emisă de către Tribunalul Călăraşi (Președinte: Traian Enache; Judecător: Gheorghe Stoian; Grefier: Ileana Vlad). Pentu moment vă vom pune la dispoziție certificatul de grefă urmând ca dupa obținerea deciziei instanței și anonimizarea sa să vă punem pa dispoziție și extul său integral.
Este vorba de o decizie pe ordonanţă presedinţială în care Tribunalul a acordat un program de două săptămâni cu mama şi două săptămâni cu tatăl. O astfel de practică există şi în ţări ca Franţa şi Belgia ale căror Coduri Civile au constituit sursa de inspiraţie pentrunoul cod civil român. În aceste ţări, dacă condiţiile o permite, instanţa acordă un program de legături personale de tip 50%-50% pentru a se asigura că minorul nu pierde contactul cu niciunul dintre părinți și astfel instanța de fod nu este pusă în fața faptului împlinit (în sensul că legăturile personale dintre minor și părintele cu care acesta nu locuiește vremelnic să se deterioreze. Considerăm că vârsta mică a minorului (care nu frecvetează încă şcoala) permite un astfel de program de legpturi personale apoi (in timp util pt inscrierea la scoala) se va lua o decizie definitva. Evident până la momentul în care copilul va atinge vârsta şcolară este important ca instanţele să clarifice definitiv privitor la locuinţa minorului pentu a se putea asigura faptul că miorul poate fi înscris la şcoală. O astfel de decizie de tip locuinţă alternantă nu poate funcţiona dacă locuinţele celor doi părinţi sunt prea departe una de alta.
Decizia merită apreciată şi prin faptul că instanţa stabileşte în clar adresele fizice la care va locui minorul pentru a reduce posibilitatea ca acesta să fie mutat în scop de şicanare. Eventuale schimbări ale locuinţei minorului la alte adrese putând fi (conform legii 272/2004 republicată) indicii importante privind care ar fi, pe termen lung, locuinţa potrivită petru copil,
Textul certificatulu ide grefă poate fi consultat aici
Colectivul ARPCC
Nu sunt convinsa ca e cea mai buna solutie pt copil cat timp parintii locuiesc in orase diferite, dar astept cu interes motivarea. judecator DP
RăspundețiȘtergerear fi interesant sa vedem si circumstantele cauzei....mai preciz care este situatia mamei...
RăspundețiȘtergereEu sunt mama copilului in cauza, sunt medic, am 32 de ani si copilul nostru are 4 ani si jumatate iar tatal locuieste in Frumusani, Calarasi, locuieste singur si este un medic in varsta de 56 de ani, iar eu locuiesc la Focsani cu parintii mei, de asemenea acest copil a fost crescut in exclusivitate de mine si temporar de tata, fara bona sau orice fel de ajutor in acest sens, ba mai mult in 2013 a locuit doar cu mine in Belgia si pana la obtinerea acestei hotarari tatal a introdus 3 ordonante presedentiale.
RăspundețiȘtergereDin punctul meu de vedere,ca si om care lucreaza cu oamenii si ca si mama acest program nu poate fi sub nici o forma rezultatul unei decizii luate pentru a respecta interesul superior al copilului.
Intr-adevar in Belgia exista un astfel de program, insa practica este ca acest lucru sa poata fi pus in aplicare doar daca distanta intre parinti nu depaseste 5 km.
In rest nu pot decat sa ma abtin de la comentarii si sa nu remarc ca teoria formelor fara fond este un lucru inca actual in ROMANIA.
Haideti sa o luam pe bucati: Sa inteleg ca daca ati fi locuit ambii parinti in Bucuresti ati fi dispusa cu un program de tip 50%-50% vremelnic pana la acordarea unei decizii definitive pe fond?
ȘtergereDaca am locui amandoi in acelasi oras, tatal ar putea sa-si viziteze copilul mai des presuspun, dar ca sa iei copilul de langa mama la varsta de 4 ani mi se pare ingrozitor..
ȘtergereEu cand am spus despre Belgia m-am referit la faptul ca asa domnii judecatori ar fi avut un model real atunci cand ar fi luat decizia, altfel nu inteleg sub nici o forma decizia si ma gandesc ca domnii judecatori ar fi trebuit sa faca un exercitiu de imaginatie si sa realizeze ca acest program e halucinant pentru copil, dar atat timp cat traim intr-o tara unde justitia functioneaza dupa pile si relatii, normalitatea este un lucru de neglijat.......
