aspecte ale proceselor de consiliere sociale şi tradițional (care au dus eșecul de a se angaja cu succes bărbați și tați). Rectificarea aceastei lipse de potrivire este de o importanță crucială, dacă serviciul social este să mute dincolo baza maternă, practica de divorț și să intervină mai eficient în sistemul familiei divorțate.

Edward Kruk, MSW, PhD este profesor asistent, la Facultatea de Asistenta Sociala, Universitatea din British Columbia, 2080 West Mall, Vancouver, British Columbia, Canada V6T 1Z2, și un asistent social care practică medierea familială și consiliere de divorț în Vancouver.Cercetarea a raportată aici a fost sprijinită  în parte de către National Welfare Grants Directorate, Health and Welfare Canada, și a fost finalizată în îndeplinirea parțială a gradului de doctorat la Universitatea din Edinburgh, Scotia. Autorul recunoaște cu gratitudine asistența lui Peggy Rodway și Rothery Mike, Facultatea de Asistență Socială, Universitatea din Calgary, pentru editoriale lor de început din timpul proiectelor anterioare acestui articol.

Acceptat în 22 aprilie 1992

ref. ARPCC: [ngo235]