Buna ziua.
ȘtergereCata vreme (ipotetic vorbind) chiar daca ati locui in aceiasi localitate nu concepeti ideea ca vremelnic (pana la decizia "pe fond" a unei instante) copilul ar trebui sa acceseze relativ egal pe ambii parinti (desi intelegeti ca aceasta e regula pentru tara unde la un anumit moment ati locuit - Belgia) orice alta argumentatie pare de prisos. Personal am copii si stiu cum se comporta pe masina. La o asemeena varsta o calatorie de 2-3 ore cu masina (la 2 saptamani) NU e de natura sa dauneze copilului in vreun fel. Situatia se va schimba, in mod evident, la momentul cnad copilul va trebui sa mearga la scoala.
Plec de la premisa ca ambii parinti va iubiti copilul si ambii ati fost implicati. Sutn convins ca dvs sunteti cea mai buna mama pentru copilul dvs iar tatal este cel mai bun tata pentru micut. Rolurile parintilor nu pot fi comparate si fiecare dintre ei aduce alte skill-uri si alte beneficii copilului. Nu se poate face o comparatie intre cele 2 figuri de atasament. Rolul lor e complementar si niciunul nu veti putea sa il inlocuiti pe celalalt dpdv al nevoilor copilului. Intr-un astfel de context, ganditi-va ca cel putin teoretic s-ar putea ca minorului sa ii fie stabilita locuinta la tata, fara sa insemne ca dvs nu sunteti cea mai buna mama posibil. Doar ca instnta va trebui sa ia o decizie. Iar in prezent legea are criteri clare privitoare la stabilirea locuinei. Sexul parintelui NU intra printre aceste criterii.
Printr-o decizie vremelnica prin care s-ar stabili locuinta exclusiv la parintii dvs. s-ar influenta in fapt decizia finala deoarece s-ar crea o stare de fapt care ar avea ca urmare o deteriorare serioasa a legaturilor de atasament dintre tata si copil. Or cred eu, tocmai acest lucru a fost dorit instanta in acest caz (si e dorit si de practicienii din Belgia/Suedia care sau solutii similare ca regula) ... sa se previna riscul ca printr-o decizie vremelnica unul din parinti sa fie indepartat de copil iar apoi decizia finala sa fie influentata starea de fapt creata in perioada de 1-2 ani de zile dintre momentul inceperii divortului si momentul pronuntarii sale definitive.
Mentionez ca nu am nici o legatura cu familia dvs. E doar o opinie din exteriora a unei persoane care a vazut familii destramandu-se si a vazut cum se pot deteriora legaturile afective dintre un copil si parintele cu care nu se vede regulat si suficient de mult. Cred ca solutia optma ar fi daca ati gasi, atat dvs cat si fostul sot o solutie prin care ambii sa locuiti in Bucuresti si copilul sa poata sa interactioneze regulat cu amandoi. Nu cred ca banii lipsesc in aceasta familie. Daca s-ar trece peste orgolii si (poate) dorinta de revansa - ati putea sta cu un mediator cu experienta si ati putea gasi o astfel de solutie. Acum cand tensinile sunt mari. Sunt convins ca si dvs si tatalui vi s-ar putea parea de inimaginat. Dar va spune cineva care a trecut prin astfel re razboaie. Nu doar sunt inutile ci si extem de daunatoare copilului si chair si parintilor. Copilul are doar 4 ani ... pana la 25 de ani e cale lunga. Doi parinti implicati sunt mai utili (pe termen lung) bunastarii emotionale si socio-economice a copilului decat unul singur. Dati-i voie sa va iubeasc ape amandoi si sa se bucure de prezenta amandorura.
Cu deosebita consideratie.
Nu e posibil asa ceva, e ceva necurat la mijloc. Care mai este interesul copilului? ce judecator poate sa decida o asemenea aberatie? el nu are copii?
RăspundețiȘtergereastfel de solutii vremelnice de tip 50%-50% se dau din ce in ce mai des in Romania si sunt regula in Belgia ori Suedia (pana la decizia pe fond). Ambele tari sunt modele (din ce stiu eu) privind protectia interselor copilului, De ce suspectati neaparat ce e ceva necurat la mijloc?
ȘtergereÎn Franţa 17% din părinţi optează (sau primesc de la instanţa, pe fond) aranjamente custodiale de tip o săptămână cu mama şi o săptămână cu tată . În Belgia procentul e şi mai mare (23% dacă nu mă înşel) iar în Suedia se apropie de 30%. Desigur aceste aranjamente funcţionează doar dacă copilul nu e încă la şcoală (cum e şi speţa curentă) sau dacă părinţii locuiesc aproape unul de altul şi de unitatea de învăţământ. Sunt încă "revoluţionare" pentru România dar societatea evoluează. Sperăm că tot mai mulţi părinţi, mediatori, avocaţi şi judecători să încerce să îşi schimbe paradigma de tip "codul familiei 1956" şi să privească cu alţi ochi la ce spune noul cod civil (paradigma acestui cod este aceea ca relaţiile părinte-copil post divorţ nu trebuie afectate de eventual divorţ al părintelui). Acest lucru se poate realiza cel mai bine (acolo unde condiţiile o permit, desigur) prin aranjamente care implică o cuantă mare de timp petrecută de copil în grija părintelui nerezident până la aproape 50%. În fapt studiile ştiinţifice (de exemplu raportul consensual al dr. Warshak – semnat de 110 psihologi de talie mondială) arată că a reduce interacţiunea părinte copil sub 35% se corelează cu o deteriorare a stării de bine a copilului pe termen scurt, mediu şi lung. Codin Băltăgan
RăspundețiȘtergereIn tarile acelea copiii frecventeaza gradinita aproape obligatoriu de la varste mici,deci se poate spune ca sunt scolarizati, deci banuiesc ca sunt destul e putini copiii "norocosi " care locuiesc o saptamana la tata ,o saptamana la mama.Ce repere de stabilitate mai au ei,care loc il numesc ACASA ?Pot ei spune ACASA ,indiferent daca e la mama sau la tata,daca la finele fiecarei saptamani umbla cu bocceluta in spate,fie si pe distanta de numai 5 km?
ȘtergereSi de unde conceptia ca daca petrec timp separat cu parintii ,in locuintele distincte ale parintilor care nu mai formeaza un cuplu,ei nu vor mai avea de suferit psihic din cauza separarii/divortului parintilor?Dar in cazul in care parintii isi gasesc un nou partener cu care vor avea alti copii,iar acesti copiii vor locui in permanenta la mama sau la tata acasa,ei cum se vor simti,cu bocceluta in spinare saptamanal?...
divortul e intotdeuana traumatic atat pentru adulti cat si pentru copii - studiile arata (nu opiniile mele sau ale dvs) ca acesti copii chiar si trumatizati de divort au un beneficiu mai mare din "stabilitatea emotionala" pe care o au avand legautri de claitate cu ambele figuri principale de atasament decat beneficiul obtinut din "stabilitatea faptului ca dorm in fiecare zi in acelasi pat". Dvs puteti crede ce doriti si puteti avea orice opinie doriti dar aceste tari (cele mai inainte in domeniul standardelor de protectie ale copiilor) au aplicat astfel de prevederi de 10 ani (Belgia) si 20-25 ani (Suedia) si reofrma s-a dovedit un succes. Daca locuintele parintilor sunt apropiate lucrum acesta merge foarte bine. avem deja si exemple in Romania in care astfel de aranjamente functioneaza (chiar daca locuintele nu sunt apropiate) deoarece parintii isi duc ocpilul cu masina la scoala, etc.
ȘtergereRaportul Warshak in engleza se poate consulta aici: http://goo.gl/QfbYmI
RăspundețiȘtergereAm remarcat deci ca Domana nu accepta custodia comuna alternanta egala nici daca ar locui in acelasi oras. Oops! Plec de la premiza ca tatal este unul bun care-si iubeste copilul si se ocupa foarte bine si-si doreste copilul. In aceasta situatie daca as fi eu judecatorul as da tatalui custodia totala. Acel parinte care se opune legaturilor copilului cu celalat parinte, sau care incearca sa le restrictioneze, este predispus la alienare parentala si asta este nociva pentru copil pe termen lung. Daca este tatal pe care mi-l imaginez eu, inseamna ca el va sti sa inlesneasca fara ranchiuna relatia copilului cu mama mergand pana la custodia comuna egala, chiar daca nu e scrisa pe hartie. Mama da dovada ca nu intelege necesitatea relatiei copilului in mod egal cu ambii parinti. De aceea l-as lasa pe tata ca sa adminstreze situatia si el o va face in interesul copilului. Am convingerea ca pentru copil nu este nimic socant sa meraga de la Focsani la Calarasi o data la doua saptamani. Socant pentru copil este ca nu mai are parintii impreuna. Dar asta este vina parintilor si n-au decat sa-si asume consecintele traumatizarii copilului la care trebuiau sa se gandeasca dinainte. Acum se pune problema neaccentuarii traumei si custodia comuna egala este solutia cea mai buna. Cand copilul va merge la scoala situatia se va complica. Sper ca parintii iubitori ai copilului sa o rezolve inteligent.
RăspundețiȘtergereStimata Doamna Avocat,
RăspundețiȘtergereIn legatura cu acest caz expus de dumneavoastra aici, am o singura intrebare:
"Cat a costat (si aici nu ma refer la onorariul dvs.) obtinerea acestei hotarari?" Considerati ca -desi orgoliul profesional nu va lasa sa raspundeti cinstit - este etic ca un avocet care cunoste foarte bine modalitatea de obtinere a acestei hotarari, sa se mandreasca cu ea? Eu, daca as fi in locul dvs, nu as putea acepta sub nicio forma ca sa particip la un act de coruptie doar pentru a imi incasa onorariul avocatial. Am urmarit cazul si stiu despre ce este vorba, nu invoc o teorie a conspiratiei, desi nu sunt parte in dosar. Di
Di- continuare,
RăspundețiȘtergerePentru a se cunoaste in detaliu cazul despre care discutam. Este vorba despre un tata violent - violenta exercitata aspura copiilor sai (exista si o plangere penala depusa de copilul mai mare), un tata care nu accepta sub nicio forma ca, copilul sa mai stea cu mama - lucru sustinut si de semnarea unei declaratii la Protectia copilului, prin care sustine ca mai bine sa stea la orfelinat decat la mama- fiind invatat in acest sens de catre avocata sa. Pentru el este doar o forma de pedepsire a sotiei care a avut curajul sa depuna cererea de divort ca urmare a violentelor fizice si verbale indurate de la momentul casatoriei si pana in prezent. Stimati Domni ce parere aveti acum despre cele expuse mai sus?
Lasand la o parte aceste aspecte, teoretic, ar trebui sa primeze binele copilului. Este normal ca un copil sa schimbe atata de des locuinta, mediul de joaca, gradinita? Stiti care este reactia copilului in astfel de cazuri? Se razbuna pe parinti, devine violent, profita de orice situatie pentru a face doar ce doreste el. In asemenea cazuri, va sti ca ceea ce ii interzice unul dintre partinti va fi acceptat de celalalt doar pentru ai arata ca el este personajul pozitiv. Acest tip de comportament al minorului este intalnit si cadrul familiilor normale in care cei doi parinti nu reusesc sa comunice suficient, dar el este cu atat mai pregnant in asemenea situatii in care cei doi nu mai comunica deloc? Oricum, asemena decizie vremelnica ar putea fi acceptata, daca nu ar fi vorba de comportamentul violent al unuia dintre parinti. In ceea ce priveste practica europeana invocata, vom putea avea certitudinea ca ea este una benefica abia peste cateva generatii, cand vom putea observa daca ea a fost luata in beneficiul copilului si ca a afectat sau nu echilibrul emotional si personalitatea acestuia. Nimeni nu exclude legatura dintre un minor si unul dintre parinti - oricare dintre ei.
Inteleg, de asemenea atitudinea tatilor care nu doresc sa fie exclusi din viata minorului, dar nu cred ca varianta 50-50 este benefica.
Eu pun intrebari la care doar timpul le va raspunde. Ce se intampla atunci cand unul dintre adulti refuza ca celalalt parinte sa plece cu copilul in excursie, sau sa il inscrie la o anumita scoala, sa invete o anumita limba straina, sa fie tratat de un anumit doctor? Se va ajunge ca un inocent sa studieze 2-3 lb. straine doar pentru ca asa doresc parintii, la procese interminabile prin care se solicita instantei de judecata sa se pronunte si sa stabileasca in locul adultilor, etc . Din pacate, noi adulti privim totul din perspectiva noastra, a orgoliilor noastre sau a dorintelor noastre ca copilul nostru sa fie ceea ce vrem noi ca el sa fie. Legatura cu un copil se realizeaza, nu prin prezenta zilnica langa el, ci mai ales prin discutiile purtate cu acesta, prin sprijinul acordat acestuia, prin calitatea timpului petrecut cu el. Sunt atatea situatii in care un copil sta cu ambii parinti zi de zi si totusi nu are nicio legatura cu acestia.
Buna ziua, nu cred ca pe acest forum a realizat vrun comentariu vreunul dintre avocatii partilor. Deci atacul dvs. la avocatul partii adverse (din ce inteleg eu) nu cred ca isi are rostul. De principiu, daca mai continua atacuri la persoana, ne rezervam dreptul sa stergem orice comentarii viitoare. Nu acesta este scopul blog-ului.
ȘtergereInterventia mea (Codin Baltagan de la ARPCC) este strict pe partea principiala. Daca cumva solutia s-a dat prin coruptie chiar as fi dezamagit. Pentru ca ar murdari un principiu frumos utilizat in tarile avansate in domeniul protectiei copilului aflat in divort: acela de a se oferi programe de legaturi personale 50%-50% pe perioada judecarii procesului in masura in care nu exista violenta impotriva copilului. Desigur ca aici judecatorii sunt chemati sa analizeeze speta concreta si sa decida daca un atare program este oportun sau nu. ARPCC nu se poate substitui analizei pe care au facut-o niste judecatori. Speram ca aceasta analiza s-a facut cu buna credinta.
Privitor la rezervele pe care le exprimati din punct de vedere al "stabilitatii" copilului in general (ca schimba casa) putem sa le intelegem. U asemenea aranjament este cotnra-intuitiv si daca veti intreba 9 romani din zece vor spune aceali lucru. Va rugam totusi sa cititi si raportul Warshak care sumarizeaza concluziile a zeci de ani de studii stiintifice realizate pe zeci de mii de copii aflati in absolut toate aranjamentele custodiale posibile. Rezultatul statistic arata ca copiii in aranjamente de tip custodie comuna fizica au dezvoltare asemanatoare ca si copii din familii nedivortate si mult mai buna decat dezvoltarea copiilor care sunt in aranjamente de tip custodie unica (materna sau paterna). Concluzia studiilor stiintifice contrazice (din fericire) rezervele pe care le exprimati. Desigur ca in functie de abilitatile parentale ale parintilor pot fi copii mai fericiti sau mai putin fericiti. Dar asta se intampla, exact asa cum ati spus dvs, si in familiile nedivortate si in cele divortate. Problema in acest caz nu este legata de tipul de resedinta ci de imaturitatea emotionala a parintilor (indiferent de varsta fizica). Totusi alte studii stiintifice arata ca acolo unde exista custodie comuna fizica acest lucru se coreleza statistic cu o reducere a nivelului de conflict dintre parinti – pentru simplul motiv ca mult mai multi parinti inteleg ca nu trebuie sa faca o miza (vezi obtinerea pensiei de intretinere) sau o arma (vezi alienarea parentala) din copilul lor.
Inchei aceasta discutie cu speranta ca veti gasi totusi calea de a media disputa. Ar ajuta foarte mult copilul pe termen lung.
Cu deosebita consideratie
Codin Baltagan
Domnule Codin Baltagan,
Ștergereraspund ultima data pe acest blog entru ca eu consider ca noi discutam pe aspecte generale si nu pe un caz particular asa cum este cel in speta discutata.
Eu sunt mama copilului in cauza si admir si apreciez eforturile dumneavostra, sustin cu toata consideratia un astfel de demers si sunt convinsa ca cea mai buna solutie pentru un copil este sa beneficieze de ambii parintii, este dreptul copilului si nimeni nu are voie sa faca altfel, iar practica europeana aplicata in tari civilizate nu face decat sa medieze o relatia copil parinte normala, insa atunci cand cei doi parinti urmaresc interesul copilului.
Problema si nemultumirea mea sunt legaea de unele aspecte pe care dumneavostra nu aveti cum sa le cunoasteti, care sunt grave si reale, de exemplu imposibilitatea mea de a mi gasi un serviciu in Bucuresti atat timp cat tatal m-a denigrat in toate modurile la toti colegii de breasla, incapacitatea tatalui de a purta un dialog civilizat, dorinta vadica si clara a acestuia de razbunare si folosirea copilului drept un instrument, astea sunt lucrurile care ma dor, nu dorinta tatalui de a si vedea copilui care e fireasca si normala, dara uneori ceea ce generalizam nu se poate aplica in toate cazurile.
Imi doresc sa ajungem intr o tara cum e a noastra si sa intelegem cu totii cat de important este ca parintii sa fie obligati prin lege sa faca TERAPIE PSIHOLOGICA in interesul copilului lor si sa accepte chiar daca uneori doare varianta cea mai buna pentru acesta si nu pentru ei, iar dupa luni intregi de terapie parintele care dovedeste ca nu este capabil sa lase propriile interese in favoarea copilului sa fie lipsit de dreptul de a decide pentru copilul lui.
Cu acest divort eu nu am facut decat sa cer respect atat pentru mine, cat si pentru copilul meu, violenta nu e o solutie si nu e o practica europeana.
Si ca o ultima remarca cu care inchei si va doresc mult succesc in continuare va relatez discutia avuta aseara cu inca sotul meu care mi -a spus raspicat si zeflemitor: in doi -trei ani o sa-l fac pe copil sa te urasca ca sa platesti pentru ce ai facut....
Doamna, va respect pentru faptul ca incercati sa faceti ce e mai bine pentru copil. SUBSCRIU la ideea de terapie pe care am scris-o intr-un comentariu mai jos. Cazul dvs este unic in felul lui si intradevar va confruntati cu situatii dificil de gestionat si din cauza incarcarii emotionale. Sa stiti ca acest demers cu 50-50% ar putea reduce conflictul, dar evident e necesar sa se lucreze in continuare. Puteti dvs cere in instanta obligarea la terapia a ambilor parinti. Ca sa va dau exemplul meu, mama copiilor le spune la fel tot felul de prostii fata de mine, sau le spune cat ii va fi ei de greu atunci cand copiii sunt la mine. La fel in cazul meu, mama a refuzat total orice dialog atat de fata cu psihologi cat si cu alte persoane, dat fiind faptul ca ea stie mai bine. Desi primeste bani de la mine pentru intretinerea copiilor, vin copiii si mi se plang ca nu le cumpara, sau ii trimite la mine cu un bagaj sumar astfel incat sa fie sicane. Cu toate acestea, eu in fata copiilor am gasit tot timpul puterea de a le spune ca mama ii iubeste, le arat doar adevarul sau ii las pe ei sa vada (de exemplu legat de hainele si bunurile cu care ii trimite), nu ii implic in divort si le spun ca nu au nici o vina ei in despartirea parintilor, fata de ce le spune ea ca tatal este de vina pentru acest aspect. Le spun ca situatia asta nu va dura mult, si ca putem fi fericiti chiar si in aceasta situatie dificila. Stau si caut resurse psihologice de la specialisti despre cum pot eu face cat mai multe, pentru ca mama refuza orice dialog (cu toate ca lucreaza in domeniu legat de copii). Si curios fapt, copiii chiar si asa manipulati de ea, vad si incep sa vada ca le poate fi bine, ca pot fi fericiti chiar si asa. E un inceput. Sunt solutii pe care le aplic, unde nu functioneaza, caut altele. Ar fi mult mai usor pentru copii, daca ar accepta un dialog bazat strict si repet strict pe solutiile ce pot fi aplicate in ceea ce priveste copiii, dar vedeti refuza, si mi-ar place sa fie obligata de instanta sa participe la sedinte cu un consilier in care discutiile sa fie bazate pe solutiile cele mai potrivite pentru copii. Dupa cum vedeti sunt cazuri si cazuri, judecatorii pot decide pana la un punct incercand sa faca ce e mai bine. Mai departe tine de restul.
ȘtergereCred ca un copil nu trebuie sa fie despartit de un parinte decat in cazul in care sunt probleme grave de abuz, in rest parintii sa fie constransi prin legi/instanta sa invete de la specialisti (sa fie obligatorie consilierea) sa faca ce e mai bine pentru copii.
Cred ca atat judecatorii, cat si avocatii, mediatorii si psihologii implicati in cazuri legate de divort cu copii sa aiba obligativitatea de a participa la cursuri tinute de specialisti in domeniul psihologiei copiilor pentru a vedea care este cea mai buna practica (din lume pana la urma), bazata pe studiile efectuate pana acum.
Probabul ca e o utopie momentan in Romania, dar totusi va intreb daca nu facem ceva noi cei carora le pasa, noi cei care trecem prin asa ceva cine si cum va schimba ceva in bine?
Cred eu (in naivitatea mea) ca va puteti gasi servici in Bucuresti, nu cred ca toti posibilii angajatori pot fi manipulati. Puteti fi dvs. cea care sa faca mai mult, si care sa renunte prima la conflict, dar fara a renunta la interesele copiilor. E greu dar nu imposibil. Si fiti linistita nu va putea sa il faca sa va urasca, il aveti si dvs, si copilul va vedea cum stau lucrurile, chiar daca poate dura un timp.
Sper ca pana la urma sa ajungeti la un dialog, preferabil in fata unui consilier.
Multumesc pentru raspunsul dumneavostra si nu pot decat sa ma bucur ca exista si tatici asa cum sunteti dumneavostra., va felicit pentru modul de a gandi si consider ca sunteti un om implicat care trebuie luat drept exemplu.
ȘtergereNu vreau sa revin cu detalii asupra cazului copilului meu pentru ca nu au nici un fel de importanta pentru dumneavoastra, ci vreau doar sa va urez multa putere fizica si psihica in lupta aceasta pentru copiii dumneavostra, sa va spun asa cum imi spun eu in fiecare zi ca fiecare lovitura ma va face mai puternica, sa sperati ca acesti copii pe care ni a dat Dumnezeu au un drept fundamental la fericire de care noi parintii avem obligatia sa ne ingrijim indeaproape pana in momentul cand ei insasi vor fi capabil sa aleaga si sa discearna si SA NU CEDATI, E CEA MAI IMPORTANTA LUPTA, sa nu va pierdeti increderea ca undeva, cineva va avea urechi sa auda si suflet sa inteleaga.
Pentru mine e o lupta grea si nedreapta, doar minciuni si sicane impotriva mea, dosare penale si amenintari, dar atat timp cat o sa fiu sanatoasa o sa lupt, iar apoi ma voi stradui sa fac ceva in aceasta tara ca toti oamenii sa inteleaga ca defapt cel mai important lucru il reprezinta copiii nostri care trebuie sa devina niste adulti responsabili pentru a putea reprezenta si ei la randul lor un exemplu pentru copiii lor, insa din pacate pana atunci e cale lunga si inca sunt acceptate atat de usor abuzurile asupra copiilor pe principiul bataia e rupta din rai, sau este ignorata cu atata usurinta personalitatea lor care din pacate lasa urmari ireversibile pe termen lung...
Am urmarit comentariile, este ciudat faptul ca in unele deja se intra in situatii partinitoare de genul "eu cunosc cazul, tatal este violent, mama este mama, si nu e normal ca un copil sa stea cu tatal 50% din timp".
RăspundețiȘtergereNu cred ca in caz de violenta, ca orice judecator ar lasa copilul parintelui violent, iar asta cu cat a costat, denota mentalitatea ca totul se rezolva pe "spaga". Exista dovezi care sa sustina afirmatiile legate de aceste costuri ilegale? Nu exista argumentatie logica si sanatoasa, ci doar mesaje prin care vrea sa se demonstreze cum nu se poate face un lucru. Se doreste o generalizare a cazurilor astfel incat sa se arate ca unui copil ii e mai bine doar cu mama, sau stabilitatea e data de locuinta. Poate ca ar trebui pornit de la faptul ca fiecare caz, familie ce se destrama e unica, si ca masurile trebuie adaptate pentru situatia particulara respectiva. Un judecator poate da o chestie generala, dar de acolo mai este de lucru.
Daca se ia interesul copiilor in primul rand este evident ca fiecare copil are nevoie de ambii parinti, ca este important calitatea timpului petrecut cu copiii, ca este nevoie ca acei parinti ce se despart sa devina parteneri. Din pacate, nu am vazut nicaieri, inca o recomandare pentru parinti de a participa la discutii cu un psiholog, de a invata sa ierte si sa uite, de a face tot ce e posibil pentru copil astfel incat sa nu fie neglijat interesul copilului. In acest caz e vorba de o distanta mare, dar copilul este mic inca si se pot gasi solutii pe cand va merge la scoala. Unul din parinti ar putea sa se mute in orasul celuilat, sprijinit si de celalalt parinte, pentru ca o face pentru copil pana la urma - evident daca este posibil (isi gaseste servici). Apoi scoala, vacante, excursii, doctori, etc se pot agreea de parinti impreuna, preferabil impreuna cu un consilier si impactul ar fi mai mic. Copilul ar vedea ca parintii lui chiar despartiti se pot intelege ca doi parteneri. Iar intrebarea mea este de ce va legati de un judecator/avocati care prin aceasta decizie incearca sa ii ofere copilului timp cu ambii parinti, dar si sa determine pe parinti sa inceapa un dialog in interesul copilului. Responsabilitatea e in primul rand a parintilor - oare cei doi parinti isi pot calca pe mandrie si sa inceapa un dialog in fata unui consilier, sa faca cate sedinte e necesar pana ajung la un numitor comuni? Eu in acest pe langa decizia de a imparti cat mai egal, uniform timpul cu copii, as pune o cerinta obligatorie ca cei doi parinti sa se prezinte la un consilier (ales de instanta, aleator) sa descopere cum pot colabora, mai ales ca este un timp pana cand copilul va merge la scoala, timp ce ar putea fi folosit pentru a armoniza modul in care vor fi luate viitoarele decizii. Iar acel consilier (psiholog) ar putea da un raport legat de cei doi parinti, raport ce ar putea folosit in instanta in cazul in care nu se vor intelege. Astea si altele sunt solutii ce ar ajuta copilul, si mi-ar place sa vad si alte comentarii cu solutii in interesul copilului.
Embargoed until 0001 BST Thursday 24 April 2014 Children living with a step-parent or a lone parent are as happy as those living with two biological parents Children living with a step-parent or a lone parent are as happy as those living with two biological parents, the British Sociological Association’s annual conference in Leeds heard today [Thursday 24 April].
RăspundețiȘtergereIn a major UK study on wellbeing, researchers from NatCen Social Research analysed data from the Millennium Cohort Study on 12,877 children aged seven in 2008 and found no significant difference in their reported happiness.
Whether the children lived with two biological parents, with a step-parent and biological parent, or in a single parent family, made no
difference: 64% said they were happy ‘sometimes or never’, and 36% said they were ‘happy all the time’.
Even when the researchers statistically removed the effects of other factors such as parental social class so that the effects of family type were isolated, the results showed no significant differences.
Jenny Chanfreau, Senior Researcher at NatCen, told the conference that, in contrast, relationships with parents and other children were strongly linked with how likely the seven-year-olds were to be happy. For instance, factors such as getting on well with siblings and not being bullied at school were associated with being happy all the time.
Ms Chanfreau said they found a similar result when analysing another set of survey data on 2,679 children aged 11 to 15 in the UK – this also showed no significant statistical difference in the level of wellbeing among children in the three types of family when the effects of family type were studied in isolation.
Ms Chanfreau told the conference: “We found that the family type had no significant effect on the happiness of the seven-year-olds or the 11-15 year olds.
“It’s the quality of the relationships in the home that matters – not the family composition. Getting on well with siblings, having fun with the family at weekends, and having a parent who reported rarely or never shouting when the child was naughty, were all linked with a higher likelihood of being happy all the time among seven-year olds.
“Pupil relations at school are also important – being bullied at school or being ‘horrible’ to others was strongly associated with lower happiness in the seven-year-olds, for instance.”
Ms Chanfreau worked with Cheryl Lloyd, Christos Byron, Caireen Roberts, Rachel Craig and Sally McManus of NatCen Research on the analysis and report, and Danielle De Feo of the Department of Health also contributed.